DIAGNOSTICUL ENERGETIC: UN REFERENŢIAL DE BUNE … · de servicii energetice, ai centrelor tehnice, ai birourilor de studii şi de control al autorităţilor statului, referenţialul

Standardizarea europeană

S T A N D A R D I Z A R E A • A p r i l i e 2 0 0 7 1

DIAGNOSTICUL ENERGETIC: UN REFERENŢIAL DE BUNE

PRACTICI ÎNDELUNG AȘTEPTAT Fabienne NEDEY

Dans un contexte européen et national en pleine effervescence vis-à-vis de l’énergie, qu’il s’agisse de sé-curité des approvisionnements, de prix, d’environnement ou de patriotisme … économique, le référentiel de bonnes pratiques BP X 30-120, sur le diagnostic énergétique dans l’industrie, doit apporter une contribution à l’atteinte des objectifs d’économies d’énergie Mots clé: diagnostique énergétique, efficacité énergétique, bilan énergétique, industrie, référentiel de bonnes pratiques

Redactat de un grup de experţi prezidat de un reprezen-tant al Agenţiei pentru Mediu şi Controlul Energiei (ADEME) şi reunind reprezentanţi ai furnizorilor de energie, ai societăţilor de servicii energetice, ai centrelor tehnice, ai birourilor de studii şi de control al autorităţilor statului, referenţialul de bune practici BP X 30-120, apărut în aprilie 2006, defineşte princi-piile, obiectivele şi metodologia de realizare a unui diagnostic energetic în industrie. El se înscrie într-un context reglemen-tat în plină evoluţie: legea de orientare cu privire la energie, diverse directive europene cu privire la energie, în mod deo-sebit cea din 5 aprilie 2006, referitoare la eficacitatea energe-tică: el oferă un instrument concret, un răspuns la aceste pro-vocări actuale. „Trebuie precizat faptul că industria este secto-rul care face cel mai mare efort în ceea ce priveşte economiile de energie, de multă vreme. Totuşi, mai rămân încă resurse economice evaluate la 23% din consumul energetic al indus-triei. În cadrul directivei din 5 aprilie 2006, care stabileşte un obiectiv de economii de energie de 9% pe o perioadă de 9 ani, auditurile energetice din industrie îşi vor putea aduce o contribuţie importantă. Punerea la dispoziţie a acestui referen-ţial este foarte bine venită”, subliniază Dominique Liffard, şef al Biroului de utilizare raţională a energiei (DGEMP), la Minis-terul Economiei, Finanţelor şi Industriei.

Documentul îşi propune să garanteze practici coerente şi armonizate, definind condiţiile de realizare a unui diagnostic al calităţii. „Nu este vorba de o listă a soluţiilor de economii de energie, dimpotrivă. În mod deosebit, documentul manifestă o preocupare pentru dialog la nivelul fiecărei etape a diagnosti-

cului”, precizează Sylvie Roiu, care se ocupă de eficacitatea energetică la Departamentul pentru Industrie şi Agricultură al ADEME, care a prezidat grupul de lucru pentru acest referen-ţial. „Demersul are în primul rând meritul de a trece în revistă bunele practici existente în domeniu. El corespunde cererii clienţilor noştri”, adaugă Vincent Guigue, director al biroului de studii AM’TechIndustrie.

TREI ETAPE Documentul propune o decupare în trei părţi a diagnosti-

cului. În prima etapă, este vorba despre o analiză prealabilă, cu o primă evaluare a resurselor economice avute în vedere. Etapa a doua constă în aprofundarea analizei principalelor resurse identificate, fapt care implică stabilirea unui bilanţ energetic pe baza unei analize detaliate a situaţiei existente. În sfârşit, în etapa a treia se pune problema determinării acţi-unilor care trebuie desfăşurate, a identificării şi a descrierii soluţiilor de îmbunătăţire, a cuantificării economiilor, a realiză-rii unei abordări a costului şi a timpului de feedback. În fiecare etapă, returnarea rezultatelor factorului din industrie este stra-tegică întrucât astfel se va elabora concret planul de acţiuni. În sfârşit, referenţialul prezintă detaliat angajamentele şi re-sponsabilităţile reciproce ale celui care efectuează diagnosti-cul şi ale factorului din industrie. „Interesul principal al acestui referenţial este să formalizeze ceea ce este evident, lucru care se întâmplă rar”, aminteşte Thierry Muller, şef al depar-tamentului Sprijin, procese şi servicii al EDF.


2 A p r i l i e 2 0 0 7• S T A N D A R D I Z A R E A

Două elemente trebuie subliniate. În primul rând, referen-ţialul BP X 30-120 face referire la „campanii de măsurare eventuale”. Diagnosticul energetic se referă, într-adevăr, la situri de orice dimensiune şi trebuie să se poată adapta situa-ţiei micilor întreprinderi. Dacă etapa a doua ar cuprinde ne-apărat campanii de măsurare, mijloacele lor limitate nu ar permite să se treacă dincolo de etapa 1.

Un alt punct care se cuvine a fi semnalat este lipsa referi-rii la bilanţul carbonului. Discuţia a avut loc în cadrul grupului de experţi care au preferat să nu facă asocierea între cele două diagnostice. „În practică, nimic nu ne împiedică să facem acest lucru”, declară Sylvie Riou. „La ora actuală, nu există însă o complementaritate între bilanţul carbonului şi diagnosti-cul energetic. Bilanţul carbonului este legat mai mult de o preocupare de imagine a mărcii unui factor industrial decât de o preocupare de economie. Putem constata că atâta timp cât un cost în euro nu va fi asociat cu emisiile de carbon, nu va creşte forţa bilanţului carbonului”, adaugă Vincent Guigue.

Pentru energeticieni, acest referenţial nu are un caracter revoluţionar întrucât, în trecut, numeroase documente au fost publicate pe acest subiect. „Există o criză energetică la fiecare 30 de ani şi de fiecare dată se redescoperă acelaşi lucru”, aminteşte Yvon Le Rest de la APAVE. „Acest referenţial ră-mâne, totuşi, util în cadrul relaţiilor cu clienţii. La ora actuală, competenţa energetică în cadrul întreprinderii fiind adesea „diluată” între diversele funcţii, este de dorit să existe de la început o uniformizare a obiectivelor şi a metodei”.

Opinia specialistului FABRICE BARBEAU Director pentru securitate, igienă şi mediu la grupul TSO

DEZVOLTAREA DIALOGULUI TSO este o întreprindere familială specializată în lucrări

publice pe căi ferate. Activitatea noastră se caracterizează prin mobilitate. În plus, ne-am implantat de multă vreme în şantierele TGV. De altfel, dispunem de un important parc de echipamente şi de mai multe ateliere de întreţinere pe două situri. În acest context, nu este evidentă realizarea unui diag-nostic energetic. Neştiind spre cine să ne îndreptăm spre a ne lansa în acest demers, ne-am gândit la ADEME, am redac-tat un caiet de sarcini, apoi am lansat o activitate de consul-tanţă. Învăţămintele pe care le-am tras din această experienţă mă îndreptăţesc să afirm că nu este un demers care să fie delegat unui stagiar. Urmărirea modului de realizare a rapor-tului necesită un demers împărtăşit, deci mult dialog de-a lungul etapelor diagnosticului. De la realizarea studiului, la începutul anului, a fost aplicat un important plan de acţiuni, începând cu acţiuni simple pe termen scurt. Acum desfăşurăm acţiuni pe termen mediu, precum şi acţiuni continue cu privire la comportamente, ajutând angajaţii să-şi însuşească demer-sul. Obiectivul nostru este de a reduce cu 15% consumul de energie.

BP X 30-120 este integrat în BREF cu privire la efica-citatea energetică?

În cadrul directivei IPPC cu privire la prevenirea şi contro-

lul integrat al poluării, începând din 2007, numeroase activităţi industriale vor fi autorizate să aplice „cele mai bune tehnici disponibile” (BAT- best available techniques). Un birou special a fost înfiinţat la Sevilla, cu scopul de a elabora documente de referinţă cu privire la BAT. Acestea se numesc BREF (BAT references document). Franţa a propus ca referenţialul BP X 30-120 să fie reluat în BREF Eficacitatea energetică, în curs de elaborare. Într-adevăr, prima versiune a BREF, finali-zată în primăvara anului trecut, era insuficientă, potrivit părerii mai multor experţi, fapt care nu a împiedicat biroul din Sevilla să facă eforturi pentru o apariţie mai rapidă. „Primul set de documente nu este bine conceput din punct de vedere struc-tural. De exemplu, primul capitol include pagini de teorie de termodinamică, care ar fi mai potrivite a figura în anexă, în loc să se detalieze situaţia concretă a fiecărui stat din punct de vedere al eficacităţii energetice”, afirmă Sylvie Riou. De ase-menea, trebuie aduse adăugiri subiectelor esenţiale, în mod deosebit celui care se ocupă de indicatorii energetici şi celui care se referă la diagnostic. Există un întreg capitol cu privire la audit, dar nu există nimic cu privire la diagnostic. Ar fi de dorit să se aducă precizări cu privire la cifre şi să se propună exemple de aplicare”. Termenele iniţiale au fost prelungite din cauza schimbării specialistului care se ocupă de dosarul de la Sevilla. Documentul trebuie să fie gata la sfârşitul primului trimestru al lui 2007, fapt care permite grupului-oglindă fran-cez, condus de AFNOR, să îşi stabilească propunerile şi să obţină sprijin.

REPERE REGLEMENTARE

Decretul nr. 2006-1147 din 14 septembrie 2006, re-feritor la diagnosticul performanţei energetice şi la starea in-stalaţiei interne de gaze din diferite clădiri, al Ministerului Lo-cuinţelor a fost publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Fran-ceze (JORF), nr. 214. El adaugă la titlul III al cărţii 1 a codului de construcţie şi de locuire, un capitol IV, intitulat: „diagnostice tehnice” (articolele R.134-1 până la R.134.9).

Hotărârile din 15 septembrie 2006 care precizează modalităţile sale de aplicare, referitoare la diagnosticul per-formanţei energetice a clădirilor existente, propuse spre vân-zare în Franţa metropolitană şi la metodele şi procedurile care se aplică acestui diagnostic, au fost publicate în JORF nr. 225.

Diagnosticul de performanţă energetică este exigibil pentru orice vânzare a unui bun imobiliar începând cu 1 noiembrie pentru toate locuinţele vechi şi începând cu 30 iunie 2007, pentru toate locuinţele noi.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux, nr. 270,

decembrie 2006-ianuarie 2007



EFICACITATEA ENERGETICĂ SE CONSTRUIEȘTE

Jean-Claude TOURNEUR Livre blanc ou vert, consultation, directive, normes, voire certification… Depuis quelques années, l’Union Européenne bâtit non seulement une stratégie, mais aussi des outils qui chapeautent ou complètent les ini-tiatives nationales ou sectorielles en matière d’efficacité énergétique. Il s’agit maintenant pour les Vingt-Cinq de bâtir les informations et les mesures normalisées, des méthodes harmonisées de calcul et un sys-tème d’accréditation commun Mots clé: efficacité énergétique, services énergétiques, système d’accréditation, directive, normes

Toată lumea îşi aminteşte fraza rostită de comisarul eu-ropean pentru energie, Andris Piebalgs, cu ocazia formulării iniţiativelor comunitare: „Fiecare zi de întârziere este o zi pier-dută pentru eficacitatea energetică a Europei”.

După adoptarea textelor politice care stabilesc valori de prag, date-ţintă şi moduri de dovedire, Comisia a propus în urmă cu câteva luni o directivă cu privire la eficacitatea ener-getică în cadrul utilizărilor finale şi al serviciilor energetice. Aceasta stabileşte pentru toate statele membre un obiectiv anual de 1% economii generale asupra utilizării finale a ener-giei, pe o perioadă de 9 ani (2008-2017). Prezentat de către serviciile generale TREN (Transporturi-energie) ale Comisiei, acest scop pare mai uşor de atins. Obiectivul global de 9% trebuie atins după cei 9 ani şi cuprinde o ţintă intermediară ce corespunde celui de-al treilea an de aplicare a directivei. Această economie a fost calculată: ea este de 1% din cantita-tea medie de energie consumată în timpul următorilor 5 ani. „Ea poate fi realizată în următoarele domenii: economie cas-nică, agricultură, sectoarele comerciale şi cele publice, trans-porturile şi industria, cu câteva excepţii. Toate tipurile de energie vor fi luate în calcul, de la electricitate şi gaze natura-le, sisteme de încălzire centrale, carburanţii pentru transpor-turi, cărbune, lignit şi biomasă”, afirmă Andris Piebalgs.

REDUCEREA OBSTACOLELOR IDENTIFICATE Măsurile luate în cadrul acestui text nou vizează obstaco-

lele identificate de către Comisie, care puteau împiedica pro-gresele scontate în domeniul eficacităţii energetice. Direcţia Generală TREN semnalează în primul rând „lipsa de informaţii şi de măsuri standardizate: până în prezent, nu a existat în

cadrul Uniunii Europene nici un cadru armonizat credibil, refe-ritor la eficacitatea energetică şi la serviciile energetice care includ definiţii, cerinţe privind informarea clienţilor, o certifica-re, prestatorii de instrumente contractuale, financiare şi juridi-ce dedicate”. Există apoi riscul de limitare a pieţei serviciilor de energie în dezvoltarea lor de către numeroase obstacole specifice: obstacole instituţionale, fragmentarea pieţei investi-ţiilor în domeniul eficacităţii energetice, lipsa unor forme de contracte credibile şi sancţionate, lipsa de vizibilitate a unor economii reale sau potenţiale, stimulente multiple în domeniul investiţiilor, acces limitat la capitaluri, lipsa de cunoştinţe cu privire la rentabilitatea investiţiilor, a costurilor ciclurilor de viaţă, a beneficiilor şi a riscurilor serviciilor energetice. În sfâr-şit, Direcţia Generală TREN adaugă: „directiva trebuie, de asemenea, să servească drept cadru pentru completarea şi îmbunătăţirea aplicării reglementării comunitare existente cu privire la eficacitatea energetică, inclusiv a directivei cu privire la performanţele energetice ale clădirilor, a directivei cu privire la căldură şi putere şi a directivelor referitoare la etichetarea energetică a aparatelor”.

DOUĂ TIPURI DE OBLIGAŢII Directiva stabileşte în primul rând o obligaţie pentru sec-

torul public. În toate statele membre, acesta trebuie să dea exemplul şi să îndeplinească nişte obligaţii, contribuind la atingerea obiectivului global de economisire. El trebuie să se asigure de punerea la dispoziţie şi de publicarea directivelor referitoare la pieţele publice, ţinând seama de eficacitatea energetică. Pretutindeni, sectorul public trebuie, de asemenea,



să aplice cel puţin două din cerinţele referitoare la utilizarea obligatorie a liniilor directoare privind achiziţia de echipamen-te, vehicule, clădiri şi alte utilizări finale care consumă puţină energie sau care sunt performante din punct de vedere ener-getic. În sfârşit, se cere sectorului public să efectueze audituri energetice şi să aplice recomandări corespunzătoare sau să utilizeze instrumente financiare precum contractele de perfor-manţă energetică. Direcţia Generală TREN consideră că eco-nomiile din sectorul public vor trebui să contribuie cu 1% la atingerea obiectivelor generale.

Figurează, de asemenea, o obligaţie a furnizorilor referi-toare la oferta de servicii energetice şi la alte măsuri de efica-citate energetică faţă de clienţi: distribuitorii de energie şi în-treprinderile de vânzare cu amănuntul trebuie să garanteze clienţilor lor finali că oferta pe care o fac este competitivă la nivelul preţului şi că este eficace din punct de vedere al îmbu-nătăţirii măsurilor de încurajare sau al serviciilor energetice. Aceste măsuri pot, totuşi, să fie aplicate de orice factor com-petent al pieţei – societăţi de servicii, de instalare sau consul-tanţi.

