89
32-33 6 Sunta Cap’articulu D.Verdoni 1 U 14, CENTANNI DOPUIN MEMORIA DI GHJ. S. VERSINICreazione Ghj. M. Comiti GHJACUMU SANTU VERSINI 2 SCRITTI DI GHJ.S. VERSINI À I ME SCULARI 2 A ME LUMERA 3 À MEZA NOTTE IN PUNTU 3 AVE MARIA 3 DIALOGU 4 FIORI È FRITTELLE 5 I TRADITORI 5 M’INNAMORU 5 NEVE 6 SIRINATU 6 U PASTORE 6 VINDETTA 7 U 14 – CANTI È PUESIE 8 U 173, CARTA NERA, A BALLATA DI MATTEA, U RITRATTU, LE CHEMIN DES DAMES, QUALCHÌ FIUMORBACCIU L’ORRIU DI CHERA, SAN MARTINU, LAMENTU DI A GUERRA DI U 14, RIZZATI LU MIO FIGLIOLU, SÌ TURNATU LOMBRA, A ROCCA U 14 : SCRITTI IN PROSA DOPU À A BUCATA A. Di Meglio 16 LETTARA DA U FRONTE P. Ottavi 20 MURTORIU [RITAGLIU] M. Biancarelli 23 Critica A CISPRA, CIÒ CHELLA G.Gherardi 26 GRANDE GUERRA È LITERATURA CORSAA. S. Pietrera 35 SCRIVE IN TEMPU DI GUERRA, IMPENNÀ A GUERRAD. Jouffroy 42 Sò nati A. Di Meglio 44 Sussuri G. Begnini 56 ScunÀni Ghj. Thiers 60 CORSICA È SARDEGNA IN UN RAPORTU LINGUISTICU È LITERARIU Direttore di a publicazione Ghjacumu Thiers Capiredattrice Dumenica Verdoni Redazzione Guidu Benigni Ghjuvan Maria Comiti Alanu Di Meglio Ghjacumu Thiers Geniu Gherardi Seguitu tecnicu Maria Anna Versini Cummunicazione Alanu Di Meglio UniÀcazione ortograÀca Ghjuvan Maria Comiti Sesta Tonì Casalonga Messa in pagina Graphit e Realisazione Albiana ISSN 1291-7036 Commission européenne Direction générale XXII Education, formation et jeunesse hè stampata duie volte à l’annu. Omu ci si pò arrugà (pè dui numeri inviu di un sceccu di 6 euro intestatu à l’Associu di Sustegnu di u CCU). BONANOVA rivista literaria di l’Associu di Sustegnu di u CCU, Università di Corsica – S.P. 52 - 20 250 Corti 23 août 1915 Prisonnier Bozzi Joseph, soldat au 173 e R.I., né le 15.08.1890 à Pila-Canale, dans le camp d’Ohrdruf (Allemagne) Rivista literaria di l’Associu di Sustegnu di u CCU Università di Corsica

hè stampata duie volte arrugà (pè dui numeri inviu Education ...m3c.univ-corse.fr/omeka/files/original/03f72c3f2ab986fd...N°32-33 6 € Sunta Cap’articulu D.Verdoni 1 U 14, CENT’ANNI

  • Upload
    others

  • View
    5

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

  • N°32-336 €

    Sunta

    Cap’articulu D.Verdoni 1 U 14, CENT’ANNI DOPU… IN MEMORIA DI GHJ. S. VERSINI…

    Creazione Ghj. M. Comiti

    GHJACUMU SANTU VERSINI 2

    SCRITTI DI GHJ.S. VERSINI À I ME SCULARI 2A ME LUMERA 3À MEZA NOTTE IN PUNTU 3AVE MARIA 3DIALOGU 4FIORI È FRITTELLE 5I TRADITORI 5M’INNAMORU 5NEVE 6SIRINATU 6U PASTORE 6VINDETTA 7

    U 14 – CANTI È PUESIE 8U 173, CARTA NERA, A BALLATA DI MATTEA, U RITRATTU, LE CHEMIN DES DAMES, QUALCHÌ FIUMORBACCIU L’ORRIU DI CHERA, SAN MARTINU, LAMENTU DI A GUERRA DI U 14, RIZZATI LU MIO FIGLIOLU, SÌ TURNATU L’OMBRA, A ROCCA

    U 14 : SCRITTI IN PROSA

    DOPU À A BUCATA A. Di Meglio 16

    LETTARA DA U FRONTE P. Ottavi 20MURTORIU [RITAGLIU] M. Biancarelli 23

    Critica A CISPRA, CIÒ CH’ELLA HÈ G.Gherardi 26

    GRANDE GUERRA È LITERATURA CORSA… A. S. Pietrera 35

    SCRIVE IN TEMPU DI GUERRA, IMPENNÀ A GUERRA… D. Jouffroy 42

    Sò nati A. Di Meglio 44

    Sussuri G. Begnini 56

    Scun ni Ghj. Thiers 60CORSICA È SARDEGNA IN UN RAPORTU

    LINGUISTICU È LITERARIU

    Direttore di a publicazione

    Ghjacumu Thiers

    CapiredattriceDumenica Verdoni

    RedazzioneGuidu Benigni

    Ghjuvan Maria ComitiAlanu Di Meglio

    Ghjacumu ThiersGeniu Gherardi

    Seguitu tecnicuMaria Anna Versini

    CummunicazioneAlanu Di Meglio

    Uni cazione ortogra ca Ghjuvan Maria Comiti

    SestaTonì Casalonga

    Messa in paginaGraphite

    RealisazioneAlbiana

    ISSN1291-7036

    Commission européenneDirection générale XXII

    Education, formation et jeunesse

    hè stampata duie volte à l’annu. Omu ci si pò arrugà (pè dui numeri inviu di un sceccu di 6 euro intestatu à l’Associu di Sustegnu di u CCU).

    BONANOVArivista literaria di l’Associu di Sustegnu di u CCU,

    Università di Corsica – S.P. 52 - 20 250 Corti

    23 août 1915 Prisonnier Bozzi

    Joseph, soldat au 173e R.I., né

    le 15.08.1890 à Pila-Canale, dans le camp

    d’Ohrdruf (Allemagne)

    R i v i s t aliteraria

    di l’Associu di Sustegnu di u CCU

    Università di Corsica

    Bona_32_33_couv_ok.indd 1 15/09/2014 09:19:45

  • Cap’articulu

    À traversu à a mostra chjamata « U 14, cent’anni dopu », l’uni-versità di Corsica hà vulsutu di modu populare sbucinà a memoria cullettiva in carrughju. À partesi da ritratti di l’epica è scritti in corsu, emu realizatu af ssi messi à nant’à i trasporti cullettivi aiaccini è bastiacci, bandere sciolte à nant’à i muri di l’Univer-sità, marcapagine distribuiti in i lochi publichi. « U 14, cent’anni dopu » dice di modu silenziosu è degnu a Corsica sacri cata, ma dinù l’impositu di u sangue pacatu à a Francia. In stu numaru di Bonanova, emu vulsutu tandu assucià à sta mostra, u ricordu di Ghjacumu Santu Versini è di l’unicu numaru di A Cispra, rivista fundata è esciuta di marzu 14, in lea cù u cuntestu di l’epica è unipochi di scritti nati da u fracassu di sti mumenti di Prima Guerra mundiale, puru anni è anni dopu.Da scrive si in i passi di quelli chì anu sappiutu dì a cursità dicendu l’umanità, lascendu daretu à elli puntelli universali da avvià ci à l’oramai, a nostra rivista Bonanova in stu mese d’ottobre di u 2014 participeghja à a ghjurnata d’apertura di a M3C, Mediateca Culturale di a Corsica è di i Corsi (m3c. univ-corse. fr), situ di cunsultazione prupostu da l’UMR CNRS 6240 LISA in u quadru di e ricerche purtate da l’Università di Corsica Pasquale Paoli. Fà di modu chì u fondu corsu possi esse cunnisciutu è spartutu da tutti, fà ch’ellu ghjovi da arnese pedagogicu apertu à tutti i publichi, eccu u scopu fundivu chì in l’apertura di a M3C ci adunisce tutti quant’è no simu, creatori, circatori, attori… di a lingua è a cultura corsa.U 14, cent’anni dopu… per ùn scurdà si di l’omi.

    Cù piacè,Dumenica Verdoni.

    U 14, cent’anni dopu…in memoria di Ghjacumu Santu Versini…

    Cù piacè,Dumenica Verdoni.

    1

    BONA_32_33_Int.indd 1 15/09/2014 08:56:26

  • Creazione

    Ghjacumu Santu Versini hè di u paese di Marignana, in u rughjonu di u Sevi in dentru, una terra chì dete tanti è tanti pueti à a Corsica cum’è Saveriu Paoli, Dumenicantone Versini, Marcellu Alessandri o puru Dumenicantone Geronimi. Stitutore in u so paese nativu, l’autore fù dinù u fundatore di Cyrnos-revue in lu 1911 ch’ellu diresse parechji anni, po cullaburò à u ghjurnale aiaccinu L’Eveil de la Corse à a ne di a so vita, in lu 1921, chì ci dete scritti in prosa è in versi cù a rma di Buscagliolu, u so cugnome. Trova omu in a so opera una scrittura delicata assai capace à dì u mondu cù una sensibilità ricercata cum’è ind’è a so puesia « M’innamoru ».

    Ma Ghjacumu Santu Versini fù soprattuttu u creatore, cù Saveriu Paoli, di a rivista A Cispra chì escerà una volta sola di marzu 1914 chì schjattò a guerra subitu dopu. Però, s’accorge omu chì puru u titulu di sta rivista ne disse assai nantu à u cuntenutu di u so prugramma è a so indiatura. A Cispra fù a prima rivista à dì chì u prublema di a Corsica ùn si pudia scioglie senza una soluzione pulitica. Ne ferma cunnisciutu oghje u so mottu famosu : « A Corsica ùn hè micca un dipartimentu francese, hè una nazione vinta chì hà da rinasce ». Ma fora di stu cuntenutu propiu puliticu ci si trova una produzzione literaria di prima trinca. A publicazione ferma oramai emblematica di u riacquistu literariu di u principiu di u XXu seculu. À puntu, volse creà a rivista una Pléiade di pueti corsi, puru s’ella ùn pobbe sbuccà per via di a guerra.

    Primurosu di l’avvene di a lingua corsa, l’autore fù ancu salutatu da L’Annu corsu in lu 1924 per u so impegnu in quantu à a prumuzione di a lingua.

    Ghjacumu Santu Versini(Marignana, 1867- Aiacciu, 1922)

    S’ell’era scupartu u me core,S’ellu si pudia leghje annantu,

    Lighiariste, tutti ind’un cantu,Cari sculari, à compra amore !

    Sò à voi tutte e me ore,È ùn c’hè pinseri tamantuChì mi possa trattene tantu ;Hè scritta in grossu in lu me core.

    È par paga ùn vogliu nulla,Nulla cà travagliu è cà fede.

    U maestru hè un omu ch’ùn brulla.

    S’è vo vulete andà luntanu,È sicuri è fà ne strade,

    Vinite, aiò, vi porghju a manu.

    À i me sculari

    2

    BONA_32_33_Int.indd 2 15/09/2014 08:56:50

  • À meza notte in puntu pichja l’oraChì face un Diu d’un’umanità

    À da i so inferni s’affaccanu foraTanti dannati stanchi d’aspittà.

    Sì Cristu nasce vicinu à un sumereÈ chì a cavezza li vole strappà,Tagliate l’ancure à tutte e galere

    Cristu si chjama Santa Libertà.

    À meza notte in puntu, tanti lumiPiccianu e ghjesge à campagne è à cità

    Di populu correnu tanti umi ;Ci hè tanti bambini da impuntittà

    Sì Cristu nasce ind’un ragiu di stellaParchè di bughju fà lu infaldittà ?

    In lu misteru ci entre a cugliunella :Cristu si chjama Santa Virità.

    À meza notte in puntu canti è soniFin’à le stelle andemu à sussurrà…

    Quelle aligrezze di i nostri babboniPiù cà stu mondu possanu durà.

    Sì Cristu nasce in cristu nantu a pagliaÙn hè par cresce d’un Diu a Canaglia :

    Cristu si chjama Santa Carità.

    A me lumeraTutt’e sere, o cumpagnola,Ci truvemu ped’à focuÙn ti lasciu mai solaÙn se’mai mossa inlocuMi possu sbaglià, ma senti,Chì no’ùn siamu parenti.

    Muraraghju ma dicenduChì tù ti vali una SpagnaDa ch’ella annotta t’accenduÈ d’oru tuttu s’affragnaMi faci cù lu to soleUn palazzellu di fole.

    N’ai vistu mattaccineCù la carta è cù l’inchjostru !O mà, quelle siratineÀ dimmi lu patinostru !È m’ai ancu vistu piegneÈ t’aghju ancu vistu spegne !

    O mà n’à lu sulaghjuFà scaccannà la to araCanta cù lu fuculaghju !

    Ave MariaU sole ch’ind’un nulu rossu s’addurmentaQuaghjò, daret’à e sarre pitricose è monde,

    Cum’è spechji face ciattulà l’onde,È d oru frisginga sempre, quassù in a penta.

