buletin informativ 2008

Buletin informativ

Adresa redacţiei este la Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Aradstr. Mucius Scaevola nr 9, tel 0723259290 : vioreldolha@yahoo.com

Acest număr a fost realizat de Ana Curetean şi Viorel Dolha. Colaborator: inst. Daniel Lozbă-Ştirbuleac

Coperta 1: Primul Congres Naţional al Învăţătorilor din România – Ploieşti 28-30 decembrie 1898, foto L.A. Hirsch

Coperta 4:a) Clădirea şi sala în care s-a desfăşurat al XXVIII-lea Congres Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare-Arad 28-29 Octombrie 2006b) Despre al XXVIII-lea Congres Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare-Arad 28-29 Octombrie 2006, în revista „Învăţământul primar” nr 1-2/2007, redactor Ion Cernea

Tipar: Tipografia „Stampa” SRL Arad, Tiraj: 2000 exemplare

ISBN 978-973-0-05868-0

CUPRINS

GÂNDURI ÎNAINTE DE CONGRES ................................................pag.4

ASOCIAŢIA GENERALĂ A ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA (AGIRO) prezentare ............................................................................pag.7

CONFERINŢELE CONGRESULUI ...................................................pag.9

MESAJE, GÂNDURI DE LA COLEGI CARE AU ACTIVAT ÎN AGIRO ŞI ÎNAINTE DE 1945 ŞI ÎN ANUL 2008 al CONGRESULUI AL XXIX-LEA ......................................................................................................pag.10

MESAJE ŞI GÂNDURI ADRESATE PARTICIPANŢILOR LA CONGRES ..........................................................................................pag.19

ARC PESTE TIMP ..............................................................................pag.44

GÂNDURI DESPRE (I)RAŢIONALITATEA ÎN ŞCOALĂ ........pag.100

PROVOCĂRILE EDUCAŢIEI ........................................................pag.106

PRIN CAPCANELE ISTORIEI? ...................................................... pag.108

ISTROROMÂNII – POPORUL CARE A AVUT UN SINGUR ÎNVĂŢĂTOR: ANDREI GLAVINA ................................................pag.124

LIPSA CULTIVARII LIMBII ROMANE ÎN ŞCOLILE DIN ZONA SERBEI DINTRE TIMOC ŞI MORAVA .........................................pag.127

COLEGI ROMÂNI DE PESTE HOTARE INVITAŢI LA CONGRES .............................................................................................................pag.129

PARTICIPANŢII LA CONGRES .....................................................pag.132

GÂNDURI ÎNAINTE DE CONGRESV.D Preşedintele AGIRo

„Bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi în iubiri de moşie, apropiaţi-vă de sufletele noastre, ridicaţi-le până unde poate vrednicia şi conştiinţa voastră trează. Aşa Vă vrem!” le spunea în cuvântul de întâmpinare participanţilor la congresul învăţătoresc din 5-7 august 1923 ţinut la Arad invăţătorul arădean N. Cristea în numele învăţătorilor arădeni. Aşteptăm cu aceeaşi emoţie să vă întâmpinăm, dragi colegi!

Al XXIX-lea Congres Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare va avea loc în 6-7 septembrie 2008 la Palatul Parlamentului. Congresul este organizat de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo) şi se desfăşoară şi sub patronajul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi al Camerei Deputaţilor. Contăm pe prezenţa la eveniment a celor mai înalţi oficiali români, a conducerii celor două camere ale parlamentului, a Preşedintelui Academiei Române, a comisiilor de învăţământ şi a comisiilor de politică externă ale parlamentului si a europarlamentarilor care reprezintă România la UE şi CE.

La congres, pe lângă 850 de învăţători din toate judeţele României care s-au înscris deja, vrem să fie prezente şi 70 de cadre didactice de etnie română din Ungaria, Transcarpatia, Bucovina de Nord, Basarabia de Sud, Transnistria, Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania, Timoc, Banatul Sârbesc, Grecia, Istria-Croaţia, Italia. Conform statutului nostru avem o structură în care fiecare comunitate de peste hotare îşi delegă reprezentanţi. În aproape toate aceste regiuni avem sucursale AGIRo. Vor fi reprezentaţi şi învăţătorii aparţinând tuturor minorităţilor naţionale din România care îşi vor constitui un departament special.

Medalia de aur (înregistrată la Banca Naţională) acordată Congresului Învăţătorilor în 2006 a fost dată în păstrare până la acest congres învăţătorilor români din Tiraspol-Transnistria. Aceşti învăţători din Transnistria au făcut suprema dovadă a ataşamentului faţă de şcoala românească. Au apărat-o la propriu de armata, poliţia şi autorităţile separatiste, au suferit agresiuni fizice şi morale, au făcut şcoală fiindu-le tăiată apa şi curentul luni de zile, au convins elevii şi părinţii că limba nu se păstrează fără sacrificii. În satul transnistrian Cocieri în timpul conflictului din 1992 era linia frontului. Erau faţă în faţă trupe al Republicii Moldova şi ale armatei a XIV-a ruseşti. Învăţătoarea Maria Gherasim Isaicul trecea zilnic spre şcoală printre cele două tabere (moldovene şi ale trupelor căzăceşti –smirnoviste) purtând pe umăr tricolorul. Într-o noapte separatiştii au ucis-o şi au aruncat-o în fântână. (E.Nirca, Basarabia nr.10/1992,pag.205). Sperăm să găsim resurse încât astfel de colegi care trăiesc în alte state dar APĂRĂ FRONTIERELE LIMBII ROMÂNE să fie cu noi.

Colegii din ţară au aflat de faptul că încă nu am găsit resurse pentru acoperirea cheltuielilor celor din străinătate. Mulţi au propus să trimitem invitaţiile şi să punem bani mână de la mână cei din ţară. Am lansat deja invitaţiile şi colegii din străinătate au confirmat că vin.

Facem tot posibilul să nu înşelăm aşteptările şi entuziasmul cu care colegii din toate colţurile ţării s-au înscris până în 5 august la eveniment. Sala pentru care am primit aprobare are 600 de locuri. Cei înscrişi împreună cu invitaţii şi presa ne fac să avem nevoie de o sală cu 1000 locuri. Din 5 august până azi (15 august) când scriu pentru tipar aceste rânduri am refuzat deja înscrierea a încă vreo 300 sute. Cine fără suflet de învăţător ar mai veni de bună voie de la sute de km plătindu-şi transportul, cazarea şi masa sa dar şi a unor necunoscuţi de peste hotare ştiind dinainte că aici nu se împarte nimic?

Va fi un exerciţiu deloc minor de manifestare a solidarităţii de breaslă, de ardere a unor energii pozitive canalizate constructiv, de experienţe împărtăşite, de spargere de tipare, de pionierat, de creştere a conştiinţei de sine a corpului învăţătoresc. Iată ce se spunea în 1908 la o reuniune a învăţătorilor arădeni: „Chemaţi prin vocaţiune la misiune apostolică, trebue să facem chestie de conştiinţă împlinirea misiunei noastre sublime, căci numai conştiinţa de sine este aceea ce ridică individul la subiect de drept, la persoană înzestrată cu toate atributele iuridice şi morale. Problema chemării noastre este sublimă căci cuvântul ÎNVĂŢĂTOR însemnează o vocaţiune cerească”

Ne străduim în aşa fel încât Congresul din 2008 să fie un eveniment excepţional la nivelul breslei noastre şi nu numai. Suntem siguri că după acest congres vom putea funcţiona ca o reţea naţională, ca un întreg şi că vom deveni un partener respectat şi căutat.

Aşa au fost învăţătorii dintotdeauna. Nicio altă breaslă din ţară nu se poate lăuda până în 1945 cu o mai mare organizare decât cea învăţătorească. Când preşedintele AGIRo intra în audienţă la ministru, deseori acesta întreba „Ce mai face armata învăţătorilor?” Aveau asociaţii locale în fiecare judeţ. În fiecare judeţ aveau cel puţin un imobil (casa invăţătorului) în care puteau oferi găzduire colegilor de aiurea care treceau pe la ei. Aveau internate pentru copiii de învăţători care veneau la oraş la studii. În fiecare judeţ aveau bancă proprie, librărie şi o publicaţie cu apariţie regulată. Aveau case de odihnă la munte şi la mare. Aceste asociaţii se ocupau de formarea continuă a membrilor lor, organizau congrese, conferinţe unde erau onoraţi să participe somităţile vieţii ştiinţifice şi culturale ale vremii. Însă ce altceva decât amintirea le-a rămas înaintaşilor noştri ? Noi.

Când am reactivat AGIRo unora dintre venerabilii colegi care au prins acele vremuri li s-au umezit ochii. Au cel puţin 85 de ani dar în AGIRo manifestă un interes pentru învăţământul românesc nu mai scăzut decât cel al tinerilor noştri confraţi. O singură asociaţie judeţeană (Neamţ)a reuşit să intre în posesia vechilor imobile. Nu am consumat energii în demersuri pentru recuperarea proprietăţilor sperând că dreptate se face totdeauna mai devreme sau mai târziu şi mizăm pe o reglementare specială a proprietăţilor AGIRo aşa cum legea nr 10/2001 arată că este posibil în art 8 (2) şi art 48.

Din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea asociaţia învăţătorilor şi-a schimbat în câteva rânduri sediul şi numele. În 1927 autentificarea statutului AGIRo s-a făcut premeditat în 30 iunie fiindcă la 30 iunie Biserica Ortodoxă Română are în calendar „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” , iar Biserica Română Unită cu Roma are în calendar „Adunarea celor 12 Sfinţi Apostoli”. Învăţătorii din România şi-au asumat şi îşi asumă zi de zi misiunea de apostoli şi înţeleg să sărbătorească de chiar ziua apostolilor. Sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost (şi sperăm că legiuitorul să îl restituie asociaţiei noastre) pe strada Sfinţii Apostoli la nr 14. Din perioada interbelică şi până azi Ziua Învăţătorului (asimilaţi fiind aici şi educatoarele şi profesorii) s-a sărbătorit fără întrerupere la 30 iunie. Puţine sărbători au rămas neclintite in calendare atât sub monarhie cât şi sub regimul comunist cât şi sub guvernările post decembriste.

Trebuie încurajată şi instituţionalizată implicarea asociaţiilor profesionale în luarea deciziilor la nivel central şi local din sistemul de învăţământ. Acest demers ar responsabiliza mai mult corpul profesoral şi ar aduce în sistem încă un actor. În perspectiva descentralizării reale asociaţiile profesionale ale cadrelor didactice vor fi un potenţial factor în plus de preîntâmpinare a unor decizii eronate, subiective sau discreţionare. Participarea asociaţiilor profesionale alături de conducerea şcolii, sindicate, reprezentanţi ai părinţilor, autorităţilor locale, reprezentanţi ai direcţiilor pentru învăţământ în diferitele comisii (de angajare, de evaluare etc) ar spori gradul de încredere în aceste comisii şi ar diminua din reţinerea pe care o au unii dascăli faţă de descentralizare. Încurajarea mediului asociativ prevăzută şi în expunerea de motive a MEC este în trendul european. Vezi si ARTICOLUL 9 din constituţie „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.” În scurt timp AGIRo va avea organizaţii în fiecare şcoală. Prin propunerile noastre de lege ferenda, pe care sperăm ca MECT şi legiuitorul să le găsească justificate, dorim prezenţa, alături de autorităţile publice, administraţia şcolară, sindicate şi părinţi, a unui nou actor –asociaţiile profesionale ale cadrelor didactice. Până acum legiuitorul şi MECT nu au reglementat şi rolul celui de al treilea actor prevăzut de textul constituţiei citat mai sus. Vina o avem şi noi că nu am cerut-o. O cerem acum.

Mai cerem să fim consultaţi în a corecta din punct de vedere normativ confuzia dintre formarea continuă şi cea iniţială a celor care predăm la ciclul primar. Dacă sistemul de învăţământ nu găseşte forme flexibile şi resurse în a-şi perfecţiona cu adevărat angajaţii săi, cum să pretindă că

face faţă formării pe tot parcusul vieţii pentru întreaga naţie. Învăţătorii deja învăţători nu trebuiau şi nu trebuie umiliţi în a o lua de la capăt cu formarea iniţială de parcă ar fi rămas repetenţi. Ridicarea lor la alt palier de formare trebuia să fie prin forme flexibile de formare continuă care să fie relevante completând doar acel set de competenţe pe care angajatorul crede că nu le-a fost dat de liceul pedagogic. Obligatoriu angajatorul să finanţeze aceste cursuri. Solicităm angajatorului şi sindicatelor la care cotizăm să in în serios o decontare a tuturor taxelor de şcolarizare plătite de colegii învăţători care au urmat deja colegii sau facultăţi devenind învăţători la pătrat. În toate domeniile angajatorii suportă cheltuielile cu dezvoltarea profesională a angajaţilor. Celor care predăm în învăţământul primar nu ni se aplică nici pricipiul aceleiaşi remuneraţii la volum de muncă egal şi nici remuneraţii egale la aceleaşi studii absolvite. Pe principiul că elevii noştri sunt mai tineri ca şi cei de gimnaziu? Atunci şi medicii pediatrii ar trebui plătiţi pe sfert faţă de cei din geriatrie.

Propunerile noastre faţă de pachetul de legi ale educaţiei au fost singurele care au fost publice. Nu ştim propunerile celorlalţi actori din învăţământ fiindcă nu au făcut publice propunerile lor. Toţi care ne-au scris au apreciat ca valoroase, coerente şi motivate serios aceste propuneri.

Iată doar titlurile aspectelor care, in viziunea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România ar trebui sa fie integrate in strategia naţională pentru educaţie (materialul de 10 pagini a fost trimis preşedenţiei):

I. privind misunea şcolii-şcoala şi formarea caracterelor-şcoala românească, limba română, valorile naţionale-ce trebuie să înveţe şcoala. Ce „produs” să livreze ea societăţii. Cum să motiveze-flexibilitate reală în ce priveşte profilul unei şcoliII. privind pregătirea profesorilorA).formarea iniţială1. reforma formării iniţiale2.liceele pedagogice3.pentru actualii învăţători şi educatoareB) formarea continuă1.formarea continuă periodică2. formare continuă de intervenţie prin mentorat pentru dezvoltare profesională, ameliorare şi remediere a activităţii la clasăIII. privind evaluarea cadrelor didactice-angajarea în învăţământ-gradele didactice -evaluarea cadrelor didacticeIV. privind etnicii români de peste hotare

V. discriminarea pozitivă a şcolilor minorităţilor naţionaleVI. discriminarea pozitivă a şcolilor etnicilor români din judeţe şi localităţi în care etnia română este minoritarăVII. asociaţiile profesionale ale cadrelor didacticeVIII. notarea elevilor şi evaluarea sistemului-accesul la liceu-bacalaureatulIX.diverse-la ce nu trebuie să conducă descentralizarea şi noua procedură de finanţare-discriminarea pozitivă a şcolilor cu elevi cu nevoi speciale sau cu calităţi deosebite-discriminarea pozitivă în cazul şcolilor care au nevoie de remediere a activităţii-şcolile din localităţi izolate-şcoli cu niveluri diferite de învăţământ-eliminarea învăţării în schimburi. Activităţi după orele de curs-debirocratizareaX. media şi şcoala

Va fi la congres şi o secvenţă în care li se va oferi participanţilor un pachet de conferinţe susţinut de cele mai mari nume din ştiinţele educaţiei din ţara noastră şi Republica Moldova.

Oricum va fi voi fi fericit că, vorba unui coleg, voi avea de spus nepoţilor „am fost la congresul naţional al învăţătorilor”.

După Arad 2006 şi Bucureşti 2008, următorul congres îl vedem în 2009 în Moldova din dreapta sau stânga Prutului.

Se mai spunea la reuniunea învăţătorilor arădeni din 1908: „Virtuţile apostolice să ne inspire şi încălzească în munca ce o săvârşim şi fiţi convinşi că, cu inima liniştită şi cu fruntea senină vom putea privi înaintea marelui tribunal public”

Închei citându-l pe colegul Bârjoveanu din Neamţ: „Binecuvântaţi să fie cei care ne-au deschis drumul şi dorim tuturor colegilor de azi şi de mâine să nu lase pradă întâmplării acest

monolit din care au făcut, fac şi vor face parte toţi cei aleşi de Dumnezeu să lumineze neamul românesc!”

ASOCIAŢIA GENERALĂ A ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA (AGIRO)

prezentare

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo) este (conform statutului) „o asociaţie non-guvernamentală, nonprofit, independentă, cu beneficiu public, continuatoare a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România cu statut autentificat de Tribunalul Ilfov cu nr 12686/1927 prin sentinţa nr 39/30 iunie 1927 (de atunci în România Ziua Învăţătorului este 30 iunie) şi înscrisă în registrul persoanelor juridice nr 354/1927; cu activitatea abuziv întreruptă în 1945 şi reactivată prin hotărârea celui de al XXVIII-lea Congres Naţional al Învăţătorilor din România şi a Învăţătorilor Români de peste Hotare de la Arad din 28-29 octombrie 2006”

AGIRo funcţionează ca o federaţie având în jumătate din judeţele României asociaţii judeţene ale învăţătorilor care sunt membre AGIRo (13 membre fondatoare, celelalte aderând ulterior), iar în cealaltă jumătate a judeţelor sucursale judeţene ale AGIRo. Mai avem sucursale în alte 7 state în care există comunităţi româneşti.

AGIRo înainte de instaurarea regimului comunist avea un patrimoniu uriaş. Liderii AGIRo au sfarsit in inchisorile comuniste. AGIRo avea imobilele sale (case ale învăţătorului) în toate judeţele României, băncile sale în toate judeţele României, librăriile sale, case de odihnă. Până azi am recuperat prin justiţie doar 1% din aceste proprietăţi fiindcă nu acesta a fost principalul nostru scop şi findcă aşteptăm o lege care să retrocedeze aceste proprietăţi fără să mai apelăm la justiţie.

Conform statutului „Membrii Asociatiei Generale a Învăţătorilor din România se asociază în scopul cultivării spiritului de solidaritate, al ridicării prestigiului şcolii şi al cadrelor didactice, al recuperării tradiţiei asociative învăţătoreşti începută la 1869 şi a patrimoniului istoric al asociaţiei, al creşterii eficienţei actului educativ prin dezvoltare profesională, ameliorarea legislaţiei, a programelor, a manualelor şi a materialului didactic, al promovării şi apărării drepturilor şi libertăţilor omului, al progresului comunităţii din care fac parte şi al comunităţii românilor de peste hotare şi al promovării intereselor morale, sociale şi materiale ale membrilor”

AGIRo este semnatară a pactului naţional pentru educaţie.AGIRo organizează Congresul National al Invatatorilor din 6-7 sepembrie 2008 de la

Palatul Parlamentului şi care va fi al XXIX-lea si cu 1000 de participanti.

The General Association of the Romanian Teachers (AGIRo) will organise the XXIXth National Congress of Teachers of Romania and Romanian Teachers Worldwide on 6-7 September 2008 at the Parliament Palace in Bucharest. The Congress will take place under the patronage of the Ministry of Education and Research and the Chamber of Deputies. Delegates from the highest official bodies of the Romanian State, leaders of the two chambers of parliament, and the parliamentary education and foreign policy committees have already announced their presence at this event.

AGIRo has the constitutuional status of an NGO; and is an independent, non-profit association working for the public benefit. It continues its historic AGIRO status authenticated by the Ilfov Court with No 12686/1927 through judgement No 39/30 June 1927 (under this order, Romanian Teachers’ Day is June 30) and entered in the register of legal persons No 354/1927. In 1945, its activities were suspended as „abusive” by the communist authorities. The historic AGIRO was reactivated by the decision of the National Congress of Romanian Teachers and Romanian Teachers Worldwide that took place in Arad from 28-29 October 2006.

AGIRo operates as a federation with half of its members drawn from individuals in Romania's Association of County Teachers, and the other half from the AGIRo’s county branches. AGIRo also has 7 branches in other states where there are Romanian communities.

Before the establishment of the communist regime, AGIRo had a huge heritage. It had its own property (teachers’ associations’ houses) in every Romanian county, and also its own banks, libraries and rest houses. Some of AGIRO’s members died in communist regime’s preasons. Until today we have recovered (in court) only 1% of these properties because this was not our main purpose and because we expect a law to return these properties without further appeal to court.

Under our statutes, members of AGIRo jointly promote the purpose of cultivating a spirit of solidarity, lifting the prestige of schools and the teaching profession. The tradition that was started in 1869, continues to strive for increased professionalism in the practice of education through professional development, improved legislation, programmes, textbooks and teaching materials, promotion and defence of human rights and freedoms, and the development of Romanian communities abroad.

L’Associazione Generale Insegnanti della Romania (AGIRo) organizza il XXIX-mo Congresso Nazionale Insegnanti della Romania ed insegnanti romeni di oltre I confine nella data di 6-7 settembre 2008 nel Palazzo del Parlamento a Bucarest.

Il Congresso avrà’ luogo sotto il patronato del Ministero d’Istruzione,Ricerca e dei Giovani insieme alla Camera dei Deputati.

Contiamo sulla presenza alla manifestazione a delle più alte cariche dello stato romeno, ai capi delle due camere del parlamento, alle commissioni per l’istruzione insieme alle commissioni di politica estera del parlamento.

Nel periodo interbellico AGIRo ha partecipato a tutte le riunioni internazionali maggiori delle associazioni professionali dei quadri d’insegnamento.

L’Associazione Generale Insegnanti della Romania (AGIRo) e (conforme allo statuto)”un’associazione non-governamentale, nonprofit, indipendente, con il beneficio pubblico, continuatore dell’Associazione Generale Insegnanti dalla Romania con lo statuto autentificato presso il Tribunale Ilfov con il no.12686/1927 con la sentenza no.39/30 giugno 1927 (da questa data in Romania il giorno del insegnante e il 30 giugno) ed iscritta nel registro persone giuridiche nr.354/1927; con l’attività interrotta in modo abusivo nel 1945 , riattivata con la decisione del Congresso Nazionale Insegnanti della Romania ed Insegnanti romeni di oltre i confini tenutosi nella citta’ di Arad il 28-29 ottobre 2006.

AGIRo funziona come una federazione che ha nella meta’ delle province della Romania , delle associazioni provinciali insegnanti che sono membri AGIRo, e nell’altra meta’ delle province ,delle succursali provinciali AGIRo. Abbiamo anche delle succursali in altri 7 stati dove esistono delle comunità romene.

AGIRo, prima dell’instaurazione del regimo comunista, teneva un patrimonio enorme. Teneva Immobili di proprietà (la casa dell’insegnante) in tutte le province della Romania,le sue biblioteche, case di riposo.Fino ad oggi abbiamo recuperato tramite giustizia solo 1% di tutte queste proprietà perché non questo e stato il nostro principale scopo , perché noi aspettiamo una legge per la retrocessione di queste proprietà’ senza dover fare appello alla giustizia.

Conforme allo statuto „i Membri dell’Associazione Insegnanti dalla Romania si associa allo scopo di coltivare lo spirito di solidarieta’ ,di aumentare il prestigio della scuola e delle cadre didattiche, per il recupero della tradizione associativa insegnanti iniziata nel 1869 , insieme al patrimonio storico dell’associazione, per la crescita dell’efficienza del’atto educativo con lo sviluppo professionale, il miglioramento delle leggi, dei programmi, dei manuali e materiale didattico, per la promozione e la difesa dei diritti e delle liberta’ dell’uomo, per il progresso della comunita’ di appartenenza  e alle comunita’ romene di oltre i confini, per la promozione degli interessi morali, sociali e materiali dei soci”

L' Association Générale des Einsegnants de Roumanie (AGIRo) organiser le XXIX e Congrès National des Einsegnants de Roumanie et des Einsegnants Roumains par –dela Frontieres,

le 6-7 Septembre 2008 au Palais du Parlement, à Bucarest. Le congrès a lieu sous le patronage du Ministère de l'Education et de la Recherche et de la Chambre des Députés. On nous a confirme la présence à l'événement des plus hauts fonctionnaires de l'Etat roumain, les dirigeants des deux chambres du Parlement, des commissions de l'éducation et des comités du Parlement en matière de politique étrangère.

AGIRo est (conformement a son statut), une association non gouvernementale, à but non lucratif, indépendente et publique, continuant l'Association Générale des Einsegnants de Roumanie dont le statut a ete authentifié par La Cour de Justice Ilfov (acte n ° 12686/1927 par Arrêt n ° 39/30 Juin 1927, selon lequel, la Journee De l'Einsegnant de Roumanie est le 30 juin) et inscrite dans le registre des personnes juridiques n ° 354/1927; son activité a ete suspendue en 1945 par les autorites communistes et réactivée par la décision du Congrès National des Einsegnants de Roumanie et des Einsegnants Roumains par –dela Frontieres Arad le 28-29 Octobre 2006.

AGIRo fonctionne comme une fédération etant representee, dans la moitie des departements de la Roumanie, par des associations departementales et, dans l'autre moitie, par des branches de l'association-meme. Nous avons aussi 7 succursales dans d'autres États où il y a des communautés de Roumains.

AGIRo (avant l'établissement du régime communiste) avait un énorme patrimoine. Il avait ses propres bâtiments (maison des einsegnants) dans tous les departements de la Roumanie, ses banques, bibliothèques, maisons de repos. Jusqu'à present, nous avons récupéré seulement 1% de ce patrimoine car ce n'était pas notre objectif principal et on attend la decision legislative qui nous rendra ces biens, sans recours supplementaire à la Justice.

En vertu de de statutes, les membres de l'AGIRo adhèrent à l'objectif de cultiver l'esprit de solidarité, par la contribution au prestige des écoles et des enseignants, de recuperer la tradition de l'association des einsegnants, et le patrimoine historique de l'association, d'optimiser l'efficacité en ameliorant la legislation, la formation professionnelle, les programmes, les manuels et le materiel didactique. On va realiser tout cela par la promotion et de défense des droits et des libertés de l'homme, le progrès de la communauté roumaine par –dela frontieres et par la promotion des intérêts d'ordre moral, social et matériel des membres.

Au cours de son existence, AGIRo a participé à toutes les grandes réunions internationales des associations professionnelles des enseignants.

Zwischen dem 6. und 7. September findet in Bukarest der Nationale Kongress der Lehrer aus Rumänien und der rumänischen Lehrer im Ausland unter der Schirmherrschaft des Ministeriums für Unterricht, Forschung und Jugendfragen und der Abgeordnetenkammer statt. 1000 Teilnehmer aus allen Teilen des Landes werden erwartet. Die Einladungen an die 80 Lehrer aus Ungarn, Transnistrien, der Republik Moldau, Bulgarien, Makedonien, Ukrainen, Albanien, Griechenland, Kroatien dem Timok und dem serbischen Banat.

CU PRILEJUL CONGRESULUI VOR CONFERENŢIA:

Prof. dr .ing. Ecaterina ANDRONESCU, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti

Prof. univ. dr. Lizica MIHUŢ, rector Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad

Prof. univ.dr. Mariana MARIN, Şef Catedră Educaţie Preşcolară şi Învăţământ Primar, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Chişinău, Republica Moldova

Prof dr Romiţă IUCU, Prorectorul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Prof. univ. dr. Ioan NEACŞU- Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti

Prof. univ.dr. Vasile MOLAN - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Universitatea din Bucuresti

Prof.univ.dr. Gheorghe ZBUCHEA, Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti

Prof. univ. dr. Anton ILICA, decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad

Prof. univ. dr. Gabriel ALBU, Facultatea de Litere şi Stiinţe Universitatea de Petrol si Gaze, Ploieşti

MESAJE ŞI GÂNDURI DE LA COLEGI CARE AU ACTIVAT ÎN AGIRO ŞI ÎNAINTE DE 1945 ŞI ÎN ANUL 2008 al

CONGRESULUI AL XXIX-LEA“Ca să fim noi oameni au fost alţi oameni,

şi ca să fie alţi oameni , suntem noi oameni.” N.Iorga

Maria Nicolau, învăţător membru AGIRO 1941-2008…a consemnat Invatator Dana Beianu

Scoala 110 George Toparceanu, BucurestiReactivarea AGIRO mi-a oferit sansa de a trai un miracol intr-o zi de vara…Am citit indemnul domnului presedinte Viorel Dolha de a regasi vechi membri ai asociatiei

si imediat mi-a venit in minte imaginea unei doamne distinse, pe care eu intotdeauna am asociat-o cu „dascalita” si despre care stiam de la parintii mei, dascali si ei,ca a fost si este un invatator model, de o inalta tinuta morala.

Nu o mai intalnisem de multa vreme, nici nu mai stiam daca mai traieste…Fiica dansei, doamna mea profesor de limba si literatura romana, mi-a sadit in suflet dragostea si respectul pentru limba romana si pentru poporul din care fac parte.

Cu emotie am sunat-o pe doamna profesor sa o intreb despre mama dansei. Am aflat ca doamna invatatoare este bine la cei 88 de ani si m-am bucurat cand dansa a fost de acord sa ne intalnim sa ii povestesc cateva lucruri despre reactivarea AGIRO si sa ii dau invitatia la Congresul din 6-7 septembrie, de la Bucuresti in calitate de membru al asociatiei noastre.

Am ajuns in jurul orei 14 in comuna Plosca,jud.Teleorman, leaganul copilariei mele.Doamna invatatoare ma astepta. Micuta,plapanda, cu gesturi elegante si chip luminos, m-a imbratisat si am simtit-o vibrand de emotie. Trecuse printr-o perioada grea , fiica dansei si ginerele au decedat nu de multa vreme si nu prea mai vroia sa manance, nu mai socializase de ceva vreme si telefonul meu a „reactivat-o”, ca sa o citez pe doamna profesor Mariana, fiica dansei…

I-am simtit emotia. Faptul ca noi, invatatorii de azi ne-am amintit de o dascalita „debutanta in 1941” si am cautat-o a trezit in sufletul dansei un suvoi de amintiri pe care a pornit sa le depene imediat ce ne-am intalnit…

“Eu am multe de spus despre invatamantul romanesc „, a fost prima replica a dansei si dupa ce m-am asezat cuminte la masuta si-a inceput povestea…

Si-a dres vocea si, dupa ce m-a privit in ochi si a vazut ca mi-a captat atentia, a inceput sa depene…

“Eu am vazut lumina zilei pe meleaguri argesene,la 1 iulie 1920…”O priveam si redeveneam copilul din banca in fata doamnei invatatoare care, dupa ani de

pauza, vorbea cu entuziasm si pasiune despre scoala primara de la Dragoslavele, de langa Campulung, unde a facut primele clase primare si despre scoala din comuna Plosca unde a invatat din clasa a 3-a…Ii priveam chipul care se lumina de admiratie si respect cand vorbea despre cat de minunati au fost dascalii dansei. M-am teleportat cu mintea acolo,alaturi de acei copii prin padurile satului, pe malul apei, la serbarile de Craciun si de Paste, la slujbele de la biserica duminica. Simteam bucuria dascalitei redevenita copil pe masura ce povestea…Descria cu mare acuratete chipul invatatorilor dansei, care i-au sadit in suflet „dragostea de patrie si de valorile noastre nationale, respectul pentru limba romana si pentru portul nostru popular”…

“Invatatorii mei veneau la scoala in portul national. Faceau cu noi multe drumetii si serbari…Am avut invatatori foarte pregatiti.”

Am lasat-o sa povesteasca ce dorea,sa-si retraiasca momentele vietii fericite si mai putin fericite, desi eu venisem cu gandul sa aflu despre activitatile invatatorilor inainte de 1945 si despre intalnirile lor.. Am aflat si acest lucru, dar aceste informatii s-au brodat pe franturi de viata, care mi se perindau prin fata ochilor rapid.

Un loc aparte in amintirile depanate il ocupa imaginea tatalui „imbracat in port popular ,un patriot care a ajutat multi oameni „ …Si-a venerat tatal. Acesta i-a insuflat dragostea de neam si respectul pentru valorile noastre nationale.

Tatal si-a indreptat fiica spre Scoala Normala din Turnu Magurele in anul 1932.Dupa 6 ani scoala se desfiinta si Maria merge la Buzau, unde isi continua studiile la Scoala Normala

Dr.Angelescu pana in 1940, cand a absolvit devenind invatatoare.

Revine pe meleagurile natale ca invatatoare la Scoala generala din comuna Plosca incepand cu anul 1941.

Aici se va casatori cu preotul din comuna,care participa si dansul la orele de educatie de duminica.”Parintele a fost un patriot si un om care a facut multe fapte bune.”Respectul pentru sotul dansei si pentru valorile familiei strabat din vorbele pe care le spune cu evlavie.

“Inainte de 1945 oamenii din sat impreuna cu copiii veneau la scoala din comuna duminica Aici se tineau lectii ,primeau sfaturi de la invatatori, preot,medic,politist si se dezbatea ce s-a mai petrecut in comuna in ultima saptamana,erau mustrati public cei care greseau,primeau sfaturi cum sa-si indrepte purtarea, erau laudati cei care facusera fapte deosebite ,erau indemnati toti sa se poarte frumos ,sa se respecte unii pe altii si sa-si iubeasca tara.

Invatatorii din zona Teleorman se intalneau la Turnu Magurele lunar. Acolo le vorbea prefectul, inspectorul si chiar ministrul invatamantului,dr.Angelescu.” Acesta a fost present la o activitate deschisa a doamnei Maria Nicolau in cadrul cercului pedagogic inainte de 1948. Vorbea cu un deosebit respect despre domnul Angelescu. Cu sfintenie parca. Acest domn a stiut sa le fie aproape si sa ii indrume. A

participat si la o activitate artistica desfasurata in comuna Peretu, din judetul Teleorman, prezentata de invatatorii din zona. Invatatorii erau artisti pe scena in fata satenilor si in fata distinsilor invitati. A primit laude pentru cantecul dansei.” Eu aveam o voce deosebita,cantasem in biserica toata copilaria, pentru ca tatal meu ne ducea in fiecare duminica la biserica.”

In cadrul intalnirilor invatatorii abordau si diferite teme de interes pentru invatamant. Stiau ce subiect se va dezbate si la intalnire veneau pregatiti si fiecare vorbea. Era un schimb de idei constructiv si „toti participau cu placere”.

“Intr-un a, la lectia deschisa speciala am realizat calendarul naturii cu copiii timp de cateva luni si apoi am prezentat consemnarile noastre invatatorilor veniti la cercul pedagogic.”…

“La intalnirile noastre participau intotdeauna si invatatori pensionari. Ei luau cuvantul si povesteau despre activitatea lor, dau sfaturi si erau membrii in asociatia noastra. Eram uniti si ne ajutam unul pe altul. Un coleg de-al meu, Anton Popescu, si azi ma viziteaza. A scris o carte, o monografie a satului natal, Dragsenei. A venit acum o saptamana pe aici si mi-a dat cartea scrisa de el..Mai am o colega in Alexandria. Daca vrei iti dau numerele lor de telefon! Mai vorbim din cand in cand. Schimbam pareri despre invatamantul de azi, despre politica si suntem tristi ca limba romana nu mai este atat de respectata ca inainte.”Sincer,am incremenit. Am privit-o atent .Glumeste?! Oamenii acestia au peste 88 de ani! Acesti invatatori, pensionari de acum 25 de ani, au preocupari didactice ?! Ei vorbesc despre invatamantul romanesc la telefon si auzi, unul mai scrie si o carte pe care, desi are 90 de ani si dansul, vine in vizita si i-o aduce personal doamnei Maria acum o saptamana! Vine cu trenul! Ii lasa monografia cu autograf. Doamna la aceasta carte citea zilele acestea. Mi-a explicat ca nu poate sa citeasca decat”2 ore pe zi efectiv,pentru ca am

cataracta care evolueaza”. A rasfoit cartea (avea subliniate cu pixul unele pasaje care o interesau, in care se regaseau oameni pe care ii cunostea!) si mi-a aratat o fotografie in care era o fotografie de la un cerc pedagogic…O priveam cu admiratie si respect pe aceasta dascalita, care, spre surprinderea mea, mi-a spus ca inspectia dansei de gradul al 2-lea a fost asistata de tatal meu, director in vremea aceea. M-a bucurat imens sa aud vorbele frumoase la adresa directorului Zaharia Beianu, tatal meu,”un om cu o inalta tinuta morala.”

M-am simtit mandra ca sunt in aceeasi breasla cu acesti oameni minunati. Sunt modele de viata, invatatori de exceptie, al caror exemplu noi, cei tineri, trebuie sa-l urmam!

Mi-am exprimat admiratia fata de solidaritatea invatatorilor si fata de activitatile numeroase pe care le desfasurau. Dansa a tinut sa precizeze:“Invatamantul s-a deteriora ,ca si societatea romaneasca, dupa venirea la putere a comunistilor. Parintele Ilie Nicolau, sotul meu, este inchis in 1948 in inchisorile comuniste iar eu, ca sotie de detinut politic am fost „concediata” din invatamant in anul 1952”.Invatamantul este invadat de numerosi „recalificati din diferite domenii profesori si invatatori”. Incepe sa dispara respectul si modelul educational sufera mutatii nefericite.

A facut o pauza. Obosise.I-am promis ca ne vom mai intalni si va putea sa-mi povesteasca amanuntit mai multe.

Am rugat-o pe doamna invatatoare in final sa transmita cateva cuvinte invatatorilor participanti la congres. Mi-a cerut cateva minute sa citeasca invitatia si cateva lucruri despre AGIRO de azi.

A luat o pozitie solemna si mi-a spus cu o intonatie impresionanta:“Ma bucur ca incercati sa recuperati trecutul. E un lucru minunat ca s-a reactivat AGIRO si ma simt mandra si sincer fericita ca am avut sansa sa traiesc momentul cand sunt din nou membru al acestei asociatii invatatoresti.

Invatamantul romanesc trebuie sa fie un invatamant in care toti oamenii sa-si cultive sentimentele de iubire si respect pentru patrie, pentru semeni. Sa ne iubim tara! Tinerii sa ia in consideratie sfaturile noastre. Se spune ca daca nu ai batran sa-ti cumperi. Nu degeaba. Poporul roman a stiut de-a lungul timpului sa concentreze intelepciunea in sfaturi de viata extraordinare. Suntem un neam de oameni iubitori, inteligenti si curajosi. Noi,cei in varsta, ne dorim ca acesti tineri, care azi activeaza in aceasta asociatie, sa schimbe imaginea Romaniei, sa nu mai fie alterata, sa fie cum era inainte de instalarea comunismului. Doresc succes si multa putere de munca celor care au avut initiativa sa renasca aceasta asociatie si ma rog sa-i binecuvanteze Dumnezeu si sa le arate calea corecta tuturor invatatorilor care au in mainile lor viitorul acestei tari. Nobila noastra profesie este un dar divin si noi trebuie sa ne ridicam la inaltimea acestei misiuni care ne-a fost incredintata in aceasta viata.”

Intalnirea mea, dascalita de azi, cu Maria Nicolau, dascalita de ieri, s-a terminat.In timpul intalnirii eu am incercat sa o fotografiez. Mi-a spus ca nu se mai fotografiaza „ la 88 de ani”, dar „am o fotografie in costum popula din primul an de invatamant”. Am fotografiat acea fotografie, spre multumirea doamnei invatatoare. Am fotografiat si alte fotografii asezate la loc de cinste pe peretii camerei care pastra inca urmele inundatiei de acum 2 ani (casa fusese inundata si „multe fotografii si obiecte dragi s-au pierdut atunci”) .

La plecare, privind-o, nu am mai vazut doamna firava care ma intampinase…Parca sufletul doamnei invatatoare a suferit in urma discutiei noastre o metamorfoza si am

lasat acolo, in pragul casei batranesti, pe tanara dascalita din fotografia ingalbenita de vreme…Maria Nicolau, invatator membru AGIRO 1941-2008…

La un Congres „mare” şi un viitor pe măsură!- din interviul cu învăţătoarea Eugenia Popov, membru AGIRo

1940-2008...a consemnat Maricica Popov

Şcoala Nr. 18 Galaţi

M-am născut în Chişinău, în Basarabia, la 12 decembrie 1921. Mihai şi Sofia au fost numele părinţilor mei, care au murit pe rând, când aveam 7, respectiv 9 ani. M-a crescut o soră a mamei,

Dumnezeu să-i ierte pe toţi. Am urmat în Chişinău ciclul primar, apoi, după un examen, patru ani de liceu. Au urmat cursurile

Şcolii Normale Eparhiale de 8 ani. Nu am reuşit să termin şcoala în Chişinău, datorită refugiului din 1940. Am ajuns la Buzău unde, în ultimul an de şcoală am legat prietenii pe viaţă.

Am terminat şcoala în 1941. Ca să obţin post, eram obligată să fac cursuri sanitare de prim ajutor pentru copii. In 1941, cand Basarabia a revenit la patria mamă, am luat post în comuna Cărpineni, jud. Lăpuşna. Am infiinţat o farmacie pentru că aveam vreo 40 de copii cu conjunctivită. Mai târziu o epidemie de pojar a facut ravagii în rândurile lor. Îi îngrijeam şi le făceam injecţii.

În ’44, când ni s-a luat Basarabia, am fost numită la Sânpetru German în judeţul Timiş, unde aveam foarte puţini copii. Am plecat în comuna Petroman, din acelaşi judeţ, unde am stat peste 3 ani. Din 1948 până în 1957 am fost la Burzuc în judeţul Bihor. Acolo am nascut cei doi fii. Din 1957 până la ieşirea la pensie, în 1977, am revenit în estul ţării, la Galaţi.

Aveţi amintiri neplăcute din perioada aceea?Cursurile de politizare, munca la câmp în zilele de duminică

pentru cules porumb, cartofi, struguri...Apoi, pentru că ămi cumpărasem apartament la oraş, copiii

urmau liceul la oraş, nu ni s-a aprobat mie şi soţului meu să venim în acest mediu decât ca suplinitori! Ne pierdeam titulatura dacă plecam de la post. Aşa că, ultimii 9 ani, ca învăţător suplinitor, am fost la mai multe şcoli, ba chiar m-a prins luna octombrie şi nu am primit un loc într-o şcoală decât după un demers la Minister. Aveaţi întruniri profesionale?Cercurile Pedagogice care se ţineau o dată pe trimestru. Propunătoarea ne demonstra din activitate în cele patru ore din ziua respectivă. Urmau apoi referatul, discuţiile şi masa. La nivelul şcolii ţineam lecţii deschise la comisia metodică. Puteam să arătăm, fără restricţii, ce e bine sau mai puţin bine în lecţiile colegei. Ce asociaţii ale învăţătorilor îşi desfăşurau activitatea în vremea dumneavoastră?

Cu siguranţă eram toţi în aceste asociaţii ale învăţătorilor, dar datorită refugiului şi activităţii mele în şcoli din mai multe zone ale ţării, nu-mi mai amintesc nici inspectori, nici preşedinţi de asociaţii...

Ce amintiri plăcute vă vin acum în minte?La Petroman aveam un cor medaliat şi premiat an de an. Ne duceam la repetiţii în fiecare

săptămână câte 3 km la Ciacova, în unele seri dansam...Aveam salarii mizerabile, eram nemulţumiţi, dar elevii

erau bine educaţi şi organizaţi ca: cercetaşi, străjeri, iar după 1948 ca şoimi, pionieri sau utecişti. Comandantul suprem al Străjeriei era Carol al II-lea, supranumit şi „Marele Străjer”. Deviza străjerilor era „Credinţă şi muncă, pentru ţară şi rege”. Străjerii aveau o organizare elaborată şi desfăşurau diverse activităţi specifice cercetaşilor, care cuprindeau educaţie sportivă, gimnastică. Organizaţia avea propriile drapele, fanioane, uniforme (cravata era de culoare diferită în funcţie de zona în care era fiecare. Aceasta era de culoare maro) şi cântece străjereşti. Străjerii erau implicaţi în acţiuni

de muncă colectivă, concertate de Ministerul Propagandei. Erau de asemenea angrenaţi în procesul de formare a cultului personalităţii lui Carol al II-lea, fiind mobilizaţi în mari defilări cu caracter propagandistic.

În 1940, Straja Ţării avea 4 milioane de membri activi. În acelaşi an, ca urmare a înlăturării lui Carol al II-lea de la putere, organizaţia a fost desfiinţată.

De ziua regelui, pe 10 mai, făceam serbări uriaşe cu zeci de zile de repetiţii pe stadioane mari... invitam prieteni, rude. În zilele de Duminică, însoţite de pedagog, stăteam de vorbă cu prietenii, invitaţii, rudele iar la Hramul şcolii dansam, de asemenea sub supravegherea pedagogilor.

După război la Cărpineni s-au făcut Cămine de Zi pentru copii, venind în ajutorul femeilor care munceau din greu pe câmp. Eu eram şi bibliotecară la Căminul Cultural. Acolo se ridicaseră şi nişte duşuri. Însoţeam copiii să se spele, iar aceştia nu mai conteneau cu mirarea: „curge apă din pod!!!”

Când eram elevă, ne vizita prin clase în drumul său pe la Tribunal, domnul Ionel Teodoreanu, scriitorul Medelenilor. Toate fetele eram înnebunite după el, fiind pe atunci foarte tânăr şi frumos. Era invitat de doamna directoare la ea acasă, iar noi ne furişam şi culegeam chiştoacele de ţigări pe care acesta le arunca din cerdacul în care fuma... le colecţionam şi eram fericite! (Nu mai păstrez niciun „autograf” astăzi!). Se

organizau şi cursuri de cultură generală la Şcolile de vară. La aceste cursuri era invitat şi marele Nicolae Iorga.

La Vălenii de Munte, soţul meu a ţinut să apară alături de cel ce ne spunea că: „Viaţa nu înseamnă a trai, ci a şti pentru ce trăieşti.” (vezi foto)

Dar uniformele, cât erau de frumoase! Sarafane lungi, negre care ne dădeau o seriozitate şi o frumuseţe aparte fără

manichiura şi coafura practicată în şcolile de azi... Băieţii, mai ales cei din anii terminali, îşi permiteau să poarte pălării.

Ce părere aveţi despre şcoala de azi?În şcoala de azi este multă indisciplină, care influenţează procesul de învăţare. Pe vremuri

existau pedepse drastice pentru încălcarea regulilor, elevii fiind exmatriculaţi fără drept de a se mai putea înscrie la vreo şcoală.Am trecut într-o zi pe lângă liceul în care au învăţat băieţii şi nepoţii mei. Pe lângă mine era o doamnă cu sacoşe din piaţă ca şi mine. Pe când elevii erau la ore, lângă gardul şcolii erau 3 băieţi şi 2 fete care fumau. Eu am reuşit să mă abţin să nu le fac observaţie, dar doamna din spatele meu i-a apostrofat. A primit o înjurătură! În autobuz, în tramvai mai este invitat un bătrân să se aşeze!? A dispărut respectul de pe faţa pământului!

Vina o poartă, după părerea mea, nu atât dascălii, cât părinţii, organele de ordine, legislaţia învăţământului ambiguă, cadrele didactice fiind forţate să apeleze la metode străine, elaborate în ţări civilizate datorită acumulărilor de capital în ele. O ţară ca a noastră ar trebui să aplice metodele autohtone, îmbinate cu cele străine. E ca şi cum a-i altoi un măr pe un brad.

Ce doriţi să transmiteţi Congresului Asiciaţiei Genarale a Învăţătorilor din România?În primul rând doresc tuturor dascălilor, învăţătorilor, educatorilor, profesorilor, multă

putere de muncă, dorinţă permanentă de cunoaştere şi autodepăşire, talent şi răbdare în munca grea de modelare a puilor de oameni. Apoi multe succese în tot ceea ce întreprindeţi. Să dea Dumnezeu să duceţi o viaţă mai bună decât aceea pe care am dus-o noi, generaţiile veterane.

Acum îmi dau bine seama că o asociaţie profesională a dascălilor poate rezolva multe dintre neplăcerile cu care se confruntă, iar prestigiul lor trebuie redobândit, ca în timpul în care era Ministru Spiru Haret, ţinându-se cont şi de evoluţia societăţii umane în ansamblu.

Am auzit că vin invitaţi de peste hotare. Ale cui hotare, dacă vorbesc aceeaşi limbă şi au suflet românesc. Eu le spun doar atât; „Bine aţi venit fraţilor !” Luptaţi şi sfărâmaţi barierele puse de neoameni, care nu se regăsesc nici pe ei, în goana după bani. Fiţi oameni şi nu roboţi. Dumnezeu să binecuvânteze truda voastră complexă!

La un CONGRES „MARE” şi un viitor pe măsură!

TRESAR ORI DE CATE ORI SE FRĂMÂNTĂ O PROBLEMĂ DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ŢARĂ

A consemnat inv.,Mihai PETRESCU – Dobriceni

Sunt invatatorul Mircea Popescu, strănepot al ctitorului şcolii din satul Dobriceni - Olt, la 1836, Teodosie Dinescu, învăţător şi revizor al Plăşii Olteţu de Jos. Am acum 85 de ani şi am absolvit Şcoala Normală de Invăţători din Craiova, pe când era director al acesteia dl Ion Popescu-Teiuşanu.

Tresar ori de cate ori se frământă o problemă de învăţământ din ţară, deşi au trecut douăzeci şi cinci de ani de când mi s-a încheiat munca de învăţător, undeva pe Valea Olteţului, în judeţul Olt.

Congresul învăţătorilor din această toamnă, să bătătorească drumul înaintaşilor, fiecare dascăl să se transforme într-un „ Domnu' Trandafir” care să ridice şcoala la înălţimea visată, cu multă lumina în suflete şi să dea ţării strălucirea pe care o merită.

ÎN 26 NOIEMBRIE 1944 AM FOST REPARTIZAT CA ÎNVĂŢĂTOR SUPLINITOR ÎN SATUL NATAL LUŢA-

FĂGĂRAŞa consemnat Tudoriţa TEODORESCU,

Învăţător, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 6 Olteniţa , Călăraşi

Cu mulţi ani în urmă l-am cunoscut în casa fiului său pe domnul învăţător LUDU VASILE din Făgăraş, un bărbat înalt, cu părul cărunt, cu o faţă luminoasă dorind parcă să ascundă suferinţele acumulate în timp, cu o gândire pozitivă, cu vorba blândă şi specifică zonei. Ascultându-i mărturisirile şi plăcerea de a relata trecutul imi dădea impresia că citeşte dintr-o carte. Memoria nu-i juca feste. Mărturiseşte că şcoala primară a început-o în satul natal Luţa din judeţul Făgăraş. Cele şapte clase primare aveau un singur învăţător şi un efectiv de 60 de elevi. Învăţau toţi într-o singură cameră veche din casa unui grof maghiar. Familia Ludu era cunoscătoare de carte şi s-a ocupat de viitorul tânărului şcolar. Zâmbeşte şi îşi aminteşte cu plăcere că tabla înmulţirii au învăţat-o cântând cu toată şcoala în care trona bătaia cu nuiaua de liliac din cimitirul bisericii.

În anul şcolar 1936/ 1937 a fost trimis de minister ca bursier la şcoala normală de învăţători „Ion Eliade Rădulescu” din Târgovişte unde a făcut cunoştinţă cu limba literară şi cu organizaţia denumită străjeria condusă de Teofil Sidorovici. Elevii purtau la gât cravate de culori diferite, fiecare pentru zona de unde venea. La 10 Mai 1937 la defilarea dela Târgovişte l-a cunoscut pe regele Mihai care era elev la Liceul militar de la Mănăstirea Dealu. Pe atunci ministrul învăţământului era Armand Călinescu care a redus şcolile normale, printre care şi pe cea de la Târgovişte şi în anul şcolar 1937/1938 a fost transferat la şcoala normală Costache Negri din Galaţi. În jurul şcolii era un teren de 10 ha, grajduri pentru animale unde erau trimişi, timp de trei zile, cei care nu erau disciplinaţi. După absolvirea cursului inferior, finalizat cu un examen, se trecea la cursul superior şi se începea studiul obiectelor specifice meseriei de învăţător: psihologie, pedagogie, pedologie (psihologia copilului) logică şi serviciul la şcoala de aplicaţie.

După absolvire a fost încorporat pe 15 iulie 1944 şi trimis la şcoala de Ofiţeri Rezervă nr. 6 Ineu – Arad unde a participat la război şi în 3 noiembrie 1944 a fost lăsat la vatră.

Apoi, în 26 noiembrie 1944 a fost repartizat ca învăţător suplinitor în satul natal Luţa unde a funcţionat până la vacanţa de iarnă. Pe vremea aceea toţi învăţătorii făceau parte din AGIRo. Anul şcolar l-a finalizat la şcoala primară din Ludişor, judeţul Făgăraş. Îşi aminteşte cu durere şi oftează, că în urma unei inspecţii realizată de subinspectorul Fleşeriu pe motiv că avea doar 3 ani de vechime a primit calificativul „Bine”. A avut de suferit şi pentru faptul că nu era căsătorit, fiind mutat chiar în timpul anului şcolar de preşedintele de sindicat de atunci, Calameţ. Îşi aduce aminte cu tristeţe că după 1944 Asociaţiile învăţătoreşti se se desfiinţaseră şi au apărut sindicatele. După 1945 s-a pus problema reeducării învăţătorilor. Între 1945 şi 1951 au apărut manuale noi şi s-a introdus limba rusă încă din clasa a IV-a. Învăţătorii erau inspectaţi la clasă pentru a se depista cei care foloseau la clasă manuale vechi .

În anul şcolar 1948/1949 a fost transferat în judeţul Turda în satul Sărădiş, comuna Rediu, rupându-se astfel de toate evenimentele petrecute în judeţul Făgăraş. Tot în această perioadă se pune problema alfabetizării în mediul rural. Existau şi piedici în calea alfabetizării: teama părinţilor că, prin şcoală, copiii vor fi alteraţi de propaganda ateistă (mai ales la sate), ideile preconcepute potrivit cărora fetelor nu le trebuie educaţie, folosirea de către părinţi a copiilor la muncile agricole din primăvară şi toamnă; alteori, iarna, copii nu aveau hainele potrivite pentru a se deplasa la şcoală.

În judeţul Cluj a muncit alţi 5 ani. În această perioadă a predat atât la clasele I- IV cât şi la clasele V- VII. De aici a fost transferat la scoala de 7 ani din localitatea Bunteşti, plasa Beiuş, predând la clasele V-VII matematica. A revenit în regiunea Braşov unde a funcţionat atât la ciclul primar cât şi la gimnaziu.

A încheiat activitatea în anul 1984, după 40 de ani de muncă şi fără nici o zi de concediu medical cum îi place cu mândrie să afirme. Este tare mândru de activitatea depusă. Munca alături de vlăstarele tinere este o adevărată plăcere. Alături de aceşti copiii nu simţi că anii zboară, că bătrâneţea îţi dă tărcoale.

CHEIA cu care învăţătorul deschide poarta succesului în activitatea educaţională este găsită atunci când învăţătorul se regăseşte în elevii săi.

Mesajul Domnului Vasile Popeangă, Profesor Universitar, învăţător suplinitor şi Membru AGIRo înainte

de 1945

GÂNDURI PENTRU CONGRESUL ÎNVĂŢĂTORILOR ŢĂRII

Învăţătorii ţării işi afirmă spiritul lor de corp pedagogic în Congresul Asociaţiei Invăţătorilor din România ce urmează a se deschide în Bucureşti. Toţi slujitorii şcolii privesc cu simpatie această manifestare de solidaritate profesională şi îi asigură pe participanţi că vor fi alături de ei în eforturile de întărire a capacităţii educative a şcolii.

Ca slujitor al şcolii româneşti,de peste şase decenii, autorul acestor rânduri se consideră prezent în falanga dăscăleasca angajată într-un proces de echilibrare funcţională a învăţământului românesc, disfuncţional sub raport educativ, şi în efortul unit al slujitorilor şcolii de a întării spiritul de moralitate din instituţiile educative şi de a stăvili în mod hotărât fenomenele negative ce slăbesc în mod drastic funcţia educativă a şcolii: violenţa, alcoolismul, consumul de droguri, absenteismul, furtul intelectual, spiritul de dezordine. In multe instituţii şcolare domneşte o atmosferă distructivă faţă de bunuri, valori si relaţii interindividuale

civilizate. Şcoala a devenit un spaţiu social de care elitele tinere ale ţării fug spre alte ţări şi continente.

Consfătuirile ,congresele şi dezbaterile învăţătoreşti care au fost denaturate prin legea nefericita din 3 august 1948 au evitat în perioada premergătoare promulgării ei festivismul steril, automulţumirea, disensiunile partizane, corupţia, evaluările bazate pe vorbe şi nu pe fapte. Esenţa vieţii şcolare bazata pe legea din 1948 a fost vorba falsă, nu fapta.

Sugerez participanţilor la Congres să sublinieze că avem nevoie de politică şcolară naţională, care pune accentul pe valoarea personalităţii educatorului, pe individualitatea copiilor ţării care sunt deosebiţi ca şi florile câmpurilor si dealurilor noastre şi au nevoie de educaţie pe măsură, nu de subiecte unice la teze si examene; că dascălii ţării s-au săturat de considerarea carnetului de partid drept criteriu de promovare; că învăţământul ţării trebuie condus de jos până sus de personalităţi puternice, competente cu autoritate morală şi profesională ce nu poate fi cumpărata cu plicuri cu dolari, de educatori care n-au cunoscut decât „Sfântul legii şi al dreptăţii” în activitatea lor profesională. Am cunoscut multe examene de bacalaureat conduse impecabil de preşedinţi de înaltă valoare morală şi cultural-ştiinţifică pe care n-au negociat-o ca să fie preşedinţi. Modeştii dascăli moldoveni şi munteni care au dat vigoare, autoritate si moralitate asociaţiilor lor au fost oameni devotaţi şcolii şi ţării. Aşa să vă fie conducătorii!

Vasile Popeangă

Mesajul Excelenţei Sale, Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României

cu ocazia celui de al XXIX-lea Congres Naţional al Învăţătorilor

Educaţia se află în centrul oricărui proiect de societate bazată pe cunoaştere. Dezvoltarea unor abilităţi şi competenţe competitive în rândul absolvenţilor, conforme cu exigenţele europene, este rezultatul unui efort îndelungat care implică întregul proces de învăţare. Învăţătorii şi profesorii sunt cei care îşi asumă în primul rând această enormă responsabilitate de formare şi îndrumare a generaţiilor de mâine.

Tradiţia „Congresului Cadrelor Didactice”, instituită în 1898, nu poate decât să întărească convingerea că, atunci când s-au pus bazele sistemului nostru de educaţie, miza acţiunii educative era direct legată de idealul naţional. Ca şi atunci România are nevoie de educaţie pentru a produce cetăţeni capabili să edifice un stat modern.

Sistemul educaţional românesc trebuie privit cu realism atât cu realizările cât şi cu limitările lui, iar reconfigurarea acestuia trebuie să-i permită să facă faţă provocărilor viitorului. Reforma educaţiei nu se poate realiza în absenţa unei dezbateri bazate pe idei şi a unui consens general în privinţa transformărilor ce sunt de urmat. Reuşita acestui demers depinde în egală măsură atât de coerenţa schimbării cât şi de dorinţa aplicării acestuia. Prin activitatea lor de zi cu zi, cadrele didactice se constituie, astfel, în factori esenţiali în modernizarea cunoaşterii.

În calitate de preşedinte al României, doresc să felicit Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România pentru activitatea depusă şi să vă urez succes în desfăşurarea Congresului.

Traian BăsescuPreşedintele României

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresat participanţilor la Congresul Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare

„Sufletul culturii este cultura sufletului”

„De voieşti să laşi bogăţie multă copiilor tăi, lasă-le purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Să nu căutăm, deci, cum să-i lăsăm bogaţi pe copii, ci cum să-i lăsăm

îmbunătăţiţi. Nu le lăsa lor bogăţie, ci să le laşi fapta bună, că aceasta cu adevărat este cea mai mare avuţie, aceasta este bogăţia cea nespusă şi necheltuită”.

(Sf. Ioan Hrisostom – Omilia despre creşterea copiilor)

În anul 1989 s-a petrecut minunea întoarcerii poporului român la valorile perene şi sfinte, transmise de-a lungul veacurilor, valenţe constitutive ale identităţii naţionale. Educaţia religioasă creştină, ca parte esenţială a educaţiei generale, reprezintă, astăzi, un factor de sensibilizare profund umană şi de comuniune în societatea românească, un izvor sfânt şi statornic de inspiraţie, într-o lume din ce în ce mai dezorientată din punct de vedere spiritual şi cultural.