METODĂ ARMONIZATĂ DE CALCUL În sfârşit, directiva prevede punerea la punct de către

Comisia Europeană şi de către un comitet alcătuit din experţi ai statelor membre. Această metodă trebuie să autorizeze credite ţinând seama de măsurile luate anterior, denumite „acţiuni precoce”, dacă acestea îndeplinesc unele criterii, mai ales cele care se referă la măsurarea şi verificarea impactului. Taxele pe energie şi campaniile de informare trebuie, de asemenea, să fie luate în calcul dacă impactul lor poate fi măsurat şi verificat şi nu sunt socotite de două ori. Sistemul de măsurare trebuie să includă repere, indicatori de eficacitate energetică şi dispoziţii, precum şi verificarea. Un lucru esenţial este acela că este prevăzut că fiecare stat membru decide singur care este sectorul vizat şi ce consacră fiecare pentru atingerea obiectivelor naţionale, chiar dacă tuturor clienţilor eligibili trebuie să li se ofere o anumită formă de serviciu energetic, un program sau măsuri de îmbunătăţire a eficacită-ţii energetice.

Conform Comisiei Europene, „economiile vor fi astfel cal-culate ca suma reducerilor măsurate sau estimate de consum final de energie care pot fi atribuite serviciilor de energie, pro-gramelor de eficacitate energetică şi altor măsuri eligibile”. În sfârşit, datorită înaltei sale calităţi energetice, electricitatea este valorificată de 2,5 ori mai mult decât alte forme de ener-gie. Această măsură reflectă, de asemenea, eficacitatea me-die europeană de transformare (40%). Aceasta înseamnă că a economisi 1 kilowatt de energie înseamnă mai mult decât a economisi o cantitate echivalentă de gaz sau altă formă de energie la punctul final de consum.

Statele membre trebuie să stabilească rapoarte regulate cu privire la progresele înregistrate datorită planurilor lor de eficacitate energetică. Comisia este cea care le evaluează şi care întocmeşte raportul. De asemenea, ea trebuie să ajute statele membre la pregătirea planurilor lor de acţiune, la acţi-unile de control şi la consemnarea progreselor înregistrate. De

altfel, în directivă sunt prezentate exemple de servicii şi de măsuri eligibile.

CERERI PRECISE Pentru a sprijini statele membre să îşi atingă obiectivele

şi să îşi respecte obligaţiile şi pentru a garanta că progresele înregistrate sunt corect controlate, li se cere să aplice, dacă este necesar, sisteme de calificare, acreditare şi certificare a furnizorilor de servicii de energie şi măsuri de îmbunătăţire energetică. De asemenea, ei trebuie să „modifice sau să eli-mine dispoziţiile legislative care restrâng inutil utilizarea de instrumente financiare pentru realizarea de economii de ener-gie”, precum finanţarea de terţă parte şi contractele de per-formanţă energetică. Ca o a treia axă de evoluţie, statele tre-buie să elimine stimulentele care „sporesc inutil volumul de energie transmisă sau vânzările integrate unor programe de reglementare tarifară”. În acelaşi timp, şi într-un mod mai proactiv, ele trebuie să dezvolte programe de audituri energe-tice independente, „de înaltă calitate”, precizează textul co-munitar, inclusiv pentru scopuri casnice sau pentru clienţii comerciali. Acest lucru se va realiza şi printr-o verificare: con-toarele şi alte sisteme trebuie să măsoare în mod precis şi regulat consumul real de energie al clienţilor, datele trebuie să fie complete, facturarea făcându-se, desigur, pe consumul real. Verificarea trebuie să fie suficient de frecventă.

În sfârşit, statele membre sunt invitate să utilizeze fondu-rile de eficacitate energetică ca opţiune pentru a subvenţiona prestarea serviciului sau furnizarea de mijloace de îmbunătăţi-re a eficacităţii energetice, mai ales în cazurile în care costuri-le tranzacţiilor sunt ridicate pe anumite segmente ale pieţei de utilizări finale.

CONTRACTUL DE PERFORMANŢĂ ENERGETICĂ SIEMENS BUILDING TECHNOLOGIES – AIRBUS Siemens Building Technologies a încheiat un contract de

performanţă energetică pe situl Airbus, la Nantes (Loire-Atlantique). Conform factorilor acestui dosar, „contractul în beneficiul ambelor părţi răspunde unui număr de trei obiective: reducerea facturilor energetice, îmbunătăţind confortul ocu-panţilor lor, durabilitatea şi modernizarea instalaţiilor tehnice, îmbunătăţind în acelaşi timp performanţa lor şi garanţia de economii reale de energie”. Vast sit industrial instalat pe o suprafaţă de 95 ha, dintre care 18 sunt acoperite, Airbus Nantes are peste 2 000 de salariaţi care asigură fabricarea de piese pentru avioane. Tehnologia materialelor compozite ne-cesită condiţii drastice de temperatură şi de higrometrie care implică, la rândul lor, importante consumuri de energie. A gestiona un asemenea sit înseamnă a plăti o factură energeti-că importantă. În vederea reducerii costurilor, responsabilii sitului Airbus de la Nantes au mandatat un birou de studii – Eco Energie Services – să identifice răspunsul optim pentru cerinţa lor. După lansarea unei cereri de ofertă în iulie 2005, Siemens Building Technologies a fost selectat pentru oferta sa globală de arhitectură tehnică care aplică mai multe tehnici într-o logică „de sistem”: încălzire, aer condiţionat, manage-ment tehnic al clădirii (GTB).

În acelaşi timp, Siemens Building Technologies s-a anga-jat să „asigure o analiză şi o urmărire precisă a punctelor



consumatorilor de energie pentru a optimiza performanţa acestora”, graţie instalării în fiecare clădire a unor automate montate într-o reţea şi controlate de zece posturi informatice care gestionează direct furnizarea de energie.

ANGAJAMENT ŞI REZULTATE Siemens a luat o iniţiativă suplimentară ambiţioasă şi s-a

angajat cu privire la rezultate: „În cadrul acestui contract de performanţă energetică, îl asigurăm pe clientul nostru Airbus de economii de ordinul a 210 000 de euro pe an timp de 3 ani”, declară Gilles Herry, responsabil cu oferta energetică la Siemens Building Technologies. „Dacă nu ne atingem acest scop, vom avea de plătit penalităţi. Dar avem toată încrede-rea în soluţia globală aleasă şi în experienţa dobândită în 4 ani în acest domeniu”.

Jean-Claude Potiron, responsabil pentru achiziţii genera-le pentru infrastructura şi mentenanţa sitului Airbus la Nantes, consideră că „angajamentul Siemens Building Technologies garantând economii viitoare şi asigurând plata unor eventuale

penalităţi este un procedeu foarte convenabil”. Acest proiect al Airbus Nantes se integrează într-un cadru global, cel al con-tractului de performanţă Siemens care sugerează o „ofertă globală energetică” şi se înscrie din plin în demersul de îmbu-nătăţire a eficacităţii energetice a clădirilor. Spre deosebire de schemele tradiţionale, în care experienţa dobândită în indus-trie aduce beneficii serviciilor, Siemens Building Technologies afirmă că datorită experienţei dobândite în domenii variate, precum: hotelurile, sănătatea, domeniul terţiar (dar şi indus-tria), întreprinderea se poate poziţiona ca „partener privilegiat faţă de clienţi preocupaţi de a-şi reduce costul facturilor lor de energie. În actualul context economic (creşterea preţului bari-lului de petrol, al preţului energiei, al existenţei directivelor de eficacitate energetică), acest lucru pare total legitim”, conclu-zionează Gilles Herry.





ZILE DE INFORMARE DESCHISĂ CU PRIVIRE LA STANDARDIZAREA EUROPEANĂ, BRUXELLES, 17-18 APRILIE 2007

Datorită succesului deosebit de care s-a bucurat mani-festarea StandarDay, Comitetul European de Standardizare (CEN) a organizat o a doua sesiune de informare, care a du-rat două zile în loc de una. Participarea la cea de-a doua zi a fost facultativă.

Prima zi a constat într-o introducere în standardizarea

europeană. În cea de-a doua zi, participanţii au putut asista la o sesiune dimineaţa şi una după-amiaza, care le-a oferit in-formaţii cu privire la subiectele prezentate în prima zi.

17 aprilie 2007 Vă puteţi imagina ? Corect sau greşit? Tot ce v-aţi dorit dintotdeauna să

ştiţi despre standardizare dar nu aţi îndrăznit să întrebaţi Standardele europene sunt pretutindeni în jurul nos-

tru ! Procesul de elaborare a unui standard european; Cum se participă la activitatea de standardizare; Diverse soluţii pentru diverse necesităţi. Acorduri ale

seminariilor CEN; Instrumente electronice şi alte informaţii practice; CEN înseamnă mai mult decât standarde Dimensiunea internaţională CEN înseamnă mai mult decât standarde Evaluarea conformităţii

18 aprilie În cea de-a doua zi, participanţii au putut asista la o sesi-

une dimineaţa şi la una după-amiaza, care le-au oferit infor-maţii detaliate despre subiectele prezentate în prima zi:

Sesiunea 1: Standardizarea europeană şi întreprinde-

rile dvs. Iniţierea unor proiecte noi Cunoaşteţi standardizarea europeană ? Este nevoie de

standardizare în domeniul activităţilor pe care le desfăşuraţi? Pot contribui standardele europene la prosperitatea afacerilor dvs.? Unde poate fi adresată informarea dvs. când aţi identifi-cat o piaţă nouă sau o necesitate a unei societăţi?

Aflaţi care sunt posibilităţile şi valoarea adăugată a sis-

temului de standardizare al CEN împreună cu Serviciul Noi Oportunităţi în Domeniul Standardizării.

Sesiunea 2: Elaborarea standardelor europene. Im-

plicaţi-vă în elaborarea standardelor europene ! Doriţi să ştiţi mai multe despre elaborarea unui standard

european ? Serviciul de Standardizare al CEN vă va ghida de-a lun-

gul procesului şi veţi învăţa de la A la Z modul de elaborare al standardelor, de revizuire şi de îmbunătăţire a acestora. Aflaţi informaţii cu privire la modul în care indivizii, organizaţiile sau industriile pot contribui la proiectarea unui standard.

Sesiunea 3: Seminarii cu privire la acordurile

seminariilor CEN Este influenţată afacerea dvs. de o piaţă care evoluează

rapid ? Lucraţi cu tehnologii în plină evoluţie sau cu caracter specific ? Doriţi să împărtăşiţi şi să stabiliţi un consens cu privire la bunele practici ? Aveţi nevoie de un ghid cu privire la



utilizarea sau aplicarea standardelor sau a specificaţiilor teh-nice?

Acordul de seminar CEN s-ar putea dovedi soluţia de ca-

re aveţi nevoie. Aflaţi mai multe despre avantajele seminariilor CEN, despre modul în care puteţi participa la aceste manifes-tări şi despre funcţionarea procesului.

Sesiunea 4: Noua Abordare. Cum se îmbină legislaţia

cu standardizarea Care este scopul directivelor care au fost adoptate în ba-

za Noii Abordări ? Cum pot asigura acestea libera circulaţie a bunurilor ? Cum pot garanta ele un înalt nivel de protecţie a interesului public ? De ce are această tehnică legislativă un caracter atât de inovator ? Cum pot sprijini standardele euro-pene legislaţia ? Cum sunt definite cerinţele esenţiale obliga-torii ? De ce sunt importante procedurile de evaluare a con-formităţii şi marcajul CE ? Au la dispoziţie întreprinderile şi industria o gamă largă de opţiuni cu privire la modul în care trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile ?

Aflaţi informaţii cu privire la modul în care organismele

europene de standardizare pot oferi o cale de satisfacere a

acestor cerinţe esenţiale atunci când elaborează specificaţii tehnice.

Sesiunea 5: Acordul de la Viena. CEN – partener in-

ternaţional La sfârşitul lui 2005, existau 3 000 de standarde europe-

ne identice cu standardele ISO. Aţi dori să aflaţi mai multe informaţii cu privire la cooperarea dintre Comitetul European de Standardizare şi Organizaţia Internaţională de Standardi-zare ? Pot fi adoptate standardele internaţionale ca standarde europene de fiecare dată când este posibil ? Cum se proce-dează pentru a se evita paralelismul activităţii de standardiza-re şi cum poate fi grăbită expertiza ? Cum poate fi intensificată viteza de elaborare, disponibilitatea şi mentenanţa standarde-lor ? Care sunt modurile de cooperare dintre CEN şi ISO ? Cum răspund standardele europene necesităţilor regionale ?

Aflaţi mai multe informaţii despre cooperarea dintre ISO

şi CEN şi despre modul în care standardele europene pot contribui la deschiderea pieţelor.

Traducere: Maria Bratu –

Comunicat CEN/CENELEC şi ETSI/2007



PIEŢE ACCESIBILE GRAŢIE STANDARDELOR – 50 DE ANI DE PROGRES

Pe 23 martie 2007 s-au împlinit 50 de ani de când tratatul care a creat Piaţa Comună pentru bunuri în Europa a fost semnat la Roma. În baza tratatului s-a instituit Comunitatea Economică Europeană care s-a dezvoltat ulterior în actuala Uniune Europeană.

Pentru a marca acest eveniment, elaboratorii de standar-

de din întreaga Europă au subliniat evoluţia de la standardele pentru pieţele naţionale la standardele europene care reduc barierele tehnice din calea comerţului, sprijină Piaţa Unică Eu-ropeană şi se aplică bunurilor din întreaga lume, aducându-şi o contribuţie importantă la diseminarea inovaţiei şi dezvoltarea pieţei.

Standardele europene au fost elaborate începând din

1960, la acest proces contribuind un număr din ce în ce mai mare de organisme de standardizare care le-au adoptat ca standarde naţionale. Întemeierea Pieţei Unice Europene în anii ’90 a fost un mare pas înainte care a impulsionat dezvol-tarea standardizării europene. La ora actuală, un standard european este valabil în 30 de state membre şi poate fi aplicat în mod voluntar de utilizatorii de standarde. Standardele au fost în mod consecvent unul din factorii-cheie de dezvoltare a Europei.

Herman Ahls, secretar general al Comitetului European

de Standardizare (CEN) a afirmat: „Standardizarea este una din marile poveşti de succes

ale integrării europene în ultimii 50 de ani. Fără standardele europene, actuala Piaţă Unică Europeană nu ar exista. Stan-dardele europene au redus barierele tehnice din calea comer-ţului pentru marile industrii precum: industria constructoare de maşini, construcţiile, produsele destinate consumului şi multe

altele şi au deschis pieţele globale pentru industria europeană. Suntem convinşi de faptul că sistemul de reglementare comu-nă, stabilit de Comisia Europeană cu Asociaţia Europeană a Liberului Schimb este un instrument eficient în slujba industriei şi a consumatorilor din Europa”.

Elena Santiago, director general al Comitetului European

pentru Standardizare Electrotehnică, a declarat: „Industria electrotehnică europeană a deţinut un rol de

pionierat în proiectarea şi utilizarea standardelor voluntare. Calitatea acestor standarde şi relevanţa lor pe piaţa europea-nă pentru producători şi consumatori au condus la utilizarea standardizării ca instrument de reglementare. Standardizarea este, desigur, esenţială în ceea ce priveşte asigurarea Pieţei Unice Europene şi constituie un mijloc care stimulează inova-ţia, dezvoltarea şi competitivitatea. Dar valoarea adăugată a standardelor europene trece dincolo de graniţa Pieţei Interne, asigurând integrarea corespunzătoare a industriei electroteh-nice europene în cadrul pieţei mondiale.

Domnul Walter Weigel, director general al Institutului Eu-

ropean de Standardizare pentru Telecomunicaţii, a afirmat, la rândul său:

„GSM – care iniţial a fost un standard european pentru telefonia mobilă – constituie un prim exemplu al efectelor pozi-tive pe care le poate avea un standard european. GSM conti-nuă să aducă beneficii enorme industriei europene şi utilizato-rilor şi constituie la ora actuală un succes mondial care numă-ră peste 2 miliarde de abonaţi”.