    Ancu un basgiu di u mare a lumirona hè spenta.È senz aliti l ombra ch ingutuppa e fronde,Si spartanu l’uchjoni di e stillucce bionde ;A luna ch hè scarnita fughje è si trapenta.

    Quand’ellu sbarsa di pace u uminaleUna voce d’argentu in aria sona è canta…

    U pasturellu impunta è prega à u so mutale.

    Ùn sò s è in le ciccone, è quandì a ghjente more,A campana hè voce di Diu, voce santa,Ma sò chì l’Ave Maria m’aisa u core.

    À meza notte in puntu

    3

    BONA_32_33_Int.indd 3 15/09/2014 08:56:51

  • 4

    Francia :Alò, chì faci troppu voceO Corsica, senza rispettu !Ùn ti basta di scut’e noceIn tapezzu à lu me Prefettu,Mi secchi lu core,Tutte le mezore !Manc’à dì chì la tramuntanaÙn n’ispazza più monti è piani,O ch’in Carghjese, à la sulana,Ùn maturga più gh’indiani !

    Corsica :Ridi, quellu mundacciu ladru !Parchè m’aghju tagliatu l’unghje.Attente chì s’è mi ti guardu,Pudaristi ancu avè da unghje !Ma prima li contiÈ dopu l’affronti.Ùn ai micca prumessu, o Francia,Di trattammi cum’è Francese ?Allora, cum’hè chì la to bilanciaGhjè un cantarettu ghjinuvese ?

    Francia :Aghju prumessu chì la frebbaIn Aleria ùn ci starà più.Avà, tantu peghju à chì crepa :Eiu ùn ti possu fà di più.È po stammi à sente,Ùn fà la scuntente :Ci hè st’imbrugliacciu di u MaroccuChì mi rode una bella costaCi vole à pigliallu à lu stoccuÈ Diu sà quant’ellu mi costa !

    Corsica :Quandu Smurfellu era sargente,Tutte le sere, à zia Millena,Dicia : « oghje, ci aghju la ghjente ;Veniti ne dumane à cena ».Ùn crede, o surellaDi fanne a Smurfella :Ne sò stanca di le to fole,Hè ora di ghjunghje à li fatti.Fammi anc’à mè logu à lu soleO sinnò, straccemu li patti !

    Francia :Avà sorti di a suminata ;Scasci cum’è prete Tundellu,Ùn mi fà la scumminicata,Ragiunemula un suppulellu :Chì ti ci vurriaO Santa Maria ?...Voli ch’e faccia duganeriQuant’ellu ci hè pin’in furesta,È ch’e mandi à limbu pusteriOmi quant’ellu ti ne resta ?

    Corsica :Vogliu un canapu chì u ti strappi !L’impieghi sò la me ruina !Tutti i to lavoni sò tappi,Ma d’impiastri, quì, è sciavina !Tè l’ultimu fogliu,Leghji ciò ch’e vogliu :Ghjudici da fà a ragione,Un prefettu di tutt’ugnunu,Baccalà biancu di stagione…Pisticcina è casgiu caprunu.

    Dialogu

    BONA_32_33_Int.indd 4 15/09/2014 08:56:51

  • 5

    Fiori è frittelleSò compii i cucchi è i pampasgioli

    Ma s’empie a machja di violeTrillanu in dui i rusignoli

    Mancu vespe ùn si vede sole.

    Si sparta è ride in ogni coreA spiranza cum’è in le fole

    Qual’hè ch’hà più curaghju à moreQuand’ellu piove tantu sole ?

    E fronde cume bandirucceTremanu à l’alenu di a mane

    U granu appronta e so spighucceSenza paura di e furlane.

    Hè d’argentu è di spechji u umeSò di saf ru celu è mare

    A Spilonca svarsa di lumeL’elpa quassù pare un altare.

    Sentu l’odore di e frittelleSi vede qualchì brucciulellu

    O cusì bone e falculelleCù u vinu biancu muscatellu.

    L’aria accarezza. Si vede stelleIndi l’ochji di e zitelle.

    U sole bellu ti face d’oruÈ m’innamoru.

    À mezu pratu ci hè tanti ori !Femu e cullane cum’è i signori !

    U sole bellu ti veste d’oruÈ m’innamoru.

    I pulloni infrondanu le rame :Cuntemuci tutte e nostre brame !U sole bellu ti frisgia d’oruÈ m’innamoru.

    Più cà l’acqua fresca di a funtanaSe’fresca, se’limpida, se’sana !...U sole bellu t’incroscia d’oruÈ m’innamoru.

    Si sò carchi di sangue i chjirasgi.Hè tempu di pindini è di basgi.

    U sole bellu ti accende d’oruÈ m’innamoru.

    I TraditoriAiutu ! chjama la Francia,

    Chì sò ghjunti li latroni ;Ghjornu è notte più nun stancia

    La voce di li cannoni,Cù l’arcusgiu è cù la lancia.

    Aiutu, i me gliuloni !

    Si vedenu à la fruntieraL’omi di sanna è di core

    Si battenu mane è seraSi battenu à tutte l’ore.

    À l’ombra di la banderaCantendu, sò pronti à more.

    Ch’elli sterpinu i vigliacchiChì fughjenu la battaglia ;Ùn sò omi chì sò bracchi,

    Ùn sò ghjente, sò canaglia.Possan’elli turnà macchi

    Com’è sorbule in la paglia.

    Ùn sentenu e cose atroceCh’elli facenu i Prussiani,

    È ùn sentenu la voceChì grid’« aiutu, o cristiani ».

    Ch’elli sianu mess’in croceÀ l’infernu più suttanu.

    Tanti paesi brusgiati,Tanta ghjente arruinata,

    Tanti vechji fucilati,Tante giovane insultate,

    Tanti fratelli cascati !È voi, o porchi, scappate.

    Sì vo’ci sete, o Signore,Sì vo’mi pudete sente,

    In la casa senz’onoreStirpateci robba è ghjente ;

    Fate chì lu traditoreMurendu ùn si possa pente.

    M’innamoru

    BONA_32_33_Int.indd 5 15/09/2014 08:56:52

  • 6

    NeveI grataghji fulighjinosiAnu le so faldette bianche.E fate, ch’ùn sò mai stanche,L’anu fatti cusì pumposiI grataghji fulighjinosi !

    I licciaconi è li pulloniL’hà vistuti tutti lu ventuDi calusgiulelle d’argentu.Sbaccuneghjanu da ricconiI licciaconi è li pulloni !

    U sole hè spentu, u celu piegne.Più tarra. Più monti. Più machja…Un nulu di corbi grachja.Malasci à chì ùn hà ghjuntu legne !U sole hè spentu. U celu piegne.

    Neva, neva, è neva ori.Di biancu s’impanna lu mondu.Bellu granu sarà più tonduPà li buiaghji è li pastori.Neva, neva è neva ori !

    U pastore(A missiavu…)

    E capre sò sparnucciat’à meza machja ;Si vede eghji par annant’à ogni sproneBruscu chì hà corsu si beie lu tragone,U sole ride tuttu, è un corbu rachja.

    U pastore, quassù, rittu nant’à un monte,L’ochji inghjalocu, l’arechje à la sunaglia,Pare tuttu un ginerale di battaglia,Chì anc’à le saiette faria fronte.

    Eh, eh ! ghjorni di faci prò è di festa,Asciulend’à u sole l’ultima timpesta,Miracieghja u stantadore di cumpane.

    Hà sempre l’acciarinu, la petra è l’esca ;Da dissitallu, ci hè tutta l’acqua frescaÈ, saziu di pulenda, ùn cerca pane.

    SirinatuS’e ci cantu quì à stu bughione

    Hè par tè la me pullezza bianca.È ti ne vogliu tichjà di canzone

    S’è tù ùn dormi chì sarè ghiunta stanca.

    Vedi chì ti tengu cara, cara.Cara quant’elli sò cari l’ochji,S’e contu fole o parlu à la fara

    Chì tù mi vega annant’à li rochji !

    Ùn saria ora di fà fangottuU nidu hè prontu la me ghjallinella :

    Ci hè pisticcina è pane biscottu,Caldaghja, madia, stacciu è tinella

    T’aghju compr’un vistitu turchinu :Ùn ti pare d’un bellu culore ?

    Ch’ellu mi costi, anc’un cinquinu,Hà d’andà cusgitu da e sartore.

    Ti si’ndaria lu lare,È li scarpi di vitellu nu ;

    Ma, farè po’cum’ella ti pareA me impastata di latt’è di vinu.

    A sera, dopu muntu le capre,Manghjaremu indì listessa pinta.Di labre ti stughjaraghju e labre,

    Di bracce ti faraghju una cinta.

    È quì piantu chì l’alba richjara.Ronca sumeri, canta ghjallochji

    Ùn ti scurdà ch’eiu ti tengu cara,Cara quant’elli sò cari l’ochji !

    BONA_32_33_Int.indd 6 15/09/2014 08:56:52

  • 7

    M’avii ghjuratu amoreM’avii prumessu anelluO faccia d’un impustoreO core d’un ciammannellu !Cù tamantu disonoreÙn aghju mancu un fratellu !

    Quandì tù ghjunghjisti, o indegnu,Corse focu in ogni coreDi tutte fusti lu pegnuQual’hè chì ùn vulia more ?Oh, parchì ùn fuiu di legnuChì ùn piinghjaria quell’ore !

    Passavi pà lu stradoneFidiendu à li purtelliDiciamu « chì squarcione ! »Tutti ricchi è puvarelliPar mè ùn ci era bughjoneI to ochji eranu stelli.

    Fumavi la sigarettaLu me sargente magioreSpassiavi in la cullettaÀ ancu à l’istitutoreÈ cum’è tè in bavettaNimu si facia onore.

    Eramu di primaveraCantavi francese è corsuDopu cù la to ligeraGhjunghjii à strappà ti un morsuT’arricordi quella sera !Ohimè ! Quasi ch’e’ùn morsu.

    A dumenica à la messaS’e’ti scupria in tribunaPinsav’à la to prumessaE prighere… più manc’una.Tù fà chì dicii « QuessaL’aghju liata di funa ».

    M’ai stracciatu lu coreM’ai arrussitu la fronteS’ellu ci era sempre soreIste carne eranu pronteCusì mi tocca à moreIndì l’acqua, sott’un ponte.

    Ma prima, o maladettu,Cum’è Ghjuda traditoreD’una punta di stilettuTi vogliu scrive lu m’amoreOmancu po sarà dettuCh’hè vindicatu l’onore !

    Vindetta

    BONA_32_33_Int.indd 7 15/09/2014 08:56:52

  • 8

    U 14Canti è puesieU 173Antone Ciosi

    Sentu dì chì ci hè qualcosa, piattu cum’è un secretuOghje in caserna di Bastia si rende onore discretuÙn si sente nunda in carrughju,U vechju pienghje in u caffèLi vene qualchì ricordu, u Centu Settanta Trè

    Eramu in li tempi negri di e più feroce battaglieQuantu funu i giuvanotti à cascà sott’à e mitragliePaisani o citadini, Orsu, Carlu o DuméSott’à a listessa bandera di u Centu Settanta Trè

    Aiò zitelli hè più chè ora a libertà si ne spenghjeÙn sintite i mughji fora,Ci hè più d’una mamma chì pienghjeÙn hè più tempu di dorme ma quellu di fassi valèNoi glioli di Cirnu, di u Centu Settanta Trè

    O Signore s’è tù i vedi, quassù in lu to paradisuÙn hè mai troppu tardi pè rende qualchì surrisuÀ l’eroi di a nostra terra, Orsu, Carlu è DumèIssi zitelli morti in guerra, Centu Settanta Trè

    Ognunu s’hè scappillatu è po anu fattu un discorsuU più cortu chì si sia fattu, mancu una parolla in corsuMute eranu e vechje trombe, andati Carrulu è DumèVer di e silenziose tombe di u Centu Settanta Trè

    S’anu falatu a bandera, a s’anu piegata in trèUn suldatu a s’hà purtata, cumu pudia sapèChì in celu pienghjenu l’ombre di u Centu Settanta Trè.

    BONA_32_33_Int.indd 8 15/09/2014 08:56:52

  • 9

    Era tempu di carta neraPurtata da lu gendarmeNe ghjunghjia mane è seraInd’è li babbi è le mamme,Ne ghjunghjia mane è seraInd’è li babbi è le mamme.

    Quelle campane à murtoriuSi n’era intesu parlàÈ vultendu lu diloriuSi sò messe à risunà,È vultendu lu diloriuSi sò messe à risunà.

    Chjucchittendu sempre in capuSegnu di maladizioneParchì avia persu babbuFratellu o gliulone,Parchì avia persu babbuFratellu o gliulone.

    Ùn si fuss’elle mai inteseQuì è culà in ogni poghju,O quant’elle c’anu offeseQuelle campane à mortoriu,O quant’elle c’anu offeseQuelle campane à mortoriu.

    Era tempu di carta neraPurtata da lu gendarmeNe ghjunghjia mane è seraInd’è li babbi è le mamme,Ne ghjunghjia mane è seraInd’è li babbi è le mamme.

    A ballata di MatteaI Chjami aghjalesi è ripigliatu da Antone Ciosi

    Ùn lu vidarei più u capu à a falcunaghjaI culombi chì d’aprile volanu sempre per paghju.