Pregătirea intelectuală a elevilor trebuie să fie luminată şi susţinută de creşterea duhovnicească, necesară dezvoltării fireşti şi armonioase, prin cultivarea şi rodirea permanentă a darurilor Duhului Sfânt. Aşa cum Geografia oferă cunoaşterea configuraţiei spaţiale a pământului, esenţială pentru cunoaşterea patriei şi planetei, iar Istoria oferă cunoaşterea succesiunii temporale a generaţiilor umane, Religia oferă cunoaşterea comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu şi oameni.

Viaţa umană adevărată nu se rezumă la dezvoltarea fizică şi la realizarea profesională, ci ea trebuie împlinită şi luminată prin rugăciune şi iubire. La o vârstă a întrebărilor, când copiii sunt tentaţi să caute doar răspunsuri oferite de realitatea imediată, învăţătorii trebuie să promoveze modele sfinte, care pot călăuzi spre Dumnezeu şi spre iubirea de semeni. Şcoala trebuie să rămână un spaţiu sacru, binecuvântat de Preasfânta Treime, un laborator sfânt, în care elevii se pot pregăti atât pentru viaţa din societatea umană terestră, cât şi pentru viaţa şi fericirea veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Cadrele didactice au datoria de a forma generaţiile viitoare ale unui popor credincios, ajutându-i pe copii să preţuiască şi să cultive demnitatea umană, libertatea unită cu responsabilitatea, iubirea sfântă şi generozitatea, nu degradarea umană, libertatea de a face răul, violenţa şi egoismul.

Îi felicităm pe organizatorii acestui Congres Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare şi îi binecuvântăm pe toţi cei care păstrează vie flacăra credinţei, cultivând în sufletele elevilor respectul faţă de valorile religioase, morale, spirituale şi culturale perene, care au contribuit, de-a lungul secolelor, la plămădirea şi păstrarea identităţii poporului nostru şi la cooperarea paşnică între popoare.

Cu multă preţuire şi binecuvântare pentru activitatea dumneavoastră de modelare a sufletelor copiilor în lumina valorilor perene,

† D A N I E L PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

MESAJE ŞI GÂNDURI ADRESATE PARTICIPANŢILOR LA CONGRES

“dacă soarta nu m-ar fi pus acolo unde sunt,aş fi fost învăţător”

(din mesajul tronului către un fost congres învăţătoresc)

Mesajul Domnului Bogdan Olteanu Preşedintele Camerei Deputaţilor

DOAMNELOR ŞI DOMNILOR,

Este o mare onoare pentru mine să ma adresez dumneavoastră într-un astfel de moment, când dascăli din toată ţara participă la cel de-al XXIX Congres Naţional. La fel de mare este însemnătatea faptului că acest eveniment este găzduit de către Palatul Parlamentului.

Sper ca acest fapt să capete valoare de simbol pentru societatea românească, să fie semnalul că o parte importantă a învăţământului românesc, definitorie pentru construirea tinerilor elevi şi a parcursului lor în viaţă, a beneficiat de recunoaşterea pe care o merită.

Munca dumneavoastră este cea care influenţează destine. Aveţi puterea de a schimba mentalităţi, de a influenţa modul în care tinerii elevi se vor raporta la viaţă, pe tot parcursul lor viitor. Este munca ce pune temelia fiecăruia dintre noi. Vechea dumneavoastră tradiţie, precum şi competenţa de care daţi dovadă sunt de natură să aducă importante contribuţii în schimbarea în bine a societăţii româneşti, în general şi a învăţământului românesc, în particular. Noi toţi avem nevoie de o reformă reală în învăţământul românesc de natură să crească eficienţa actului educativ. Numai în acest fel tinerii noştri vor putea fi cu adevărat pregătiţi pentru importantele provocări ce îi aşteaptă în viitor.

Exprimându-mi încă odată întreaga mea apreciere faţă de munca pe care o depuneţi, doresc succes lucrărilor Congresului.

Cu stimă,

Bogdan OLTEANUPreşedintele Camerei Deputaţilor

Mesajul Domnului Cristian Adomniţei, Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

DRAGI DASCĂLI,

Cea de-a XXIX-a ediţie a Congresului Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare îmi oferă prilejul de a vă felicita pentru dedicaţia cu care înţelegeţi să îndrumaţi paşii copiilor noştri. Îi felicit, totodată, şi pe organizatorii acestui congres, care continuă, prin acest eveniment, tradiţia învăţătorilor români, tradiţie ce datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Întâlnirea din aceste zile, care reuneşte dascăli din România, dar şi din comunităţile româneşti din Ungaria, Republica Moldova sau Bulgaria, nu poate decât să îmi provoace un sentiment real de bucurie. Dialogul continuu pe care îl purtaţi, dar şi acest Congres al Învăţătorilor îmi dau speranţa că ideile pe care le împărtăşiţi pot reprezenta posibile răspunsuri la provocările pe care le întâmpină învăţământul românesc astăzi. Vă asigur, dragi dascăli, de tot sprijinul Ministerului Educaţiei pentru demersurile Dumneavoastră, care au în centru elevul şi educaţia acestuia.

Nicicând formarea unui om nu va putea fi concepută fără implicarea Dumneavoastră, cei care, alături de părinţi, sunteţi parte din viaţa copiilor noştri. Vă mulţumesc pentru eforturile pe care le faceţi pentru binele nostru, al tuturor! Vă mulţumesc şi Dumneavoastră, celor care reuşiţi să cultivaţi peste hotare dragostea pentru limba şi cultura naţională!

Vă mulţumesc pentru că îmi oferiţi posibilitatea de a vă fi aproape!

Ministrul Educaţiei, Cercetării şi TineretuluiCristian Mihai ADOMNIŢEI

Mesajul Domnului Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române

Vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la Congresul Învăţătorilor din 6-7 septembrie.

Voi face tot posibilul să reprezint Academia Română la acest eveniment.Păstrez în memorie imaginea învăţătoarei mele, Doamna Paraschiva Sopa,

care mai trăia în anul primirii mele în Academia Română. Avea 85 ani dar era perfect lucidă. Unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut atunci a fost să o vizitez şi să-i transmit mulţumirile şi respectul meu. Nu o văzusem între timp mulţi ani.

Vă doresc mult succes!Ionel Haiduc

Mesajul Doamnei Ecaterina Andronescu, Deputat

Învăţătorii, apostolii neamuluiMotto

“Sădiţi un pom şi educaţi un om, şcoala trebuie să-l facă pe om-om”

Spiru Haret

Congresul învăţătorilor din România îşi are începuturile în anul 1900 şi a fost

generat de nevoia de a discuta problemele învăţământului primar, dar şi din necesitatea de

a creşte responsabilitatea pentru „a duce la îndeplinire o mare operă” cum le spunea Spiru

Haret, iniţiatorul şi susţinătorul acestor importante întâlniri.

“M-am străduit ca din învăţători şi preoţi să creez o forţă pe care s-o îndreptez

întreagă contra stării de ignoranţă sub toate formele ei” – declara în Parlament în 24

ianuarie 1908 Spiru Haret.

Prin tot ceea ce a făcut Spiru Haret s-a dovedit nu numai personalitatea cea mai

reformatoare a epocii, dar şi cel care a introdus factorul cultural şi economic în masa

poporului român, servindu-se pentru aceasta în primul rând de învăţători.

Cel care răspundea fiecărei scrisori ce îi era adresată, începând cu „Domnule

învăţător” şi terminând cu „al dumitale devotat” demonstra nu numai respect, dar şi o

încurajare şi o susţinere în misiunea nobilă asumată de învăţători.

Spiru Haret definea foarte clar concepţia sa despre ministru spunând „oricare

ministru este dator să fie în cea mai aproape atingere cu toţi cei pe care este chemat să-i

administreze. Să le dea îndemnuri şi să le dea sfaturi, să le dea învăţăminte, să-i certe

atunci când greşesc”.

Spiru Haret a dat demnitatea de care avea nevoie profesia de învăţător. El a

transformat învăţătorul în apostol al neamului.

Tot pentru învăţători, Spiru Haret, a reorganizat Şcolile normale şi a reformat

pregătirea învăţătorilor pe care a prelungit-o la 6 ani ca să fie îndeplinit dezideratul

„ învăţământ practic, pentru viaţă, potrivit nevoilor noastre social-economice, precum şi

aspiraţiilor noastre naţionale”.

El este şi cel care a reformat examenele de capacitate introducând probe practice

în locul probelor pur teoretice şi a făcut, de asemenea, tot ceea ce era posibil pentru a da

învăţământului normal direcţia cea mai potrivită acelui timp afirmând că: „Negreşit nu s-a

spus ultimul cuvânt în materie de organizare a învăţământului normal. Mai avem multe de

făcut, de adaptat, de schimbat. Totuşi, şcolile normale sunt din mândriile, din podoabele

cele mai strălucitoare cu care mă fălesc”.

Pornind din istorie, reluarea Congresului învăţătorilor reprezintă un real câştig în

ceea ce priveşte:

- solidaritatea profesională;

- performanţele profesionale;

- comunicarea şi transferul bunelor practici;

- promovarea unor demersuri care să deschidă comunicarea învăţătorilor cu alte

categorii de cadre didactice;

- realizarea unor structuri de susţinere materială şi pentru formare continuă,

cursuri de vară, conferinţe, workshop-uri.

Prin implicarea lor în procesul de instruire a poporului, învăţătorii trebuie să

beneficieze recunoaştere materială şi morală a rolului lor social şi să aibă autoritatea de a

se promova şi susţine.

Congresul învăţătorilor din România este necesar să fie instituţionalizat ca o

formulă a celor care împărtăşesc valori comune, ca o asociaţie profesională ce trebuie să

fie ascultată în sincronizarea învăţământului, a programelor şcolare, a legislaţiei, a

pregătirii iniţiale şi a formării pe tot parcursul vieţii a celor responsabili cu alfabetizarea ţării.

Salut cu respect şi consideraţie pe toţi învăţătorii României între care o aşez, cu

dragoste şi recunoştinţă, şi pe draga şi buna mea învăţătoare.

„Deci, puneţi minte lângă minteŞi umăr lângă umăr tare,

Căci prea sunt năzuinţe sfinteŞi prea ni-i idealul mare.”

Imnul învăţătorilor,

Victor Bilciurescu, 1939

Ecaterina ANDRONESCU

Un slujitor al şcolii

20.08.2008

Mesajul Domnului Alecsandru Ştiucă, Deputat

Apărarea limbii materne de vitregiile istoriei şi înstrăinările destinului reprezintă o îndatorire sfântă pentru toţi cei care aparţin unui neam. Şi oricât de mare este încercarea şi suferinţa prin care trece un popor, Blaga vorbea de nevoia de a-ţi sluji neamul cu toată fiinţa ta. Învăţătorul, simbol al iniţierii în tainele comunicării cu lumea, se constituie în avanpostul apărării limbii materne – Bătălia pentru limba română aici şi peste tot în lume unde se află români devine o cauză a izbăvirii prin cultură şi credinţă.

Un congres al învăţătorilor depăşeşte proporţiile unei acţiuni programatice, devenind un eveniment de intensă reflecţie asupra destinelor eternei şi miraculoasei limbi române.

Prof. Alecsandru ŞtiucăDeputat

Mesajul Domnului Traian Constantin Igaş, Deputat

Domnule preşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România,Doamnelor şi Domnilor,

Salut iniţiativa dumneavoastră de a organiza un Congres naţional al învăţătorilor din România şi al învăţătorilor români de peste hotare. Consider această manifestare ca una de o importanţă deosebită, având în vedere faptul că aici, la Arad, s-a organizat în urmă cu un an primul congres de acest gen. Cred că astfel de reuniuni au rolul de a iniţia o colaborare strânsă între dascăli din toate colţurile ţării lumii.

Consider că dascălii sunt categoria profesională care are cel mai important în educarea şi ridicarea poporului român.

Aş vrea să remarc că, aici, la Arad, s-a înfiinţat în 1812 Preparandia, prima şcoală românească de învăţători din România, iar în 1857 învăţătorii arădeni făceau primele demersuri de a se organiza în „reuniuni” învăţătoreşti.

La 145 de ani diferenţă, în epoca internetului, apare la Arad Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Arad, care vede lumina zilei ca formă organizată la 29 mai 2002, fiind decretată prin statut „continuatoarea Reuniunii Învăţătorilor Români din diaceza Aradului”. Preocupările membrilor asociaţiei nu au fost numai de natura didactică ci şi civică, ei încercând să readucă la lumină pagini uitate din istoria românilor şi a comunităţilor româneşti din jurul graniţelor, educând copii în spiritul învăţării istoriei. De aceea membrii asociaţiei publică astăzi materiale de interes general despre comunităţile româneşti din jurul graniţelor şi, mai mult, se implică prin proiecte şi acţiuni în viaţa acestor comunităţi.

În calitatea mea de parlamentar înţeleg să mă implic şi să oferim ajutorul ori de câte ori sun solicitat, dat fiind scopul nobil al activităţilor pe care le desfăşuraţi.

Ţin să vă felicit pentru iniţiativa de a organiza din nou acest eveniment care a devenit deja o tradiţie.

Vă doresc succes şi sper că, în acest mod, se vor pune bazele unor legături mai strânse şi va exista o comunicare mai bună între învăţătorii din ţară şi străinătate.

Deputat ,Constantin Traian IGAŞ

Mesajul Doamnei Renate Weber, Deputat în Parlamentul European

DRAGI ÎNVĂŢĂTORI,

Este o onoare pentru mine sa ma pot adresa dumneavoastra cu ocazia Congresului Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare. Pentru ca ma adresez celor in mainile carora ne punem, ca parinti, formarea copiilor, iar ca societate, viitorul.

Discutam mult de nivelul educatiei superioare, de formule mai mult sau mai putin birocratice de recunoastere a diplomelor, dar uitam un adevar elementar: ca pe dumneavoastra trebuie sa ne bazam pentru a face din copiii nostri fiinte intregi, ca de multe ori asteptam sa supliniti in anii de scoala primara cei sapte ani de acasa pe care unii nu-i prea au, sau sa indreptati erorile acelor ani.

Stiu ca doriti sa-i invatati cat mai multe si sa le insuflati dragostea pentru limba romana si bine faceti. Stiu mai ales cat de important este acest lucru pentru copiii care traiesc pe alte meleaguri, care merg la scoli unde deja invata in limba tarilor respective. Pentru ei exista un risc real nu neaparat de a-si uita limba materna, dar de a intelege mai putin frumusetea limbii romane, nuantele ei tandre sau ironice, capacitatea de a exprima sentimente cum poate putine limbi o au.

De aceea Apelul dumneavoastra pentru cei care apara frontierele limbii romane e nobil.

Dar doresc sa fac si eu un alt apel, catre dumneavoastra. Va rog sa-i ajutati pe acesti copii, cu care aveti extrordinara sansa sa lucrati la varsta la care sunt in plin proces de formare, sa devina oameni intregi. Insuflati-le spiritul civic, nu ca pe un concept dintr-o materie din programa scolara, ci facand ca el sa devina pentru ei o a doua natura. Invatati-i sa fie buni, sa fie intelegatori cu cei in nevoie, explicati-le ce este toleranta, acceptarea celuilalt de langa ei, chiar daca e diferit. Ajutati-i sa inteleaga ca diferentele nu ne separa, ci ne imbogatesc spiritual si ca intotdeauna, toata viata, trebuie sa avem mintea si sufletul deschise pentru a invata unii de la altii. Cultivati-le spiritul de solidaritate. Acestea nu sunt cuvinte mari, sunt parti dintr-un intreg care ne definesc ca oameni. Degeaba avem diplome peste diplome, daca ne lipseste fiorul launtric al intelegerii celorlalti, capacitatea de a pune suflet in ceea ce facem. Asa cum dumneavoastra o faceti cu copiii, asa cum le daruiti o particica din sufletul dumneavoastra ori de cate ori le transmiteti din ceea ce cunoasteti, asa sa-i invatati si pe ei sa faca mai departe, in viata care ii asteapta. Cred ca a venit timpul sa va recunoastem deopotriva uriasele responsabilitati, dar si meritele pe care le aveti, iar acest Congres este un bun moment.

Va doresc din toata inima mult succes acum si in anii care vor veni!

Renate WEBERDeputata in Parlamentul European, PNL - ALDE

Mesajul Domnului Viorel Duca, Senator

Domnule preşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România,Doamnelor şi Domnilor,

Permiteti-mi va rog, Domnule Presedinte, ca in numele Subcomisiei pe Problemele Românilor din Afara Graniţelor, subcomisie ce-si exercita atributiile in cadrul Comisiei de Politica Externa a Senatului Romaniei, sa extind in unanimitate aprecierile tuturor membrilor acestei subcomisii, pentru initiativa salutara a Asociatiei Generale a Invatatorilor din Romania, de-a extrapola in mod benefic dinamica relatiilor inter-invatatori de la nivelul local, orasenesc sau judetean, la forma global teritoriala, cuprinzand astfel intreaga tara.

Prin festivitatea desfasurarii acestui congres in incinta Parlamentului Romaniei, se demonstreaza in modul cel mai elocvent dependenta mutual agreata atat de sistemul de invatamant pre sau post gimnazial, cat si de legislativul romanesc, cel, prin a caror initiative legislative eleveaza in mod vadit invatamantul romanesc spre standardul invatamantului european sau chiar a celui mondial.

Este de apreciat faptul ca intregul corp al invatatorilor din Romania, onoreaza prin efortul si daruirea consacrata copiilor, calitatea lor altruista fata de acestia, respectul fata de profesia de educatori si implicit recunostinta comunitatilor in care-si desfasoara activitatea profesionala. Prin ceea ce sunt invatatorii, primii dascali in configurarea caracterelor copiilor nostri, ei sau ele, sunt cei ce contributie la configurarea comunitatilor, sunt cei ce configureaza mintea, sperantele si visurile propriilor nostri copii. Personal, si nu numai, datorez tuturor invatatorilor din Romania un sincer „Multumesc”, respect si sprijin in configurarea unui legislativ cat mai benefic atat in ce priveste profesia de dascal, cum de altfel si aspectul calitativ al viitorului educational din Romania.

Domnule presedinte, permiteti-mi va rog sa exprim in egala masura aprecierile sincere fata de cadrele didactice ce-si desfasoara activitatile in afara granitelor Romaniei, sacrificiul, daruirea si inconfortul prilejuit de diferentierea culturilor in care lucreaza, fac sa nu schimbe cu nimic dedicarea si daruirea fata de copii familiilor neamului nostru ce-si traiesc viata departe de tara. Felicitari tuturor celor ce faceti acest sacrificiu in spiritul dragostei de natiune si profesie.

Distinsi invatatori, sunt onorat sa va pot adresa acest mesaj, dorindu-va tuturor prosperitate, implinirea visurilor de-a fi modele ideale in formarea caracterelor copiilor si generatiilor ce vor veni.

Cordial,Senator Viorel DUCA SR.,

Presedinte Subcomisia pentru Diaspora

Mesajul Domnului Victor Boştinaru, Deputat în Parlamentul European

Doamnelor şi Domnilor, Distinşi Colegi, Dragi Prieteni,

Este un privilegiu pentru mine ca profesor şi membru al Comisiei pentru Cultură şi Educaţie din cadrul Parlamentului European, să mă adresez Dumneavoastră, delegaţi şi invitaţi la al XXIX-lea Congres Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare.

În prezent, sistemul educaţional din România se confrunta cu multiple provocări. Pe de o parte, resursele pe care guvernanţii le-au alocat educaţiei, chiar dacă sunt în creştere, s-au dovedit şi încă se dovedesc a fi insuficiente, atât pentru acoperirea nevoilor materiale, cât şi pentru asigurarea unor salarii decente cadrelor didactice. Pe de altă parte, evoluţiile din ultimii ani au fost, nu de puţine ori, contradictorii, deşi ar fi trebuit să permită reformarea sistemului educaţional pentru a răspunde mai bine schimbărilor din societatea contemporană - IT society, knowledge based society şi Lisbon process.

Trebuie să acceptam faptul că, în foarte multe locuri din România, calitatea procesului educaţional s-a deteriorat până la punctul în care sunt puse în discuţie şansele actualilor elevi de a dobândi o calificare profesională compatibilă cu nevoile unei pieţe de muncă extrem de dinamice. Mai mult decât atât, accesul la o educaţie superioară universitară pentru majoritatea covârşitoare a copiilor provenind din mediul rural sau care provin din grupuri sociale confruntate cu săracia, a fost restrâns dramatic. Nu pot să nu subliniez, în acelaşi timp, faptul că asaltul mediocrităţii, al subculturii, inclusiv prin intermediul mass-mediei produc la rândul lor consecinţe serioase, atât asupra modelelor care le sunt oferite elevilor, cât şi asupra statutului cadrului didactic în societatea românească.

La doi ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, toate aceste realităţi impun nu doar o evaluare realizată în laboratoare de către grupuri de analişti mai mult sau mai puţin avizaţi asupra complexităţii şi particularităţii procesului educaţional. În primul rând, se impune un dialog cinstit cu cadrele didactice, pentru că, la urma urmei, orice reformă majoră a sistemului de educaţie din România nu se va putea realiza fără a lua în considerare opiniile şi soluţiile celor care sunt implicaţi direct în acest proces.

Cred, în egală măsură, că reuşita acestei reforme, mereu anunţată, foarte adesea mimată şi niciodată evaluată prin rezultatele sale, presupune implicarea reală a comunităţilor locale, cele care deja contribuie în bună măsură la susţinerea materială a procesului educaţional şi care ar trebui să aiba un cuvânt mai mare în ceea ce priveşte beneficiile acestui process în rândul tinerei generaţii. Realitatea ultimilor ani demonstrează că reforma educaţiei trebuie să găsească un răspuns şi nevoilor educaţionale specifice, pentru copii milioanelor de români care trăiesc şi muncesc în străinătate. Trebuie să ne gândim că sistemul educaţional din România trebuie să asigure acestor copii legatura cu limba, istoria şi cultura naţională, într-un context special, dat de realităţile ţărilor de adopţie.

Apreciez de aceea că acest eveniment, nu este doar bine venit, ci va contribui la realizarea progreselor atât de necesare şi aşteptate prin concluziile şi proiectele pe care le propuneti.

Vă doresc succes. Vă mulţumesc pentru această onoare.

Membru al Comisia pentru Cultură şi Educaţie din Parlamentul European,Victor BOŞTINARU

Mesajul Domnului Aurel Ardelean, SenatorDOMNULE PRIM – MINISTRU, DOMNILOR MINIŞTRI, STIMAŢI COLEGI DEPUTAŢI ŞI

SENATORI AI PARLAMENTULUI ROMÂNIEI, DISTINŞI REPREZENTANŢI AI ÎNVĂŢĂTORIMII ROMÂNE DIN ŢARĂ ŞI DE PESTE HOTARE,

Este deosebit de onorant să mă adresez Dumneavoastră, participanţilor la cel de al II-lea Congres Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare, pentru a vă transmite, în calitate de rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, întreaga mea solidaritate cu aspiraţiile Dvs. de înfăptuire a unui învăţământ de calitate în şcolile româneşti din ţară şi străinătate, iar ca senator al României, în Comisia de Învăţământ, Cultură, Tineret şi Sport a Senatului, să vă asigur de tot sprijinul legal pentru revigorarea învăţământului românesc prin elaborarea unei legislaţii corespunzătoare, care să asigure însuşirea temeinică a limbii române, respectarea valorilor naţionale şi universale, asigurând un comportament civilizat noilor generaţii de şcolari, pe măsura cerinţelor actuale, în care România este membră a Uniunii Europene, iar numitorul comun al lumii moderne este globalizarea.

Importanţa pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad o acordă pregătirii superioare a educatoarelor şi învăţătorilor, o confirmă şi faptul că în cadrul Universităţii noastre, funcţionează şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, unde se pregătesc profesori cu studii superioare pentru învăţământul preprimar şi primar.

În cadrul acestei facultăţi se realizează constant, la standarde europene, calitatea învăţământului superior, prin derularea unei curricule de tip european, care răspunde Declaraţiei de la Bologna (1999), privind crearea spaţiului universitar european.

Unul dintre obiectivele majore ale managementului Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei este dezvoltarea cercetării ştiinţifice ca dimensiune europeană importantă în construcţia academică actuală.

Recent, la Arad a avut loc o dezbatere publică pe tema educaţiei şi programului naţional pentru învăţământ, desprinzându-se câteva concluzii importante: sistemul educaţional actual are nevoie de o reformă reală; Sindicatului Liber din Învăţământ are un conflict deschis cu administraţia pentru drepturile dascălilor, iar rezultatele slabe obţinute de unii candidaţi la Concursul Naţional de Titularizare în Învăţământ din luna iulie 2008, conduc la concluzia că, în prezent, educaţia suferă în România.

Faţă de cele amintite, Guvernul României ar trebui să asigure o remuneraţie atractivă, pentru a avea oameni valoroşi în sistemul educaţional, iar Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să înfăptuiască o reformă reală în învăţământ, care să vizeze descentralizarea, asigurarea autonomiei, la nivelul unităţilor de învăţământ, mergând până la încadrarea pe posturile didactice printr-o selecţie la nivel de şcoală, iar curricula şcolară revăzută, să corespundă cerinţelor actuale de instruire şi educare a tineretului şcolar.

Pe lângă misiunea tradiţională de apostol al neamului său, învăţătorul de azi, înzestrat cu vocaţia dăruirii, prin profesie, formării gândirii şi educaţiei tinerelor vlăstare în primii ani de şcoală, are răspunderea de a modela comportamentul acestora pentru societatea viitorului.

Trăind într-o Europă Unită, prestigiul României de mâine, trebuie să fie continuat de generaţiile de şcolari de azi.

Se poate vorbi de o generaţie a internetului, iar pregătirea superioară a învăţătorului de azi ne dă garanţia că disponibilitatea sa va fi deschisă, pe lângă luminarea minţii şi a sufletului şcolarilor săi, şi cultivării discernământului în mijlocul exploziei de informaţii a mass-media de azi, punându-se încă de la vârsta elevului de la Şcoala Primară bazele personalităţii omului superior al unei Românii moderne, preţuită în lume.

Cu aceste gânduri, felicit organizatorii celui de al II-lea Congres Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare şi urez succes deplin lucrărilor sale, spre binele şcolii româneşti şi prosperităţii dascălilor ei.

Prof.univ.dr., Aurel ARDELEAN, rectorUniversitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad

Mesajul P.S. † Florentin CRIHĂLMEANU,Episcop al Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla

STIMATE D-LE VIOREL DOLHA, PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI GENERALE A ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA

Vă mulţumesc pentru posibilitatea oferită de a transmite un mesaj cu ocazia celui de-al XXIX-lea Congres Naţional al Învăţătorului.

Consider că, alături de familie şi de Biserică, şcoala, şi în particular şcoala primară, are un rol hotărâtor în formarea umană, culturală şi spirituală a tinerei generaţii româneşti.

Dacă astăzi suntem intraţi în marea Europă (pe hartă), trebuie să ştim că, la nivelul conştiinţei europene, mai avem încă foarte mult de lucrat. Şi lucrarea noastră trebuie să se axeze în primul rând pe tânăra generaţie, aceia care mâine vor fi la cârma societăţii româneşti europene.

Vrem o Românie mai prosperă, mai democratică, mai profundă spiritual? Atunci să acordăm cea mai mare atenţie formării în familie, în Biserică şi în şcoală.

Istoria Bisericii Greco-Catolice a demonstrat, prin Şcolile Blajului - adevărate „fântâni ale darurilor” care au împletit învăţătura de la catedră cu cea de la amvonul bisericesc - importanţa educaţiei spirituale şi culturale a românilor transilvăneni pentru formarea conştiinţei creştine şi a conştiinţei de neam, iar curentul cultural spiritual iluminist „Şcoala Ardeleană” a fost, de fapt, încununarea formării oferită de aceste şcoli primelor generaţii de elevi ai timpului respectiv, care a avut un rol esenţial în formarea României Mari.

Ne exprimăm dorinţa ca Întâlnirea Naţională a dascălilor să însemne pentru învăţământul românesc un nou avânt, spre a putea ridica la înălţimea cuvenită standardele învăţământului românesc european şi, prin aceasta, să contribuie nemijlocit la înălţarea nivelului uman, spiritual şi cultural al poporului şi naţiei noastre.

Biserica Catolică a dedicat acest an Sfântului Apostol Pavel, misionar şi învăţător al creştinismului către neamurile păgâne. Să-l ascultăm şi astăzi pe „Sfântul Apostol al neamurilor”, care ne îndeamnă: „Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări spirituale. Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Isus, şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl” (Col. 3, 16-17), Căruia i se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinarea, în vecii vecilor. Amin.

Un părintesc şi cordial salut tuturor ostenitorilor în domeniul formării tinerei generaţii, succes lucrărilor celui de-al XXIX-lea Congres Naţional al Învăţătorilor, felicitări organizatorilor, dimpreună cu arhiereasca binecuvântare şi încredinţarea în rugăciune, ca totul să fie spre mai mare lauda lui Dumnezeu.

† Florentin CRIHĂLMEANU,Episcop al Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla

Mesajul Doamnei Maria Şleahtiţchi, Decanul Facultăţii de Filologie a Universităţii de Stat „Alecu Russo” Bălţi

Vă rog sa transmiteţi, în numele meu personal şi al colegilor mei de la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, salutări delegaţilor Congresului şi succese în desfăşurarea lucrărilor.

Cu tot respectul şi aprecierea,Maria Şleahtiţchi, Decanul Facultăţii de Filologie a Universităţii de Stat „Alecu Russo” Bălţi

Mesajul Domnului Stelian Fedorca, Inspector Şcolar General al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti

STIMAŢI COLEGI,

Salut cu respect prezenţa învăţătorilor din întreaga ţară şi a învăţătorilor români din afara graniţelor ţării şi a invitaţilor lor. Salut ideea AGIRo de organiza acest congres al marii familii care este cea a învăţătorilor la Bucureşti. Congresul naţional al învăţătorilor este o lecţie vie pe care învăţătorii o susţin astăzi, o lecţie despre solidaritate, despre omenie, despre adevăratele valori spre care societatea de astăzi ar trebui să se îndrepte.

Învăţătorul este poate cel mai iubit şi respectat dintre cadrele didactice, singurul căruia îi spunem, copii, părinţi sau bunici, „doamna” sau „domnule”. Aşa rămâne el în mintea şi sufletul nostru. Poate este cea mai mare răsplată pe care o primeşte, pentru că un învăţător nu poate fi decât acea persoană care îşi alege profesia din iubire pentru semenii săi, risipindu-se pe sine..

Doamna sau domnul este cel care îţi călăuzeşte primii paşi în lumea cunoaşterii, cel care îţi şterge lacrima neputinţei şi care te învaţă că uneori mai şi pierzi, cel care îţi este mereu aproape .

Doamna sau domnul este cel care însufleţeşte zidurile reci ale clasei, transformând acest spaţiu impersonal într-o bucurie a cunoaşterii, a prieteniei.

Doamna sau domnul este punctul de sprijin pentru a nu rătăci drumul într-o lume bulversată şi bulversantă din punctul de vedere al scării valorilor.

Domnul sau Doamna este cela care îşi aduce obolul la construcţia zilei de mâine, aşa cum ştie el: cu seriozitate şi cu multă dăruire.

Ar mai fi încă multe de spus cu privire la această profesiune nobilă, dar cele mai potrivite cuvinte sunt cele ale lui John W. Schaltter, tulburătoare, dar atît de adevărate prin mesajul lor: ohn W. Schaltter, tulburătoare, dar atît de adevărate prin mesajul lor:

“Eu sunt dascăl. Eu sunt acela ale căror nume şi chipuri au fost demult uitate, dar ale căror lecţii şi personalitate vor rămâne veşnic în amintire prin împlinirile elevilor lor. Am plâns de bucurie la nunţile foştilor mei elevi, am râs la naşterea copiilor lor şi am stat cu capul îndurerat şi buimac, la marginea mormintelor săpate prea curând pentru nişte trupuri prea tinere.

De-a lungul unei zile am fost nevoit sa fiu actor, prieten, soră medicală şi doctor, antrenor, găsitor de lucruri pierdute, psiholog, părinte de ocazie, agent comercial, politician şi păstrător al credinţei. ştiu că este un lucru greu să descoperi cine eşti …

Bunăstarea materială nu este unul din scopurile mele. în căutarea mea veşnică, sunt un permanent vânator de comori, de ocazii noi în care discipolii mei să-şi folosească înzestrările pentru acele talente care stau uneori undeva îngropate sub resemnare.

Sunt cel mai norocos dintre cei care muncesc. unui doctor i se permite să deschidă uşa către lumea noastră într-un singur moment magic. mie mi se permite să văd cum viaţa renaşte în fiecare zi cu orice nouă întrebare, idee sau prietenie. Un arhitect ştie că atunci când clădeşte cu grijă, construcţia lui va dura secole întregi. Un dascăl ştie că dacă va pune dragoste şi adevăr în ceea ce face, ceea ce va construi el va dura o veşnicie.

Sunt un luptător, în fiecare zi, luptându-se împotriva presiunii ucigătoare, a negativismului, a fricii, conformismului, prejudecăţilor,ignoranţei şi apatiei.

Sunt un dascăl ... şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta în fiecare zi”.Cu aceste gânduri, I.Ş.M. Bucureşti îşi exprimă speranţa că lucrările acestui congres se vor

ridica la înălţimea aşteptărilor celor prezenţi aici, învăţători remarcabili, cărora le mulţumim pentru efortul depus. vă dorim succes şi sperăm că veţi pleca din capitala româniei mult mai bogaţi sufleteşte, mai plini de speranţă, mai motivaţi în tot ceea ce întreprindeţi.

Stelian Fedorca,Inspector Şcolar General I.Ş.M. Bucureşti

Mesajul Domnului Marius GÖNDÖR, Inspector Şcolar General al I.Ş.J. Arad

DRAGI COLEGI,

Sunt onorat că am prilejul de a transmite Congresului AGIRo gândurile mele de preţuire faţă de truditorii şi în acelaşi timp apostolii de la catedră, care sunteţi dumneavoastră, învăţătorii.

Cu trudă şi răbdare s-a reconstruit AGIRo. Sunt mândru de colegii învăţători arădeni care au fost promotorii reîntregirii mişcării învăţătoreşti din întreaga ţară, lucru care nu a fost nici simplu, nici uşor. A fost necesară însă această reunire din două motive: pentru a fi la înălţimea înaintaşilor şi pentru a fi la înălţimea vremurilor pe care le trăim.

Astăzi nu ne mai putem pune întrebarea cum trebuie să se schimbe unii elevi pentru a învăţa mai bine, ci mai degrabă căutăm răspuns la întrebarea cum trebuie să se schimbe şcoala ca să realizeze cît mai bine dezvoltarea elevilor săi. Această schimbare nu se poate face fără mutaţii fundamentale în modul de a gândi, de ase pregăti, de a acţiona al dascălului. Uşor de zis, greu de făcut, dar nu imposibil. Dumneavoastră aţi demonstrat acest lucru. Învăţătorii, acum ca şi altădată, au fost promotorii, înaintemergătorii reformei învăţământului.

Învăţătorii sunt acele persoane care pot aduce schimbarea lumii lor. Au idealurile şi forţa necesară pentru aceasta. Pot visa, au curajul de a se îndoi şi puterea de a alege. Nu se mulţumesc cu puţin şi nu se compară cu alţii. Ei fac lumea mai bună deoarece ştiu să-şi asculte şi inima, nu numai gândul.

Cred că toţi avem o busolă interioară care ne ghidează drumul şi ne ajută să ajungem unde vrem. E nevoie de încredere şi răbdare pentru a putea participa la multele schimbări pe care le trăim.

Congresul AGIRo este prilejul de vă mulţumi aşa cum se cuvine pentru fiecare zi în care spuneţi „prezent” la solicitările noastre. Vă mulţumesc pentru zâmbetul dumneavoastră care face lumea mai frumoasă. Vă mulţumesc pentru experienţele şi ideile pe care le împărtăşiţi dezinteresat. Vă mulţumesc pentru tot ceea învăţăm de la dumneavoastră şi alături de dumneavoastră.

Am încredere în „breasla” învăţătorească şi am certitudinea că veţi fi puternici şi că veţi putea face faţă oricărei provocări, bună sau rea, pe care vremurile ni le oferă.

Marius GÖNDÖR,

Inspector Şcolar General, I.S.J. ARAD

Mesajul Domnului Gheorghe Zbuchea, Vicepreşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Română şi al Domnului Victor Crăciun, Preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de

Pretutindeni

DOAMNELOR ŞI DOMNILOR,

În bună măsură, viaţa noastră, a tuturor, stă sub semnul anilor de formare, când ne-am aflat sub păstorirea învăţătorilor noştri, a românilor din ţară sau a celor trăitori dincolo de actualele graniţe ale României.

Mai cu seamă pentru aceştia din urmă, pentru generaţiile ce vor perpetua românitatea pe mapamond, este şi va fi extrem de important rolul învăţătorilor formatori de oameni dar mai ales de români. Credem ca lor le revine, în primul rând, rolul de a-i învăţa limba, cea mai preţioasă moştenire a neamului şi de a forma conştiinţa lor naţională, de apartenenţă la comunitatea românilor de acasă şi din lume, de cca 35 milioane de suflete.

În numele Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni şi a Societăţii de cultură macedo-română, mult succes Congresului şi slujitorilor de pretutindeni ai şcolii româneşti.

Prof.univ.dr. Gheorghe ZBUCHEA,vicepreşedinte Societatea de Cultura Macedo-Română, Facultatea de Istorie a

Universităţii BucureştiProf. dr. Victor CRĂCIUN,

Preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi al Congresului Spiritualităţii Româneşti

Mesajul Doamnei Lizica Mihuţ, Rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” şi al Domnului Anton Ilica, Decanul Facultăţii de

Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei,

NEVOIA DE ASOCIERE A ÎNVĂŢĂTORILOR

De ce învăţătorii au avut (şi au) nevoie de asociere? De ce oamenii râvnesc spre apartenenţa la grupuri? De ce profesioniştii se asociază în organizaţii? Vom găsi o motivaţie prin identificarea scopurilor pentru care învăţătorii şi-au construit organizaţii profesionale, sub numele de „asociaţii”, „reuniuni” ori „societăţi”. Vom spune că asocierea există atunci când mai mulţi indivizi împărtăşesc valori şi interese comune pentru o durată suficientă, pentru ca un eventual proces de instituţionalizare să fie declanşat. Grupul profesional se coagulează prin întreţinerea unor interacţiuni şi a unor relaţionări interesate şi motivate de obiective comune.

Care este situaţia învăţătorilor în perioada de începuturi a unui învăţământ organizat? Prima atestare a unei şcoli stabile datează din 1020, Morisenna, azi Cenadul-Vechi, lângă Arad. Alte asemenea şcoli existau pe lângă mănăstiri şi episcopii, având caracter confesional. În 1632, Comenius publica lucrarea Omnia didactica, teoretizând organizarea riguroasă şi stiinţifică a procesului de învăţământ. Teoria ştiinţifică asupra educaţiei a fost perfecţionată prin sistemul pedagogic al pedagogului Pestalozzi, cei care au pus bazele organizării unui învăţământ eficient din punct de vedere metodologic şi eficace din punct de vedere organizatoric. Înfiinţarea Preparandiilor (la Arad, 1812, apoi la Iaşi, 1855, şi celelalte) a sporit numărul şcolilor şi învăţătorilor, ducând la apariţia unor legi specifice, structuri, forme de îndrumare şi control. Înmulţirea învăţătorilor, înzestrarea instituţională a acestora cu o cultură pedagogică, presiunea unor situaţii sociale şi profesionale au determinat corpul didactic primar să-şi organizeze, împreună, activitatea profesională şi să-şi protejeze, împreună, condiţia intelectuală. Primele forme au fost conferinţele învăţătoreşti, apoi cercurile pedagogice, adunările profesionale, reuniunile profesionale şi cursurile de vară. Au urmat organizaţiile profesionale sporadice şi instituţii riguros configurate, cum ar fi Asociaţii, Reuniuni, Societăţi, care-şi desfăşurau activitatea, în plus, prin congrese anuale sau periodice, având statute, structuri stabile, avere. Acestea au avut o răspândire regională, au fost animate de personalităţi dinamice, dar

au creat premisele unui parlamentarism (organizare, conducere, democraţie, decizie); au atras atenţia asupra necesităţii apărării unor drepturi rezultate din rolul social, cultural,

naţional şi politic al profesiei didactice; au premers ideii de asociaţie profesională. Revin la întrebarea: De ce învăţătorii se asociază? Motivaţii se află în prevederile diferitelor

organizaţii învăţătoreşti, care menţionează scopuri cultural-profesionale, filantropice şi social-naţionale.

Evoluţia ideii de asociere are aspecte diferite la nivelul teritoriului locuit de români. În Banat, au fost primele organizaţii (Lugoj, Caransebeş), apoi în Transilvania, în Bucovina şi apoi în Ţările Române. Unirea din 1918 a determinat sincronizarea învăţământului, a programelor şcolare, a legislaţiei, precum şi a organizaţiilor profesionale ale învăţătorilor. În funcţie de etapa istorică, priorităţile cadrelor didactice din învăţământul primar au oscilat între solidaritatea profesională şi asigurarea unei pregătiri superioare, academice. În unele etape, organizaţiile au fost extrem de riguros structurate în forme naţionale (generale), judeţene (regionale) şi chiar zonale.

Congresele învăţătoreşti sunt forme complexe de manifestare organizaţională, având aspectul unor întruniri generale, cu reprezentare amplă. În cadrul Congreselor, se dezbăteau problemele mai importante ale branşei învăţătoreşti, iar acestea erau de natură socială, de şcolarizare, de protecţie politică, dar şi de natură profesională, de responsabilitate naţională şi pedagogică. Un asemenea Congres aduna între 500 şi 4 000 de învăţători, ţinea 2-4 zile, incluzând ample acţiuni cultural-didactice, uneori şi excursii în străinătate (Constantinopol, de ex.). Mai mult, Congresul AGIR din

1910 aprobă afilierea la Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Învăţătoreşti, trimiţându-şi delegaţi la congresele acesteia.

Urmărind evoluţia solicitărilor învăţătorilor, exprimate la întrunirile lor, primele obiective vizau chestiuni profesionale, de informare pedagogică şi metodologică, de documentare culturală şi schimburi de experienţă didactică (1878). La următorul Congres (1890), scopurilor de mai sus li se adaugă ideea de „solidaritate” şi întrajutorare reciprocă („sprijin pentru familii în caz de nenorocire”), de salarizare şi situaţie materială. La Congresul din 1905, sunt abordate probleme economice (desfacerea preferenţială a produselor, înzestrarea cu loturi şcolare, reducere la transport pe căi ferate). Congresul din anul 1911 adaugă o chestiune politică: „dreptul învăţătorilor de a fi eligibili în toate corpurile elective ale ţării”. În 1920, obiectivele propuse se referă la probleme de legislaţie, precum şi la asigurarea unei pregătiri universitare pentru învăţători. Mai apoi, Congresele din perioada interbelică discută ierarhizarea profesională, alcătuirea unor corporaţii economice, precum şi asigurarea unor condiţii pentru promovarea calităţii sporite în activitatea la clasă. Un fost preşedinte al Asociaţiei Generale, D.V. Ţoni, singurul învăţător ajuns ministru al educaţiei (subsecretar de stat), vorbea despre „rolul învăţătorului într-o ţară de ţărani”, arătând că Asociaţia reprezintă „cel mai scump ideal al nostru”.

În anul 2005, în cadrul Congresului Naţional al Învăţătorilor din România, primul democrat după mai bine de jumătate de secol, s-a constituit Asociaţia generală a învăţătorilor din România, sub conducerea preşedintelui, înv. Viorel DOLHA. Acest congres întrunea opţiunile profesionale ale învăţătorilor (la început, cadre didactice primare încadrate în localităţi rurale) şi ale institutorilor (cadre didactice primare încadrate în şcolile urbane). Acum, în învăţământul primar (şi preşcolar) funcţiile didactice sunt ocupate de patru categorii de dascăli: învăţători – absolvenţi de şcoli pedagogice -; institutori I (pedagogişti şi licenţiaţi), institutori II – absolvenţi de colegiu) şi profesori pentru învăţământul primar/preşcolar. Asociaţiile învăţătoreşti actuale nu fac diferenţă profesională, iar respectul pentru demnitatea de prim educator al copiilor a îngăduit ca Învăţătorul să poarte, în continuare, eticheta atât de onorabilă a dascălilor.

Actualul Congres Naţional al Asociaţiei generale a Învăţătorilor din România reînnoadă tradiţia începută în 1898 şi încheiată în 1944, prin sindicalizarea acesteia. O parte din menirea acestei tradiţii poate fi păstrată, sub forma unor obiective, cum ar fi solidaritatea profesională, presa pedagogică, hoteluri didactice, cluburi metodice, case de odihnă, servicii de protecţie.

Principalele câştiguri ale Asociaţiilor învăţătoreşti sunt: sentimentul unei solidarităţi profesionale; intrajutorarea reciprocă în caz de nevoi speciale; perfecţionarea pedagogică; deschiderea informaţională şi didactică, graţie unor publicaţii periodice de profil; protecţia faţă de diversiunile politice; înfiinţarea de biblioteci, librării, case de credit, bănci; construirea sau achiziţionarea unor clădiri: Casa învăţătorului, Orfelinate didactice,

Case de odihnă şi tratament, Locaţii în staţiuni balneo-climaterice, şcoli.O asemenea întrunire învăţătorească conturează prestigiul eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi,

care pun temelia educaţiei naţionale. Prin menirea sa, învăţătorul îşi poate exprima dreptul la respect şi aleasă recunoştinţă pentru că fiecare familie are a-i mulţumi pentru devotament şi a-i săruta gândul şi sufletul.

Prof. univ. dr. Lizica MIHUŢ, rectorProf. univ. dr. Anton ILICA, decan

Universitatea „Aurel Vlaicu”

Mesajul Doamnei Maria Drăghici, Inspector Şcolar pentru Învăţământul Primar la IŞJ Ilfov

CONGRESUL ÎNVĂŢĂTORILOR – ÎNTRE REALITATE ŞI SPERANŢĂ

Ne aflăm la o nouă reunire a învăţătorilor din toate colţurile ţării şi de peste hotare, prilej de mare bucurie şi angajament faţă de toţi dascălii români. Congresele învăţătorilor sunt, prin tradiţie, purtătoarele gândurilor, frământărilor şi dorinţelor cadrelor didactice. Întorcându-ne în timp, regăsim similitudini între acestea, deşi sunt despărţite de zeci de ani distanţă.

La toate Congresele, Spiru Haret era nelipsit şi îşi nota în carnetul său orice idee bună care putea fi luată în seamă. Se declara colaboratorul lor, al învăţătorilor:

“Eu privesc pe toţi cei care fac parte din acest corp ca pe nişte apostoli meniţi a aduce la îndeplinire o mare operă. Într-adevăr, corpul didactic, care în trecut îşi limita toată activitatea în treburile pur şcolare, azi se manifestă în mod foarte larg, luând parte însemnată în evoluţia activităţii noastre sociale. Va rămâne să menţineţi locul înalt pe care l-aţi câştigat singuri în faţa lumii.” Sunt vorbele lui Haret de la Congresul de la Bucureşti, din 1904. 

Revenind în actualitate, Congresul Învăţătorilor ce se va desfăşura la Bucureşti, în 2008, sperăm să fie la înălţimea aşteptărilor cadrelor didactice şi să confirme speranţele înaintaşilor  : „Li s-a oferit învăţătorilor posibilitatea să se considere nu doar simpli slujbaşi al statului, ci să-şi înmulţească singuri ocupaţiunile, să fie elementele cele mai active ale comunităţilor” în mijlocul cărora trăiau „să atace din toate părţile ignoranţa” cum spunea Fl. Cristescu – un învăţător de la Roşiori de Vede răspândind cât mai mult şi cât mai departe „lumina cea binefăcătoare a culturii”.

Pentru a întregi tabloul reuniunii, sfaturile înaintaşilor să ne fie deviză pentru viitor :„Ca unul care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi

îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frăţeşti. Mai întâi de toate să ştiţi că:Unde-i unul nu-i putere/La nevoi şi la durere./Unde-s doi puterea creşte,/ Şi duşmanul nu sporeşte. Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toţi sunt uniţi asupra unor idei drepte. Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să daţi poporului idei adevărate, căci altfel întreg învăţământul e fără rost. Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai romanilor, şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii.Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă”. (Cuvântarea lui Alexei Mateevici la primul congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia) Iar la capitolul dorinţe, facem apel din nou la istorie: „- Congresul învăţătorilor care a avut loc recent la Iaşi, are un rol mai mare decât celelalte congrese, deşi fiecare congres a avut o influenţă deosebită în viaţa învăţătorilor din România. Congresul de la Iaşi îi deosebit de important pentru că aici s'au adunat învăţători din toate colţurile ţării noastre: Ardeal, Bucovina, Basarabia şi de la anul va avea un caracter internaţional. Învăţătorii vor discuta câteva din problemele pe care îi frământă.......O altă chestiune ce o vom dezbate e pregătirea actuală a învăţătorilor care nu ne multumeşte. Noi dorim învăţătorilor o pregătire universală pentru a fi la înălţimea chemării lor. Literatura ţării, dezvoltarea ei, cer o cultură mare pentru dascălul de la ţară şi de la oraş” (Interviu cu D.V. ŢONI - Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din România – ziarul ZIUA, 20 decembrie 1937).

Congresul Învăţătorilor din 2008 doresc să fie temelia solidă pe care să clădim, cu responsabilitate şi dragoste pentru învăţământul românesc, adevărata casă primitoare a dascălilor, indiferent de câte greutăţi vom întâmpina. Mulţumesc tuturor celor care fac posibil acest eveniment, şi în special d-lui Viorel Dolha, pentru păstrarea tradiţiei şi în sec.XXI.

Prof. Maria DRĂGHICI

Mesajul doamnei Mariana MARIN, Şef Catedră Educaţie Preşcolară şi Învăţământ Primar, Institutul de Ştiinţe ale

Educaţiei, Chişinău, Republica MoldovaSCUMPI ŞI ONORAŢI COLEGI!

De-a lungul secolelor dorinţa pedagogilor români e unică. Ea insistă asupra înfrăţirii spirituale. Tendinţa şi cauza comună este tocmai un prilej de comuniune. Timpurile de azi se remarcă prin contribuţia indispensabilă a fiecărui cadru didactic în ideea dezvoltării învăţământului. Or, nopţile albe şi entuziasmul dascălilor nu are egală măsurare în această lume.

Suntem cu sufletul alături de învăţătorii care se dăruiesc prin nenumărate încercări pedagogice, prin multiplele verificări de caiete, prin ingenioasele proiecte didactice, prin posibilitatea realizării imposibilităţilor.

Crearea oportunităţilor de formare continuă este din zi în zi tot mai diversă. Spaţiul electronic, virtual oferă posibilitatea realizării unor parteneriate de vis. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei are o mare onoare de a lucra la proiecte comune oficiale şi neoficiale, prin intermediul site-ului www. didactic.ro. În această ordine de idei vorbim despre o necesitate de colaborare nedictată, apărută intrinsec odată cu marea dorinţă comună-grija neobosită pentru subiecţii educaţiei, pentru dezvoltarea lor şi pentru tot ce se numeşte şcoală.

O realitate ce vine să confirme vocaţia şi pasiunea didactică comună este colaborarea prinintermediul forumului învăţătorilor de pe site-ul Cancelaria Naţională la Antologia „Carte frumoasă pentru toţi din clasă”, editura Alfa, 2008.

Un grup de entuziaşti: părinţi, educatoare, învăţători şi profesori din ţară ş ide peste marginile ei, animaţi de dragostea pentru creşterea şi educarea noilor generaţii, care sunt predestinate să perpetueze tradiţiile culturale şi spirituale din jurul Carpaţilor, pe vechiul areal al celor peste 100 de speţe strămoşeşti, ne-am dat cu încredere mâna şi inima pentru a realiza un fruct al iubirii noastre, prezenta ANTOLOGIE.”, citat din Marea Carte a parteneriatului virtual, zămislită prin generozitatea şi inteligenţa strălucită a Marelui Învăţător Romel Barjoveanu un Axis mundi în jurul căruia ne-am adunat fără ezitare, din inerţie şi dorinţă de a schimba lumea!

Parteneriatele dintre instituţiile de învăţământ din Republica Moldova şi România sunt la etapa de dezvoltare. Pe parcursul anului 2007-2008 am reuşit a stabili prin acelaşi spaţiu virtual comunicări tematice, participând la Simpozionul Internaţional cu genericul „Natura-prietena mea”, găzduit de Şcoala Europeană „A. Şaguna” din oraşul Deva, judeţul Hunedoara. Elevii noştri sunt încadraţi în activităţi de corespondenţă. Ne dorim prin intermediul Congresului Naţional al Învăţătorilor din România să deschidem noi căi de acces la colaborări fructuoase.

Urăm Congresului Naţional al Învăţătorilor din România cele mai sincere felicitări şi urări de bine. Să dea Bunul Dumnezeu ca speranţele noastre comune să se realizeze cît de curînd!

Cu o distinsă consideraţie,

dr. Mariana MARIN,

Şef Catedră Educaţie Preşcolară şi Învăţământ Primar,

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Chişinău, Republica Moldova.

Mesajul Doamnei Ioana Jurcă, preşedintele Secţiunii Române a AEDE

STIMAŢI DASCĂLI ROMÂNI ŞI DE PRETUTINDENI,

Permiteţi-mi să adresez cuvântul de salut a AEDER- Secţiunea română a AEDE (Association Europeenne des Enseignants), tuturor participanţilor la „Congresul Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare”

AEDER este secţiunea română a AEDE (Association Europeenne des Enseignants), înfiinţată la Paris în 1956. AEDE cuprinde 26 de secţiuni naţionale, cu o reţea de peste 25000 de cadre didactice, de la educatoare la cadre univeritare. Membră a Mişcări Europene, AEDE numără printre partenerii săi de prestigiu Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia Europeană, UNESCO, alte organizaţii şi organisme care urmăresc aceleaşi obiective.

A.E.D.E. (www.aede.eu) îşi desfăşoară acţiunea în domeniul educaţiei prin iniţiative multiple şi variate, ca şi cercurile de studiu şi reflexie, folosirea tuturor mijloacelor de comunicare şi de difuzare, organizarea de întâlniri şi de contacte, promovarea practicii limbilor moderne, seminarii / colocvii / stagii de formare naţionale şi internaţionale.

AEDER( www.aeder.org) este deschisă tuturor cadrelor didactice din România care doresc să iniţieze / să aprofundeze o abordare europeană a demersului pedagogic şi militează pentru favorizarea prin educaţie a conştientizării valorilor comune culturii europene prin a căror răspândire adulţii şi tinerii să înveţe să trăiască împreună, într-o societate democratică şi multiculturală.

Onoraţi să vă fim alături la acest eveniment, vă adresăm salutul nostru şi întreaga recunoştinţă pentru nobila muncă depusă în slujba educaţiei generaţiilor de cetăţeni ai României şi ai Europei:

Opreşte-te o clipă, învăţătorule din România!Opreşte-te şi copleşeşte cu admiraţia ta, aceste străvechi meleaguri româneşti şi pe

oamenii lor, cetăţenii României, dar mai ales pe dascălii români din ţară şi de pretutindeni ! Al lor este meritul pentru toate care au fost şi sunt, pentru toată învăţătura pe care acest popor binecuvântat de Dumnezeu a primit-o de la dascăli de-a lungul vremilor, iar astăzi, pentru acest important eveniment:”Congresul Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare” Al lor - foşti şi actuali educatori, învăţători, institutori, dascăli şi profesori români - este meritul de-a vă găzdui la Bucureşti, în străvechea „cetate a lui Bucur” dătătoare de lumină, bucurie şi dragoste sufletească, în aceste zile de sărbătoare, la acest măreţ eveniment al dăscălimii româneşti. .Al lor este meritul de-a vă oferi tot ce au ei mai bun , pentru ca noi toţi să putem participa la cote maxime, la „jocul” numit cunoaşterea umană şi ştiinţifică, pe care îl putem descifra numai cu ajutorul scrisului şi cititului, învăţate de la dascălii noştri. Noi, reprezentanţii AEDER – Secţiunea română a AEDE (Association Europeenne des Enseignants) , ne aplecăm cu respect şi prietenie,în faţa Dumneavoastră, învăţători români din ţară şi de pretutindeni, şi tranformându-ne mesajul în cuvinte de suflet, îi omagiem pe toţi învăţătorii români : tineri şi maturi, care de-a lungul secolelor au făcut posibil acest măreţ jubileu. Le păstrăm un gând pios celor care nu mai sunt printe noi; iar celor prezenţi le dorim şedere plăcută la Bucureşti, încununată de succese; „Mulţi Ani”, plini de sănătate, elan şi putere de muncă, în slujba acesei nobile meserii care este DĂSCĂLIA.

În numele Comitetului executiv AEDER,prof.dr.Ioana JURCA-preşedinte AEDER

Mesajul Domnului Tiberiu Novac, Directorul Casei corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad

STIMAŢI COLEGI,

Sunt onorat să mă adresez distinşilor reprezentanţi ai cadrelor didactice cu ocazia

Congresului AGIRo, congres care reînnoadă o tradiţie valoroasă a învăţătorilor.

Această manifestare are o semnificaţie şi o importanţă deosebită, fiind un act de unitate a

învăţătorilor români din ţară şi din străinătate, realizându-se astfel legături cât mai strânse şi o

comunicare cât mai bună între învăţători, militând pentru cultivarea spiritului de solidaritate, pentru

ridicarea prestigiului şcolii şi al învăţătorului, pentru promovarea intereselor morale, sociale şi

materiale ale membrilor săi.

Sunt mândru că preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Arad, asociaţie care ne-a

fost parteneră în multe proiecte, a fost iniţiatorul reconstituirii AGIRo . Sunt mândru că am putut

sprijini asociaţia dumneavoastră şi demersurile de participare la lucrările acestui eveniment atât de

important din viaţa şi din activitatea învăţătorilor români din ţară şi din străinătate. Am considerat

de datoria noastră să oferim spaţiul şi dotările pe care le avem pentru stabilirea sediului central al

AGIRo la Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” din Arad. Am făcut acest lucru în semn de

preţuire pentru activitatea colegilor noştri învăţători.

Cu acest prilej felicit organizatorii Congresului Naţional al Asociaţia Învăţătorilor din

România, pentru implicarea şi pentru efortul depus pentru o bună organizare a lucrărilor

Congresului şi a activităţii pe care o desfăşuraţi astăzi, încercând să aduceţi performanţă în sistemul

de învăţământ românesc, de consolidarea rolului şcolii în viaţa noastră şi de ridicare a calităţii

educaţiei.

Calitatea educaţiei, un subiect de foarte mare importanţă, reprezintă o prioritate a

autorităţilor şi a cadrelor didactice. În cadrul acestui proces de reformare a învăţământului

românesc, învăţătorii s-au situat în primele rânduri, aşa cum au făcut-o întotdeauna când au fost

solicitaţi, dând dovadă de implicare, seriozitate şi reuşind, poate lucrul cel mai important, „să-şi

poarte inima la înălţimea pieptului”.

Vă transmit urările colegiale de succes în desfăşurarea lucrărilor, sperând intr-o

colaborare şi mai strânsă între învăţătorii din România şi de peste hotare.

Tiberiu NOVAC,

Directorul Casei corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad

Mesajul Domnului Emil Petru RAŢIU, Preşedintele Asociaţiei Culturale la rumeri din Istrie „Andrei Glavina”

MULT STIMATE DOMNULE PREŞEDINTE VIOREL DOLHA,

Salut cu entuziasm Congresul Dvs! Învăţătorii sunt un factor decisiv în viaţa ţării noastre. Ei au format România modernă, începând de la Gheorghe Lazăr, învăţătorul misionar al Renaşterii naţionale şi începând de la Aron Pumnul, care a sădit în sufletul copilului Eminescu dragostea de frumos şi de Patrie, care au dat rod însutit în slova celui mai mare poet al Românilor. La baza fiinţei noastre au stat învăţătorii şi deopotrivă vlădicii învăţaţi, care tot învăţători au fost.

Economia de piaţă este schimbătoare, s-ar putea ca legile ei care sunt astăzi, mâine să fie dezise, cum s'a mai întâmplat în istorie, de aceea sarcina învăţământului, cu mult înaintea formării de „oameni de afaceri”, economişti, etc., cum îşi închipuie unii azi, este aceea a formării de caractere, de suflete, de oameni cu simţire şi dragoste de ţară. Istoria ne arată mereu că imperiile şi structurile economice pier, dar ţările şi popoarele rămân.