Traducere: Maria Bratu – Comunicat

CEN/CENELEC/ETSI 2007

Standardizarea internaţională


MATERIALELE PLASTICE – UNELE DINTRE CELE MAI

EFICIENTE MATERIALE DISPONIBILE

Michael M. FISHER, președinte al ISO/TC 61, Materiale plastice Les plastiques jouent un rôle important dans la protection de l’environnement, réduisant la consomma-tion de matériaux, des combustibles fossiles et des émissions d’hydrocarbures, conservant les ressources naturelles et contribuant à la gestion des déchets solides. Les produits obtenus à partir de plastiques soutiennent le développement de l’économie et le progrès social, constituant la clé d’un développement durable Mots clé: plastiques, protection de l’environnement, innovation, développement économique, dévelop-pement durable

ÎNCURAJAREA INOVAŢIEI ÎN DOMENIUL PRODUSELOR Diversitatea proiectării acestor materiale este factorul

esenţial al înţelegerii contribuţiei lor la protecţia mediului. Nici o altă categorie de materiale nu este atât de schimbătoare din punct de vedere al diversităţii familiilor/gradelor şi al ariei de proprietăţi obţinute. Ele oferă numeroase metode de a modi-fica compoziţia sau structura moleculară, pentru a obţine per-formanţe în funcţie de necesităţi şi dorinţe. Polimerii sunt ma-nipulaţi în mod curent pentru a reduce consumul de materiale şi a oferi echilibrul între cost-performanţă şi masă. Prin urma-re, în numeroase aplicaţii actuale, masele plastice au devenit mai subţiri şi mai uşoare, oferind performanţe superioare.

„Materialele plastice joacă un rol important în protejarea mediului”

Schimbările intervenite în domeniul materialelor şi al pro-

iectării au condus la reducerea dimensiunilor ambalajelor, care trebuie să protejeze mediul în mod adecvat, şi la înlocui-rea recipientelor rigide, din plastic cu pungi flexibile, care ne-cesită cu 70% mai puţin material.

La ora actuală, ambalajele din plastic cântăresc, în medie, cu 28% mai puţin decât în urmă cu un deceniu; cu toate aces-tea, ele îndeplinesc aceeaşi funcţie, economisindu-se 1,8 tone

de material. Un studiu german a evidenţiat faptul că deşeurile provenite din ambalaje, precum şi din consumul materialelor, s-ar ridica la 158%, dacă nu ar exista materialele plastice.

REDUCEREA COMBUSTIBILILOR FOSILI ŞI A EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ Două modalităţi importante şi independente, prin care

materialele plastice contribuie la protecţia mediului sunt: redu-cerea utilizării combustibililor fosili şi cea a emisiilor de gaze cu efect de seră, în mod deosebit a dioxidului de carbon (CO2).

Din întreaga cantitate de ţiţei utilizat la nivel internaţional în fiecare an, 42% este folosit în scopuri de încălzire şi de producere a electricităţii, iar 45% în domeniul comerţului şi al transportului public. Numai 4% serveşte la producerea materii-lor prime şi a monomerilor; cu toate acestea, produsele din materiale plastice sprijină unele ramuri ale industriei să îşi reducă necesităţile de energie.

Datorită spumelor polimerice, frigiderele şi congelatoare-le păstrează hrana rece, folosind mai puţină energie, econo-mie care se reflectă în reducerea emisiilor de hidrocarburi. Creşterea densităţii spumei cu numai 15 mm permite să se economisească de 17 ori mai multă energie de-a lungul pe-rioadei de utilizare a aparatelor casnice, comparativ cu cea consumată pentru realizarea izolării.



În mod similar, izolarea reduce energia necesară pentru a încălzi sau răci clădirile. Consumul de combustibil pentru o casă veche poate scădea de la 20 l, la 3 l/m2. În decurs de 5 ani, energia necesară pentru realizarea izolării este economi-sită, iar emisiile de CO2 se reduc de 2-5 ori.

Materialele plastice ajută la reducere consumului de combustibili şi a emisiilor în transporturi, întrucât greutatea lor redusă conferă părţilor componente aceeaşi însuşire, consumându-se astfel mai puţină energie. Deoarece materia-lele plastice le înlocuiesc pe cele tradiţionale, la componentele destinate transportului comercial şi public, se obţine o reduce-re considerabilă a masei transportate, scăzând astfel consu-mul de combustibil şi emisiile de gaze de eşapament.

Un studiu european a estimat că 100 kg de materiale plastice înlocuiesc deja 200-300 kg de materiale tradiţionale în componenţa unui vehicul tipic de pasageri, furnizând economii de combustibil de 750 l la 150 000 km parcurşi. Luând în con-siderare construcţia de vehicule din Europa, aceasta reprezin-tă 12 milioane t de combustibil economisit în fiecare an.

Studiile cu privire la evaluarea ciclului de viaţă (LCA – ISO 14040) arată că atunci când materialele plastice le înlocu-iesc pe cele tradiţionale, reducerile de energie şi de emisii, pentru un singur vehicul, pe tot parcursul existenţei lui, sunt mult mai mari decât pentru producerea polimerilor. Însăşi înlocuirea câtorva kilograme are un impact considerabil, deoa-rece „faza de utilizare” a unui vehicul domină ciclul său de viaţă din punct de vedere al emisiilor de gaze şi al consumului de energie. Într-un studiu referitor la ciclul de viaţă, estimarea tradiţională a unui vehicul obişnuit, având o greutate redusă pe tot parcursul existenţei lui, a evidenţiat economii de energie de 850 l de benzină şi 1,6 t de Co2. Calculele mai puţin tradiţi-onale au prevăzut reduceri de aproximativ 3 200 l de combus-tibil şi 5,8 t de CO2. Când asemenea economii se aplică la sute de milioane de vehicule de pe tot globul, cifrele devin deosebit de semnificative.

„Materialele plastice oferă

multiple opţiuni de reciclare” Materialele bioplastice mai noi (obţinute din substanţe

chimice provenite din plante şi într-o măsură mai mică din petrol) consumă CO2 în timpul creşterii „rezervei” de plante, generând o reducere netă a emisiilor de hidrocarburi. Materia-lele plastice au permis dezvoltarea unor procedee alternative de obţinere a energiei (de exemplu, baterii pentru combustibil, celule fotovoltaice, palete ale morilor de vânt), care permit economisirea combustibilului fosil, reducând emisiile.

CONSERVAREA RESURSELOR NATURALE Materialele plastice joacă un rol important în conservarea

altor resurse naturale. Ambalajele din astfel de materiale asi-gură protecţia alimentelor şi reducerea deşeurilor. Sistemele de ţevi şi cisterne din materiale plastice asigură apa pentru oameni şi animale. Containerele mai uşoare, din materiale plastice, facilitează transportul bunurilor către locaţiile greu accesibile. În plus, sistemele bazate pe folii din astfel de mate-riale, precum şi irigaţiile, asigură creşterea culturilor în locuri

care, în alte condiţii, nu ar permite practicarea agriculturii. Ţesăturile din materialele plastice ajută la stabilizarea soluri-lor, prevenind eroziunea şi pierderea stratului superior, valo-ros. Canalele îngropate, de evacuare a substanţelor uzate, din materiale geotextile pe bază de polimeri, previn infiltrările de substanţe solubile în pânza de apă freatică subterană şi solul înconjurător. Materialele plastice rezistente la coroziune înlo-cuiesc rezervoarele de oţel la benzinării, pentru a preveni scurgerile şi contaminarea terenului. Paiele sintetice, care sunt extrase din materiale plastice biodegradabile, le înlocu-iesc pe cele naturale.

MANAGEMENTUL DEŞEURILOR SOLIDE Gunoiul format din materiale plastice aruncate la întâm-

plare poate periclita viaţa în regiunile sălbatice. Oricum, atât problema depozitării gunoiului, cât şi soluţionarea ei, sunt legate de schimbarea comportamentului şi a valorilor umane. Un alt mod prin care materialele plastice protejează mediul îl reprezintă managementul deşeurilor solide. Deviza: „Reduce-re, reutilizare, reciclare” se aplică perfect industriei materiale-lor plastice.

După cum am arătat mai sus, materialele plastice pot îmbunătăţi performanţa, pot reduce masa produselor, costuri-le, consumul de materiale şi, deci, de deşeuri solide. Apoi, materialele plastice sunt mai puţin dense, pot fi comasate într-o măsură mai mare decât cele tradiţionale – un avantaj impor-tant pentru canalele îngropate de evacuare a substanţelor uzate. Sacii din plastic sunt eficienţi din punct de vedere al energiei şi al spaţiului şi facilitează transportul. Deoarece componentele durabile din plastic nu putrezesc şi nici nu rugi-nesc, ele pot fi reutilizate mai mult timp şi necesită o întreţine-re redusă, prelungind timpul de utilizare, până la înlocuire.

Materialele plastice oferă multiple opţiuni de reciclare. Programele de recuperare post-industrială şi post-consum a deşeurilor din materiale plastice permit acestor materiale să poată fi folosite foarte mult timp. Recuperarea lor se extinde pe tot globul. Sticlele din material plastic sunt reciclate în mod mecanic, pentru a fabrica cherestea din plastic, utilizată la fabricarea de podele, garduri şi scaune, sau sunt transformate în fibre, care servesc la confecţionarea îmbrăcăminţii şi a covoarelor.

„Materialele plastice sunt

„cheia” dezvoltării durabile” În industria constructoare de automobile, specificaţiile

pentru componentele neesenţiale permit adesea încorporarea materialului reciclat post-industrial şi a celui post-consum în răşini virgine. Covoarele din nailon sunt depolimerizate (reci-clate chimic), apoi repolimerizate în nailon şi împletite cu po-limeri virgini şi aditivi. Furnizorii de automobile au studiat utili-zarea acestui material la aplicaţiile de căptuşeală sub material rigid. Încrederea în utilizarea materialelor plastice post-consum creşte prin introducerea unor tehnologii avansate de reciclare.

Deşeurile şi componentele din materiale plastice pot fi reciclate mecanic sub formă de produse noi, sau chimic, sub



formă de polimeri noi sau materii prime cu caracter chimic. În acelaşi timp, conţinutul lor de căldură poate fi recuperat prin combustie la temperatură ridicată, drept combustibil de înlocu-ire. De exemplu, înlocuirea cărbunelui cu deşeuri din materia-le plastice, pentru producerea de combustibil, conduce la reducerea cu 20-25% a emisiilor de CO2.

Materialele plastice biodegradabile joacă un rol important în protecţia mediului; opt standarde pe acest subiect au fost publicate de către comitetul tehnic ISO/TC 61, Materiale plas-tice, subcomitetul Proprietăţi fizico-chimice, grupul de lucru WG 22, Capacitate de biodegradare.

Capacitatea de degradare poate fi utilă pentru aplicaţii unice care se pot încheia, din cauza ruperii sau a abandonării lor în mediu (în urma expunerii la soare, apă şi bacterii) şi care ar putea fi dificil de colectat după utilizare. De exemplu, dispozitive de plivit buruieni, plase de pescuit sau folii agrico-le. În funcţie de procesul de reciclare utilizat, trebuie să se ia măsuri pentru a se evita amestecarea cu materialele plastice nebiodegradabile în fluxul de reciclare, posibilitatea contami-nării între ele a materialelor reciclabile fiind astfel eliminată.

ISO/TC 61/WG 2, Ghid cu privire la prevederile de mediu din standardele care se referă la materiale plastice, continuă să fie un organism care elaborează şi furnizează standarde orizontale care vor facilita înţelegerea rolului pe care materia-lele plastice îl joacă în protecţia mediului. ISO 15270, Materia-le plastice. Ghid cu privire la recuperarea şi reciclarea deşeu-

rilor din materiale plastice, reprezintă cea mai recentă iniţiativă a sa şi, la ora actuală, este în fază de vot ca proiect de stan-dard internaţional.

Mai recent, două noi comitete tehnice, împreună cu ISO/TC 207, Management de mediu, îşi aduc o contribuţie im-portantă la problemele de mediu. Este vorba de ISO/TC 229, Nanotehnologii, şi CEI/TC 111, Standardizarea de mediu a produselor şi sistemelor electrice şi electronice. Programul de lucru al ISO/TC 61 constituie un instrument de lucru important pentru aceste comitete.

Materialele plastice reprezintă unele dintre cele mai efici-ente materiale disponibile, de tip resursă. Ele contribuie la protecţia mediului, prin reducerea consumului de materiale, a masei şi a emisiilor, la sporirea eficienţei energetice, înlocui-rea altor combustibili şi la prevenirea pierderilor şi a pagube-lor. Fabricarea de polimeri şi produse pe bază de polimeri creează locuri de muncă, generează bunăstare, îmbunătăţeş-te calitatea vieţii şi contribuie la creşterea creativităţii minţii umane. De aceea se poate afirma că ele reprezintă un factor-cheie al dezvoltării durabile.

Traducere: Maria Bratu, din: ISO Focus, vol.3, nr. 6, luna iunie 2006,

revista Organizaţiei Internaţionale de Standardizare, fiind reprodus cu permi-siunea Secretariatului Central al ISO (www.iso.org). Editor: [email protected]. Un abonament anual costă 158 de franci elveţieni. Abonamente:[email protected].

http://www.iso.org/



REFERENŢIALUL IRIS PENTRU INDUSTRIA FEROVIARĂ Marie-Claire BARTHET Créé par l’Union des industries ferroviaires européennes (UNIFE), le référentiel IRIS (International Rail-way Standard) a vocation à s’implanter dans ce secteur. Exigeant et complet, il reprend les exigences de l’ISO 9001 auxquelles il ajoute des contraintes spécifiques. La certification est sur les rails Mots clé: industrie ferroviaire, systèmes de management, audit, certification

Elaborat de UNIFE cu ajutorul factorilor majori din indus-

tria feroviară, a constructorilor, integratorilor de sisteme şi a producătorilor de echipamente, referenţialul IRIS se va aplica la nivel european şi internaţional pentru evaluarea sistemelor de management. „Obiectivul a fost clar definit de la început: trebuia să cădem de acord asupra unui referenţial comun, a unui mod de evaluare, a unei baze de date şi a unui instru-ment informaţional armonizat”, declară Hubert de Blay, de la Direcţia de Strategie şi Dezvoltare a Produselor, de la Alstom Transport, membru al comitetului de coordonare (steering committee) al IRIS, preşedinte al Comitetului pentru Industrie al Uniunii Internaţionale a Transporturilor Publice (UITP). „La început, operatorii de la metrou s-au plâns la UITP de calita-tea echipamentului furnizat, fapt care a generat un program de îmbunătăţire care a implicat furnizorii. Pe de altă parte, în

cadrul VDB (Verband der Bahnindustrie in Deutscland), care grupează industriaşii germani din domeniul feroviar, fabricanţii de echipamente au protestat contra unui număr excesiv de audituri cerute de constructori. În acest domeniu, întreaga industrie are aceleaşi interese”. „Alstom, Bombardier şi Sie-mens efectuau audituri rând pe rând”, declară Setha Net, responsabil financiar la Faiveley Transport şi membru al comi-tetului de armonizare. „Cu IRIS, un singur audit realizat de un organism de certificare le înlocuieşte pe cele trei precedente, fapt care facilitează sarcina clienţilor noştri”. „Externalizarea serviciilor degrevează constructorii de audituri pe care trebu-iau să le desfăşoare regulat”, confirmă Catherine Chevauché, responsabilă a domeniului Proiecte şi Inovare la AFAQ-AFNOR Certification (A2C). „Iar punerea la punct a unui refe-renţial propriu care să ţină seama de specificul activităţilor lor le permite să controleze întregul lanţ, sistemele de manage-ment potrivindu-se unele cu alte”.