    Ùn farei più sunate à u sole di e murnaghjeNè puru ti sintaremu impruvisà nant’à l’aghja.

    Piengu di sapè chì di marzu quandì u sole hè più vivuÙn sarei più cù noi sott’à i rutoni d’alive.

    D’ottobre in campu furnellu quandu sarà la stagioneE giuvanotte à cugliera aspitteranu e to canzone.

    Quandu pensu à li to ochji u mio ciarbellu si moveE piengu li mio suspiri mentre corre l’oliu novu.

    Megliu ch’ùn ci pensi più chì a mio memoria scrochjaMorgu pianu di sapè chè t’hai sceltu d’altri ochji.

    M’avii tantu prumessu d’esse sempre à lu mio latuMa quandu ùn t’aghju vistu ghjunghje, si n’hè struttu lu mio atu.

    Oghje dapoi tanti anni ormai a to strada hè meiaDi scopre tante billezze da e cime di San Parteu

    Carta neraVoce Ventu

    BONA_32_33_Int.indd 9 15/09/2014 08:56:53

  • U ritrattuI fratelli Vincenti

    O cusì bellu ghjuvanottu, ch’hè partutu à u ore di l’etàHè partutu eramu in diciottu, cun prumessa di riturnàAghju indè l’arechja a scarpata, di u sullatu chì si ne vàU vecu falà per a chjappata, dicendu « o Marì ùn ti ne fà ! »

    Ripigliu :U ritrattu nantu a muraglia, hè una vera calamitàStringhje u core cum’è a tenaglia, di quella ch’ùn si pò scurdàCusì dice a vechja Maria, quand’ella si mette à pensàÀ u sullatu d’infanteria, inquadratu tant’anni fà

    Eo mi ricordu una sera, m’hà dettu pigliendu u caffèÙn vole nisce sta guerra, prestu credu tuccarà à mèÈ allora m’hà fattu sposa, pocu tempu vogliu vene à dìU tempu di lascià una cosa, chì dica ch’ellu hè statu quì

    Ripigliu

    Hè ingrandata a nostra gliola, senza cunnosce u so BabbàDi u ritrattu nantu a cumoda, ùn si ne pò arricurdàS’è tù voli un santu destinu, per i to glioli o GhjesùA tenuta di u pannu turchinu, fà ch’ell’ùn si veca mai più

    Ripigliu

    E dipoi a vechja Maria, u mandile ùn lu si caccia piùS’è i zitelli a chjamanu zia, danu un ore di ghjuventù

    10

    BONA_32_33_Int.indd 10 15/09/2014 08:56:53

  • 11

    QualchìFiumorbacciu

    Santu Guglielmi

    Corsi da piaghja è da montagnaCurriti tutti ch’a Francia vi chjama

    Vi chjama per cumbatte l’AlemagnaChì mette u mondu à focu è à amma

    Curriti incù u curaghju in coreÀ difende a patria è l’umanità

    L’Alemagna è l’Austria vile putenzeStanu sottu à a nostra vulintà

    I nostri sublimi è eriU sangue face sbuccià u ore

    Ma i popoli senza pinseriVivinu in pace è fraternu amor.

    In tutte e battaglie glorioseI Corsi si sò sempre fatti onore

    Pronti per i causi generosiÀ dà u so sangue è prestu à more.

    U nostru gran NapuleoneS’hè discitatu pienu d’ardoreCi insegna a strada luminosa

    Di Austerlitz di Vienna è di Wagram…

    Vecu un pratu sott’à lu soleÈ tanti panni tesi nantuUn acellu piglia u so voluÈ aghju u mio core frantu.

    Culà l’ochji spenti Miola sunnieghjaCulà u mio estru corre è a deghjaCulà ci s’hè rmata a mio vita.

    Vecu un pagliaghju fumichenduCompulu à l’ora di a muntaÈ a mio memoria s’accendePer un pizzacciu di pane untu.

    Culà Francesc’Antone zappa l’ortuCulà vecu ballà e barche in portuCulà ci s’hè rmata a mio vita.

    Vecu una scola è un tavuloneSentu mughjà mille zitelliÈ di babbò tante canzoneMi danu u fretu à a pella.

    Culà Fasgianu trascina duie legneCulà sentu lu mio paese pienghjeCulà ci s’hè rmata a mio vita.

    Vecu una ghjesgia sott’à l’invernuDui tizzoni è un casgileA piaghja cutrata è infermaChì aspetta u mese d’aprile.

    Culà sentu u ventu frà i piniCulà di Roccu sentu u viulinuCulà ci s’hè rmata a mio vita.

    Vecu un chjarasgione urituÈ sentu scà i pastoriÈ tanti mumenti feliciL’aghju inchjudati in lu mio core.

    Culà vecu a neve per i chjassiCulà sempre voltenu i mio passiCulà ci s’hè rmata a mio vita.

    Le chemindes dames

    I Chjami aghjalesi

    BONA_32_33_Int.indd 11 15/09/2014 08:56:53

  • Appena n’abbimu passatuI nidi di la fruntiera

    Culà principiamu à vedeI risultati di a guerra

    Una piana piena di mortiChì à dilla mi face pena.

    A dilla mi face penaN’aghju sempre impressione

    Quelli poveri sullatiFecianu cumpassione,Tazzulati da le balle

    Di fucile è di cannone.

    Lu dui aostu à la maneL’appellu fù ginerale

    È n chì lu mundu esisteSempre si ne parlerane

    Pertendu da lu paeseFù una grande impressione

    I vechji cù li zitelliFecianu cumpassione

    Maladicendu la GuerraLu fucile è lu cannone

    Indè la cità di BastiaQuantu fuimu imbestiatiÀ tuttu mumentu è oraN’eramu rassamblati

    L’omi cù sacchi è fucile,I so cori addisperati.

    L’ora di l’imbarcamentuFù purtata à le nove oreÀ la gara di lu Fangu

    Fù la separazionePoi pigliaimu par Aiaccu,

    Una longa dirizzione

    Durante più di sette oreDurò lu nostru caminu

    In tutte le stazioniC’era ghjente in isterminu

    Chì aspittava lu fratelluLu maritu o lu cuginu.

    La pertanza da AiacciuFù la più trista ghjurnataDa la nostra tarra corsaFù l’ultima licenziata

    Poi pertimu à la fruntieraInduv’era u corpu d’armata.

    Appena n’abbimu passatuI nidi di la fruntiera

    Culà principiamu à vedeI risultati di a guerra

    Una piana piena di mortiChi à dilla mi face pena.

    A dilla mi face penaN’aghju sempre impressione

    Quelli poveri sullatiFecianu cumpassione,Tazzulati da le balle

    Di fucile è di cannone.

    Appena fuimu culàDavanti à quellu fracellu

    Ordine di fà l’onoreCi dede lu culunnellu

    Ma quantunque lu so graduCuntentu ùn era mancu ellu.

    Lascemu leghju lu vintiN’aghju abbastanza parlatu

    Quella di lu vintiseiQuandu Guimand fù pigliatu

    Quessu sì chì lu paeseÀ li Corsi l’hè custatu.

    Furesta di vasincurruDate del nove settembre

    Per pudela vi spiegàÙn vale carte nè penne

    Lu sangue curria à umi,Corsi è Alemani inseme.

    Lamentu di a Guerra di u 14

    Cervoni Jean-Raphaël, Cesari André, La Corse et la Grande Guerre, T.1 : Avant l’orage. Anima corsa.

    12

    BONA_32_33_Int.indd 12 15/09/2014 08:56:53

  • 13

    Rivenenu li ricordiQuandu l’anni si ne vanu.

    Mamma era entrata in stanzaA so lumeraccia in manuEra accant’à lu mio lettu

    Mi parlave pianu pianu

    Rizzati lu mio gliolu,Si pesa aigià lu ghjornu.

    Oh ! quant’ellu mi dispiaceD’interrompe lu to sonnu

    Ma ti ne vai sta maneÈ aghju da scallà lu fornu.

    Eramu in tempu di guerraÈ un sabbatu da mane :

    Eo partia sullatuÈ mamma facia lu pane

    Avia ghjuntu le scopeDa le verghjole landane

    Rizzati lu mio gliolu,Hè la patria chì ti chjama

    Dice chì vo site suoiVi tene caru è vi brama

    T’hà cacciatu da la scolaÈ ti piglia à a to mamma.

    Rizzati lu mio gliolu.Hè pronta la to musetta.

    Ci aghju messu li to affari.Un pane è una panetta

    Un coppiu d’ove è salameAltru nunda nun ci resta.

    Rizzati lu mio glioluL’ora passa pocu à pocu.

    Truverai tuttu in sala,Sempre à lu stessu luocu,

    U pane nentru la meria,U ltru accant’à lu fuocu.

    Dopu à li to fratelloniHè venetu lu to tornu

    Anch’elli aghju discitatiUna mane nenza ghjornu.

    Rizzati lu mio glioluIntantu, scallu lu fornu.

    Eramu quattru fratelliDui morti à lu fronte

    Lu terzu era prigioneruCi scrivia raramente,

    È babbu, cun le so mule,Travagliava in pumonte.

    Mamma era sola in casaCun le mio due surelle.

    Pienghjendu li so glioliSi cunsulava cun’elle ;

    Cun lu so mandile in capu,Parianu due orfanelle.

    L’aghju abbracciate tutt’è trèÈ l’aghju lasciate sole.

    “À vedeci, la mio mamma,Serà ciò chì Dio vuole”

    Quandu mi sò messu in strada,Surtia digià lu sole.

    Rizzatilu mio figliolu

    Puesia scritta da u più giovanu di i fratelli Campana

    S’hè pisatu u ghjornuè sì turnatu l’ombra

    chì trascina oramaiparolle senza amore

    mezu à e petre mutel’ore cionche

    di u sacri ziuSi tarla u ricordu

    sottu à u pannu turchinu…Diu ùn amentu più

    aghju durmitu ùn sò quantusenza tèMancu sò più sottu à chì celis’apre u mo sognuCunnoscu u silenziuquand’ellu hè prigiuneruè a miseria di i sensià u paese dissapidu di a morte…Sentu mughjà l’estateà l’aghjeci sò ghjunta à rifài gesti nostriaccuppiatià spulà e mo brameè dinù e mo sperementre tù ti chjinià l’annuttà

    sottu à u focuo Francè.

    Sì turnatu l’ombra

    BONA_32_33_Int.indd 13 15/09/2014 08:56:54

  • Ni vidi spuntà lu soli,A livant’à la marina,

    E pari ch’illu ghjoliQuandu varc’à Roccapina,

    L’Orriu ‘lli Culioli,Espostu sulla collina !

    Espost’à l’acqu’è al ventu,Ferma sempri’n sintinella,Vidi li monti di Tempiu,E navicà li batella !Vid’à Cagne à unghji mumentu,Vid’Asinau è Bavella !

    Di punt’à l’Arcinivala,Fighjola senza rigretu,Servini di cannucchjala,À tutta la piaghja d’Afretu !Quì la vista si rigala,Avanti, daret’è dietru !

    U murzu sò li so panni,Cù la banghjaghja chì brigliaÈ sò ghjà duicent’anni‘Ddu cunnosci la fammiglia !Hà intesu cantà li nanni

    Di Mammona, nella ziglia !

    In arburi siculari,Chì li servi par iscala,

    Quandi ghje era sculari,Faciam’u codd’è fala !

    Aval coddi chì li pari,Ghje mai più pinsalla !

    Lu vardianu di CheraGhjorni di lavor’è festa,

    Cù la so muta prighera‘Ddu port’annant’à la testa !Prighemmu’nsembu la sera

    Sutt’à la vulta cilesta !

    Monda ser’à lu fuconu,Un vechju la ci dicia,

    Da nant’à quistu cantonu,À l’ora di l’Ave Maria,Di lu brunzali lu sonu,Quattordici ni sintia !

    Di punt’à lu manimentu,Chì parla di cor’af ittu,

    U nommu di la fammiglia,Dic’è setti volt’hè scrittu !

    L’eroi cascati in verra,Pà l’onori è pà lu drittu !

    S’e’t’avissi lu cummandu,In Francia vinti quattr’ori,Vurria chì quistu sangu,

    Di merit’è di valoriNi pussidissi lu rangu

    D’una ligion’d’onori !

    L’Orriu di CheraGhjuvann Andria Culioli dettu « U Barbutu di Chera »

    14

    BONA_32_33_Int.indd 14 15/09/2014 08:56:54

  • Quandi ghje eraLuntanu comm’è vicinu,È monda volt’era soluTribulend’à tronca spinu !

    Ni ghjunghjia la me mammaÈ dicia : – San Martinu !Ghje rispundia cun bramma :– Cù a pala è u bacinu !

    San Martinu pudarosuVita di veru mudellu,À u tintu miserosuDet’un pezzu di mantellu,San Martinu !

    San Martinu hà l’abbundanza,Hà bon pes’è bon misura,Innu cori di la FranciaHè statu vescu di Tours !San Martinu !

    Inna cummuna,Hè u santu patrunali,È po voli la furtuna,Oghj’hè festa naziunali !San Martinu !