În vidul moral existent azi după 45 de ani de comunism,  confuzie şi distrugere economică care au urmat şi au mânat peste hotare milioane de oameni, rolul învăţătorilor este extrem de greu, dar fundamental, pentru a re-sădi în suflete credinţa în primatul moralei, al dreptăţii şi al dragostei faţă de înaintaşi, singurele valori prin care comunităţile umane dăinuiesc, nu se împrăştie ca o pleavă în vânt şi pot progresa cu adevărat, moral şi material.  Este în primejdie limba noastră, contaminată de transplanturi care produc hibrizi monstruoşi, este în primejdie un popor care pare că şi-a pierdut sufletul şi goleşte pe capete glia, de care, vai, au fost îndepărtaţi părinţii prin colectivizare forţată, iar fiii au devenit azi salahori pe străine meleaguri, pentru popoare fără natalitate şi viitor.

  Leacul este la nivel uman, al celulei societăţii, al formării unei noi generaţii şi aceasta o pot face în primul rând învăţătorii şi profesorii; sarcina lor este titanică, de multe ori contra pildelor rele difuzate cu ştiinţă sau fără ştiinţă, dar şi meritele vor fi pe măsură, şi de aceea preţuirea lor trebuie să se exprime corespunzător de către societate, căci ei, alături de preoţi, sunt factorul decisiv pentru dăinuirea acestui neam. Vă urez mult succes!

Emil Petru RAŢIU,Preşedintele Asociaţiei Culturale la rumeri din Istrie „Andrei Glavina”

Mesajul domnului Ştefan Pacearcă, Inspector Şcolar pentru Învăţământul Primar în Municipiul Bucureşti

CATRE PARTICIPANTII LA CONGRESUL NAŢIONAL AL ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA

Este o onoare pentru Bucuresti sa fie gazda unui eveniment de o asemenea anvergura, care aduce laolalta reprezentanţi ai celei mai nobile meserii şi vocaţii din lume – invatatorii, la strigarea catalogului raspunzand azi dascali din toate colturile tarii. Profesia de dascal „are foarte putin dintr-o meserie, avand darul de a schimba vieti, conferindu-ne in acelasi timp o enormă putere, dar si o enormă responsabilitate!”.

Este deopotriva onorant si emotionant sa ma pot adresa acum dumneavoastra, urandu-va un calduros „Bun venit!” in marea familie a invatatorilor din Bucuresti.

Este admirabila puterea dascalilor de a invata sa se schimbe in aceeasi masura cu lumea din jurul lor, ba chiar sa fie cu trei pasi inaintea acesteia pentru a o putea construi asa cum se cuvine, puterea de a a-şi asuma responsabilitatea pentru impactul pe care actiunile lor il au asupra celorlalti, inainte de a cauta greseli din afara.

Congresul din 2006, organizat la Arad, oras cu o contributie importanta in a forma dascali si cu radacini adanci in istoria invatamantului romanesc, a reluat o veche traditie, dupa 83 de ani, aceea de a reinnoda dialogul, comunicarea si legaturile stranse intre invatatori.

Organizarea in acest an la Bucuresti a acestui congres, aici in Palatul Parlamentului, are, cred, o valoare simbolica legata de scopul pe care acest eveniment si-l propune: sa devina un forum prin care invatatorii, membrii sai sa devina o singura voce.

Pentru invatatorii din Bucuresti, acesta este un prilej deosebit de a impartasi cu colegii din tara experienta metodica, preocuparile si framantarile noastre, reusitele, dar si problemele cu care se confrunta ca dascali.

Bucurestiul este un oras atipic, cu multe probleme specifice. Avem un numar mare de scoli, respectiv, 202, dintre care 187 - invatamant de masa si 15 - invatamant special, precum si un numar mare de invatatori – 2.648 dintre care in proportie de 75% sunt titulari si 25% suplinitori in anul scolar 2007/2008. Un alt indicator important este numarul total de elevi care este, de asemenea, mare, spre exemplificare, mentionam ca numarul de elevi inscrisi in clasa I, in anul scolar 2007/2008 a fost de 16.880. O alta caracteristica a Bucurestiului este faptul ca fluctuatia personalului didactic aduce in fiecare an, din toate colturile tarii, un numar mare de colegi care ne aduc si ne impartasesc din experienta si traditiile pedagogice ale zonelor din care vin si, putem sa spunem ca pregatirea profesionala a acestora a adus o contributie importanta la informarea metodica reciproca, Bucurestiul fiind, daca se poate spune asa, „o placa turnata” a schimbului de experienta intre invatatori.

Printre punctele tari ale activitatii invatatorilor din Bucuresti am putea enumera cateva: pregatirea profesionala deosebita a corpului didactic din invaţamantul primar, demonstrata prin ocuparea posturilor didactice in totalitate cu personal didactic calificat, dintre care in proporţie de 55 % au studii superioare, iar 57,4% au gradul didactic I; preocuparea constanta pentru dezvoltare profesionala si formare continua prin participarea la o mare diversitate de cursuri, precum si prin completarea studiilor la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, astfel incat o mare parte dintre cadrele didactice sunt sau vor fi institutori; utilizarea unei baze materiale deosebite (material didactic si mobilier), a programelor AEL in predare-invatare-evaluare, integrarea in lectii a mijloacelor de invatamant multmedia; existenta unui numar mare de programe si proiecte in derulare, care-i antreneaza pe copii si pe invatatori in activitati alternative, extracurriculare si transcurriculare, un numar mare de invatatori care sunt autori de manuale aprobate de MECT sau de auxiliare didactice etc.

Preocuparile si framantarile noastre se leaga de problemele cu care ne confruntam: colective de elevi numeroase, eterogene, cu multi elevi hiperactivi a caror educatie ridica probleme

specifice, pentru care invatatorii nu au pregatirea de specialitate necesara si care creeaza dificultati in colectivele cu care lucram, parinti ocupati care nu au suficient timp sa comunice cu proprii copii din cauza programului, ritmul rapid al schimbarilor care impune uneori o adaptare prea rapida si uneori fortata la nou, ca de exemplu, necesitatea de a utiliza mijloace de invatamant fara a avea o pregatire corespunzatoare, schimbarile legislative care vor introduce schimbari in statutul cadrelor didactice, dar si in structura sistemului, asteptarile parintilor care sunt foarte ridicate, supraincarcarea fisei postului, lipsa motivarii corespunzatoare invatatorilor pentru participarea la activitati extracurriculare etc.

Scopul acestui congres este acela de a prilejui un real schimb de experienta, de a reinnoda legaturi, de a stabili punti de comunicare pentru identificarea problemelor care ne preocupa pe toti, de a gasi solutii pentru problemele pe care le avem si de a deveni un purtator de cuvant al punctelor de vedere al unei bresle respectate care trebuie sa isi recastige prestugiul social pe care il avea odinioara in satul romanesc: acela de „luminator” al cugetelor obstii.

Dascalii au fost pretuiti de intreaga societate si au ocupat locuri de prim rang in cadrul comunitatilor locale. Au jucat roluri cheie in momente de referinta ale istoriei noastre. Sa nu uitam ca emanciparea nationala a romanilor ardeleni in secolul al XIX-lea s-a produs prin munca si dedicatia invatatorilor. Scoala Ardeleana ramane un model cultural deosebit si o valoare la care sa ne raportam. La fel este cazul si pentru o serie de invatatori geniali cu care Moldova si Muntenia au fost binecuvantatate

Truda dascalului este adesea ignorata si adesea nerasplatita. Societatea noastra, in care valorile sunt rasturnate, pune adesea prea putin pret pe cuget. Dar in fiecare capodopera pe care o laudam, in fiecare interventie pe care o pretuim, in fiecare premiu Nobel care incununeaza un cap si o opera, noi, oamenii, aducem un omagiu implicit si invatatorului necunoscut care i-a pus condeiul in mana autorului, inventatorului, premiatului de azi.

Munca invatatorului nu e usoara si nu avem in fiecare zi numai bucurii si multumire, dar cred ca merita sa faci eforturi daca rezultatul este acela ca-i vom obisnui pe copii sa faca alegerile potrivite: ordinea in locul dezorganizarii, adevarul in detrimentul minciunii, taria de caracter in locul compromisului, asumarea responsabilitatii in fata fugii de vinovatie, grija in locul indiferentei, cultura in locul kitschului, cu alte cuvinte civilizatia si bunul simt. Atunci poate sa spuna ca „ e o facile ce se stinge luminand …”

Cu amintirea inca vie a celui ce mi-a aratat mie cum se tine tocul in mana, va rog sa-mi permiteti sa salut cu cel mai profund respect pe toti Dascălii prezenti la acest Congres si sa-i asigur ca Bucurestiul va fi oricand o gazda primitoare.

Profesor,Ştefan PACEARCĂ

Mesaj din Serbia de Răsărit – Judeţul BranicevoFind ca sintem onoraţ cu invitaţia sa participam la Congresul National al Invatatorior din

Romania şi al Invatatorilor Romani de peste Hotare aviem o datorie sa spunem vro vorba despre noi Români din Serbia de rasarit, măi ales din Judetul Branicevo.

Ca şi tot Romăni din Serbia de rasarit, noi nu aveim şcoale în limba româna in mijlocili unde treim. Problema sta înainte zisa ne cutrupiaşce preste o suta de ani, dar la acesta problema nimanui nu a intors ochi,nici ţara muma a noastre, nici ţara in care treim.

Nu este pra mult ce se se zica despre Romani din Serbia de rasarit, că noi nu aviem nimic din drepturili omului la educatia în limba materna scrisă in constituţia statului Sărb şi in convenţiili inetrnaţionale ratificate de parlamentul sarbesc.

Consiliu national al minoritati nationale Romane din Sarbie ca un organ reprezentativ şi în care sint eu şef de secretariat, are problama sa afle invaţatori să predea in limba Româna, dar şi care să scrie programu de educatie ca primul pas de educaţie în limba noastre materna.

Cried ca a nostru primul pas la educatia in limba Romane este participara la Congresul National al Invatatorior din Romania si al Invatatorilor Romani de peste Hotare.

Am scris mai sus lista praticipatilor de la Judeţul Branicevo,Serbia de rasarit:

Mare salut de laDRAGAN DEMICI

Mesajul Domnişoarei Sandra Daroczi, Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor

Pentru mulţi dintre membrii Consiliului Naţional al Elevilor primul contact cu şcoala a început acum 10 sau 11 ani.

De la prima privire a dragului nostru dascăl, de la primele sfaturi şi de la primele reuşite am început să ne pregătim pentru munca pe care o facem astăzi... reprezentarea intereselor a peste 3 milioane de elevi din România.

Transmitem cele mai frumoase gânduri dascălilor care ne- au fost alături, dar şi colegilor, care sub aceeaşi îndrumare atentă şi iubitoare a cadrelor didactice, ne vor continua munca. Urăm succes lucrărilor congresului pentru binele şcolii româneşti, al generaţiei actuale de elevi şi al generaţiilor care vor urma.

SANDRA DAROCZI Preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor din România.

Mesajul Domnului Dănuţ Ienăşescu, preşedinte al Sindicatului Democratic Învăţământ Arad şi vicepreşedinte al Federaţiei

Sindicatelor Libere din Învăţământ din România

STIMAŢI COLEGI, ONORAŢI EDUCATORI DIN ŢARĂ ŞI DE PESTE HOTARE,

In calitate de preşedinte al Sindicatului Democratic Învăţământ Arad şi de vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ din România, îmi revine plăcuta onoare de a saluta desfăşurarea în capitală a congresului naţional al învăţătorilor din România şi al învăţătorilor de peste hotare.

Apreciem la justa valoare eforturile pe care cadrele didactice din învăţământul primar le depun pentru informarea permanentă, metodică şi interculturală, în vederea eficientizării procesului educativ.

Colegii noştri, învăţători şi institutori, dăruiesc din prea plinul sufletelor lor toată priceperea, toată experienţa, creativitatea şi devotamentul în misiunea nobilă de a îmbunătăţi destinul educabililor noştri.

Ca şi la precedentul congres naţional de la arad, am considerat ca fiind de datoria noastră să fim alături de modelatorii sufletelor copiilor din învăţământul primar.

O parte dintre membrii asociaţiei învăţătorilor sunt şi membri noştri de sindicat, lucru care ne onorează şi ne angajează în demersurile comune privind evoluţia învăţământului românesc. avem o continuă grijă privind respectarea statutului cadrelor didactice şi veghem la aplicarea legii în vederea respectării drepturilor salariale, profesionale, sociale ale tuturor celor implicaţi în educaţie.

Deoarece ne-am implicat responsabil şi activ pentru reabilitarea locului educatorului în societatea actuală, am primit încrederea unui număr tot mai mare de colegi, cărora, şi cu această ocazie, le mulţumim.

Vă dorim succes în derularea activităţilor programate la acest congres, în activitatea profesională şi culturală, sperând la o cât mai bună colaborare şi conlucrare.

prof. Dănuţ Ienăşescu,preşedinte al Sindicatului Democratic Învăţământ Arad

vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ din România

Mesajul Doamnei Preşedinte Maria BURUC, preşedinte al Sindicatului Liber Învăţământ Arădean

MESAJ PENTRU CONGRESUL ÎNVĂŢĂTORILOR

„Acele sindicate care nu reacţionează prompt şi ferm la fiecare încălcare de drepturi sindicale distrug baza sindicalismului.” Sindicatul Liber din Învăţământul Arădean este o organizaţie sindicală ce reuneşte, pe baza liberului consimţământ, salariaţii din învăţământul preuniversitar arădean. A luat fiinţă în anul 1990 prin fuzionarea organizaţiilor: A.P.I.A. ( Asociaţia Profesională a Învăţătorilor Arădeni), Sindicatul Navetiştilor şi Sindicatul Liber din Învăţământul Arădean.

Necesitatea existenţei sindicatelor este cerută de: responsabilitatea specială de rezolvare a problemelor sociale şi de muncă; aducerea împreună a guvernelor, patronatelor şi lucrătorilor în vederea realizării justiţiei sociale şi a condiţiilor mai bune de muncă şi de viaţă; relatarea încălcărilor drepturilor de muncă, economice şi sociale ale lucrătorilor şi oferirea unei protecţii speciale pentru drepturile sindicale care sunt drepturi umane de bază; asigurarea unei voci pentru a vorbi despre lucrurile care contează cu adevărat în viaţa lucrătorilor, putând astfel să aibă un rol major în prevenirea unui potenţial focar de nelinişti sociale.

În urma diverselor acţiuni sindicale, SLÎA a reuşit: să câştige în instanţă reducerea normei didcatice pentru educatoare, învăţători şi institutori,

precum şi plata pe ultimii trei ani a drepturilor salariale cuvenite, actualizate cu indicele de inflaţie;

realizarea unui Parteneriat sindical cu Sindicatul Democrat al Pedagogilor din Szeged; acordarea salariaţilor care se pensionează pentru limita de vârstă o indemnizaţie egală cu

două salarii de bază avute în luna pensionării; plata unui salariu mediu pe unitate la decesul soţului sau soţiei ori la decesul unei rude de

gradul I aflate în întreţinerea salariatului; suplimentarea numărului gradaţiilor de merit şi creşterea procentului de la 20 la 25 din

salariul de bază funcţieisau postului persoanei în cauză; acordarea tuturor cadrelor didactice a 100 de euro pentru procurarea de cărţi; acordarea primei de instalare la angajarea în învăţământ în primii 5 ani de la absolvirea

studiilor; plata unui salariu mediu pe unitate pentru naşterea unui copil; respectarea drepturilor privind decontarea cheltuielilor de transport la locul de muncă; punerea la dispoziţie a cadrului legal prin care poate fi plătită munca suplimentară din

zilele de repaus şi peste program; acţiuni de formare a liderilor din unităţile şcolare; abonamente la Tribuna Învăţământului pentru unităţile şcolare din Sindicatul Liber din

Învăţământul Arădean; organizarea de acţiuni sportive pentru membrii de sindicat.

În prezent, organizaţia trece printr-un amplu proces de modernizare. Se încearcă reconstruirea propriei culturi organizaţionale pe baza unei filosofii şi a unor valori noi. Spiritul de echipă, comunicarea deschisă, implicarea în problemele şcolare, culturale şi sociale care au frământat viaţa dascălilor de-a lungul anilor, flexibilitatea şi managementul de tip participativ sunt valori indispensabile oricărui grup de muncă, oricărei organizaţii moderne. O dovadă a răspunsului dat de cadrele didactice membre ale S.L.Î.A. la dinamica educaţională o constituie implicarea activă a acestora în acţiunile desfăşurate la toate nivelele specifice acestui domeniu social.

Prin cuvântul nostru, dorim mult succes desfăşurării lucrărilor Congresului Naţional a Învăţătorilor/ Institutorilor din România şi al Învăţătorilor/ Institutorilor de peste Hotare.

Cu aleasă consideraţie, Biroul Operativ al SLIA, Preşedinte prof. Maria BURUC, preşedinte SLI Arădean

Mesajul domnului Tudor Spiridon, Presedinte S.I.P. Teleorman, Secretar General F.S.I. „Spiru Haret”

M E S A JCONGRESULUI NATIONAL AL INVATATORILOR DIN ROMANIA SI AL

INVATATORILOR ROMANI DE PESTE HOTARESindicatul Invatamantului Preuniversitar Teleorman cat si F.S.I. „Spiru Haret” isi exprima

pe aceasta cale, satisfactia in legatura cu organizarea acestei manifestari de exceptie, care are loc intr-o perioada de exceptie a invatamantului romanesc.

Suntem convinsi ca acest Congres al Invatatorilor de pretutindeni isi va aduce o contributie esentiala la clarificarea statutului invatatorilor, al rolului si locului acestora in ansamblul sitemului educational romanesc si european, cat si la lamurirea unor aspecte ale reformarii acestui sistem in Romania.

Acest eveniment trebuia sa se intample, si iata ca, la initiativa Asociatiei Generale a Invatatorilor si sub inaltul patronaj al Ministerului Educatiei Cercetarii si Tineretului, el s-a produs. Felicitam initiatorii acestei actiuni, care, prin eforturi exceptionale au reusit sa aduca in acelasi loc, reprezentanti ai celor care, mana langa mana, tampla langa tampla si suflet langa sufletul copilului, picura, cu rabdare si afectiune, stropi care se constituie in stalagmita personalitatii omului de mai tarziu.

Astazi, maine si de-a pururi, faceti astfel incat celor carora va dedicati sa exclame cu satisfactie : „Ecce homo !”, iar voi sa puteti spune mereu „Lasati copiii sa vina la mine!”.

Succes Congresului National al Invatatorilor de pretudindeni !Cu deosebita consideratie, in numele tuturor invatatorilor teleormaneni,

Prof. Tudor Spiridon, Presedinte S.I.P. Teleorman, Secretar General F.S.I. „Spiru Haret”

APELUL MIŞCĂRII PERSOANELOR INTERN DEPLASATE DIN TRANSNISTRIA

nr. 46/i 21 august 2008

Domnului Viorel DOLHA, Preşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din RomâniaStimate domnule Preşedinte,

Vă adresez acest memoriu şi sper că voi găsi la Dumneavoastră înţelegere pentru situaţia descrisă mai jos.

O mare bucurie mi-a produs vestea că în perioada 6-7 septembrie 2008, la Palatul Parlamentului, va avea loc Congresul Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare.

Această reuniune naţională şi internaţională, sper, va fi un eveniment remarcabil, va constitui revelaţia unei întălniri de suflet a românilor de pretutindeni.

Deşi cu întârziere (am aflat vestea în cauză abia ieri, pe un pat de spital), Consiliul de Conducere al Asociaţiei Obşteşti „Mişcarea Persoanelor Intern Deplasate din Transnistria” solicită, prin excepţie, să fie înscris pe lista participanţilor la congres şi domnul Tudor PLEŞCA, profesor de limba şi literatura romănă, cu un stagiu de muncă în domeniu de peste 35 de ani, în Transnistria, cu reputaţie bună şi merite în activitatea pe care o desfăşoară.

Menţionăm în mod deosebit: în timpul conflictului armat de pe Nistru din anul 1992, familia dlui T. Pleşca a fost forţată să-şi părăseasca locul de trai permanent din zona de est a Republicii Moldova, şi ca urmare a pierdut totul în Transnistria.

Iată de ce, contând pe bunovoinţa Dumneavoastră faţă de refugiaţii din Transnistria, avem încrederea că veţi accepta propunerea noastră şi ne vom bucura împreună.

Vă mulţumim anticipat pentru înţelegere.Cu deosebită consideraţie,

Academician al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Membru al Academiei de Ştiinţe din New York Eugen GHEORGHIŢĂ, Preşedinte

ARC PESTE TIMPREMEMBER

Învăţătorul. Educă. Profesând. Nu suntem nici cei dintâi şi nici ultimii. Cine profesează această artă este un binecuvântat. Ce frumos spunea undeva o colegă din Aiud, doamna Felicia Munteanu: „Daca e cineva care se ruşinează de aceasta titulatură, înseamnă că îi e ruşine cu Iisus Hristos, INVATATORUL nostru fără diplomă”.

Înaintea învăţătorului nostru divin au existat şi alţi învăţători, de la care ne-au rămas scrisul, calculul aritmetic, geografia, istoria şi alte învăţături. Noi facem un salt în timp la acum peste 150 de ani, în ţara noastră.

Am găsit acest „Almanah de învăţătură şi petrecere” (vezi imaginile), în care era inserat articolul „Datoriile învăţătorului”, care demonstrează că nimic nu-i chiar nou sub soare. Eminescu avea atunci patru ani şi se pregătea să înveţe. Vom transcrie din el o parte din început, şi sfârşitul, care demonstrează cine suntem şi cine ar trebui să fim văzuţi că suntem.

Învăţătorul exercită o profesie şi nicicum o meşterie. Funcţiile sale sunt cu totul intelectuale, în totul morale, iar relaţiile totdeauna sociale, căci, viaţa pentru un copil se începe de pe băncile şcolii şi ceea ce-l învaţă cuvântul profesorului e pentru dânsul baza viitorului său. După toate acestea se înţelege prea lesne că învăţătorul nu poate să aibă o viaţă privată, că întreaga sa existenţă nu-i decât o profesie, şi că într-un cuvânt viaţa sa e supusă la nişte datorii pe care nu ar putea să le calce, fără să afecteze succesul lucrărilor sale ori demnitatea caracterului lui.

Învăţătorul trebuie să se privească ca un părinte (preot) de familie sau ca un rege. Pe când aceştia erau numai nişte păstori de oameni, el trebuie să povăţuiască copiii şi să ţie totdeauna ochii deschişi asupra lor, în miezul lucrurilor ori a jocurilor lor, în cursul cinelor şi până şi la

somnul lor. Veghetor al nevinovăţiei, el îi răspunzător de sănătatea morală şi fizică a fiinţelor ce i s-au încredinţat şi trebuie să dea societăţii nişte bărbaţi curaţi.

Spre a ajunge la acest scop, trebuie să-şi regleze întrebuinţarea timpului, să statornicească o disciplină aspră şi niciodată să nu-i pedepsească decât cu părere de rău şi atunci cu dreptate nepărtinitoare, fără să ia în băgare de seamă orişice consideraţie personală, căci, nimic nu produce un efect mai funest asupra spiritului copiilor, decât pedepsirea unei sminteli ce nu au împlinit-o, ori iertarea acelora care împlinindu-le s-au făcut cuminţi.

În clasă, pentru ocupaţiile zilnice, cea mai de căpitănie condiţie este orânduiala şi împărţirea exactă a timpului şi a lucrului. Fără de orânduială nu poate fi nici un progres şi nici o educaţie putincioasă. Principiul acesta trebuie urmat cu cea mai mare asprime în toate modurile de învăţătură., însă el găseşte o aplicaţie mult mai de-a dreptul în metoda unul pe altul. Orânduiala întru aceasta trebuie să predomnească până şi la cele mai mici amănunţimi şi întru aceasta mai ales trebuie să se aplice cunoscuta maximă că Fă un loc fiecărui lucru, şi pe fiecare lucru pune-l la locul său.

Aşadar, un învăţător bun, trebuie să vegheze foarte la susţinerea orânduielii.

Pe lângă acestea, cere neapărat trebuinţa ca localul să fie în totul curat şi ca îmbrăcămintea elevilor să fie căutată cu îngrijire, ar zice cineva poate aceste sunt nişte amănunte, bagatele, însă nu pot exista îngrijiri cât de mici pe care învăţătorul activ (şi activitatea îi una din condiţiile cele mai neapărate a funcţiilor lui), pe care el să nu le întrebuinţeze şi să nu puie în ele tot atâta însemnătate cât şi în celelalte lucrări.

Pe lângă acestea, din astă învăţătură morală rezultă un avantaj preţios care ne scuteşte de a alerga la pedeapsa umilitoare a trupului. Învăţătorul nu trebuie niciodată să piardă din vedere că, într-o zi acel copil va fi bărbat şi că trebuie să se teamă de a-l deprinde cu ruşinea. Asinii (sic!), îngenuncherea, bătaia cu vergi, trebuie să se facă cu totul nevăzute de prin şcolile noastre, mai ales că chiar şi vechea datină a coarnelor şi a bourului au pierit din legislatura ţării. Căci, recompensele ce se hărăzesc silitorilor şi celor cuminţi, sunt o destulă pedeapsă pentru toţi acei ce nu le-au meritat.

Însă când e mai la urmă, trebuie să zicem şi aceea că, cea mai folositoare lecţie este aceea ce însuşi profesorul o dă prin exemplul său, pe lângă care se cere de la dânsul ca să fugă de locurile în care se adună oamenii ce n-au nici o treabă. Reputaţia sa îi singura garanţie ce o poate da familiilor, şi numai când îşi va conserva stima lor, când va merita veneraţia oamenilor stimaţi de alţii, numai atunci nu va micşora niciodată autoritatea trebuitoare cuvintelor sale şi nu va face să pice cuiva cu greu respectul ce trebuie să-l aibă de la lume şi în general de la elevii săi.

Învăţătorii dar, după cum am mai zis-o, sunt nişte funcţionari ce exercită cea mai însemnată magistratură, căci, ei vin îndată după preot, ba încă adeseori îl înlocuiesc.”

Pentru a scurta drumul parcurs, ne vom limita în a vă prezenta câteva piese dintr-un caiet de lucrări speciale al unui elev de clasa a IV-a de acum 108 ani.

Acestea vorbesc de la sine despre calitatea muncii învăţătorului, conţinutul învăţăturii, care dezvăluie şi pe cel al programelor din acei ani, iar dacă vor fi privite cu atenţie, vor răscoli, poate, interiorul nostru, stimulându-ne să ne autoevaluăm activitatea de zi cu zi. Acei învăţători, care se organizau atât de bine în Asociaţii profesionale, sunt învăţătorii bunicilor şi părinţilor noştri. Fiind a treia generaţie de atunci, putem să facem şi bilanţul muncii noastre. Credem că, răscolindu-ne interiorul, în tăcere, vom găsi multe răspunsuri.

Putem apoi, să spunem celor care ne aud şi ne văd, simplu şi fără emfază: Aceştia suntem noi ! Semeni ai dumneavoastră, cărora ne-a fost hărăzit să durăm cu mintea şi sufletul construcţii umane, după o datină care se pierde în negura vremurilor. Puteţi să ne consideraţi oricând părinţii dumneavoastră spirituali, care vin în şcoli să vă înveţe, nu pentru a cerşi o bucată de pâine ci, cum să nu cerşiţi pâine, iar „dumneavoastră” înseamnă „noi toţi”.

Mulţumirea noastră este atunci când ne spuneţi: „Învăţătorilor, luminătorilor, vă mulţumim!” şi, ca pe nişte părinţi spirituali ce suntem, să aveţi grijă să ne şi ajutaţi atunci când, omeneşte, nu mai putem…

Înv., Romel BÂRJOVEANU, Şcoala Nr.8 Piatra-NeamţEd., Maria BIRJOVEANU, Şcoala Nr.3 Piatra-NeamţÎnv., Vasile CIOBANU, Şcoala Straja-Tarcău, Neamţ

Informaţii privind Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor care şi-a dedicat întreaga viaţă AGIRo- Dumitru Vasile Ţoni

V.D.Puţine date am găsit referitoare la cel mai important preşedinte pe care l-a avut AGIRo şi

care la un moment dat pentru ceea ce a realzat pentru învăţători a fost ales preşedinte pe viaţă. Referirile la el sunt rare în lucrările privind trecutul şcolii româneşti de după 1945 fiindcă a fost declarat duşmanul poporului de către comunişti. Redăm mai jos pasaje în care apar şi trimiteri privind activiatea lui. Ne rămâne ca datorie să realizăm în viitor o lucrare cuprinzătoare dedicată lui.

În România, precum şi în Basarabia interbelică şi-au adus contribuţia la renaşterea naţională figuri eminente cum sunt pedagogul şi publicistul român O. Ghibu, omul politic I. Mihalachi, sociologul şi filosoful D. Gusti, juristul şi mecenatul basarabean V. Stroescu, pedagogul D. Ţoni, istoricul literar şi omul politic Şt. Ciobanu, omul politic şi literatul P. Halippa, compozitorul şi pedagogul M. Bârcă, sculptorul şi pictorul A. Plămădeală ş.a. Ei şi –au adus obolul la înfiinţărea şcolilor şi deschiderea primelor biblioteci româneşti la Chişinău, Soroca, Bălţi, etc, la înfiinţarea tipografiilor cu caractere latine. Lor le aparţine meritul de a stimula studierea literaturii şi limbii române, istoriei neamului românesc, fondării Universităţii Populare din Chişinău, organizarea primelor conferinţe naţionale, societăţi şi cămine culturale etc.

Conducătorii Ministerului Educaţiei P. Andrei, D. Ţoni, S. Stoian în perioada anilor 1938-1940, pornind de la ideea că învăţătorul nu trebuie să fie numai un bun instructor ci şi un educator, un adevărat îndrumător al vieţii rurale, se punea accent de a-l pregăti şi în această direcţie. La 1938 Ministerul a organizat cercuri culturale şi a fixat planul de lucru în conformitate cu circulara nr. 206.950. Potrivit documentului profesorii urmau să fie familiarizaţi cu rostul şi activitatea căminelor culturale, şcolilor ţărăneşti şi echipelor de lucru cultural, să li se dezvolte deprinderi privind efectuarea cercetărilor monografice şi întocmirea de monografii, scrierea rapoartelor cu privire la dezvoltarea satului şi activitatea căminului. Iniţiativa Ministerului în pregătirea profesorului ca misionar cultural la sate a fost susţinută de unele ediţii periodice. Spre exemplu, Buletinul Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Bălţi insera în paginile sale indicaţii metodice despre organizarea seratelor, efectuarea lecturilor, utilizarea mijloacelor tehnice etc.

la intervenţia lui Nicolae Iorga şi deputatului D. Ţoni ministerul acordă 30.000 lei pentru cumpărare de cărţi şi abonamente Bibliotecii şi Muzeul „V.A. Urechia”.

D.V.Ţoni a fost preşedintele AGIRo ajuns membru în 9 guverne: Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in

guv Miron Cristea (30 martie 1938 - 31 ianuarie 1939) Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in

guv Ghe. Argeseanu- (21 - 28 septembrie 1939) Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in

guv Miron Cristea- (1 februarie - 6 martie 1939) Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in

guvernul Armand Calinescu- (7 martie - 21 septembrie 1939)

Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in guv c Argetoianu - (28 septembrie - 23 noiembrie 1939)

Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in Tatarascu - (24 noiembrie 1939 - 10 mai 1940)

Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in Tatarascu- (11 mai - 3 iulie 1940) Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in guv Tatarascu sau Gigurtu (4 iulie

- 4 septembrie 1940)

Subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale in guv Antonescu (4 - 7 septembrie 1940)

În 1912, I. Mihalache, D. V. Ţoni, Apostol Culea ş.a. făceau cunoscut planul creerii unui partid ţărănesc. Tot atunci, prof. Paul Negulescu analiza şi el structura constituţională a unui „stat ţărănesc”, în care vedea o organizare potrivită pentru România.

În anul 1935 a avut loc la Satu Mare Congresul învăţătorilor sub preşedenţia domnului Ţoni Dumitru, deputat şi preşedinte al Asociaţiei generale a Învăţătorilor (măreaţă sărbătoare a tuturor intelectualilor).

Federaţia generală a asociaţiilor învăţătoreşti din România, al cărei preşedinte a fost ales D.V. Ţoni. Congresul general al învăţătorilor din întreaga ţară, desfăşurat la Bucureşti în zilele de 6-7 decembrie 1929, constituie definitiv Asociaţia generală a învăţătorilor din România şi alege primul comitet în frunte cu D.V. Ţoni.

A colaborat la „Gazeta matematica”,

La apariţia Învăţătorimii vasluiene, în primul număr, D.V. Ţoni, preşedintele Asociaţiei generale a învăţătorimii, saluta noul venit şi semnala că „după decenii de străduinţe şi jertfe”, ajungându-se „la înfăptuirea unei organizaţii profesionale unitare, cu scopuri clare şi precise”, „garanţie pentru propăşirea şcoalei primare româneşti”, asociaţia învăţătorilor „trebuie să devină unul din principalele elemente componente ale vieţii morale”, contribuind „la progresul şcoalei şi la sporirea energiei sufleteşti a neamului” românesc.

Comuniştii l-au aruncat în temniţă. Redăm mai jos din mărturiile unui coleg de celulă:

În « cartierul » meu sunt oameni de tot felul. în stânga, îl am pe Dima comunistul (« curva de Ana Pauker m'a azvârlit aici »), în dreapta pe D.V. Toni, ministru al învăţământului înainte de război. D.V. Toni ridică din umeri trist. Se ridică, îşi duce mâinile la spate, face câţiva paşi pe coridorul dintre priciuri. E numai în pantaloni. Cămaşa şi haina, îi stau agăţate într'un cui din stâlpul de sprijin al priciului de deasupra. De câte ori o amintire îl răscoleşte, face câţiva paşi. Apoi, îşi sprijină capul în mâinile prea slabe: „E cât se poate de prost! Ce-am să mă fac când va veni frigul cu costumul ăsta de vară şi cu o singură cămaşă. De ce o fi atâta răutate pe lumea asta! Mi-au spus să merg până la Securitate, numai pentru o declara ţie. Nu mi s'a cerut nici o declaraţie şi fără nici-o explicaţie am fost azvârlit aici”. Îi împărtăşesc îngrijorarea care i s'a întipărit pe faţă. Mă tem că trupul slab al lui D.V. Toni, care trebuie să se apropie de şaptezeci de ani, nu va putea să reziste regimului mult prea aspru de aici, de la Jilava.— E tragic, spune din nou, şi-mi ia mâna într'a lui. Omul lipsit de putere îmi strânge uşor mâna.Fără îndoială, gândesc, are un moment de deznădejde.— Nu e deloc tragic, îi răspund. O să fiţi eliberat curând. Altfel v'ar fi lăsat să luaţi lucruri de ale îmbrăcămintei.Am minţit... Convingerea mea e că Ministerul de Interne, dispune ca arestările să fie făcute pentru crearea unei psihoze de teamă în rândurile populaţiei. Teama ar dispare, dacă arestările ar fi de scurtă durată. Trebuie să se înţeleagă că democraţia populară, pe cât e de impopulară, pe atât e de hotărâtă să nu cedeze voinţei generale de a o îndepărta din viaţa poporului român.D.V. Toni se aşează pe pat cu capul în mâini.

Vin lângă el, în semn de solidaritate, şi când îşi aruncă privirea spre mine, fac o mişcare din cap, care trebuie să însemne: trebuie să aveam încredere în viitor. Nu ştiu dacă încurajarea mea va putea încălzi sufletul omului, aruncat în această grotă a Jilavei! Democraţia populară nu se apără cu jumătăţi de măsură!Respirăm tot mai greu. Ape curg de pe noi. Ne îngrămădim spre fereastra vopsită, unde lumina palidă îţi dă parcă viaţă...Prin crăpăturile de la încheietura uşii se strecoară un fir de aer proaspăt. Trecem pe rând la uşă. E o adevărată binefacere...Mă întind pe spate, pe prici. Lângă mine, D.V. Toni, cu gura deschisă şi pleoapele pe jumătate căzute, zace. Trec aşa două zile. Suntem la capătul rezistenţei: ne-dormiţi, soioşi, lihniţi de foame, fără aer suficient! Ochii parcă-mi sunt împăienjeniţi. Nu mi-aş fi imaginat să trec prin momente atât de grele. Să te lupţi cu lipsa de aer.Ştergându-şi faţa de sudoare, D.V. Toni comentează:„Uite cum pot fi unii orbiţi de putere! Şi de câtă ură dau dovadă, tocmai fiindcă îşi dau seama că sunt respinşi de popor...”.........................................................................................................Suntem în baie. E o cameră pătrată; în tavan stau înfipte douăzeci de duşuri. Două laturi au de-a lungul lor câte un jgheab de tablă.Suntem doi sub câte un duş. Eu cu Gheorge Brânză, apologetul comerţului românesc, alături D.V. Toni cu Gogulescu, Dima cu Carolică, legionarul albastru, Nicolaescu, unul din cei două mii de secretari ai lui Iuliu Maniu cu Matei prins la Viena, Zamfirescu, admiratorul steakurilor din restaurantele din Londra cu Popescu PMRistul, provenit de la Social-Democraţi şi arestat pe plajă, la Mamaia. E în chiloţi de baie, aşa cum a fost ridicat. în mâna dreaptă are o cămaşă, în stânga o pereche de izmene, iar pe fiecare umăr câte un ciorap. D.V. Toni, la fel, o cămaşă, o pereche de izmene, o pereche de ciorapi.Vine al doilea val de apă şi apoi iar cu săpuneala. Ne limpezim. Trecem apoi la jgheab să mai albim rufele. Dima, într'un singur picior, rezemat de muchia jgheabului, face mai mult decât D.V. Toni şi Zamfirescu, la un loc.

Din amintirile prozatorului N. Dunăreanu în care se fac referiri şi la D.V.Ţoni:

-În anul 1912-1913, împreună cu Apostol Culea şi cu Dumitru Toni, am închiriat vaporul „Domnul Tudor” şi am făcut o excursie la Ismail. Ca să putem înşela supravegherea ruşilor, am numit această excursie „Excursia profesorilor secundari”. De fapt, era făcută sub auspiciile Ligii Culturale. Excursia a fost foarte bine organizată, oficialităţile din Ismail primindu-ne cu muzică şi cântându-ne Imnul Regal Român. Noi am avut un taraf de lăutari de la Galaţi, care a răspuns cu imnul „Boje, Tarea hrăni” (Doamne, păzeşte pe Ţar). Pentru prima oară de la 1877, a ancorat în portul Ismail un vapor românesc. Tot oraşul ieşise în întâmpinarea noastră cu flori. Entuziasmul părea de nestăvilit. După o primire oficială, sărbătorească, Toni şi Culea au făcut imprudenţa de au scris în Neamul românesc un articol, în care arătau dedesubturile acestei excursii. Din cauza aceasta am avut mari neplăceri cu ruşii..

Ion Mihalache-Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din RomâniaMaricica Popov, Galaţi şi Viorel Dolha, Arad

Ion Mihalache s-a nascut la data de 15 februarie 1882, in localitatea Golestii-Badii, un catun al comunei Topoloveni-Muscel, intr-o familie foarte saraca, cu multi copii. Baiatul era inzestrat. A putut sa invete carte doar prin mila unor instariti ai locului, impresionati de insusirile copilului. Dotat cu o inteligenta nativa, tanarul a beneficiat, in implinirea personalitatii sale de sansa

oferita scolii rurale de marii intelepti de la inceputul veacului sau. Absolvent al scolii Normale „Carol I” din Campulung, si-a urmat vocatia reintorcandu-se invatator in satul sau natal. Era un barbat de talie mijlocie, dar robust cu trasaturi placute.

In valtoarea evenimentelor revoltelor taranesti ale anului 1907, guvernantii timpului acuzau preotimea si pe invatatorii satelor de instigare si atatare la revolta. Raspunzand acestor acuze, Ion Mihalache scria in Neamul Romanesc revista condusa de Nicolae Iorga un apel: „Catre invatatori si preoti”: V-au invinuit ca sunteti instigatori, ca voi dati foc satelor. Nu se poate o mai mare nedreptate decat aceasta... Voi sunteti, de fapt, cei dintai oameni din satele voastre. Nu sunteti negustori de rugaciuni sau de atestate scolare. Sunteti sfatuitorii si indrumatorii chemati. Pe cai legale, voi si nu altii trebuie sa indreptati spre o mai buna stare pe fratii vostri, tarani, pentru care aveti raspundere.” „Daca a invata carte, tu, unul singur, pe 100-150 de copii ai muncitorilor, pentru 76 de lei pe luna, se chiama instigator, atunci noi suntem instigatori. Daca a arata taranului nostru cum traiesc taranii din alte tari, se chiama instigatie; daca mai ales a face politica in asa chip ca sa cauti a face pe taran sa deschida bine ochii, pe cine trimite sa-i reprezinte parerile si nevoile...Daca un sfant ar fi trait in tara noastra in vremurile astea de groaza, el ar fi desigur ispasitorul tuturor instigatiilor”.

In traditia didacticii cultural-politice a lui C. Dobrescu-Arges, a misionarului si apostolatului lui Nicolae Iorga si a pragmatismului mobilizator al politicii rurale a lui Spiru Haret aparea la Babeni-Valcea, la initiativa unor invatatori, preoti si profesori, revista Vremea noua cu o tematica specifica universului rural si conditiilor scolii romanesti rurale. Grupul de intelectuali strans in jurul revistei s-a pronuntat pentru crearea unui partid politic al taranimii si au sustinut alegerea lui Ion Mihalache in fruntea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România. Ion Mihalache facea parte din comitetul de redactie unde semna rubrica de atitudine „politica invatatoreasca si, deci si preoteasca”, intitulata Tribuna politica. Acolo el a dezvoltat colaborarea cu parintele C. Dobrescu, Bogdan Duica, Vlahuta, Iorga. Se poate spune ca Ion Mihalache a fost continuatorul miscarii care a dus la crearea la 4 octombrie 1875, pentru prima data in istoria tarii a partidei taranesti, a carei cauza fundamentala era sa se ocupe nemijlocit si cu convingere de rezolvarea problemelor lumii satelor.

Ion Mihalache a fost un mare patriot, dovedind prin intreaga sa atitudine, dragostea si totala daruire pentru cauza tarii sale. In 1916 sublocotenentul Ion Mihalache este incorporat in regimentul 72 infanterie, si participa la luptele din Dobrogea, distingandu-se prin fapte de bravura, pe care biografii sai se intrec sa le descrie cu lux de amanunte si pentru care a fost decorat cu ordinele „Coroana Romaniei” si „Mihai Viteazu”, cea mai inalta distinctie militara acordata unui ofiter. La sfarsitul razboiului, insusi maresalul Joffre i-a inmanat, imbratisandu-l, Legiunea de Onoare franceza.

După Primul război mondial, a întemeiat Partidul Ţărănesc, având ca obiectiv să ducă la îndeplinire ceea ce regele Ferdinand I al României le promisese pe front soldaţilor, în discursul pe care i-l scrisese regina Maria împreună cu Barbu A. Ştirbey, discurs care făgăduia pământ ţăranilor şi care îi însufletise să lupte eroic la Mărăşti, Mărăşesti şi Oituz.

După succesul electoral din 1919, partidul lui Mihalache s-a unit cu Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de Alexandru Vaida-Voievod.

O realizare deosebită care a dat conţinut şi profunzime învăţământului agricol a fost cea datorită legii din 1920 (cunoscută sub numele de Legea lui Ion Mihalache) prin care, pentru instruirea elevilor s-au atribuit şcolilor agricole terenuri în suprafaţă de circa 100 ha. iar celor horticole de 25 de ha.

În anul 1926, Partidul Ţărănesc se uneşte cu Partidul Naţional, condus de Iuliu Maniu. Acesta devine preşedintele partidului, iar Mihalache vicepreşedinte.

Avea 59 de ani cand, a doua zi dupa intrarea Romaniei in cel de al II-lea razboi in campania din Rasarit, spre surprinderea clasei politice, a cerut sa fie mobilizat intr-o unitate

combatanta de pe front. Cum pentru moralul armatei si al populatiei, gestul capata valoare de simbol, solicitarea i-a fost aprobata şi mobilizat fiind în iunie 1941 a lupat până la Nistru pentru eliberarea Basarabiei. Comunistii si-au reamintit după 1944 de atitudinea „dusmanoasa” fata de „maretul stat sovietic” si de „marele” Stalin si au adaugat un nou cap de acuzare in procesul politic intentat fostului ministru. La care s-a adaugat, desigur, si rememorarea activitatii duse, in randurile populatiei basarabene, la sfarsitul primului razboi mondial, spre a o convinge sa adere la patria muma si rupere de imperiul rus, in contestul aplicarii principiului wilsonian al autodeterminarii.

La 17 noiembrie 1947, Tribunalul Militar al Regimului a II-a Bucuresti l-a condamnat la temnita grea pe viata pentru crima de inalta tradare, insurectie armata etc. Intemnitat la penitenciarul Galati, inchisoarea de la Sighet si penitenciarul de la Ramnicu-Sarat, a fost supus ca si alte mii de detinuti politici regimului de exterminare, infometarii, batailor si torturilor. Din acest moment, in actele oficiale, rapoartele de pedepsire, referate medicale, cel al carui nume a fost timp de decenii cunoscut de o tara intreaga, nu mai este o persoana, ci un numar, din intamplare, 51.

Moare la 6 martie 1963 la Râmnicu Sărat, în închisoarea cu regim de exterminare fizică a deţinuţilor politici. A fost învăţător, preşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, om politic, întemeietorul Partidului Ţărănesc, deputat, ministru al agriculturii şi de interne. A fost „Primul taran care a ajuns ministru, intr-o tara de tarani”, cum arata Andrei Pipidi (Precuvantarea, la Ion Mihalache, Ce politica sa facem).

CONGRESELE ÎNVĂŢĂTORILORSCURT ISTORIC

Moto:„Învăţătorule, luminătorule!/Dă-ne puteri să îmblânzim Furtunile, ninsorile,/ Durerea şi culorile,Fiinţele şi florile,/ Urgiile, ororile…Speranţe noi să regăsim,/Iubite-nvăţătorule !”(R.B)

Şi a venit data de 6 septembrie 2008. E ziua Congresului Asociaţiei Învăţătorilor Români

de-aici şi de pretutindeni. Ne alăturăm sufleteşte efortului depus de organizatori, între care cel dintâi este domnul

Dolha şi grupul său de sprijin. Aceeaşi care au înnodat tradiţia învăţătorilor români începută la sfârşitul secolului al XIX-lea şi continuată până la cel de-al II-lea Război Mondial.

A venit odată cu această zi şi rândul tinerilor, care gravitează în jurul câtorva colegi mai în vârstă şi în care ne punem speranţa că ne vor fi demni urmaşi.

Întrucât apreciem reînfiinţarea acestui Forum, ne-am străduit pentru colegii mai puţin cunoscători ai acestei importante tradiţii, să întocmim un scurt istoric al întrunirilor vrednicilor înaintaşi care au fost, iar acum, Dumnezeu să-i primească în Împărăţia Sa, ne privesc peste margini de timp. Unii poate mai trăiesc încă. Ne îndreptăm cuvintele şi gândul către toţi, spunându-le: „Gaudeamus igitur !”

Începuturile învăţământului românesc, precum şi tradiţiile ştiute, dar nevăzute, se găsesc în admirabila lucrare a lui Nicolae Iorga, „ISTORIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC”.

Au urmat cele continuate de către foştii noştri mari dascăli, în faţa cărora, cu smerenie, ne plecăm capetele.

Pe axa timpului, evenimentele s-au derulat, aproximativ, după cum le înşiruim în acest modest periplu pe marea de cuvinte, care ne-au legat de la începuturi şi până astăzi.

După ce la Piatra-Neamţ, în 9-10 apr. 1898 s-a ţinut al XV-lea Congres al cadrelor didactice din România, „în 28-30 dec. 1898 a avut loc la Ploieşti primul congres învăţătoresc din România. Ordinea de zi a congresului învăţătoresc a fost următoarea:

a)Unificarea şcolilor normale (până atunci erau şcoli de fete şi separat şcoli de băieţi-n.n.), raportor I.G.Dumitrescu;

b)Şcolile complimentare şi de adulţi, raportor Al.M.Mihăilescu;c)Cantinele şcolare, raportor Ion Ciocârlan Păuneşti;d)Unificarea revistelor;e)Societatea învăţătorilor şi învăţătoarelor. Apelul congresului este publicat în revista

Şcoala viitoare nr.10-11. Lucrările congresului au avut loc într-o sală a liceului vechi din Ploieşti, sub preşedinţia lui Arjoceanu din Bălăneşti Gorj.”

Se observă că învăţătorii începuseră să se organizeze la nivel naţional. Reînnodarea tradiţiilor este pe cât de nobilă, pe atât de benefică nouă, celor care nu am fost crescuţi să cerşim, ci să învăţăm vlăstarele neamului cum să nu cerşească.

A venit credem timpul să fim tot mai mult auziţi, cu atât mai mult cu cât Congresul se organizează sub patronajul Preşedinţiei României, Camerei Deputaţilor şi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ai căror conducători sunt tot rodul educaţiei, la fel ca şi noi.

În aprilie 1899 s-a ţinut cea de-a VIII-a adunare generală a „Reuniunii învăţătorilor din dieceza Aradului” şi în 1-3 iulie 1900, la Bucureşti, primul Congres al institutorilor şi învăţătorilor din România, care au discutat despre „Educaţia naţională” şi rolul şcolii primare, înfiinţarea unei asociaţii a cadrelor didactice din învăţământul primar etc. A urmat în 1-3 iulie1902 un nou Congres al institutorilor şi învăţătorilor şi altele două în 6 iulie 1904 şi 1-3 iulie 1905.

În „28-30 decembrie 1905 are loc la Galaţi cel de-al II- lea Congres învăţătoresc cu care ocazie s-au dezbătut următoarele probleme:

a)activitatea extraşcolară a învăţătorilor;b) îmbunătăţirea situaţiei materiale a învăţătorilor;c) institutele de educaţie pentru copiii învăţătorilor.La congres au participat aproape 500 de învăţători. Dezbaterile au fost vii, curajoase şi

îndrăzneţe. Congresul s-a bucurat şi de sprijinul şi adeziunea a peste 2000 de învăţători din diferite părţi ale ţării care nu au putut participa la dezbateri, dar care au trimis salutul lor şi adeziunea faţă de problemele abordate. În urma acestui congres, rândurile Asociaţiei învăţătorilor a atins 1800 de membri, iar tirajul revistei a atins 2600 de exemplare.”

Anul 1906 aduce unele noutăţi.Între 8-12 septembrie are loc la Bucureşti Congresul didactic jubiliar, la care au participat peste 4000 de cadre didactice, începând de la institutori până la cadre universitare. Şedinţa festivă a fost prezidată de D. Onciul. În şedinţele secţiei învăţătorilor ţinute în sălile Dacia şi Ateneu, s-au dezbătut probleme ca: localurile de şcoală; situaţia morală şi materială a învăţătorilor; controlul învăţământului primar; reforma învăţământului; cercurile culturale; institute pentru fiii de învăţători; asociaţiile învăţătorilor. Au prezentat rapoarte : Ionescu, C.Dimitrescu, Luca, Stoleru, Păunescu, Voiculescu, Timuş, Patriciu, Negrescu, Ciocârlan, Sabin şi Begu

Între 28-30 decembrie 1906, „Are loc la Focşani cel de-al III-lea Congres învăţătoresc din România cu următoarea ordine de zi: educaţia ţărănimii din punct de vedere intelectual, moral şi economic; b) modificarea statutelor asociaţiei; c) ameliorarea situaţiei materiale şi morale a învăţătorilor, prin cursuri pedagogice pentru învăţători; institute pentru fiii de învăţători; sporirea salariilor personalului didactic. La acest congres a participat şi N.Iorga. Lucrările congresului au fost conduse de Vasile Iftimescu-preşedinte; Ionescu, Lungu şi Gh. Salviu-vicepreşedinţi; Brătăsiu şi Toni secretari. La congres s-au votat următoarele deziderate: a) răspândirea instrucţiunii cât mai adânc în popor; săteanul să fie legat obligatoriu de şcoală, de la 7 la 21 de ani; b) răspândirea îndeletnicirilor practice pe regiuni, prin ateliere anume înfiinţate, fiecare sătean să întrebuinţeze cu folos cele 120 de zile, de la 1 noiembrie la 1 martie; c) organizarea desfacerii produselor rezultate prin îndeletniciri practice, prin mijlocirea băncilor, care să plătească săteanului aconturi şi să se îngrijească de desfacerea produselor finite, prin magazine anume înfiinţate, în centrele mai mari ale ţării; d) înfiinţarea de ateliere pentru industria casnică, în cadrul schiturilor; e)aplicarea cunoştinţelor de agricultură pe lângă şcoli şi pe lângă sediul şcolilor silvice; f) rezolvarea chestiunii păşunatului, în sensul de a înlesni pe crescătorii de vite, şi cea mai largă protecţiune a îmbunătăţirii şi selecţionării raselor de animale pentru muncă, lapte şi carne; g) sprijinirea largă pentru industrializarea materiilor prime şi negoţului cu produse ţărăneşti; h) dezvoltarea băncilor populare şi a altor asociaţiuni pe temeiul cultivării spiritului de economie, spiritului de întovărăşire pentru săteni; i) lărgirea drepturilor politice ale săteanului şi deplina lui educaţie cetăţenească; j) înfiinţarea de şcoli fröbeliene şi şcoli practice de menaj; k) să se desfiinţeze categoria de învăţători ajutători; l) salariul lunar al învăţătorului să se ridice la 130 lei lunar; m) redarea terenurilor şcolare, ce au existat, şi acordarea de terenuri pentru experienţe acolo unde lipsesc; n) plata suplinitorilor să se facă de către stat, în caz de boală a titularului; o) băi gratuite şi reducerea cu 50% pe CFR pentru membrii corpului didactic. În ultima zi a congresului a fost ales Comitetul central.”

Suntem în anul când Spiru Haret este numit pentru a treia oară ministru al Instrucţiunii şi Cultelor şi va activa până în 26 dec. 1910.

Între 28-29 ianuarie 1907 are loc la Ploieşti Congresul societăţii institutorilor şi institutoarelor din România, cu o ordine de zi ce urmărea culturalizarea locuitorilor din mediul rural.

La sfârşitul anului, pe datele de 28-30 decembrie, atunci când sunt cele mai arzătoare zile de iarnă pentru toţi, învăţătorii rup din preţiosul lor timp şi „ Se ţine la Craiova cel de-al IV-lea Congres al învăţătorilor, la care au participat peste 1000 de învăţători din toate colţurile ţării. La Congres s-au dezbătut următoarele probleme: reforma învăţământului rural şi obligativitatea acestuia, la care s-au adăugat modificările statutelor asociaţiei. Iată câteva dintre dezideratele

congresului de la Craiova: să se construiască în toate comunele localuri de şcoală, încăpătoare pentru toţi copiii de vârstă şcolară; şcolile normale să producă numărul necesar de învăţători în aşa fel încât fiecare şcoală să aibă cel puţin doi învăţători; să se înzestreze şcolile cu terenuri şi grădini pentru experienţele agricole; să se ridice şi egaleze salariile învăţătorilor la cel puţin 120 de lei, pe lângă celelalte beneficii anunţate prin circulara Ministerului Instrucţiei Publice din 1906; să se deschidă drumul perfecţionării învăţătorilor prin înlesnirea urmăririi cursurilor la universitate; să se formeze şi să se întreţină internate pentru fiii învăţătorilor şi sanatorii pentru membrii corpului didactic. La conducerea acestor institute să ia parte şi delegaţii asociaţiei; controlul şcolilor rurale să se facă numai prin învăţători; să se înfiinţeze şcoli materne cu copiii în etate până la 7 ani (grădiniţe); suplinitorii care nu-s normalişti, înainte de a fi numiţi în învăţământul primar, să fie supuşi unui examen sever, care se va trece înaintea unei comisii, compusă din revizorul şcolar respectiv şi doi învăţători titulari, iar salariul iniţial să fie de 60 lei pe lună.”

Iată, deci, noi probleme ridicate la acest Congres, dar participarea celor 1000 de învăţători din ţară întrece orice închipuire, dovedind întărirea asociaţii noastre profesionale, cu toate că nu aveau atâtea surse de informare pe atunci.

Noi, cei de astăzi, ne mulţumim cu o luptă sindicală desfăşurată de multe ori „în spatele uşilor închise”, deşi o susţinem ca membri înscrişi şi material. Iată de ce trebuie întărită asociaţia noastră numeric, iar Congresele să devină o tribună deschisă a prezentării problemelor cu care ne confruntăm, acum când mass-media este atât de diversificată şi are o largă paletă de informare a tuturor cetăţenilor ţării.

Acum 100 de ani, pe data de 26 iunie 1908, ţinând locul unui Congres, „Are loc la Ploieşti adunarea Consiliului general al Asociaţiei învăţătorilor, pentru a aproba activitatea Comitetului central şi de a decide mutarea sediului Asociaţiei şi a revistei la Buzău, sub conducerea lui Vlădescu şi I.G.Dumitraşcu”.

La Tîrgovişte se desfăşoară pe 26-28 iunie Congresul societăţii institutorilor şi institutoarelor din România, care discută despre salariile personalului didactic şi despre manualele şcolare pentru clasele primare.

Foarte important este faptul că „În urma Congresului învăţătorilor de la Craiova din 1906, salariile învăţătorilor titulari cresc la 90 lei, iar pentru învăţătorii ajutători la 60 de lei. Se aprobă împroprietărirea fiecărei şcoli cu 3 ha de teren; se acordă învăţătorilor dreptul de a face parte din organele de control ale şcolilor (controlori clasa a II-a)”.

Iată, cum, printr-o organizare numerică şi calitativă fără precedent, etalând un stil elevat, dar ferm, învăţătorii încep să obţină unele drepturi.

Anul 1909 demonstrează creşterea numerică a Asociaţiei învăţătorilor. În zilele de 3-5 iulie „Are loc la Iaşi, în sala Teatrului Naţional, Congresul învăţătorilor, la care participă peste 1500 de învăţători din întreaga ţară. Congresul a avut următoarea ordine de zi: activitatea extraşcolară (referate ţinute de Brezeanu şi Faur); pregătirea învăţătorilor în şcolile normale şi în universităţi (referate de Dumitraşcu şi Bujilă); modificarea statutelor Asociaţiei; alegerea unui comitet pe anii 1909-1911. Congresul a votat un statut definitiv şi a ales ca preşedinte al Asociaţiei pe C.Ionescu-Lungu, iar reşedinţa Asociaţiei a fost mutată la Ploieşti”.

Pe lângă multe probleme ridicate se observă puterea organizatorică de care dădeau dovadă învăţătorii.

După ce învăţătorii din dieceza Aradului dovedeau buna lor organizare, iată că încep să se organizeze şi cei din dieceza Caransebeşului care, în 1909, pe lângă problemele organizatorice discutate, iniţiază „Legea fondului de pensiune al învăţătorilor”, pe care o trimit Ministerului Instrucţiunii, vizând îmbunătăţirea sistemului de pensii ale învăţătorilor. Nu degeaba se spune că „Banatu-i fruncea!”

În anul 1910, între 14-16 iulie, „Are loc la Constanţa, în prezenţa a peste 1500 de învăţători şi a lui Spiru Haret, cel de-al VII-lea Congres învăţătoresc. Congresul a pus în discuţie programa învăţământului primar, orarul şi manualele şcolare, şcolile de adulţi şi îmbunătăţirea stării materiale a învăţătorilor. Dezideratele Congresului au fost: a) necesitatea unei singure programe de studii în învăţământul primar, atât pentru oraş cât şi pentru sat; b) revenirea la sistemul pe clase ca în mediul urban; c) manuale separate pentru fiecare obiect de studiu; d) obligativitatea învăţământului pentru adulţi între 14 şi 20 de ani, care să aibă o programă analitică şi manuale separate; e) cursurile să se ţină iarna de la 1 noiembrie până în martie a fiecărui an (pentru adulţi)”.

În perioada 22-24 iulie, I.G.Dumitrescu a condus o delegaţie de învăţători la cel de-al doilea Congres internaţional al Învăţământului primar, care a susţinut patru referate (ştiinţele naturale în şcoala primară; învăţământul preşcolar; obligativitatea învăţământului primar şi pregătirea învăţătorilor), fiind apreciată de Federaţia Internaţională a Învăţătorilor.