ZECE ÎNTREBĂRI CAPITALE După exemplul a ceea ce s-a întâmplat în domeniul au-

tomobilelor, în cel aeronautic sau al industriei alimentare, industria feroviară şi-a elaborat propriul referenţial de mana-gement. International Railway Industry Standard (IRIS) se bazează în proporţie de 40% pe ISO 9001, Sisteme de mana-gement al calităţii, restul de 60% fiind constituit din cerinţe specifice. Chestionarul de evaluare cuprinde peste 250 de întrebări. „Standardul nostru are un caracater foarte exigent şi tocmai această exigenţă va conduce la evoluţia ansamblului calităţiii lanţului de aprovizionare”, consideră Hubert de Blay. Plecând de la datele existente, de la aşteptările constructorilor şi de la feedback-urile din domeniul automobilelor şi din cel al



aeronauticii, redactorii referenţialului au introdus elemente referitoare la managementul proiectului, managementul confi-guraţiei, validarea noilor tehnologii, la inspecţia efectuată pe primele echipamente realizate. Alte cerinţe se referă la resur-sele umane, la proiectarea produselor, comunicare, procesul de aprovizionare şi la managementul riscului. Referenţialul cuprinde zece întrebări capitale, eliminatorii, indispensabile pentru obţinerea certificatului de conformitate cu referenţialul IRIS. „Acestea sunt fundamentele sistemului calităţii”, declară Hubert de Blay. De exemplu: organizaţia se asigură că noile tehnologii sau produse sunt validate înainte de a fi introduse într-un proiect al clientului ? În caz de externalizare a servicii-lor în timpul execuţiei contractului, procedura de transfer in-clude o analiză a riscului, un studiu de fezabilitate, o comuni-care cu clienţii, o planificare şi inspecţii efectuate pe primele echipamente realizate, la nivelul corespunzător ? Un alt ele-ment îl constituie introducerea nivelurilor de maturitate. „Se verifică dacă producătorul de echipamente a creat procesele şi acestea sunt măsurate pe o scară de la 0 la 4. Aceasta este o noutate deosebită !”, adaugă Hubert de Blay. Aceste nive-luri, de la slab până la optim, facilitează o evaluare obiectivă şi permit definirea axelor de îmbunătăţire.

ÎNCERCĂRI ŞI AUDITURI-PILOT O primă etapă de încercări ale referenţialului a fost efec-

tuată în urmă cu zece luni. Ea a fost urmată de o a doua, în aprilie-mai, cu participarea organismelor de certificare. Uzina Saint Pierre-des-Corps (Indre-et-Loire) de la Faiveley Trans-port, care produce uşi de acces, a făcut astfel obiectul unui preaudit care a permis să se „adapteze” referenţialul la mo-mentul elaborării sale. „O dată ce au fost formaţi auditorii, a fost posibilă efectuarea de audituri-pilot, considerate valabile în caz de reuşită. A fost cazul uzinei Somme din Amiens”, precizează Setha Net. Această uzină, care fabrică sisteme de frânare, a fost una dintre primele certificate în conformitate cu referenţialul IRIS.

Pentru o întreprindere precum Faiveley Transport, care îşi realizează 80% din cifra de afaceri împreună cu Altstom, Bombardier şi Siemens, IRIS constituie o etapă obligatorie. Dacă auditaţii şi auditorii s-au comportat ca nişte începători la preaudituri şi la auditurile-pilot („şi unora şi altora ne lipsea experienţa”, declară Setha Net), operaţiile s-au desfăşurat, totuşi, fără dificultăţi deosebite. „Referenţialul IRIS pune ac-centul pe modul de conducere a proiectelor şi Faiveley Trans-port este organizat sub forma managementului de proiect. Referenţialul cere să furnizăm clientului nostru date referitoare la propriii noştri furnizori. Dacă unul dintre ei îşi schimbă orga-nizarea sau situl, trebuie să aducem acest lucru la cunoştinţa clientului. În cazul furnizorilor de produse-cheie, această pro-cedură necesită multă birocraţie”.

ŞASE ORGANISME DE CERTIFICARE CALIFICATE Logic, organismele de certificare trebuie să îndeplineas-

că şi ele o serie de caracteristici. „Pentru a fi calificate, ele trebuie să fie acreditate în conformitate cu standardul ISO 45012, Cerinţe generale pentru organisme care efectuea-

ză evaluarea şi certificarea/înregistrarea sistemelor calităţii, să aibă o dimensiune internaţională, să dispună de experienţă în domeniul standardului ISO 9001 şi al sectorului feroviar”, de-clară Catherine Chevauché. Au fost selectaţi, printre alţii: AFAQ-AFNOR Certification în Franţa, Bureau Veritas, DQS şi Tüv Nord Cert în Germania, LRQA în Marea Britanie, şi Rina în Italia. Serviciile furnizate se bazează pe acelaşi referenţial şi pe aceeaşi metodologie de audit:

organismele de certificare au efectuat chiar „audituri-martor”, privindu-se reciproc la lucru.

„Auditorii trebuie să urmeze un modul de formare şi să dea un examen pentru a fi certificaţi. Este bine ca ei să înţe-leagă corect domeniul nostru, pentru a efectua audituri”, ada-ugă Hubert de Blay. Auditorii calificaţi verifică pe sit cele 253 de întrebări ale referenţialului şi redactează un raport de audit care integrează baza de date a UNIFE. „Societăţile certificate gestionează drepturile de acces”, precizează Hubert de Blay. „Ele se pot mulţumi să declare: „posed un certificat”, să preci-zeze punctajul sau să prezinte toate rezultatele lor în mod transparent”.

„Îmbunătăţirea calităţii lanţului de aprovizionare va permi-te îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor – fie ei intermediari, ope-ratori sau clienţi finali, reducerea costurilor neconformităţilor şi obţinerea unei marje superioare de progres”, concluzionează el. Intermediarii s-au angajat să nu mai efectueze audituri ale sistemelor calităţii la furnizori, păstrând posibilitatea de a des-făşura audituri pe proiecte specifice.

STRUCTURA REFERENŢIALULUI IRIS Referenţialul de management global al industriei ferovia-

re este alcătuit din patru capitole:

primul, care se referă la procesul de certificare IRIS, precizează cerinţele care se aplică organismelor de certificare şi auditorilor;

cel de-al doilea, care furnizează liniile directoare cu privire la evaluarea IRIS, prezintă detalii cu privire la desfăşu-rarea auditului pe sit, metodologia şi calculul rezultatului;

cel de-al treilea, cel mai important, prezintă detaliat cerinţele IRIS referitoare la sistemul de management al calită-ţii, responsabilitatea managementului de la cel mai înalt nivel, resursele, producţia (managementul proiectului, proiectarea şi dezvoltarea, aprovizionarea), măsurările, analizele şi îmbună-tăţirea (controlul neconformităţii produselor şi proceselor, de exemplu).

cel de-al patrulea capitol este constituit din chestio-nar. El prezintă cele 253 de întrebări ale chestionarului (dintre care zece sunt capitale). Anexele se referă la domeniile de aplicare a certificatului IRIS, la procesele şi activităţile care trebuie documentate, precum şi la întrebările capitale.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux,

nr. 267, septembrie 2006 Consultanţă pe probleme de specialitate:

Alexandra Fundulea, specialist calitate



RESPONSABILITATEA SOCIALĂ. PRIMUL PROIECT AL STANDARDULUI ISO 26000 Marie-Claire BARTHET A partir d’un premier projet de document sur la responsabilité sociétale élaboré par le groupe de travail dédié de l’ISO, une cartographie des positions des différents acteurs sur les principales questions soule-vées a été établie pour les experts français. Gros plan sur des idées qui font débat Mots clé: organisation, société, comportement éthique, développement durable, référentiel

Unele proiecte de standarde suscită numeroase aştep-tări. Astfel, încă de la punerea la dispoziţie a primului proiect de standard al viitorului standard ISO 26000, în primăvara lui 2006, documentul a făcut obiectul a numeroase comentarii. Din acest material bogat au apărut mai multe concepte care au făcut obiectul unei importante activităţi de clarificare, pre-zentată de comisia franceză Dezvoltarea durabilă – respon-sabilitatea socială.

„Această cartografie răspundea unui număr de trei obiec-tive. Este vorba să se acorde vizibilitate poziţiilor factorilor pe o listă de întrebări referitoare la elaborarea şi la conţinutul viitorului standard ISO 26000, să se identifice căile de com-promis şi legăturile posibile şi să se poziţioneze SD 21000”, declară Emilie Brun, inginer la AFNOR, care se ocupă de dosar. Documentul trebuie să îi ajute pe experţii francezi să-şi apere ideile lor la ISO, ştiind că elaborarea unui standard este un proces dinamic şi că luările de poziţie sunt în mod necesar evolutive. Analiza a fost condusă pe baza poziţiilor exprimate la un moment „t” pe baza unei propuneri de text. „Experţii francezi au lucrat în comitet-oglindă şi au obţinut un consens naţional. Toate părţile îşi aduc contribuţia la demers”, relevă Emilie Brun.

Unul dintre punctele originale ale viitorului standard ISO 26000 este faptul că este elaborat de 6 categorii de fac-tori identificaţi, provenind din 64 de state, dintre care 30 sunt state în curs de dezvoltare: consumatori, factori din industrie, guverne, sindicate, organizaţii neguvernamentale (ONG-uri) şi altele. Această ultimă categorie nu a fost selectată pentru cartografia realizată.

Analiza poziţionării celorlalţi factori relevă diferite niveluri de interes. Consumatorii, care au depus cererea iniţială la ISO prin intermediul Comitetului pentru Politica Consumatorilor (CASCO) sunt deosebit de preocupaţi de responsabilitatea socială a întreprinderilor. Factorii din industrie sunt dornici să dispună de linii directoare, cu condiţia ca acestea să se aplice oricărui tip de organism (colectivităţi, asociaţii) în afară de întreprinderi şi ca documentul să nu fie folosit în scopuri de certificare. Guvernele, care sunt interesate de îmbinarea cu reglementarea, preconizează respectarea şi coerenţa cu tex-tele existente şi, desigur, respectarea monopolurilor lor naţio-nale. Sindicatele insistă asupra faptului că ISO 26000 trebuie să promoveze standarde internaţionale, în mod deosebit cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIT). Un memoran-dum de înţelegere (MoU) a fost semnat de altfel de către ISO şi OIT în martie 2005. În ceea ce priveşte ONG-urile, preocu-pările lor se referă mai ales la deschiderea şi la transparenţa procesului de elaborare, fiind vizată mai mult responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSE) decât responsabilitatea socială în general (RS).

DUBLĂ ABORDARE. PĂRŢI INTERESATE ŞI PROVOCĂRI Definiţia reţinută la ora actuală pentru responsabilitatea

socială este: „ansamblu de acţiuni ale unei organizaţii sau ale unui organism pentru a asuma responsabilitatea impactului activităţilor sale asupra societăţii şi mediului, cu condiţia să concorde cu interesele societăţii şi ale dezvoltării durabile, să se bazeze pe un comportament etic, pe respectarea legii în vigoare şi a instrumentelor interguvernamentale şi să fie inte-grate cu activităţile sale obişnuite”. Marile întrebări care



rezultă din comentariile primite la proiectul de lucru şi la anali-ză ilustrează principii sau abordări adesea opuse.

Conform mandatului iniţial, standardul ISO 26000 va tre-bui să se aplice oricărui tip de organism, indiferent de dimen-siunea sau de localizarea sa, de natura activităţilor, a produ-selor sale, de cultura sa, de societatea sau de mediul în care îşi desfăşoară activitatea. Cum de poate avea standardul o aplicare atât de largă şi cum poate rămâne pertinent în acelaşi timp? Redactarea unui standard în termeni generici nu va duce la diluarea conţinutului său? Unii factori consideră că, pentru a fi pertinente, aceste linii directoare trebuie să fie ade-sea focalizate sau adaptate. Ei atrag atenţia asupra faptului că, dacă liniile directoare ale unui standard reflectă un nivel prea ridicat de cerinţe, unele regiuni ale lumii nu vor fi în mă-sură să îl aplice.

Un studiu european care compară referenţiale existente în domeniul responsabilităţii sociale şi al dezvoltării durabile a pus în lumină două tipuri de abordări: primul, anglo-saxon, se bazează pe concertarea cu părţile interesate, iar cel de-al doilea, francez, combină concertarea părţilor interesate cu abordarea provocărilor. „Dacă abordarea de către părţile inte-resate este necesară, ea nu este suficientă pentru a acoperi toate provocările dezvoltării durabile. Unele provocări nu sunt susţinute de părţile interesate (generaţiile viitoare, biodiversitatea)”, afirmă Emilie Brun.

Trei tipuri de principii au fost identificate: generale (res-pectarea legislaţiei), substanţiale (care se referă la mediu, drepturile omului şi la conducere) şi operaţionale (transparen-ţă). „Principiile operaţionale au puncte comune cu abordarea de către părţile interesate, iar principiile substanţiale cu abor-darea prin provocări”, continuă ea.

DEZVOLTAREA DURABILĂ DREPT CONTEXT ISO 26000 reia deci cele două abordări în arhitectura sa

(a se vedea arhitectura viitorului standard). Acest rezultat se datorează mobilizării experţilor francezi, care a permis să se inte-greze în viitorul standard un capitol dedicat problemelor centrale ale responsabilităţii sociale. Franţa (cu Pierre Mazeau – EDF) va coordona grupul de lucru care are sarcina de a-l redacta. Pro-blemele centrale se referă la mediu, drepturile omului, relaţiile şi condiţiile de muncă, conducere, bunele practici de afaceri, relaţiile cu comunităţile şi dezvoltarea societăţii, la problemele de consum şi la cele multidisciplinare (sănătate şi securitate, aspecte economice şi lanţul de aprovizionare).

„Franţa este preocupată de legătura dintre responsabili-tatea socială şi dezvoltarea durabilă”, declară Emilie Brun. Caracterul generic al standardului ar putea permite acoperirea tuturor provocărilor dezvoltării durabile, plecând de la sferele complementare de responsabilitate ale diferitelor organisme, şi de la colaborarea între factori.

Dezbaterile se referă şi la legăturile dintre ISO 26000 şi textele existente. Ce se întâmplă cu conformitatea cu regle-mentarea ? Standardul ISO 26000 trebuie să facă referire la nişte texte existente sau să fie de sine stătător ? Iar, în cazul în care face referire la nişte texte, care sunt acestea ? Trebuie să le listeze, să integreze principiile aflate în aceste texte sau să furnizeze linii directoare pentru utilizarea lor ? În plus, acestea au caracter diferit. Franţa este favorabilă referirii la

convenţiile OIT, la textele Naţiunilor Unite, la Global Compact, mai puţin la Global reporting initiative (GRI), elaborată de factori privaţi. În plus, marile convenţii internaţionale nu sunt ratificate de toate statele, iar reglementarea naţională este uneori contrară acestor convenţii: în China, libertatea sindicală nu răspunde convenţiilor OIT ratificate totuşi…

În ceea ce priveşte conformitatea cu reglementarea, nu-meroşi factori sunt de acord cu ideea că responsabilitatea socială începe prin respectarea reglementării şi corespunde unor activităţi voluntare dincolo de această reglementare. Aspectele cele mai importante ale conformităţii cu reglementa-rea ar putea fi susţinute de părţile interesate.

FILANTROPIE, ECONOMIE ŞI SUBCONTRACTARE Proiectul de standard stabileşte o relaţie între „RS” şi fi-

lantropie. Factorii industriali americani, de exemplu, doresc să îşi valorifice activităţile filantropice, importante prin tradiţie, atât din motive culturale, politice, cât şi …fiscale. Acest lucru nu este de ajuns, răspund ONG-urile. Ce se poate afirma despre activităţi care ar permite unei întreprinderi să ofere o bună imagine a conştiinţei sale fără a-şi schimba, totuşi, prac-ticile ? Experţii sunt de acord cu ideea că responsabilitatea socială a unui organism se referă în primul rând la activităţile sale de bază.

Relaţia cu economia constituie şi ea subiect de dezbate-re. ISO 26000 trebuie să trateze acest subiect ? Poate furniza valoare adăugată ? Pentru lumea industrială, „RS” nu are sens decât dacă integrează aspectele economice denumite business case. Pentru guverne, economia pe termen scurt şi mediu este inerentă responsabilităţii sociale. În schimb, ONG-urile nu sunt de acord cu acest lucru. Conform propune-rii actuale, dimensiunea economică va fi tratată probabil într-un mod pluridisciplinar în standard.