    GluriosuHà calmatu la tristizia,U Francesu vitturiosu,Fù signata l’armistiziaIn San Martinu !

    San MartinuGhjuvann Andria Culioli dettu « U Barbutu di Chera »

    A roccaGuidu Benigni

    Eccu quì Zia Margherita sott’à quella lumerellacun la so rocca urita di lana di pecurella.

    Stà pusata in lu catagnu nant’un bancu di castagnu.Ghjan’Martinu vulterà ?

    Trema lu lu di lana, trà le dite faccendinedà capelli, d’una manu à l’altra, lu fusu ne

    cum’è un nulu chì si sfragna casca in acquata pagna.Ghjan’Martinu vulterà ?

    Gira cum’è un frullettu quellu fusu in dite lesteè s’ingon a à ogni gestu, di calore ellu si veste,preparendu pianu pianu l’arte di veste l’umanu.

    Ghjan’Martinu vulterà ?Lu purtellu lascia vede lu punente chì russisceè lu sole chì più crede à lu ghjornu chì nisce,cappia l’ultimu calore à l’invernu chì accorre.

    Ghjan’Martinu vulterà ?S’hè zittatu lu fucone, di cennere s’hè ingrisgiatu.

    S’hè spentu lu muzzicone di lumera chì hà brusgiatu.S’hè stanciatu lu murmuru : rocca s’hè arremba à muru.

    Ghjan’Martinu vulterà ?Zia Margarita s’hè spenta. A rocca stà in cancellu.

    Ghjan’Martinu ùn vulterà, si l’hà pigliatu u macelludi quella annata diciottu. U lu di lana hè rottu.

    Pigna, agostu 2014.

    15

    BONA_32_33_Int.indd 15 15/09/2014 08:56:55

  • 16

    Dopu à a bucataAlanu Di MeglioIn Dopu à a bucata

    Quiddu ghjornu u piali di Bonifaziu era accesu sanu da i raghji sittimbrini. Era bunaccia morta. U scioru di u punin-tolu a ci facia ghjustu à ricciulì d’ugni tantu l’acqui di u portu. A campagna ri atava à pena da a sciappiattana di l’istati.À Ghjuvanna li era sempri piaciutu u mesi di sittembri, ma affaccindata ch’idda era appressu à a so bucata, ùn ci facia tantu casu. I so mani sgualtri pistavani è vultulavani i linzoli resi pisii da a trusciera. Ghjuvanna era zitta. È mancu avia asgiu di dà capu à i pochi chjachjari di Cicchè, una bunifazinca chì lavava à cantu à idda. Nò. I so mani pistavani è vultulavani i linzoli bianchi.È gira è volta è pesta. I grani di u sudori falavani pianu pianu à l’incontru di u saltulimi più vivu di l’acqua sbattuta. Paria chì a menti di Ghjuvanna sigui-tessi u garbu di i so mani è chì, nantu à i linzoli turnati pagini, si stampessi u so ricordu adduluratu.A so disgrazia era principiata cù a dichjarazioni di a guerra di u 14, tredici anni fa. Era solu di sei mesi spusata quandu Ghjaseppu, u maritu, fù chjamatu. Ghjaseppu era piscadori. Appartinia à una di issi famiddi di l’isuli napulitani scalati in Bonifaziu cinquanti anni fa par fà a pesca à l’ari-gusti. Ghjaseppu era un omu grandi, furzutu, cù l’ochji à pena infarchittati di a ghjenti di u mari. U so sguardu piddava sempri u luntanu, u fundali. Ghjuvanna, idda, iscia da Ghjunchettu, un paesi di u Sartinesu. Ghjaseppu ci cuddava à venda i pesci da a costa di Murtuli. S’erani visti parechji volti, po’s’erani missi in parolla. À u prin-cipiu di u matrimoniu erani un pocu com’è trà furisteri ; scumpariani ancu i parlati. Ma à pocu à pocu, l’affari s’erani apparinati è à Ghjuvanna, a sera, li piacia à ingutuppà si pianu pianu nantu à a spadda di u maritu. À iddu,

    i capiddi sciolti di a moglia li faciani nantu à u pettu una sciarpa di tina-rezza chì li arricava una paci tamanta. Quandì Ghjaseppu fù mubbilizatu, Ghjuvanna ùn sapia ancu ch’idda era incinta, ma ghjunsi quantunqua à fà li la sapè, cù l’aiutu di a so vicina, zia Ghjuditta, chì sapia bè leghja è scriva. Hè cussì chì Ghjaseppu abbi una parmissioni è a grazia di cunnoscia u ddolu, chjamatu Cecceccu. Fù a prima è l’ultima abbracciata…Ghjuvanna pistava l’acqua, i linzoli vultulavani… Vidia torna quiddu librettu di a marina naziunali duva era scrittu chì Ghjaseppu era statu imbarcatu nantu à u vapori di guerra « Suffren ». Erani parechji piscadori bonifazinchi à bordu. Ghjuvanna ricivia lettari cù franchizii strani, mandati da lochi scunnisciuti. Cuddavani à gallu di menti nomi com’è « Jaffa », « Saida », « Alexandrie », « Beyrouth ». Li vinia ancu « Port-Said ».S’era piantata. U sudori spiscinava com’è lacrimi trà i pieghi di u so fronti sulchighjatu da i peni. U so sguardu s’era aggrancatu nantu à un palmu di linzolu resu più biancu da u ghjocu di luci trà u soli è i frondi di a liccia chì li vinia daretu. Nantu à issu palmu, turnava à veda u quatru di ghjurnali duva era scrittu chì u Suffren si n’era falatu à fondu dopu avè culpitu una mina fora à

    BONA_32_33_Int.indd 16 15/09/2014 08:56:56

  • 17

    Port-Said. Ùn si n’era pussutu salvà manc’unu.Quissa era stata una ; dopu à issa prima mazzuccata di u distinu, Ghjuvanna missi tuttu u so curaghju è a so vulintà par addivà u ddolu. Par campà, facia i bucati par l’altri. Facia dinò, quandu capitava, a cuddera di l’alivi, fendu una cuppa par omu cù u patronu. S’era mantinuta cussì duranti undici anni, quandu Cecceccu si missi in capu d’imbarcà si à fà a pesca, di modu à sustena à pena a mamma. Mancu un annu dopu, u schifu duva c’era Cecceccu si spundò nantu à una chjana di l’isulotti di i Monici. U ziteddu, l’aviani trovu sdraiatu mortu nantu à una spiaghja suttu à Roccapina. Tandu, u cori di Ghjuvanna s’era fattu à pezzi…Avali, pistava l’acqua di rabbia, com’è s’è fussi stata causa di i so malanni. L’acqua di stu mari chì ùn l’era mai piaciutu è chì l’avia tolta da i so lochi solu par fà li campà disgrazii.« O Ghjuvà… Fà cianu nantu à questi linziò. Ti t’hà da fà vegni mali. Avura saranu belli risgintaii, me trisora ! » Issa voci chì a cacciava di i so pinsa-

    menti, era quidda di Cicchè, a donna chì lavava vicinu è

    chì arricummandava in bonifazincu di piddà

    à pena di rifiatu. Chjachjarendu

    cussì, Cicchè n’era ghjunta à cuntà un

    fattu chì tuttu u paesi ni parlava. Dicia chì era scalata in Bonifaziu una donna, razza arabba, chì facia affari assai strani : avia u puteri di chjamà i spiriti è di fà li parlà. Dicia ancu chì, di issu donu, ni facia cummerciu fendu pacà cinqui franchi à chì vulia senta unu di i so morti. à principiu, nimu la piddava in seriu, ma di manu in manu, ancu s’iddi pariani foli, era riisciuta à purghja provi da cunvincia i più suspittosi : i spiriti raghjunavani in a so parlata materna, veni à dì in bonifazincu scannitu, in corsu paisanu, o puri in napulitanu o in sardu. U mira-culu era dinò chì i spiriti rammintavani certi fatti passati veri di a ghjenti è di u paesi chì, a certi, l’erani ancu scappati da l’idea.Ghjuvanna, avà capia qual’idda era issa furistera. L’avia scuntrata, ghjorni passatoni, nantu à a marina pattighjendu pesci. Era una donna alta, intrepita, vistuta longa à usu di i so lochi. I capiddi neri neri erani mantinuti tirati da una bbia bianca d’ivoriu. Parlava in francesi, ma cù u accentu assai raspiosu chì palisava i so urigini urientali. L’ochji erani verdi o turchini sigondu ch’idda ghjulava a tarra o u mari. À Ghjuvanna, issu sguardu virsosu l’avia fattu vena u fritu à u spinu.« Ghjeu ùn ci credu ! » lampò Ghju-vanna mittendu si a so corbula di panni in capu par andà si ni.U fattu si stava chì, in u cantoni sanu, a donna di i spiriti avia chjappu un’im-purtanza tamanta, è à spissu, ci vulia à aspittà parechji ghjorni par buscà si un appuntamentu. Accuddia i clienti in una sappara à u pedi di u monti di a Trinità. Si stava à u bughju, è dopu à una stundaredda, si pudia discorra cù u spiritu bramatu duranti una dicina di minuti. Tutti vultavani suddisfatti, masimu più chì, tanti volti, i provi divintavani assai cuncreti. À unu li era stata ditta chì u so asinu s’era scioltu è chì avia capulatu più luntanu, in tal’ortu. È era stata vera. À tal’pisca-dori, li era stata cunsigliata di mullà una paterna di nassi in tal’locu, cù

    BONA_32_33_Int.indd 17 15/09/2014 08:56:56

  • 18

    signali marini belli precisi. S’era carcu à arigusti.È fà è fà, l’animi aviani riguaratu un veru puteri in Bonifaziu. Da u più riccu à u più miseru, ùn si lampava un ansciu nè si facia un passu senza l’avisu supranu di i so morti. Di tuttu què, Ghjuvanna ùn ni vulia senta. È puri, un ghjornu, u patronu di a casa duva stava vensi à truvà la par fà li sapè chì li cacciava a pighjò, ch’idda si pudia goda a casa di bada quantu li paria, è chì i so pochi debbiti erani belli ch’è scurdati. Ghjuvanna era rimasta sicca di pettu à issa larghezza subbitania da i parti di un omu chì avia nomina d’essa unu di i più rancichi di u paesi. Pochi tempi dopu, un altru, di listessa sterpa, li feci rigalu di l’alivetu duva idda cuddia. Miraculi !« Lascia fà, O Ghjuvà, li dicia a ghjenti, pari chì tù sii aggradita da i nosci morti. Ùn cuntrarià ! »In tantu, u paesi campava in un ambiu suprariali ammaistratu da i spiriti. Manifestazioni è tistimunianzi, ni nascia ugni ghjornu : à chì avia scontru, di notti, un carrettu pienu à morti chì cacciava calisgini ; à chì avia infattatu una prucessiò à mezu à u mari ; à chì avia intesu un atu spatansciosu nantu à u tupezzu senza chì nimu fussi statu daretu.A sera, i mammi erani à l’addisperu par fà piddà sonnu à i ziteddi. L’anziani erani in brama di dà qualchì cunsigliu. In cità, più nimu si dava capu. Ni patia ancu u puttachju. A duminica, i preti pridicavani in darru !È po’, ci erani sti stridi murtulaghji. Di quandu in quandu, in certi lochi isulati, si sintia una voci di raspu da spavichjà un’armata sana. A più bella era chì Ghjuvanna dinò l’avia intesi. Dui volti, andendu in campagna, li s’era ghjac-ciatu u sangui : erani stridi à tempu dulenti è rabbiosi, chì faciani surghja un sintimu guasgi di pietà mischiata à u spaventu ; stracciavani u silenziu, po’u faciani rifalà ancu più grevi. À u senta di u sigondu brionu, Ghjuvanna si n’era vultata, a peddi incrispita. Micca chì l’era mancatu u curaghju, ma ci

    voli à dì chì a voci avia fattu svulà dui ghjandaghji rachjendu di paura. Tandu, Ghjuvanna si dumandò…A stranezza di l’ambiu turnò à crescia, quandu fù scupartu sutt’à a Rocca un omu mortu, scunnisciutu. A so faccia era ghjà meza ch’è magnata da i ganci. L’unicu signu di ricunniscenza era chì li mancavani tutti i diti di a mani manca. Ditimuzzu, in paesi, ci n’era statu unu, ma era da deci anni mortu è suttarratu. Infini chì, dopu avè cunclusu l’inchiesta chì l’omu era sicuramenti cascatu da qualchì batteddu chì passava ind’i Bucchi, fù missu suttu tarra à a lesta in u anghju di u campusantu.U ghjornu di l’intarru, c’era dinò Ghju-vanna à u campusantu. Ci cuddava una volta à a sittimana à fà à pena di pulizia è accenda una candedda in a cappedda duva ghjacia u curciu di u ddolu. Spazzendu, avia trovu nantu

    à i chjappeddi un aneddu tortu è tuttu inchjaccatu, com’è s’iddu fussi statu presu à martiddati. Paria un aneddu di matrimoniu d’oru è Ghjuvanna u si missi in stacca arricummandendu si di chera à dritta è à manca s’è nimu l’avissi persu. Di vultata, Ghjuvanna ùn accurdò mancu un sguardu à u longu fronti di a Rocca bonifazinca chì mittia u mari à so pedi. U mari, par idda, ùn era ch’è un grandi linzolu neru chì apria ugni tantu un tasseddu murtali. Passendu in paesi, curria a nutizia chì a donna di i spiriti si n’era andata.Eccu ciò chì successi in Bonifaziu quidd’annu. Dopu à issu passu, u paesi s’era dinò assistematu truvendu una certa serenità. L’inguirnata s’era scursa tranquilla. Era stata una bona annata d’alivi, l’orchi erani stati pieni è Ghju-vanna, cù l’alivetu buscatu mesi fà, avia pussutu metta dui soldi da cantu. Bucati, francu par idda, ùn ni facia più. Ma da u principiu di a stagioni di l’arigusti, u so cugnatu l’avia chersu un aiutu par u cummerciu è i conti. Ghjuvanna sapia bè pattighjà è fà i conti à la menti.