Pe parcursul anului apare primul regulament şi prima programă pentru învăţământul preşcolar, iar printre alte noutăţi ar fi publicarea la Sibiu a lucrării lui Onisifor Ghibu intitulată „Câteva probleme de ale şcolii primare româneşti din Ardeal”.

Anul 1911 aduce noi dovezi privind organizarea învăţătorilor.

Urmând exemplul bănăţenilor, cei din Moldova organizează la Iaşi, pe data de 15 aprilie, Conferinţa generală a corpului didactic primar din această zonă a ţării. Printre probleme organizatorice şi de grup, este prezentată lucrarea lui Vladimir Ghidionescu „Pedagogia ştiinţifică şi noile reforme şcolare”.

În intervalul 20-24 august, „Are loc la Tîrgovişte, în prezenţa a 2000 de învăţători şi a lui C.Arion, Ministrul Instrucţiunii şi a lui C.Meissner, secretar general în Ministerul Instrucţiunii, cel de-al VIII-lea Congres al învăţătorilor. La Congres s-au dezbătut următoarele probleme: a) programa de studii şi ierarhia în învăţământul primar; b) învăţământul şi politica;c) reorganizarea Asociaţiei, modificarea statutului şi alegerea noului comitet. Noul comitet era format din: C.I.Lungu, preşedinte; I.C.Dumitraşcu, vicepreşedinte, iar N.Stoleru, secretar. În perioada 1910-1911, numărul membrilor a crescut de la 700 la 2349.” În urma Congresului de la Tîrgovişte se hotărăşte înfiinţarea „Societăţii corpului didactic primar rural din Muscel şi Teleorman.

Onisifor Ghibu publică „Despre educaţie şi Cercetări privitoare la situaţia învăţământului nostru primar şi la educaţia populară”. Mulţi dascăli scriu şi publică monografii. Este cu adevărat o emulaţie pozitivă, sub aspect intelectual, a înaintaşilor noştri.

Anul 1912 este un an de frământări.În perioada 1-3 iulie, „Se ţine la Roman cel de-al IX-lea Congres învăţătoresc din

România. Congresul, care nu a atins nivelul celor anterioare, a dezbătut: a) rolul educativ al şcolii primare rurale; b) rolul învăţământului în îndrumarea mişcării cooperatiste; c) pedepsele aplicate învăţătorilor”.

Între 14-16 septembrie se ţine al IX-lea congres al institutorilor şi institutoarelor, care discută „relele care bântuiesc învăţământul” şi problema unirii institutorilor cu învăţătorii într-o singură asociaţie.

La Arad are loc Adunarea generală a reuniunii învăţătorilor din dieceza Aradului, cu o participare foarte numeroasă, luând parte cei din reuniunile Aradului, Timişoarei, Caransebeşului şi Oradeei, care au sărbătorit aniversarea a 100 de ani de la întemeierea preparandiei din Arad.

În 23 decembrie s-a constituit „Uniunea corpului didactic primar”.

Primarul Caransebeşului desfiinţează asociaţia judeţeană şi dă fondurile gimnaziului unguresc de stat. În schimb, au loc conferinţe învăţătoreşti, organizându-se primele asociaţii judeţene în

Ialomiţa, Olt, Putna, Dolj, Tecuci, Tulcea, Buzău, Ilfov, Dorohoi, Vlaşca, Botoşani, Fălciu, Tutova, Romanaţi. Asociaţia din Romanaţi care avea 695 de membri scoate propria revistă, „Şcoala noastră”, care devine „Şcoala Romanaţului”, cu un tiraj de 550 exemplare.

Se publică nenumărate lucrări de către autori ca: R.Serdinescu, G.Oprean, Garabet Aslan etc.

George Tofan deschide la Cernăuţi, cu ajutorul „Societăţii pentru literatură şi cultură română din Bucovina”, o şcoală normală particulară pentru învăţători.

În anul 1913, la 16 martie, se întrunesc la Bucureşti delegaţiile conduse de I.C.Lungu, preşedintele Asociaţiei generale a învăţătorilor şi cea a Societăţii institutelor din România, condusă de C.Dianu. Ele au hotărât, în principiu, crearea Federaţiei ambelor grupuri, în vederea realizării următoarelor cerinţe: a) unitatea sufletească a membrilor corpului didactic primar din toate părţile locuite de români; b) solidaritatea corpului didactic primar, pentru răspândirea învăţământului primar şi pentru apărarea intereselor sale morale şi materiale; c) eligibilitatea membrilor corpului didactic primar în toate corpurile elective, ca şi profesorii; d) conlucrarea în comun pentru înfiinţarea unei case de asigurări a membrilor corpului didactic primar prin federaţie; e) conlucrarea în comun pentru ridicarea stării materiale şi morale a poporului; f) întemeierea unui organ de publicitate al federaţiei; g) federaţia va fi condusă de o delegaţie formată din reprezentanţi ai ambelor comisii; h) se vor ţine congrese mixte.

Se creează Asociaţia învăţătorilor din judeţul Dîmboviţa.

În luna septembrie se ţine ultima Adunare generală a Reuniunii învăţătorilor din dieceza Aradului. Credem că motivul îl constituia războiul.

În luna decembrie, „Are loc la Bucureşti cel de-al X-lea Congres al Asociaţiei învăţătorilor, cu următoarea ordine de zi: recrutarea şi pregătirea învăţătorilor; modificarea statutului şi alegerea noului comitet. La lucrările Congresului a participat ministrul instrucţiunii, Tache Ionescu. Dezideratele Congresului au fost: a) să se dea ţării, în timpul cel mai scurt, cel puţin 12000 de învăţători, de care are nevoie ţara pentru răspândirea luminii la sate şi pentru a se ridica la nivelul de cultură al statelor civilizate din Apusul Europei; b) să se clădească localuri de şcoală spaţioase şi igienice în toate satele, căci lipsa localurilor este o piedică însemnată în calea progresului învăţământului primar; c) să se înfiinţeze încă pe atâtea şcoli normale de băieţi şi câteva de fete, pentru ca în timpul cel mai scurt, să existe numărul trebuitor de învăţători şi învăţătoare; d) să se dea viitorilor învăţători o cultură mai temeinică şi, pentru realizarea acestui deziderat să se fixeze opt ani de studii la şcoala normală; să se predea, dacă nu două limbi străine, absolut necesare pentru cultura învăţământului, măcar una din ele; e) să se dea învăţătorilor posibilitatea de a urma cursurile universitare de filozofie şi pedagogie, pentru desăvârşirea pregătirii lor; f) personalul de control al învăţământului să se recruteze din cei ce au absolvit astfel de cursuri universitare. Congresul a votat statutul modificat al Asociaţiei, însă nu a ales noul comitet central”.

În timpul PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL evenimentele au fost puţine, deoarece mulţi învăţători luptau pe front, iar o parte din teatrul luptelor a fost şi teritoriul României.

În 1915 a apărut la Piteşti revista Asociaţiei învăţătorilor argeşeni care s-a intitulat „Datoria noastră”, iar mai apoi „Slavă învăţătorilor”, care a luptat pentru solidaritatea învăţătorilor, conţinând articole dedicate luptei profesionale şi de cultură generală.

În 1916 ia fiinţă Asociaţia judeţeană Iaşi, cu 178 membri, iar în 1939 cuprindea 833 de membri. Aceasta a înfiinţat o bibliotecă a corpului didactic cu 500 de volume.

În 8-9 mai „Se constituie Consiliul general şi se aprobă statutele Asociaţiei generale a membrilor corpului didactic primar român”. Evenimentul este un mini Congres.

Cu aceste ultime evenimente se încheie activitatea organizatorică a învăţătorilor din perioada modernă, care va continua şi în contemporaneitate.

După război se reia munca Asociaţiei în vederea rezolvării multiplelor probleme cu care se confruntau învăţătorii şi, în general, dăscălimea română.

În ultima parte a anului 1920 „Are loc la Bucureşti Congresul de după război al Asociaţiei corpului didactic primar din România (credem că, al XII-lea). Acesta discută numeroase probleme, adoptând în final următoarele deziderate: „unificarea şi democratizarea învăţământului primar; etatizarea tuturor şcolilor; şcoala generală să dea o cultură generală, cu durată egală cu a liceului; şcoala normală să aibă cursuri de cultură generală necesară pentru viaţă şi să aibă şase clase; salariul învăţătorilor să fie asimilat cu cel al funcţionarilor din registratură”.

În luna martie a anului 1921, la Tîrgovişte, învăţătorii din Dâmboviţa se reunesc solicitând unificarea învăţământului primar; şcolile primare să fie publice şi de stat; obiectele de învăţământ să corespundă programelor şi materia să fie împărţită pe clase. Se cere ca libera concurenţă să fie apanajul cadrelor didactice, iar învăţătorii să se recruteze numai din şcoala normală, care să aibă opt ani de studiu.

În zilele de 4 şi 5 mai a acestui an „Are loc la Bucureşti cel de-al XIII-lea Congres al Asociaţiei corpului didactic primar din România. Congresul a dezbătut următoarele probleme: pregătirea, recrutarea şi înaintarea membrilor corpului didactic primar. La lucrările Congresului au participat profesorii universitari; Dragomir Hurmuzescu, E.Pangrati şi C.Rădulescu-Motru”. Continuă publicarea a numeroase studii psihopedagogice de către personalităţi în domeniu, iar altele se aflau în plină ascensiune.

În anul 1922, luna august, apare la Caracal revista învăţătorilor din judeţul Romanaţi, „Făclia”.

În luna septembrie „Are loc la Bucureşti cel de-al XIV-lea Congres al Asociaţiei corpului didactic primar din România. Discuţiile s-au purtat asupra principiilor de bază ale învăţământului primar, privind obligativitatea învăţământului primar, privind obligativitatea învăţământului pentru toţi copiii între 7-14 ani şi efectuarea unui recensământ al copiilor. Se propune ca şcoala primară să fie unică, cu durata de şapte ani”.

În acest an ar mai fi de semnalat înfiinţarea la Cluj a Băncii Învăţătorilor, care a adunat destul de repede un capital de 1 milion de lei de la cei 1664 de acţionari ai săi. În anul următor avea 3373 de membri, iar capitalul în cele trei sucursale, Agnita, Bistriţa, Gherla, la 17 249 753 de lei. Se poate lesne observa şi organizarea pe linia într-ajutorării materiale a învăţătorimii.

În anul 1923 este o sincopă în privinţa semnalizării unei întruniri la nivel central al învăţătorilor, pentru ca în anul 1924, pe data de 24 iulie să fie promulgată „Legea învăţământului primar unitar, obligatoriu şi gratuit (Decretul nr.2571)” şi „Legea învăţământului primar normal (pedagogic)”.

Conform unei hotărâri din mai 1922, s-au creat asociaţii regionale separate în Transilvania şi Banat, învăţătorii din cele trei judeţe bănăţene formând o asociaţie aparte, continuându-şi vechea tradiţie. Nu ştim ce să credem, dar tot „cuiul lui Pepelea”, care mereu încearcă să scoată capul său semidoct, interesat de multe ori, credem că a stat la baza luării acestei decizii separatoare, însă ei, vrednici, şi-au văzut de treabă, „ţesând şi nu încurcând iţele”.

Abia în anul 1926 „Are loc la Bucureşti cel de-al XV-lea Congres al Asociaţiei corpului didactic primar din România, la care s-a hotărât ca organizaţia profesională a învăţătorilor să se transforme în Asociaţia unitară a corpului didactic primar, iar statutul votat de Congres înscrie ca probleme: ridicarea şi menţinerea prestigiului corpului didactic primar şi apărarea celor năpăstuiţi (subiect valabil şi abordabil şi astăzi)

Apare la Giurgiu „Glasul vremii”, revista învăţătorilor din Vlaşca. În anul 1927, la 1 ianuarie, mai apare o revistă, cea a Asociaţiei învăţătorilor din Constanţa, intitulată „Convorbiri didactice”. Din anul 1929 se va numi „Semănătorul”.

În luna iulie „S-a ţinut la Galaţi cel de-al XVI-lea Congres al Asociaţiei unitare a corpului didactic primar, ce a avut la ordinea de zi; şcolarizarea, rolul şcolii primare în orientarea profesională şi alte probleme ridicate de învăţători”.

Urmează anul 1928, an în care în luna iulie, tot la Galaţi „Are loc cel de-al XVII-lea Congres al Asociaţiei unitare a corpului didactic primar, unde s-a discutat şi despre: a) salarizarea învăţătorilor; b) întreţinerea materială a şcolilor primare; c) propuneri şi modificarea legii învăţământului primar. Cu această ocazie denumirea oficială devine: „Asociaţia generală a învăţătorilor din România” , care, abreviat, ar fi AGIRo.

Între 27-28 decembrie „Se ţine la Cluj cel de-al X-lea Congres al Asociaţiei învăţătorilor din Transilvania, congres jubiliar, la care au luat parte reprezentanţi din toate secţiile. Congresul al X-lea poate fi considerat drept o manifestare a întregii dăscălimi române. La Congres s-au dezbătut: reorganizarea serviciului de control al învăţământului primar, încadrarea învăţătorilor şi acordarea gradaţiilor, salarizarea, pensionarea şi reglementarea situaţiei învăţătorilor tineri”.

A apărut primul număr al revistei „Vremea şcolii”, a Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Iaşi, iar în judeţul Vîlcea revista lunară „Învăţătorul”. Învăţătorii brăileni scot revista „Foaia învăţătorului”. Învăţătorii din Craiova editează revista „Culegeri pedagogice”. Alte reviste care apar: „Chemarea noastră” în judeţul Fălticeni, „Catedra”, la Galaţi, editată de D.F.Fani, Revista învăţătorilor din Mehedinţi, la Turnu Severin. Pedagogul Grigore Tăbăcaru, cel care publică la Bacău lucrările „Pedagogia” şi „Didactica”, editează în acelaşi oraş „Revista învăţătorilor”. Nicolae Iorga publică la Bucureşti „ISTORIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC”.

În anul 1929, pe 16 iunie, are loc la Roman Congresul Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Roman, care a avut ca ordine de zi: chestiunea salarizării şi a celorlalte drepturi ale învăţătorilor; întreţinerea şcolilor primare; legea obligativităţii; organizarea instituţiilor învăţătoreşti şi subsecţiilor asociaţiei judeţene.

În luna iulie „Are loc la Craiova cel de-al XVIII-lea Congres al Asociaţiei generale a învăţătorilor din România cu următoarea ordine de zi: cultura universală pentru învăţători; salarizarea; băncile corpului didactic; cursurile complementare; personalul de control etc.”

În 6-8 octombrie a avut loc Congresul general al Corpului didactic din România, la care au fost peste 10 000 de participanţi.

Pe data de 2 decembrie se constituie „Federaţia corpului didactic din România”, iar între 6-7 dec. are loc la Bucureşti o adunare extraordinară la care participă delegaţii judeţene şi ai asociaţiilor din Transilvania şi Banat. Se votează statutul, iar preşedintele biroului este ales D.V. Ţoni.

Tulcea editează „Învăţătorul tulcean”.

Până în anul 1931 sunt o serie de momente importante, din care consemnăm apariţia unor reviste.

În 1930: „Lămuriri şcolare” în judeţul Tecuci, la Blaj „Documentele vremii”, revista învăţătorilor din judeţul Tîrnava Mică, la Dorohoi „Cuvântul nostru”, organ al învăţătorilor din Judeţul Dorohoi, la Galaţi „Căminul şcolii”, la Tg. Jiu gorjenii editează „Revista învăţătorimii gorjene”. Apare „Plaiuri hunedorene”, revista învăţătorilor din judeţul Hunedoara.

1931: Are loc la Tg. Mureş, pe 16 şi 17 august, Congresul Asociaţiei regionale a cadrelor didactice, sub preşedinţia lui I.N. Nicolau, care a dezbătut, la indicaţia Asociaţiei generale, „Rolul civic al învăţătorului” şi „Salarizarea corpului didactic din Ardeal”.

În perioada 21-26 octombrie „Are loc Congresul Asociaţiei unitare a cadrelor didactice din România (al XIX-lea), la care a participat N. Iorga, Ministrul Instrucţiunii Publice”. La Constanţa apare revista „Gazeta învăţătorului”, editată de Oprea Zaharia.

Între 28-29 august 1932 „Are loc la Bucureşti Congresul ordinar al Asociaţiei generale a învăţătorilor din România (al XX-lea). La Congres participă peste 1500 de învăţători din tot cuprinsul ţării, precum şi Dimitrie Gusti, ministrul Instrucţiunii Publice. Sunt dezbătute următoarele probleme: a. Întreţinerea învăţătorilor-raportor Gh. Verescu-Vaslui; b. înaintarea învăţătorilor-raportor Jean Mrejescu (Mrejeru)-Piatra-Neamţ; c. casa de credit a corpului didactic-raportor D.V. Ţoni; d. presa învăţătorească-raportor Pavel Iemonca-Banat”.

Evenimentele anului 1933 pot fi sintetizate astfel:

Pe 26 februarie, Asociaţia învăţătorilor prahoveni, împreună cu profesorii secundari, protestează împotriva salarizării personalului didactic.

Tot în această lună Asociaţia învăţătorilor din judeţul Dîmboviţa protestează împotriva reducerii salariilor şi solicită excluderea învăţătorilor parlamentari care au votat împotriva dăscălimii româneşti.

Pe 9 septembrie 1933 „Are loc la Cluj Congresul Asociaţiei generale a învăţătorilor din România (al XXI-lea). Cuvântul de deschidere a fost rostit de V. Ţoni, care a evocat istoricul Asociaţiei. Problemele dezbătute cu această ocazie au fost: frecvenţa în şcoala primară; numărul învăţătorilor cu nevoile ţării; chestiunea posturilor desfiinţate şi situaţia miilor de învăţători români rămaşi fără posturi; ilegalitatea admiterii licenţiaţilor universitari în învăţământul primar; salarizarea învăţătorilor”.

Apare la Vaslui primul număr al revistei „Glasul învăţătorului”. La Sfântu Gheorghe apare revista învăţătorilor, „Era nouă”. Apare la Iaşi revista învăţătorilor, „Albina”.

În anul 1934, la Bălţi, s-au organizat între 5 şi 15 august cursuri de vacanţă pe tema „Scopul şi importanţa lucrului manual în şcoala primară”.

În data de 8 septembrie „Se ţine la Iaşi Congresul Asociaţiei generale a învăţătorilor (al XXII-lea), la care participă peste 4000 de învăţători din întreaga ţară şi personalităţi culturale şi politice în frunte cu ministrul, dr. C. Angelescu. S-au discutat despre şcolile superioare ţărăneşti, institutele universitare pentru învăţători şi salarizarea învăţătorilor”.

Apare la Fălticeni revista Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Baia, „Gândul nostru”. Judeţul Turda publică revista „Organul şcoalei”, editată de Gabriel Brumă. La Bucureşti apare revista învăţătorilor, „Luminătorul”. Apare revista Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Neamţ, „APOSTOLUL”.

Apar multe lucrări de psihologie şi pedagogie, iar Dimitrie Gusti publică la Bucureşti „Sociologia monografică-ştiinţă a realităţii sociale”. După acest studiu privind întocmirea monografiilor, la solicitările locale, mulţi învăţători vor întocmi Monografii valoroase şi istoricul învăţământului din zonele cărora le aparţineau. Astăzi, astfel de lucrări, aşa cum este una în două volume la Neamţ, abia acum publicată, sunt adevărate „mine de aur” pentru cei care se încumetă să realizeze studii monografice. În acest judeţ s-a născut Episcopul de la Dunărea de Jos, de la Huşi şi de la Roman, fiu al plaiurilor gârcinene, fost ministru al Instrucţiunii şi Cultelor în timpul Domniei lui Al.I.Cuza, Melchisedec Ştefănescu. Ne impresionează un fragment din scrisoarea către I.H. Rădulescu, datată 23 ian. 1865, din care reiese că pe temeliile trecutului, luând ce este bun din el, se poate construi viitorul. El scrie astfel: „Nu a rupe cu trecutul, ci a ne lega mai strâns trebuie cu trecutul nostru, prin studierea naţionalităţii noastre în toate ramurile ei, prin luminile bărbaţilor din trecut care au lucrat la fundarea naţiunii noastre prin virtuţile lor civice şi religioase şi morale, care dau caracter naţional românesc şi chiar greşelile lor sunt învăţătoare pentru noi spre a ne feri de ele ca unele ce aduc consecinţă funestă; iar nu să fim venetici în ţara noastră, căci aceia însemnează a rupe cu trecutul şi să fim reduşi a căsca gura când la Petersburg, când la Constantinopol, când la

Viena, când la Paris şi ce se face pe-acolo, să facem şi noi ca maimuţele şi, totodată să credem că facem progres în România”.

Despre el se spune că a fost cu mult timp înainte dascăl la Seminarul „Veniamin Costachi” şi „ca inspector, locuind în seminar a fost un pedagog model: prin observaţiuni minuţioase ajunsese a cunoaşte caracterul fiecărui elev, aşa că prin poveţe aruncate în mod fin prevenea multor elevi neajunsurile firii lor...Fire simţitoare, ajuta la orice ocazie pe şcolarii săraci şi orfani, la vorbea blând şi încurajator – era sprijinul şi protectorul lor. Caracterul său era nobil, vorba măsurată, privirea dulce; avea o elocinţă convingătoare – acestea erau armele cu care se impunea şi celor răi care se îndreptau. Bun şi amical cu cei buni, aspru şi neînduplecat cu cei răi.”

Câte putem învăţa de aici, astăzi, noi, educatorii moderni ! Anul 1935 aduce un nou Congres. Pe 13 iulie, „Are loc la Timişoara Congresul Asociaţiei generale a învăţătorilor din România (al XXIII-lea), la care s-au dezbătut: educaţia naţională în şcoala primară, în statul român, controlul învăţământului primar; ierarhizarea organelor de îndrumare şi control; norme pentru salarizarea învăţătorilor; definitivatul; academiile pedagogice; procurarea cărţilor elevilor şcolilor primare şi problema învăţământului în Munţii Apuseni”.

Apar noi reviste editate de Asociaţiile învăţătorilor. V. Ţoni publică la Vaslui revista „Învăţătorimea vasluiană”. Apare la Craiova „Învăţătorul”. La Tulcea se publică de către G. Petrache, „Copilul dobrogean”. La Focşani, în judeţul Putna este publicată o revistă pentru învăţători. Apare la Piatra-Neamţ primul număr al revistei „Preocupări didactice”, editată de Virgil Dobrescu.

În 1936 apare la Bârlad revista Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Tutova, „Duh nou”.

Între 7 şi 8 martie, la Bucureşti are loc „Congresul extraordinar al profesorilor secundari, la care ia parte şi delegaţia Asociaţiei învăţătorilor din România. (întrucât nu a mai avut loc alt Congres al învăţătorilor în acest an, îl vom considera ca fiind al XXIV-lea). Congresul a solicitat elaborarea unei legi, mai echitabile, a armonizării salariilor şi trecerea tuturor drepturilor de salarizare a cadrelor didactice în noul buget”.

În luna mai, 1937 „Asociaţia generală a învăţătorilor din România organizează la Bucureşti primul Congres pedagogic al învăţătorilor. Punctul central al discuţiilor l-a constituit: învăţătorul, pregătirea şi perfecţionarea lui” (?, al XXV-lea). (Acesta sau altul precedent a fost luat în cronologia desfăşurării Congreselor).

În luna septembrie „A avut loc la Oradea Congresul Asociaţiei generale a învăţătorilor din România. Au participat: Iaroslav Jurek, delegat al învăţătorilor cehoslovaci, I. Nisipeanu, rectorul Universităţii din Cluj şi alte personalităţi”. Cronologic îl considerăm a fi cel de-al XXVI-lea. Consemnăm participarea la acest Congres al unui oaspete de peste hotare.

La Constanţa apare revista Asociaţiei învăţătorilor din judeţ, „Convorbiri didactice”. La Lugoj, Pavel Jumanca publică „Învăţătorul bănăţean”, revista Asociaţiei din judeţul Severin.

Anul 1938 este anul ultimului Congres al învăţătorilor în perioada contemporană.

În prealabil, la Oradea, în luna ianuarie „Se ţine o şedinţă a comitetului central al Asociaţiei generale a învăţătorilor, unde s-au dezbătut următoarele probleme: a) precizarea reglementărilor privind salarizarea, crearea de noi posturi şi respectarea drepturilor de mai înainte; b) fixarea modificărilor ce se impun la legea învăţământului primar; c) stabilirea mijloacelor cele mai eficace ale acţiunii întreprinse pentru rezolvarea acestor deziderate, mergând de la demersuri până la convocarea unui Congres extraordinar; d) atitudinea Asociaţiei faţă de situaţia din ţară, adoptându-se hotărârea profund greşită ca şi de acum înainte asociaţia să nu ia nici un fel de atitudine politică”.

În data de 4 septembrie „Are loc la Constanţa cel de-al XXVII-lea Congres al învăţătorilor, cu care ocazie se discută situaţia morală şi materială a corpului învăţătoresc”.

Pe 5 septembrie se ţine la Bucureşti adunarea generală a Asociaţiei învăţătorilor, care a adoptat modificările aduse unor articole din statute. Asociaţia judeţeană a învăţătorilor din Iaşi organizează primul curs învăţătoresc pe lângă Universitatea din Iaşi, la care au participat peste 600 de învăţători din judeţul Iaşi şi din judeţele limitrofe.

În 1939, febr.1, apare la Bucureşti „Manifestul program privind învăţământul”. T. Iacobescu organizează Adunarea generală a asociaţiei învăţătorilor din Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la unirea în cadrul Asociaţiei învăţătorilor de pe întreg cuprinsul ţării.

În anul 1940, pe data de 6 iunie „Cu sprijinul Asociaţiei generale a învăţătorilor se întemeiază gruparea învăţătorilor scriitori, care funcţionează ca o secţie a Asociaţiei generale, al cărui preşedinte era Mircea Ispir. Ea avea patru secţii: literatură, ştiinţifică, socială, artistică şi avea editură proprie”.

Cu o oarecare tristeţe sfârşim cutreierarea prin istoria mişcării învăţătoreşti la începutul secolului XX. A urmat pustiitorul război şi pată de neşters pe istoria omenirii. Acesta ne-a catapultat pe toţi, deci şi învăţătorimea, direct în cel de-al treilea mileniu şi abia în anul 2006 un vrednic fiu al meleagurilor arădene, cu sprijinul câtorva apropiaţi lui, primind lumina Divină, a reînnodat tradiţia pierdută, de organizare a învăţătorilor de pe întreg teritoriul ţării şi a alăturării de idealurile comune, a celor de peste hotare.

Binecuvântaţi să fie cei care ne-au deschis drumul şi dorim tuturor colegilor de azi şi de mâine să nu lase pradă întâmplării acest monolit din care au făcut, fac şi vor face parte toţi cei aleşi de Dumnezeu să lumineze neamul românesc !

Bibliografie: M.Bordeianu, P. Vladcovschi, „Învăţământul românesc în date”, Ed. Junimea, Iaşi, 1979

Ed., Maria BÂRJOVEANU, Şcoala Nr. 3 Piatra-NeamţÎnv., Romel BÂRJOVEANU, Şcoala Nr. 8 Piatra-NeamţÎnv., Gica IONESCU, Şcoala „EvanghelieZappa” Broşteni, IalomiţaÎnv. Maria POPOV, Şcoala Nr. 18 GalaţiÎnv. Simona ŞIPOŞ, Şc „Teodor Murăşanu” Turda

ASOCIATIA INVATATORILOR DIN JUD. BACAU- FRATIA

„Parintele” reactivării Asociatiei Invatatorilor din jud. Bacau este Congresul de la Arad din 28-29 oct. 2006. Cum am aflat de acest Congres? La Consfatuirea cadrelor didactice din septembrie, in cadrul cercului pedagogic al invatatorilor de la Scoala „Miron Costin”- Bacau (fosta Scoala nr. 28) d-na inv. Ana Hodoroaba- sefa de la clasa la care participam – a facut anuntul.cerand inscrieri de participare la Congres. Atmosfera Congresului, unele persoane care au luat cuvantul, in special personalitatile, dar mai ales invitatii de peste hotare , m-au emotionat. Astfel, m-am intors de la Congres cu hotararea de a face ca si in judetul Bacau sa reînfiinţăm asociaţia invatatorilor. La vremea aceea, doar 8 judete in tara aveau o asociatie de acest fel. Dupa o saptamana de traire sub impresia emotiilor lasate de congres, am pornit cu mult entuziasm pe un drum care avea sa fie anevoios. Am cercetat legislatia cu privire la infiintarea de asociatii si fundatii,de unde am aflat ca trebuie sa fim cel putin 3 membri fondatori. M-am gandit la d-na Acar Marcela –sefa centrului metodic de care apartin si la fosta invatatoare a fiicei mele, cea care locuia cel mai aproape de mine, d-na inv. Dimidof Coca. Amandoua sunt colege stimate, neobosite, cu o parte din experienta impartasita in carti publicate care sa vina in sprijinul colegilor. Pentru latura juridica am apelat tot la o fosta colega de clasa din liceu, acum avocata, dar cerandu-mi ca onorariu cel putin 500 RON, m-a determinat sa caut serviciile altei colege de-a sa. De acum drumul a fost mai usor si sigur. De fapt, demersul era invers de cum il stabilise avocata de mai inainte: trebuia inceput cu „Cererea de rezervare de numire”ceea ce presupunea mai intai obtinerea aprobarii pentru denumirea aleasa de noi asociatiei (se verifica daca nu mai exista o alta cu aceeasi denumire). Abia la sfarsitul lunii ianuarie am reusit sa expediez aceasta cerere la Bucuresti catre Ministerul Justitiei (“Cerere de rezervare de numire ‘’, nr. 4 din 29 ian. 2007 ). Pana sa primesc aprobarea am intocmit „Statutul” (nr. 5 din 12 feb. 2007) si „Regulamentul interior de functionare” (nr. 6 din 12 feb. 2007) ale asociatiei. La intocmirea statutului de un real folos ne-au fost materialele si indrumarile primate de la colegii asociatiilor din Arad, Caras –Severin (cei intalniti la Congresul de la Arad), dar mai cu seama de la d-l Gutu C-tin –ce face parte din Asociatia Invatatorilor Banateni a jud. Timis. Un proiect frumos realizat in cadrul asociatiei a fost proiectul sportiv intitulat „ Pe urmele unui vis … Maria Cioncan” , a carei etapa nationala nu s-a mai realizat .Sper ca si visul colegilor din Bistrita-Nasaud, de a se sustine faza nationala la Maieru- locul natal al atletei in memoria careia am initiat acest proiect , sa devina realitate pentru anul urmator. Congresul din 6-7 sept. de la Bucuresti, cadrul propice de a cunoaste toate asociatiile din tara si de peste hotare –constituie un prilej bun de a exprima dorinta ca Asociatia Invatatorilor din jud. Bacau- FRATIA – sa fie un liant consistent in activitatea ce o va desfasura Marea Asociatie a invatatorimii. Totodata lansez chemarea la FRATIE catre toate asociatiile- o chemare la colaborare , de a ne invita ca sustinatori de nadejde in proiectele ce vor intentiona a le delura. Urez tuturor multa sanatate pentru a realiza cu succes cele propuse.

Dascăl SILVIA,Presedinte al ASOCIATIEI INVATATORILOR DIN JUD.

BACAU- FRATIA

SCURT ISTORIC AL ASOCIATIEI INVATATORILOR DIN JUDETUL BACAU ( PERIOADA 1930- 1943)

Asa cum reiese din documentele depuse la Arhivele Nationale ale Romaniei- Directia Judeteana Bacau , la carma Asociatiei Invatatorilor din judetul Bacau se gasea in 1930 un renumit dascal: Grigore Tabacaru. Acesta „a initiat si a condus Asociatia Invatatorilor din judetul nostru, fiind ales presedinte. In „Revista invatatorilor” a publicat studii, dar si „Dezideratele Asociatiei Invatatorilor din judetul Bacau”, care au fost prezentate si discutate la Congresul invatatorilor din anul 1930 …” (de la Bucuresti). In jurul profesorului Tabacaru s-au grupat invatatori harnici din judetul Bacau: Constantin Moscu, colaborator la „ Istoria pedagogiei romanesti” si la alte lucrari, Nicolae Groza, Gheorghe Nicolau, Gh. Anitei, N.Vleja , V.D.Manciu, atc. care colaborau la „Revista invatatorilor” si mai tarziu la revista” Pedagogia experimentala”. (“Grigore Tabacaru- O viata inchinata scolii si culturii romanesti”,Institutul de stiinte pedagogice Bucuresti-Bacau, 1973). Bogata activitate si necontenita cercetare a ilustrului pedagog nu-i lasa timp pentru asociatie, fapt pentru care in 1932 apar voci nemultumite, astfel : conform „Procesului verbal din 18 iunie 1932” „sub presedintia d-lui Grigore Tabacaru” activitatea asociatiei este slaba deoarece „d-l invatator Atanasie il intreaba pe d-l presedinte sa spuna care a fost activitatea Consiliului Asociatiei, fiindca este de parere ca nu s-a facut nimic. Iar d-l invatator Nicolae Groza spune ca i se pare ca invatatorii sunt nemultumiti de activitatea asociatiei si propune demisia Consiliului Asociatiei si formarea unui consiliu de 3 (membri, n.a) care sa activeze mai departe”… pentru functionarea asociatiei. Asemenea si d-l Al. Simion, care isi depune cerere de demisie motivand ca nu concepe sa activeze intr-un comitet al carui presedinte nu este prezent la sedinte. Peste putin timp, la 7 august 1932, avea sa fie ales in functia de presedinte presedintele de varsta Nicolae Vlase –invatator din Tg. Ocna, care este urmat la scurt timp de Nicolae Groza. Dintre realizarile mai importante ale asociatiei se remarca infiintarea Cooperativei de librarie a Corpului Didactic din jud. Bacau, la 6 oct. 1930, sub presedintia lui Gr. Tabacaru („Plati pe 1931…”din „Dosar nr 2/1931”). Asociatia isi sprijinea membri acordandu-le diverse ajutoare. Se aprobau importante sume de bani ca ajutor de boala , ajutor de inmormantare, dar si distribuirea de alimente in anumite cazuri. Se platea deplasarea delegatilor participanti la congrese, cum au fost  : Congresul de la Cluj („Proces verbal din 17 aug. 1933”), Congresul de la Iasi din 28-30 sept. 1934, Congresul de la Timisoara din 8-10 sept. 1935, Congresul extraordinar din 8 iunie 1936 de la Bucuresti. Dintr-un „Borderou general” din Dosarul nr 2/1936 se prevede ca Asociatia Invatatorilor din jud. Bacau cuprindea 22 de cercuri culturale, fiecare purtand o denumire si fiind condus de un presedinte. Acestea erau :

1. Beresti- Bistrita 8. Darmanesti 15. Racova2. Beresti-Tazlau 9. Faraoani 16. Scorteni3. Brusturoasa 10. Gloduri 17. Tg. Ocna- rural4. Bucsesti 11. Margineni 18. Traian5. Buhoci 12. Oituz 19. Valea lui Ion6. Calugara 13. Onesti 20. Valea Rea7. Comanesti 14. Parincea 21. Borzesti 22. MagirestiRar, au aparut ca centre : Berzunti, Racaciuni si Secuieni.

La 26 aprilie 1937 (“Darea de seama a Comitetului de conducere a Asociatiei Invatatorilor din jud. Bacau” –din Registrul 1/1933), din cca. 900 invatatori din judet erau membri ai asociatiei numai 463”, dar „printr-o dispozitie a Ministerului Educatiei Nationale toti invatatorii sunt , din sept. membrii asociatiei si obligati sa contribuie –platind cota respectiva (de 1% din salariu- n.a) („Darea de seama din 26 iun. 1938”)

La 12 sept. 1938 (“Proces verbal”) se hotaraste cumpararea de teren pentru construirea Casei Invatatorilor ,Asociatia participand cu 1/3 din suma si drepturi. „Darea de seama a Comitetului de conducere a Asociatiei din 7 mai 1939” prevede ca pentru construirea Casei Invatatorilor din judetul Bacau „s-a cumparat terenul in centrul Bacaului, pe strada Regele Ferdinand , nr.17 , cu suma de 302.325 lei, reprezentand cota parte a Asociatiei‘’. Pentru construirea „Casei Invatatorilor bacauani” s-a constituit un Comitet de constructie care avea sa fie sprijinit de celelalte 2 parti contractante :Cooperativa de librarie a Corpului Didactic si Banca Corpului Didactic. Si pentru constructia Caminului Invatatorului s-a constituit un Comitet de constructie. Sambata, 23 mar. 1940, moare Nicolae Groza- presedintele Asociatiei, iar in 3 apr. 1940 (conform „Procesului verbal” din acea data), fostul vicepresedinte I. Tudorache devine noul presedinte. Ultima sedinta la care va participa acesta din urma este cea din 23 feb. 1941 pentru ca se va numara printre cei 41 de eroi –invatatori cazuti din cadrul Asociatiei. Adunarea Generala din 16 iun. 1940 a adus omagiu celor 41 de colegi eroi „infratiti prin jertfa cu glia strabuna, luptand pentru apararea ei cu devotament si netarmurita dragoste fata de Tara ‘’. „La 19 iun. 1941 Asociatia noastra obtine calitatea de persoana morala si juridica fiind inscrisa la Tribunalul Bacau , sectiunea I , sub nr. 2/940, dosar nr. 834/940, urmand in aceasta o intreaga serie de obligatiuni de ordin juridic, gestionar si financiar”. La 21 dec 1941, in sediul Bancii Corpului Didactic Bacau, Comitetul Asociatiei il alege ca presedinte pe presedintele de varsta Vasile Petraru. In „Procesul verbal” din 3 ian. 1942 ‘’ se spune ca „ se hotaraste ca sediul Asociatiei sa fie la Scoala nr.1 baieti din Bacau”. Tot acum se aminteste ca la 29 dec. 1941 delegati ai Asociatiei au fost prezenti la Adunarea generala a Asociatiei Generale a Invatatorilor- la Bucuresti. La 8 mar. 1942, asa cum stipuleaza „Procesul verbal” de atunci, „ presedintele Asociatiei impreuna cu delegatul Bancii Corpului Didactic din Bacau si a Bancii „Oituzul” din Bacau procedeaza, la Tribunalul Bacau, radierea actului de vanzare-cumparare anterior, sub nr. 2881 din 24 oct 1938 , intrucat suma imprumutata de la Banca „Oituzul” a fost achitata complet , inainte de termen”. La punctul 8 din „Procesul verbal” din 29 mar. 1942 se spune despre „ un teren proprietate a Asociatiei si a Bancii Corpului Didactic”. Tot in acest document se vorbeste despre participarea delegatilor Asociatiei la Adunarea Generala a Asociatiei Generale , din 19 mar. 1942, la Bucuresti. Se mentioneaza in „Procesul verbal” din 9 iun. 1942 ca „se insista la Ministerul Propagandei pentru eliberarea autorizatiei de editare a revistei „Scoala Bacaului” –revista Asociatiei”. Pentru gradinite apare revista „Copilul” „pentru care se fac retineri din salariul conducatoarelor gradinitelor de copii, plus cotizatia de membru a Asociatiei Pedagogice a Conducatoarelor , coform hotararii nr. 177 din 9 nov. 1942 a Asociatiei Generale” („Proces verbal” din 15 nov. 1942). „Asociatia colaboreaza cu ziarul „Moldova” si cu ziarul „Bacaul” stabilind continuturile de redactare si colaborare cu acestea”(“Proces verbal” din 21 apr. 1942). In data de 19 aug 1943, asa cum se scrie in „Procesul verbal” cu aceasta data, presedintele Asociatiei din jud. Bacau, Vasile Petraru, fiind concentrat, „pentru a nu stagna activitatea Asociatiei”, delega pe vicepresedintele Gh. Nicolau a indeplini functia de presedinte pe tot timpul absentei sale. In timpul sedintei Adunarii Generale a Asociatiei , la 14 ian. 1944 , ora 14:30, soseste d-l Moise Marinescu- presedintele Asociatiei Generale, impreuna cu alti delegati. Acum Comitetul Asociatiei hotaraste editarea unei reviste a Asociatiei Invatatorilor din jud. Bacau cu titlul „Invatatorul roman”, cu aparitie lunara in 1000 exemplare, in 2 coli tipografice, sustinuta din abonamentele membrilor Asociatiei, avand ca director pe presedintele Asociatiei. Din fondul de deschidere de credit Asociatia sponsorizeaza festivalul Asociatiei Invatatorilor scriitori. 20 apr. 1945- are loc sedinta pentru stabilirea situatiei averii Asociatiei fata de constituirea in sindicat (“Proces verbal” din Registrul 1, din dosarul „Sedintele Comitetului Asociatiei Invatatorilor din Jud. Bacau”). „ Trecerea averii Asociatiei mobile si imobile catre Sindicatul Invatatorilor din

orasul si judetul Bacau se va face in momentul cand d-l Nicolau va fi in posesia arhivei Asociatiei care, in momentul de fata, se afla impreuna cu arhiva Inspectoratului Scolar, la Moinesti”. „Darea de seama” din 10 iun. 1945 precizeaza ca „ De altfel intreaga activitate a incetat incepand din luna aprilie 1944 si pana in prezent.” (Registrul 1/1933-, „ Sedintele Comitetului Asociatiei Invatatorilor din jud. Bacau”). In aceeasi zi se intocmeste un „Proces verbal” pentru constituirea delegatiei permanente a Sindicatului Invatatorilor, intrunirea desfasurandu-se in localul Inspectoratului Scolar Bacau, moment in care presedintia a fost luata de d-l inspector scolar Neculai Nita.

Dascăl SILVIA,Presedinte al ASOCIATIEI INVATATORILOR DIN JUD.

BACAU- FRATIA

ASOCIAŢIA ÎNVĂŢĂTORILOR „AMmA” DIN JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD

B-dul Independenţei, nr. 46, loc. Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud

Constituită în noiembrie 2001 Asociaţia Învăţătorilor „AMmA” din judeţul Bistriţa-Năsăud şi-a propus să sprijine cadrele didactice şi să apere interesului învăţătorilor din judeţ şi nu numai, precum şi să promoveze valorile culturale, dorindu-şi să fie un vrednic continuator al Asociaţiei „Mariana” a învăţătorilor din judeţul Năsăud.

În timpul scurs de la CONGRESUL NAŢIONAL AL ÎNVĂŢĂTORILOR/INSTITUTORILOR DIN ROMÂNIA ŞI AL ÎNVĂŢĂTORILOR/INSTITUTORILOR ROMÂNI DE PESTE HOTARE din 28-29 octombrie 2006, asociaţia a desfăşurat activităţi diverse care şi-au propus împărtăşirea noutăţilor de ordin profesional, privind politicile educaţionale şi reforma învăţământului, în vederea dezvoltării profesionale, organizarea unor schimburi de experienţă cu dascăli de peste hotare, implicarea părinţilor în activitatea şcolii, promovarea achiziţiilor şi rezultatelor individuale ale elevilor.

Activităţi desfăşurate în această perioadă : dezbatere „EXPERIENŢE EUROPENE ÎN SISTEMUL EDUCAŢIONAL” activitate la

care au participat cadre didactice din Italia care ne-au împărtăşit din experienţa lor didactică şi educaţională;

simpozionul „ŞCOALA, FAMILIA, COMUNITATEA – parteneri în educaţie” ; concursul de creaţie literară şi plastică pentru elevi „EU PRINTRE CEILALŢI”; proiectul PERSPECTIVE MODERNE IN ŞCOALA BISTRIŢEANĂ ; BALUL ÎNVĂŢĂTORILOR, care anul acesta va ajunge la a opta ediţie.

Activităţile propuse au trezit interesul colegilor din judeţ, fapt dovedit prin numărul mare de participanţi, şi au făcut să crească prestigiul asociaţiei.

Toate activităţile desfăşurate sub egida asociaţiei au avut girul Inspectoratului Şcolar al Judeţului şi au fost certificate de Casa Corpului Didactic.

Olimpia CHEŢA,Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor „AMmA” din judeţul Bistriţa-Năsăud

ASOCIAŢIA ÎNVĂŢĂTORILOR BRAŞOVENI

PROFESIUNEA DIDACTICĂ - VOCAŢIE SAU MISIUNE

În ultimii ani, şcoala românească trece printr-un „val” de schimbări menite să aducă în interiorul ei un „suflu” european. Se promovează în şcoli educaţia în spiritul valorilor europene ceea ce presupune o atentă selecţie şi coordonare din partea educatorului. Aşadar, şcoala nu mai este doar un loc unde se desfăşoară în stil tradiţional procesul de predare-învăţare-evaluare ci devine un spaţiu de promovare a creativităţii şi libertăţii individuale,un spaţiu în care tinerele generaţii se „afirmă”ca personalităţi distincte,neîngrădite de anumite principii tradiţionaliste.

Care e misiunea dascălului? Profesorul este un agent social dinamic, participant activ şi responsabil nu numai la viaţa şcolii ci şi la cea a comunităţii sociale din care face parte,contribuind prin munca sa la toate prefacerile ce au loc în ea.

Educatorul ideal este cel care conştientizează toate transformările din viaţa socială, adaptându-se în permanenţă la nou.

Educatorul îşi adaptează comportamentul, ia măsuri, impune şi dispune, se consultă cu elevii sau ia măsuri independent,în funcţie de situaţia educativă concretă şi de datele lui personale (cunoştinţe, convingeri, stil de muncă, temperament). Motivaţia profesorului, satisfacţiile sau insatisfacţiile pe care le trăieşte sunt în acelaşi timp urmare a reuşitei sau nereuşitei în activitatea sa profesională, precum şi stimulent sau piedică în continuarea acestei activităţi.

Rene Hubert considera că principala calitate a profesorului este vocaţia pedagogică, exprimată prin „ a te simţi chemat, ales pentru aceasta sarcină şi apt pentru a o îndeplini  » Trei elemente îi sunt caracteristice: iubirea pedagogica, credinţa in valorile sociale şi culturale, conştiinţa responsabilităţii faţa de copil .

A fi profesor înseamnă un risc asumat. Pentru a reuşi să îi înveţi pe alţii cum să înveţe îţi trebuie răbdare, mulţi ani de studiu.

Adevăratul dascăl este cel care îi învaţă pe copii să se aprecieze şi să îi valorizeze pe alţii. El îi învaţă să îşi cunoască limitele li să trăiască cu ele, dar şi să îşi apere punctele de vedere. Un profesor cu vocaţie este cel de la care copiii află că zidurile din viaţa lor sunt de fapt «  perdele »   şi că trebuie să ofere culoare vieţii punând accentul pe sentimente.

Munca şi personalitatea educativă ale profesorului pot lăsa urme frumoase în mintea şi comportarea tinerilor sau , aşa cum găsim în „Supa de pui pentru suflet- a 3-a porţie” când se scrie despre harul de a preda şi de a învăţa, „ Profesorii sunt ca nişte poduri, pe care elevii sunt invitaţi să le treacă; iar după ce i-au ajutat să le petreacă, se dau cu bucurie la o parte, încurajându-i să îşi creeze propriile lor poduri.” .

…………………………………………………………............................Preşedintele ASOCIAŢIEI ÎNVĂŢĂTORILOR BRAŞOVENI

ASOCIATIA INVATATORILOR DINMUNICIPIUL BUCURESTI SI JUD ILFOV

Asociaţia Învăţătorilor din Mun. Bucureşti şi jud. Ilfov a desfăşurat de la înfiinţare o activitate bogată şi diversă, punând accent pe latura educativă a acesteia. Am avut în vedere în primul rând implicarea elevilor, deoarece întreaga noastră activitate de dascăli este centrată pe copil. El este atomul în jurul căruia se învârt părinţii şi cadrele didactice.

Prima activitate desfăşurată a fost Simpozionul Naţional „Copiii şi violenţa – metode de prevenţie”, ajuns anul acesta la ediţia a doua. Este cuprins în calendarul I.S.M.B., începând cu anul 2007. Dacă anul trecut au participat doar cadre didactice , atât învăţători cât şi profesori, anul acesta elevii au avut o contribuţie importantă prin prezentarea proiectelor realizate în cadrul unităţilor şcolare.

N-am uitat să sărbătorim două zile importante pentru noi ca şi dascăli. Astfel, pe 5 octombrie 2007 am omagiat Ziua Mondială a Educaţiei si am organizat pentru prima data dupa perioada interbelica, Balul invatatorului iar pe 5 iunie 2008 Ziua Educatorului.

Am implicat copiii in absolut toate activitatile intreprinse de Asociaţia Învăţătorilor din Mun. Bucureşti şi jud. Ilfov. În acelaşi timp i-am învăţat că adevăratele valori ale românilor trebuie respectate. Am reuşit să împletim tradiţia cu valorile noi ale societăţii. Pe 17 decembrie 2007 am organizat un concurs internaţional şi expoziţie de desene, colaje, măşti şi felicitări sub genericul „Din moşi – strămoşi : tradiţii şi obiceiuri la români”. Au participat elevi din 6 ţări: România, Italia, Polonia, Slovenia, Bulgaria, Spania. În ianuarie 2008 două activităţi ne-au adus bucurie în suflet : Expoziţia de pictură „Poezia lui Eminescu văzută prin ochi de copil” şi cea de desene, colaje şi felicitări „Ziua Unirii – Ziua tuturor”. Toate activităţile organizate de Asociaţia Învăţătorilor din Mun. Bucureşti şi jud. Ilfov au fost însoţite de momente artistice prezentate de elevi şi preşcolari din Bucureşti, Ilfov, precum şi din alte judeţe ale ţării cu care am încheiat parteneriate. Am avut alături de noi, de fiecare data şi părinţii copiilor. Parteneriatele încheiate cu Casa Corpului Didactic Bucureşti, precum şi cu Radiodifuziunea Română – Radio România Actualităţi au permis popularizarea acestor activităţi, reprezentanţii celor două instituţii fiind alături de noi permanent.

Venirea primăverii ne-a adus bucurie în suflete mai ales prin două evenimente deosebite: organizarea concursului şi expoziţiei de desene, colaje şi felicitări „Surâs de primăvară” şi lansarea volumului de proză şi poezie creată de elevi din ciclul primar, „Natura prin suflet de copil”. Expoziţia a fost închinată tuturor femeilor şi în special mamelor acestor copii talentaţi. Lumina Învierii Domnului a binecuvântat sufletul copiilor şi a adus bucurie şi împăcare. Copiii de toate vârstele au reprezentat această bucurie prin culoare. Desenele, colajele şi felicitările acestor mici îngeri, grupate sub genericul „ Invierea domnului in ochii copiilor „ ne-au arătat starea sufletească unică şi incomparabilă în faţa miracolului învierii.

Aşa cum am mai precizat, în centru atenţiei noastre s-a situat permanent copilul. Zâmbetele lor ne fac mai buni şi mai fericiţi. Ziua Internaţională a Copilului ne-a oferit prilejul să le arătăm cat de importanţi sunt ei pentru noi. Au cântat, au dansat, şi-au exprimat gândurile. Ne-au arătat cat sunt de frumoşi şi de buni. Astfel am reuşit să organizăm concursul naţional şi expoziţia de desene şi colaje dedicată zilei de 1 Iunie „Copilărie, ce frumoasă eşti!”. Nu i-am uitat nici pe cei care meşteşugesc vorbele cu talent. Creaţiile copiilor, proză scurtă şi poezie, (tot din ciclul primar) au fost cuprinse în cartea „Copilărie, ce frumoasă eşti!”. Lansarea a avut loc, pe 30 mai 2008 la Primăria sectorului 2, în urma parteneriatului incheiat cu aceasta.

Învăţătorii şi educatorii joacă un rol major în încurajarea copiilor de a se implica în proiecte creative şi artistice. Meseria noastra nu are pereche deoarece ea nu este nici grea si nici usoara, nici urata si nici frumoasa , nici comoda si nici incomoda ci doar permanent vie pulsand alaturi de copii care vor trebui sa rodeasca bogat , putin mai tarziu.

Gabriela Chiorean,Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Bucureşti şi jud. Ilfov

Septembrie 2006. Un apel din partea învăţătorilor arădeni chema învăţătorii din România la primul Congres al învăţătorilor de după revoluţia din 1989.

Cu sufletul alături de cei care se dedică nobilei misiuni, dar şi a celor care s-au angajat în organizarea unei astfel de manifestări, trei institutori constănţeni au participat la această acţiune. Am rămas încântate de unitatea învăţătorimii din Arad şi Banat. Am aflat că ultimul congres al învăţătorilor s-a desfăşurat la Constanţa. Ne-am propus să ne întoarcem la ţărmul Mării Negre şi să înfiinţăm şi noi o asociaţie a învăţătorilor, care să continue munca celorlalţi.

Ne-am angajat la treabă şi, cum stă bine unui dascăl, cu eforturi uriaşe, cu sprijinul ISJ Constanţa, cu eforturi financiare din partea celor opt membrii fondatori (Ecaterina Rupesac, Daciana Călin, Iulia Cabrancea, Cristina Barabaş, Fevronia Ciucă, Nicoleta Varsami, Valentina Luncanu şi Emilia Mirea), cu rezerve din partea unor colegi, am reuşit ca, în martie 2007, să avem Asociaţia Noastră, a ÎNVĂŢĂTORILOR. Am beneficiat de sprijinul Asociaţiei din Arad, care ne-a pus la dispoziţie documentele necesare pentru a începe demersurile înfiinţării.

A fost greu până am convins învăţătorii şi institutorii că este necesară şi de ce este necesară existenţa unei asociaţii profesionale, am trimis numeroase mesaje, am făcut postere. Lucrurile s-au urnit greu. Acum începem să ne înmulţim şi, de ce nu, să rodim.

Cei care am avut încredere în noi, în profesia noastră, în asociaţie am luptat mai departe. Am organizat primul simpozion naţional cu tema „Dezvoltarea personală a copilului- rezultat al unui demers didactic creativ”. Au participat 128 cadre didactice din învăţământul primar, dar şi din cel preşcolar şi gimnazial, psihologi din ţară. Impresiile lăsate în cartea creată de către participanţi în finalul lucrarilor ne-au impulsionat şi ne-au dat speranţă.

Cu gânduri nobile ne alăturăm celorlalţi învăţători şi sperăm ca lupta noastră pentru binele copiilor, pentru crearea unor condiţii care să respecte copilul, dar şi dascălul care-i călăuzeşte paşii, pentru perfecţionarea sistemului din învăţământul românesc să dea roade.

Ecaterina RUPESAC,Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor şi Institutorilor Constănţeni

ASOCIAŢIA ÎNVĂŢĂTORILOR ŞI INSTITUTORILOR CONSTĂNŢENI

ORGANIZAŢII PROFESIONALE ALE ÎNVĂŢĂTORILOR LA GALAŢI

„Dacă un popor nu are o tinerime entuziastă, cultă şi cu dor de muncă pentru ţară, acel popor este pierdut pentru totdeauna. Aceste tinere vlăstare ţin pe umerii lor viitorul neamului, precum odinioară ATLAS ţinea pământul.” ( V. Conta)

Starea precară a şcolilor şi slujitorilor ei au determinat pe învăţători şi profesori să se organizeze în societăţi, asociaţii,centre cu caracter profesional, economic şi cultural.

Prima organizaţie profesională la Galaţi, „ Societatea pentru Învăţătura Poporului Român”, datează din 1866 şi a avut ca membru fondator pe C. Troteanu, profesor şi director al Şcolii Comerciale, împreună cu alţi patru profesori.

În anul 1883 s-a constituit „Societatea Corpului Didactic din judeţul Covurlui”, care cuprindea învăţători, institutori şi profesori, ca secţie a „ Societăţii Corpului Didactic din România”, fondată în anul 1878.

La 5 iunie 1878, Adunarea Generală a Societăţii Corpului Didactic din România întrunită la Bucureşti, a însărcinat o comisie alcătuită din C. Troteanu ( Galaţi), G. Dem. Teodoreanu şi C. C. Dobrescu să elaboreze regulamentul de organizare a primului Congres al corpului Didactic din România. Congresul s-a ţinut la Bucureşti în zilele de 2-4 aprilie 1884. La lucrările lui au participat 284 de învăţători, institutori şi profesori, dintre care nouă au fost din judeţul Galaţi ( C. Troteanu, A. Burghelea, C. Dobrescu, Al. Niculescu, D. V. Cerchez, D. Ionescu, V. Anastasescu, G. M. Kane şi G. Turtureanu ).

Cel de-al II-lea Congres al Societăţii s-a ţinut la Galaţi în zilele de 23 – 24 martie 1893, iar următorul la Constanţa în 17 – 19 aprilie 1897.

Începând cu anul 1898, „Societatea Corpului Didactic din România” şi-a încetat activitatea. În locul ei, învăţătorii şi-au creat organizaţia lor proprie: Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, care a activat fără întrerupere până în 1944. În anul 1898 Asociaţia Învăţătorilor din România a organizat primul ei congres la Ploieşti, în cadrul căruia a fost discutată unificarea şcoalelor normale (raportor: I. G: Dumitraşcu, absolvent al Şcolii Normale „ C. Negri „ din Galaţi), situaţia şcolilor complementare şi de adulţi, cantinele şcolare, unificarea revistelor. Din Galaţi au participat Ene I. Patriciu, care a fost ales membru în comisia de cenzori, Ştefan David, C. I. Leonte şi I. Ciocârlan.

Cât priveşte activitatea în Organizaţiile profesionale, învăţătorii gălăţeni au avut un rol important în cadrul Asociaţiei şi revistei Asociaţiei Învăţătorilor din România.

La 1 iunie, 1905, întreaga mişcare concretizată în Asociaţia Învăţătorilor, cu organul ei de publicitate, revista, trecea în mâna colegilor covurluieni ca şi ei să ducă mai departe, aprinsă, torţa ce trebuia să împrăştie valuri de căldură şi raze vii de lumină, în mijlocul învăţătorimii şi poporului românesc.

În anul 1905, Asociaţia şi Revista şi-au stabilit sediul în comuna Smulţi ( Galaţi ) unde funcţiona învăţătorul G. P. Salviu, preşedintele Comitetului central al Asociaţiei între anii 1905 – 1907 şi unde s-a pregătit cu atenţie şi minuţiozitate cel de-al II – lea Congres al Asociaţiei, desfăşurat la Galaţi în zilele de 28- 30 decembrie 1905. La Congres au participat peste 500 de învăţători. Alţi 2000 care n-au putut fi de faţă” la această sărbătoare solemnă au trimis salutul şi aderările lor”.

Din judeţul Galaţi au participat: D.V.Ţoni (Smulţi), E. Patriciu (Smulţi),D. Şendrea (Lieşti),V. Gălăţeanu (Lieşti), D.P. Ştefănescu (Tudor Vladimirescu), Şt. Costescu (Corni), Constantin Pamfil (Condrăcheşti), C.I. Leonte (Cavadineşti), Constantin Gheorghiu (Cernicari–Tecuci), N. Munteanu (Corni-Tecuci), Panait Toma (Vîrlezi), G. Măcrineanu (Pechea), Constantin Şerban (Izvoarele), iar din partea Galaţiului, I Frim, St. Grosu, D. Faur, Al. Chicioroagă, N. Iorga. G.P. Silviu (Smulţi) a fost ales preşedinte al Comitetului Central al Asociaţiei.

Congresul de la Galaţi a determinat o creştere simţitoare a rândurilor asociaţiei, care a ajuns în curând la peste 1 800 de membri.

Galaţiul a fost în 1942 gazda celei de a XVI- a adunări generale a Asociaţiei. Au participat 34 de secţii din cele 53 existente.Locul principal în cadrul dezbaterilor l-au ocupat programele de învăţământ. S-a cerut ca acestea să fie simplificate şi puse de acord cu vârsta psihologică a elevilor, să se adâncească latura practică a tuturor cunoştinţelor, să se precizeze scopul, metodele şi distribuţia materiei de studii pe fiecare obiect.

În 1938 „ Casa învăţătorului” din strada Cuza Vodă a fost terminată înscriindu- se printre cele mai frumoase Case de acest fel din ţară.