În sfârşit, cum se va aborda problema subcontractanţilor? Se pun probleme de perimetru (care sunt nivelurile lanţului de aprovizionare pe care RS ar trebui să le acopere ? Până la ce nivel trebuie să îşi exercite responsabilitatea un subcontractant ?) şi probleme de control (cum sunt controlate practicile, pe ce criterii ?). Controlul întregului lanţ, în mod deosebit pentru o multinaţională care se bazează pe mai mul-te sute sau mii de furnizori primari nu este realizabil, nici echi-tabil – atrag atenţia factorii din industrie. Ei se poziţionează pe o responsabilitate socială de nivel 1, cu responsabilităţi „în cascadă”. Factorii din industrie sunt în majoritate favorabili conceptului de „sferă de influenţă”, mai largă şi mai flexibilă decât „lanţ de furnizare”. ONG-urile şi consumatorii pledează pentru o responsabilitate pe întregul lanţ. O cale de compro-mis ar putea fi limitarea perimetrului responsabilităţii la impac-turi pe care organismul le poate controla.

O EVALUARE SPINOASĂ În sfârşit, „problema evaluării se pune chiar dacă manda-

tul iniţial exclude certificarea, dar este ambiguu. Factorii din industrie nu doresc certificarea. În acelaşi timp, au nevoie să se evalueze şi să se distingă”, declară Emilie Brun. Ce evalua-re a „RS” poate fi avută în vedere în standard? Poziţiile care se profilează se referă la două teme: modul de evaluare (certificarea, evaluarea conformităţii, auditul) şi domeniul de evaluare (sistemul



de management, raportarea şi performanţa). Identificarea indica-torilor pentru îmbunătăţirea performanţei este o caracteristică vizată de viitorul standard.

Factorii francezi se gândesc în plus la poziţionarea şi la aportul documentului AFNOR SD 21000. Elaborat pentru uzul întreprinderilor, el se înscrie în domeniul dezvoltării durabile. Metodologia de ierarhizare a provocărilor care îi este asociată permite identificarea provocărilor semnificative pentru orga-nism şi luarea în calcul a provocărilor care nu sunt susţinute de părţile interesate. Astfel, ea ar permite integrarea econo-miei în „RS” (provocarea managementului externalităţilor, al costurilor şi investiţiilor, rentabilitatea şi împărţirea valorii adăugate).

Discuţiile vor continua la viitoarea reuniune a grupului de lucru internaţional din 29 ianuarie-2 februarie, de la Sydney.

PROBLEMELE STUDIATE Problemele importante care se degajă din analiză se re-

feră la:

elaborarea ISO 26000; aplicarea ISO 26000 oricărui tip de organism; perimetrul „RS”; dubla abordare: părţi interesate/provocări; legăturile dintre responsabilitatea socială şi dezvol-

tarea durabilă; legăturile cu textele existente; „RS” şi filantropia; „RS” şi economia; relaţiile cu subcontactanţii; evaluarea responsabilităţii sociale.

Arhitectura viitorului standard referitor la responsabilita-

tea socială O introducere va oferi informaţii cu privire la conţinutul

standardului, la motivele care au condus la elaborarea sa şi la obiectivul său.

Domeniul de aplicare va defini subiectul standardului, amploarea sa şi limitele de aplicare.

În standard vor mai figura şi referinţe normative şi ter-meni şi definiţii.

Contextul responsabilităţii sociale (RS). Acest capitol va trata contextul istoric şi contemporan al responsabilităţii sociale, problemele legate de natura conceptului şi probleme-le pertinente referitoare la părţile interesate.

Principiile RS. Acest capitol va identifica o serie de prin-cipii ale responsabilităţii sociale şi va furniza linii directoare cu privire la aceste principii. El va aborda şi probleme pertinente referitoare la părţile interesate.

Linii directoare cu privire la problemele centrale ale RS. Acest capitol va furniza linii directoare distincte cu privire la o serie de subiecte şi de probleme centrale şi legăturile lor cu organismele şi va aborda probleme pertinente referitoare la părţile interesate.

Linii directoare cu privire la implementarea RS. Acest capitol va furniza linii directoare operaţionale pentru imple-mentarea şi integrarea responsabilităţii sociale în cadrul orga-nismului, mai ales în contextul politicii, practicilor, abordărilor, al identificării problemelor, al evaluării performanţei, raportării şi comunicării.

Anexele şi bibliografia sunt prevăzute, dacă este nece-sar.

DEPĂŞIREA BARIERELOR LINGVISTICE Pentru ca limba să nu constituie un obstacol, au fost

create patru grupuri-ţintă, cu misiunea de a stimula discuţiile în spaniolă, rusă, arabă şi franceză. Toate au ca obiectiv să traducă în limba lor documentele pe care membrii lor le-au considerat esenţiale pentru o participare eficace la lucrările internaţionale, proiectele şi versiunea finală a ISO 26000.

Grupul-ţintă francofon îşi propune să faciliteze schimburi-le în franceză între experţi, observatori şi membrii organisme-lor de legătură care urmăresc lucrările şi propun traducerea documentelor de lucru considerate esenţiale de către membrii grupului, pentru a garanta o implementare eficace a partici-panţilor şi a oferi informaţii despre aceste lucrări statelor şi regiunilor francofone graţie unei reţele dedicate. Traducerile proiectelor de standarde în stadiul de DIS (proiect de standard internaţional şi FDIS (proiect final de standard internaţional) constituie, desigur, responsabilitatea AFNOR.





STANDARDELE ISO AJUTĂ LA REZOLVAREA PROBLEMELOR

SUBLINIATE LA ZIUA MONDIALĂ A APEI

Les normes internationales déjà publiées ou en développement peuvent contribuer concrètement à résou-dre certains problèmes soulignés à l’occasion de la Journée Mondiale de l’Eau du 22 mars 2007 Mots clé: eau, pénurie d’eau, qualité de l’eau, management de l’eau, normes internationales

Conform Naţiunilor Unite, care au organizat această ma-

nifestare, „fie că este vorba de dezechilibrele dintre disponibili-tăţi şi cerere, de degradarea calităţii apelor subterane şi a apelor de suprafaţă, de concurenţa dintre sectoare, de dife-rendele regionale sau internaţionale, problema esenţială este să se ştie cum să se facă faţă penuriei de apă”.

Cele două comitete tehnice ale ISO care elaborează

standarde internaţionale pentru apă şi probleme conexe sunt ISO/TC 147, Calitatea apei, şi ISO/TC 224, Activităţi de servi-cii referitoare la sistemele de alimentare cu apă potabilă şi la sisteme de canalizare. Criterii de calitate a serviciului şi indi-catori de performanţă.

ISO/TC 147, creat în 1971, răspunde de standardizarea

în domeniul calităţii apei, inclusiv de definirea termenilor, de prelevarea probelor, de măsurarea caracteristicilor apei şi exprimarea lor. Un număr de 33 de state participă la lucrările

sale, 47 sunt observatori, iar 20 sunt organizaţii internaţionale, mai ales instituţii specializate ale Naţiunilor Unite, precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Împreună, ele ajung la un consens internaţional cu privire

la procesele standardizate, care permite o înţelegere comună a problemelor calităţii apei între state care utilizează aceeaşi sursă – râu, lac sau mare. În plus, penuria de apă dulce face din supravegherea calităţii apei o problemă mondială.

Tema acestui an, Să facem faţă penuriei de apă!,

relevă necesitatea consolidării cooperă-rii, pentru a asigura un management

durabil, eficace şi echitabil al resurselor hidrice rare la nivel local sau regional.

Până la ora actuală, TC 147 a elaborat 229 de standar-

de, dintre care unele dintre ele servesc ca bază pentru legisla-ţiile naţionale cu privire la controlul calităţii apei. Beneficiarii acestor lucrări sunt îndeosebi autorităţile statului şi organis-mele de reglementare, industriile care consumă apă pentru operaţiile de tratare, laboratoarele şi consultanţii angajaţi în activităţile de supraveghere, întreprinderile din domeniul con-strucţiilor şi cetăţenii, în general.

ISO/TC 224 a fost creat în 2001, cu scopul de a elabora

linii directoare pentru serviciile care se referă la sistemele de alimentare cu apă potabilă şi la sistemele de canalizare. Un număr de 31 de state participă la lucrări, 18 sunt observatori, precum şi organizaţii internaţionale sau regionale, inclusiv organizaţii care reprezintă consumatorii şi întreprinderile mici şi mijlocii.

Acest comitet tehnic elaborează standarde proiectate pentru a sprijini autorităţile şi operatorii să obţină o apă de calitate, pentru a răspunde aşteptărilor consumatorilor şi prin-cipiilor dezvoltării durabile.

Domeniile abordate vor include evaluarea calităţii şi a in-

dicatorilor de performanţă pentru a măsura rezultatele servici-



ului şi a contribui astfel la o mai bună funcţionare şi la un ma-nagement superior al serviciilor. Standardele vor contribui la păstrarea resurselor de apă, sporind eficacitatea serviciilor de distribuţie, reducând scurgerile din sistemele de alimentare şi prevenind pierderile inutile.

Trei documente ale ISO/TC 224 cu privire la serviciile re-

feritoare la apa potabilă şi la apele uzate sunt la ora actuală în stadiul de proiecte de standarde internaţionale:

ISO/DIS 24510, Linii directoare cu privire la îmbunătăţi-

rea şi evaluarea serviciului pentru beneficiari; ISO/DIS 24511, Linii directoare pentru managementul şi

evaluarea serviciilor de canalizare; ISO/DIS 24512, Linii directoare pentru managementul şi

evaluarea serviciilor de apă potabilă. Lucrările ISO/TC 147 şi ale ISO/TC 224 vor ajuta la atin-

gerea obiectivelor comunităţii internaţionale, care, în urma

celui de-al Treilea Forum Mondial al Apei, de la Kyoto, din martie 2003, s-a angajat să îmbunătăţească conducerea ser-viciilor de alimentare cu apă potabilă şi a serviciilor de canali-zare şi să facă din acestea o prioritate pentru dezvoltarea capacităţilor în colectivităţile locale.

Alan Bryden, secretar general al ISO, a afirmat: „Peste

un miliard de persoane în lume nu au acces la apă potabilă sigură, iar peste 2 miliarde nu beneficiază de sisteme de ca-nalizare. De aceea, prin intermediul reţelei sale de membri naţionali şi de experţi tehnici, ISO se străduieşte să contribuie la rezolvarea problemelor legate de penuria şi de calitatea apei prin elaborarea şi promovarea de standarde internaţiona-le, contribuind astfel la îndeplinirea Obiectivelor Mileniului pentru dezvoltarea Naţiunilor Unite.

Traducere: Maria Bratu – Comunicat ISO nr. 1053/2007



ISO, CEI ȘI UIT: PRINCIPALELE ORGANISME DE STANDARDIZARE DIN LUME AU

CONVENIT ASUPRA UNEI POLITICI COMUNE ÎN DOMENIUL BREVETELOR

Un nouvel accord encourage l’utilisation des normes internationales pour diffuser l’innovation Mots clé: normes internationales, innovation, brevets, protection de la propriété intellectuelle

Principalele organizaţii internaţionale de standardizare au adoptat o abordare concertată a integrării tehnicilor brevetate în standarde. În cadrul World Standards Corporation (WSC), Comisia Electrotehnică Internaţională (CEI), Organizaţia In-ternaţională de Standardizare (ISO) şi Uniunea Internaţională pentru Telecomunicaţii (IUT) şi-au armonizat politicile care permit societăţilor comerciale să-şi facă cunoscute rezultatele lucrărilor de cercetare-dezvoltare, asigurându-se că drepturile lor de proprietate intelectuală vor fi respectate.

În actuala lume comercială, în mod deosebit în domeniul

tehnologiei informaţiei şi comunicării, cheltuielile de cercetare-dezvoltare sunt considerabile. O politică coerentă în domeniul brevetelor oferă o protecţie indispensabilă acestei investiţii, oferind acces la resursele de proprietate intelectuală, care pot fi astfel larg exploatate în cadrul sectorului.

Malcolm Johnson, director al Biroului de Standardizare

pentru Telecomunicaţii din cadrul UIT, afirmă: „Lucrările de standardizare ale UIT sunt strâns legate de inovaţie şi de cercetare. La ora actuală este dificil să se elaboreze noi stan-darde fără intervenţia brevetelor, dar noi trebuie să ţinem seama şi de interesul utilizatorilor finali. Trebuie, deci, să iden-tificăm o cale de mijloc. Considerăm că această politică va stimula entităţile din domeniu să-şi împărtăşească resursele de proprietate intelectuală cu cei care aplică standardele într-o măsură rezonabilă, ştiind că interesele lor vor fi protejate”.

Alan Bryden, secretar general al ISO, consideră că „pu-

nerea la punct a acestei politici în vederea identificării unui echilibru între protecţia şi împărtăşirea proprietăţii intelectuale este importantă. Devine astfel posibil să se utilizeze standar-dele internaţionale pentru diseminarea inovaţiei, urmând un set clar de linii directoare referitoare la divulgarea tehnicilor

brevetate şi la angajamentul ce trebuie asumat cu privire la utilizarea lor sub licenţă. Iată un excelent exemplu de coope-rare între cei trei parteneri ai WSC”.

Aharon Amit, secretar general al CEI, a declarat: „Stan-

dardele internaţionale elaborate de ISO, UIT şi CEI oferă o soluţie concretă pentru numeroase probleme cu care între-prinderile se confruntă pe actualele pieţe tot mai mondializate. Domeniul aştepta de la principalele organisme de standardi-zare din lume să adopte o abordare comună în domeniul bre-vetelor. Mă bucur de faptul că intensa colaborare dintre parte-nerii World Standards Cooperation a condus la elaborarea acestei politici comune care va aduce avantaje utilizatorilor finali şi domeniului, în ansamblu”.

Politica adoptată de cele trei organizaţii încurajează in-

tens divulgarea tehnicilor brevetate necesare aplicării unui standard înainte de finele procesului de standardizare. Ea permite să se încorporeze tehnicile inovatoare ale întreprinde-rilor în standarde, cu condiţia ca aceste active de proprietate intelectuală să fie divulgate în condiţii rezonabile şi nediscri-minatorii. În plus, CEI, ISO şi UIT au adoptat linii directoare referitoare la aplicarea politicii comune în domeniul brevetelor, precum şi un formular de declaraţie de deţinere a brevetelor şi de acordare a licenţelor.

Pe de altă parte, cele trei organizaţii membre ale WSC

dispun fiecare de o bază de date online cu privire la brevete, pentru a facilita lucrările organismelor de standardizare şi a sprijini întreprinderile care doresc să aplice standardele sau recomandările internaţionale ce includ tehnici brevetate.

Traducere: Maria Bratu – Comunicat ISO 1052/2007



ISO/TS 22003 ÎȘI PROPUNE SĂ OFERE ÎNCREDERE ÎN CERTIFICAREA SISTEMELOR DE MANAGEMENT AL SIGURANŢEI ALIMENTELOR Un nouveau document de la série ISO 22000 définit les exigences pour les organismes qui réalisent l’audit et la certification des systèmes de management de la sécurité des aliments Mots clé: sûreté des aliments, systèmes de management, audit, certification, lignes directrices

Specificaţia tehnică ISO/TS 22003:2007 oferă informaţii, criterii şi linii directoare pentru desfăşurarea auditului şi a cer-tificării în conformitate cu standardul ISO 22000:2005. Ea va fi, deci, utilă organismelor de certificare, organismelor de acreditare care le aprobă, furnizorilor care doresc să îşi certifi-ce sistemele de management al siguranţei alimentelor, clienţi-lor şi autorităţilor de reglementare din domeniul agroalimentar.

Certificarea nu este o cerinţă a standardului ISO 22000:2005, Sisteme de management al siguranţei ali-mentului. Cerinţe pentru orice organizaţie din lanţul alimentar, care poate fi aplicat numai pentru avantajele pe care le furnizea-ză. Totuşi, când certificarea este solicitată de clienţi sau de autori-tăţile de reglementare sau este considerată de dorit întrucât cre-ează diferenţe de ordin comercial, ISO/TS 22003:2007 oferă încredere în această certificare de-a lungul lanţului logistic alimen-tar.