    BONA_32_33_Int.indd 18 15/09/2014 08:56:56

  • 1919

    Fù cussì chì un ghjornu si prisintò un Bastiacciu chì facia u sportu di l’ari-gusti in Nizza. Una parolla chjappendu l’altra, ni ghjunsi à cuntà à Ghjuvanna chì duranti u so serviziu militari avia cunnisciutu un Bunifazincu chjamatu Ghjaseppu. U cori di Ghjuvanna s’era missu à sbatta à rumpipettu. Ma, piat-tendu u so affannu, dumandò u locu è i circustanzi di issu scontru, truvendu scusa ch’iddu si pudia trattà di un parenti.U Bastiacciu li risposi chì a storia di issu Ghjaseppu era assai curiosa. L’avia scuntratu à u spidali mili-tari d’Algeru. Iddu ci era ghjà da una sittimana, quandu mandoni in listessa stanza st’omu, cù una mani tutta fasciata. Dicia chì s’era firitu nantu à u vapori di guerra : fendu una manuvra s’era tesa di colpu una funa inchjacchendu li tutti i diti di a mani manca. Ci avia lasciatu meza mani, è era mancinu. Ma a più bella era chì issu accidenti l’avia rispiarmiatu a vita, chì pochi tempi dopu essa statu sbarcatu, u so battellu era statu affun-datu cù tuttu l’equipaghju. Ma ben chì fussi statu iddu u solu salvu, issa nutizia l’era andata à cori, masimu più chì u so murali era ghjà infuschitu da u fattu ch’iddu era stroppiu. Rammin-tava sempri chì ùn pudaria mai più fà u so mistieri di piscadori. Paria chì quissa u scimissi.« Una notte, cuntinuò u Bastiacciu, si ne scappò da l’ospedale. L’aghju turnatu à truvà un mese dopu, chì girandulava in Babelhued. Tandu, m’hà spiecatu chì ùn vulia più esiste pè nimu : nè pè u Statu, nè pè u so paese. Dicia chì tutti u cridianu in fondu di u mare è ch’ellu era megliu cusì. Quant’à mè, a so disgrazia l’era cuddata à pena à u ciarbellu. In più di quessa, s’era messu cù una spezie di strega, bella cunnisciuta quallà. Dicia ch’ella facia parlà i morti. Ma in Algeru, parechji sapianu ch’ella era una burlimondu : avia un’arte naturale pè amparà e lingue è biffà i parlati ; è basta ! I più niscentri, si facianu ingannà à bon prezzu !… »

    U sangui di Ghjuvanna si missi à curra quant’è i umi di maghju. In u so capu, s’era sbucinatu di colpu u lu di una logica spavintosa. Si sciuddiani tutti i parchì, lintendu la senz’altru in l’in- nitu orbu di i doli scunsulati. Capia.

    Capia chì a so situazioni materiali à pena migliurata ùn la duvia micca à i spiriti. Era iddu. Capia chì quidda donna ùn era micca scalata à casu in Bonifaziu. Era iddu. Capia comu avia fattu sta poca di bonu à cunnoscia tutti i parlati di a cità è sapè i fatti di a ghjenti. Era iddu. Capia chì u so maritu, ritu in corpu è in anima, ùn avia trovu ch’è issu stranu mezu par fà la escia da a so miseria, è purghja li aiutu. Capia u so ricusu eru è tontu di divintà un assistitu. è puri, quantu ci n’era, oghji, in paesi, chì si gudiani una pinsioni di guerra senza una cria di vargugna ? Capia chì l’anneddu d’oru trovu, era propiu quiddu di u so matrimoniu, sciacciatu cù i diti in l’accidenti ch’iddu avia avutu à bordu à u Suffren. Chì simbulu era iss’an-neddu lampatu à pedi di a tumba di u fiddolu, mortu primaticciu d’avè vulsutu sustena a mamma ? Forsa u rimorsu ; u signu di l’addisperu scemu duva s’erani annigati u so ghjudiziu è a so paci… Capia i so stridi.Più di pena chè di freccia, Ghjuvanna era subbitu capulata à i cun ni di u paesi, in cima di Rocca, à u campu-santu. Par via di a libbecciata chì s’era missa, avia incalfatu ancu di più u mandili neru. Era inghjinuchjata in quiddu cantu duva aviani lampatu l’omu mortu di sutt’à a Rocca. Era firmata aggrunchjata cussì a meza ghjurnata. Ugni tantu, i so mani sgrin- avani a tarra, com’è par circà qual-

    cosa da arrampiccà si. Una radica, una pianta, un ori.In ghjò, a marighjata di punenti sbattia i scoddi in una chjama lagnosa. I cavallati carriavani ghjumeddi di sciuma bianca chì viniani, vultula-vani è pichjavani… è gira è volta è pesta… Duva l’avarà scatulita, Ghju-vanna, issa forza di ùn lampà si micca anch’idda ?

    BONA_32_33_Int.indd 19 15/09/2014 08:56:57

  • Lettara da u frontePasquale OttaviIn U ghjornu ch’ellu vultarà

    Stu vinti di maghju di u 1918, Cara meia. Cumu diavule sarà ghjunta sta lettara toia cusì prestu, quessa mai si saparà. A vedi ch’ella vene megliu à scrive ogni tantu chì sempre ghjun-ghje calcosa. Ai l’aria di dì ch’è vo sete cuntenti d’avè calchì volta nutizie di meiu. S’è ùn iscrivu micca tutti li ghjorni hè par via di a mancanza di li currieri o cà sinnò ricivaristi tutte le mane o una lettara inturchjata longa o una cartulina pustale cun poche parolle ma chì t’hà u listessu signi catu. In ogni momentu mi ti se’pri-sente, mi t’aghju à latu notte è ghjornu da quant’è tù mi manchi. A disgrazia hè ch’e ùn possu parlà corsu cù nimu, allora mi vene u telu ch’e mi ne pudessi scurdà. Fà contu tù s’è ghjunghjissi ind’è noi è ch’e ùn capissi più e parolle toie o quelle di mamma. Pinsaria trà ella u me figliolu hà livatu ind’un nomine patri. Eppuru ci hè parechji Corsi chì anu varcatu u pozzu bellu dopu à mè è tù i voli sente sfrancisà à mori mori senza capì più una parolla di a lingua matre ! U piacè hè quandu omu li parla in corsu è ch’elli ti rispon-denu in francese : « Ebbè, o Pè, sempre sanu è gagliardu ? – Il n’y a pas de mal, merci et vous ? – Noi altri quì, femu a stantara aspittendu la ne di la guerra. U pane hè più neru cà quellu d’orzu ch’è no faciamu tanti anni sò. Ce chì ci hè lu sussuru in casa chì ùn ci hè più zuccaru, a più cricchinne-ghja me sociara Minichella chì ùn pò stà senza caffè. – Nous, on s’en fait pas… » Sbacconi ch’elli sò, ci vularia chì una cummisione intarrughessi la ghjente in corsu è quelli chì rispon-denu in francese mandalli subbitu in Francia senza lacalli scalà più in tarra nostra. In quelli tempi ci eranu assai battelli à vela, tutti di patroni corsi, s’andava quandu omu vulia in Francia si pruducia tuttu ciò chì ci era bisognu par l’isula sana. Tandu eranu li tempi

    binadetti chì biada ci ne era da noi ma ancu da mandalla in Francia è saria stata cunsidarata cum’è una purcaria di fa vene l’ove da Marseglia ! Avà pò s’è lu battellu di Frassino stà dui ghjorni senza affaccà vi ne state tutti à u palu di u vituperiu. Prima le donne sapianu tesse lu linu o la lana, facianu certi linzoli chì un vinianu mai à ne è la marzina di pannu, li calzoni è li piloni sirvianu da babbu à gliolu. Avà lu villutu tene par misericordia è a la minima strumbunata si trova omu spugliati ! Aghju vistu quand’e sò vinutu in parmissione chì le donne portanu le buttine cù li tacchi alti tantu s’elle facenu un minimu falzu passu si stroncanu l’anche. Queste e mode e capiscu pocu è micca è lu guvernu à tutte quante l’avaria da addirrizzà, cusì le femine chì volenu purlà sti calzari falle andà à pede pullitrinu ! Mi dici chì ind’è noi ci hè fumacela è fretu, piove è ne fala. Tempi di contra staghjone, chivi invece luce tamantu sole è bisogna à stà ascosi osinnò s’hè omu subbitu ind’un bagnu di sudore. Fin ch’ellu dura què u tempu nulla ci hè da teme. Bona vita, bon lettu, cusì sì chì si pò fà la guerra. Quand’è semu pà issu fronte ci hè sempre u

    20

    BONA_32_33_Int.indd 20 15/09/2014 08:56:58

  • colla è u fala, auh, ùn ci hè mescia di ri atà una cria : quandu omu si piglia un pocu d’asgiu in daretu ind’un paese, subbitu subbitu tocca a ricullà à intanassi in quelle budillate padulose ! Culà guai par noi, cù tutta la soma di li malanni addossu ! I più arraganati sò quelli piduchjacci chì ùn ci hè manera di cacciassili da addossu. È a cannella allora, quant’ella pò soffre cù quella caldiana : quant’è la stacca, chì si tene à beie è la biera hè bona. Vene megliu à andassine in caffè è fassi una partita à carte cà à lampassi in pianu quandu ellu casca l’obbusu. U me ortu si ne và à mala via, e lumache sò saltate in cresta à l’insalate è e s’anu razzicate tutte. Tutti i malafruculi si sò lampati addossu à le ravanette, cust’annu ùn si n’assaghja, miserere ! I pomi è lu fasgiolu quale sà s’è no i tastaremu ? Sò stati belli sudati, ma à quelli dinò li ghjunghjarà calchì saetta ! Po ci hè la purcilletta è si tafunarà li pomi è ùn li lacarà cà a pillicciula. D’appressu a tè, quandu sarà megliu à vene in parmissione, in la sigonda quindicena di lugliu in la prima d’agostu o in la sigonda ? In la prima di lugliu si coglie pochi frutti ma si tastanu l’amandule è le pere, calchì prascula, calchì urone, pò ci sò le chjirasge napulitane. Da

    San Vitu à Santa Maria ligumi ci ne hè pò in tutte e

    manere, dopu ci hè menu robba ma par me contu

    a staghjone a megliu và da lu 20

    d’agostu à lu 10 di sittembre. Quand’e era à lu focu, o quantu ci pinsava à ghjunghje in li me lochi cari ma avà, quandu ella casca ch’e ci riposimu in daretu à e ligne, mesi più mesi menu… Ùn t’avaria da parlà cusì ma quandu voltu da a prima ligna mi si pare di rinasce. Nanzu di vene saraghju ubligatu à fammi fà una mutenda è à calzammi dinò, ùn vogliu piglià lu trenu cum’è un andaccianu. Ma tuttu hè caru d’una manera strema. A me salute, ùn ci hè da parlanne. Parfetta à quantu ella si pò dì, in grazia à Diu mi sò sempre purtatu cusì à lu fronte. Par quessa po ùn aghju da lagnammi, sempre cusì ch’ella durga. Ti lacu cù la bona sera. Mi t’aghju in core par sempre. Basgiu à tutti è dì a mamma chì pinsireghja quant’è sto bè.U to Vincente.A donna hè giovana. Cusì bramosa di vita. A vita l’abbracciavanu tramindui in sta ne di statina di u 18, tutta à brame pampanute. Incinta di pocu, posa nantu à u lettu, lampa un isguardu fìaccu chì ùn s’appitica in locu. A guerra hè compia sò dui ghjorni. Anu sbattagliulatu pocu e ciccone par issi cuntorni. Oghje ci hè fumacela è fretu, piove è ne fala : a lettara l’hà in manu ; cù a midaglia di u santu, a purtava sempre addossu, inseme à quella di a matricula ; u corsu u sapia scrive, ed ella u sapia leghje ; quantu ellu ne parlava pò di a so Cursichella, quill’altri vulianu tutti sbirbà ; s’al-luntana cù lu so mantellu turchinu, ridia tuttu in quella ne di a statina, ridianu è s’abbracciavanu ; ellu cun ella, zittu lu mondu, u sole bellu ti face d’oru, è m’innamoru, ma s’al-luntana, si sguaglia in la bufeghja ; si volta parte, u visu ùn si vede più, tuttu paru hè, un bracciu alzatu si ghjunghje à cilicallu, un dispacciu in cima à a manu ; fora una saetta : hà messu l’ove di l’ascinzione nantu à a petrapaina di u balcone ; sed libera nos a malo : a so manarella fatta à u pinnellu stringhje l’ultime inzifrate soie.