Începând cu al şaselea an de existenţă, REVISTA ASOCIAŢIEI ÎNVĂŢĂTO- RILOR DIN ROMÂNIA, a apărut din iunie 1905 până în august 1908, în Galaţi,sub conducerea Comitetului central al Asociaţiei, alcătuit din gălăţeni: G.P. Salviu (preşedinte), D.V. Ţoni (secretar general), E.I. Patriciu (casier), St. David, V. Macovei şi G. Strătulescu – membri. Sediul redacţiei a fost în Galaţi ( str.Domnească nr. 47), iar administraţia în comuna Smulţi – Covurlui. Important organ de presă al învăţătorimii din întreaga ţară a fost însă tipărit la Galaţi până în iulie 1911, cu excepţia perioadei martie 1907- februarie 1908, când revista a văzut lumina tiparului în tipografia „ Dâmboviţa „ din Târgovişte.

Organizaţiile profesionale ale corpului didactic din Galaţi au desfăşurat o activitate meritorie nu numai pe plan local, ci şi în cadrul mişcării corpului didactic din România. Galaţiul a fost de şase ori gazdă a congreselor şi adunărilor generale anuale organizate de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România. Semnificativ este faptul că din cei opt preşedinţi pe care i-a avut Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, patru au fost absolvenţi ai Şcolii Normale „C. Negri” din Galaţi: G.P. Dumitraşcu, D.V. Ţoni, G.P. Salviu şi Teodor Iacobescu.

“ Aceştia– se arată într-o scrisoare - au pus pecetea epocii de aur în mersul Asociaţiei... ei au fost cei dintâi care au visat, au întemeiat şi au organizat Marea Asociaţie profesională. Gălăţenii, cu amicii din jurul lor, au înălţat-o şi au desăvârşit-o zi de zi”.

Învăţători cu activitate deosebită: Toma Giuşcă, Gheorghe Nicoleanu, Ioan Viţu, Mihai Pastia, Ene I. Patriciu, George P. Salviu, Teodor Gh. Gheorghiu, Constantin I. Apostoliu, Paul I. Paşa, Ecaterina P. Paşa, Dimitrie T. Faur, Constantin M. Gheorghiu, Apostol D. Culea, Mihai C. Ionescu- Fulger.

Al II-lea Congres Învăţătoresc - Galaţi , Decembrie 1905

Gh. Timuş şi V. Păunescu - iniţiatorii Congresului din Galaţi 1905

G.P. Salviu – Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor 1905-1907

C. Ionescu – Lungu - Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor

1909-1913- iniţiatorii Congresului din Galaţi 1905

V. Iftimescu – Soveja- Putna-Preşedintele Congresului din Focşani, 1906 -

D. V. Ţoni- Secretar General al Asociaţiei Învăţătorilor 1905-1907 Apostol D. Culea-Redactorul Gazetei Asociaţiei

D. I. Brezeanu- al III- lea Preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor , 1907 – 1909 ,Teişani – Prahova

Ion Mihalache

Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor Români,

1914-1919, Topoloveni – Muscel

Vasile Păunescu - Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor 1919-1929 -

D. V. Ţoni - Preşedintele Generale a Învăţătorilor 1929

Teodor D. Iacobescu - Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor 1939

Poezia „Cea mai frumoasă menire” a devenit „Imnul Învăţătorilor”

Victor Bilciurescu

Chemaţi de sfânta datorieD’a lumina noi talpa ţărei,Cu dor de muncă şi frăţieRăspundem glasului chemărei,

Semănători pe toată viaţaDe soare’n satul viitor,Luptăm din greu să topim gheaţaCu amorţeala bietului popor.

Dar lupta cere bărbăţieŞi jertfă ca să biruim;Puterea noastră stă’n frăţieCu toţii dar să ne’nfrăţim.

Ai noştri paşi călăuzeşte-iAcel ce totul păstoreşteŞi-n ligă trainică uneşte-iPe toşi apostolii săteşti;

Căci deşteptarea ţărănimei,De toată lumea e ştiutSe datoreşte dăscălimeiÎn treapta ei de la’nceput.

Precum în trup un suflet bateŞi’n cuget limpede un gând,Un singur dor, frate cu frate,Să ne încălzească mai curând;

C’avem nevoie de’nfrăţireDe cald şi sfânt entuziasm,De jertfă mai presus de fire,Ca fapt să fie ce-a fost basm.

Să strălucească o stea nouă,Un soare al şcoalelor săteşti,Lumina lui de-acum să plouăPe întinsul Ţărei Româneşti,

De-acuma între noi unire,Măreţul pas fie cu sporŞi tindă către nemurireDorinţa noastr’a tuturor.

Al nostru steag mult timp reverseSimbolul trainicei uniriŞi-n cuta lui să stea neşterseMăreţe pilde, mari porniri.

Deci puneţi minte lângă minteŞi umăr lângă umăr tare,Căci prea sunt năzuinţe sfinteŞi prea ni-i idealul mare.

Şi strânşi legaţi, prin foc de muncăPe’ntinsul ţărei răspândiţi,De sus s’avem sfânta poruncă:“Nainte învăţători, uniţi!”

Bibliografie:1. Ioan Brezeanu, Gh. S. Ştefănescu - Şcoala Gălăţeană 1765-1948, Ed. pentru Literatură şi

Artă Geneze, Galaţi, 1996 2. I.C.Dumitraşcu - Din istoricul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România,

Tipografia Cooperativ, Şcoala Poporului, Bucureşti, 1940

Învăţători,Mărioara LUPU – NEICU

Stan LUPU – NEICU

ASOCIAŢIA ÎNVĂŢĂTORILOR IALOMIŢENI –PUNTE ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR

O scrisoare venită din Arad ne invita pe toti învăţătorii să scriem o fila din istoria zbucimată a activităţii dascălilor români din ţară şi de peste hotare. Redau doar începutul scrisorii „Dacă nu acum, atunci când?/ Dacă nu aşa, atunci cum?/Dacă nu noi, atuci cine?,chemare facută de preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Arădeni ,Viorel Dolha. La vremea aceea ,adică în septembrie 2006 nu ştiam despre existenţa asociaţiilor învăţătorilor, nu ştiam ce presupune un Congres Naţional al Învăţătorilor.Cert este ca ivitaţia m-a impresionat atât de puternic, încât am hotărât să particip la acest Congres, desfăşurat la Arad în 28,29 octombrie 2006.Soarta a făcut ca din Ialomiţa să mai participe încă doi învăţători despre care am aflat prin intermediul organizatorilor, soţii Georgeta şi Alexandru Ştefan ,oameni apropiaţi sufletului meu poate şi pentru că rădăcinile ne sunt înfipte în pământul localităţii Sărăţeni. Impresiile de la Congres şi-au pus puternic amprenta pe ceea ce aveam să îndreprind mai tărziu. Pentru mulţii neştiutori noi am chiar am scris o filă de istorie, am simţit acel fior greu de descris în cuvinte al dragostei de neam şi de ţară. Iar românii veniţi de peste hotare ne-au dat o lecţie de patriotism autentică.Am fost mândră că sunt învăţătoare! La întoarcerea în Slobozia am făcut unele cercetări cu privire la Asociaţia Învăţătorilor Ialomiţeni. Astfel am aflat următoarele: „Secţia a luat fiinţă în anul 1916, cu 229 membri. Are 727 membri, adică toţi învăţătorii din judeţ”.REALIZĂRI.Banca „Învăţătorul Ialomiţean”este înfiinţată la 30 iulie 1930, cu 58 de membri.Azi are 574 membri. Revista”Şcoala Ialomiţei”apare în 1927. Casa învăţătorilor e în aceiaşi clădire cu banca. Societatea de ajutor reciproc pentru cazuri de deces se întreţine din contribuţia membrilor înscrişi. Secţia dispune de o bibliotecă cu 600 volume.Preşedinte: N. D. POPESCU Reînfiinţarea Asociaţiei Învăţătorilor Ialomiţeni era singurul meu gând. Susţinută de soţii Ştefan am reuşit să diseminăm informaţiile primite la Arad colegilor din şcolile de unde proveneam. Am găsit colegi care au raspuns prompt chemării noastre. Prin intermediul internetului am trimis invitaţii şcolilor din judeţ pentru a ne sprijini în reînfiinţarea Asociaţiei. Clipele de zbucium şi emoţiile profunde sunt de domeniul trecutului, dar începutul nu-l poţi uita. Asociaţiile Învăţătorilor din Arad şi Timiş m-au susţinut cu materialele necesare înfiinţării Asociaţiei. Elena Turea, juristă provenită din rândurile învăţătorilor, ne-a sprijinit enorm în realizarea Statutului Asociaţiei şi pentru întocmirea documentelor pentru a primi personalitate juridică. Domnul Gabriel Ioniţă, directorul Şcolii Nr.2”Sf.Andrei”Slobozia ne-a încurajat în demersurile noastre oferindu-ne un spaţiu pentru sediu. Importanţi în acest demers sunt colegii mei, dascăli la Şcoala Nr.2”Sf.Andrei”Slobozia, S.A.M „Gheorghe Lazăr”Slobozia, Liceul de Artă”Ionel Perlea”Slobozia, Şcoala Amara, Şcoala Sărăţeni. Fără acordul şi sprijinul lor nu puteam să întreprind mare lucru. Deci, membrii fondatori ai Asociaţiei număra 33 de cadre didactice. Astfel, Asociaţia Învăţătorilor Ialomiţeni înfiinţată în noiembrie 2006, primeşte personalitate juridică la 19 ianuarie 2007. Este o organizaţie profesional-ştiinţifică, neguvernamentală, independentă, având drept scop promovarea valorilor culturale, precum şi sprijinirea cadrelor didactice în vederea perfecţionării profesionale şi ameliorării condiţiilor de muncă. Mă întorc la Arad, pentru că atunci şi acolo am cunoscut colegi pasionaţi de şcoală ,am învăţat multe în cele două zile. Am aşternut pe hârtie câteva activităţi la care m-am gândit, iar colegii din Asociaţie au contribuit cu alte propuneri şi am stabilt planul acţiunilor pe anul 2007. Acţiunile noastre erau realizabile şi chiar au fost duse la bun sfârşit la un nivel respectabil.

Dar trebuie să spun că în spatele fiecărei activităţi stă un regulament, stau nopţi de nelinişte, clipe mai puţine petrecute cu familia, ore mai multe în faţa calculatorului, dar şi bucuria şi satisfacţia lucrului bine făcut. Prima noastra actiune a fost prezentarea primului Abecedar electronic aprobat de MEC ca auxiliar didactic, într-un workshop la Slobozia, de către autoarea lui, Adina Tulbure, învăţătoare şi director al Firmei Creativ Media &Art Constanţa, februarie 2007. A urmat prima expoziţie judeţeană „Mărţişorul, simbolul candorii”,ediţia I în cadru Târgului Femina 2007, organizat de Camera de Comerţ Slobozia în colaborare cu partenerii săi. La această expoziţie au răspuns foarte multe cadre didactice din judeţ, fără a fi membre ale asociaţiei noastre. Un prim scop era îndeplinit. Colegii au aflat de existenţa Asociaţiei şi au avut încredere în ceea ce am întreprins. Cred cu tărie că expoziţia a avut un real succes. Cum nimic nu este întâmplător pe acest pământ, aici , am făcut cunoştinţă cu membrii Asociaţiei „Ian Bibian” din Silistra ,Bulgaria şi am primit invitaţia de a participa la Concursul Internaţional de artă plastică de la Silistra ,din iunie 2007 „ Lâna de aur în ţesăturile şi cusăturile tradiţionale”. Am înţeles că singuri, doar prin mijloace proprii de finanţare nu putem organiza activităţi de mare anvergură. Am învăţat să redactăm şi apoi să închiem parteneriate cu instituţii importante ale judeţului care ne puteau sprijini în derularea activităţilor noastre. Astfel am încheiat parteneriat cu Consiliul Judeţean Ialomiţa, Consiliul Local al Municipiului Slobozia, Inspectoratul Şcolar Ialomiţa, Casa Corpului Didactic Ialomiţa, Şcoala cu Clasele I-VIII Nr.2”Sf. Andrei”Slobozia, Grădiniţa cu Program Prelungit Slobozia, Fundaţia” Ciulinii Bărăganului”Slobozia,Grădiniţa cu Program Prelungit „Junior Slobozia. M-am temut că nu vom fi sprijiniţi, dar pretutindeni am găsit oameni cu suflet mare care au răspuns fără echivoc. Apoi au urmat activităţi nenumărate ca: „Slobozia, oraş european”, concurs de desene adresat copiilor din Municipiul Slobozia, în mai 2007 . Premiile în bani au fost oferite de domnul primar Gabi Ionaşcu, cu ocazia Serbărilor Zilelor Sloboziei. Simpozionul Internaţional „Un mediu ambiant sănătos, o viaţă mai bună”, Slobozia -2 iunie 2007, a adunat în oraşul nostru oameni uniţi de aceiaşi pasiune: sănătatea şi dragostea faţă de mediu. Noi am notat-o ca pe o reuşită. Participarea a fost notabilă, peste 400 de dascăli din ţară şi de peste hotare.Simpozionul a avut trei secţiuni: proiecte de mediu, referate şi concurs de reviste ecologice. Nu este simplu să realizezi o asemenea acţiune. Este atât de multă muncă şi efort nevăzut în spatele unei singure zile! Susţinerea financiară a fost din partea Consiliului Judeţean Ialomiţa şi a Consiliului Local al Municipiului Slobozia. N-am ratat Invitaţia de la Silistra şi am trimis creaţiile elevilor din multe şcoli ialomiţene. Am participat personal la înmânarea premiului special oferit copiilor ialomiţeni, 8 iunie 2007 de către reprezentantul Uniunii Europene trimis în Bulgaria.

Am premiat o parte din dascălii ialomiţeni într-o festivitate dedicată Zilei Învăţătorului, pe 30 iunie. I-am dat acestei Zile semnificaţia cuvenită.Părerea mea este că această zi ar trebui trecută cu litere de aur alături de marile sărbători naţionale. Dascălul este făclia care se stinge luminând căci, în urma lui rămân oameni şi destine. Tot în această zi a avut loc şi vernisajul expoziţiei naţionale de fotografie pentru cadrele didactice „Divina Profesie”. Au participat peste 200 de dascăli din ţară. Începem alt an şcolar, alte speranţe , alte vise pe care dorim să le transformăm în realitate. Am aşternut pe hărtie un nou simpozion, pe care dorim să-l derulăm în fiecare an. I-am dat ca generic”Creativitatea-un imperativ mereu actual în învăţământul contemporan”. Tema primei ediţiei a fost „Jocul didactic”, care a avut două secţiuni: Jocul didactic tradiţional şi Jocul didactic interactiv prin utilizarea calculatorului sau a tablei interactive. Am trimis sute de invitaţii colegilor din ţară, dar şi colegilor români din străinătate. Cea mai mare surpriză mi-au oferit-o invitaţii din străinătate.Vechii prieteni de la Chişinău mi-au făcut o surpriză de proporţii. Mi-au trimis peste 15 lucrări valoroase. Şi din Bulgaria o reprezentantă a Asociaţiei Vlahilor din ţara vecină, doamna profesor de chimie Pamilia Petrova, a trimis lucrare.

Pe ultima sută de metri primesc confirmarea colegilor de la Centru Bucovinean Independent de Cercetări Actuale din Cernăuţi, Ucraina. Dar, bucuria a fost enormă, când după zile de efort cu redactarea, legalizarea şi trimiterea invitaţiilor am fost înştiinţată că vor veni la acţiunea noastră.Precizez că delegaţia din Republica Moldova formată din şapte profesoare, directori de licee din Chişinău, a fost coordonată de doamna profesor universitar, doctor în biologie la Unversitatea de Stat din Chişinău, Natalia Curea. Delegaţia din Ucraina a fost prezentă cu o delegaţie formată din şapte cadre didactice profesori, învăţători, directori, conduşi de Domnul Bojescu Mihai profesor de matematică, metodist la Direcţia Raională de Învăţământ Hliboca. Nici doamna Pamilia nu s-a lăsat aşteptată şi a sosit de la Vidin , Bulgaria , la Slobozia pentru a ne fi aproape. Sentimentele şi emoţiile trăite sunt intense şi profunde! Am ruşit să adun aici, în locurile dragi mie, românii, prin simplul motiv: JOCUL! Am reuşit să ne organizăm exemplar şi să oferim colegilor din ţară şi străinătate momente inedite pe care le-au luat cu ei şi cu siguranţă le va transmite şi altor colegi de peste hotare. Adresez pe această cale mii de mulţumiri şi plecăciune colegilor mei, din Asociaţie, dascălilor ialomiţeni, părinţilor copiilor implicaţii în minunatul program artitistic şi nu în ultimul rând sărut obrajii copiilor participanţi la programul artistic care ne-au creat momente de fericire şi încântare, înduioşându-ne cu candoare vârstei lor şi făcându-ne pentru o clipă să ne retrăim copilăria prin ei, alături de ei! Am devenit membrii fondatori ai Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, lucru care ne onorează dar şi ne obligă, pe noi cei peste 130 de membrii ai Asociaţiei . Depinde numai de noi să schimbăm statutul dascălului român şi să-i oferim locul cuvenit în fruntea profesiunilor divine din România! În încheiere, câteva cuvinte dascalilor români : Depinde de tine, educatorule, viitorul acestei tari, o misiune uriasa pe care Dumnezeu ti-a pus-o in inima. Priveste in ochii copiilor atunci cand simti ca munca ta e nerasplatita cum se cuvine, vei gasi in ei puterea sa continui, ei si-au pus sufletul in palmele tale.

Prof. Victoriana-Aprilia GĂLBENUŞ,Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Ialomiţeni

B-dul George Enescu nr 26 A, Suceavaaesvro@yahoo.com

ASOCIAŢIA EDUCATORILOR SUCEVENI

Asociaţia Educatorilor Suceveni s-a constituit în 2003 la iniţiativa a 52 de membri fondatori. Pe data de 9 martie 2004 - A.E.Sv. dobândeşte personalitate juridică. Acum, în mai 2008 asociaţia are 437 membri: educatoare,învăţători-institutori,profesori, studenţi din judeţul Suceava .A.E.Sv.promoveză valorile culturale precum şi sprijinirea dascălilor în vederea perfecţionării profesionale şi ameliorării condiţiilor de muncă.A.E.Sv. este organizată şi funcţionează ca persoană juridică în conformitate cu O.G. 26/2000 şi dispoziţiile actului constitutiv, ale Statutului şi Regulamentului de funcţionare. OFERTA A.E.Sv. A.E.Sv. organizează întâlniri lunare, ultima sâmbătă din lună , ora 10 la Liceul cu Program Sportiv Suceava – Bd. George Enescu Nr.26A. În cadrul acestor întâlniri au loc schimburi de experienţă şi împărtăşirea ultimelor noutăţi de ordin profesional. Pe parcursul anului şcolar, sunt organizate stagii de formare care vizează aplicarea şi perfecţionarea reformei în învăţământ, întâlniri cu personalităţi din domeniul socio-profesional. Menţinerea vieţii de asociaţie se face prin activităţi „de suflet” gen „Balul A.E.Sv.”, excursii, editarea Buletinului informativ A.E.Sv., întâlniri ale cadrelor didactice pensionare,comemorări,activităţi ale grupului vocal al asociaţiei, organizarea de şcoli de vară, tabere, schimburi de experienţă cu alte şcoli din ţară şi străinătate, proiecte naţionale şi internaţionale, parteneriate cu alte structuri asociative, colaborări cu factori de răspundere şi cu reprezentanţi ai minorităţilor, în scopul elaborării şi realizării de proiecte viabile, menite a întări legătura dintre şcoală –familie - comunitate.RETROSPECTIVA ACTIVITĂŢILOR 2005 Ianuarie – debutul Buletinului informativ A.E.Sv. – publicaţie lunară20-21 ianuarie – Curs de formare – Educaţia elevilor cu dislexie, Formatori: dr. Ian Smythe (U.K.) – World Dyslexia Network Foundation, prof. Georgiana Ghiţulete –Organizaţia de Dislexie România, locul desfăşurării Universitatea Suceava FEBRUARIE – Activitate desfăşurată la Planetariul Suceava, Mărţişor muzical – Grupul Arabesc – instr. înv. Nicoleta Nisteriuc; Luna martie în tradiţia populară – muzeograf Maria Olenici Ambasadorii Europei proiect naţional – prof Liliana Cureluşă C.J.A.P.P. MARTIE – Bucureşti 19 martie, Conferinţa Internaţională Dislexia în Universitate – Rolul tehnologiei informatizate , 24 membri AESv au participat la conferinţă iar grupul vocal A.E.Sv. a prezentat un moment folcloric21 martie – Concursul „EQUINOX” ediţia a II a, au participat 390 elevi şi 52 cadre didactice Cursuri de formare 22 martie -2 aprilie la care au participat 469 cadre didactice31 martie Simpozion internaţional «  Educaţie şi cetăţenie europeană «  au participat cu lucrari ştiinţifice 321 cadre didactice APRILIE Alternativa Waldorf – dir. CCD Suceava Luiza Butnariu şi ed.Vica Crihan 2 aprilie – A.E.Sv. a oferit trei premii olimpice costând în CD-uri educaţionale produse de Asociaţia Ştiinţifică Cygnus la Olimpiada de Pedagogie-psihologie , etapa naţională care s-a desfăşurat la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava MAI – 27-29- participarea membrilor A.E.Sv. la Conferinţa Internaţională RO-GATE28 mai – Comemorarea cadrelor didactice din judeţul Suceava la biserica Sf. Dumitru30 mai – Prezentarea Anul Jules Vernes – Asociaţia Ştiinţifică Cygnus IUNIE – Balul A.E.Sv. – ediţia aII-a 29 iunie la cre au participat 69 cadre didacticeComitetul de organizare: V. Buduşanu, L. Clucerescu,C. Tudosă, O. Gafencu, B. Ieremciuc, L. Movileanu, A. Nichitean, M. Pavelescu, F. Pîţu, S. Penciuc, G. Penciuc, R. Zimbru

IULIE - Prezentare CD-uri educaţionale Asociaţia Ştiinţifică Cygnus – prof. Dan Milici şi prof. Victor Şutac AUGUST - Şcoala de vară „Educaţia adulţilor” au participat 34 cadre didactice, Comitetul de organizare: D. Bernicu, V. Buduşanu, L. Clucerescu, M. Pavelescu, F. Pîţu, C. Tudosă, R. Zimbru SEPTEMBRIE - Participarea AESv la întâlnirea cu ministrul educaţiei Mircea Miclea pe data de 26 septembrie, din partea asociaţiei a participat Vasile Buduşanu,vicepreşedinte AESv,în urma dialogului dintre asociaţiile profesionale şi ministrul educaţiei s-a semnat un protocol între asociaţiile profesionale prezente şi MECOCTOMBRIE - Lansarea proiectului Săptămâna 50 plus 17 oct. - grupul vocal A.E.Sv. a prezentat un moment folcloric participanţilor la Cursul Comenius 2.2 C la Hanul Domnesc21 octombrie prima activitate la Şcoala Siminicea31 octombrie invitat Claudia Marinache ODRInvitat Bogdan Curalariu de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava – prezentarea Clubului adulţilor cu nevoi specialeDiseminare Seminar de contact Youth – Composing European Mosaic II - Grecia – 21-24 octombrie 2005 – Rodica Zimbru NOIEMBRIE - Diseminare proiecte europene proiecte de dezvoltare şcolară prezinta inst Greta Airinei - Şcoala nr 8 SuceavaDiseminare Seminar de contact Comenius 1 „European citizenship” Spania – Any Cuşnir Şcoala TodireştiDiseminare proiecte europene Education and Health through Sport at school – inst. M. Pavelescu

DECEMBRIE - Diseminare bursă Comenius 2.2.C – Oxford - UK – Inst. L. Clucerescu – Şcoala Corocăieşti si prof. C. Filipescu – Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava Diseminare proiecte europene P.E.A.C.H. – inst. Zimbru Rodica – Şcoala 10 Suceava

Simpozionul internaţional „EDUCAŢIE ŞI CETĂŢENIE EUROPEANĂ” EDIŢIA I - 31 MARTIE 2005 ŞCOALA DE VARĂ EDIŢIA a II-a EDUCAŢIA ADULŢILOR , 1 – 5 AUGUST 2005 SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL „EDUCAŢIE ŞI CETĂŢENIE EUROPEANĂ” 15 APRILIE 2006 EDIŢIA a II-aCALENDARUL ACTIVITĂŢILOR A.E.Sv. 2006 28 ianuarie 2006Buletinul informativ A.E.Sv. împlineşte un an de existenţă

Diseminare burse şi proiecte europene – prof. Silviu Mihai Şcoala BăneştiBRCT – Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră – modalităţi de finanţare proiecte Prezentare de carte „Efectele televiziunii asupra minţii umane” autor Virgiliu Gheorghe – prof. Liliana Bujor – CJAPP

8 februarie 2006 ora 12 - Curs iniţiere burse Comenius 2.2C – insp. Magda Grigoraş 25 februarie 2006, Zilele Babei activitate în parteneriat cu Hanul Domnesc Suceava, muzeograf Maria Olenici18 martie 2006 - Concursul EQUINOX ediţia a III-a în parteneriat cu Planetariul Suceava muzeograf D. Olenici şi T. Chideşa 25 martie 2006, Diseminare proiect Comenius 2.1 Portugalia – Prof. Dumitru Bernicu – director Liceul cu Program Sportiv Suceava şi Inst. Maria Pavelescu – UJIP Suceava15 aprilie 2006 - Simpozion internaţional Educaţie şi cetăţenie europeană – ediţia a II-aVIZITĂ PREGĂTITOARE LA SOFIA ÎN CADRUL ÎNTÂLNIRII DE PROIECT COMENIUS 2.1 „CREATE –CHILDRENS DREAM TODAY, OUR FUTURE TOMORROW”29 iunie 2006, Balul AESv păstrarea şi optimizarea vieţii de organizaţie

31 iulie - 5 august 2006, Şcoala de vară dezvoltare personală şi profesională (invitaţi de la Peace Corp; activitate organizată în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava), Şcoala de vară pentru Juniori – ediţia a II-aÎn perioada 23 septembrie – 1 octombrie 2006 A.E.Sv. este implicată în proiectul Citizens Participation Week 2006 în Romania, coordonatorul proiectului pentru România este CRONO. În acest proiect sunt implicate 9 organizaţii non-guvernamentale: CRONO, AICS, RACD, AITEC, CEA, AESv, BCC, PCH, APD, Simpozion Internaţional „ Educaţie şi sănătate prin sport” 7 octombrie 2006 ora 9, Invitaţi din :UK,Portugalia,Norvegia, Finlanda, Austria, Belgia, Manifestările se derulează în proiectului Comenius 1 „Education and health trough sport@ school”Seminar de contact MINERVA – Predeal, 27septembrie – 1 octombrie 2006CONGRESUL ÎNVĂŢĂTORILORÎn perioada 28-29 octombrie 2006 s-a desfăşurat la Arad după o întrerupere de 68 de ani Congresul învăţătorilor. Asociaţia Educatorilor Suceveni a fost reprezentată de Vasile Buduşanu – vicepreşedinte, Gabriela Penciuc- membru în consiliul director,Laurenţie Şpac,Raluca Teodorescu şi Elena Ţîmpău membri AESv.Ziua Grundtvig la Suceava Ziua de miercuri , 15 noiembrie 2006, a fost consemnată în calendarele ANPCDEFP drept Ziua Grundtvig. Acţiunea din Suceava a fost organizată la CJAPP Suceava în colaborare cu Asociaţia Educatorilor Suceveni şi Asociaţia Rădăcini şi Aripi Suceava. Participare A.E.Sv la cursuri organizate de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC)Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) a lansat în luna febuarie a.c. selecţia naţională pentru programul de instruire „ Creşterea capacităţii financiare a organizaţiilor non- guvernamentale prin dezvoltarea de strategii sustenabile”.

PEACE CORPS & HOLLY FELMLEEHolly Felmlee este profesor, coordonator, director ONG şi voluntar Peace Corps. Holly va lucra ca voluntar împreună cu membrii Asociaţiei Educatorilor Suceveni şi Societatea Doamnelor Bucovinene timp de 2 ani.Proiectul „Ferestre deschise spre Europa „Proiectul este derulat de Asociaţia Educatorilor Suceveni în perioada aprilie 2007 - decembrie 2007 şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Suceava. Scopul proiectului: informarea elevilor cu vârste între 6 şi 18 ani din şcoli din judeţul Suceava privind valorile Uniunii Europene, în relaţia directă cu valorile româneşti Şcolile de vară AESv. În perioada 29 iulie – 3 august 2007 s-a desfăşurat ediţia a III a a şcolilor  de vară AESv., intitulată „Prin educaţie şi sport spre Europa”Şcoala de vară este una din activităţile proiectului „Ferestre deschise spre Europa”, derulat de Asociaţia Educatorilor Suceveni  în perioada mai - decembrie 2007. Proiectul este finanţat de Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia Judeţeană de Sport a judeţului Suceava şi Liceul cu Program Sportiv Suceava

Ambasada SUA finanţează un proiect de integrare a copiilor cu dizabilităţi Un nou proiect al Asociaţiei Educatorilor Suceveni vine să sprijine copiii cu dizabilităţi din judeţ să se integreze mai bine, în şcoală şi societate, dar şi pe dascălii lor să lucreze mai bine cu ei. Proiectul se numeşte „Integrarea copiilor cu dizabilităţi în comunităţile din judeţul Suceava”, se va desfăşura în perioada octombrie 2007-septembrie 2008, este finanţat de Ambasada SUA la Bucureşti şi a primit aprobare foarte recent, pe 10 septembrie. ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE ÎN PERIOADA IANUARIE-SEPTEMBRIE 2007Publicaţii

editarea lunară a buletinului informativ al asociaţiei editarea volumului colectiv Educaţie şi cetăţenie europeană, ediţia a III a pe CD cu ISBN

Colocvii, conferinţe

organizarea, în colaborare cu Liceul Sportiv Suceava, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava a simpozionului internaţional Educaţie şi cetăţenie europeană, ediţia a III a 14 aprilie 2007

Formări martie-aprilie formări în cadrul proiectului My country, your counrty our Europe în 22

şcoli din judeţ 31 iulie-4 august 2007 Şcoala de vară pentru profesori „ Ferestre deschise spre Europa”

Proiecte Equinox editia IV-a 24 martie 2007, în colaborare cu Planetariul Suceava, autofinanţare

Concursul s-a desfăşurat pe trei secţiuni: Ferestre deschise spre Europa, proiect finanţat de Consiliul Judeţean Suceava, se derulează

în perioada aprilie 2007-decembrie 2007 şi implică elevi şi cadre didactice din mediul rural şi urban din 11 şcoli

Prin educaţie şi sănătate spre Europa Şcoala de Vară pentru juniori Ediţia a III-a, 30 iulie -3 august 2007

Participări ale membrilor AESv. la burse în Europa: anul acesta membrii AESv au obţinut burse şi au participat proiecte Comenius, Grundtvig în Suedia, Anglia, Polonia, Germania, Norvegia, Austria, Malta, Belgia, Italia. Participarea membrilor la cursuri de formare în cadrul proiectelor transfrontaliere, la cursurile organizate de FDSC Bucureşti pe tema Creşterea capacităţii financiare a organizaţiilor non-guvernamentale prin strategii sustenabileAplicaţia depusă la Peace Corps România a fost aprobată, astfel în perioada mai 2007-mai 2009 Holly Felmlee voluntariază la asociaţia noastră. Activitatea ei se va axa pe scrierea de proeicte, consilierea aplicanţilor la burse europene, cursuri de cultură şi civilizaţie americană, cursuri pentru profesori şi elevi CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR PENTRU PERIOADA SEPTEMBRIE-DECEMBRIE 2007Publicaţii

editarea numerelor 9, 10, 11 şi 12 ale Buletinului Informativ AESv. publicarea volumului colectiv al simpozionului Educaţie şi sănătate prin sport. ediţia a II

a pe CD cu ISBNFormări

octombrie-decembrie 2007: cursuri de formare în proiectul Integrarea copiilor cu dizabilităţi în comunităţile din judeţul Suceava, finanţat de Ambasada SUA la Bucureşti.

Colocvii, conferinţe 10 noiembrie 2007, Suceava „ educaţie şi sănătate prin sport” ediţia a II a, în parteneriat cu

Liceul Sportiv şi I. S. J Suceava Proiecte

Integrarea copiilor cu dizabilităţi în comunităţile din judeţul Suceava, se va desfăşura în perioada octombrie 2007-septembrie 2008, este finanţat de Ambasada SUA la Bucureşti

concert de colinde 27 decembrie 2007OBIECTIVELE ASOCIAŢIEI PENTRU ANUL 2008

Creşterea vizibilităţii asociaţiei în comunitate; atragerea de fonduri naţionale şi internaţionale; dezvoltarea profesională a membrilor asociaţiei; consilierea pensionarilor cadre didactice; dezvoltarea vieţii de organizaţie; păstrarea tradiţiilor; evaluarea sistemelor existente de educaţie a adulţilor;  analiza nevoilor societăţii româneşti care pot fi satisfăcute prin sisteme; forme şi module de educaţie a adulţilor; crearea de noi module de educaţie a adulţilor ce pot contribui la dezvoltarea sistemului educaţional la creşterea ocupării pe piaţa muncii şi reducerea şomajului; dezvoltarea şi diseminarea de metode noi şi inovatoare de predare – învăţare - evaluare pentru adulţi;  promovarea relaţiilor de colaborare, parteneriat pe proiecte legate de educaţia adulţilor între asociaţie şi universităţi, centre, instituţii, unităţi de cercetare similare din ţară şi străinătate.

PROIECTE DERULATE

In perioada 25 septembrie – 30 septembrie 2006 AESv a participat la proiectul european „Săptămâna cetăţeniei active”

A.E.Sv. este partener în Proiectul european Grundtvig 2 GRAPE derulat de Asociaţia Rădăcini şi Aripi Suceava

A.E.Sv. este partener în proiectul Comenius 1 „Education and health trough sport @ school” derulat de Liceul Sportiv Suceava în parteneriat cu 7 şcoli din EuropaMembrii ai A.E.Sv. au participat la 28 cursuri de formare Comenius 2.2.C în: Suedia,

Austria, Spania, Lituania, Belgia, Olanda, Suedia, Franţa, Finlanda, Anglia, Cipru, Cehia, Islanda, Turcia, Bulgaria, Germania, Portugalia şi Polonia.

Şcoala de vară pentru copii şi cadre didactice începând cu 2005 în fiecare an în luna august, anul acesta ediţia a IV a

Proiecte derulate în anul 2007

My country, your coutry Our Europe, proiect A.E.Sv. în colaborare cu parteneri din EuropaAsociaţia Educatorilor Suceveni derulează în perioada octombrie 2006 – decembrie 2007

proiectul” My Contry,Your country,Our Europe !” Coordonatorul proiectului este Association European Cartoon Animation din Franţa,iar parteneri sunt :Gymnasium Borbeck (Germany), Association Jeunesse Européenne du Luxembourg (Luxembourg), the associations Montana Motilor şi Educatorilor Suceveni (Romania), Club francophone pour le développement (Bulgaria) şi Ibrahim Hakki Konyali School (Turkey).Scopul proiectului este organizarea de ateliere interactive cu elevii şi profesorii despre cultura ţărilor europene. Elevii vor realiza desene şi vor participa la scrierea unei cărţi despre viaţa de zi cu zi în România. Cu lucrările elevilor se va realiza o expozitie.Fiecare partener va primi cărţile fiecărui partener în limba engleză ( fiecare va fi tradusă pentru fiecare partener). Din judeţul Suceava au fost selectate 5 şcoli din mediul urban şi 17 şcoli din mediul rural.În perioada următoare asociaţia va organiza parteneriate cu şcolile: Liceul cu Program Sportiv Suceava,Eco- şcoala nr 10 Suceava,Şcoala nr. 7 SuceavaŞcoala Petru Muşat Siret,Colegiul Naţional Mihai Eminescu Suceava,Şcoala Vatra Moldoviţei,Şcoala Sadova,Scoala Vama,Scoala Şerbăuti,Şcoala Grăniceşti,Şcoala Satu Mare,Şcoala Volovăţ,Şcoala Liteni Moara,Şcoala Corocăieşti,Şcoala Siminicea,Şcoala Putna,Şcoala Ulma,Şcoala Bălcăuţi,Şcoala Adâncata,Şcoala Botoşana,Şcoala Argel,Şcoala Panaci.PROIECTE ÎN DERULARE

“Proiectul 50+ „ Şcolile care au organizat activităţi în cadrul Proiectului 50 plus:Şcoala Siminicea – 30 de cadre didactice participante, Şcoala „Petru Muşat”Siret – 38 de cadre didactice participante, Şcoala Mihoveni – 21 de cadre didactice participante, Liceul cu Program Sportiv Suceava – 79 de cadre didactice participante, Şcoala Nr. 10 Suceava - 41 de cadre didactice participante. Până în acest moment la derularea proiectului iniţiat de A.E.Sv. au participat 168 de cadre didactice şi a avut un succes deosebit. În Proiectul 50 plus au fost implicate în activităţi 181 de cadre didactice şi reprezentanţi ai comunităţii locale.

Proiectul EQUINOX – ediţia a V - a martie 2008 Simpozionul internaţional EDUCAŢIE ŞI CETĂŢENIE EUROPEANĂ - ediţia a IV -a 12

aprilie 2008 ASOCIAŢIA EDUCATORILOR SUCEVENI mulţumeşte tuturor colaboratorilor,

sponsorilor, voluntarilor pentru participarea la proiectele asociaţiei

Maria PAVELESCU,Presedintele ASOCIAŢIEI EDUCATORILOR SUCEVENI

UN SECOL DE EXISTENŢĂ A ASOCIAŢIEI ÎNVĂŢĂTORILOR DIN FOSTUL JUDEŢ RĂDĂUŢI,

AZI PARTE A JUDEŢULUI SUCEAVA1908-2008

Este o cinste deosebită să aniversăm tocmai noi, cei de azi, trecutul asociaţiei învăţătorimii Rădăuţene, dar şi o răspundere mare. Istoria acestei Asociaţii face parte din istoria Bucovinei plină de frământări politico-sociale.

Iată câteva crâmpeie din trecutul asociaţiei, al şcolii noastre bucovinene. I – Prima perioadă de la ruperea Bucovinei din trupul Moldovei până in 1890, când au luat

fiinţă primele grupări învăţătoreşti în limba germană. II – Faza premergătoare înfiinţării Asociaţiei Române între 1890 – 1908 în care se

frământă ideea de emancipare naţională, exemplu fiind neuitatul dascăl naţionalist şi făuritor de suflete George Brăilean şi a aprigului luptător Mihai Chisanovici.

III – Faza înfiinţării la 1 martie 1908 – până în ajunul marelui război când dăscălimea românească a judeţului Rădăuţi şi-a întărit sufletul şi şi-a îmbogăţit mintea… contopirea spirituală cu fraţii din regatul liber – 1 Decembrie 1918. În vara anului 1914 la Suceava are loc marele Congres al Învăţătorilor Români din Bucovina – sub preşedinţia lui George Tofan. Au conferenţiat d-l profesor universitar Ion I. Nistor, Mihai Chisanovici, invitaţi fiind şi prof. univ. Onisifor Ghibu şi I.G. Dumitraşcu fost preşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din Regat.

IV – Faza tulbure a războiului, cea mai grea perioadă pentru învăţătorimea bucovineană, când şi-au împlinit idealul de întregire a neamului românesc la 28 noiembrie 1918 – Cernăuţi urmată de marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

V – Este faza renaşterii Asociaţiei Învăţătorilor Rădăuţiului în lupta pentru obţinerea celor mai bune legi şcolare dar şi ameliorarea situaţiei materiale prin crearea unor instituţii ca: Banca Învăţătorul, Fondul Mutual, staţiuni pentru tratament şi odihnă, cămine pentru învăţători şi familiile lor ş.a.

în martie 1919 la Cernăuţi este convocat memorabilul Congres al Învăţătorimii Bucovinene condus de înv. director şcolar Samuil Ioneţ – întemeietorul muzeului Etnografic din Rădăuţi, arătând fruntaşilor ţării doleanţele disperate – se cerea pâine pentru dascăli. Datorită sforţărilor lui George Tofan şi boierului de la Storojineţ, Iancu Flondor – învăţătorimea bucovineană obţine o îmbunătăţire a salarizări sale nenorocite. S-au perindat la conducerea Asociaţiei oameni inimoşi ca: Titus Bădeliţă, Emilian Hreniuc, Onofrei Gherman, Petre Teleagă, Percec Ştefan, Atanasie Boghean şi ultimul preşedinte fiind eminentul învăţător şi scriitor Filimon Rusu.

este o perioadă de realizări privind situaţia materială şi morală a Asociaţiei (500 membrii - cotizaţie de 100 de mii lei – Banca Populară Învăţătorul cu 455 membrii şi un capital social de peste 586 mii lei, biblioteca împreună cu mobilierul de preţ evaluată la 500 mii lei);

organul de luptă al asociaţiei regionale „Voinţa Şcoalei” din Cernăuţi; au fost mandataţi în Parlamentul ţării domnii învăţători Ifrim Popescu, Ion Ţigără, Stefan

Percec şi Atanasie Boghean.VI – Este altă fază tulbure a celui de-al doilea război mondial care a adus iarăşi

învăţătorimea în situaţii grele: razboi , evacuări, întreruperi ale cursurilor şcolare, refacerea şcolilor, reluarea activităţii în condiţii grele, de sacrificiu, în lupta şi cu foametea, tifosul care a secerat multe vieţi omeneşti.

VII – Schimbarea regimului politic după 1944 a dus la reforma învăţământului din 1948, perioadă când Asociaţia Învătătorilor, ca şi alte asociaţii, a fost interzisă iar bunurile realizate prin forţe proprii au trecut ilegal la stat fiind preluate fără nici un drept. În această perioadă 1948 – 1989 învăţătorii şi-au desfăşurat activitatea fiind încadraţi în Sindicatul Învăţământului.

VIII – Noua perioadă de după 1989 a făcut ca învăţătorimea să revină la vechea Asociaţie. Foşti membrii ai Asociaţiei au mobilizat învăţătorii tineri spre cercetarea şi studierea diferitelor materiale privind dezvoltarea învăţământului românesc din zona Bucovinei şi România Mare. Prin întrunirile şi dezbaterile avute în consfătuiri sau cercuri pedagogice s-a aflat că cea mai mare parte a învăţătorilor doresc s-o reînfiinţeze. S-a organizat un colectiv de iniţiativă din foşti membrii – Istrate Iancu, Burdujan Haralambie, Sfîrnaciuc Arcadie, Hrihor Cleopatra, Procopciuc Valerian, Mimor Aurel, Bondrea Elena ş.a., cît şi învăţătorii activi ca: Moscaliuc Veronica, Marchitan Lia, Mandici Steluţa, Aga Gheorghe, Bâtă Vasile şi Adela, Călăraşu Elisabeta, prof. univ. dr. Roman C. Ioan, Hrişcă Valentina, Galan Maria, Dascălu Gheorghe, Moscaliuc Gheorghe…. Adunarea Generală a Învăţătorilor întrunită imediat după revoluţie în consfătuire a hotărât reluarea activităţii vechii asociaţii a învaţătorilor. Revenirea la vechea asociaţie s-a făcut în cadru festiv, fiind înscrisă juridic în rândul asociaţiilor, pe 25 martie 1995, la care au luat parte învăţători şi profesori pensionari foşti membrii ai asociaţiei cât şi personal activ. Ne-au făcut cinstea să fie prezenţi personalităţi ca: prof. Mihai Iacobescu, Gheorghe Giurcă, Burdujan Haralambie, Bejenaru Petru, Precup Vasile, înv. Istrate Iancu, lângă care s-a alăturat marele patriot – poetul basarabean Grigore Vieru. Acest moment a constituit un imbold în activitatea noastră, lucru constatat prin acţiunile organizate direct de Asociaţie sau prin cele organizate de Societatea Pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina sau de Şcolile din zona Rădăuţi, Vicov şi Siret. Ni s-a alăturat Inspectoratul Şcolar Suceava, Sindicatul Liber şi Independent Bucovina, Institutul de cercetare şi documentare al Academiei Române pentru Bucovina cât şi invitaţi metodişti din întreg judeţul.

Dorinţa tuturor a fost şi este îmbunătăţirea muncii, a condiţiilor de muncă şi viaţă a dascălilor activi şi pensioanari. De asemeni am dorit şi dorim să revendicăm Casa Invăţătorilor, construită prin contribuţie bănească numai din salariul învăţătorilor pe un teren cumpărat cu documente justificative în anul 1935.

Ne mândrim că Asociaţia Rădăuţeană a fost onorată la diferite acţiuni de prof. univ. Ion I. Nistor, George Tofan, Samuil Ioneţ, Iancu Flondor, Onisifor Ghibu, I G DUmitraşcu, trupa teatrală a lui Petre Liciu, şezători cu Mihail Sadoveanu, Cincinat Pavelescu, Ion Minulescu, Emil Gîrleanu….

“Trecutul trebuie să-I servească de pildă viitorului”.

Astăzi stăruim pentru cultivarea minţii şi a sufletului, să sădim imboldul spre munca dârză şi rodnică, să revenim la tradiţiile de altă dată îmbogăţite cu cele moderne. Să nu ne pierdem încrederea în forţele noastre proprii!

Alături de inimoşii învăţători din toată ţara şi nu numai, încadraţi în Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România vom desfăşura activităţi interesante contribuind la propăşirea întregi naţii româneşti.

Fondatorul Asociaţiei Învăţătorilor din Fostul judeţ Rădăuţi, învăţător DIONISIE CAVALER DE SOROCEANU

Înv., Moscaliuc VERONICA – preşedinte AsociaţieÎnv., Aga GHEORGHE – vicepreşedinte al Asociaţiei

PASTRAREA OBICEIURILOR SI TRADITIILOR POPULARE IN COMUNITATILE ROMANESTI DIN TARILE VECINE

PRIN PARTENERIATUL CU ASOCIATIA INVATATORILOR TELEORMANENI

Asociatia Invatatorilor Teleormaneni cu sprijinul Inspectoratului Scolar Teleorman, cu implicarea invatatorilor din Rosiori de Vede si cu contributia financiara a C.J.Telorman ,precum si a numerosi sponsori din zona a organizat in toamna anului trecut prima editie a Seminarului si Festivalului International „Limba , Obiceiuri,Traditii”. La actiune au participat dascali si elevi din tara si din comunitatile de romani din afara tarii: de la Cernauti,Chisinau,Tiraspol,Vidin si Varset. Mai multe formatii artistice au prezentat obiceiuri si traditii populare romanesti specifice zonei. Manifestarea a urmarit folosirea corecta a limbi romane ca mijloc de comunicare,cunoasterea, pastrarea,cultivarea si transmiterea limbii romane,a traditiilor si obiceiurilor populare romanesti. Actiunea a inceput in dupa amiaza zilei de 5 octombrie 2007. La Monumentul Poetului National din Parcul Central al municipiului Rosiorii de Vede, un grup de invatatori si elevi de la scolile cu clasele I-VIII „Mihai Eminescu” si „Zaharia Stancu” au intampinat pe oaspetii-invatatori, institutori, profesori si eleve/elevi, insotiti din Republica Moldova de profesor Raisa Padurean, director adjunct Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol si elevele/elevul Elena Padurean, Irina Bolbocean si Adrian Barda; profesor Lilia Panfilov, director adjunct educatie, arte, teatru-liceul „Gheorghe Asachi” din Chisinau si elevele Sanda Macari si Ana Nagrudnii; din Bulgaria: doamna Petia Radoslavova-Vidin; din Ucraina: profesor Domnica Pascar,profesor limba romana comuna Stanesti, raionul Lipoca, regiunea Cernauti; din Serbia: invatatorul Dorinel Stan, de la Scoala din Varset, vicepresedinte al CRS, redactor adjunct al publicatiei „Cuvantul Romanesc”, precum si pe cei din Romania din judetele : Arad, Cluj, Caras-Severin, Mehedinti, Sibiu, Dolj, Olt, Valcea, Arges, Suceava, Neamt, Constanta, Dambovita si municipiul Bucuresti.

Oaspetii au fost insotiti de cadre didactice din Rosiorii de Vede. S-au depus flori la Monumentul Poetului si s-au oferit buchete oaspetilor.

Profesorul Nistor Teodorescu, presedinte al Asociatiei Culturale „Mihai Eminescu” a informat pe cei prezenti despre activitatea asociatiei, despre adunarile omagiale, care s-au desfasurat la 15 ianuarie si 15 iunie, in parc, incepand cu anul 1994, despre organizarea periodica a Concursului National de poezie pentru elevi „Mihai Eminescu” si a concursurilor de recitare din creatia eminesciana, pentru elevii din clasele primare, gimnaziale si liceeale si pentru copiii de la gradinite-la nivelul municipiului.

Scolaritele de la „Zaharia Stancu” Tudor Irina si Tiganila Iulia au recitat poeziile „Rugaciune” si „La Steaua”. Lor li s-a adaugat Elena Padurean de la liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol care a recitat poezia „Doina”. Au mai fost recitate „Eminescu” de Grigore Vieru, „Eminescu” de D. Matcovski si „Eminescu” de Brigitte Struzik.

Doamna profesor Raisa Padurean si fiica sa, Elena, au interpretat cantecul „Pentru iubirea de Eminescu”.

De la doamna profesor Raisa Padurean am aflat despre faradelegile separatistilor, care vor sa impuna limba moldoveneasca...”Dar noi nu ne lasam...aparam limba romana. Liceul nostru a fost devastat. Dar, ca prin minune, icoana si portretul lui Eminescu nu au suferit stricaciuni...” Doamna Lilia Panfilov ne-a spus ca in toate cele sapte cabinete de limba romana ale liceului se afla portretul lui Eminescu, ca lupta pentru mentinerea limbii romane e dura, iar doamna Domnica Pascar ne-a vorbit, cu insufletire despre existenta liceului cu predare in limba romana „Mihai Eminescu” din raion si despre scriitorul Vasile Posteuca.

Doamna Petia Radoslavova ne-a relatat ca doar la Sofia exista un liceu in care se preda in limba romnana si un bulevard care poarta numele lui Mihai Eminescu. Romanii din Bulgaria continua sa actioneze pentru a-si cuceri dreptul de a invatata in limba materna.

Domnul invatator Dorinel Stan ne-a spus ca la Costei exista un bust al lui Mihai Eminescu, ca in aceasta localitate a poposit Marele Poet cu trupa de teatru, ca in multe scoli din zona isi desfasoara activitatea societati culturale „Mihai Eminescu”.

6 octombrie 2007 ora 09:30...Sala de Festivitati a Clubului Copiilor din Rosiorii de Vede. Corala invatatorilor a intonat „Imnul Invatatorilor”, versuri si muzica invatator Anton Cimpoeru. Intr-o atmosfera de inalta simtire patriotica, institutorul Danut Parpala, presedintele Asociatiei Invatatorilor Teleormaneni, a deschis lucrarile Seminarului International al Invatatorilor „Limba, obiceiuri, traditii” si a anuntat prezenta oaspetilor din Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Serbia, care isi desfasoara activitatea in scoli cu predare in limba romana a cadrelor didactice din judetele Romaniei si a membrilor Asociatiei Invatatorilor Teleormaneni.

Au rostit alocutiuni: profesor Raisa Padurean, elevele/elevul Elena Padurean, Irina Bolbocean, Adrian Barda, profesor Lilia Panfilov, elevele Sanda Macari, Ana Nagrudnii, profesor Petia Radoslavova, invatator Dorinel Stan, profesor Domnica Pascar-de la scoli din Republica Moldova, ucraina, Bulgaria, Serbia; profesor Ana Ionescu, director Editura MINIPED, Viorel Dolha-Arad, profesor preot Emil lazar, inspector scolar, profesor Costel Albu, director scoala Zaharia Stancu Rosiorii de Vede, profesor Gheorghe Vlad, scoala Zaharia Stancu, Rosiorii de Vede, profesor Gheorghe Amaicei, Piatra Neamt, Mariana Gusetu -Suceava, profesor Nistor Teodorescu-presedintele Asociatiei Culturale „Mihai Eminescu” Rosiorii de Vede, profesor drd. Vasile Fluieras-Cluj Napoca, institutorii Adina Tulbure , Mihaela Popescu si prof.Nistor Iorga In dezbateri s-a scos in evidenta faptul ca pentru romanii din afara tarii, limba, cu toate modificarile pe care le-a suferit de-a lungul anilor se identifica in elementele constitutive cu graiul romanilor din tara.Populatia romana din afara granitelor a simtit si a gandit permanent precum fratii din interior, chiar din momentul in care s-au despartit din cauza vicisitudinilor istoriei. In prefata lucrarii „Limba si cultura”a lui Theodor Capidan se arata „Privind limba ca supremul instrument al constintei romanesti,ea nu se infatiseaza numai ca un reflex al spiritului si al felului de a vedea lumea, ci reprezinta si expresia soartei noastre:numai prin limba noi ne dam seama dee ceea ce am ajuns si suntem in mijlocul popoarelor ce ne inconjoara.Ea ne apartine mai mult decat orice alta mostenire spirituala, pentru ca numai in ea se rasfrange sufletul poporului in intreaga realitate a vietii noastre spirituale”.Aceste idei au fost subliniate cu alte cuvinte si de catre participantii care au luat cuvantul la dezbaterile seminarului „Limba,obiceiuri,traditii”. Tot cu acest prilej a fost lansat numarul 1 al revistei „Scoala si Invatatorul”, editata de Asociatia Invatatorilor Teleormaneni, revista ce cuprinde articole care prezinta obiceiuri si traditii populare romanesti,activitati de imbogatire a limbii si vocabularului.

Cunoscuta si apreciata solista de muzica populara Floarea Calota a adresat cuvinte de suflet participantilor si a interpretat cantece din inegalabilul nostru tezaur folcloric.

Dupa dezbateri mai multe formatii artistice din tara si din afara tarii au prezentat poezii, cantece, dansuri populare, obiceiuri si traditii populare romanesti. Intreaga manifestare a contribuit la pastrarea si transmiterea limbii romane, a obiceiurilor si traditiilor populare romanesti atat in tinutul carpato-dunarean cat si in afara lui de catre romanii de pretudindeni.

Inst. Dan PARPALAPreşedintele ASOCIATIEI INVATATORILOR TELEORMANENI

PERSONALITĂŢI ALE CORPULUI DIDACTIC PRIMAR ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL NORD-DOBROGEAN

Trecând prin viaţă, unul dintre chipurile pe care îl uităm cel mai greu este acela al învăţătorului, întipărit în memoria fiecăruia datorită calităţilor sau defectelor pe care le are.

Numele celor mai mulţi luminători ai copiilor au fost uitate, datorită în parte distrugerii arhivelor din primul război mondial şi acolo unde se păstrează, insuficientei cercetări a acestui domeniu, mai ales în ultimele două decenii şi jumătate. Lipsesc monografiile în cele mai multe locuri, lipsesc studiile tematice despre presa didactică şi culturală nord-dobrogeană şi implicit, despre personalitatea luminoasă a unor învăţători.

Ne propunem ca din informaţii fragmentare (acte de tribunal, procese-verbale, presă, memorialistică tipărită sau rămasă în manuscris , contribuţii de familie etc.) să conturăm chipurile unor învăţători de excepţie a unor uriaşi printre pitici, a căror contribuţie merită să fie cunoscută şi cinstită de generaţii de educatori prezente şi viitoare.

Receptivi la marile probleme culturale ale tineretului, învăţătorii tulceni îşi aduc contribuţia lor modestă la cunoaşterea activităţii didactice a lui B.P.Haşdeu. În 1885 învăţători ca: Gh.Ionăşescu (Dăieni), N.Ludovic (Niculiţel), C.P. Mateescu (Cârjelari), Şt.Voinea (Somova) răspund chestionarului lingvistic-folcloric şi etnografic întocmit de B.P.Haşdeu.

Dintre figurile cele mai de seamă ale învăţătorimii tulcene putem menţiona printre alţii pe: Vasile Poreanu, T.Voicu, I. Ianculescu, C. Petrache, C.P.Mateescu, G.Eftuşescu, , Nichita Bonjug şi alţii care au militat nu numai în munca de la catedră ,ci au fost iniţiatorii diverselor acţiuni lăudabile.

Vom începe cu învăţătorii care s-au ilustrat cu precădere, în domeniul întemeierii şi conducerii unor publicaţii didactice şi cultural-literare.

Vasile Poreanu, învăţător la Cataloi, venit din Moldova, imediat după război are iniţiativa fondării în Dobrogea a Revistei Corpului Didacticu Ruralu (15.09.1883-15.06.1884).

Iniţiativa a fost luată în 19.08.1883 „O zi memorabilă în juna viaţă a corpului didactic primaru ruralu al acestui judeţ… simţindu-se necesitatea înfiinţării unui organ care să ne servească ca mijloc de schimbu al ideilor, sentimentelor şi experienţelor noastre .” (an I,nr.1 .10.09.1883)

Au apărut 12 numere (192pagini) şi a publicat problemele ridicate în congrese şi conferinţe privind situaţia învăţământului, generalizarea experienţei didactice şi promovarea metodelor noi pentru mai multe discipline de predare, realizarea actului de cultură în şcoli (concursuri, creaţie, culegere de proverbe şi anecdote), note şi recenzii ale unor reviste şi publicaţii profesionale, bibliografii tematice.

Vasile Poreanu a conceput programul şi statutul ziarului pedagogic menţionat, fiind şi semnatarul unor interesante materiale cu caracter aplicativ: Regula de ascultare, Formarea învăţătorului, Lumina şcolară, Cărţile didactice pentru scrisu-cititu…

Director al publicaţiei, înv. V.Poreanu, cunoscător atent al dinamicii ideilor pedagogice, rezumă pentru colegii săi experienţe interesante din publicaţiile: Frăţia România Italia (Bucureşti), Şcoala Română(Prahova), Şcoala practică(Năsăud).

A întreţinut un dialog competent , natural şi persuasiv cu abonaţii revistei.Despre acest „luminător” Vasile Poreanu nu mai avem informaţii după 1900, dar se

cuvine să aducem prinosul nostru de recunoştinţă acestor reprezentanţi ai unei generaţii de intelectuali, creatori ai unui admirabil act de cultură, de onestitate şi demnitate profesională.

Chipul învăţătorului, aşa cum a rămas în sufletul şi în faţa ochilor şi minţii fiecăruia va fi mereu o amintire dragă pentru toată viaţa făcând să răsară din timpurile trecute întreaga copilărie şi adolescenţă.

Înv. . Mircea-Marcel PETCU,Şcoala cu clasele I-VIII Nifon Bălăşescu Tulcea

ASOCIAŢIA ÎNVĂŢĂTORILOR DIN JUDEŢUL NEAMŢ …- PILDĂ ŞI ÎNDEMN -

Răsfoind paginile începuturilor organizării învăţătorilor nemţeni într-o Asociaţie proprie, ne-a atras formularea din titlu, folosită chiar de personalitatea pe care încercăm să o prezentăm.

Dovedind o cultură deosebită şi o implicare aparte în întărirea solidarităţii învăţătorilor din România la începutul secolului al XX-lea, scrie şi publică prin Tipografia Românească «Gh. Asachi››, Societate Cooperativă, Piatra-N., 1940, „Înlănţuirea vremurilor – cercetări, amintiri şi impresii cu privire la învăţământul primar”.

Această personalitate a fost primul conducător al ASOCIAŢIEI ÎNVĂŢĂTORILOR DIN JUDEŢUL NEAMŢ, înfiinţată în anul 1912. Istoria învăţământului românesc în date, îl consemnează la 28-29 august 1932, când „Are loc la Bucureşti Congresul ordinar al Asociaţiei generale a învăţătorilor din România (al XX-lea). La Congres participă peste 1500 de învăţători din tot cuprinsul ţării, precum şi Dimitrie Gusti, ministrul Instrucţiunii Publice. Sunt dezbătute următoarele probleme: a. Întreţinerea învăţătorilor-raportor Gh. Verescu-Vaslui; b. înaintarea învăţătorilor - raportor Leon Mrejeriu - Piatra-Neamţ; c. casa de credit a corpului didactic-raportor D.V. Ţoni; d. presa învăţătorească-raportor Pavel Iemonca-Banat”.

Suntem convinşi că şi până atunci a avut un rol deosebit în activitatea ASOCIAŢIEI GENERALE A ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA.

Numele său este LEON MREJERIU.

Pentru a nu se pierde în negura uitărilor principalele momente care i-au marcat destinul în

efemera pelegrinare a lumii din care facem parte, precum şi urmele lăsate în câmpul şcolii, vom

rememora cele mai importante date ale biografiei sale destul de bine marcate.

La 10 februarie 1879 se naşte în satul Cotîrgaşi, comuna Broşteni, unde cu mulţi ani în urmă a învăţat primele buchii Ion Creangă. Astăzi, satul se află în comuna Borca din judeţul Neamţ.