Cuprinzând zece capitole, două anexe şi o bibliografie, ISO/TS 22003 tratează subiecte precum cerinţele în domeniul resurselor, competenţa conducerii şi a personalului (inclusiv a auditorilor şi a persoanelor implicate în deciziile care se referă la certificare), cerinţele legate de procese şi cerinţele pentru organismele de certificare. Specificaţia urmăreşte de aproape cerinţele stabilite de standardul ISO 17021: 2006, Evaluarea conformităţii. Cerinţe pentru organismele care desfăşoară auditul şi certificarea sistemelor de management, care pla-sează cerinţele riguroase de competenţă şi imparţialitate asu-pra organismelor care propun auditul şi certificarea în funcţie de standardele de sistem de management.

ISO/TS 22003 este ultimul document din seria de stan-darde ISO referitoare la sisteme de management al siguranţei alimentelor care armonizează bunele practici în domeniul

siguranţei alimentare la nivel mondial. Această serie a fost lansată în 2005 cu standardul ISO 22000, care s-a bazat pe consensul internaţional al experţilor din guverne şi industrie.

ISO 22000 se aplică unei game largi de organisme care îi cuprind pe producătorii de furaje, pe producătorii primari, pe fabricanţii de produse alimentare, pe operatorii din domeniul transportului şi al depozitării, pe furnizori şi magazinele cu amănuntul. Întreprinderile asociate, precum fabricanţii de echipamente, de ambalaje, de produse de curăţare, de aditivi şi de ingrediente sunt, de asemenea, vizate de standard.

Acest standard a fost urmat de specificaţia tehnică ISO/TS 22004:2005, Recomandări pentru aplicarea ISO 22000:2005, care oferă sfaturi pentru toate tipurile de organizaţii din lanţul logistic alimentar cu privire la modalităţile de implementare a unui sistem de management al siguranţei alimentelor. O publicaţie asociată va apărea în curând. Aceas-ta se va intitula „ISO 22000 - Sunteţi gata?” şi va oferi organi-zaţiilor linii directoare care le vor permite să se autoevalueze pentru a stabili dacă sunt gata pentru o certificare ISO 22000.

ISO/TS 22003:2007, Sisteme de management al siguran-ţei alimentelor. Cerinţe pentru organismele care desfăşoară auditul şi certificarea sistemelor de management al siguranţei alimentelor, a fost elaborat de către comitetul tehnic ISO/TC 434, Produse alimentare, în colaborare cu Comitetul pentru Evaluarea Conformităţii (ISO/CASCO).

Specificaţia ISO/TS 22003:2007 poate fi procurată de la Asociaţia de Standardizare din România, Serviciul Vânzări-Abonamente, str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88.

Traducere: Maria Bratu – Comunicat ISO nr. 1048/2007

Standardizarea română


STANDARDELE LUNII Maria BRATU, expert documentare, Direcţia Publicaţii

L’article présente brièvement les normes que l’Association Roumaine de Normalisation vient de publier le mois dernier

EMISIE SR EN 61000-3-2:2006, Compatibilitate electromagnetică

(CEM). Partea 3-2: Limite. Limite pentru emisiile de curenţi armonici (curent de intrare al echipamentelor <=16 A pe fază)

Prezentul document se aplică echipamentelor electrice şi

electronice care au un curent de intrare mai mic sau egal cu 16 A pe fază şi care sunt destinate să fie conectate la reţele publice de distribuţie de joasă tensiune. Echipamentul de sudare cu arc electric, care nu este echipament profesional şi are un curent de intrare mai mic sau egal cu 16 A pe fază, este inclus în acest standard.

Clasificare alfanumerică: F08-Compatibilitate electro-

magnetică şi perturbaţii radioelectrice Clasificare ICS: 33.100.10-Emisie SR EN 61000-4-3:2006, Compatibilitate electromagnetică

(CEM). Partea 4-3: Tehnici de încercare şi măsurare. Încercări de imunitate la câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă, radiate

Standardul se referă la imunitatea echipamentelor elec-

trice şi electronice la energia electromagnetică radiată. El stabileşte nivelurile de încercare şi procedurile de încercare necesare. Scopul său este de a stabili o referinţă comună pentru evaluarea imunităţii echipamentelor electrice şi elec-tronice când sunt supuse câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţă, radiate. Metoda de încercare documentată în această parte a 61000-4 descrie o metodă coerentă pentru evaluarea imunităţii unui echipament sau sistem faţă de un fenomen definit. Această parte tratează încercările de imunita-te referitoare la protecţia împotriva câmpurilor electromagneti-ce RF, indiferent de sursa din care provin. O atenţie deosebită este acordată protecţiei împotriva emisiilor la frecvenţe radio

provenind de la radiotelefoanele digitale şi de la alte dispoziti-ve de emisie RF.

Clasificare alfanumerică: F08-Compatibilitate electro-

magnetică şi perturbaţii radioelectrice Clasificare ICS: 33.100.20-Imunitate LATEX ŞI CAUCIUC BRUT SR ISO 21461:2006, Cauciuc. Determinarea

aromaticităţii uleiurilor din compoziţiile de cauciuc vulcanizat Acest standard stabileşte metoda de determinare selecti-

vă a poliaromaticităţii uleiului din compoziţiile de cauciuc vul-canizat. Prezenta metodă se bazează pe spectrometria de rezonanţă magnetică nucleară (RMN).

Clasificare alfanumerică: L41-Latex şi cauciuc brut; Clasificare ICS: 83.040.10-Latex şi cauciuc brut; CORPURI DE ILUMINAT SR EN 60598-2-12:2006, Corpuri de iluminat. Partea

2-12: Condiţii speciale. Lămpi de veghe montate pe prize Standardul specifică prescripţiile pentru lămpi de veghe

montate pe prize pentru utilizarea cu surse luminoase electri-ce a căror tensiune de alimentare nu depăşeşte 250 V c.a. 50/60 Hz. Această parte trebuie citită împreună cu acele sec-ţiuni din partea 1 la care se face referire.

Clasificare alfanumerică: F61-Iluminat electric; Clasificare ICS: 29.140.40-Corpuri de iluminat ECHIPAMENTE DE PROTECŢIE ÎN GENERAL SR EN 1149-1:2006, Îmbrăcăminte de protecţie. Proprie-

tăţi electrostatice. Partea 1: Metodă de încercare pentru mă-surarea rezistivităţii de suprafaţă



Documentul specifică metoda de încercare pentru mate-rialele care se intenţionează a fi utilizate la fabricarea îmbrăcăminţii (sau mănuşilor) de protecţie care disipă electri-citatea statică pentru a evita scânteile ce pot provoca un in-cendiu. Această metodă de încercare nu se aplică materiale-lor care sunt utilizate pentru fabricarea îmbrăcăminţii de pro-tecţie sau mănuşilor împotriva tensiunii de reţea.

Clasificare alfanumerică: R15-Echipament de protecţie şi

de lucru (a se vedea şi L 48; M 34; M 56) Clasificare ICS: 13.340.01-Echipamente de protecţie în

general MATERIALE PENTRU SUDARE SR EN ISO 17633:2006, Materiale consumabile pentru

sudare. Sârme şi vergele tubulare pentru sudarea cu arc elec-tric cu sau fără gaz protector a oţelurilor inoxidabile şi a oţelu-rilor refractare. Clasificare

Standardul stabileşte cerinţele privind clasificarea sârme-

lor şi vergelelor tubulare cu miez de flux şi metalic pentru su-darea cu arc electric cu sau fără gaz de protecţie a oţelurilor inoxidabile şi refractare, pe baza compoziţiei chimice a meta-lului depus, a tipului de miez al sârmei, a gazului de protecţie, a poziţiei de sudare şi a caracteristicilor mecanice ale metalu-lui depus, în stare sudată sau după tratament termic

Clasificare alfanumerică: B71-Materiale de adaos şi auxi-

liare; Clasificare ICS: 25.160.20-Materiale pentru sudare SR EN ISO 17634:2006, Materiale consumabile pentru

sudare. Sârme tubulare pentru sudarea cu arc electric în me-diu de gaz protector a oţelurilor termorezistente. Clasificare

Standardul stabileşte cerinţele privind clasificarea sârme-

lor tubulare utilizate în condiţii de tratament termic postsudate pentru sudarea cu arc electric în mediu de gaz protector a oţelurilor rezistente la fluaj şi a oţelurilor slab aliate rezistente la temperaturi ridicate

Clasificare alfanumerică: B71-Materiale de adaos şi auxi-

liare; Clasificare ICS: 25.160.20-Materiale pentru sudare MĂSURAREA ŞI CONTROLUL PROCESELOR INDUSTRIALE SR EN 61326-1:2006, Echipamente electrice de măsura-

re, de comandă şi de laborator. Cerinţe EMC. Partea 1: Cerin-ţe generale

Prezentul document specifică cerinţele referitoare la imu-

nitate şi la emisii în legătură cu compatibilitatea electromagne-tică (EMC) a echipamentelor electrice care funcţionează de la o sursă de alimentare mai mică de 1 000 V în curent alternativ sau 1 500 V în curent continuu sau alimentate din circuitul măsurat, prevăzute pentru uz profesional, pentru procese industriale şi pentru uz educaţional, inclusiv echipamente şi

dispozitive informatice pentru măsurare şi încercări, comandă, laboratoare, destinate unei utilizări în mediu industrial şi nein-dustrial

Clasificare alfanumerică: F88-Măsurarea şi conducerea proceselor industriale;

Clasificare ICS: 25.040.40-Măsurarea şi controlul proce-selor industriale; 33.100-Compatibilitate electromagnetică (EMC)

APARATE DE PRESIUNE, BUTELII DE GAZ SR EN ISO 13769:2006, Butelii pentru gaz. Marcare prin

poansonare Documentul specifică marcarea buteliilor de gaz trans-

portabile şi reîncărcabile şi a tuburilor cu volum mai mare de 0,5 l şi mai mic sau egal cu 3 000 l inclusiv: - butelii pentru gaz, de oţel şi aluminiu; - butelii pentru gaz, din materiale compozite; - butelii pentru acetilenă.

Clasificare alfanumerică: E31-Maşini, utilaje şi aparate

industriale cu gaze; Clasificare ICS: 23.020.30-Aparate de presiune, butelii

de gaz SR EN 14894:2006, Echipamente şi accesorii pentru

GPL. Marcare butelii şi butoaie sub presiune Acest standard precizează cerinţele de aplicare a marcă-

rii pe buteliile transportabile reîncărcabile de GPL şi butoaiele metalice sub presiune, inclusiv: - butelii de GPL de oţel proiec-tate şi executate conform EN 1442, EN 14140, EN 12807 sau un alt standard echivalent sau un cod tehnic recunoscut de autoritatea competentă; – butoaie metalice sub presiune de GPL proiectate şi executate conform EN 14893 sau un alt stan-dard echivalent sau un cod tehnic recunoscut de autoritatea com-petentă; – butelii de GPL de aluminiu sudate, proiectate şi execu-tate conform EN 13110 sau un alt standard echivalent sau un cod tehnic recunoscut de autoritatea competentă; – butelii de GPL din materiale compozite, proiectate şi executate conform EN 14427 sau un standard echivalent sau un cod tehnic recu-noscut de autoritatea competentă.

Clasificare alfanumerică: E31-Maşini, utilaje şi aparate

industriale cu gaze; Clasificare ICS: 23.020.30-Aparate de presiune, butelii

de gaz SETURI DE CARACTERE ŞI CODIFICAREA INFORMAŢIEI SR ISO/CEI 17799:2006, Tehnologia informaţiei. Tehnici

de securitate. Cod de bună practică pentru managementul securităţii informaţiei

Prezentul standard stabileşte liniile directoare şi principii-

le generale pentru iniţierea, implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea managementului securităţii informaţiei într-o organizaţie. Obiectivele evidenţiate în acest standard oferă îndrumări de ordin general privitoare la ţintele general accep-tate ale managementului securităţii informaţiei (politica de



securitate, organizarea securităţii informaţiei, managementul resurselor, securitatea resurselor umane, securitatea fizică şi a mediului de lucru, managementul comunicaţiilor şi al opera-ţiunilor, controlul accesului, achiziţionarea, dezvoltarea şi mentenanţa sistemelor informatice, managementul incidente-lor de securitate a informaţiei, managementul continuităţii afacerii şi conformitatea). Obiectivele de control şi măsurile de securitate din acest document se implementează pentru a se răspunde cerinţelor identificate prin determinarea riscului. Acest standard poate servi ca ghid practic pentru crearea unor standarde de securitate organizaţională şi a unor practici efi-ciente de management al securităţii, cât şi pentru realizarea încrederii în activităţile organizaţionale.

Clasificare alfanumerică: X22-Reprezentarea elementelor

informaţiilor; Clasificare ICS: 35.040-Seturi de caractere şi codificarea

informaţiei CIRCUITE INTEGRATE. MICROELECTRONICĂ SR EN 62132-1:2006, Circuite integrate. Măsurarea imu-

nităţii electromagnetice de la 150 kHz până la 1 GHz. Partea 1: Condiţii generale şi definiţii

Standardul oferă informaţii generale şi definiţiile referitoa-re la imunitatea electromagnetică condusă şi radiată a circui-telor integrate (CI) la perturbaţii conduse şi radiate. În aceeaşi măsură oferă descrierea condiţiilor de măsurare a echipamen-telor de încercare şi a montajelor încercării, precum şi meto-dele de încercare şi conţinutul rapoartelor încercării

Clasificare alfanumerică: F74-Radiotehnică-electronică; Clasificare ICS: 31.200-Circuite integrate ANALIZA SENZORIALĂ SR ISO 13299:2006, Analiza senzorială. Metodologie. Di-

recţii generale pentru stabilirea unui profil senzorial Prezentul standard descrie procesul pentru dezvoltarea

unui profil senzorial, în general. Pot fi stabilite profile senzoria-le pentru produse, precum alimentele şi băuturile şi pot fi folo-sitoare, de asemenea, în studii privind cunoaşterea şi condui-ta umană

Clasificare alfanumerică: N01-Metode de analiză Clasificare ICS: 67.240-Analiza senzorială



ENERGIA VIITORULUI – ENERGIA DIN SURSE REGENERABILE, O PREOCUPARE A STANDARDIZĂRII ROMÂNE Mihaela ANGHELESCU, expert standardizare, Direcţia Publicaţii, ASRO La consommation d’énergie au niveau mondial ne cesse d’augmenter et, conformément aux estimations de l’Agence Internationale pour l’Energie, elle doublera les 20 suivantes années. Pour l’année 2020 on prévoit une croissance de la consommation d’énergie électrique jusqu’à 5,8 millions de mégawatts par rapport à 3,3 millions de mégawatts en 2000 Mots clé: combustibles fossiles, énergie récyclable, protection de l’environnement, normes européennes, normes roumaines

În prezent sursele principale pentru producerea energiei

electrice sunt reprezentate de combustibilii fosili (petrol, gaz, cărbuni), dar acestea prezintă două mari dezavantaje: rezer-vele mondiale de astfel de combustibili sunt în curs de epuiza-re, iar utilizarea lor este extrem de poluantă. Astfel, folosirea energiei din combustibili fosili a avut, în ultimul secol, efecte dezastruoase asupra mediului, mai mari decât orice activitate umană din istorie, prin acumularea de gaze nocive în atmosfe-ră, ceea ce a declanşat procese poate ireversibile, cum ar fi subţierea stratului de ozon, încălzirea globală etc.

Ca urmare, utilizarea unor surse alternative de energie devine din ce în ce mai necesară şi mai relevantă pentru lu-mea de astăzi. Cea mai importantă sursă de energie alternati-vă este apa, utilizată în hidrocentrale. Alte tipuri de energie alternativă sunt: energia vântului, utilizată în turbinele eoliene, energia solară, utilizată de panourile solare, energia geoter-mală, bioenergia (biocombustibili, reziduuri animale); de ase-menea, se preconizează să se utilizeze energia valurilor şi a curenţilor oceanici. Aceste surse, precum apa, soarele, vântul etc. sunt practic inepuizabile, şi de aceea se numesc surse de energie regenerabilă; ele produc mult mai puţine emisii de gaze nocive, nu produc poluare chimică, termică sau radioac-tivă şi sunt disponibile, teoretic, oriunde pe glob. Sursele de energie regenerabilă asigură creşterea siguranţei în alimenta-rea cu energie şi limitarea importului de resurse energetice.