    21

    BONA_32_33_Int.indd 21 15/09/2014 08:56:58

  • Murtoriu(ritagliu)Marcu Biancarelli

    Marcantonu Cianfarani fù mubilizatu d’austu 14, a nutizia chì l’Auropa era in guerra sendu ghjunta in i Sarcona cù dui ciandarmi stanchi da u so viaghju è abbastanza intimuriti à u momentu di duvè annuncià à i pupulazioni ròstici di a muntagna chì tutti i so omini in capa-cità di purtà l’armi duviani righjunghja i so casernamenta in Aiacciu, Bastia, Bonifaziu è Corti. Ma a riazzioni di i muntagnoli ùn fù micca quissa aspittata. Imparendu chì a Francia era in guerra contru à i Prussiani, tutti i ghjovani di i Sarcona, è dinò quissi di i pasciala à l’inghjiru, s’accolsini è surtistini i fucila da i caseddi è si missini à sparà in aria com’è in tempu d’elezzioni, à chì briunendu l’evviva, à chì minaccendu a Prussia d’ùn avè mai à scuntrà l’ira di i cumbattanti corsi. I dui ciandarmacci, ricutiti, si vidistini offra l’acqua vita è u casgiu merzu com’è ch’iddi fussini stati dui anghjuli mandati da u Signori pà pisà i santi armati di i cruciati. À diciottu anni, Marcantonu si ritruvò dunca à a caserna di Corti, cù una mansa di campagnoli parlendu cù l’accenti strani di l’altri rigioni di Corsica, è cù citadini schirzosi è abbastanza lici d’avè à scopra in ni u cuntinenti. I mubilizati corsi t’uviani da dicessetti à quarant’ottu anni, i più ziteddi erani vuluntarii, quant’è pà i più anziani pariani menu filici, evuchendu i so inchiitudini è u dispiaceri d’avè à lacà i so mogli è i so ddoli mentri ‘ssi tempi cussì trubbulati. Marcantonu, iddu, scupria u mondu pà a prima volta, l’aienti frusteri, i parlati diffarenti, u centru di l’isula, è si lacaia purtà cù una certa incuscenza da ‘ssu muvimentu pà u più inaspittatu. À a caserna di Corti,

    i mubilizati vidistini prestu affaccà barbieri è suttuf ciali, l’uni par tundali com’è pecuri, l’altri par fà a prima distribuzioni di casacchi turchini è di baretti militari. Muntagnoli è citadini vensini cussì tanti suldata. Po’una mani à l’alba, tutti funi imbarcati in i vitturi di u trenu chì falaia in Aiacciu. U longu ‘llu traghjettu, uni pochi di ghjuvanotti, chì s’erani cretti più astuti chè l’altri a sera nanzi arrubbendu i casci ‘llu vinu in a cantina di a caserna, sbriacaiani è rindiani in ugni ghjirata ; pastori di u Niolu è di a Casinca a si cantichjaiani ridindu ; un ghjovanu seminaristu di Bastia era capiciuttatu in u so vanghjelu, è ùn lu chittò micca di u viaghju. Tutti l’altri pinciulaiani com’iddi pudiani, cummincendu ghjà forsa à misurà a munutunia di a vita di suldatu luntanu da l’avvintura guer-riera. Ghjunti in Aiacciu, i cintunari di mubilizati funi infilarati nantu à u molu ‘lla gara, è passati in rivista da certi uf ciali altagni è siveri chì, ancu sapendu chì l’omini ùn erani ancu pronti, arricummandetini di s là in l’ordini u più bonu davanti à i folli di l’Aiaccini ch’ùn mancariani micca di salutà a partenza di l’eroi. Effettiva-menti, pocu dopu, u 173 di ligna s laia in ordini nantu à u cursu Nabulionu, davanti à un populu in diliriu chì facia bulà i banderi è chì intrunaia u celi di canti patriottichi, in corsu è in francesu. L’aienti accumpagne-tini a truppa in una festa incri-dibuli, sinu à u portu, abbrac-cendu à quissu chì passaia à vicinu, basgendu ancu a mena scunnisciuta, arri-galendu i sporti intrevi di casgiu è di vinu, lampendu i brioni di ricunfortu è di sustegnu, pricurendu u curaghju à i più cateddi,

    22

    BONA_32_33_Int.indd 22 15/09/2014 08:56:58

  • 23

    cunsigliendu di fà onori à a razza è di muscià à Vuddelmu à qual’iddu s’era chjimpatu. À a n’di a ghjurnata, i suldata erani tutti imbarcati annantu à i battella di a cumpagnia Fraissinet, dirizzioni Marseglia. Mentri chì l’isula s’alluntanaia è si pirdia à a vista, pà a prima volta, un silenziu grevu parcursi i rangati di l’omini, a ingoscia rimpiaz-zeti u primu diliriu di a chiestula avvinturosa.« Chì sà ciò chì ci aspetta avali… » dissi un umurbacciu ghjà anzianettu, tirendu annantu à a so pippa di scopa, è lachendu un’umbra attravirsalli u sguardu. Marcantonu, arrimbatu à u so ancu, si lacheti vincia anch’iddu da i pinsera. Sbarcatu in Marseglia, u 173 ripresi dinò subitu u trenu, distina-zioni Jarville, in Lurrena, in u furestu di Nancy. Ghjà si dicia chì u fronti di l’Est minacciaia di lintà. Cumbatti viulenti ci si passaiani, più à u nordu. I truppi corsi è pruvinzali si vidiani af nati in ‘ssa rigioni, pà i so classi in un primu tempu, po’pà rinfurzà i difesi di a fruntiera. Quand’i no dimu classi, bisogna à dilla prestu, a struzzioni durò una sittimana in casernamentu, i suttuf ciali spiichendu pà u più di chì manera si duvia carcà è intrattena u fucili, è comu si mittia una bainetta à a punta di u cannonu, po’comu ci vulia à fà pà ziffalla in a trippa d’un mascacciu in padda chì simbulizaia un bosciu com’iddu pudia. Ma fù una sittimana impurtanti par liassi d’amicizia cù l’altri ingagiati. L’omini di i Sarcona essendu stati spachjati in tutti i cumpa-gnii di i quattru battagliona di u rigi-mentu. Marcantonu s’era avvicinatu da i ghjovani di u so locu ch’iddu avia pussutu titruvà, era più o menu faciuli di cunnoscia una tencia di u rughjonu nativu. Avia subratuttu simpatizatu cù un gruppu di pumuntinchi, taravesi è aiaccini, è c’era un zitiddonu di ‘ssa truppa, Paganelli, ch’iddu avia presu un pocu suttu à a so pruttizzioni. Una sera à a cantina una baruffa era nata cù una banda di Nizzardi. C’era un Nizzardu grassu è sputritu chì mittia i so dita in tutti i piatta è chì si facia

    vena i più belli pezzi di carri senza ritinuta. È parlaia forti è facia u capu di a tola. Si lighjia u schi zzu annantu à a faccia di Paganelli, ma ùn avia micca u curaghju di rimetta l’umatali à a so piazza. Po’ùn si tensi più è dissi à u Nizzardu d’arristà di metta i so dita lutinosi in a manghjuscula, è chì ci vulia à sparta cù tutti quidd’altri. U sfacciatu li lampò unu sguardu frettu, è li dissi un affari bruttu, com’è ch’iddu avissi pussutu mandalli à a so mamma ch’iddu si n’accupessi. Paganelli era biancu, nimu l’avia mai parlatu cussì, nimu s’era mai pirmissu d’inghjurià a so mamma. Ma ùn paria micca d’avè a forza di riagiscia è d’opponasi à a sfruntaria di u Nizzardu gattivu. Firmaia stantaratu, a faccia palida, uffesu è sticchitu. Tandu u Nizzardu ebbi un surrisu di vincidori è in un gestu tamantu di s da, presi una manata di pomi in un piattonu, tuttu misurendu à Paganelli cù u sguardu. Marcantonu era postu à pusà faccia à Paganelli, ghjustu accantu à u Nizzardu, ùn dicia nudda è ghjulaia à Paganelli in ochja, è tutti l’altri suldati di a tola staghjiani bassi dinò. Paganelli ùn paria più d’avè sangu in i labbra, i so ochja s’erani ridotti è ùn erani più chè dui picculi gubbì neri neri. U zitiddonu tensi a mani è presi a brocca in farru à mezu à iddu è u Nizzardu. Minò in fronti. L’umatali cascò suttu à a so carreca, u capu in sangu. Marcantonu si pisò è mineti un cazzottu à un cumpagnu di u Nizzardu chì avia fattu pà venali in aiutu. Un chjirchju d’omini si feci subitu, à chì briunendu, à chì uppu-nindu i braccia par allargà u chjirchju è impidiscia d’intarvena. À mezu à u chjirchju, suttu à i brioni scatinati di li publicu, Paganelli è Marcantonu cumpiiani i dui Nizzardi, à broccati in capu, à calcia in i canteghji, in i costi. I lachetini stesi in tarra, acciaccati. Dopu à a baruffa, una banda cacciò da via i dui Nizzardi cunciati, u sargenti Colombani, un duru, s’avvicinò da i dui ghjovani, li dissi ch’iddi s’erani battuti bè, ch’era cussì chì ci vulia à fà, chì ci vulia à fassi rispittà. Pà

    BONA_32_33_Int.indd 23 15/09/2014 08:56:58

  • 24

    Cianfarani è Paganelli u più impurtanti di i so classi s’era forsa passatu quì.Calchì ghjomu dopu, u rigimentu fù traspurtatu cù i camiò in u paesu di Dieuze. Si sintiani i cannunati à u luntanu. Nantu à a strada cavazzata chì l’avvicinaia da u fronti, i suldati pudiani veda pà a prima volta i cata-vari bucati in i fussetta, a più parti purtaiani i pantaloni russi com’è i soi. « O ghjenti… quì ci hè nata bè… » dissi un omu. Tutti si sintiani nudà u stomacu. Vidistini un paesu cù casi mezi brusgiati, i vistighji di i baddi è di l’obbusi sdrisgiaiani ugni muradda. I carretti scatasciati erani stati abbandunati. Ugnitantu si vidia u corpu imbuffatu d’un cavaddu in un carrughju. Versu meziornu funi lacati vicinu à Dieuze, in campagna, i cannunati si sintiani più forti. Ordini li fù dutu di mettasi à a ricirca d’acqua è di manghjuscula, à fucili in manu. Battiani un locu disartatu da i so abitanti è impiiani i bidona, buscaiani ciò ch’iddi pudiani par manghjà, fura-iani i cunservi in i mandrii o sbiutaiani i ghjaddinaghja. Di tantu in tantu faciani a scontra d’un mortu. Ancu parichji civili erani stati tumbi p’è ‘ssi loca. In ni a sera a cannunata paria dimi-nuiscia parpena. Li dissini di pru ttà di a calma par piddà pusizioni in i boschi al dilà di Dieuze, è d’attravirsà u paesu pà rassicurà l’abitanti, quissi ch’ùn erani ancu fughjiti. Si prisintetini in i carrughja in un certu disordini, ma puri l’abitanti surtiani da i casi è viniani à basgialli, li daghjiani a robba da manghjà, calchì butteglia di vinu da mettasi in a busgiacca. Li diciani dinò di mal dassi, chì i boschi erani priculosi, chì c’era un grossu corpu d’armata alimanu in u settori. Marcan-tonu dissi à Paganelli tù stà cun mecu, ùn mi lintà micca. In ni di notti presini pusizioni in a furesta, ma tuttu era tran-quillu. Si sirviani di i so sacca com’è d’un cuscinu, è durmiani ciò ch’iddi pudiani. Marcantonu Cianfarani apristi l’ochja parichji volti, circaia di senta in u bughju s’iddu ùn c’era nimu chì s’avvicinaia. T’avia u so battaglionu

    in ghjiru ad iddu, ma si cridia solu, è ascultaia a furesta pà vatttà calchì cennu numicu. Ma nudda. Solu Paga-nelli chì rispiraia forti accantu ad iddu. U silenziu da partuttu. Nienti chì paria di bruddicà in i buschetti. È si vidia quant’è in u culu di un Senegalesu. Neru ciconu. À un momentu datu vidisti puri dui umbri chì passaiani. S’intesi intrunà u cori in pettu. Erani dui omini di vardia, chì parlaiani corsu. À a ni riisciti ti dorma.S’arrizzetini cù u ghjornu, l’are-ghju in coddu. Ma prestu ancu assà spuntò u soli. Si rimittiani à parlà, à viva, i primi tarocchi sbulaiani da un gruppu à l’altru. Un ghjovanu capu-rali passò in u gruppu di Cianfarani è di i pumuntinchi. « Bella ghjurnata o ghjenti » li dissi u capurali. Marcan-tonu u rimissi, era u seminaristu di Bastia. « Ghjornu di pesca, o sgiò curà ! » ridisti Marcantonu. U capu-rali surridia dinò. « Anguiddi o pesci di umu, o capurà ? ». U seminaristu tinia u versu di a risa : « Cumu ? ! À mè dammi buttagara è ogliu finu ! Pè tè basterà un mazzacarò ! » Po’u capurali feci passà l’ordini : duviani avanzà in a furesta, è purtà i pusizioni più luntanu. U settori era tranquillu malgradu i chjachjari di i paisani. Ci vularia à aspittà dinò prima di scun-cassà l’armata di Vuddelmu. Rassi-rinati, l’omini si missini in marchja, fucili cintu. In a furesta i raghji di soli ribattulaiani annantu à a frondi, ugnitantu unu parvinia à francà è paria d’indittà un violu sacru. Senza ri et-taci Marcantonu si mittia à suvità ‘ssu violu, u raghju li riscaldaia un tempu u tuppizzu, po’varcaia è si ritruvaia torra in un campu più umbrosu. Avanzendu, scupria intarissatu i cavazzaturi fatti da i signara, ma era robba vechja. Passoni una vadinedda, intruscendusi i panta-loni, è di tantu in tantu faciani fughja un aceddu. In casa soia, l’avaria chjappi cù i laccia ‘ddu facia cù i codi di i cavadda. Ùn era po’mancu a staghjoni di i meruli, si dissi, ma si dumandaia sì l’aienti di u locu sapiani piazzà i laccia quant’è d’iddu. Vidia l’arburi tamanti,