A frecventat cursurile şcolii primare la Broşteni, unde l-a avut ca învăţător pe Mihai Lupescu.

Alte două clase a urmat în Fălticeni, unde a fost coleg cu Mihail Sadoveanu şi Eugen Lovinescu.

Îşi continuă studiile la Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi între anii 1894-1899. Dintre cei 154 de candidaţi, termină primul examenul de capacitate cu media 9,34.

Numit în satul Crucea din comuna Broşteni, îşi dă definitivatul în 1903 şi gradul II în 1908, la Iaşi, obţinând media 10, cu care puţini dintre noi s-a întâlnit. Este apoi transferat la Şcoala Primară de la Mănăstirea Bistriţa, comuna Doamna din judeţul Neamţ, la 1 septembrie 1904, timp de câteva luni.

Fostul său învăţător Mihai Lupescu, mândru de elevul său, îl cheamă să-i fie coleg la Orfelinatul „Principele Ferdinand” din Zorleni, unde va activa până în anul 1908.

Revine în judeţ la Poiana Teiului, din fosta comună Călugăreni, unde pe lângă activitatea de învăţător este desemnat şi în calitatea de revizor şcolar pentru clasa a II-a, între anii 1908-1912. Acum devine şi PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI ÎNVĂŢĂTORILOR DIN JUDEŢUL NEAMŢ.

Traseul său didactic continuă cu munca de dascăl la Şcoala Primară Nr.1din Tîrgu-Neamţ, înre 1 octombrie 1914, până la 1 aprilie 1916. De aici este transferat la Şcoala Primară de Băieţi Nr.1 din Piatra-Neamţ, (astăzi Muzeul Colecţiilor de Artă) până la 15 noiembrie 1923, când este transferat la Şcoala Primară de Băieţi Nr.2, unde va activa până la pensionare, în anul 1936.

De-a lungul activităţii sale mai consemnăm o serie de momente. A fost autor de manuale şcolare, a fost revizor şcolar, iar în perioada 20 ian.1914 – 1 sept.1916 a organizat şcoala românească din Silistra. Între anii 1925 – 1930 a fost propagandist cultural în Basarabia şi inspector pentru Bucovina şi Ardeal, iar între anii 1932 – 1935 a fost membru în Consiliul General de Instrucţie.

Fotografia de mai sus ni-l înfăţişează şi în calitatea de deputat, când a activat în perioadele: 1919-1920, 1922-1926 şi 1927-1928. A fost şi prefectul Neamţului între anii 1933-1937.

Sfârşitul implacabil l-a găsit în data de 14 mai 1945 în Mizil, timp în care era în refugiu. Aici a fost înhumat, însă la începutul lui martie 1968, când a decedat soţia sa Eugenia, tot învăţătoare, a fost adus alături de ea la cimitirul din Piatra-Neamţ.

Dintre scrierile sale amintim: O călătorie în Transilvania, Bucureşti, 1906 Îndrumări pentru conducerea şi administrarea lăuntrică a Orfelinatului Agricol

„Ferdinand”, în colaborare cu M. Lupescu, aprobate de Regele Carol I, Bucureşti, 1906 Programele învăţământului teoretic şi practic ale Orfelinatului Agricol „Ferdinand” (idem

anterior) Carte pentru tineretul de la sate, în colaborare cu M. Lupescu şi Tudor Pamfilie, Bîrlad, 1907 „Ion Creangă”, revistă de folklor (idem anterior) O şezătoare ţărănească (teatru şcolar), Bîrlad, 1907 Gospodina şi fata de la ţară (conferinţă, Iaşi), Bîrlad, 1907 Cuza-Vodă, istorisiri pentru popor, în colaborare cu S.T.Kirileanu şi Gh. Popescu, Piatra-

N(eamţ), 1909 Priviri şi soluţii în chestia ţărănească, în colaborare cu Preot C. Matasă şi alţii, Piatra-

N(eamţ), 1912 Rolul şcoalei în general şi al celei din Dobrogea Nouă în special, Bucureşti, 1914 Şcoala din judeţul Durostor în 1914-1915, anuar, Tg.Neamţ, 1915 Din Basarabia – note şi însemnări, Piatra-N(eamţ), 1919 Cărţi de cetire pentru cursul primar, urban şi rural, în colaborare cu M.Sadoveanu, C.Stan,

I.I.Teodoru, aprobate de Minister, Editura Cultura Românească, Bucureşti, 1936 Cărţi de cetire pentru cursul primar, urban şi rural ciclul II, în colaborare cu M.Sadoveanu,

C.Stan, P.R.Petrescu şi I.Ciolan, aprobate de Minister, Editura Cultura Românească, Bucureşti, 1936

Carte de învăţături şi îndrumări cooperatiste, în colaborare cu R.P. Petrescu şi T. Iordan, aprobată de Minister, Bucureşti

Geografia judeţului Durostor şi a României, în colaborare cu P.R. Petrescu şi T. Iordan, aprobată de Minister, Bucureşti

Activitatea desfăşurată în judeţul Neamţ ca prefect, în 1933 şi 1934, raport adresat Ministerului de Interne, Piatra N(eamţ), 1934

Bugetul şi programul de activitate al judeţului Neamţ, pe 1935-1936, ca prefect, Piatra-N(eamţ), 1935

Mănăstirea Bistriţa, în colaborare cu Arhimandritul Ghenadie, Piatra N(eamţ), 1935 Judeţul Neamţ cere să fie reântregit în hotarele sale istorice, economice şi naturale

(Buletinul Oficial al Judeţului Neamţ, Nr.9, 26 februarie, 1936), Imprimeria Judeţului Neamţ, Piatra N(eamţ), 1936

Buletinele Oficiale ale Judeţului Neamţ din anii 1933, 1934, 1935, 1936 (din timpulprefecturii lui Leon Mrejeriu), Imprimeria Judeţului Neamţ

Înlănţuirea vremurilor – cercetări, amintiri şi impresii cu privire la învăţământul primar, Tipografia Românească „Gh. Asachi”, Societate Cooperativă, Piatra-N(eamţ), 1940

În ceea ce priveşte activitatea sa în cadrul Asociaţiei Învăţătorilor din Neamţ, ea se rezumă la o serie de contribuţii decisive, prin aceea că:

- A fost primul ei preşedinte, între anii 1912 – 1914.- A adus bani (un fel de investiţii) pentru cumpărarea unei case de la

Banca Naţională, la care s-au adăugat banii din cotizaţii ale membrilor Asociaţiei.În clădirea cumpărată s-a înfiinţat şi prima Bancă a Corpului Didactic din ţară, în anul 1924. Actualmente, clădirea din str. Petru Rareş, nr. 24 din Piatra-Neamţ este închiriată tot unor utilităţi didactice. Ea adăposteşte Casa Corpului Didactic şi Organizaţia Sindicală Judeţeană a dăscălimii.

- Cealaltă clădire a Asociaţiei Judeţene a Învăţătorilor, din strada Mihail Sadoveanu, nr.21, este sediul asociaţiei, beneficiind de nenumărate spaţii pentru activitatea revistei „APOSTOLUL”, pentru o bibliotecă proprie, în care deja există colecţionate cărţi vechi, prin grija preşedinteluii actual, prof. Gheorghe Amaicei, precum şi numeroase documente vechi de colecţie. Are săli de şedinţe, săli pentru recrearea dascălilor şi un minihotel pentru nevoile dascălilor din judeţ şi din alte judeţe care au activităţi, sau de rezolvat probleme la Piatra-Neamţ . Aceste două clădiri sunt acum în proprietatea Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ. Se întreprind acţiuni pentru

- redobândirea şi altor spaţii din patrimoniul Asociaţiei Învăţătorilor, pe litoral şi într-o staţiune.

- Iată cât de folositoare a fost activitatea înaintaşilor noştri, care ne-au lăsat un patrimoniu de neimaginat şi, între ei, întâiul, a fost Leon Mrejeriu. Numai glasul său nu poate striga către noi, cei de astăzi, parcă: „Noi nu am fost nici primii şi nici ultimii, dar v-am deschis drumuri pe care, cu vrednicie, trebuie să păşiţi. Faceţi-vă datoria în faţa viitorului: trudiţi, fiţi uniţi, fiţi puternici şi plini de convingere faţă de menirea socială pe care Dumnezeu v-a dat-o, spre neuitare şi veşnică propăşire a neamului românesc ! Iar noi, de acolo de unde am fost chemaţi să facem o nouă asociere, vă vom privi cu bucurie vredniciile şi vă vom binecuvânta pe cei care meritaţi ! „

În faţa acestor perspective, cu convingerea că foştii noştri elevi, astăzi conducătorii tuturor românilor nu-şi vor uita dascălii, ba, dimpotrivă, precum cei de pe vremea ilustrului Ministru Spiru Haret au contribuiţ la creşterea prestigiului dăscălimii, atât moral cât şi material, vor înţelege speranţele pe care le-am avut fiecare la început de carieră şi, fără a ne umili, aşteptăm un crâmpei din recunoştinţa lor.

Noi, învăţătorii, asociaţi în organizaţia noastră profesională AGIRo, ne vom pleca oricând cu smerenie fruntea în faţa vrednicilor noştri înaintaşi, între care Leon Mrejeriu de la Neamţ, va străluci în panteonul educaţiei neamului românesc.

Înv. Romel BÂRJOVEANU, Şc. Nr. 8 Piatra-NeamţEd .Maria BÂRJOVEANU, Şc.Nr.3 Piatra-Neamţ

ÎNVĂŢĂTORII DE ALTĂDATĂ LA DATORIE

Au trecut 110 ani de la primul Congres Învăţătoresc (1898), un istoric moment al mişcării învăţătoreşti române, a cărui „cea mai de seamă preocupare a fost: ridicarea culturală a învăţătorului, reorganizarea şcoalelor normale”.

Peste 31 de ani, Asociaţia Generală a Învăţătorilor din Regatul Vechi, Bucovina şi Basarabia trimite un emoţionant salut de solidaritate fraţilor români pentru congresul din Alba Iulia, 29 august 1929, salut prin care această asociaţie ia decizia de a se uni cu Asociaţia Învăţătorilor din România, pentru a forma o singură organizaţie, a „învăţătorilor români de pretutindeni”.

Au trecut 51 de ani de la Congresul Învăţătorilor din România, organizat pe datele de 6, 7, 8 mai 1937 de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, cu sediul în Bucureşti, Str. Gogu Cantacuzino Nr. 49, care avea ca preşedinte la acea dată pe dl. D.V. Ţoni.

Obiectivul general, de altfel şi astăzi în actualitate, era de a se „găsi răgazul şi liniştea sufletească spre a se pune în discuţie probleme de ordin pedagogic şi de organizare şcolară, care cer imediată rezolvare” (Revista Asociaţiei Învăţătorilor şi Învăţătoarelor din Romanaţi „Şcoala Romanaţilor”, Nr. 3 din 1 aprilie 1937).

Primul Congres al Învăţătorilor s-a desfăşurat pe secţiuni:1. Şcoala primară: principii de organizare şi programa ei;2. Învăţătorul, pregătirea şi perfecţionarea lui;3. Îndrumarea şi controlul învăţământului;4. Chestiuni de educaţie nouă;5. Învăţătorul şi cultura poporului.

Câteva din preocupările şi realizările Asociaţiei Generale a Învăţătorilor în perioada interbelică:

Metodologia predării, schimb de experienţe practice; Editarea a numeroase publicaţii:

„REVISTA ÎNVĂŢĂTORIMII ROMÂNE”, editată începând cu anul 1900; „REVISTA GENERALĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI”, fondată de Spiru C. Haret,

editată începând cu anul 1912, Bucureşti; Revista Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România „ŞCOALA ŞI

VIEAŢA”, editată începând cu anul 1930, Bucureşti; Revista pedagogică lunară pentru educaţie şi instrucţie în Casă şi Şcoală, revistă

afiliată la Liga Internaţională pentru Educaţie Nouă, „PENTRU INIMA COPIILOR”, director I. Nisipeanu, editată începând cu anul 1925, Bucureşti;

Buletinul oficial al Ministerului Culturii Naţionale şi Cultelor „ŞCOALA ROMÂNEASCĂ”, Bucureşti;

Revistă lunară de cultură „LAMURA”, director Ion – Alexandru Brătescu – Voineşti, editată începând cu anul 1919, Bucureşti;

Revista literară „GRAIUL NOSTRU”, editată începând cu anul 1924, Bârlad; Revista pedagogică – culturală – socială „AMICUL ŞCOALEI”, editată

începând cu anul 1924, Cluj; Revista lunară pentru educaţie şi învăţământ „SATUL ŞI ŞCOALA”, editată

începând cu anul 1930, Cluj; Revista de cultură generală a învăţătorilor „FREAMĂTUL ŞCOALEI”, editată

începând cu anul 1934, Cluj; Revista Asociaţiei Învăţătorilor şi Învăţătoarelor din Romanaţi „SCOALA

ROMANAŢILOR”, editată începând cu anul 1937, Caracal; Concurs cu premii pentru editarea unui Calendar al Învăţătorului cu subiecte din viaţa

şcolară şi profesională („Pagina ASOCIAŢIEI ÎNVĂŢĂTORILOR” din Revista literară „GRAIUL NOSTRU”, anul III Nr. 3-4, Bârlad, martie – aprilie 1927);

Ridicarea unui sanatoriu pentru învăţători la Predeal, pe locul donat Ministerului Instrucţiunii Publice de către Casa Regională şi prin punerea la dispoziţie în acest scop de către Ministerul Instrucţiunii Publice a sumei de 2.000.000 lei;

Înălţarea în capitală a CASEI ÎNVĂŢĂTORILOR, prin beneficiu apreciabil direcţionat Asociaţiei Învăţătorilor de către LOTERIA DE STAT şi UNIUNEA FUNDAŢIILOR CULTURALE REGALE ca urmare a participării corpului învăţătoresc la tragerile loteriilor;

Înfiinţarea de cercuri culturale; Desfăşurarea de diverse activităţi în cadrul culturii poporului din Administraţia Casei

Şcoalelor:a) Secţia economică:

Activităţi cu elevii (lucrarea şi îngrijirea grădinilor publice, plantarea de pomi pe marginea drumurilor, lucrări de edilitare şi înfrumuseţare a satului, înfiinţarea de case de economie şcolară, societăţi şcolare de ajutor);

Activităţi cu cei care au terminat şcoala şi cu adulţii (gospodărire ţărănească, şcoală practică de muncă agricolă, apicultură, sericicultură, florărie, crescătorii de păsări şi de vite, ateliere de industrie casnică, lucrări de edilitate, drumuri, podeţe, garduri, plantaţii;

Activităţi făcute din oficiu (librării ambulante, expoziţii agricole generale, Banca generală şcolară).

b) Secţia educaţiei fizice şi a sănătăţii: Activităţi cu elevii (băi, farmacii, cantine, excursii); Activităţi făcute din oficiu (excursii, colonii de vacanţă, parcuri şcolare, grădini

şcolare, câmpuri de experienţă, stadioane).c) Secţia culturală şi artistică :

Activităţi cu elevii (asociaţii culturale, biblioteci, muzee, coruri şcolare şi bisericeşti, teatru şcolar, cinematograf, expoziţii) ;

Activităţi cu cei care au terminat şcoala şi cu adulţii (şezători, şcoli de adulţi, coruri, teatru popular, biblioteca pentru popor, sala de lectură, muzeu etnografic, hora satului …);

Activităţi făcute din oficiu (biblioteci ambulante, conferinţe şi predici, congrese, organizarea unui serviciu al carităţii publice, monografii, asociaţii învăţătoreşti, folclor, tipărituri, anchete sociale, cursuri de vară pentru învăţători …). (din Revista LAMURA);

Pentru a înţelege dăruirea şi pasiunea cu care învăţătorii îşi făceau datoria reproducem un articol semnificativ publicat în urmă cu 74 de ani:

Din nou la datorie!…

Nicolae D. Marin, Budeşti(publicat în Revista pedagogică – culturală – socială „AMICUL ŞCOALEI”,

Anul X, Cluj, 15 septembrie 1934, No. 13)Goarnele n’au sunat răsboiul; clopotele bisericilor n’au dăngănit şi măcelul dintre naţii n’a

reînceput! E linişte şi pace pe pământ; relativă, radar este totuşi pace …Iar sătucul uitat de lume, dar nu de Dumnezeu, noi ştim c’avem un crez, avem un ideal …

Şi acolo, făr’d’ar fi cunoscuţi cu adevărat de cineva, muncim; muncim mereu.Ţara ne-a trimis în locuri nedesţelenite încă; ne-a trimis aşa cum ne-a avut! Nu ne-a pus în

mână tratate de muncă; nici multe îndemnări încă nu ne-a dat. Ne-a dat ogorul; ne-a dat glia; glia s-o lucrăm şi s’o facem de nu ştiu câte ori mai roditoare… Ne-a dat satul ţărănesc să-l culturalizăm, să-l civilizăm, că suntem doar într’al XX-lea secol. Ne-a dat terenul zic, dar … scule nu ne-a dat! Ştie ţara că dascălii au suflet şi că sufletul e atotputernic; din piatră seacă scoţi, când sufletul e cu tine!

Ş’acolo’n Răsărit şi’n Apusul ţării – mâncaţi sau nu – dascălii îşi fac cu abnegaţie şi cu elan „sfânta datorie”! Răsplata lor? Nicicând! Deocamdată ei au o nemuritoare răsplată: „mulţumirea sufletească”! La altceva nu s-au gândit niciodată …

Ş’altă datorie! Când acum 18 ani trâmbiţa suna alarma mobilizării generale, dăscălimea a fost cea dintâi la … datorie. În primele lupte de la Jiu şi Olt au murit zeci de’nvăţători şi răniţi au fost nu ştiu câte sute! Iar când aceeaşi trâmbiţă a sunat sfârşitul tragicului măcel uman, pe răbojul sutelor de mii de morţi s‘a însemnat cu roşu: 1000. Da! 1000 de dascăli au căzut la ceea ce a fost pentru noi: Mărăşti, Oituz şi Mărăşeşti…

Mai la urmă? Nimic! Totul e normal …Ba nu! … Mi-aduc aminte că mai acum câţiva ani se pusese pe tapet chestiunea

„învăţătorii nu vor mai deveni ofiţeri de rezervă” … Nu ştiu de ce, dar aşa a fost cazul. Ar fi crezând că învăţătorii nu aveau atâtea cunoştinţe; sau poate li s’a fi părut suspect că învăţătorii mor prea repede’n război; prea se bagă – orbeşte – în duşman! Ş’atunci, scriam de supărare, într’o revistă, articolul „Învăţătorul numai sergent”!

Astăzi? Din nou suntem chemaţi la datorie. Pregătirea premilitară a tinerilor de 18 – 20 ani se’ncepe. Şi cine le sunt comandanţii? În majoritate, dascălii! Ei, sublocotenenţii de rezervă – de preferinţă învăţătorii – sunt chemaţi aici. Ţara găseşte în dascălii săi sprijinul neprecupeţit. Din nou suntem chemaţi la datorie! Răspundem sus şi tare „suntem gata”!. „Pentru ţară” – cum zice poetul – ne jertfim! Exemplul îl dăm azi ca şi ieri! Suntem la datorie, ŢARĂ!

Află că’n risipiţii dascăli din astă Românie, uitaţi de lume, dar nu de Dumnezeu, bate-o inimă şi că din a lor gură iese dulcele refren: „Suntem la datorie!”.

Dragi colegi, să ne facem şi acum datoria!

Mihai PETRESCU, Şc. cu cls. I-VIII Dbriceni, OltMargareta GHEORGHIŢĂ, Şc. cu cls. I-VIII Nr. 3 Slatina Olt

Dorinel BOGEANU, I.S.J. Olt

ASOCIAŢIILE PROFESIONALE - O INTERFAŢĂ CALDĂ ÎN CADRUL SISTEMULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Asociaţiile profesionale, constituite cu cadrele didactice care au urmat cursuri de formare prin programe naţionale şi/sau internaţionale, s-au format prin adeziunea responsabilă a acestora şi vin să ofere expertiza lor acumulată pentru a asigura sustenabilitatea administrativă, legislativă şi financiară a acestor programe de formare care au avut alocate sume mari de bani de la Guvern şi de la finanţatori externi-Banca Mondială de exemplu. Nevalorizând resursa umană formată prin programele de genul „ M&F-Componenta M&F a M.E.I-Formarea formatorilor pentru directorii din învăţământul preuniversitar”, „Programul PIR-Subcomponenta 1.1.- Mentoratul pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin activităţi desfăşurate în propria şcoal㔺.a. ar însemna să condamnăm învăţământul la un etern „start zero”, lăsând uitaţi pe cei formaţi şi formând alţi formatori ş.a.m.d. în condiţiile în care, pentru învăţământ resursele nu sunt excedente!

Asociaţiile profesionale, recunoscute şi promovate de MECT ca viabili parteneri educaţionali, se implică responsabil, dar şi foarte documentat (prin componenţa lor ele sunt un cumul de experienţe de la nivel de bază, cu expertize certificate) ce vin să întărească necesitatea ca ridicarea calităţii educaţiei, să se realizeze în viziune integrată prin acceptarea implicării asociaţiilor profesionale create în acest scop şi care vizează: o mai bună gestionare a resurselor umane; crearea mai multor oportunităţi de recalificare şi educaţie continuă şi sporirea eficacităţii prin elaborarea unui program strategic, coerent de reformă, planificare, administrare şi conducere a sectorului. Invocăm pluralismul educaţional- menţionat de MECT, prin care se poate oferi un cadru specific de manifestare şi recunoaştere a partenerilor educaţionali –asociaţiile profesionale din sistem, care să asigure o viziune integratoare şi coerentă asupra educaţiei şi formării continue, în consonanţă cu calitatea de stat membru a României în Uniunea Europeană, pentru a răspunde recomandării formulate recent de BM „ Sistemul educaţional din România se află la o răscruce…Guvernul va trebui să ridice calitatea educaţiei, în primul rând printr-o mai bună gestionare a resurselor umane”1 (1 Autorii acestei Note sunt Ana Maria Sandi şi Mariana Moarcăş, cu contribuţiile lui Alec Gershberg, Raluca Banioti şi Truman Packard.) Această „interfaţă caldă” este expresia unei foarte dechise, sincere şi reale atitudini profesionale, emanând propuneri, soluţii dinspre şi înspre nivelul de bază, ca reprezentant legitim, ales de marea majoritate a membrilor pe care-i reprezintă în consonanţă cu recunoaşterea şi tratarea lor ca atare, în calitate de parteneri educaţionali ai MECT. Aceste organisme aduc spiritul legii, al deciziei centrale ca un dat firesc şi negociat, dezbătut de cei doi parteneri, lansându-le fără sentimetul de impunere a deciziei ci ca pe un bun reciproc, devenind astfel asumate rapid şi mai bine aplicate, mai credibile. Susţinând şi promovând descentralizarea, dorită în mod salutar de MECT, asociaţiile aduc propuneri noi şi concrete de ameliorare şi remediere a sistemului , în urma unei diagnoze privind costurile, eficienţa şi ineficacitatea unor programe de formare aplicate până acum cu bani mulţi, veniţi de la Bugetul de stat, dar şi de la finanţatori externi, dar „pierduţi” prin neasigurarea valorizării continue a resurselor umane formate prin astfel de programe, în contextul subfinanţării sistemului de învăţământ. Venim şi cu propuneri de atenuare a unor efecte colaterale negative în activitatea la clasă a zeci de mii de dascăli ce le-ar provoca legea în mod sigur dacă ar rămâne în forma din proiect, deoarece la scăderea calităţii noilor veniţi în rândurile acestei profesii se adaugă scăderea calităţii cadrelor didactice generând astfel, în lanţ, scăderea calităţii serviciilor educaţionale şi, prin extensie, a rezultatelor educaţiei.

Aducem propuneri care pornesc din cele constatate de noi în eficienta activitate de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din mediul rural, prin programul de mentorat, propunând, ca persoană juridică cu competenţe certificate în domeniul RU prin ANMEDEP, ameliorarea unor reguli ale jocului care aduceau deservicii sistemului şi erau în mod evident absurde şi ineficiente, lucruri constatate de marea majoritate a profesorilor şi părinţilor de mult timp, dar care abia acum ar putea fi îndreptate, fiindcă sunt în acord cu filozofia a ceea ce a propus

de data acesta MECT. Suntem fermi în susţinerea propunerilor noastre chiar dacă unele ne sporesc responsabilitatea, pentru fiecare în parte având temeinice argumente şi sperăm să găsim sprijin în promovarea lor la MECT, la sindicatele care ne reprezintă, la părinţi, la elevi, la liderii de opinie şi la parlamentari.

ANMEDEP- ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A MENTORILOR DE DEZVOLTARE PROFESIONALĂ este compusă din 62 de mentori lansaţi pe piaţa formării continue a adulţilor prin Proiectul P.I.R.-Subcomponenta 1.1., fiecare judeţ din ţară având cel puţin un mentor- lansat şi format prin proiect şi care au probat practic rolul şi importanţa muncii lor cu cadrele didactice ce-şi desăvârşeau dezvoltarea lor profesională prin activităţi desfăşurate în propria şcoală, consiliaţi, formaţi şi asistaţi de mentori, doar că aceştia nu au certificată ocupaţia de mentor, cerută şi prin noile proiecte de legi lansate pentru sistemul de învăţământ.

Plecând de la acest impediment, conducerea ANMEDEP a realizat toate demersurile şi documentaţia necesară către MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI EGALITĂŢII DE ŞANSE pe data de 30.03.2008 „Prin prezenta solicităm să admiteţi procedura de includere în C.O.R. a ocupaţiei de MENTOR, în conformitate cu Ordinul Nr. 270/273 din 12 iunie 2002 privind aprobarea procedurii de actualizare a nomenclatorului Clasificarea Ocupaţiilor din România publicat în Monitorul Oficial Nr. 531 din 22 iulie 2002. În baza Art. 1 „Se aprobă Procedura de actualizare a nomenclatorului Clasificarea ocupaţiilor din România” şi Art. 8 (1) „Pentru actualizarea nomenclatorului COR utilizatorii vor depune la Direcţia Generală Forţă de Muncă din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale – acum Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse- o cerere însoţită de documentaţia recomandată”, vă facem prezenta solicitare, în numele asociaţiei profesionale ANMEDEP” şi am obţinut recunoaşterea ocupaţiei de MENTOR căreia i s-a atribuit Codul COR 235902 prin Ordinul nr. 451/2008 privind modificarea si completarea Clasificarii ocupatiilor din Romania Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 521 din 10/07/2008 ; Institutul National de Statistica -Nr. 397/451 .

Următorul nostru demers vizează desfăşurarea activităţii de formare a cadrelor ce vor putea deveni mentori, certificarea –în urma cursării- a celor ce au activat ca mentori şi clarificarea Statutlui, rolului şi locului Mentorului : Mentorul de stagiatură, Mentorul de practică pedagogică şi Mentorul de Dezvoltare profesională în cadrul sistemului de învăţămât, propunând un loc distinct şi motivant pentru acesta, cu atât mai mult cu cât, credem noi, că Mentorul de dezvoltare profesională nu este încă nominalizat ca atare în documentele emise de MECT (Statutul mentorului - Capitolul I Dispoziţii generale:Art.1. Prin cadru didactic-mentor se înţelege cadrul didactic care are responsabilitatea îndrumării şi evaluării practicii pedagogice a elevilor sau a studenţilor, precum şi a cadrelor didactice aflate în perioada de stagiatură, fiind denumit cadru didactic-mentor de practică pedagogică, respectiv cadru didactic - mentor de stagiatură.Art.2. Activitatea cadrului didactic-mentor de stagiatură este coordonată de Casa Corpului Didactic, iar activitatea cadrului didactic-mentor de practică pedagogică este coordonată de Departamentul pentru Pregătirea Personalului) ori tocmai aspectul continuu atât de clamat şi necesar dezvoltării profesionale a cadrelor didactice , în general, dincolo de cei stagiari, respectiv cei aflaţi în practica pedagogică este scăpat din vedere, nenomnalizându-se şi neluându-se în calcul Mentorul de dezvoltare profesională.

Iată de ce, în climatul onorant şi persuasiv al acestui Congres al AGIRO, credem că vom primi propuneri şi poate parţiale răspunsuri la această problemă a ANMEDEP- un alt obiectiv de atins în perioada imediat următoare. Aş invoca aici puternicul exemplu pozitiv GRETA din Franţa din care ne putem inspira şi să găsim locul cuvenit şi rolul necesar al mentorului pentru că trebuie intervenit cu mentorat pentru dezvoltare profesională, ameliorare şi remediere a activităţii la clasă, program în care profesorul mentor de dezvoltare profesională să dea asistenţă concretă mergând până la a preda un număr de lecţii în echipă cu cadrele didactic.

Recunoscând în mod incontestabil supremaţia cadrului universitar în ceea ce priveşte formarea în specialitate şi continuă a cadrelor didactice, venim cu rugămintea ca şi la acest nivel să fim agreaţi ca asociaţii profesionale competente în a fi parteneri în procesul formării continue , pe segmentele de competenţe certificate şi recunoscute, care, la rândul lor au nevoie de „primenire

achiziţiilor” în mod periodic fie prin Departamentele de formare continuă de la nivel universitar fie printr-o altă posibilă verigă creată în infrastructura sistemului de învăţământ, tocmai pentru ca formarea continuă să fie continuă, la nivel de bază şi generatoare de calitate pe întregul sistem. Mulţumim în acest cadru universităţilor din Craiova şi Bacău care au manifestat deschiderea către noul provocator pozitiv şi care au semnat deja cu ANMEDEP protocol de colaborare în vederea activităţilor de formare continuă ce vor fi furnizate de ANMEDEP cu expertiza universitară. Nu aducem atingeri accesului liber pe piaţa furnizorilor de formare ci întărim expertiza şi specificitatea formărilor cu situaţiile trăite, prin practica profesională, de membrii acestor asociaţii. Asociaţiile profesionale, în speţă ANMEDEP şi universităţile partenere, împreună cu MECT prin inspectoratele şcolare judeţene şi CCD-uri, acreditează cursuri de formare, lansându-se pe piaţa furnizorilor de formare, aducând în plus praxisul specific sistemului pentru a furniza sistemului de învăţământ resursa umană ca „Mentor” , „Evaluator competenţe profesionale” , „Analist Resurse umane” garantând calitatea formării, oferind şi posibilitatea ca programele de formare să fie cofinanţate de solicitanţii cursurilor.

Deoarece s-au creat şi dezvoltat cadre didactice cu astfel de funcţii prin cursuri oferite de MECT împreună cu alţi finanţatori externi, iar probitatea şi calitatea profesională a mentorilor de dezvoltare profesională este incontestabilă-realităţi afirmate de reprezentanţi ai MECT, ai BM din România, ai inspectoratelor şcolare judeţene, cred că ar fi „o sinucidere organizaţională” să aruncăm în necunoscut armata de mentori care au activat timp de 4 ani în toate judeţele ţării!!! Ei trebuie cuprinşi în baza de date la nivel central- prin CNFPA care le şi certifică prestaţia emiţând certificat de absolvire cu 30 de credite fiecărui c.d. format de mentor!!! La nivel local, mentorii de dezvoltare profesională, pot fi cuprinşi în Centrele de documentare şi informare de pe lângă CCD şi pot prelua şi atribuţiile mentorului de stagiatură, iar în centrele universitare şi ale mentorului de practică pedagogică, astfel încât, în sistem „part-time” să se asigure resursa umană validată de experienţă, calificată, motivată şi expertă pentru formarea continuă şi dezvoltarea profesională a cadrelor didactice.

Dorim să valorizăm expertiza noastră profesională în sistemul faţă de care suntem datori, responsabili şi pe care-l cunoaştem foarte bine ca practicieni prin cursurile furnizate şi de asociaţiile profesionale ca ANMEDEP; AGIR;ANFMER; ASMERO, cursuri acreditate în baza aceloraşi standarde ocupaţionale recunoscute de COSA şi la calitate înaltă, dar la preţuri modice ce să permită accesul c.d. interesate.

Cadrele didactice stagiare, cele cărora li se recomandă dezvoltarea profesională în urma activităţii de evaluare, monitorizare şi asistenţe la ore precum şi celor care doresc să se perfecţioneze în ceea ce priveşte metodologia didactică, mentorii de stagiatură, de dezvoltare profesională, pot să le susţină programe de formare prin sistemul formal; mentorii, la rândul lor trebuie să fie menţinuţi constant la nivelul standardelor momentului şi vor trebui formaţi periodic prin Departamentele de Formare Continuă de la nivelul universităţilor. Aşa s-ar asigura consistenţe şi continuitatea formării continue a c.d., dezvoltare lor profesională strategic proiectată şi controlată şi s-ar elimina caracterul sporadic, uneori pompieristic în ceea ce priveşte formarea stagiarilor şi a celorlalte c.d. care au nevoi, prin profesorii care (fără a aplica un sistem anume de valori, de evaluare) sunt „încărcate cu o sarcină suplimentară” şi pe care nu de cele mai multe ori o fac cu plăcere şi dăruire. Mentorii sunt o soluţie competentă, calificată, viabilă şi motivat! Această fluidizată şi continuă activitate de formare şi dezvoltare a cadrelor didactice prin colegi ce ocupă funcţiile didactice precizate şi în proiectul de Lege privind Statutul personalului didactic, va plasa la locul meritat şi MENTORUL, va oferi o valoare adăugată considerabilă activităţii şi iniţiativei MECT prin noile acte normative şi vor diminua acuzele întărind sistemul, aducând acea parte caldă, conciliantă, resursă de analize de nevoi făcute la nivel de bază şi sursă de formare mai accesibilă.

Mulţumind conducerii AGIRO pentru generoasa şi solicitanta iniţiativă de a organiza un astfel de Congres, închei cu speranţa ca acest cadru să genereze soluţii viabile tuturor propunerilor făcute aici, de către un auditoriu expert, avizat, competent şi bine intenţionat!!!

prof. Niculina NIŢĂ, preşedinte ANMEDEP

GÂNDURI DESPRE (I)RAŢIONALITATEA ÎN ŞCOALĂ

1. IntroducereRaţionalitatea şi iraţionalitatea sunt teme clasice ale filosofiei şi psihologiei, câştigând însă, de ceva vreme, şi curiozitatea ştiinţelor socio-umane. Capabili de reflecţie asupra propriei noastre cogniţii, manifestările (i)raţionalităţii (a se înţelege: raţionalitate sau iraţionalitate) devin teme de cercetare pentru toţi cei interesaţi de secretele naturii umane. Prezente în completitudinea existenţei noastre umane, în viaţa publică şi privată, în individual şi social, deopotrivă, (i)raţionalitatea se manifestă în toate procesele cunoaşterii şi ale creaţiei. Viaţa şcolară nu poate fi excepţie, (i)raţionalitatea trebuie să se facă simţită şi în acest context, în manieră duală, detectabilă fiind când una, când alta.

Şcoala este o scenă particulară unde raţionalitatea şi iraţionalitatea se reproduc, se învaţă şi se manifestă, cel mai des neobservat. Cu toate acestea, pedagogia are un interes limitat faţă de aceste fenomene. Şcolii, în general şi din toate timpurile, i-a fost pretinsă aceeaşi rigoare a raţionalităţii atât în promovarea curriculumului, cât şi în acţiunile sale din care se compune viaţa şcolară. Dacă şcoala are interes declarat şi intenţionat pentru raţionalitate, nu acelaşi lucru se poate spune în cazul iraţionalităţii. Aceasta din urmă scapă studiului, probabil pentru că se propagă neintenţionat şi pe ascuns, ca o umbră a raţionalităţii.

În cele ce urmează vom privi doar spre o şcoală oarecare, nu în direcţia întregului sistem educaţional. Acesta din urmă ar merita o investigaţie mai amplă şi mai pretenţioasă, de exemplu a modului în care birocraţia şcolară centralistă, declarată cu multă mândrie a fi super – raţională, este transformată într-un mecanism mai degrabă iraţional, ineficient şi lipsit de calitate. Avem în sistem un mare număr de exemple pentru modul în care buna intenţie a raţionalităţii se sfârşeşte în iraţionalitate. Ţine tot de domeniul iraţionalităţii, chiar dacă este explicabilă, şi maniera în care sistemul birocratic ridică mijloacele la nivel de scop şi astfel, conţinutul şi fondul devin secundare, lăsându-şi locul „procedurilor” de tot felul. Iraţionalitatea la nivel de sistem este o chestiune de altă natură.

Subiectul discuţiei noastre va rămâne doar (i)raţionalitatea practică a proceselor şcolare. Mai exact, ne vor preocupa rolul şi mecanismele pe care le au şcoala şi profesorul, în (re)producerea raţionalităţii şi, mai cu seamă, în proliferarea iraţionalităţii. Presupunem că aceasta din urmă se întâmplă neintenţionat şi ne-conştient. Tabloul prezentat nu va fi nici cuprinzător şi nici măcar o fotografie fidelă a realităţii, de vreme ce această incursiune este empirică şi doar speculativă. Altfel spus, încercăm doar să medităm despre cum se învaţă (i)raţionalitatea în şcoală, fără să punem totul doar pe seama deformaţiilor profesionale de care – nu-i aşa? - nici educatorii nu duc lipsă.

2. Raţionalitate/iraţionalitateÎn tradiţia europeană raţionalitatea, în toate ipostazele sale de manifestare, este calificată cel puţin dezirabilă, dacă nu cumva chiar obligatorie, în anumite privinţe. Însă, raţionalitatea nu are sens fără opusul ei, iraţionalitatea, aşa cum nici frumuseţea fără urâţenie, nici deşteptăciunea fără prostie nu pot exista. Superioritatea reală sau pretinsă a raţionalităţii este întipărită adânc în conştiinţa noastră comună. Totuşi, a trebuit acceptăm, că nicio cunoaştere nu se întregeşte fără aportul semnificativ al iraţionalităţii.

„Raţionalitate” face parte din seria lungă a termenilor care sunt greu de definit, dar cu care ne place să operăm, presupunând tacit că interlocutorii noştri îi atribuie acelaşi sens ca şi noi. Orice convenţie am alege în cadrul acestui articol pentru înţelesul termenului de raţionalitate, trebuie să constatăm că nu toate procesele şi produsele gândirii sunt de cântărit din acest punct de vedere. Spre exemplu percepţia, sau mecanismele de prelucrare mentală a imaginilor nu sunt calificabile după eventuala raţionalitate a acestora. Mai mult decât atât, în sfera de referinţă a raţionalităţii vom include doar acele acte cognitive care sunt efectuate deliberat, adică în mod intenţionat. Astfel, ca

„definiţie” de lucru vom considera că gândirea este raţională atunci, când rezultatul ei apare a fi corect şi conform acelei cunoaşteri de care gânditorul dispune. Puţin mai nuanţat, corectitudinea invocată aici este de înţeles ca şi corectitudine certă (dacă există aşa ceva…) sau, cel puţin, foarte probabilă. Corectitudinea este garantată de consistenţa şi caracterul necontradictoriu al consecinţelor la care ajunge gândirea. Normele cogniţiei raţionale, adică ale corectitudinii, sunt formulabile direct sau indirect. Cele indirecte, cu referiri la situaţiile care trebuie evitate în procesul gândirii corecte, sunt mai spectaculoase şi se descriu sub forma bias-urilor de diverse feluri.

Raţionalitatea clădită pe scheletul normelor gândirii corecte, dincolo de potenţialul genetic individual, este învăţată. Învăţată, oriunde e învăţabilă. În consecinţă, şi în şcoală, sub forma unei sumedenii de reguli, în fruntea cărora stă regula de bază, care nu e altceva decât însăşi respectarea regulii. Dar, în clipa în care se enunţă că o regulă trebuie respectată, cogniţia ne şi îndeamnă să vedem ce s-ar întâmpla dacă n-am face în acest fel. Invitaţi să respectăm raţionalitatea, suntem simultan tentaţi să o ignorăm şi să testăm iraţionalitatea. Felul în care iraţionalitatea ocoleşte vigilenţa raţionalităţii este tot parte a vieţii. Mai mult decât atât, la o analiză mai profundă, se pare că violarea raţionalităţii este un act perfect raţional, în multe situaţii. [1] Azi se vorbeşte chiar şi despre ignoranţă şi/sau iraţionalitate raţională, cu exemplificări din viaţa socială şi politică. [7]

Simplificând lucrurile, vom rămâne atenţi doar la comportamentul observabil al individului, comportament al cărui raţionalitate sau iraţionalitate o (d)enunţam şi o declarăm noi, observatorii din exterior, fără să ţinem cont de ceea ce percepe individul însuşi despre propria sa manifestare.

Comportamentul şi acţiunea sunt privite ca rezultat al proceselor de decizie petrecute în cogniţia individului. Ipoteza de bază este că decidentul, în posesia informaţiilor de care dispune în procesul decizional, va alege acea acţiune care îi va maximaliza utilitatea. Utilitatea este măsura preferinţelor pe care individul le asociază rezultatelor posibile ale deciziei. [3], [5] Esenţa utilităţii este însă, de natură etică, nu psihologică. Astfel, eventuala iraţionalitate (explicabilă psihologică) a comportamentului (explicabilă psihologic) nu exclude creşterea utilităţii (etice) a consecinţelor acelui comportamant.

Filosoful american John L. Pollock distinge între cogniţie (şi, drept urmare raţionalitate sau iraţionalitate) epistemică, respectiv practică. Prima se leagă de ceea ce credem şi vehiculăm prin reprezentările noastre mentale, iar cea de-a doua de ceea ce întreprindem efectiv. Cât de diferite sunt aceste două cogniţii, este bine ilustrat de exemplul clasic la fumatului. Raţionalitatea reprezentărilor despre nocivitatea fumatului, nu îl împiedică pe fumător să se comporte în practică perfect iraţional, continuând să-şi savureze tutunul. Consideraţiile noastre vor avea ca obiect doar (i)raţionalitatea practică. [1], [5]

3. Cunoaşterea şi transferulCapacitatea decizională şi de rezolvare a problemelor se învaţă şi se exersează. Dacă (i)raţionalitatea este strâns ataşată proceselor decizionale, iar învăţarea acestora se întâmplă (şi) în şcoală, atunci acesta este locul unde trebuie căutată geneza (i)raţionalităţii. Astfel, ar fi interesant să vedem, cum răspunde şcoala de astăzi la comanda socială a raţionalităţii, în măsura în care comanda însăşi este raţională. Cum sunt învăţate prin experienţa şcolară raţionalitatea şi iraţionalitatea? Care sunt mecanismele, intenţionate sau nu, care conduc la comportamente (i)raţionale? Înainte însă, o mică incursiune în învăţare şi în rezultatul aşteptat al acesteia, cunoaşterea.

Primele trei trepte ale cunoaşterii sunt considerate cunoaşterea semantică, cunoaşterea declarativă şi cunoaşterea procedurală. Cunoaşterea semantică, sau lexicală, este cunoaşterea limbii, a sensurilor de bază ataşate expresiilor, şi a sensurilor obişnuite. Cunoaşterea declarativă este cunoaşterea legilor, regulilor, şi a relaţiilor. Are ca prototip, de pildă, cunoaşterea legii lui Ohm. Proceduralul este aplicaţia imediată (exersată, a regulilor declarate) adică, transferul apropiat.

Regulile gândirii corecte se învaţă declarativ şi procedural. Prin exemple, se conturează ce este logic corect şi ce este incorect. În acest timp se imprimă în mintea elevului toate schemele mentale menite să-i uşureze raţionamentele viitoare. Bună parte a acestor scheme devine obiect al automatismelor şi astfel, timpul de procesare descreşte vertiginos, atunci când tânărul construieşte pe traseul date – informaţie – cunoaştere - înţelepciune. [2] De la cunoaşterea semantică şi declarativă, se ajunge prin transfer la cunoaşterea procedurală, care cunoaştere, în sfârşit, i se înfăţişează observatorului prin acţiunile şi comportamentele celui observat. Transferul reprezintă piatra de încercare, atât pentru cel ce învaţă, cât şi pentru cel ce evaluează efectele învăţării.

4. Iraţionalul în şcoalăCe se întâmplă însă, dacă schema mentală este greşit prezentată, greşit imprimată sau folosită neadecvat? Răspunsul este evident: deciziile care se iau utilizându-se asemenea scheme vor fi şi ele greşite. Mai exact: se va produce un asemenea comportament, sau o asemenea acţiune, care va trăda greşeala petrecută în prealabil. Se va dezvălui că, decizia tocmai luată, nu este conformă normelor (acceptate socialmente drept „corecte”). Schemele care au condus la reprezentări greşite sunt însă, respectate şi ele ca regula, în general.

O primă clasă a (i)raţionalităţii ce se cultivă în şcoală este legată de însuşi miezul vieţii şcolare: curriculumul. Nu atât partea prescrisă a curriculumului, cât experienţele de învăţare şi formare oferite prin el, sunt sursă de manifestare a (i)raţionalităţii. Deseori, pretenţiile profesorului sunt fie neclare, fie supradimensionate, fie nerealiste iar mediul de învăţare este dominat de prejudecăţi şi stereotipii. Dacă mai socotim şi distanţa dintre aşteptările celui care învaţă şi irelevanţa „materiei” oferite, elevului nu îi rămâne decât o singură şansă: să-şi dezvolte mecanisme de autoapărare care, observate din exterior, par manifestări iraţionale. Exemplul tipic este copiatul, complet iraţional, dar cu utilitate practică evidentă, exact ca şi fuga de la oră, dacă în spatele deciziei luate în acest sens a stat nemulţumirea faţă de curriculum.

Dacă este adevărat că pentru a observa (i)raţionalitatea putem privi liniştiţi spre curriculum, lucrurile devin şi mai pronunţate în cazul curriculumului ascuns. Printre achiziţiile pe care le dobândeşte elevul în mod neintenţionat găsim şi mai numeroase exemple pentru modul în care iraţionalul îşi face loc în viaţa de elev.

Prestaţia profesorului oferă deseori modele bune de iraţionalitate, spre exemplu în „promovarea” clişeelor, a locurilor comune şi a limbajului de lemn. De pildă, faptul că folosim cu mare frecvenţă expresia „faptul că”, denotă faptul că nu prea ştim ce vrem să spunem – de fapt. Producţii de acest gen, repetându-se oră de oră, devin scheme mentale în cogniţia copilului, cu efecte simplificatoare deloc benefice unei gândiri sănătoase.

Dar, pe lângă manifestări uşor vizibile, elevul se comportă iraţional şi în momentele mai puţin spectaculoase. Se manifestă astfel, atunci când comite erori de gândire, în eforturile sale de a învăţa la o disciplină sau alta. Aici ne referim la gândire euristică, nu la scheme algoritmice şi proceduri consacrate. Aceste erori sunt cunoscute ca bias-uri şi apariţia lor este neintenţionată şi greu observabilă. Iată câteva exemple, alese dintr-o listă impresionantă de erori de acest tip. [3], [5], [6]

Eroarea de proiecţie, de pildă, ne face să credem, că valorile, convingerile şi ideile noastre sunt împărtăşite de cei din jur. În şcoală, se întâmplă că ceea ce cred eu, profesorul, despre o chestiune anume este acelaşi cu ceea ce crede elevul. În realitate însă, părerile celor doi parteneri în învăţare poate diferi semnificativ. Mai mult decât atât, s-ar putea întâmpla ca adevărul să nici nu fie de partea profesorului.

Un alt exemplu este al euristicii de disponibilitate. Această eroare se produce atunci când verosimilitatea unui eveniment este apreciată sau estimată doar în baza exemplelor disponibile în memorie. Tot ceea ce nu are model memorat, atipicul sau neobişnuitul, sunt sacrificaţi de către

iraţionalitatea acestei euristici. De aici poate, şi greutatea cu care elevul se confruntă cu problemele atipice, neconvenţionale şi lipsite de algoritmi ataşaţi. Atitudinea rutinieră a profesorului întăreşte în elev iluzia superiorităţii căii deja parcurse şi astfel, rutina nu naşte nimic altceva, decât tot rutină.

Eroarea de confirmare este tendinţa noastră de a căuta dovezi pentru, mai degrabă decât dovezi contra. Dovezile pentru vin să confirme ideile preconcepute, întărindu-ne convingerea asupra pretinsei corectitudini ale ideilor noastre. Infirmarea presupune existenţa, găsirea şi folosirea contraexemplului în raţionament. Preferata şcolii rămâne însă, confirmarea. Spre exemplu, majoritatea exerciţiilor din matematica şcolară cer elevului să confirme ceva dat, ceva prestabilit şi doar în cazuri rare să infirme o afirmaţie. Situaţiile în care însuşi elevul decide dacă va încerca o confirmare sau, mai degrabă, o infirmare, sunt şi mai puţin întâlnite. Duelul „îndoilei şi certitudini” – parafrazând aici titlul unei cărţi scrise de marele nostru Grigore Moisil [4] – este câştigat în şcoală, detaşat de „certitudini”, pentru că nu se pune mare accent pe exerciţiul îndoielii şi nici pe văzutul lucrurilor prin altă prismă.

De aici e doar un pas până la falsul consens, atât de tipic pentru cultura noastră. Obişnuiţi şi învăţaţi mai mult cu aprobatul decât cu dezaprobatul, în special când mesajul vine de la înălţimea unei autorităţi, falsul consens (adică, iluzia sau aparenţa unui consens) se instaurează numaidecât. Însăşi autoritatea este aceea care cade în iraţionalitatea astfel produsă, încercând chiar să construiască pe „consensul” pe care îl percepe. La sfârşitul orei, când profesorul întreabă dacă s-a înţeles „lecţia” sau nu, răspunsul consensual este „da, domn’ profesor!” şi ambele părţi pleacă mulţumite în pauză: profesorul cu credinţa orei reuşite, iar elevul cu sentimentul victoriei asupra profesorului. Singura care pierde ceva din acest ritual este raţionalitatea.

În starea aceasta pătrunsă de atâtea bias-uri, nu este de mirare că elevul se comportă deseori „inexplicabil”. În loc să fie activ, este pasiv, sau chiar reactiv. Această reactanţă – evident iraţională, dacă o privim din exterior – este doar încercarea individului de a-şi păstra libertatea de acţiune, libertate pe care o percepe limitată sau îngrădită prin cerinţele profesorului. Şi încă nu am vorbit nimic despre efectul de turmă, ceea ce înseamnă un comportament calitativ diferit de „suma” comportamentelor indivizilor care o compun. Clasa de elevi are, precum multe alte colectivităţi umane, de multe ori caracteristicile turmei, imitând exact ce nu ar trebui şi solidarizând cu glasul dominant. Turma are o cunoaştere colectivă şi implicită. Apartenenţa la majoritate îi conferă individului sentimentul de siguranţă şi şansa sporită în evitarea conflictelor. Decizia de a aparţine unei grupări se ia, cu certitudine, nu doar pe cale pur raţională. Sentimente, ambiţii şi motivaţii de tot felul şi diverse interese stau la baza deciziei de apartenenţă, precum în politică, aşa şi în viaţa şcolară. Carisma liderului informal al clasei umbreşte, puterea de raţionalitate a celui care, din motive practic-utilitare vrea să devină membru de grup.

În încheiere, un ultim exemplu, cel al erorii înţelegerii ulterioare, denumită uzual hindsight bias. Această „ştiam eu de mult…- manifestare” este de mare importanţă în dezvoltarea coerenţei şi a stimei de sine, cu implicaţii sociale evidente. Suntem tentaţi să filtrăm evenimentele din trecut în baza cunoaşterii de care dispunem în prezent şi astfel, să credem că respectivele întâmplări sunt mai predictibile decât erau în realitate. Elevul se vede în faţa unor astfel de manifestări de exemplu atunci, când profesorul îl apreciază, pozitiv sau negativ, prin evocarea unor fapte petrecute în trecut: rezultatele din semestrul sau anul precedent, performanţe sau eşecuri obţinute cu lat prilej sau, pur şi simplu, afirmând ceva de genul: „Ştiam, aşa eşti tu!”

5. ÎncheiereViaţa şcolară este plină de forme subtile de iraţionalitate. Chiar dacă unele se produc involuntar, aceasta nu schimbă cu nimic iraţionalitatea lor. Toate acestea aparţin fiinţei umane. A exclude iraţionalitatea din viaţa şcolară este mai mult decât o iluzie, pe lângă imposibilitatea şi inutilitatea unei asemenea presupuse experienţe. Ceea ce ni se pare important şi necesar, este îndreptarea atenţiei studiului şi a cercetării de domeniu asupra acestui aspect neglijat. Orice încercare de

raţionalizare a iraţionalităţii va umple un gol, probabil şi în ştiinţele educaţiei, dar în pedagogia practică, cu siguranţă.

[1] Pollock, John L. Irrationallity and Cognition în www.u.arizona.edu[2] Fleming, Neil Coping with a Revolution: Will the Internet Change Learning? în www.systems-thinking.org[3] Miclea, M. Psihologie cognitivă Editura Polirom, Iaşi, 1999[4] Moisil, Gr., C. Îndoieli şi certitudini Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971[5] Huoranszki, F. Kinyilvánitott preferenciák és irracionalitás în www. socio.mta.hu[6] Drozda-Senkowska, E. Capcanele raţionamentului Editura Polirom, Iaşi, 1998[7] Caplan, B. Rational Ignorance vs. Rational Irrationality George Mason University - 1999

Nicolae Pellegrini

PROVOCĂRILE EDUCAŢIEI

Educatia in momentul actual in Romania este privita prin mai multe perspective: ca o afacere, ca o metoda de manipulare si programare a tinerei generatii, ca o problema consumatoare de resurse, ca o necesitate fara contururi precise, ca o obligatie.

In alte parti ale lumii educatia este privita ca o optiune catre emanciparea sociala, ca o forma de provocare a dezvoltarii sustenabile, ca un factor de eficientizare a vietii economice si de protectie a mediului, ca un factor de activare a implicarii oamenilor in problemele cetatii, ca o cale de urmat pentru marirea performantelor personale.

Diferenta de puncte de vedere se reflecta in ideologia educationala, in curricula, evaluare, mod de utilizare a resurselor informationale, relatii intre profesori, copii, parinti.

Apar astfel mai multe curente, lucrul constient ca fiecare poate aduce succesul in educatie educatia formala in care totul se rezuma la aspecte cantitative, note, reproducere de texte,

secventializarea lipsita de libertate de gandire-simtire-actiune-creativitate a procesului de educatie, lipsa de preocupare pentru elev si concentrarea pe continutul reproductibil al manualului. Rezultatul la iesirea din sistemul de educatie este lipsa de incredere in propriile capacitati la tinerii absolventi, dar o oarecare cultura generala nu neaparat aplicabila in practica zilnica;

educatia informala in care totul se rezuma la informatii ce pot fi colectate din diferite baza de date. Aceste informatii nu presupun si efortul de a sparge granitele cunoasterii si de a descoperi noul, nici dialogul direct cu oameni de la care ai ce invata. De asemenea nu presupun experienta sociala zilnica sau aplicarea practica a cunostintelor;

educatia non-formala in care se pune accentul strict pe atitudini, aptitudini, abilitati, competente generatoare de rezultate si pe formarea personalitatii echilibrate a elevilor. Aceasta directie are mai multe scoli si genereaza rezultate remarcabile, putand face diferenta dintre instruire-dresaj si educatie-comportamente-abilitati. In aceasta directie evaluarile sunt calitative si specifice, iar profesorii necesita pregatire metodologica specifica, nu se fac evaluari cantitative care sa dea etichete, iar absolventii au un procentaj mult mai mare de reusita pe piata muncii decat la celelalte forme de educatie. Cu toate aceste rezultatul final nu duce neaparat la o cultura generala deosebita ci la o cultura specifica profunda pe domeniile de interes.

Noi am fost formati in spiritul educatiei formale, iar aceasta traditie continua si in prezent. Deci nu facem educatie decat in perioada gradinta-clase primare si numai daca educatoarea-invatatoarea au initiativa aceasta. In schimb copiilor li se cere sa memoreze fara a aplica practic, fara a descoperi informatia, fara a se bucura de rezultat, fara a fi creativi, fara a avea initiative, fara a se grupa dupa afinitati cu alti copii, fara a participa activ la ora prin punerea de probleme, etc.

Drept rezultat se urmareste o cultura generala fara legatura directa cu nevoile de adaptare la piata muncii. Absolventii devin buni cumparatori, buni votanti si buni soldati, iar celor carora nu le convine ce au devenit emigreaza in alte tari in cautarea unui mediu social care sa le pretuiasca calitatile reale.

Tinand seama de faptul ca un copil ce intra in gradinita si merge la scoala pana la terminarea facultatii va avea 20 de ani de stat sub influenta directa a unui sistem educativ trebuie sa gandim profund asupra modului in care asiguram evolutia copilului pe parcursul acestui interval. Trebuie de asemenea sa ne gandim la eficienta educatiei si mai ales la scopurile urmarite in educatie. Daca la final gradul de succes pe piata muncii al elevului este considerabil, atunci putem evalua pozitiv sistemul de educatie.

La noi din pacate evaluarea este negativa, un procentaj extrem de mic de absolventi se angajeaza in profesii pentru care au fost pregatiti in scoala sau facultate. Comportamentul social al elevilor sau absolventilor este de nivel sub-mediu, ei au tendinta sa minta, sa insele, sa copieze, sa fure idei, sa nu faca o munca de calitate, sa nu aiba centrarea pe „bun”, „frumos”, „adevarat” ci pe profit-oportinitate de moment.

Daca constiinta profesionala, responsabilitatea si interesul sunt mai dezvoltate la educatori si invatatori, acestea incep sa scada la profesori, multi dintre ei fiind multumiti cu instruire fara educatie; repetare de cunostinte fara creativitate, descoperire si gandire; formalism in apreciere fara cunoasterea profilului intelectual al elevilor si comportament exclusivist fara deschiderea de trasee individuale de educatie.

Nu profesorii sunt neaparat culpabili pentru aceasta, ci organizarea invechita a sistemului de educatie. O educatie de calitate presupune cunoastere si efort de perfectionare permanenta, entuziasm si nandrie profesionala, retribuire in conformitate cu progresul elevilor, sisteme de evaluare a muncii pe criterii cantitative, calitative, corelative si normative, conditii decente de lucru, prestigiul profesiei si selectatia profesorilor in functie de abilitati, cunostinte si dedicatie profesionala.

Un sistem de educatie eficient presupune criteriile competentei profesionale pe baza de rezultate ca singurele criterii pentru avansarea in ierarhia profesionala, specializare in administratie pentru cei ce ocupa functii de conducere, descentralizarea activitatilor legate de oferta de continuturi si training, descentralizarea financiara si administrativa a scolilor, mecanisme de transparentizare a deciziilor si rezultatelor si de corectare a erorilor.

Un sistem de educatie competitiv presupune reguli ale pietei pe competitia educationala cu toate riscurile ce reies de aici si mai ales cunoasterea profunda a rezultatelor de succes validate in alte parti si libertatea de utilizare a acestor rezultate in practica curenta.

In momentul actual lipsa de performanta este platita cu bani europeni sau guvernamentali, iar judecand rezultatele la bacalaureat singurele scopuri ale educatiei in care s-au obtinut rezultate vizibile au fost legate de inselaciune, copiat, frauda.

A venit vremea sa facem o schimbare in educatie printr-o reforma care sa porneasca de la nivelul scolilor, a profesorilor si invatatorilor, a elevilor si parintilor. Educatia trebuie sa redevina mijlocul de a deveni ceea ce visezi, nu un furnizor de diplome fara acoperire.

A venit vremea ca elevii sa vina la scoala cu placere stiind ca vor participa la o aventura a cunoastrii ce le va motiva existenta si le va directiona potentialul catre modul participativ de existenta.

A venit vremea ca invatatorii si profesorii sa redevina maestrii destinului copiilor, oamenii pe a caror umeri se vor ridica viitoarele valori si viitoarele motoare ale dezvoltarii durabile, a stabilitatii mediului natural si social, a constiintelor civice, a performantelor stiintifice si tehnice.