Utilizarea energiei regenerabile şi eficienţa energetică fac

parte din obiectivele importante ale Uniunii Europene. Astfel, există o propunere de strategie pentru creşterea producţiei de energie regenerabilă, în vederea reducerii dependenţei UE faţă de petrolul şi gazele naturale pe care le importă şi al căror preţ pe piaţa mondială este în creştere.

Problematica utilizării eficiente a energiei şi a surselor de

energie regenerabilă a fost dezbătută în cadrul lucrărilor Con-siliului European de la Bruxelles, din martie 2007 (prima reu-niune de acest tip la care România a participat în calitate de stat membru al Uniunii Europene), unde s-a hotărât ca până



în anul 2020 ponderea energiei regenerabile să crească la 20% din consumul brut, iar emisiile de carbon în cadrul UE să se reducă cu 20%. De asemenea, aceste subiecte au fost dezbătute şi la Forumul Economic Mondial, care a avut loc la Davos în ianuarie 2007. Prezent la acest forum, Alan Bryden, secretarul general al ISO, a subliniat importanţa standardelor internaţionale în difuzarea bunelor practici şi pentru deschide-rea pieţelor mondiale noilor tehnologii referitoare la sursele de energie nepoluantă şi la utilizarea eficientă a energiei şi a informat că, deşi există o colecţie substanţială de standarde în acest domeniu, în prezent ISO colaborează cu Agenţia Inter-naţională pentru Energie, în vederea identificării priorităţilor şi stimulării elaborării de noi standarde internaţionale. În conclu-ziile sale, Alan Bryden a îndemnat participanţii să ia măsuri pentru ca statele şi întreprinderile lor să se implice mai mult în elaborarea şi aplicarea standardelor internaţionale.

În momentul de faţă, în ţara noastră, energia electrică

produsă din surse regenerabile se situează în jurul a 28% şi este acoperită aproape exclusiv din energia produsă în hidro-centrale. Potenţialul hidroenergetic al României este, în pre-zent, exploatat în proporţie de 48% şi se intenţionează să ajungă la 70% până în 2025, pentru că apa este, deocamdată, cea mai sigură sursă de energie nepoluantă.

Alte resurse de energie regenerabilă ale României sunt

energia solară, eoliană, biomasa şi energia geotermală. Re-sursa de energie solară poate fi folosită cu mare randament şi în România, datorită noilor tehnologii. Energia eoliană a înce-put să fie utilizată deja în cadrul unui proiect lângă Parcul Industrial Ploieşti. Rezervele de biomasă sunt, în special, deşeurile de lemn, deşeurile agricole, gunoiul menajer şi cul-turile agricole energetice şi există deja în derulare o serie de proiecte experimentale de utilizare a acestor resurse. Energia geotermală poate fi exploatată în special în staţiuni şi încă din 1998 a fost finalizat un program PHARE UE, la Călimăneşti, Căciulata, Cozia.

În anul 2006, România a devenit membru oficial al Parte-

neriatului pentru Energie Regenerabilă şi Eficienţa Energiei (REEEP), parteneriat internaţional care promovează politicile şi legislaţia în sprijinul energiei regenerabile şi al eficienţei energetice. Unul dintre scopurile acestui parteneriat este re-ducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin creşterea nu-mărului proiectelor de energie regenerabilă.

Autorităţile române (guvernul, ministerele, Agenţia Ro-

mână pentru Conservarea Energiei etc.) se implică în identifi-carea şi utilizarea de soluţii pentru eficientizarea resurselor energetice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei, republicată, şi ale Legii nr. 56/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 199/2000. De asemenea, în România există o strategie de valorificare a resurselor regenerabile, aprobată prin HG 443/2003, şi a fost iniţiat un proiect de hotărâre de guvern conform căruia ponde-rea de energie electrică produsă din surse regenerabile ur-mează să ajungă în anul 2010 la 33% din consumul naţional.

La rândul său, Asociaţia de Standardizare din România

s-a implicat în susţinerea efortului de introducere şi utilizare a energiei electrice obţinute din surse regenerabile, prin adopta-rea standardelor europene şi internaţionale referitoare la acest domeniu. Aceste standarde specifică terminologia, caracteris-ticile, performanţele, cerinţele de funcţionare, metodele de încercare, ghidurile şi recomandările de utilizare pentru diver-sele sisteme şi tehnologii de obţinere a energiei. Prin interme-diul standardelor române se asigură astfel diseminarea in-formaţiilor privind aceste noi tehnologii aferente energiilor regenerabile.

Activitatea de standardizare referitoare la domeniul sur-

selor de energie regenerabilă se desfăşoară în mai multe comitete tehnice de standardizare ale ASRO:

CT 133, Turbine hidraulice, care este corespondentul

român al comitetului tehnic internaţional de standardizare CEI/TC 4, Hydraulic turbines şi al celui european CLC/SR 4, Hydraulic turbines. În cadrul acestui comitet tehnic român se elaborează standarde pentru turbine hidraulice şi echipamentele asociate care transmit energia hidroelectrică: au fost adoptate prin traducere toate standardele europene şi internaţionale din dome-niu (9 standarde europene şi 11 standarde internaţionale), din care cele mai recente sunt: SR EN 62270:2005, Automatizarea centralelor hidroelectrice. Ghid pentru comandă automată utili-zând sisteme cu calculator, SR EN60609-1:2005, Evaluarea eroziunii datorită cavitaţiei la turbine, pompe de acumulare şi turbine-pompe. Partea 1: Evaluarea la turbine cu reacţiune, pompe de acumulare şi turbine-pompe, şi SR EN 60308:2006, Turbine hidraulice. Încercări pentru sisteme de reglare.

CT 35, Sisteme de conversie fotovoltaică a energiei sola-

re, care este corespondentul român al comitetului tehnic inter-naţional de standardizare CEI/TC 82, Solar photovoltaic energy systems şi al celui european, CLC/TC 82, Solar photovoltaic energy systems. În cadrul acestui comitet tehnic român se elaborează standarde pentru sistemele de conver-sie fotovoltaică a energiei solare în energie electrică şi pentru toate elementele care compun sistemul complet de conversie. Au fost adoptate 28 de standarde europene şi 7 standarde internaţionale. Aceste adoptări au fost realizate atât prin me-toda traducerii, cât şi prin cea a filei de confirmare şi a anunţu-lui. Cele mai noi standarde europene adoptate sunt: SR EN 61215:2006, Module fotovoltaice (PV) cu siliciu crista-lin pentru aplicaţii, adoptat prin metoda traducerii,



SR EN 62093:2006, Componente BOS pentru sisteme foto-voltaice. Certificarea concepţiei şi încercări, adoptat prin me-toda anunţului, şi SR EN 50461:2007, Celule solare. Specifi-caţii particulare şi date de produs pentru celulele solare cu siliciu cristalin, adoptat prin metoda anunţului. Este de menţi-onat că la nivel internaţional, în cadrul CEI/TC 82 sunt în lucru o serie de proiecte de standarde interesante: CEI 62234, Safety guidelines for grid connected photovoltaic (PV) systems mounted on buildings şi standardul pe părţi, CEI 62234, Recommendations for small renewable energy and hybrid systems for rural electrification.

CT 174, Turbine eoliene, este corespondentul român al

comitetului tehnic internaţional de standardizare CEI/TC 88, Wind turbines şi al celui european CLC/TC 88, Wind turbines. Domeniul de activitate al CT 174 este elaborarea standardelor pentru turbogeneratoare eoliene, cu referire la securitate, tehnici de măsurare şi proceduri de încercare. Au fost adoptate 9 standarde europene şi 2 standarde internaţionale, prin metoda traducerii, a filei de confirmare şi a anunţului. Este de menţionat seria de standarde SR EN 61400, Turbine eoliene.

O altă tehnologie de ultimă oră, care face obiectul stan-

dardizării internaţionale şi europene în domeniul energiei re-generabile este cea numită fuell cell, în traducere, acumulatoare cu combustie, sau elemente galvanice cu com-bustie. Sistemul de producere a energiei electrice utilizează hidrogen industrial îmbuteliat şi oxigenul din aerul atmosferic. Singurele reziduuri în urma acestui proces sunt apa şi căldu-ra. Această tehnologie înglobează cercetări din domeniul spa-ţial, în condiţiile unei purităţi deosebite a materialelor folosite.

Sistemul este extrem de silenţios, neavând piese în mişcare, angrenaje sau uzură, cum se întâmplă în cazul generatoarelor pe benzină sau diesel. Astfel de sisteme generatoare de energie se utilizează în domeniul aeronautic şi se preconizea-ză să fie folosite pentru alimentarea laptopurilor, ceea ce va permite PC-urilor portabile să funcţioneze fără întrerupere peste 8 ore. De asemenea, grupul General Motors, cel mai mare producător auto la nivel mondial, a anunţat că intenţio-nează ca până în 2010 să facă disponibile publicului larg au-tomobile cu propulsie bazate pe tehnologia fuell cell. Standar-dele referitoare la această tehnologie nouă se elaborează la nivel internaţional în cadrul CEI/TC 105, Fuel cell technologies; au fost publicate 5 părţi ale seriei de standarde CEI 62282, Fuel cell technologies şi în prezent sunt în lucru încă 7 părţi ale acestei serii. La nivel european, în cadrul CLC/TC 105, Fuel cell technologies, au fost adoptate ca stan-darde europene şi publicate până acum două părţi din cadrul acestei serii de standarde; aceste 2 părţi au fost adoptate şi ca standarde române, în cadrul comitetului tehnic român CT 161, Acumulatoare: SR EN 62282-2:2005, Tehnologia acumulatoarelor cu combustie. Partea 2: Module de celule cu combustie şi SR EN 62282-3-2:2007, Tehnologii ale elemen-telor galvanice cu combustie. Partea 3-2: Sisteme de elemen-te galvanice cu combustie staţionare. Metode de încercare a performanţelor.

Standardele menţionate în acest articol pot fi procurate

de la Asociaţia de Standardizare din România, Serviciul Vân-zări-Abonamente, str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucu-reşti, telefon 316 77 25, fax 317 25 14, 312 94 88.



STANDARDIZAREA NAŢIONALĂ, EUROPEANĂ ȘI INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL

SISTEMELOR ELECTRONICE DESTINATE Eugen Ștefan POPA, expert principal standardizare, Direcţia Standardizare, ASRO

Mihaela ANGHELESCU, expert principal standardizare, Direcţia Publicaţii, ASRO Le concept de „maison intelligente” est un système d’automatisation ménagère qui offre des solutions avancées, afin de mettre en oeuvre dans des maisons, des espaces commerciaux ou des bureaux les fonc-tions et les applications assurant le confort, la sécurité, l’économie d’énergie, les réseaux de communica-tions et leur contrôle Mots clé: système d’automatisation ménagère, fonctions, applications, réseaux, confort, sécurité, économie d’énergie

Astfel de aplicaţii se referă la controlul iluminatului elec-tric, încălzirii şi climatizării locuinţei, managementul energiei, controlul alimentării cu apă, preparării hranei, spălatului rufe-lor, comanda închiderii şi deschiderii uşilor, storurilor sau obloanelor, controlul aparaturii electrocasnice, a diverselor sisteme de securitate şi al diferitelor sisteme de divertisment audio/video, inclusiv comanda acestora de la distanţă. Practic,

se poate asigura managementul centralizat al celor patru reţe-le, care există deja în majoritatea locuinţelor: reţeaua de ali-mentare cu energie electrică, reţeaua pentru aparatura de tehnică de calcul şi comunicaţii, reţeaua pentru automatizări casnice şi reţeaua pentru sistemele de divertisment au-dio/video (figura 1).



Casele viitorului vor fi case inteligente, care vor avea ne-voie din ce în ce mai puţin de intervenţie din partea utilizatoru-lui. Acestea vor fi dotate cu aparatele inteligente, un sistem de control central şi o multitudine de senzori, care să detecte-ze instantaneu orice modificare a parametrilor normali. Siste-mul de control central va interconecta toate dispozitivele din casă şi va comunica cu lumea exterioară prin intermediul dife-ritelor dispozitive de comunicaţie de la telefon fix sau mobil, până la calculator personal, prin reţeaua locală sau prin Inter-net.

Pentru a asigura o funcţionare centralizată a fiecărui apa-

rat dintr-o locuinţă, spaţiu comercial sau birou, comunicarea dintre aceste aparate este esenţială. Interconectarea diverse-lor componente care fac parte din sistem (aparate, dispozitive, echipamente etc) se realizează prin intermediul unor magis-trale digitale de comunicaţie.

Aceste magistrale de comunicaţie trebuie să asigure

compatibilitatea între diferitele aparate şi dispozitive (care pot fi de diverse tehnologii), prin intermediul unor interfeţe şi pro-tocoale standardizate.

Pentru a putea asigura realizarea unor configuraţii diver-

se de „case inteligente”, în conformitate cu dorinţa potenţialu-lui client şi folosind echipamente realizate cu diverse tehnolo-gii, este necesar ca sistemul să fie modular. Instalarea modu-lară şi integrarea funcţională a diverselor aparate şi dispozitive au impus standardizarea în acest domeniu.

Primele documente standardizate referitoare la aceste

aspecte au fost elaborate în cadrul unei asociaţii înfiinţate ad-hoc: Konnex Association; au apărut astfel specificaţiile stan-dard numite KNX, care acoperă toate aplicaţiile referitoare la sistemele electronice pentru clădiri şi imobile. Ulterior o parte din aceste specificaţii KNX au fost preluate de standardizarea europeană, în cadrul CENELEC şi de cea internaţională, în cadrul ISO/CEI JTC 1/SC 25. În prezent Konnex Association cuprinde peste 100 de membri şi îşi continuă cu succes activi-tăţile de standardizare din domeniul respectiv, colaborând cu CENELEC şi ISO/CEI JTC 1.

La nivel european funcţionează comitetul tehnic de standar-

dizare CLC/TC 205 – Home and building electronic systems, care are ca domeniu de activitate elaborarea standardelor referitoare la sistemele electronice pentru imobile şi clădiri. Există, de ase-menea, subcomitetul tehnic CLC/TC 205 A – Main communicating systems, al cărui domeniu de activitate este ela-borarea standardelor pentru sisteme de comunicaţii, care utilizea-ză ca suport de transmisie linii de alimentare electrice de joasă tensiune sau cablaj pentru imobile.

La nivel internaţional standardele aferente acestui domeniu se

elaborează în cadrul subcomitetului tehnic ISO/CEI JTC1 SC 25 – Interconnection of information technology equipment, care are ca obiect de activitate standardizarea în domeniul sistemelor cu microprocesoare, a interfeţelor şi protocoalelor echipamentelor

pentru tehnologia informaţiei, precum şi a suporturilor asociate pentru interconectarea acestor echipamente.

La nivel naţional activitatea de standardizare din acest do-

meniu se desfăşoară în cadrul comitetului tehnic român CT 207 - Interconexiunea echipamentelor pentru tehnologia informaţiei şi cuprinde activităţile de standardizare corespondente celor din comitetele tehnice CLC/TC 205 - Home and building electronic systems, CLC/TC 205 A – Main communicating systems, CLC/TC 215 - Electrotechnical aspects of telecommunication equipment şi ISO/CEI JTC1 SC 25 – Interconnection of information technology equipment.