    BONA_32_33_Int.indd 24 15/09/2014 08:56:58

  • 25

    maistosi, li pariani licci ma erani licci com’iddu ùn l’avia mai visti, alti è maiori. Sintia i trosti di a furesta, u cantu di l’aceddi, è à tempu i passi di l’omini, i cazzaroli chì sunaiani in i sacchi grevi, i stuppa di quissi chì scic-caiani u tabaccu, i so visi erani sireni, visi di ghjuvanotti spinsirati, tenci d’omini più maiori cù i barbi siveri, un suttufficiali aspittaia un gruppu tricaticciu è liticaia un pocu, l’uf -ciali viaghjaiani in testa, à cavaddu, passu passu. Era un locu pianu, cù di tantu in tantu una piccula cuddata, un taddu di nudda, marchjaiani senza nisciuna dif cultà, a tarra suttu à i licci era nera, Marcantonu vidisti un omu calassi suttu à u pesu di u so saccu è piddà una manata di tarra pà tastalla, è l’omu mastuccaia a tarra è a ristup-paia, paria suddisfattu. Paganelli, chì marchjaia davanti à Cianfarani, si feci ricuddà a so baretta di manera ridi-cula, po’si vulteti è li feci i gneri par fallu rida. Intantu ùn ghjulaia più dund’iddu marchjaia è impittò in un radiconu è risicò di truncassi u coddu, Marcantonu ridisti da veru. L’idea li vensi à un momentu datu ch’iddi erani tutti in priminata, chì ‘ssa furesta l’era com’è un sughjornu di tutti i sciali, ùn c’era nienti à fà nè à pinsà, quì, solu à marchjà, à piddassila à l’oziu, a si scia-laiani. Tuttu viaghjendu, si cantichjaia una canzona in capu ch’iddu avia intesu cantà da Paganclli in caserna, a si frisciaia bassu chì nimu li sintissi. Era lici quant’è mai, un veru pichju, è a canzona ritimaia a so marchja.Vieni o bella à facciarti al balconeVieni o bella à sintirmi cantàS’e’ti cantu sta bella canzonaLa ghitarra la vogliu accurdàPinsaia à sta bella di a canzona, circaia di veda un pocu in i Sarcona quali ‘dda pudaria essa, ma ùn vidia micca. In Marseglia aviani vistu i donni trimendi, belli quant’è u ghjornu chjaru, d’una o dui si pudia invena i formi è u surrisu, ma ùn l’aviani pussuti avvicinà i donni, nè tuccalli, tuttu era andatu cussì prestu. Si prumittiani tutti di richjappassi à a prima pirmissioni,

    parlaiani di i burdedda dund’i tuttu era pussibuli, in i cità di u cuntinenti si dicia chì i donni erani scemi pà i suldata. Tarucchendu cù Paganelli, l’avia fattu creda ch’iddu era unu spertu cù i donni, chì tutti i ghjuva-netti ind’è iddu li curriani impressu, ma avia cuntatu bucii, in fatti una volta s’era chjappu una cucina un pocu gras-suchja in una cantuniccia, mentri i muntaneri, ma a so cucina ùn avia micca vulsutu andà troppu luntanu. S’erani basgiuccati, l’avia accarizzatu i puppuli è i cosci, ma dopu s’erani rmati. Un’altra volta vighjendu fora

    avia basgiatu una zitedda di i Sarcona, s’invinia di u gustu di i so labbra, ma quì nemmancu ùn era micca statu pussibuli di fà di più, è puri basgiaia bè ‘ssa zitedda, ed era bella, micca quant’è a bella di a canzona, micca à u puntu d’ingabbialli u cori par mai, ma billuchja quantunca, è cù i labbra diliziosi. Ed eccu tutta a so spirienza era quì. Rigritaia parchì c’era statu l’occasioni una volta o dui, ma l’era mancatu u curaghju, o allora un altru l’era passaru davanti. Andendu à u marcatu in cità avaria pussutu renda una visita à a signora Marinelli, ch’era una vidiva, ma c’era andatu Petru, u so cucinu, è iddu s’era intesu troppu vigliaccu. Innò chì l’avia cuddati, i scali di a signora Marinelli ! T’avia dinò i cumpagni ch’erani andati à i puttani ind’è Ziu Lisciu, ma à iddu i solda l’erani sempri mancati, un capraghju di i so anni i solda ùn l’avia micca pà andà à i puttani. In Bonifaziu dinò avaria pussutu bucà a porta d’un burdeddu, quandu andaghjiani à venda i casgia, ma sempri a stessa cumedia di i solda, è po’quandu partiani à u marcatu in Bonifaziu era sempri accumpagnatu da u babbu, ùn c’era mezu di scappà una mezora. Allora nalmenti li rmaia à scopra tanti affari, è ùn c’era più chè à aspittà a prima pirmissioni, è tandu nò chì…

    BONA_32_33_Int.indd 25 15/09/2014 08:56:58

  • 26

    Critica

    Si sà ciò chì ella raprisentò è raprisenta sempre oghje ghjornu a rivista A Cispra in a cuscenza corsa. È nant’à issu puntu, ùn mancanu e prove. Quandi à l’iniziu di l’anni 1970, si fece esce à Rigiru, altra rivista di prima trinca, u mudellu pare chì ellu fussi statu tandu quella vechja Cispra. Eccu ciò chì ellu palisava Rinatu Coti :« Il y avait eu A Tramuntana bien entendu, mais nous nous sentions beaucoup plus proches de A Cispra, qui n’a eu qu’un numéro, parce qu’elle était animée d’un idéal socialiste1. »

    Ma quantu seranu quelli chì ci si rife-riscenu à avè la letta sana sana o puru à pezzatelli issa Cispra. Pochi è ancu puchissimi chì e copie di a rivista cù u so numeru unicu è mischinellu, esciutu di marzu di u 1914, ùn si riguaranu più ch’è costu altu indè e librerie di libri vechji. Da capì l’impronta di a rivista, ci vole à tene contu « les conditions socio-culturelles et politiques du moment2 ».Eppuru, ci vole à rende omagiu à Dumenicantone Geronimi è à u duttore François Paoli d’avè ci datu anni fà3 un’edizione nova è curata cum’ellu si deve di quella beata rivista chì tira u so nome da u vechju fucile adupratu da i Corsi in i tempi di Pasquale de’Paoli.

    1 Rinatu Coti, Tra Locu è Populu. Dialogue avec Vincent Stagnara sur quarante ans d’écriture, Paris, L’Harmattan, 2001, p. 40.

    2 Jacques Fusina, Écrire en Corse, Paris, Klincksieck, coll. 50 questions, 2010, p. 55.

    3 Xavier Paoli, Jacques-Toussaint Versini, A Cispra, nouvelle édition critique. Intro-duction, traduction, notes et postface par Dumenicantone Geronimi et François Paoli, Ajaccio, éd. Alain Piazzola, 2008.

    Ma ci vole à leghje ciò chì ella pone in u solcu quella Cispra esciuta poche settimane nanz’à l’iniziu di u Macellu di u 14. Chì ci hè in e settant’ottu pagine di issa rivista corsa stampata in Marseglia ? Testi in lingua corsa è in lingua francese, qualchì ballata di Spanettu di Santu Casanova, un puema di Lorenzo Vero, eppò versi di Ghja-cumu Santu Versini, di Saveriu Paoli, di Ghjuvan Petru Lucciardi.Prima si face u custattu di un paese chì si viota, dissuchjatu chì ellu hè.« Quelle est actuellement, la valeur, la qualité de l’individualisme corse. Notre vie politique ? Nulle idée, nul programme, nulle fin générale et haute ; on se dispute les fonctions à coups de menaces, d’argent, d’abus de pouvoir ; les élus n’ont qu’une ambition : extorquer des nominations, des rubans, des secours.Notre vie intellectuelle et artistique ? Elle n’existe pas. Nous n’avons ni écri-vains, ni peintres, ni sculpteurs vrai-ment Corses ; le journalisme insulaire donne assez exactement la mesure de notre activité et de notre étiage intel-lectuels. Notre langue ? Elle végète misérablement.Notre vie économique ? Nos côtes sont toujours désertes, nos terres aban-données ; nos échanges nuls.Notre vie sociale ? C’est la lutte pour l’emploi.La race corse, race essentiellement individualiste, qui devrait être, telle la Grèce antique, une pépinière d’in-dividus supérieurs, n’est qu’un grouil-lement de sous-hommes en proie à la èvre mesquine du fonctionnarisme

    et de la politique. L’Art, la Pensée, la

    A Cispra, ciò ch’ella hè Geniu Gherardi

    BONA_32_33_Int.indd 26 15/09/2014 08:56:59

  • 27

    Morale, la Race, autant de valeurs que notre basse ambition ignore.Notre individualisme n’a que des manifestations morbides et futiles : il dégénère en arrivisme, au sens le plus mesquin du mot.Comment diriger notre individualisme vers un jeu normal, harmonieux, puis-sant ? Comment conjurer un palu-disme moral qui risque d’amener la disparition, sur la carte ethnique de l’Europe, de la race cyrnéenne ? Qui nous sauvera de la mort, nous, Corses, et ce qui fut – quelle joie et quel orgueil de pouvoir le dire, même au passé !- ce qui fut la Nation, la Patrie corse ? »

    Quellu individualisimu hè una parolla forte è putente indè A Cispra. Issa parolla riferisce pocu è micca à l’indi-vidualisimu giacubbinu è universalistu di a Rivuluzione francese ma piut-tostu à una forma di sfarenzialisimu di e cumunità è di e minurità. Quellu individualismu si vole ricunniscenza è prumuzione di a minurità corsa à l’in-ternu di e cun ne di u Statu Nazione francese. In un certu modu, u discorsu di A Cispra s’affacca cume u mani-festu di u naziunalisimu corsu puliticu è esteticu. Ci sarà ancu l’idea chì ogni cent’anni l’acqua torna à i so canali… è chì i populi sottumessi a si ponu fà valè. Farrandu Ettori scriverà nant’à issu puntu :« Pour ma part, je me demande si le passé est aussi mort dans les consciences que certains le disent. […] Il n’empêche que, enfouie dans la mémoire inconsciente des peuples, stagnent des choses obscures qui ne s’expriment plus en termes de connaissance, mais en sentiment et en acte4. »

    Di megliu ùn si pudia dì…

    4 Fernand Ettori, « Aux origines de l’État français en Corse », in L’avenir institu-tionnel de la Corse. L’autonomie, modèle de développement régional insulaire ou étape vers l’indépendance. Actes du colloque tenu le 21 février 2000 à la Maison du barreau de Paris, Ajaccio, La marge édition, 2000, p. 70-71.

    I nostri dui maestri sbattaglieghjanu contru à a francizazione. Ecculu u nemicu maiò ! In un certu modu, per campà, l’omu hà bisognu d’unu o di parechji nemichi. Scrive Umberto Eco chì :« Avere un nemico è importante non solo per definire la nostra identità ma anche per procurarci un ostacolo rispetto al quale misurare il nostro sistema di valori e mostrare, nell’affrontarlo, il valore nostro. Pertanto, quando il nemico non ci sia, occorre costruirlo5. »

    Ma u paradossu maiò – chì omu a voglia o nò – stà indè u fattu chì Saveriu Paoli è Ghjacumu Santu Versini sò maestri di scola. Ùn li tuccava à elli à arricà a lingua francese è à arradicà i valori di a Republica indè i paesi è e cità ? Quì ci sarà cume una spezia di tensione schizofrenica6, di tira è molla trà u funziunariu furmatu indè e scole nurmali è u militante culturale corsu. È si sà quant’elli piacenu tandu i detti è i fatti di u stitutore, prufeta di i tempi novi.« Ces saints laiques croient au progrès de l’humanité. Ils souhaitent une République progressiste, incarnée au début du siècle par le radicalisme7. »

    Farrandu Ettori hà a ragiò di fà rimarcà chì « da A Tramuntana, à A Cispra, da A Cispra à A Muvra, ci hè una cunti-nuità in i temi chì rispechja a cuntinuità in i temi8 ». Ma pare utule di precisà chì

    5 Umberto Eco, Costruire il nemico, e altri scritti occasionali, Milano, Bompiani, 2011, p. 10.

    6 Nant’à issu cumpurtamentu schizofrenicu, si viderà ancu : Eugène F.-X. Gherardi, Les Lucciardi. Une famille corse de poètes et d’instituteurs, Ajaccio, Albiana, Univer-sità di Corsica, coll. Bibliothèque d’hi-stoire de la Corse, 2010.