Suntem multi si cu potential urias. Unii sunt experti in ceea ce fac si pot invata pe altii. Putem fi ingeniosi si creativi, activi si responsabili, suntem o mare forta potentiala. Suntem cei ce genereaza viitorul, cum il proiectam asa va fi. Vrem un viitor mai bun, il putem construi. Totul depinde de noi

Florian ColceagMD, PHD

Presedinte consortiul EDUGATE,presedinte IRSCA GIFTED EDUCATION

membru fondator al Consortiului International Pentru Copii cu Nevoi Speciale de Educatiemembru World Council for Gifted and Talented Children

membru European Council for High Abilitymembru Network of International Excelency

membru Asia-Pacific Federationmembru Club of Rome

PRIN CAPCANELE ISTORIEI?Profesor Jude Laurenţiu

Colegiul Naţional „Horea Cloşca şi Crişan” Alba IuliaO situaţie dată poate fi discutată din punctul de vedere al oricărei teorii, oricum contează numai

rezultatele, efectul situaţiei şi nu teoria.Reforma prejudecăţilor:- nu ştim!, cu toate că toată lumea ştie!, că la baza culturii popoarelor din acest spaţiu european

este vechea cultură traco - daco - getică, aşa că o cenzurăm din manualele şcolare pentru a nu fi cunoscută ca şi cum nu ar fi existat;

- ne supără că se vorbeşte de două latinităţi: latina originară - foarte veche - vorbită în zona Mării Negre şi latina peninsulară care s-a dezvoltat mult mai târziu în peninsula Italică;

- nu vrem să admitem ca variantă probabilă că noua putere mondială ce s-a născut poate ne va cere să învăţăm chineza, ca limbă de circulaţie internaţională.

...................................................................................................................................Având în vedere că oficial noi avem origine daco-romană, este firesc ca baza propriilor noastre valori

să se sprijine pe cele două culturi şi-n consecinţă pe valorile morale ale dacilor şi romanilor, pe baza cărora să stabilim axele de coordonate a propriului sistem educativ care să formeze absolvenţi, cetăţeni cu atitudini utile comunităţii care i-a produs. Această acţiune ar avea trei mari câştiguri:

- putem selecta ce este mai valoros de la cele două culturi;- nu vom mai fi tentaţi să le tot schimbăm, după cum bate vântul istoriei, pentru că valorile

morale ale culturii dacice şi a celei romane sunt bine cunoscute de către europeni şi stau la baza propriilor lor valori;

- în legătură cu moralitatea celor două civilizaţii există suficient de multe informaţii. Romanii ( Roma = Radix omnia malorum - rădăcina tuturor relelor): Aceia, născuţi în cetatea

Romei erau educaţi după obiceiurile cele mai barbare, pe care le exercitau apoi cu cruzimea care le era proprie. Mulţi conducători romani se comportau faţă de propriii lor cetăţeni ca nişte asasini.

Daco - geţi (Dacia/Geţia reprezenta în antichitate polul civilizaţiei şi spiritualităţii): Care încă demonstrează că şi-a însuşit cele mai umane obiceiuri şi care cu greu le mai păstrează, în aşa zisul „bun simţ al ţăranului rumân”.

Aşa că nu ne-ar rămâne decât să analizăm valorile morale şi educative ce se cultivau, puse în valoare de relaţiile interumane din viaţa de zi cu zi ale cetăţenilor daci sau romani, prin felul de a fi şi a se comporta ca cetăţeni, apoi să selectăm ce este util comunităţii noastre din atitudinile şi comportamentele indivizilor promovate de cele două culturi:

A. Atitudini ale cetăţenilor romani la ei acasă, la Roma J. Bingham şi colab., în Enciclopedia Lumii Antice creionează sugestiv comportarea

cetăţenilor Romei imperiale: I. O bună parte din ei duceau o viaţă de paraziţi. Prin jefuirea popoarelor cucerite, a

noncetăţenilor romani, imperiul le asigura cetăţenilor romani ai Romei şi familiilor lor gratuit sau la preţuri mici:1) hrană;2) distracţii. Pentru ocuparea timpului liber şi relaxare, imperiul construind şi asigurând funcţionarea:a) termelor publice (unele cu capacităţi de până la 1600 de oameni);b) circus-urilor (hipodromuri) pentru cursele de cai (unele cu capacităţi de până la 250 000 de oameni);c) teatrelor - cu reprezentaţii foarte grosolane ori foarte violente , încât de multe ori un condamnat lua locul actorului la un moment dat pe scenă, pentru a fi torturat şi ucis în faţa publicului care aplauda cu frenezie;d) stadioanelor (unele cu capacităţi de până la 50 000 de oameni şi o frecvenţă a spectacolelor de până la 93 de zile/an ). Pe arenele acestor stadioane se organizau jocuri (distracţii bestiale) de o violenţă şi cruzime de nedescris:- lupte între animale cu masacrarea lor;- oameni neînarmaţi împinşi în arenă pentru a fi sfâşiaţi de animalele înfometate (în acest fel au fost masacraţi mii şi mii de creştini);- răstigniri pe cruce, oameni arşi de vii etc.- lupte pe viaţă şi pe moarte, între oameni şi animale sălbatice;- lupte pe viaţă şi pe moarte, între oameni înarmaţi.Şi toate acestea în faţa unui public care era entuziasmat de ceea ce se întâmpla.

II.. Între preocupările zilnice ale cetăţeanului de rând al Romei imperiale îşi găseau un loc important următoarele activităţi: - să participe la spectacolele, distracţiile organizate de împărat şi de cei care doreau să le câştige simpatia;

- să primească raţiile (subvenţiile) gratuite de grâne, în cazul în care nu le primeau la timp, considerau că li s-a încălcat un drept fundamental şi izbucneau revolte violente;

- să-şi viziteze patronul ( capul marii familii) în fiecare dimineaţă, să-l informeze, să-l însoţească oricând ieşea în oraş, să voteze pentru el, să-i susţină acţiunile etc.;

- „aveau, n-aveau treabă” mergeau în locurile publice pentru a-şi petrece ziua şi a se informa…;

- să nu plătească taxe;- şi chiar să arunce gunoiul din casă pe geam în stradă „în capul trecătorilor”.

III. Cetăţeanului bogat al Romei imperiale, care vrea putere politică, era interesat:- să vorbească greceşte, greaca era limba apreciată de elită;- să aibă foarte mult pământ;- să aibă o mulţime de susţinători – clienţi - care erau dependenţi de el, împrumutându-le bani, îi ajuta în carieră iar uneori îi invita la masă;- să se facă cunoscut ca un apropiat al poporului. În acest sens cheltuia mulţi bani sprijinind susţinătorii, organizând spectacole cât mai sângeroase pentru a distra poporul. Contribuia financiar la construcţii publice: teatre, circus-uri (hipodromuri), stadioane, temple etc. pentru a fi iubit de popor;- să facă parte din diferite grupări politice. Pentru acestea risipeau mulţi bani dând petreceri monstruoase, caracterizate prin excese nemaiîntâlnite de mâncare şi vin, adevărate orgii (pentru a putea mânca şi bea mult stăteau culcaţi , iar când se umpleau de mâncare şi băutură până-n gât, aveau ustensile pregătite pentru a-şi provoca voma şi apoi o luau de la capăt cu vinul şi mâncarea);- să fie ales în Senat;- să obţină funcţii publice. Prin comploturi şi intrigi căutau să-şi asigure cariere de succes în viaţa publică. Duşmanii erau înlăturaţi fără milă; istoria Romei este sufocată de asasinate.

Din cele prezentate reiese că Statul Roman cultiva anumite valori morale şi educative asigurând formarea unor atitudini specifice cetăţeanului Romei imperiale: extrem de vicios şi crud, şi care nu prea avea timp pentru muncă. B. Atitudini ale strămoşilor noştri carpato-danubieni, la noi acasă

În lumea antică extrem de vicioasă şi crudă, despre daco - geţi s-a vorbit şi se vorbeşte în cele mai diverse colţuri ale lumii, ca despre o oază de lumină care a făcut istorie:

-Whitney Smith, fostul director al Institutului american pentru drapele, plasează dragonul dacic împreună cu variantele sale, între drapelele care au făcut istoria lumii;

- cercetătoarea americană Marija Gimbutas, profesoară la Universitatea din Los Angeles, California, spune: „că România este vatra a ceea ce am numit vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.d.H., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă…”

- Pr. D: Bălaşa, Vechea Europă ... era condusă de regine.... cea dintâi regină cunoscută nominal se numea Hestia ... au alcătuit un cod de legi ce s-a numit Codul Belaginelor (al Legilor Frumoase)...cod care cuprindea normele de comportare a cetăţenilor... preluate mai târziu de Zamolxis.

- Joannes Magnus Gothus, Roma, 1554, vorbind despre Samolses „şi-a educat neamul, pe geţi, ca prin virtuţi să ducă o viaţă cinstită, dar că este necesar să înveţe câte ceva şi din disciplina militară, pentru că omul nu trebuie să se gândească numai la sine, el fiind născut mai ales pentru patrie”;

- Carolus Lundius, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Suediei, care în cartea „Zamolxis Primus Getarum Legislator” 1687, din care aflăm că primele legi scrise din istoria omenirii le datorăm lui Zamolxis, care aparţinea Geţilor. Acelaşi om de ştiinţă suedez ne spune: „Grecul a luat de la Get punct cu punct, elementul esenţial din legislaţia ateniană, de vreme ce şi cuvintele şi totodată şi faptele vorbesc despre acesta”

- Împăratul Iulian - Apostatul (331 - 363), în Cezarii spune despre „Traian, căruia îi plăcea să se laude şi să cam bea, ceea ce îi slăbea uneori puterea de înţelegere: singur am cutezat să merg împotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru şi am nimicit (?) neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii ce au trăit cândva - şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxis”;

- Chrisostomus care a făcut o călătorie lungă pe malul Istrului şi în ţara geţilor, este mirat de comportamentul deosebit de civilizat al dacilor;

-Clement Alexandrinul reproşa grecilor că nu sunt originali în civilizaţia lor şi că aceştia au învăţat de la traci formulele descântecelor pentru însănătoşire;

- Diodor din Sicilia vorbeşte despre diplomaţia şi abilitatea de politician a lui Dromihete, modestia geţilor şi dorinţa lor de a trăi în pace cu vecinii;

- Iordanes vorbind despre regina Tomiris (întemeietoarea Tomisului), menţionează că, cu toate că era sigură de victorie, numai după epuizarea şanselor de pace acceptă lupta cu parţii lui Cirus, învingându-i;

- Strabon scria că, ascultându-l pe Deceneu , geto – dacii „s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin”;

- Pomponius Mela ne spune că la unii traci folosirea vinului este necunoscută;- Herodot arată că dacii sunt băutori de lapte;- Marţial spune despre copilul dac că este sătul de laptele juncanelor getice, jucând-se cu cercul

sarmatic;- Herodot- vorbind despre Zamolse constatăm că acesta, cu mult înaintea grecilor, a înfiinţat prima

şcoală cu local propriu din istoria omenirii şi a utilizat metode moderne de predare;- Ovidiu geto - dacii aveau drept documente pe care scriau tăbliţe din ceară;

  - Iordanes, istoricului get, vorbeşte despre Deceneu: „Observând înclinaţia lor de a-l asculta în toate şi inteligenţa lor nativă … i-a instruit în fizică, făcându-i sa trăiască potrivit cu legile naturii, pe care goţii transcriindu-le le păstrează până azi (sec VI d.H)… făcându-i superiori celorlalte popoare în ceea ce priveşte mintea; arătându-le practica i-a îndemnat să-şi trăiască viata în fapte bune” urmărind în continuare descrierea lui Iordanes se constată cu surprindere că în Dacia acelor timpuri se putea vorbi despre o activitate ştiinţifică organizată şi diversificată pe domenii de activitate!!! (ce reapare în Europa abia peste o mie de ani!!!) şi de instruirea spirituală a stratului ierarhic superior de sacerdoţi şi tarabostesi daci.    Opunându-se pătrunderii în Dacia a cultelor străine, vătămătoare pentru sănătatea spirituală si corporală a geto-dacilor, a înlăturat cultul bahic sau dyonisiac asociat cu cultura viţei de vie şi cu orgii. El a determinat pe Burebista să dispună distrugerea viţei de vie—planta sacră a lui Dyonisos. Ceea ce este extraordinar este că atât preoţimea cât şi poporul l-a sprijinit în acest act extraordinar, de stârpire a viţei de vie. De aici se poate trage încă o concluzie: la daci viciul beţiei nu apucase să-şi câştige adepţi, acesta pătrunde în nordul Dunării cu sprijinul armatei romane.  Deceneu considera că viitorul şi strălucirea poporului său depind numai de înalta ţinută morală şi plecând de la această premisă se poate clădi un edificiu statal si social trainic, motiv pentru care, sprijinit de Burebista, a înfăptuit o profundă reformă socială şi religioasă a poporului geto-dac. Această reformă, celebră în lumea antică, a fost pusă în practică nu prin legi oficiale şi seci ci prin răbdare şi educaţie, prin legi blajine. Deceneu a impus sobrietatea şi cumpătarea, acea modestie a sufletului ale cărei valenţe răzbat din textul lui Platon. Deceneu a cerut poporului”ascultarea de porunci” ca efect al educaţiei prin dreptate. Geţi fiind recunoscuţi în antichitate ca fiind „cei mai drepţi” dintre cei cu care se înrudeau, caracteristică desigur foarte veche.   Deceneu a fost una din acele impresionante personalităţi care si-au creat un loc de frunte în istoria lumii.

Împreună cu Burebista, în puţini ani, au izbutit să dureze un stat  puternic atât social cât si moral cu realizări impresionante:

- instrucţie: i-a instruit pe daci „făcându-i să trăiască conform legilor naturii, transcriind aceste legi; ele se pastreaza pâna astazi sub numele de Legile Belagines - Legile Frumoase;

- juridic: vestitele belagines sunt acum redactate în cancelaria regală; - moral-religios: populaţia este adusă la o viaţă cu norme morale avangardiste, implementate în mare parte cu ajutorul religiei;

- tehnic: metode avansate de prelucrare a metalelor(a căror secrete nu sunt descifrate nici până în prezent), pietrei etc.;

- medical: concepţii moderne în tratarea bolnavilor. Trebuie însă precizat că ceea ce spunea Iordanes şi alţi istorici antici, mulţi duşmani daco - geţilor nu

este o sclipire de moment a unui singur om Deceneu, ci un crez al unei culturi care din cele mai vechi timpuri vine ca un filon de aur în viaţa satelor din acest spaţiu geografic.

Aceste valori morale şi educative cultivate în acest spaţiu geografic se regăsesc în aşa zis: bun simţ al omului de la ţară, pus în valoare de relaţiile interumane din viaţa de zi cu zi a ţăranului care a fost şi este un păstrător de neclintit a străvechii culturi.

C. Interferenţe culturale ca urmare a conflictelor pentru acapararea de resurse de hrană necesare Romei

Existenţa Romei, a fost permanent condiţionată de existenţa în apropiere a unui teritoriu bogat ce trebuia jefuit şi a unui popor a căror indivizi puteau fi transformaţi în sclavi. Roma nu muncea, Roma parazita, dezvoltarea Romei condiţionată de cuceriri de noi provincii. Roma nu avea duşmani, ea avea victime. Când Roma nu a mai putut cucerii a început căderea imperiului...!

Foamea de resurse a Romei, duce la agresiuni succesive în Balcani, traco-geto-dacii intrând în conflict permanent cu Roma. Anumite deosebiri religioase între nordul şi sudul Dunării favorizează ocupaţia romană în sud, în Tracia

După cum este bine cunoscut conflictul militar dintre Dacia şi Roma face ca pentru puţin timp o mică parte din teritoriul daco-geţilor să cunoască ocupaţia romană, cu două aspecte importante:

- romanii distrug locurile sfinte de la Sarmisegetuza ( la fel cum au făcut şi cu Ierusalimul evreilor), ceea ce a sporit şi mai mult ura faţă de romani;

- sacrificiul lui Decebal este o capcana în care cad romanii. De acum nu se mai poate negocia, este maximul de expansiune al Romei, căderea imperiului Romei

este hotărâtă. Dacii caută noi aliaţi în numerosul popor traco-daco-getic transformând nordul şi sudul Dunării într-un teritoriu ostil Romei; aici se constituie un centru de acumulare a forţelor antiromane, forţe care în valuri succesive atacă permanent imperiul. Dacia Romană se transformă într-un câmp de luptă iar Dunărea devine o poartă deschisă prin care dacii liberi şi aliaţii lor atacă permanent imperiul distrugându-l.

Roma nemaiavând forţa necesară continuării cuceririi peste Dunăre şi sub presiunea puternică a dacilor, trece pe poziţii de apărare înfiinţând în mica porţiune cucerită un cap de pod numit Dacia Romană, de unde în scurt timp sunt alungaţi. Romanii convinşi încă de la început că nu vor putea să reziste mult timp în acel cap de pod, sunt preocupaţi de jefuirea în mare grabă a resurselor locale, şi de apărarea imperiului împotriva atacurilor tot mai puternice ale dacilor. Caracterul temporar, sărăcia şi slaba calitate a construcţiilor romane de aici comparativ cu cele din alte provincii ale imperiului la care se adăuga starea de permanentă nesiguranţă nu au constituit un factor atractiv pentru cetăţenii Romei ca să migreze în Dacia. Aici ar fi trebuit să lucreze şi să lupte, ceea ce nu le mai era în obicei! Mulţi dintre guvernatori erau greci!

Vestigiile au mai mult caracter militar de manevră, de ocupaţie şi de garnizoană, reflectând viaţa şi preocupările unui conglomerat de militari din diverse provincii îndepărtate ale imperiului, mulţi din Asia Mică ( care sigur nu-i iubeau pe romani), totul făcut în grabă şi probabil cu dorinţa de a scăpa cu viaţă şi a pleca cât mai repede de aici.

Distrugerea centrului religios, nu au afectat în esenţă continuitatea spiritualităţii daco-geţilor ( la fel ca în situaţia poporului evreu), respectiv păstrarea identităţii naţionale. Spre deosebire de poporul lui Israel care este cucerit în totalitate şi-n mare parte deportat ( şi cu toate acestea îşi păstrează propria sa identitate); cea mai mare parte din teritoriul dacilor rămâne în afara cuceriri romane; poporul daco - get continuându-şi propria lui viaţă spirituală şi politică în afara ocupaţiei şi influenţei romane.

Nici în teritoriile ocupate, starea de permanent conflict nu asigură armonia necesară unor profunde transformări culturale, de fapt acest aspect nici nu intra în preocuparea romanilor.

Dacă avem în vedere:- durata scurtă a ocupaţiei romane, în capul de pod de peste Dunăre;- lipsa şcolilor învăţământului public roman în satele dacice din Dacia Romană şi din afara ocupaţiei

romane;- politica de jaf dusă de cotropitori;- starea de război şi de duşmănie a populaţiei locale faţă de cotropitori, putem avea ferma convingere,

că influenţa romană asupra spiritualităţi populaţiei locale este puţin probabilă (Nullum violentum diuturnum - nimic din ceea ce este impus prin violenţă nu durează).

Şi atunci reapare fireasca întrebare: - Ce s-a întâmplat atunci? Pe teritoriul Daciei s-a purtat în antichitate un mare război între două culturi:- cultura sclavagistă, care la romani a atins cele mai aberante şi crude forme de asuprire umană a

sclavagismului antic; în care normele consfinţeau robia şi segmentarea societăţii în pături bine izolate prin legi nemiloase şi crude;

- cultura oamenilor liberi, aşa zişi „barbari'', este o cultură în care normele consfinţeau libertatea omului. Cei ce rămân la huni îşi duc traiul în linişte, fiecare bucurându-se de tot ce are, nesupărat şi neasuprit. M: STOIAN citat de R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p159

Istoria arată fără nici un dubiu , că oamenii liberi au învins ştergând din istorie odiosul Imperiu Roman cu practicile sale dictatoriale inumane.

Este o mare greşeală istorică că acceptăm punctul de vedere străin, al propagandei Romei, cu privire la „năvălirilor barbare''. Aceşti „ barbari'' sunt duşmanii Romei şi nu a autohtonilor. Pentru autohtoni „ barbari'' sunt fraţii lor dacii liberi şi aliaţii acestora, împreună duc un război de eliberare a patriei lor şi distrugerea Imperiului Roman. Romanii sunt cotropitorii! Deci este cazul să facem reparaţiile istorice ce se impun cu privire la „ barbari'', să le apreciem efortul şi sacrificiul făcut.

Întrebată experta germană Barbara Deppert Lippitz, dacă suntem urmaşii Romei aceasta spune: Nu, aceasta este o altă greşeală, voi cu siguranţă sunteţi urmaşii dacilor. ...romanii au venit, au luat aurul, au stat o perioadă şi au plecat... Poporul român se deosebeşte radical de cel italian.. voi, poporul român, puteţi să vă mândriţi cu originea voastră (dacică) şi să vă consideraţi cel puţin egali celorlalte popoare care au rădăcini în bătrâna Europă. V. BRILINSKY, Nu există nici o îndoială, brăţările sunt ale dacilor, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 42. mai 2007 pag 30)

Dacă noi urmaşii dacilor şi a aliaţilor lor suntem cel puţin egali celorlalte popoare care au rădăcini în bătrâna Europă: Ce model educativ să adoptăm ce atitudini să formăm încât să nu mai fim săraci într-o ţară bogată?

3. PROPAGANDA SUPERIORITĂŢII CULTURII ROMANE.Propaganda din manualele şcolare a superiorităţii culturii romane şi influenţei acesteia în acest spaţiu

este rezultatul:1. Propagandei sistematice a politicii imperiale a împăraţilor romani care nu au suferit de modestie,

mulţi dorind şi impunând să fie recunoscuţi ca zei. Ca urmare multe „fapte a lor'' mărunte şi nesemnificative erau glorificate, iar dacă împăratul avea bani fapta sa era înfiptă în memoria posterităţii prin: sacrificii, construcţii monumentale publice, serbări spectacole etc. Nu avea importanţă că evenimentul era minor, modul de prezentare la Roma era esenţial. Nici împăratul Traian nu s-a abătut de la această regulă, dar comparativ cu alţi împăraţi a fost ajutat de norocul ca, prin trădare, să pună mâna pe imensul tezaur religios de la Sarmisegetuza şi pe cantităţi imense de resurse de hrană, pe care le-a dus la Roma. Bogăţiile fabuloase luate de romani: 1,625 milioane kg aur şi peste 3,270 milioane kg argint , vase de preţ, turme, prizonieri etc. CRITON, Getica citat de R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990. p. 151

Acest tezaur împreună cu imensele resurse smulse Daciei îi permit lui Traian „ mari realizări economice în imperiu'': fondator de oraşe cu numele împăratului, bate monede cu efigia lui chiar şi în oraşele greceşti, se instaurează cultul lui Traian la Sarmisegetusa i se ridică un templu unde slujeşte un sacerdot, construieşte Tropaeum Traiani în Dobrogea, Forumul lui Traian, Columna la Roma ,temple, apeducte ,teatre,drumuri, canale,poduri, porturi în Roma şi alte Oraşe ale imperiului se suprimă impozitele pe un an, fiecare plebeu a primit peste 650 de denari şi grandioasele serbări ce au durat peste 3 ani etc. prelucrare după R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p152

Ca urmare cei mai drepţi şi mai viteji dintre traci, poporul de rând, ţărănimea noastră este cea din urmă din Europa ... nici o ţărănime nu a rămas ca ţărănimea din regatul român N. IORGA, Pagini alese, vol .2, p326 citat de R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p155.

2. Propagandei sistematice a superiorităţii culturii romane faţă de cea „barbară''. Roma încă de la începuturile ei a avut grijă să-şi apere interesele şi să-şi argumenteze politica de jaf şi cucerire, construind mituri „solide'' ale superiorităţii Romei pe care le-a promovat şi susţinut în mod agresiv în paralel cu propaganda mincinoasă şi dispreţuitoare faţă de „ barbari''. Barbarii erau duşmanii Romei, ea nu-i putea iubi decât ca sclavi, iar ţările lor ca teritorii pe care aveau dreptul să le jefuiască.

În consecinţă mitul superiorităţii şi măreţiei Romei susţinut prin jaful popoarelor cucerite şi promovat în istorie de: intelectualitatea Romei şi ruinele construcţiilor împăraţilor ce se credeau nemuritori au fost şi sunt paravanul după care se ascunde cea mai nedreaptă şi decăzută orânduire a antichităţii.

Şi azi o parte din intelectualitate actuală cade în capcana acestei propagande iniţiate de circa 2000 de ani, lăsându-se manipulată. Acceptă ca adevărate în totalitate scrierile anticilor, fără a căuta să le identifice orientarea politică, pe cine favorizează aceste scrieri. În acest sens imensa şi de succes capcană propagandistică a împăratului Traian funcţionează şi-n prezent.

4. EFECTELE EDUCAŢIEI ŞCOLARE ÎŞI AU RĂDĂCINI ISTORICE!OMUL TREBUIE SĂ SIMTĂ CĂ APARŢINE LOCULUI ÎN CARE S-A NĂSCUT!

Oare modelul educativ adoptat până-n prezent, are efecte a căror rădăcini istorice au format atitudini încât să fim săraci într-o ţară bogată?

Orice comunitate în mod ideal îşi doreşte un anumit absolvent care cel puţin să recompenseze comunitatea cu valoarea investiţiei făcută. Constatăm că între dorinţe şi fapte este o mare diferenţă. Cu cât comunitatea a investit mai mult în ei, cu atât aceştia sunt mai dornici de a ne părăsi şi poate că ne dispreţuiesc mai mult, mulţi dintre cei rămaşi şi care ajung în funcţii de decizie nu se poartă nici ei mai bine. În mod firesc ne punem întrebarea: de ce-i aşa? Până nu demult se vorbea la sate despre : cei şapte ani de acasă ai copilului, ani în care copilul alergând în jurul mamei învăţa să-şi iubească părinţii, oamenii din jur şi locurile natale, creându-se legături care nu mai puteau fi rupte toată viaţa. Oriunde ar fi fost plecat exista o nostalgie a locurilor natale şi o dorinţă a întoarcerii sau de a ajuta comunitatea din care s-a ridicat. Acum cei şapte ani de acasă sunt luaţi de învăţământul preşcolar şi primar. Părinţii nu mai au timp de copii, ei sunt plecaţi în ţări străine să facă de pită, educaţia este lăsată în seama specialiştilor.

Copii încă de la o vârstă foarte fragedă, din preşcolar, prin povestiri, cântece şi jocuri cu grijă sub îndrumarea specialiştilor sunt formaţi după modelele standardizate. Specialiştii utilizează metode moderne, având ca suport materiale create de alţi specialişti. Totul este bine gândit, beneficiind şi de o bază didactică pe măsură, dublată de o bogata experienţă didactică. Totul este frumos, numai efectele nu sunt pe măsura aşteptărilor, presa abundă de informaţii care ne sugerează că ceva nu este în regulă la formarea adultului.

Probabil că dacă am fi mai atenţi la opiniile şi comportarea elevilor şi la foştii elevi acum oameni adulţi, am remarca că, undeva la esenţa educaţiei în sine se greşeşte. Sistemul de valori a tânărului este ancorat undeva aiurea. Prin educaţia promovată şcoala ridică în slăvi orice altă cultură şi mai puţin pe cea autohtonă. Elevul chiar atunci când învaţă despre originea şi formarea poporului din care face parte nu găseşte prea multe aspecte cu care să se mândrească în legătură cu o apariţie misterioasă a mileniu I d.Hr. a unui tânăr popor al Europei.

Multe din cele învăţate, cu care ar trebui să ne mândrim au şi o altă faţetă neplăcută, chiar jignitoare, pe care mai devreme sau mai târziu toţi o vedem. Şi atunci să nu-i fie ruşine că este român, când este pus în situaţia de a se compara cu alţi indivizi care-şi susţin continuităţi solide fără hiatus-uri ?

Încă de la grădiniţă prin poveşti, cântece şi jocuri se face glorificarea împăratului Traian şi a glorioasei armate romane. Mare este nedumerirea copiilor când află că Roma nu este în ţara lor ci peste mări şi ţări. Dar învaţă că trebuie să se mândrească cu marii şi vitejii strămoşi, veniţi de aiurea, care după un anumit timp şi-au luat calabalâcul şi-au plecat, progeniturile create rămânând de izbelişte, părăsite de taţii lor naturali. Strămoşii noştri romani şi-au renegat copii!

Mai târziu în ciclul primar, după ce a învăţat să citească şi să caute în cartea de căpătâi a limbii române, DEX, are o altă revelaţie: pe lângă faptul că nu a avut taţi care să-l recunoască, nu are nici limbă proprie, în dicţionar cuvintele sale sunt de împrumut( câteva de origine etimologică necunoscută). Nici-un cuvânt de origine română! Comoara noastră de limbă este o limbă de împrumut!

La contactul cu istoria află că locuieşte într-o ţară care a fost locuită de un popor de păstori înapoiaţi, primitivi, care în contact cu super-civilizaţia romană practic au dispărut ca civilizaţie. Deci fără taţi legali, fără limbă proprie şi într-o ţară a altora, deci minunată imagine pentru a intra în istorie!!! Locuim într-o ţară a unui popor care cel mai bun lucru pe care l-a făcut a dispărut din istorie!

Şi de ce să nu-i fie ruşine când el învaţă încă de la primele lecţii de istorie şi română că el este urmaşul nelegitim al unor cuceritori care cândva demult au violat tot ce au prins în calea lor, pentru a lăsa suficient de mulţi urmaşi încât să creeze un nou popor, nu numai în zona cucerită ci şi până la distanţe de aproape 1000 Km. Şi ce este mai înjositor este că tratamentul la care au fost supuse femeile şi fetele a fost de aşa natură, încât acestea nu au mai avut curajul de a-şi mai creşte copii în limba maternă ( cum este firesc la oricare alt popor unde mama este cea care formează copilul), ci s-au forţat să-i înveţe limba şi obiceiurile violatorilor, cu toate că aceşti violatori plecau mai departe după ce-şi satisfăceau nevoile sexuale, acolo unde „marele, bunul şi dreptul'' împărat îi ducea cu legiunile sale. Deci stră-străbunicile noastre nu au fost în stare să transmită limba şi obiceiurile lor nici propriilor copii ! Groaznice mame nicăieri în lume nu s-a întâmplat aşa!!! (Cu toate că pe Columna lui Traian apare scena torturării prizonierilor romani de către femeile dace; iar mai târziu O monedă prezintă figura alegorică a unei femei cu un stindard în mână, pe un fundal de munţi, cu următoarea înscripţie în greacă -paranoia Gaeton-(“ nebunia geţilor'') A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.206, iar mai târziu alte imagini de luptătoare pentru libertatea propriului neam le întâlnim în galeria istoriei noastre).

Şi pentru ca ruşinea să fie şi mai mare bărbaţii daci erau atât de proşti încât erau încântaţi de ce se întâmplă şi învăţau de zor cât mai repede şi bine noua limbă limba latină. Dacii erau proşti şi fără mândrie!

Dacă este mai curios şi abordează lucrări de specialitate, elevul constată că regula se respectă, realizările celor care au locuit cândva pe aici sunt dovezi certe ale influenţei, importului etc. a unui oarecare alt popor de undeva, dar numai idee autohtonă nu! Deci după toate hibele pe care le avem, fără taţi legali, fără limbă proprie şi într-o ţară a altora, cu mame... , nu putem fi nici inventatori nici inovatori!!!

Dacă mai auzim şi opiniile unora că „marele ,bunul şi dreptul'' împărat Traian a umplut Dacia cu „gunoaiele'' Romei, provenite prin golirea închisorilor nu mai este nevoie de nici un indiciu pentru modelul de profilul moral prezentat în scop educativ.

Această „moştenire'' impusă şi nedorită, apariţie misterioasă a mileniu I d.H. ca un tânăr popor al Europei cu o faţetă oficială cu care ne mândrim dar de pe care nu putem desprinde faţeta urmaşului nedorit nu ne face un renume bun, niciodată un copil născut aşa nu a fost apreciat pozitiv de vecini. Tot timpul acesta are un complex de inferioritate.

Oare specialiştii nu-şi dau seama că acestei origini romane, cu două faţete una frumoasă iar cealaltă foarte urâtă , oricât am cosmetiza-o, i se vede urâţenia, şi că este o jignire adusă acestui popor şi are efecte educative negative. Consecinţele sunt vizibile, elocventă este comportarea noastră civilizată în străinătate, iar când venim în ţară facem mizerie peste tot, avem dispreţ pentru tot şi toate. Este o chestiune de demnitate umană de care avem atât de mult nevoie!

N. Savescu , în articolul: Scrisul dacic este unul din aspectele cele mai sensibile ale cercetării contemporane, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 40. februarie 2007 pag 17. referitor la istoria veche a României spune : a fost mutilată şi răstălmăcită nu numai dintr-o ignoranţă determinată de complexe de inferioritate dar cel mai adesea, prin servituţi solicitate de caleidoscopul geopolitic..”modelul'' acceptării

mecanice a descendenţei actualilor români din legiunile romane, a făcut să se ignore .. (adaug) românii ai căror strămoşi nu au fost sub talpa Romei: din Bihor, Maramureşul istoric , Moldova, Bucovina, Basarabia o parte din Ardeal şi chiar Muntenia, şi care şi-au dat viaţa pentru alungarea cotropitorilor. Ce facem cu acei daci din ţinuturile cucerite vremelnic, care au dus greul asupririi, revoltându-se adeseori; îi ignorăm şi pe ei? Prin această gravă mutilare şi ignorare aducem o jignire memoriei înaintaşilor noştri fiind un exemplu educativ extrem de negativ, mai ales pentru acei români ai căror stră-strămoşi s-au întâlnit cu romanii numai în luptă ca inamici.

Oare chiar trebuie să-i educăm pe aceşti români, să-şi arunce în negura uitării pe adevăraţii străbuni şi să-şi ia alţii de împrumut? Să nu ne mirăm atunci că pe noi românii, unii străini ne tratează cu dispreţ!!! Oare nu au dreptate că unii din cei pe care-i educăm nu ne cred!!!5. ROMÂNII AU ŞANSA DE A-ŞI FACE CUNOSCUTĂ PROPRIA CULTURĂ ÎN ROMÂNIACarta europeană conţine prevederi despre drepturile copilului care vizează, printre altele şi dreptul acestora de a avea un nume şi o naţionalitate, libertatea de exprimare şi accesul la informaţiile care îi privesc.

Baza unităţii Uniunii Europene se găseşte în valorile comune moştenite din vechea istorie a Europei, în civilizaţia traco-daco-getică şi în faptul că şi azi mari popoare ale Europei îşi revendică vechi origini dunărene: germanii - Deutschland - Ţara Dacilor, olandezi, danezi -dani/ daci, suedezi - geţi etc. De aceea este de neînţeles de ce noi trebuie să fim o excepţie, când chiar romanii îşi revendică originea tracă prin străbunul lor plecat din Troia în Italia. Protoistoria Europei îşi găseşte naţiunea matcă în Lunca Dunării. Problemele elucidării neclarităţilor şi obstacolele de neexplicat a evoluţiei populaţiei indo-europene şi a limbii acesteia îşi găsesc rezolvările admiţând mişcare în spirală în spaţiul geografic a populaţiilor, cu centru de roire pe cursul mijlociu al Dunării. 6. ÎNVĂŢĂMÂNTUL CULTIVĂ VALORI CARE RĂSPUND COMENZII SOCIALE Fenomenele sociale actuale concretizate prin comportarea noastră în străinătate şi altfel în ţară, mizeria politică şi socială, dispreţul pentru tot şi toate au un mesaj clar, că trebuie făcut ceva, în primul rând o decizie de natură politică. Este necesar:- să identificăm ce este util comunităţii noastre, pentru ca aceasta să-şi poată continua existenţa;- să apărăm ţărănimea ca şi clasă socială şi ca păstrătoare de neclintit a vechii culturi;- intelectualul să conştientizeze că este în primul rând specialistul plătit de comunitate să o ajute să-şi rezolve eficient problemele adaptării culturale la mediu nu să-i distrugă cultura oferindu-i alte produse care produc haos îndeosebi în normele de comportament. Nici eforturile unor intelectual de a găsi origini străine la tot ceea ce este autohton, iar dacă nu se poate de a le trece în uitare înlocuindu-le cu altceva străin nu răspunde comenzii sociale pentru care este plătit. Intelectualul nu trebuie să fie creator de confuzii;- să fie combătute mesajele directe sau subliminale care au efecte dezastruoase privind demnitatea individului.

De aceea ar trebuii să începem cu începutul!!! Avem nevoie de o istorie a poporului şi limbii române autohtonă şi cu continuitate istorică, în care omul să creadă chiar dacă este maramureşean sau bucovinean. Avem nevoie de modele de-ale noastre!!!

Modelul instructiv educativ adoptat trebuie să răspundă comenzii sociale încât absolvenţii să corespundă necesităţilor comunităţii şi investiţia făcută în educarea şi instrucţia lor să fie cel puţin rambursată. Nişte calcule privind randamentul investiţiei în absolvenţi, cât a câştigat comunitatea de pe urma muncii absolventului faţă de cât a investit comunitate în formarea şi educarea acestuia scot în evidenţă aspecte anormale:

- absolvenţi pentru a căror pregătire s-au cheltuit sume imense, consideraţi de specialişti superpregătiţi, nu aduc nici-un profit comunităţii, iar sumele investite din punct de vedere contabil trebuie trecute la pierderi;

- absolvenţi pentru a căror pregătire s-au cheltuit sume infime, consideraţi de specialişti slab pregătiţi sau chiar analfabeţi, sunt aducători de profit ai comunităţii, iar sumele investite, din punct de vedere contabil, se întorc cu profit.

Aceste anomalii sunt însoţite de un simptom ciudat ce se manifestă în demersul didactic, pe care l-am putea numi Complex de inferioritate al învăţământului românesc comparativ cu cel al ţărilor „avansate''. Cu toate că este nevoie de absolvenţi pregătiţi pentru a realiza produse recunoscute ca valori de comunitatea în care trăieşte, noi răspundem comenzii sociale reale din ce în ce mai slab. Preocuparea majoră în şcoli este învăţarea limbilor străine: engleză, spaniolă, italiană, franceză, germană, încât se poate crede că nu dorim altceva decât să golim ţara de generaţia tânără cu putere de muncă, nepregătită să producă valori. Părinţii doresc să pregătească cât se poate de „bine'' copiii pentru a pleca . la locuri de muncă cât mai depărtate ( în Spania, Italia etc.) Acest „obiectiv'' al educaţiei este păgubos, antinaţional şi antieuropean. Europa pentru a dăinui ca Uniune are nevoie de o dezvoltare armonioasă nu de zone subdezvoltate şi zone cu tensiuni interetnice ca urmare a migrării forţei de muncă necalificate( Italia etc.).

Nici rezultatele excepţionale ale olimpicilor noştri nu anulează Complexul de inferioritate al învăţământului românesc deoarece succesul acestora se bazează pe inechitatea distribuirii resurselor financiare, între potenţialul olimpic şi elevul obişnuit. Potenţialul olimpic beneficiază gratuit de pregătire specială şi fonduri suplimentare, iar drept mulţumire unii nu doresc decât să plece cât mai repede din ţară, punându-i eticheta năucitoare de învăţământ slab şi neperformant.

7. ESTE NEVOIE DE UN DEMERS DIDACTIC UTIL INDIVIDULUI ŞI COMUNITĂŢIINu putem să nu remarcăm că primul demers didactic organizat, într-un spaţiu special

construit (şcoală), menţionat în istoria lumii este întâlnit la daci. Importanţa şcolii este adânc înrădăcinată în conştiinţa acestui popor.

Când acţiunea comună este necesară, când reciprocitatea este activată în cadrul unui grup în vederea obţinerii unui rezultat, atunci par să existe procese care stimulează învăţarea individuală şi care conduc pe fiecare la o competenţă cerută de constituirea grupului. (Bruner, 1966)

Istoria ne spune că voiajorii în modele de învăţământ de împrumut au produs numai haos şi-n cultură şi-n mintea copiilor noştri. În consecinţă a dispărut unitatea normelor comportamentale şi bulversarea ierarhiilor valorilor cu consecinţele pe care le cunoaştem în comunitate respectiv în viaţa indivizilor. Aceştia sunt nemulţumiţi:

- de realizările lor;- că nu sunt înţeleşi de semeni;- că legile sunt nedrepte;- că nu pot comunica eficient;- de faptul că aspecte considerate de unii pozitive sunt catalogate de alţii negative;- de insuccese etc.Aşa că la modul general suntem nemulţumiţi şi nefericiţi! Reciprocitatea este afectată negativ şi nu

creăm competenţe necesare constituirii grupului şi viabilităţii acestuia.Firesc în demersul didactic trebuie să respectăm:

- linia politică în vigoare: dualismul daco – roman; - dar să respectăm şi realitatea că majoritatea covârşitoare a strămoşilor noştri nu i-au iubit pe

romani, nu sunt romani şi au trăit în locuri pe unde nu a călcat vreodată picior de soldat roman şi s-au întâlnit cu romani numai în luptă ca inamici. Şi că aceşti strămoşi cu o vechime mult mai mare ca romani au valori spirituale şi morale mult mai umane şi care cu toate nedreptăţile istoriei au reuşit să-şi păstreze tradiţiile. Creaţiile acestora sunt tezaure de înţelepciune ce vorbesc despre ştiinţă, credinţă, cinste şi omenie , dreptate, armonie cu natura încă din cele mai vechi timpuri.

În concluzie:1. Este important să construim un cadru educativ instructiv care să ofere oportunităţi individului dar

şi comunităţii care-l finanţează. Neglijarea interdependenţei dintre individ şi comunitate duce la conflicte, nemulţumiri. Evitarea situaţilor conflictuale este benefic tuturor partenerilor şi realizabil printr-un cadru legal preventiv. Pentru a fi preventiv acesta nu trebuie să producă haos, ci să pornească de la propria noastră cultură, de la nevoile sociale în viziunea egalităţii în marea familie europeană. Acest cadru legal trebuie să asigure echilibrul între componenta protectoare ( conservatoare de păstrare a specificului naţional) şi componenta progresistă (firească a evoluţiei civilizaţiei umane în care şi cultura noastră este parte).

2. Învăţământul ( şi educaţia) trebuie să fie apărător al valorilor comunităţii care-l plăteşte. 3. Educaţia în spiritul valorilor tradiţionale cimentează unitatea populaţiei. Învăţământului îi revine

sarcina de a educa tineretul de a fi un practicant al acestor valori.4. Promovarea în instituţiile de învăţământ a principiilor de protecţie a specificului naţional.

Şcoala să realizeze demersuri didactice prin care să pună în valoare specificul locului. 5. Dezvoltarea personalităţii copiilor să se facă în mediul favorabil lor, cel puţin până la absolvirea

gimnaziului. Dezrădăcinarea timpurie a copiilor are efecte psihologice negative, de nevindecat. 5. Stoparea iniţiativelor „ oficiale'' prin instituţii de învăţământ de import haotic de:

- sinonime inutile şi aiurea grefate;- obiceiuri şi tradiţii inadecvate specificului naţional.

6. Românul a fost educat să fie ospitalier, educaţie care probabil îşi are origine în aşa zisa invazie a migratorilor germanici, care de fapt au fost fraţii dacilor în lupta de eliberare a popoarelor de sub sclavagismul roman. Această ospitalitate s-a erodat în timp şi ar fi necesară o reactualizare a acesteia.

7. Se ştie că reuşita individului în procesul de adaptare la mediu este condiţionată în mare măsură de cunoaşterea particularităţilor populaţiilor cu care convieţuieşte sau se învecinează. Aşa că în loc de preocuparea depăşită de direcţionare a multiculturalismului spre zone aflate peste mări şi ţări, ar fi mult mai benefic dacă am avea în vedere mediul înconjurător României, şi armonizarea cu acest mediu. În acest sens pentru aceste regiuni ale Uniunii Europene ar fi mult mai util ca în locul limbilor străine, engleză, italiană, franceză, spaniolă etc. să se introducă în programa de învăţământ discipline obligatorii de învăţare a culturii şi

limbii vecinilor noştri: bulgari, sârbi, maghiari, ucraineni şi a fraţilor noştri din Republica Moldova. O intercunoaştere între vecini din punct de vedere sistemic va fi un factor esenţial de progres şi armonie din toate punctele de vedere şi mai ales economic. Celelalte limbi străine: engleză, italiană, franceză, spaniolă... arabă... şi de ce nu chineza să fie opţionale.

8. Dacă specialiştii în manuale şcolare ( istorici şi filologi) îşi vor menţine actuala poziţie faţă de problemele fundamentale a evoluţiei civilizaţiei în aceste teritorii, se va ajunge la faptul că nimeni nu le va mai citi opera. Cei setoşi de informaţii vor alege lucrări de specialitate ale unor autori străini, mult mai apropiaţi de sufletul autohtonilor. Dorim manuale care să ne reprezinte. Să identificăm valori în propria noastră cultură şi să le integrăm în programa şcolară. Manualele pot fi unice, diversitatea este inevitabil realizată prin stilul de predare propriu al profesorului şi stilul de învăţare propriu al elevului. În acest fel ar fi asigurată şi egalitatea şanselor în evaluarea elevilor.

9. Trebuie să folosim activ şi conştient trecutul istoric pentru dezvoltarea indivizilor şi a întregului popor (O. C. PATRICHI). Alţii o fac de mult, noi avem intelectuali care râd de o astfel de idee orientând educaţia în sensul dispreţuirii valorilor naţionale.

Pornind d'aci şi de la principiile multiculturalismului tolerant, pentru a trăi bine, să reaşezăm pe un fundament trainic ancorat în propria cultură, sistemul de valori pe care trebuie să se sprijine învăţământul, care să formeze absolvenţi cu atitudini umane folositoare acestui spaţiu geografic. Ca un prim semn al acestui multiculturalism tolerant ar fi participarea la stabilirea căilor de reformarea învăţământului şi a celor care văd continuitatea daco - getică în limba si cultura română şi o slabă influenţă a „cuceriri romane''. Adoptarea de hotărâri politice privind învăţământul prin excluderea celor care susţin valoarea continuităţii multimilenare a culturii materiale şi spirituale a acestui popor ne aduce din nou în faţa acelor situaţii istorice când se luau hotărâri ce priveau ţara pe la alte curţii europene.

ANEXĂ CITATE COMENTATE

Despre ROMANI:Jefuitori ai lumii, după ce le lipseşte pământul pentru pustiire, acum [ romanii] scormonesc şi marea. Dacă duşmanul este bogat, ei îi râvnesc averea, de e sărac, ei sunt dornici de stăpânire, aşa încât nu la săturat până acum nici Răsăritul nici Apusul: din toţi singuri ei doresc să înghită cu aceeaşi furie bogăţia şi sărăcia. Furtul, măcelul şi jaful ei le numesc cu termenul mincinos de stăpânire, iar pacea lor e tăcerea pustiului... Soţiile şi surorile noastre, chiar de ar scăpa de brutalitatea duşmană, ne sunt batjocorite în numele prieteniei şi ospitalităţii. ( Discursul unui luptător breton, Calgacus, către trupele sale; Tacit , Viaţa lui Agricola, citat de: J. Carpentier, F. Lebrun, Istoria Europei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p.93.).Despre TRACO - DACO - GEŢI:

Traco-Dacii erau o populaţie latină originară care în Balcani se numeau Besi, iar dincolo de Bosfor Bitii( la români există numele Bîtiu) ce aveau drept capitală Troia - spunea marele savant Stăniloaie - Latina originară deosebindu-se de cea peninsulară, adusă de troieni în Italia după cucerirea Troiei de greci. Pr. D: BĂLAŞA, De la Zamolxe la Iisus Hristos; Ed. Cuget Românesc, BIRDA, 1993

Cele mai vechi urme europene ale unei economii de producţie se găsesc în Balcani(J. Carpentier, F. Lebrun, Istoria Europei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p.31.)

Mai la nord, Ungaria Meridională, Sudul Ucrainei, România, Bulgaria şi o parte a Iugoslaviei cunosc până la sfârşitul mileniului al V-lea o cultură - numită Starčevo -Criş/Körös- care se demarchează net de influenţele anatoliene. Creşterea animalelor dar şi vânătoarea şi pescuitul joacă un rol economic important. aşezări permanente sau seminomade se stabilesc pe văi( cultura grâului şi a meiului); se construiesc locuinţe de lemn îmbrăcate cu argilă. (J. Carpentier, F. Lebrun, Istoria Europei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p.31.)

La nordul Dunării... deplasările de populaţie, sensibile către 4700 î. H. constituie începutul unei vaste mişcări ce va difuza destul de repede tehnicile agricole. (J. Carpentier, F. Lebrun, Istoria Europei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p.33.)

Populaţia sporeşte producându-se noi migrări din Ungaria(J. Carpentier, F. Lebrun, Istoria Europei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p.39.)

Ţărmul Mării Nordului şi al Mării Baltice... colonizarea acestora cu grupuri purtătoare ale tradiţiilor danubiene duce la apariţia în aceste zone a unei economii agricole diversificate.(J. Carpentier, F. Lebrun, Istoria Europei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p.33.)

Curentul epidanubian ajunge în aceeaşi perioadă până pe ţărmurileMânecii, ale Văii Loarei şi în Bretagne. (J. Carpentier, F. Lebrun, Istoria Europei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 40.).... în Balcani dar şi la marginea ţinuturilor ungureşti se prelucrează arama... Turnarea se va folosi abia la sfârşitul mileniului al V-lea, prin progresul tehnic al cuptoarelor meşteşugarilor ceramişti din regiuni danubiene... mărturia unor iscusinţe deosebite... asistăm la veacurile ce urmează la apariţia unei mulţimi de

centre indigene de turnat arama... Ungaria exportă toporaşe de aramă spre vest şi răspândeşte noua tehnologie.(J. Carpentier, F. Lebrun, Istoria Europei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p.39., p. 40.)

... în Complexul din Munţii Orăştiei ce conţine peste 200 de terase antropogene, au fost identificate ... numeroase unelte, cuptoare, urme de ateliere etc. cu unelte de prelucrare a fierului ( 27 de nicovale etc), lupele de fier ( găsite de ordinul tonelor) şi lingourile ocupă pe departe primul loc; un număr mare de piese de orfevrar dovedeşte marea producţie de obiecte de artă aplicată, din metal preţios, Aici era deosebit de dezvoltată metalurgia, meşteşugul făurăriei şi prelucrării metalelor punând în evidenţă un mare avânt economic a cărei producţii era destinată comercializării în zone mai mult sau mai puţin îndepărtate, Complexul mai sus amintit fiind un imens centru economic şi spiritual al lumii antice. Locuinţele unele cu planuri complicate, cu acoperişuri de ţiglă, au apă curentă . prelucrare după articolul lui E. IAROSLAVSCHI, Fierarii Sarmizegetusei Regia, publicat în rev. Dacoromania, nr 22, Alba Iulia , 2005.

Dacii cunoşteau o metalurgie mai avansată decât cea de azi?! Andrei Vartic, găseşte în sanctuarul dacic de la Racoş cuie .Studiind un cui dacic vechi de peste 2000 de ani, din fier pur de 99,97%. O minune antică, ce se poate obţine numai în condiţii speciale de laborator sau în Cosmos! Până la ora actuală sunt cunoscute în lume numai două exemple de astfel de fier antic: stâlpul de fier de la Delhi şi un disc din Mongolia. Cuiul dacic este acoperit, cu trei straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil. Cercetătoarea Beatrice Cauet din Toulouse ( referitor la minele de la Roşia Montană) a dovedit o intensă exploatare dacică . ... istoricul Horia Ciugudean... aurul de la minele Cârnic a îmbogăţit tezaurele lui Burebista şi Decebal. V. BRILINSKY, Brăţările de aur, punct de referinţă a istoriei Daciei, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 44. iulie 2007 pag 10

Dacii s-au remarcat şi prin aurul exploatat. Analizele chimice au arătat că o parte din aurul faraonilor egipteni provine din Munţii Apuseni. ( Nicolae Iorga,Istoria Românilor, Vol. XXX, partea I, Bucureşti,1936, p.30.).

... romanii au luat mult aur odată cu tezaurul din Sargesia, evaluat de Jerome Carcopino la 165 500 kg aur şi 331 000 kg argint Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmaşii Romei, Ed. Intact, Bucureşti, 2002.

Bogăţiile fabuloase luate de romani: 1 625 000 kg aur şi peste 3 270 000 kg argint , vase de preţ, turme, prizonieri etc. CRITON, Getica citat de R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990. p. 151

Traian are norocul de a ajunge prin trădare la tezaurul dacilor; acest tezaur împreună cu imensele resurse smulse Daciei îi permit lui Traian „ mari realizări economice în imperiu'': fondator de oraşe cu numele împăratului, bate monede cu efigia lui chiar şi oraşele greceşti, se instaurează cultul lui Traian la Sarmisegetusa i se ridică un templu unde slujeşte un sacerdot, să construiască Tropaeum Traiani în Dobrogea, Forumul lui Traian, Columna la Roma ,temple, apeducte ,teatre,drumuri, canale,poduri, porturi în Roma şi alte oraşe ale imperiului, se suprimă impozitele pe un an, fiecare plebeu a primit peste 650 de denari şi grandioasele serbări ce au durat peste 3 ani etc. prelucrare după R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p152

Ca urmare cei mai drepţi şi mai viteji dintre traci, poporul de rând, ţărănimea noastră este cea din urmă din Europa ... nici o ţărănime nu a rămas ca ţărănimea din regatul român N. IORGA, Pagini alese, vol .2, p326 citat de R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p155

Ziduri antehomerice pe muntele Istriţa ... locotenentul Vasile Cârlova... a descoperit zidurile unei impunătoare cetăţi ... Dintre ruine, ruşii au scos şi confiscat 36 de cară de aur, argint şi obiecte de artă. Cu piatra din ziduri a fost pavat drumul dintre Galaţi şi Brăila şi au fost reparate zidurile vechii cetăţi brăilene . În alt loc tot pe acest munte în anul 1861 arheologul austriac Bock ...zidurile acestei cetăţi aveau grosime ciclopică, laturile ei fiind apărate de patru turnuri uriaşe. G. HAŞA, Noi ipoteze despre Tezaurul de la Pietroasa, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 52. mai 2008 pag. 12.

Realizările dovedesc că dacii erau maeştri în tăiatul pietrei. Aveau unelte cu care puteau ciopli piatra, şi au fasonat cantităţi imense de piatră. Au realizat construcţii unice în Europa, cu ziduri de piatră ecarisată( blocuri de calcar fasonate) sau terase cu blocuri de andezit. Tăiau rocile cele mai dure cum este andezitul, pe care l-au transportat în munţii Sarmisegetuzei sub formă de blocuri imense de la distanţe de aproape 100 km

... blocurile de andezit aranjate ca repere astronomice... dacii aveau cunoştinţe astronomice cum numai la maya le-am mai întâlnit.. având cunoştinţe nu numai despre mişcarea planetelor ci şi despre mărimea planetelor .... Călătorie în Dacia, ţara zeilor, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 50. martie 2008-05-12 pag 4 -5.

Sanctuarele de la Sarmisegetuza aveau funcţia de calendar şi de evidenţiere a cunoştinţelor de astronomi, geometrie şi trigonometrie etc. Precizia calendarului dacic era mai mare decât a celui gregorian sau iulian

... demonstrându-le ipotezele , celor douăsprezece semne şi, prin acestea mişcarea planetară, i-a instruit pe de-a întregul la mişcarea astronomică. ....le-a înfăţişat de câte ori discul incandescent al Soarelui întrece în mărime suprafaţa Pământului...(din scrierile lui Iordanes vorbind despre Dekeneu) ... citat de T. URSU în Kogaion: Hic sunt leones!... publicat în rev. DACIA magazin, nr. 40. februarie 2007 pag 13.

Pornind de la informaţiile matematice oferite de conformaţia Marelui Sanctuar de la Dealul Grădişte şi făcând calcule de specialitate prof. T. URSU ajunge la rezultate extraordinare, dacii ştiau că Pământul este un geoid şi puteau calcula acestuia raza : raza Pământului (ca elipsoid de rotaţie) la punctul central al terasei a XI -a cu valoarea de cca. 6 367 320 m, rezultă că diferenţa (faţă de cel calculat în prezent) este doar de ... aproximativ 72 metri, deci un indice de exactitate de : 99, 99887082% T. URSU , Kogaion: Hic sunt leones!... publicat în rev. DACIA magazin, nr. 40. februarie 2007 pag 10.

Începând cu tăbliţele de la Tărtăria strămoşii noştri daci se afirmă printr-o cultură extrem de avansată pentru acele timpuri, bine conturată şi solidă, ce din multe puncte de vedere este valabilă şi necesară şi în prezent.

Am convingerea că daci, geţii, sarmaţii şi mulţi alţi menţionaţi de istorici în bazinul Dunării, convieţuiau în armonie dacă nu cumva erau unul şi acelaşi popor cu nume diferite în funcţie de ţinuturile locuite. Deosebirile manifestându-se prin aspecte ale obiceiurilor , tradiţiilor , la fel cum azi sunt deosebiri între cântecele şi tradiţiile olteneşti , bihorene, maramureşene, basarabene, dobrogene etc. cu toate că toţi vorbesc aceeaşi limbă, şi-n esenţă au elemente comune tradiţiilor. Forma de manifestare diferă. Densitatea mare şi răspândire a acelora-şi toponime în zonele de munte, în diferite zone ale spaţiului locuit de traco-geto-daci , este o dovadă a de netăgăduit unităţi lingvistice din cele mai vechi timpuri.

Strabon şi Mela Referitor la locuitori de pe malul drept al Nistrului, până în sudul Dunării (Danuvius de la izvor până la Cazane şi Istru în continuare) iar în apus până în ţinutul dacilor: şi unii şi alţii vorbeau o limbă identică. STRABON, Geografia, POMPONIUS MELA, Chorografia, citaţi de A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.62-69.

...get care se joacă cu cercul pe malul râului sarmatic... MARŢIAL, Epigr., VII,80, 3-10, citat de A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.54

Cine erau acei „ goti'' ... care în cântecele lor pomeneau cu veneraţie, ca de un strămoş, pe înţeleptul Dicineus, preot şi sfetnic al lui Buruista, regele „Got'' A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.205.

Geţii aceia care mai sunt numiţi şi acum goţi OROSIUS, Historii,anul 417, citat de : A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p. 85

Într-o scrisoare Ovidiu face următoarea remarcă :Dacă cineva ar fi silit pe Homer să trăiască în această ţară, vă asigur că şi el ar fi devenit get C. C. GIURĂSCU, Istoria românilor, citat de R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990. p103

Abia se mai păstrează o amintire a limbii elene şi ea însăşi a devenit getă prin sunetul barbar care o pătrunde. Pretutindeni răsună cuvântul getic temut. Îmi pare adesea că eu însumi mi-am uitat latineasca. OVIDIU, Tristia, IV,1, citat de R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p183. Aceste afirmaţii a lui Ovidiu sunt o dovadă clară că în acele vremuri limba geţilor se deosebea de celelalte prin „asprimea sunetelor'', şi de fapt poetul era nemulţumit: nu pentru că nu o înţelege ci că nu mai întâlnea acele artificii a limbii literare a elitei Romei, şi că-şi strica pronunţia ( Ovidiu trăieşte ceva asemănător cu ce se întâmplă acum cu familiile de intelectuali care-şi trimit copilul la ţară la bunici, iar când se întoarce după o vacanţă de vară sănătoasă, mare tragedie: copilul ne face de ruşinee!, vorbeşte ca la ţeară!). Creaţia artificială latina cultă punea în dificultate chiar pe demnitarii Romei. Acesta era şi unul din motivele pentru care preferau limba vechilor greci. Guvernatori în Dacia Romană au fost şi greci! Referitor la Hadrian când citea discursurile imperiale în absenţa lui Traian... auditoriul râdea de accentul său .... continua să se dedice cu asiduitate mai mult limbii vechilor greci decât latinei.. A. R. BIRLEY, Hadrian, Editura BIC-ALL, Bucureşti, 2007, p. 63.

Se poate concluziona că se face o mare greşeală atunci când se ia ca punct de reper, de necontestat, în studiul etimologiei cuvintelor unui popor o limbă care a existat mai mult în imaginaţia literaţilor. Se cunosc multe cazuri în istoria limbilor literare culte oficiale a unui stat, care au fost create la comandă politică şi care se deosebesc esenţial de limbile ţărăneşti materne foarte diferite ale aceluiaşi popor ( de exemplu: limba franceză, limba italiană, limba germană, limba spaniolă etc); la polul opus, remarcabilă este însă unitatea limbii ţărăneştii a tuturor românilor!, cu valabilitate şi pentru cei din afara frontierei. Aceste acţiuni ale specialiştilor în lingvistică, creatori de limbi literare, inventate recent ca răspunsuri la diverse comenzi politice, sunt dovezi ale tendinţei fărâmiţării lingvistice, de-a lungul timpului, a unei limbi ţărăneşti relativ unitare cândva. Aceste realităţi pun sub semnul întrebării teoria împrumuturilor de cuvinte atât de utilizată şi forţat aplicată în limba noastră.