    7 Béatrice Compagnon, Anne Thévenin, L’école et la société française, Bruxelles, Complexe, 1995, p. 49.

    8 Farrandu Ettori, « Populu, naziunalità, nazioni : par una rivalutazioni di a storia di a Corsica », in Nationalia, Montserrat, Publicacions de l’Abadia de Montserrat, CIEMEN, 1978, volum tercer, 2a part, p. 169.

    BONA_32_33_Int.indd 27 15/09/2014 08:56:59

  • 28

    u lu ideologicu ùn hè mancu appena u listessu trà A Tramuntana, A Cispra, A Muvra… Paoli è Versini sò tramindui di manca è di stampu sucialistu, di issu sucialisimu francese bracanatu assai è chì per certi ùn ricusa a ricunniscenza di e sfarenze culturale è linguistiche. Per i nostri dui maestri di scola, hè un sucialisimu à l’usu corsu è di fondu cattolicu chì hè cambiata tandu a Chjesa cù a lettera enciclica Rerum novarum (1891). « À partir de la n du XIXe siècle, le catholicisme social français a eu un autre rôle, celui de contourner une sphère politique que la laicité fermait à ses militants9 ». Jacques Julliard ci spieca issa leia :« Et pourtant, cette inspiration chrétienne ou plutôt christique, demeure présente, fût-ce à l’état de remords, dans l’ide même de la République. Il n’est, pour s’en convaincre, que de se référer aux deux hommes qui incarneront, pour leur temps et pour ceux qui vont suivre, l’idée même de République. Il s’agit de Victor Hugo et de Jean Jaurès. Pour l’un comme pour l’autre, la République est non seulement spiritualiste, mais elle entretient avec l’idée d’un Dieu d’amour et de justice, sans dénomination particulière, un lien consubstantiel10. »

    Centu per una, ancu puru s’ellu ùn vene mai mintuvatu indè e pagine di A Cispra, Paoli è Versini à Jaurès l’anu lettu. U deputatu era u mudellu di i maestri francesi : « Cette con ance, un homme l’avait complètement : Jaurès11. »

    9 Pelletier Denis, « Une gauche sans domi-cile xe », in À la Gauche du Christ. Les Chrétiens de gauche en France de 1945 à nos jours, sous la dir. de Denis Pelletier et Jean-Louis Schlegel, Paris, Seuil, 2012, p. 26-27.

    10. Jacques Julliard, Les gauches françaises. 1762-2012 : Histoire, politique et imagi-naire, Paris, Flammarion, 2012, p. 272.

    11. Jacques Ozouf, Nous les maîtres d’école. Autobiographies d’instituteurs de la Belle Époque, Paris, Folio Histoire, 1993 (1973), p. 194.

    La Corse ne souff re que d’un mal : celui de n’être pas elle

    Ghjacumu Santu Versini è Saveriu Paoli sò partigiani di un individualisimu corsu è di un statutu d’autunumia larga per l’isula, solu mezu di salvezza per elli. Eccu ciò chì ellu scrive Saveriu Paoli da de nì u lu ideologicu di a rivista.« Ne comptons pas, pour trouver un tritement ef cace, sur le fameux relèvement, ni sur les projets de nos politiciens ni sur le Gouvernement u guvernu, ce mot magique dont l’île est envoûtée. Comptons sur nos moi, les seules réalités de la vie sociale ; toute thérapeutique sociale qui n’a pas pour objet primordial le moi est une baliverne de carrefour. […]Être corse : voilà donc, pour un Corse bien né, une n plus immédiate, plus impérieuse que celle d’avoir du pain : on se console d’être pauvre ; on n’achète pas, avec un milliard, une once de erté ou de beauté intérieure.Donc il faut repousser la francisa-tion. Donc il faut demander la recon-naissance de la Nation corse. Et quand la Corse sera redevenue une nation, quand elle aura pris conscience d’elle-même, son individualisme, après d’inévitables tâtonnements, donnera un rendement autrement intense, autre-ment admirable ? Nous aurons avec l’Autonomie, nous aurons par surcroît une vie intellectuelle, une vie écono-mique, une vie sociale ; c’est alors que la Corse étonnera le Monde : c’est alors que ses réserves énormes de force, d’énergie, d’individualisme se donne-ront carrière ! L’Autonomie ne consa-crera donc pas seulement l’héroïque grandeur de notre race, son droit à la vie : elle peut seule nous donner la prospérité matérielle, chose secondaire, mais nullement négligeable. L’être d’abord, le mieux être après.– Chimère ! dites-vous. Une nation ne ressuscite pas quand sa mort remonte à plus d’un siècle.Je vous dis moi : blasphème ! Ce sont les hommes qui font l’histoire.

    BONA_32_33_Int.indd 28 15/09/2014 08:56:59

  • 29

    La loi de l’Histoire – voyez la Suisse, voyez la Grèce, voyez, aveugles, voyez l’Irlande ! – est telle : ce qui a été nation redevient nation : un siècle, deux, trois siècles n’y font rien pourvu qu’une élite, si in me soit-elle, conserve et perpétue le culte du Passé.En Corse, cette élite a manqué ! Nous avons oublié Pontenovu ! Nous avons oublié, o honte, la vente ignominieuse ! Nous avons oublié Sampiero, ce Corse plus grand que Napoléon parce que plus Corse ! Nous avons oublié le sang des générations libres ! Nous avons oublié mille ans d’épopée, de erté, d’héroïsme.Et cet oubli, cette léthargie se prolon-gerait ? Ùn ci hè pinzeri !À son heure l’idée d’autonomie germera, croîtra, triomphera. Il suf ra pour cela d’une poignée d’intellectuels conscients de leurs intérêts supérieurs, car il est des choses qui sont latentes et comme préparées de longue main ; une étincelle et les voilà gronder, aspirer à la Vie, vivre ; l’autonomie corse en est une. »

    Prima di lampà torna un’ultima chjama à prò di l’autunumia di u paese corsu :

    « La Corse ne souffre que d’un mal : celui de n’être pas elle.À la Corse consciente, aux esprits libres, aux fervents du Passé, aux initiateurs de l’Avenir, de mettre la Corse inconsciente sur la voie d’une auto-révélation ; la question corse est là et non ailleurs.Autonomie n’implique pas francophobie.La France est – après la Corse – la plus belle Patrie du monde. Nous l’aimons. Nous l’admirons. Nous comptons même sur son incomparable intelligence pour avoir d’elle, le jour où nous en serons dignes, la faculté de prréparer dignement nos destinées.En attendant le jour de la Résurrection – ce grand jour que nous ne verrons peut-être pas mais dont l’aube point déjà dans nos cœurs émerveillés – tout Corse qui n’est pas autonomiste, au moins en tendance, n’est qu’un moi qui s’ignore, un bipède sans marque, un

    inconscient, une tête de bétail stupide qui foule la planète, le museau vers la terre, uniquement soucieux de pâture.Debout Corses ! La tête haute, les yeux droits vers les cimes vierges où rougeoye déjà l’aurore libératrice.Debout pour l’Autonomie ! Debout pour le salut de votre race qui jamais, jamais, ni du temps des féodaux, ni du temps des Génois n’a été aussi avant dans l’ombre de la mort ! »

    Côrzica

    È a salvezza di a sucetà corsa, per dui stitutori corsi di issa prima genera-zione di a scola di Jules Ferry, issi dui « hussards noirs » di a Republica per ripiglià u dettu bellu di u pueta Charles Péguy, ùn pò vene chè da u sapè, da a cunniscenza è da a literatura. È per tramindui, i Corsi sò « una razza senza literatura ».

    « Omeru, Dante, anu più fattu pà e so patrie cà tutti i guarrieri taliani è grechi.Racine è Corneille anu più fattu, par l’unità francese, cà tutta a sterpa di Capet.A lingua hè ancu più mamma cà gliola di a razza, benchì isse duie

    cose stanu naturalmente unite.Parchè, a razza corsa, a più bella sottu à l’ochju di u sole, ùn avaria micca a so literatura ? Duve sò i nostri pueta ? Duva hè u nostru Mistrale ?Sì no lascemu more a nostra lingua, a nostra razza murarà cun ella. A Cispra si prupone di crià, in Corsica, un félibrige, una pléiade di pueta, di scrivani, d’artisti corsi di nome, d’ispirazione, di fatti. »

    U mudellu da imità hè quellu di u Féli-brige, associu di difesa è di prumu-zione di a lingua uccitana, fundatu da Frederi Mistral è da i so cumpagni, di maghju di u 1854. A nomina di Mistral era alta chì u scrittore, « l’Homère de la Provence » cum’ellu u chjamava Lamartine, s’avia vintu u premiu Nobel di literatura in u 1904. À Saveriu Paoli

    Critica

    BONA_32_33_Int.indd 29 15/09/2014 08:56:59

  • 30

    è à Ghjacumu Santu Versini, li piacenu l’idee di fratellanza trà i populi latini12.« Aubouro-te, raço latino, Souto la capo dóu solèu… » (Rialza ti, o razza latina, sottu à a sciappittana…)

    Certi, chì A Cispra ùn a cunnoscenu chè di nome o ùn l’anu letta mai, si sbaglianu fendu nice di crede chì e teurie difese da a rivista eranu razziste. Di tuntie più maiò ùn si pò truvà. Issa parolla razza chì s’affacca spessu indè A Cispra vene aduprata da sinonimu di populu. È isse parolle di razza è di rinascita, Paoli è Versini vanu à piscà le indè l’opera di Mistral.Per quelli di A Cispra, a literatura corsa si deve « affranchir de la servitude toscane ». Nant’à issu puntu, u scopu pare esse quellu di taglià cù a matrice italica, prupunendu ancu di ùn scrive più Corsica è corsu ma Côrzica è corzu. Per Saveriu Paoli è Ghjacumu Santu Versini, a Corsica ferma – ancu cù i guai di a storia – una nazione :

    « Tutti quelli chì anu scrittu a storia corsa, ghjunti à l’annu 1769, piantanu. Un pocu tuttu u mondu hè parsuasu chì u Distinu si prununciò senza appellu, à Pontenovu.À la riflissione, ci vole ad esse viramente bastardi par risignà si à una simile sintenza. Cusì, u sangue è le lacrime di mille è mille antenati sarianu stati sparsi à mi, in vanu ? A ferocità di a storia umana ùn và micca sinu à chivi.Chì l’occupazione francese ci sia stata utile ind’un certu modu, nulla di più veru. Chì no pensimu di rivultà ci, armata manu, nulla di più inutile.Ma tutti i Corsi devenu bramà una Corsica autonome, una nazione indi-pendente, cù a so lingua, e so lege, u so guvernu, à parte.Cusì, a longa è dulurosa tragedia d’un populu in lotta cuntinua pà a patria è a libertà avarà un epilogu logicu, paci- cu, degnu d’ellu. Spiremu chì e nove

    12. Si leghjerà à Philippe Martel, « Le Féli-brige : un incertain nationalisme lingui-stique », in Mots, n° 74, 2004, p. 43-56.

    ginerazione a capisciaranu è ch’elle impunaranu à la Francia, cum’è l’Ir-landa à l’Inguilterra, un home-rule onorevule pà e duie parte.Stà à voi, pueta, scrivani indipendenti, intelletuali, à voi chì sintite corre in le vostre ven u sangue di l’antichi, à pridicà u Vangelu, a Bona Nova di a risurizzione prossima ! Ancu ch’ella ùn abbia micca da avè locu u muvimentu cursistu chì A Cispra inaugura sarà riccu di risultati mural è artistichi più preziosi, più nobili, chè tutte e cugliu-narie di u Relèvement è di a Pulitica, sta vechja streia chì si suchja a forza di a nostra razza muribonda.A Corsica ùn hè micca un dipartimentu francese : hè una Nazione vinta chì hà da rinasce ! »

    Eccu ciò ch’ella hè A Cispra.

    Dui maestri di scolaMa qual’eranu Paoli è Versini. Saveriu Paoli ? Ghjacumu Santu Versini nasce in Marignana u 10 d’aprile 1867. Figliolu di un giandarmu di u Segondu Imperu, Versini entre à a Scola nurmale d’Aiacciu u primu di nuvembre 1882, si busca u brevettu elementariu à a sessione di lugliu 1883, ma vene messu fora da a scola una prima volta di ferra-ghju 1884 per quindeci ghjorni « pour un acte d’insolence à l’égard du maître assistant », eppò sclusu di modu de -nitivu à a ne d’ottobre 1884 cù una decisione pigliata da u ministru. Li si rimpruvereghja tandu d’avè cummessu un « acte d’immoralité (enlèvement d’une lle) ». A decisione