Teoria împrumuturilor aplicată cu uşurinţă sau tendenţios este generatoare de mari erori, desfiinţând naţiunea matcă. În cazul nostru logica împrumuturilor lingvistice a desfiinţat naţiunea traco - daco-getă!.

Asemănarea limbii române cu latina a făcut pe mulţi lingvişti să se bazeze în studiul ei pe ipoteza că ea provine din limba adusă, la începutul erei noastre, de cuceritorii romani conduşi de Traian. Rezonanţa unor cuvinte româneşti cu cele slave a dus la ipoteza că ele ar fi fost adoptate din limbile slave . Etc. Uşor nu? Un studiu atent dovedeşte însă, că cea mai mare parte din cuvintele româneşti sunt întro formă mai veche decât cuvintele latine ( aduse de Traian!) sau slave, deci nu provin din aceste limbi. M. CĂLUŞIŢĂ - ALECU, Cuvinte vechi, articol publicat în rev. DACIA magazin, nr. 53 iunie 2008, pag. 7.

La Livezile , judeţul Alba: cea mai mare intervenţie craniană din preistoria României şi din datele cunoscute până la ora actuală din Europa ( Concluziile aparţin cercetătoarei Kathlen Mc. Sweeney de la Universitatea din Edinburgh- Marea Britanie). Arheologii scoţieni au confirmat descoperirea arheologului Horia Ciugudean . M. CÂNDEA,

Aveau cunoştinţe avansate despre agricultură şi practicau o agricultură prosperă: ... şi geţii cei asprii cărora câmpurile fără răzoare le dau libere roade şi cereale şi, neplăcându-le să-şi cultive pământul mai mult de un an, un (ogor) înlocuitor (primit) prin sorţ egal, îl înlocuieşte pe cel ostenit de munca câmpului . .HORAŢIU,Ode, II, 24, 11-16. citat de A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.69

Probabil că mulţi vor trebui să mediteze serios la imaginea - insuflată artificial - a „ primitivei Daci'', dacă le vom reaminti că cel mai puternic împărat roman, Augustus, a fost la un pas de a se încuscri cu regele dac Cotiso. N. Savescu , Scrisul dacic este unul din aspectele cele mai sensibile ale cercetării contemporane, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 40. februarie 2007 pag 19

N. Savescu , în articolul: Scrisul dacic este unul din aspectele cele mai sensibile ale cercetării contemporane, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 40. februarie 2007 pag 17. referitor la istoria veche a României spune : a fost mutilată şi răstălmăcită nu numai dintr-o ignoranţă determinată de complexe de inferioritate dar cel mai adesea, prin servituţi solicitate de caleidoscopul geopolitic..”modelul'' acceptării mecanice a descendenţei actualilor români din legiunile romane, a făcut să se ignore .. (adaug) românii ai căror strămoşi nu au fost sub talpa Romei: din Bihor, Maramureşul istoric , Moldova, Bucovina, Basarabia o parte din Ardeal şi chiar Muntenia, şi care şi-au dat viaţa pentru alungarea cotropitorilor. Prin această gravă mutilare aducem o jignire memoriei înaintaşilor noştri, fiind un exemplu educativ extrem de negativ, mai ales pentru acei români ai căror stră-strămoşi s-au întâlnit cu romani numai în luptă ca inamici.Carpi ... erau dacii liberi care după cucerirea romană se retrăseseră în Carpaţii de nord-est... populaţie băştinaşă ostilă romanilor OROSIUS, Historii,anul 417, citat de : A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p. 84.

Herodot unde dacii sunt arătaţi ca băutori de lapte HERODOT, Hist., I, 216 A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.54

Copilul dac, sătul de laptele juncanelor getice, jucând-se cu cercul sarmatic...MARŢIAL, Epigr., VII,80, 6-8 A. citat de BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.54 Despre HESTIA:

Vechea Europă (mileniul II î.d.Hr.) ... era condusă de regine... cu un sobor al Muierilor, al Babelor ... cea dintâi regină cunoscută nominal se numea Hestia ( Histi, Istia iar mai târziu Vesta; aici probabil că-şi au originea numelui: fluviului sfânt Istrul şi cetatea Histria)... care era în acelaşi timp şi mare preoteasă. Practicau Cultul Soarelui, în temple aveau vetre cu Focul Sacru. În acele vremuri au alcătuit un cod de legi ce s-a numit Codul Belaginelor (al Legilor Frumoase)...cod care cuprindea normele de comportare a cetăţenilor... preluate mai târziu de Zamolxis. Regina este inclusă în panteonul zeilor de greci apoi de romani, odată cu codul de legi creat.

Cu circa 8-7 secole î.H., poetul Hesiod, constatând că în lumea de limbă greacă pătrunseseră o mulţime de zei care nu aveau legătură unul cu altul, a făcut „ordine'' . A alcătuit o gegenealogie fictivă a zeilor... În această genealogie fosta regină Hestia... apare ca fica cea mai mare a lui Cronos, sora lui Zeus... apoi preluată de romani socotită fiica lui Saturn. Rea Silvia, mamacelor doi gemeni, Romulus şi Remus, a ucenicit la templul zeiţei Hestia - Vesta, fostă regină a strămoşilor geto-daci Pr. D: BĂLAŞA, De la Zamolxe la Iisus Hristos; Ed. Cuget Românesc, BIRDA, 1993.Zamolse : Za înseamnă zână, zi, sacră, sfântă şi zânele existau numai în aria geto - dacă; mol înseamnă femeie. Zamolsianismul este concepţia teocratică creată de Preotesele cele Mari şi rămâne cel mai important cult al Antichităţii. Trecerea de la Zamolsele - femei la preoţii zamolsieni bărbaţi ... s-a făcut într-o perioadă de milenii. vreme îndelungată oficiau împreună preotesele şi preoţii. O. COTAN - PRUNĂ, Cotanii - triburi sacre din Munţii Carpaţi, articol publicat în rev. DACIA magazin, nr. 53 iunie 2008, pag. 46. Despre ZAMOLXIS:

Iisus HristosÎnvaţă că: Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trăi... Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată

Zamolxis

Învaţă că: nici ei, nici adepţii săi, nici unul din urmaşii acestora nu vor murii, ci vor merge într-un loc anume, unde vor trăi pururi şi vor avea parte de toate bunătăţile (Fontes, I, 49) Pr. D: BĂLAŞA, De la Zamolxe la Iisus Hristos; Ed. Cuget Românesc, BIRDA, 1993

Istoria cunoaşte trei mari preoţi legislatori. Secolul XIII î.d.Hr. are trei mari reformatori legislatori : Zarathustra...,Moise.. Zamolxis sau Zalmozis mare preot, mare rege şi mare legislator, zeificat de o parte din traco-geţi. Pr. D: BĂLAŞA, De la Zamolxe la Iisus Hristos; Ed. Cuget Românesc, BIRDA, 1993

Zamolse aduna într-o clădire - zice Herodot- Vall în care se afla Hall o sală mare în care erau cinstiţii geţii cei vrednici şi viteji, oferindu-le ospeţe, prilej cu care îi învăţa legile naturii, normele de conduită umană, credinţa în divinitate şi în nemurirea celor viteji căzuţi în luptă. Triburile nordice au mitizat personalitatea lui Zamolse sub denumirea de O-Din (Codin nume întâlnit la români) adică Om Divin, dar şi de Wodan sau Wotan ori Gotan, Katan, Cotan - vorbitorii limbajului sacru fiind de aceeaşi credinţă şi de acelaşi neam, din aceeaşi etnie. O. COTAN - PRUNĂ, Cotanii - triburi sacre din Munţii Carpaţi, articol publicat în rev. DACIA magazin, nr. 53 iunie 2008, pag. 46.

Zamolxis ... a clădit o casă ... în care îi primea pe fruntaşii ţării...învăţându-i ... (Fontes, I, 48-49) ... dascălii greci îşi ţineau lecţiile în grădinile publice(Academos) şi prin pieţe cu un auditoriu compozit. Prin comparaţie se poate aprecia caracterul superior al şcolii zamolxiene, bine orientat şi cu un scop precis programatic. Pr. D: BĂLAŞA, De la Zamolxe la Iisus Hristos; Ed. Cuget Românesc, BIRDA, 1993

De la un înţelept ca Socrate citat de un altul ca Platon, aflăm că Zamolxis a fost, pe lângă medic psiho-terapeut, şi mag: o persoană căreia strămoşii noştri îi datorează statutul spiritual, ca cea mai dreaptă şi umană orânduire socială pe care a avut-o lumea antică. Zamolxis, regele nostru, care este zeu - spunea acel trac - afirmă că , după cum ochii nu se pot vindeca fără capul întreg şi nici capul fără corpul întreg, tot astfel nici corpul nu se poate vindeca fără suflet, dar că acesta e motivul pentru care medici greci se înşală în privinţa multor boli... PLATON, Charmides, 156 b-e, citat de : A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p. 34.

Zeul suprem al geto dacilor... Zamolxis este un zeu al cerului ...... acolo la el, în cerul senin şi albastru... sufletul se ridică, abur nevăzut ... unde îl aşteaptă viaţa cea veşnică. Zeul e adorat pe munţii înalţii.. cât mai sus cât mai aproape de cerul senin.

Tracii credeau în nemurirea subpământeană aceea a lui Dionysos şi Hades ... numit mai târziu Dionysos - Sabazios este un zeu care-şi duce viaţa sub pământ... aici oferă viaţa veşnică tracilor, sub pământ la lumina torţelor. Geto - daci erau traci , dar tracismul lor era diferit de cel sudi.c A. NOUR, Credinţe, mituri şi superstiţii geto-dace, , publicat în rev. DACIA magazin, nr. 52. mai 2008 pag. 25. Deosebirile religioase, cu privire la viaţa veşnică, au slăbit unitatea traco - daco - geţilor, favorizând expansiunea romană.Despre DECENEU şi BUREBISTA:

Historia Gotica a arhiepiscopului don Rodrigo Jimenez de Rada şi Cronica General a lui Alfonso el Sabio ( Cronica Regelui Înţelept) vorbesc despre strămoşii din îndepărtata Dacia sau Gocia, despre Dunăre, Zamolsen... despre marele rege Boruista...învăţatul Dicineo... A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.210

... influenţa cultului Dionysiac pentru a-l contracara, îl determină pe Deceneu să refacă şcolile de instruire filosofică şi astronomie şi dezvoltă medicina, ştiinţele teoretice şi practice ... reforma duce la refacerea statului zamolxian şi la reactivarea Belaginelor... Gnosticismul traco - dacic, după forme şi locuri, durează până în a doua jumătate a mileniului întâi după Hristos. După ce Sinoadele dau o formă precisă Creştinismului, acesta se integrează doctrinei precizate şi din el rămân numai anumite elemente . ... Trecerea este clară de la adorarea unui astru... s-a trecut la adorarea unei puteri divine a lui Iisus Hristos - Soarele Dreptăţii .Pr. D: BĂLAŞA, De la Zamolxe la Iisus Hristos; Ed. Cuget Românesc, BIRDA, 1993Despre DECEBAL şi despre REGALIAN:

Dacia era un mare regat cu bază etnică perfect omogenă, cu tradiţii istorice seculare, cu structură socială şi economică bine definită, cu o cultură înaintată ... o naţiune conştientă de ea însăşi... dacii, ca naţiune politică, n-au acceptat niciodată stăpânirea romană; cei care n-au căzut în cele două mari războaie s-au retras în Dacia septentrională şi de acolo - ca daci liberi - au invadat necontenit provincia ... V. PÂRVAN citat de G.D. ISCRU în articolul: Regalian- primul restaurator al Daciei, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 53. iunie 2008 pag. 2

Sacrificiul lui Decebal este capcana în care cad romani. De acum nu se mai poate negocia, căderea imperiului Romei este hotărâtă. Dacia Romană se transformă într-un câmp de luptă iar Dunărea devine o poartă deschisă prin care dacii liberi şi aliaţii lor atacă permanent imperiul distrugându-l.

La numai 12 ani de la „marea victorie '' , în anul 118 e.n. Hadrian era pregătit să retragă legiunile romane şi să părăsească Dacia. R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p157

Au fost momente când neliniştea a ajuns la paroxism. Inscripţii şi texte vorbesc în vremea Antoninilor despre furia dacilor... şi de nebunia lor. O monedă prezintă figura alegorică a unei femei cu un stindard în mână, pe un fundal de munţi, cu următoarea înscripţie în greacă -paranoia Gaeton-(“ nebunia geţilor'') A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.206

În vremea lui Claudius trupele din sudul Dunării proclamă împărat un dac pe Aureolus, apoi pe un alt dac Regalianus urmaş de-al lui Decebal ce luptă împotriva Romei A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.205

După împăratul Aurelian dacii împreună cu aliaţii lor trec Dunărea aducând nesiguranţa mai aproape de Roma. După anul 286 un şir de împăraţi daci de origine umilă ajunşi la putere prin revolta legiunilor, sunt duşmani neîmpăcaţi ai oligarhiei din Roma. Doreau instaurarea unui nou imperiu cu centrul la Nicomedia, capitala tracilor bitini. Între aceştia Galeriu , fidel credinţelor lui strămoşeşti ...întoarce legiunile împotriva Italiei, cu hotărârea de a şterge şi amintirea Romei. Acest „barbar'' dac obligă cetăţenii Romei să plătească cens, lucru nemaipomenit vreodată. A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.207

Acesta este cunoscut în colindele româneşti ca Ler împărat.După cca 130 de ani, pe timpul împăratului Gordian III anul 238, o parte din provinciile romane

din nordul şi sudul Dunării nu mai erau controlate de romani. Romanii erau într-o continuă retragere „strategică.'' Pe timpul împăratului Gallienus (253-268) teritoriul Daciei dincolo de Dunăre era pierdut pentru romani. Aşa că în anul 271 împăratul Aurelian recunoaşte oficial pierderea Daciei nord dunărene, ceea ce în fapt se întâmplase cu mulţi ani înainte .R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p157

... în toamna anului 257 Dacii din provinciile dunărene, Pannonia, Dacia (Traiană) şi Moesia s-au răsculat. În fruntea răsculaţilor a trecut chiar guvernatorul Pannoniei, Ingenuus, un destoinic general şi om politic, avându-şi obârşia între răsculaţi. În capitala Sirmium, Ingennus s-a declarat împărat al Dacilor din Valea Dunării... în primăvara anului 258 d.H. Ingenuus, moare în bătălia pentru independenţă....Împăratul Gallienus ... ordonând şi condamnarea la moarte a rudelor insurgenţilor. Fapt ce stârneşte o mare nemulţumire în rândul armatei imperiale, aceasta având marea majoritate a comandanţilor daci cât şi o mare pondere dacică printre războinicii de rând. N. SĂVESCU, Dacia lui Regalian, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 50. martie 2008-05-12 pag 14

Prin anii 260 -261 -după Historia Augusta- între Balcani, Dunărea mijlocie şi Carpaţi, Regelianus descendentul lui Decebal întemeiază un stat dac şi bate monedă proprie. M. DOGARU comunicare la simpozionul „Traian şi destinul Daciei'', Alba Iulia, 1998.

La 21 iunie 258, odată cu intrarea în sacra săptămână a războinicilor Zalmoxianismului, a celor cu ştiinţă de a se face nemuritori, dacii s-au hotărât să continue lupta declanşată sub conducerea lui Ingenuus împotriva Imperiului Roman, Regalian şi armata de sub comanda sa au fraternizat cu poporul.... declarând independenţa tuturor pământurilor strămoşeşti şi proclamând Statul independent al Daciei cu capitala la Sarmisegetusa... stat ce cuprindea: Pannonia, Dacia (Traiană), Moesia, Dalmaţia, Dardania, Scythia, Macedonia, Thracia... la care s-a alăturat şi Dacia Liberă. Regalian ... a dirijat în provinciile Imperiului Roman o puternică invazie a neamurilor nord- pontice. Regalian asasinat în august 268. La tron urmează soţia acestuia (268-270)... care a mobilizat 320 000 de războinici pentru a lovi Imperiului Roman. În anul 270 Aurelian dac la origine devine împăratul Daciei. Puţin mai târziu, tot în anul 270, devine şi al Romei. Ca urmare în 271 în mod oficial va retrage administraţia romană din Dacia. (Care de fapt nu mai era romană de mult) Istorici care vorbesc despre evenimente: Dexip( 210- 280) în Sciticele, Eutropius în Dreviarum ab Urbe condita, Sextus Aurelius Victor în Caesares, Rufius Festus în Breviarium rerum gestarum Populi Romani, Aelius Spartianus, Aelius Lampridius, Iulius Capitolinus, Vulcacius Gallicanus, Trebellio Pollio, Flavius Vopiscus, Zosimos ş.a. . N. SĂVESCU, Dacia lui Regalian, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 50. martie 2008-05-12 pag 14 - 16

După ce dacul Aurelian ajunge împărat la Roma, războinicii Zalmoxianismului şi dacii îl consideră trădător pe împărat: După ce-şi întări domnia, Aurelian plecă din Roma şi înaintă spre Aquileia, iar de acolo o porni spre Pannonia, căci aflase că războinicii, considerând că a trădat Sarmisegetusa, trecând de partea Romei îl vor ataca. ZOSIMOS, Istoria contemporană,citat de N. SĂVESCU, Dacia lui Regalian, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 50. martie 2008-05-12 pag 16

Dacia - Costoboceană ( Carpo - Dacia) sau Dacia Liberă condusă de dinastia Pieporilor avea teritoriile necucerite de romani din Dacia lui Decebal, de la Pădurea Hercinică, Vistula Mijlocie, până la Pripet şi Nipru şi nord - vestul Mării Negre. . N. SĂVESCU, Dacia lui Regalian, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 50. martie 2008-05-12 pag 14

Istoricul Rufus Festus vorbeşte de o retragere a romanilor din Dacia încă din anul 253, în timpul împăratului Gallienus (253-268). Acelaşi lucru îl spune şi istoricul Orosius în treacăt şi în puţine cuvinte.Despre BARBARI:

“Barbarii'' nu erau barbari!Aceştia (sclavi, ţărani liberi, meseriaşi) au preferat întotdeauna să rămână în libertate, în afara

administraţiei romane HISTORIAE ADVERSUM PAGANUS citat de R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p159

Se găsesc romani care voiesc să trăiască săraci dar liberi între barbari, decât să îndure între romani greutăţile dărilor Paulus Orosius citat de R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p159

Cei ce rămân la huni îşi duc traiul în linişte, fiecare bucurându-se de tot ce are, nesupărat şi neasuprit. M: STOIAN citat de R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p159Despre ROMÂNI:

Sunt unele opinii că nu trebuie să schimbăm nimic, de prea mult timp ne educăm generaţiile într-un anumit mod, aşa au fost formate şi nu are importanţă dacă este adevăr sau minciună. Creierele noastre au fost spălate de secole. Cine ce mai ştie despre daci? Faptul că alte popoare îşi revendică ascendenţa comună - originea dacică este treaba lor, ştiu ei ce ştiu, oricum... pe noi nu ne interesează ( Deutschland - Ţara Dacilor, olandezi, danezi -dani/ daci, suedezi - geţi etc.). Ce importanţă are că despre popoare aflate aproape un mileniu sub ocupaţia Romei lingviştii lor spun: Jaume Clave Cinca limbile şi dialectele vorbite pe teritoriul Peninsulei Iberice nu provin din latină? C. LUPU, Universitatea Barcelona , articol publicat în rev. DACIA magazin, nr. 53 iunie 2008, pag. 36.

Păstrarea fiinţei naţionale româneşti se datorează în exclusivitate poporului român, robusteţe-i sale lingvistice, biologice şi morale cu care l-a înzestrat Dumnezeu, şi mai puţin altor factori, oricare ar fi, susţinuţi de unii sau de alţii .I.M. BOTA, T. LÂNGA, Fiinţa şi rolul Bisericii Române Unite (Greco-catolică) în viaţa poporului român, Ed. Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1993.

A şti sau a nu şti , aceasta este întrebarea ! Căci a nu şti înseamnă : superstiţii ,egoism orb, concurenţă sălbatică , neînţelegere ‚ duşmănie , război , foamete , prăpăd . A şti înseamnă pentru omenire : organizare temeinică , activitate raţională , cooperatism , solidaritate , evoluţie paşnică (Emil Racoviţă)

... războaiele imperiilor a căror rezultat a fost împărţirea Daco -României între cele trei mari imperii: Roman de Apus, Imperiul Rusesc şi Imperiul Turcesc . Această robie a creat un complex psihologic de inferioritate care s-a transmis şi actualelor generaţii. Aşa se face că nici astăzi cercetătorii... nu se pot ţine în poziţie verticală... Pr. D: BĂLAŞA, De la Zamolxe la Iisus Hristos; Ed. Cuget Românesc, BIRDA, 1993

Oare cei care pregătesc modelele educative pentru tineri învăţăcei nu pot încerca şi altceva?, mulţi gândesc altfel şi mult mai constructiv pentru acest popor, pentru a-i insufla o demnitate cu care să se mândrească în această Europă Unită.

Există atâtea dovezi dacă vrem să le vedem şi să nu le înstrăinăm. Lăsăm căutătorii de aur să facă să dispară ce se găseşte în sol. Dacă arheologii descoperă relicve ale unui trecut aceştia cu o uşurinţă incredibilă afirmă că este un produs a unei alte culturi. Nu putem să ne asumăm responsabilitatea propriilor noastre valori? Relicve ale unui trecut, plin de realizări a lumi geto-dacice, încă nu poate face obiectul unei enciclopedii autohtone, cu toate că librăriile sunt pline de enciclopedii. Sunt în aşteptare pentru a fi cunoscute într-un tot unitar: - Gânditorul de la Hamangia şi soţia ( vechime circa 6000 de ani);- Cheile Bâcului - drum străjuit de lespezi şi bolovani gigantici care traversează în linie dreaptă Basarabia şi se întinde până departe în Crimea; - Brazda lui Novac ce traversează Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei cu adâncimea actuală de circa 3m, anterioară romanilor;- Cetatea Luanei în Judeţul Buzău;- conducte de alimentare cu apă la cetăţi carpice care şi astăzi funcţionează;- prelucrarea bronzului aurului şi argintului (6000- 5500 îen). În numeroase localităţi au fost descoperiri incredibile mai valoroase decât la Troia sau la Micene: topoare de aur la Tufalău, pumnale de aur la Măcin, spadă de aur 3kg şi 12 pumnale de aur 500 şi 230g fiecare executate acum 3500 ani de către geto-daci;- la Ostrovul Mare, Săcueni şi Grăniceri în morminte princiare ale unor conducători geto -daci sau descoperit veşminte de aur la fel ca cele menţionate de Homer şi găsite în mormintele regale de la Micene;- Tezaurul de la Hinova contemporan cu Homer care are obiecte de aur a căror realizare presupunea cunoştinţe care constituie un mister;- Cloşca cu puii de aur care probabil aveau funcţionalitate astronomică şi astrologică şi aparţineau oracolului şi ziguratului din zonă (prelucrare după R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 ) şi multe altele sunt în aşteptare.

Declaraţia expertului german Barbara Deppert Lippitz...: Voi, românii aveţi o istorie de peste 6 mii de ani scrisă în aur... Nu înţeleg de ce trebuie să vă căutaţi identitatea prin alte ţări sau alte muzee ale lumii când o aveţi aici, aproape de voi, şi ea trebuie doar privită. V. BRILINSKY, Brăţările de aur, punct de

referinţă a istoriei Daciei, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 44. iulie 2007 pag 10; ... V. BRILINSKY, Nu există nici o îndoială, brăţările sunt ale dacilor, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 42. mai 2007 pag 25

Întrebată dacă suntem urmaşii Romei experta germană Barbara Deppert Lippitz, spune: Nu, aceasta este o altă greşeală, voi cu siguranţă sunteţi urmaşii dacilor. ...romanii au venit, au luat aurul, au stat o perioadă şi au plecat... Poporul român se deosebeşte radical de cel italian.. voi, poporul român, puteţi să vă mândriţi cu originea voastră (dacică) şi să vă consideraţi cel puţin egali celorlalte popoare care au rădăcini în bătrâna Europă. V. BRILINSKY, Nu există nici o îndoială, brăţările sunt ale dacilor, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 42. mai 2007 pag 30

Traian nu ne reprezintă pe noi şi nici n-a făcut-o vreodată. El nu are nimic de-a face cu poporul daco- român, nefiind altceva decât un cuceritor de moment al câtorva kilometrii din marea Dacie. Sâ nu ne lăsăm păcăliţi de propaganda unor politicieni ori a unor istorici corupţi sau inconştienţi. Călătorie în Dacia, ţara zeilor, Publicat în rev. DACIA magazin, nr. 50. martie 2008-05-12 pag 2

Marţial , poetul spaniol, contemporan şi cu Traian abia de-l pomeneşte în scrierile sale MARŢIAL, Epigr., XII, 8, 8-10, citat de BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.54

Scriitorii spanioli antici cunosc poporul get sau dac abia din secolul I î.e. n. adică din vremea când aceşti oameni din Carpaţi, ajungând să înjghebeze un întins şi puternic stat, intră în conflicte repetate, din ce în ce mai grave, cu imperiul Roman. ... Notaţiile lor se grupează toate în jurul a trei momente din istoria dacilor... ( momentul Burebista, Cotiso, Decebal - Domiţian) Lipsesc orice impresii în legătură cu cucerirea Daciei de către Traian, autorii citaţi sunt toţi anteriori acestui eveniment.. Mai curios e că nu vom întâlni aceste ecouri nici la scriitorii mai târzii, care într-o neaşteptată consonanţă par să fi ignorat această faptă a împăratului sau este menţionată în treacăt. Tradiţia lui Traian, cu toate că este de origine iberică, se oglindeşte prea puţin în textele spaniole . A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.39, 82

Singură Mitropolia Moldovei şi a Sucevei e ab antiquo suverană, neatârnată de nici o patriarhie; acestei mitropolii a Moldovei şi Sucevei se datoreşte introducerea limbii române în biserică şi stat, ea este mama neamului românesc ... Revista Patriarhiei Române, Anul XLVII, nr.1-2, Ianuarie- Iunie 1995, pp. 10- 15, citat de G. GAVRILĂ COPIL în articol publicat în rev. DACIA magazin, nr. 53 iunie 2008, pag. 32.

Nici creştinarea noastră nu a fost făcută de Roma, în timpul în care aveau Dacia Romană, pentru că în acest timp ei prigoneau fără milă pe creştini. Creştinismului îi era mult mai uşor şi cu riscuri mai mici să se răspândească de la Ierusalim în Dacia, direct şi nu ocolind pe la Roma. Esenţa cunoaşterii Zamolsiene care printre altele învăţa pe daci că: nici ei, nici adepţii săi, nici unul din urmaşii acestora nu vor murii, ci vor merge într-un loc anume, unde vor trăi pururi şi vor avea parte de toate bunătăţile (Fontes, I, 49) apropiate de învăţătura lui Iisus Hristos: Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trăi... Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată, a făcut ca trecerea la creştinism a daco-geţilor să fie o trecere firească, cu mult înaintea creştinării Romei.

Dacă specialiştii în manuale şcolare ( istorici şi filologi) îşi vor menţine actuala poziţie faţă de problemele fundamentale a evoluţiei civilizaţiei în aceste teritorii, se va ajunge la faptul că nimeni nu le va mai citi opera. Cei setoşi de informaţii vor alege lucrări de specialitate ale unor autori străini, mult mai apropiaţi de sufletul autohtonilor.

ISTROROMÂNII – POPORUL CARE A AVUT UN SINGUR ÎNVĂŢĂTOR: ANDREI GLAVINA

Viorel Dolha, Arad

Eminescu în „Românii Peninsulei Balcanice” spunea: „Nu există un stat în Europa orientală, nu există o ţară de la Adriatică până la Marea Neagră, care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră. Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Herzegowina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind, ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia, până sub zidurile Atenei, apoi de dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei Traiane până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa şi Kiev”.

La 1.000 de kilometri de graniţa de vest a României, în peninsula Istria-Croaţia, trăiesc istroromânii. Aceştia populează versanţii muntelui Monte Maggiore (Ucka – Gora) din Istria-Croaţia. Recensământul din 1991 din regiunea Istria-Croaţia a arătat că 810 persoane s-au declarat oficial „rumeri” şi 22 „morlaci”. Aceştia locuiesc în satele Suşnieviţa, Letai, Gradine, Grobnic, Noselo, Sucodru, Jeiăni, Mune şi Brdo.

În privinţa originii istroromânilor părerile sunt împărţite. Istoricul Sextil Puşcariu consideră că aceşti istroromâni sunt urmaşii populaţiei autohtone cu grai romanic pe care slavii au găsit-o la venirea lor în nord-vestul Peninsulei Balcanice. O limbă fără influenţele slave de mai târziu. Întreaga regiune cuprinsă între Marea Adriatică, Marea Neagră, Carpaţi şi Marea Egee forma o Romanie. Populaţia daco-traco-iliră romanizată vorbea în acele timpuri străromâna. Sunt menţionaţi în cronici locale de acum şapte secole sub numele de vlahi, maurovlahi, morlaci, cici sau rumeri. Au dat numele unei regiuni întregi (Ciciaria) în care astazi traiesc mai compacţi doar în satele Jeiani si Susnievita. Exista teorii cum ca ar fi venit aici cu multe secole în urma din vestul României dar cei mai multi istorici inclina spre varianta dainuirii lor pe aceste meleaguri din epoca romana.

Vorbitorii dialectului istroromân din peninsula Istria-Croaţia mai sunt cunoscuţi şi sub numele de cici sau ciribiri. Una din importantele particularităţi ale istroromânei o constituie transformarea lui „n” latin în „r”. Caracterisitică evidenta a acestui dialect este rotacismul. „Bire aţi verit” în loc de „bine aţi venit”, „asir” în loc de „asin”, „mâre” în loc de „maine”. Nu folosesc verbul a vorbi ci pe a cuvînta sau a găni. In exprimare vocabularul de sorginte latină este mai frecvent folosit, dar au masive împrumuturi din slavă, italiană şi unele din germană. Iată spre exemplu cum sună în istroromână unele cunoscute proverbe:

Bate fljru pira- j cad (bate fierul până îi cald) Galjira betera face bura zema (găina bătrână face zeama bună) Mâra spela mâra şi amindo faţa (o mână spală pe alta şi amândouă faţa) Se nu-i måţca, şoreţii jocu în cåsă. (dacă nu-i mâţa, şoarecii joacă prin casă) Omu nicad nu-i betăr (Omul nicicând nu-i bătrân) Mai bire åstaz ovu nego mâre gaľira. (Mai bine astăzi oul, decât mâine găina) Muşåta fete, e grumbo se porta. (Fată frumoasă şi urât se poartă) Cåle måi muşåte violiţe se aflå su spire (Cele mai frumoase viorele se află sub spini) Nu se poate ovotea sluji doi paroni (Nu se poate deodată sluji la doi stăpîni) Trei lucruri să nu-ţi raţi: misla renehe lu bedastu, bogåţia renehe lu siromahu, veseľa

renehe lu cela ce plânje. (Trei lucruri să nu-ţi arăţi: gândul înaintea prostului, bogăţia înaintea săracului şi veselia înaintea celui ce plânge)Dalmatina, o altă limbă romanică răsăriteană a dispărut în sec. XIX.Secretarul împăratului Manuil Comnenul aprecia în sec. XII că vlahii sunt urmaşii

coloniştilor romani.Cronica preotului din Diocleea, scriitor din părţile Muntenegrului, menţionează la 1150

ramura apuseană a românilor din Balcani care locuiau Serbia apuseană, Sirmium, Croaţia şi Dalmaţia.

La 1436 banul Croaţiei confirma vlahilor de aici prin nişte statute „bunele şi cinstitele lor legi obişnuite”: „mai întâi să nu fie peste ei vreun cnez cu forţa. Dacă vreun cnez le-ar fi urât... să

aibă voie să-l schimbe”. Legea a fost confirmată şi la 1437 subliniind existenţa cnezilor teritoriali sau de uniuni de obşti. (Lacko) de Talovac l-a făcut astfel pe un Miclăuş Dehojevic cnez valah al ţinutului după legea valahă, după cum l-au ales valahii. Voievodul românilor din Croaţia (superiorul cnezilor români) era ales numai dintre români şi „să nu fie peste ei voievod nici un croat, ci unul dintre ei să le fie voievod care le va porunci.”

În Ragusa (Dubrovnik) locuia o populaţie romanică iar slavii au trăit doar în împrejurimi.In 1888 dieta croată le-a respins cererea de a-si cultiva limba.Andrei Glavina s-a nascut la 30 martie 1881, la Susnievita. Tânarul istroromân a fost adus

în România de Th. Burada care făcea studii lingvistice printre istroromâni. Şi-a început studiile la Iasi, pe care apoi le va continua în Blaj, unde a si terminat liceul. S-a întors în Istria, devenind pentru o vreme învatator la scoala italiana din Arenzo. In 1905, datorita lui, s-a publicat pentru prima data, sub forma unui calendar, o lucrare scrisa în dialect si adresata conationalilor lui: Calindaru lu Rumeri din Istrie cu figure lucrat parvea votea de Andreiu Glavina si Constantin Diculescu.

Alaturi de bogata sa activitate publicistica - strângere de marturii de dialecte locale, de informatii asupra vietii istroromâne - Glavina s-a impus si prin eforturile sale de creare a unei scoli românesti. Despre acestea, Sextil Puscariu scria astfel, în 1925: „Propaganda slava, stimulata de guvernul central din Viena, si indiferenta românilor liberi fata de fratii lor istrieni au facut aproape inutile eforturile lui Andrei Glavina. Destinul i-a rezervat rolul aproape exclusiv de apostol national”.

Dupa primul razboi mondial, în care Glavina a luptat eroic, si-a reluat activitatea în noile conditii create prin integrarea Istriei în hotarele statului italian, care, initial, a manifestat o relativa întelegere fata de dezideratele românilor. Astfel, în 1920 a fost autorizata trimiterea din România a unui învatator si a unor carti, donate de Academia Româna. Iar în 1921, Andrei Glavina a reusit sa deschida, tot la Valdarsa (Suşnieviţa), prima scoala româneasca din Istria, purtând denumirea simbolica de „Imparatul Traian”. La un moment dat, aceasta scoala numara 443 de elevi adunati din toate cele sapte sate si catune de la sud de Monte Maggiore, ea desfasurându-si activitatea atât în româna, cât si în italiana.

Dar dupa moartea lui Glavina la Pola (Croaţia), la numai 44 de ani, în ziua de 9 februarie 1925., a încetat si predarea în limba româna, iar dupa cea de-a doua conflagratie mondiala, limba croata s-a introdus obligatoriu în procesul de învatamânt. Nici o initiativa a autoritatilor române nu a dat roade în acest sens. Astfel, între 1893 si 1935, au fost adusi în tara, la studii, câtiva istroromâni, multora interzicându-li-se apoi revenirea în tinuturile de bastina. Chiar Glavina s-a deplasat la Bucuresti pentru a obtine ajutoare mai substantiale, dar vizita s-a soldat doar cu un mic sprijin financiar de la omul politic I.C. Gradisteanu, sustinator, de altfel, si al cauzei timocenilor si aromânilor.

-Istroromâna este pe lista UNESCO a limbilor ameninţate cu dispariţia. Apare în acest sens des un clip pe Discovery. Din păcate oficialităţile române nu fac nimic pentru deschiderea de cursuri de istroromână în satele numite din Croaţia deşi există un tratat între România şi Croaţia din 1994 şi o Cartă a limbilor regionale pe care Croaţia ar trebui invitată să le respecte. Croaţii din România au şcoli, secţie la un liceu, loc în parlament. Istroromânii din Croaţia nu au nici o instituţie de păstrare a identităţii.

La invitaţia dlui Petru Raţiu preşedinte al Asociaţiei Istroromâne „Andrei Glavina” (pe care l-am avut oaspete în Arad în două rânduri), i- am vizitat pe fraţii noştri din Istria-Croaţia în martie 2000 şi martie 2003. Întâmpinat cu „Bura zi” şi „Bire aţi verit” am fost oaspetele multor familii din Jeiani şi Şuşnieviţa care deplângeau pericolul dispariţiei limbii lor vorbită sporadic doar de 1500 „oameri”. S-a pus o placă pe clădirea fostei şcoli a lui Andrei Glavina. Am avut surpriza

plăcută să discut cu studenţii Vanesa Zandel şi Robert Doricici, cu un urmaş al lui Glavina (Pepo) care aveau conştiinţa apartenenţei lor naţionale şi care „cuvintau” sau „găneau” în limba moşilor lor a cărei dispariţie o tot prevăd de 200 de ani mulţi intelectuali. Aceşti „tireri” sunt speranţa că împlinirea acestei previziuni sumbre încă se va amâna. Sperăm cu toţii în zorii deşteptării pentru aceşti fraţi ai noştri lipsiţi de şcoală în limba lor, pentru a smâna momentul când una din cele 4 ramuri ale românităţii va dispare.

Vor avea parte oare istroromânii de un alt Andrei Glavina?

Lipsa cultivării limbii române în şcolile din zona Serbei dintre Timoc şi Morava

Viorel DolhaÎn zona Serbei dintre Timoc şi Morava trăiesc peste 250 000 de etnici români/vlahi

majoritari în 150 de localităţi. În nicio şcoală nu se predă nicio oră de limbă română.Regretatul Draghi Cârcioabă din Slatina de Bor mi-a dat copii de pe cererile semnate de

peste 80 de părinţi din Slatina şi Brestovaţ (jud Bor) şi Ranovaţ (jud Morava) prin care solicită studiul limbii române în şcoală de către copiii lor (vezi foto). Au depus fără rezultat astfel de cereri ministerului sârb pentru învăţământ şi în urmă cu doi ani. Au reînnoit cererile în 2007. Nici azi nu au primit vreun răspuns îmi declară telefonic domnul Perici Draghişa - cel care a adunat semnaturile din Ranovaţ şi pe care sperăm să îl avem cu noi la congres.Iată articolele 11 şi 13 din legea sârbă pentru minorităţi (în paranteză precizările noastre):

Articolul 11 „Unitatea autonomiei locale va introduce obligatoriu în uz oficial, pe principii de egalitate, limba şi alfabetul minorităţii naţionale dacă procentul persoanelor aparţinând minorităţii naţionale respective atinge 15% din numărul total al locuitorilor de pe teritoriul său, conform rezultatelor ultimului recensământ al populaţiei”. (În realitate este vorba de 17 raioane din 4 judeţe, dar luând în calcul datele oficiale limba română ar trebui să fie în uz oficial în 8 raioane, mai ales după ce Belgradul tocmai a recunoscut oficial Consiliului Rumânilor/Valahilor că limba lor maternă este româna!)

Articolul 13: „Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul la instrucţie şi educaţie în limba maternă în instituţiile de învăţământ preşcolar, elementar şi mediu.

În cazul în care în momentul adoptării prezentei legi nu există învăţământ în limba minorităţii naţionale (cazul românilor din NE Serbiei din judetele Bor, Zaiecear, Branicevo şi Morava), în cadrul sistemului educaţiei publice pentru persoanele aparţinând minorităţii naţionale, prevăzute la alineatul 1 din prezentul articol, statul este obligat să creeze condiţii pentru organizarea învăţământului în limba minorităţii naţionale, iar până atunci va organiza cursuri bilingve sau învăţarea limbii minorităţii naţionale cu elemente ale istoriei şi culturii naţionale pentru persoanele aparţinând minorităţii naţionale.

În exercitarea drepturilor prevăzute la alineatele 1 şi 2 din prezentul articol prin lege poate fi reglementat numărul minim de elevi necesari care nu poate fi mai mare decât numărul minim de elevi stabilit prin legea pentru asigurarea formelor corespunzătoare de instrucţie şi educaţie. (Sute de şcoli rurale din Serbia ca şi din România funcţionează cu 3-7 elevi. Doar românilor timoceni li se condiţionează orele de limbă română de numărul de 15 elevi din acelaşi an. Este imposibil de realizat acest număr în cel puţin 100 de localităţi rurale în care ei sunt majoritari din motivul că toţi elevii din sat sunt sub 15 în clasele I-IV. Se încalcă flagrant acest alineat al legii. Mai mult, până şi în satele mai mari –vezi Slatina, Brestovaţ, Ranovaţ- unde au reuşit să adune între 20 şi 31 semnături/sat acest drept le este refuzat.)

Programa analitică pentru nevoile educaţiei prevăzute la alineatul 1 din prezentul articol, în partea referitoare la conţinuturile naţionale în bună măsură vor cuprinde teme care se referă la istoria, artele şi cultura minorităţii naţionale.

La elaborarea planului de învăţământ pentru nevoile cursurilor prin care se exprimă specificurile minorităţii naţionale în limba minorităţilor naţionale, bilingve sau învăţarea limbii minorităţilor naţionale cu elemente de cultură naţională, prevăzute la alineatul 1 din prezentul articol, participă obligatoriu consiliile naţionale ale minorităţii naţionale. (Acest lucru nu s-a întâmplat deşi românii au oficial chiar două consilii naţionale în Serbia)

În vederea stimulării toleranţei faţă de minorităţile naţionale, planul şi programul de activitate în instituţiile de învăţământ şi în şcolile cu limba de predare sârbă, trebuie să cuprindă materii referitoare la istoria, cultura şi situaţia minorităţilor naţionale şi alte conţinuturi care vor promova toleranţa reciprocă şi viaţa în comun. Pe teritoriile în care limba minorităţilor naţionale este în uz oficial (ar trebui – conform legii- acolo unde sunt peste 15%), planul şi programa în instituţiile de învăţământ şi în şcolile cu limba de predare sârbă trebuie să conţină posibilitatea de învăţare a limbii minorităţii naţionale.” (Acest alineat coroborat cu recensământul din 2002 ar

trebui să conducă automat-fără liste de semnături ale părinţilor- la introducerea în orar de ore facultative de română în toate şcolile – chiar şi pentru copiii sârbi - în întreg judeţul Bor dar şi în raioanele Zagubica, Kucevo, Petrovac din jud Branicevo, în raionul Bolievac din jud Zajecear, în raioanele Bor, Maidanpek, Negotin din jud Bor. Ce generoasă legea sârbă! Practic nu se predă nicio oră de română nici unde este cerută cu insistenţă)

Legea sârbă nu se aplică românilor din NE Serbiei. În paralel cu aceste demersuri care să determine Belgradul în a permite cultivarea limbii române în şcoli, Bucureştiul ar putea să plătească el câte 3 ore pe săptămână pentru 3 cadre didactice de etnie română din regiune şi/sau Voivodina şi/sau România astfel încât din octombrie elevii români din Slatina, Brestovaţ şi Ranovaţ să poată studia în şcoală şi limba română.

Cât de dezamăgiţi ar fi aceşti copii dacă nu li se va împlini visul întreţinut de 3 ani de acele cereri ale părinţilor lor. Unii au terminat deja ciclul primar şi pentru ei rezolvarea pozitivă a semnăturilor din 2005 ar veni oricum prea târziu. Măcar pentru cei care mai sunt în şcoală ar trebui urgent solicitat ministerului educaţiei de la Belgrad aplicarea legii sârbe şi/sau alocarea unor fonduri de la Bucureşti pentru plata susţinerii unor cursuri de limbă maternă mai mult sau mai puţin oficiale în amintitele localităţi.

COLEGI ROMÂNI DE PESTE HOTARE INVITAŢI LA CONGRES

1. Bojescu Mihai, Metodist, inspectoratul raional de invăţământ Hliboca, regiunea Cernăuţi, Ucraina

2. Tavarniţchi Eugen, Director, liceul M.Eminescu din Carapciu, raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi, Ucraina

3. Seredenco Roman, Profesor de geografie, şcoala generală din Malineşti, raionul Noua Suliţa, regiunea Cernăuţi, Ucraina

4. Burla Elena, Profesoară de limba română, şcoala generală din Pătrăuţii de Jos, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, Ucraina

5. Posteucă Petru, Membru al Colegiului Director, Centrul Bucovinean Independent de cercetări actuale, regiunea Cernăuţi, centrul-bucovinean@yandex.ru ,Ucraina

6. Bojescu Aurica, Secretar responsabil, Uniunea Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina,deputat în Consiliul regional Cernăuţi, aurelia_bojescu@yahoo.com ; bukovina_center@hotmail.com 00380509104885

7. Marina Gheorghe, Profesor de istorie, şcoala generală din Apşa de Jos, raionul Tiacev, regiunea Transcarpatia, Ucraina

8. Gandic Elena, Profesoară de limba română, şcoala generală din Bouţul Mic, raionul Tiacev, regiunea Transcarpatia, Ucraina

9. Balica Mihai, Profesor de istorie, şcoala generală din Babele, raionul Izmail, regiunea Odesa, Ucraina

10. Cojocaru Eufrosinia, Învăţătoare, şcoala generală din Barta, raionul Reni, regiunea Odesa, Ucraina

11. Mite Kostov Papouli, presedintele Ligii Aromânilor din Macedonia , Skopje, 0038975568745 mitekostovpapuli@yahoo.com ; mitekostov@yahoo.com ; mitekostovpapouli@yahoo.com 5 persoane cu automobilu (di care 2 meglenoromani)

12. Branislav Stefanoski, Tetovo, Macedonia, b_stefanoski@t-home.mk ++389 44 330 000 +389 70 200-362 Branislav.Stefanovski@telekom.mk

13. Stojan Tashev; prof. de fizica de la litseiu din Ghevghelia; Macedonia 00389-75-563-29214. Marko Kostoski Hagi-Ghiaku; dascal la shcoala facultativa pe limba arm'n makedona din

Krushuva, Macedonia markoko_hadjigjaku@yahoo.com 00389-70-606-61815. Vangjel Shundi - presedintele Asociatiei Aromanilor din Albania +355682642662; Tirana,

0035568264266216. Koci Janku - Vice Presedinte al Asociatiei Aromanilor din Albania , si Invatator la Scoala

Aromanilor in Divjaka jud. Luşnea, - +355682263825; koci_janko@yahoo.com 17. Valentin Mustaka - Scriitor si Vice Presedinte al Asociatiei Aromanilor din Albania -

+355682058712; vamus@albmail.com , Durres18. Brunilda Duraj - Invatatoare de Limba Romana/Traducatoare oficiala la Ambasada

Romaniei in Tirana Albania- +355692069055; brunilda_duraj@yahoo.com19. Robert Collaku-secretar Asociatia Aromanilor din Albania Tirana. 00355692868794 ;

patriciaconstantinescu@yahoo.com 20. Jani Gusho-sef redactie ziar „Fratia” si secretar relatii externe, Albania Tirana

ziarul_fratia@yahoo.it ; Jani_Gusho@yahoo.it 003554224213 si 003554234764 21. Andon Kristo-scriitor, Elbasan, Albania akristot@yahoo.com 0035569205422522. Nikolla Pipa, Asociatia Aromanilor din Albania, Korcea, Albania 00355824646323. Donila Pipa, Korcea, Albania korcarja_212000@yahoo.com24. Bletsas Sotirios, Athens Greece, mob. 0030-6944153949, mob 0030-6977478777, 0030-

210-8220253 ; bletsas@tee.gr25. Padurean Raisa, Liceul Teoretic”Lucian Blaga”, Or.Tiraspol, Transnistria-Republica

Moldova, +37353383281(dom) +37369719908(mob), neznaiu@yahoo.com; r.padurean@gmail.com ; raisa_anelia@yahoo.com

26. Leagul Nadejda, Ginaziul Satul Parata rn Dubasari, Transnistria-R.Moldova, +37324847283

27. Ciubuc Alexandra, Scoala generala „Ion Creanga” Satul Cosnita,rn.Dubasari, Transnistria-R Moldova+37324844100

28. Sucitu Ludmila, Scoala primara Harbovat rn Anenii Noi, Rmoldova +37316572141(dom) +37367172140

29. Cercavschi Eleonora, Liceul Teoretic „Stefan cel Mare si Sfant”, Or.Grigoriopol Transnistria-R.Moldova +37324845805(scoala)+37369156031 (mob)+373210 32330(dom) cercavschi@yahoo.com ; licgrig@mail.md

30. Maria Boico Gimnaziul nr.93, satul Hulboaca, comuna Gratiesti, municipil Chisinau, Republica Moldova gimnaziul93@gmail.com +373 22 451727 mboico@yahoo.com

31. Robert Doricici, Istria-Croatia, Jeiani r.doricic@gmail.com 0038591252842132. Emil Petru Ratiu Preşedinte Asociaţia culturale lu rumeri din Istrie „Andrei Glavina”

003906631986 emilroma@libero.it 33. “Zejanski zvoncari” Istria-Croatia, Susnievita34. Savo Kuharic Istria-Croatia, Susnevica 0038552-850.040) 35. Dianora Radola învăţătoare din localitatea Şuşnieviţa, Istria-Croatia, 36. Iosip Radola, localitatea Şuşnieviţa, Istria-Croatia37. Valentina Goiman director al scolii primare „Spiridon Vangheli” Balti RMoldova

valentinagoiman@rambler.ru 38. Pavel Goiman invataor ca formatie universitara, reprezentanta din Moldova a Fondului de

Invetsitii al Bancii Mondiale, responsabil cu remedierea situatiei din invatamint, Bălţi, 0373 231 42098; 0373 79546889

39. Guzun Silvia, Şcoala Primară nr. 9, Mun. Chişinău RMoldova. +373 22/ 55 70 85 school9_manager@yahoo.com

40. Simeon Bikovic-,profesor de limba sarba la liceul tehnic din Bor, Serbia41. Nikola Grofulovic- profesor de matematica la scola primara Vuk Karadic din Bor, Serbia42. Slavoljub Smetanovic-Bor(Metovnica),profesor de informatica la scoala primara din

Krivelj, jud Bor, Serbia43. Milica Nesic, Plavna,-Negotin, Serbia, invatatatoare vdssbor@ptt.yu 0038119543021 ,

00381641118657844. Ivan Jankovic, Velika Jasikova, raion Zajecear, Serbia 00381638394569

ivan.jankovic@yahoo.com 45. Marija Mardaljevic,-Jabucovaţ, Negotin, Srebia, invatatatore dusan.prvulovic@chris-

network.org ; office@timoc.org ; 003811954592246. Silvia Mihailova, prof Vidin Bulgaria silvia_l_m@abv.bg 47. PAMLINIA PETROVA, Liceul „Ţar Simeon Veliki” Vidin, Bulgaria, +359 896850141

avb_bg@abv.bg48. Petia Radoslavova Vidin Bulgaria petia21@yahoo.com 0035988829478049. dr Ivo Gheorghiev –presedintele Asociatiei Enicilor Romani din Bulgaria 0767369190

ifg@abv.bg ; ave@start.bg ; 003599460741050. Comunitatea Romanilor din Bulgaria, Serafim Hristov, 003599424216

romanii_bulgaria@mail.bg ; romanii_bulgaria@yahoo.com ;51. Plamka liubomirova, 00359896850141, 0035994600164 lybomirova_vd@abv.bg ;

avb_bg@abv.bg ; 52. Valentina Basiul, jurnalist Chişinău vbasiul@yahoo.com , nr de fax 00373 22 294 045 :

vali_bac@email.ro ; valentinabasiul@yahoo.com 53. Liuba Mitcul, Cocieri, rn Dubasari, Transnistria.RMoldova+373 69258550 (mb) si +373

24852678 (dom)54. Alexandra Cibuc sat Cosnita r.Dubasari, Transnistria.RMoldova55. Răzmeriţă Valentina: Domicilui Gura Galbenei, Cimişlia, Moldova +373 24146322, vera-

ciudin@rambler.ru

56. Natalia Curea, cureanatalia@mail.ru Liceul Teoretic «Gh. Asachi»,or. Chişinău, RMoldova presedinte al Asociatiei „Spre viitor”

57. Ciobanu Maria director general, Direcţia Generală Învăţămînt, Tineret şi Sport Nisporeni, Republica nisporeni_dgrits@yahoo.com ; nisp@mail.md ; 0037369770053

58. Andronache Vasile Nisiporeni 59. dr. Mariana MARIN, Şef Catedră Educaţie Preşcolară şi Învăţământ Primar,Institutul de

Ştiinţe ale Educaţiei, Chişinău, Republica Moldova mariana_lector@list.ru ; ise@ise.md ; +373 22 40 07 00

60. Covcaliuc Nicolae ; Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Chişinău, Republica Moldova 61. Ioana Axenti, Universitatea Cahul iaxenti@mail.md ;62. Petru Grozavu, Societatea Culturala Dunarea si Marea –Basarabia de Sud, ,

dunarea_marea@yahoo.com63. Maria Sleahtitchi Decan Facultatae de Filologie a Universitaii de Stat „Alecu Russo” din

Balti, msleahtitchi@yahoo.com64. Rodika Almazan” Consiliul National al Minoritatii Nationale Romane din Serbia,

responsabila Departamentului de Invatamant rodika@panet.co.yu ; 0038113641711 ; 00381638394635 rodika@inbox.com

65. Daniel Muncean Voivodina Scoala 3 octombrie din San Mihai si la scoala mixta din Petrovasala+381637665688

66. Dorinel Stan, Vârşeţ, invatator Comunitatea Romanilor din Serbia prin Vicepresedintele dorinelstan@hemo.net ; comunitatea@gmail.com 0038113836808 ; 00381641195384

67. Vaduveskovic Daniţa, învăţătoare din regiunea Timoc, Serbia 0038163728996568. Filipovici Slaviţa, învăţătoare din regiunea Timoc, rn Zajecear, Serbia, 0038164349184369. Saşa Iovanovici, preşedintele asociaţiei pentru cultura română Curcubeul, Velika Iasikova,

jud Bor, Serbia, 0038164332934370. Traian Trifu Cata redactorul sef al revistei Familia din Vladimirovat (Petrovasala) tel

0038113643160. +381637135834 71. Szilka Danci Claudia, Şcoala Generală Română Bătania, Ungaria zsilka@t-mobile.hu ;72. Pilan Sofia, Şcoala Generală Română Bătania, Ungaria ojulia@t-online.hu 003670317800973. prof Ioana Ionova Antova-Vidin Bulgaria, scrie si carti in limba romana74. dr in economie Georgiev Lucica-Vidin, Bulgaria75. prof  Leda Kirilova Videnova-Vidin, Bulgaria76. prof de istorie Nicolai Pacev-Koslodui, Bulgaria-scrie istoria romanilor de a lungul Dunarii

00359895820616 ; 003599739001177. prof Olga Nicova Vidin, Bulgaria78. prof Simeon Nicov, Vidin, Bulgaria79. prof Nadca Gheorghieva Vidin, Bulgaria80. Iveta Videnova , Vidin, Bulgaria81. Dragişa Perici,din Ranovaţ, jud Branicevo 038163378166 cnrcladova@kladovonet.com ;

trajan@formanet.co.yu ;82. Iviţa Glişici din Jitcoviţa, jud Branicevo 0038112675177 ivicaglisic@hotmail.com83. Jasmina Mihailovici din Jitcoviţa, jud Branicevo 003811267517784. Demici Dragan din Raşanaţ jud Branicevo 0038112340335. mob. 00381642523055,

ddemic@hotmail.com 85. Pleşca Tudor, Transnistria, R Moldova, 00373.22.46.18.14; 2020.069190966

gheorghitza@mail.md

PARTICIPANŢII LA CONGRESCa mâine vom pune palma streaşină la ochi

aşteptând cu nerăbdare să vă vedem venind cete-cetespre Bucureşti din toate cele patru zări

ale ţării şi de dincolo de fruntarii.

Nume si Prenume Loc de munca Telefon si e-mail Asociatia jud./ Sucursala AGIRO

AlbaPeriat Danuta Sc I_VIII Gh.Maier Unirea 0726248397 periatdanuta@yahoo.com Sucursala AB a AGIROCalin Ana Sc cu clasele I_VIII Gh.Maier Unirea 0743009534 calin_ana8@yahoo.com Sucursala AB a AGIROMihoc Maria Lic Teor Petru Maior Ocna Mures 0743009534- mrmihoc@yahoo.com Sucursala AB a AGIROIsailă Simona Sc I-VIII „Toma Cocisiu” Blaj simisa@yahoo.com tel.0744562947

0258712435Sucursala AB a AGIRO

Nicoleta Mandroc  Sc I-VIII I. Agarbiceanu , Alba-Iulia 0744402543 nicomindroc@yahoo.com Sucursala AB a AGIROZarnescu Lucia Sc I-VIII I.Agarbiceanu , Alba-Iulia 0744572532 orhidee25@yahoo.com Sucursala AB a AGIROBoit Daniela Sc cu cls. I-VIII Ion Agarbiceanu ,

Alba-Iuliadana_alba_1967@yahoo.com Sucursala AB a AGIRO

Cîmpean Lucia GPN nr. 1 Blaj lucia_cimpean@yahoo.com 0727378369 Sucursala AB a AGIROSzekely Cornelia GPN nr. 1 Blaj corneliaszekely@yahoo.com 0727378369 Sucursala AB a AGIROLovin Tania Colegiul Tehnic Dorin Pavel, Alba

Iuliainvtania@yahoo.com 0723346196 Sucursala AB a AGIRO

Vastagu Elena Scoala Gh.Maier Unirea 0726323802- imvastagu@yahoo.com Sucursala AB a AGIROMezei Stefan Zolti Sc cu cls. I-VIII Ioan Maiorescu

Bucerdea Granoasa, 0722813482 0258714289 mezei@rcnet.ro Sucursala AB a AGIRO

Jarda Mira Sc.” Axente Sever” AIUD 0744567202, miraj0357@yahoo.com Sucursala AB a AGIROBanciu Delia Sc.”Ovidiu Hulea” AIUD 0742458612,deliabanciu@yahoo.com Sucursala AB a AGIRO

AradBelean Mariana Sc. Gen. 4 ARAD marianabelean@yahoo.com 0745695169 Asoc Înv din jud AradIovin Codrin Sc. Gen. 7 ARAD 0745878154 codrin_luke@yahoo.com Asoc Înv din jud AradNagy Ioan Sc. Gen. Somosches 0257 328442 0747827939 Asoc Înv din jud AradMos Pavel Sc. Gen. Dezna 0745 053618 pavelmos@yahoo.com Asoc Înv din jud AradMos Ana Sc. Gen. Dezna 0257 312764 Asoc Înv din jud AradCurac Maria Sc. Gen. Dezna 0753 273789 mariacurac@gmail.com Asoc Înv din jud AradChandler Daniela Sc. Gen. „Sfanta Ana” Santana 0742 941430 danielamark@gmail.com Asoc Înv din jud AradFlonta Anamaria Sc. Gen. Sanpetru German 0740 024824 anamariaf@yahoo.com Asoc Înv din jud AradKoles Melinda Sc. Gen. Seitin 0721 630890 melindamiculita@yahoo.com Asoc Înv din jud AradMocanu Aphrodita Sc. Gen. „Stefan Cicio Pop” ARAD 0723 290119 kisbumm@yahoo.com Asoc Înv din jud AradBistran Lenuta – Rodica

Sc. Gen. 22 „Caius Iacob” ARAD 0749 270177 Asoc Înv din jud Arad

Butar Gianina Sc. Gen. Chier 0740 211877 gianinabutar@yahoo.com Asoc Înv din jud AradAlina Stancu Scoala Normla „Dimitrie Ţichindeal” inv_alinastancu@yahoo.com 0723861618Boariu Claudia Sc. Gen. 5 ARAD 0727 346606 Asoc Înv din jud AradOtilia Mihaly Sc. Gen. 4 ARAD 0723611979 otilia_mihaly@yahoo.com Asoc Înv din jud AradCandea Floare Sc. Gen. 5 ARAD 0745 263205 Asoc Înv din jud AradMuresan Cornelia Sc. Gen. 5 ARAD 0742 403606 Asoc Înv din jud AradMuresan Anca Sc. Gen. Livada 0742403606 Asoc Înv din jud AradCuretean Ana Sc. Gen. 3 ARAD 0741134675 ana_curetean@yahoo.com Asoc Înv din jud AradIenesescu Danut SDI ARAD 0257 281882 ; 0744 318053 Asoc Înv din jud Arad

AL XXVIII-LEA CONGRES NAŢIONAL AL ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA ŞI AL ÎNVĂŢĂTORILOR ROMÂNI DE PESTE

HOTAREARAD 28-29 OCTOMBRIE 2006

ISBN 978-973-0-05868-0