Standardul de bază în acest domeniu este standardul

european EN 50090, Home and Building Electronic Systems (HBES), care cuprinde mai multe părţi:

EN 50090-2-1:1994, Home and Building Electronic Systems (HBES) -

Part 2-1: System overview - Architecture; EN 50090-2-2:1996, Home and building electronic systems (HBES) -

Part 2-2: System overview - General technical requirements; EN 50090-2-3:2005, Home and building electronic systems (HBES) -

Part 2-3: System overview - General functional safety requirements for products intended to be integrated in HBES;

EN 50090-3-1:1994, Home and Building Electronic Systems (HBES) - Part 3-1: Aspects of application - Introduction to the application structure;

EN 50090-3-2:1995, Home and Building Electronic Systems (HBES) - Part 3-2: Aspects of application - User process;

EN 50090-4-1:2004, Home and Building Electronic Systems (HBES) - Part 4-1: Media independent layers - Application layer for HBES Class 1;

EN 50090-4-2:2004, Home and Building Electronic Systems (HBES) - Part 4-2: Media independent layers - Transport layer network layer and gene-ral parts of data link layer for HBES Class 1;

EN 50090-5-1:2005, Home and Building Electronic Systems (HBES) - Part 5-1: Media and media dependent layers - Power line for HBES Class;

EN 50090-5-2:2004, Home and Building Electronic Systems (HBES) - Part 5-2: Media and media dependent layers - Network based on HBES Class 1, Twisted Pair;

EN 50090-5-3:2006, Home and Building Electronic Systems (HBES) - Part 5-3: Media and media dependent layers - Radio frequency;

EN 50090-7-1:2004, Home and Building Electronic Systems (HBES) - Part 7-1: System management - Management procedures;

EN 50090-8:2000, Home and Building Electronic Systems (HBES) - Part 8: Conformity assessment of products;

EN 50090-9-1:2004, Home and Building Electronic Systems (HBES)- Part 9-1: Installation requirements-Generic cabling for HBES Class 1 Twisted Pair.

La nivel naţional, standardele europene menţionate mai

sus au fost preluate ca standarde române, fie prin metoda traducerii, fie prin metoda filei de confirmare:

SR EN 50090- 2-1:2003, Sisteme electronice pentru locuinţe şi imobile

(HBES). Partea 2-1: Vedere de ansamblu asupra sistemului. Arhitectura; SR EN 50090- 2-2:2001, Sisteme electronice pentru locuinţe şi imobile

(HBES). Partea 2-2: Descriere generală. Prescripţii tehnice fundamenta-le/tradus în limba română;

SR EN 50090- 2-3:2005, Sisteme electronice pentru locuinţe şi clădiri industriale (HBES). Partea 2-3: Vedere de ansamblu asupra sistemului. Ce-rinţe funcţionale generale de securitate pentru produse destinate a fi integrate în HBES

SR EN 50090- 3-1:2003, Sisteme electronice pentru locuinţe şi imobile (HBES). Partea 3-1: Aspecte ale aplicaţiei. Introducere în structura aplicaţiei;

SR EN 50090- 3-2:2003, Sisteme electronice pentru locuinţe şi imobile (HBES). Partea 3-2: Aspecte ale aplicaţiei. Proces de utilizator /tradus în limba română



SR EN 50090- 4-1:2004, Sisteme electronice pentru locuinţe şi clădiri (HBES). Partea 4-1: Straturi independente de suport. Stratul aplicaţiei pentru HBES Clasa 1;

SR EN 50090- 4-2:2004, Sisteme electronice pentru locuinţe şi clădiri (HBES). Partea 4-2: Straturi independente de suport. Stratul de transport, stratul de reţea şi părţile generale ale stratului legăturilor de date pentru HBES Clasa 1/tradus în limba română;

SR EN 50090- 5-1:2005, Sisteme electronice pentru locuinţe şi clădiri industriale (HBES). Partea 5-1: Medii şi straturi dependente de medii. Trans-misiuni pe linia de joasă tensiune pentru HBES Clasa 1/tradus în limba româ-nă;

SR EN 50090- 5-2:2004, Sisteme electronice pentru locuinţe şi clădiri (HBES). Partea 5-2: Suporturi şi straturi dependente de suport. Reţea cu pereche de fire torsadate bazată pe HBES Clasa 1;

SR EN 50090- 7-1:2005, Sisteme electronice pentru locuinţe şi imobile (HBES). Partea 7-1: Managementul sistemului. Proceduri de management;

SR EN 50090- 8:2003, Sisteme electronice pentru locuinţe şi imobile (HBES). Partea 8: Evaluarea conformităţii produselor;

SR EN 50090- 9-1:2005, Sisteme electronice pentru locuinţe şi clădiri (HBES). Partea 9-1: Cerinţe de instalare. Cablaj generic cu conductori pere-che torsadaţi pentru HBES.

Pe plan internaţional, în cadrul subcomitetului

ISO/CEI JTC1 SC 25 s-au elaborat o serie de standarde în domeniul sistemelor electronice de control pentru locuinţe (HES), dintre care putem aminti câteva standarde internaţio-nale de succes:

CEI 60948:1988, Numeric Keyboard for home electronic systems

(HES); ISO 15045-1:2004, Information Technology – HES Residential

Gateway. Part 1: Introduction; ISO 18012-1:2004, Information Technology - Guidelines for product

interoperability - Part 1: Introduction; ISO 24767, Information Technology – Home Network Security/acest

standard este în lucru. Standardele internaţionale referitoare la sistemul electro-

nic de control pentru locuinţe (Home Control Electronic System) definesc trei clase de HES. Clasa 1 cuprinde siste-me cu capabilităţi de teletransport. Clasa 2 include capabilităţile clasei 1 şi în plus mai include canale de date din banda pentru frecvenţe medii. Clasa 3 include pe lângă capabilităţile clasei 1 şi 2, canale de date pentru banda de frecvenţe înalte.

Implementarea unui Sistem electronic pentru locuinţe

HES permite asamblarea modulară a echipamentelor inteli-gente, pentru fiecare client, prin adăugarea unor

module-aplicaţie la un moment dat, începând de la o singură aplicaţie, cum ar fi controlul iluminatului, controlul sistemului de securitate, sistemului audio-video, până la dezvoltarea unui sistem de multiaplicaţie integrat. Ca urmare, standardele HES reprezintă ghiduri pentru arhitecţi, constructori sau alţi utiliza-tori, care specifică modul în care se pot utiliza resursele din acest domeniu.

În 2006 şi 2007 în cadrul subcomitetului ISO/CEI JTC1

SC 25 s-a finalizat elaborarea familiei de standarde ISO/IEC 14543, referitoare la arhitectura sistemelor electroni-ce pentru locuinţe:

ISO/IEC 14543-2-1:2006, Information technology – Home Electronic

System (HES) architecture – Part 2-1: Introduction and device modularity; ISO/IEC 14543-3-1:2006, Information technology – Home Electronic

System (HES) architecture – Part 3-1: Communication layers – Application layer for network based control of HES Class 1;

ISO/IEC 14543-3-2:2006, Information technology – Home Electronic System (HES) architecture – Part 3-2: Communication layers – Transport, network and general parts of data link layer for network based control of HES Class 1;

ISO/IEC 14543-3-3:2006, Information technology – Home Electronic System (HES) architecture Part 3-3: User process for network based control of HES Class 1;

ISO/IEC 14543-3-4:2007, Information technology – Home Electronic System (HES) architecture – Part 3-4: System management – Management procedures for network based control of HES Class 1;

ISO/IEC 14543-3-5 (în curs de finalizare), Information technology – Home Electronic System (HES) architecture – Part 3-5: Media and media dependent layers – Power line for network based control of HES Class 1;

ISO/IEC 14543-3-6:2007, Information technology – Home Electronic System (HES) architecture – Part 3-6: Media and media dependent layers – Twisted pair for network based control of HES Class 1;

ISO/IEC 14543-3-7:2007, Information technology – Home Electronic System (HES) architecture – Part 3-7: Media and media dependent layers – Radio frequency for network based control of HES Class 1;

ISO/IEC/TS 14543-4:2002, Information technology – Home Electronic System (HES) architecture – Part 4: Home and building automation in a mixed-use building;

De asemenea, este de menţionat ghidul ISO/IEC 15018:2004,

Information technology – Generic cabling for homes, care furnizează indicaţii pentru instalarea cablajelor în locuinţe, cu referire la cele trei tipuri de tehnologii pentru cablaje: tehnolo-gia ICT (pentru echipamentele IT), tehnologia BCT (pentru aparatura radio şi TV) şi tehnologia pentru cablarea comenzi-lor şi controalelor.

http://webstore.iec.ch/webstore/webstore.nsf/artnum/036790?opendocument




http://www.iec.ch/cgi-bin/procgi.pl/www/iecwww.p?wwwlang=e&wwwprog=pro-det.p&progdb=db1&He=ISO/IEC&Pu=14543&Pa=3&Se=3&Am=&Fr=&TR=&Ed=1





http://webstore.iec.ch/webstore/webstore.nsf/artnum/028758

http://webstore.iec.ch/webstore/webstore.nsf/artnum/032499



ROLUL ORGANIZAŢIILOR INTELIGENTE ÎN REGÂNDIREA STANDARDELOR Simona VASILACHE, Academia de Studii Economice București La structure du flux de connaissances dans les organisations intelligentes acquiert la forme d’un cercle dynamique par lequel les connaissances tacites se transforment en connaissances explicites qui redevien-nent des connaissances tacites, après avoir été diffusées à une large masse de salariés. Le passage conti-nu des connaissances aux informations et de nouveau aux connaissances est la caractéristique fondamen-tale des organisations intelligentes et les normes s’y appliquant doivent surveiller la qualité de ce pro-cessus. Mots-clé: organisations intelligentes, normes, management des connaissances, connaissances tacites, connaissances explicites, transfert des connaissances

1. INTRODUCERE Mediul de afaceri contemporan, dinamic şi imprevizibil,

obligă organizaţiile să-şi revizuiască standardele după care se conduc, pentru a dezvolta caracteristicile specifice organizaţii-lor inteligente. Aceste noi standarde de calitate sunt încă ne-clare, mai ales la nivelul organizaţiilor româneşti, care-şi pun doar de puţină vreme problema învăţării şi a inteligenţei orga-nizaţionale. În domeniul managementului cunoştinţelor sunt deja cunoscute şi aplicate standarde de calitate precum PAS 2001 – A Guide to Good Practice, elaborat de PriceWaterhouseCoopers, punând accentul pe controlul riscu-lui în managementul cunoştinţelor, sau PD 7502 – Measurements in Knowledge Management. Managementul cunoştinţelor este, de altfel, recunoscut (Oakland, 2003) drept o componentă importantă a TQM. Asemenea „bune practici” unificate sunt de căutat şi în sfera inteligenţei organizaţionale.

Un prim pas în impunerea standardelor îl constituie defi-nirea inteligenţei organizaţionale, concept care nu se supra-pune peste acela de inteligenţă individuală, deşi împrumută unele trăsături ale acesteia din urmă. Organizaţiile care dis-pun de angajaţi inteligenţi nu sunt, în chip necesar, organizaţii inteligente. Pentru ca o organizaţie să înveţe şi să-şi dezvolte inteligenţa, angajaţii ei trebuie educaţi şi antrenaţi pentru cali-tate, îndatorirea managerilor de la toate nivelurile. Angajaţii trebuie deprinşi atât cu detectarea şi corectarea erorilor în rezolvarea de probleme („single-loop learning” – Argyris, 1999), cât şi cu internalizarea feedback-ului, în scopul influen-ţării premiselor problemei („double-loop learning”). Trebuie, de

asemenea, luată în calcul diferenţa dintre cunoaşterea explici-tă, care se poate transmite expozitiv, şi cunoaşterea tacită, care se deprinde intuitiv, prin experienţă (Dawson, 1999). Pregătirea şi educarea angajaţilor trebuie transformate în activităţi de învăţare on job, prin însoţirea lor de proiecte de îmbunătăţire şi surgery seminars, în care să se pună în discu-ţie progresele făcute şi metodele folosite pentru atingerea lor.

2. INTELIGENŢA ORGANIZAŢIONALĂ Inteligenţa organizaţională integrează mai multe niveluri

de inteligenţă, iar simpla ei prezenţă creează cadrul de exis-tenţă al unei organizaţii inteligente. Glynn (1996) identifică trei caracteristici de bază ale inteligenţei organizaţionale. Organi-zaţiile inteligente sunt, în viziunea lui, organizaţii care învaţă, organizaţii orientate către piaţă şi, în acelaşi timp, organizaţii capabile să inoveze. Jarowski şi Kohli (1993) echivalează inteligenţa organizaţională cu capacitatea unei organizaţii de a se orienta în mediul de piaţă şi de a identifica oportunităţile şi riscurile. Day (1994) vorbeşte despre trei activităţi caracteristi-ce organizaţiilor inteligente: outside-in – integrarea cunoştinţe-lor provenind din exterior, inside-out – furnizarea de produse şi servicii de calitate pe piaţă, şi spanning – inovarea în do-meniul produselor şi serviciilor.

La rândul nostru, definim inteligenţa organizaţională drept capacitatea organizaţiei de a procesa cunoştinţele de care dispune pentru a selecta cele mai adecvate soluţii de dezvol-tare într-un mediu de afaceri competitiv. La inteligenţa organi-zaţională se ajunge prin integrarea inteligenţelor individuale,



după un algoritm non-sumativ. Modelul după care se produce această integrare este puternic non-liniar, dinamic şi bazat pe gândirea probabilistică.

Pentru a-şi dezvolta inteligenţa organizaţională, compani-ile trebuie să răspundă câtorva practici, acestea putând fi considerate o bază pentru viitoare standarde:

Abilitatea organizaţiei de a internaliza cât mai mult din cunoştinţele tacite ale angajaţilor ei. Angajaţii trebuie încurajaţi să interacţioneze, să schimbe practici şi să se instruiască de la egal la egal. Aceasta presupune dezvol-tarea inteligenţei emoţionale în organizaţie (Goleman, 1995) şi crearea unui climat bazat pe încredere între membrii ei.

Capacitatea angajaţilor de a învăţa în dublă buclă (Argyris, 1999). Rezolvarea problemelor curente din or-ganizaţie, cunoscută şi ca învăţare în buclă unică, presu-pune focalizarea angajaţilor pe operaţii simple, cum ar fi detectarea erorilor dintr-un proces. Altfel spus, rezultatul procesului se compară cu standardul, eroarea este iden-tificată, eliminată, apoi procesul se reia. Asemenea refle-xe condiţionate formează o rutină la care lucrătorul ape-lează ori de câte ori întâlneşte o problemă de un anume tip. În schimb, învăţarea în buclă dublă presupune capa-citatea angajaţilor de a lua în discuţie condiţiile care con-cură la apariţia unui anume tip de probleme, discutarea lor şi modificarea structurii proceselor în aşa fel încât ca-uzele erorilor să fie eliminate.

Capacitatea organizaţiei de a se adapta unui mediu de afaceri imprevizibil şi în continuă schimbare. Accentul trebuie deplasat de la luarea la cunoştinţă a schimbării şi orientarea în raport cu ea, la evaluarea strategiilor prin care organizaţia s-a adaptat la schimbare şi la follow-up, prin care organizaţia pe de-o parte cântăreşte utilitatea celor învăţate, iar pe de altă parte învaţă cum să înveţe în continuare.

Organicitatea organizaţiei. Potrivit lui Mintzberg (1997), organizaţia trebuie să fie structurată sub forma unei adhocraţii, în care angajaţii nu sunt subordonaţi fără drept de veto, ci forţe creatoare, care pot să-şi impună punctele de vedere asupra prezentului şi viitorului orga-nizaţiei.

Decizia organizaţiei de a investi în dezvoltarea capi-talului intelectual. Capitalul intelectual (Steward, 1999) este alcătuit din conjuncţia capitalului uman cu capitalul relaţional şi cu cel structural. O parte din aceste compo-nente sunt stocate la individ – cunoştinţele, aptitudinile, experienţa, altele sunt incorporate în structura organiza-ţiei: relaţiile de management, regulile după care se for-mează echipe, valorile, obiectivele comune etc. Pentru ca organizaţia să nu sufere pierderi pe măsură ce anga-jaţii ei o părăsesc şi, în acelaşi timp, pentru a nu fi desta-bilizată de restructurări care schimbă o parte din parame-trii capitalului structural sau ai celui relaţional, între cele trei componente trebuie să existe un schimb permanent care să facă posibilă, ca într-o structură holografică, re-cuperarea părţilor lipsă din cele rămase. 3. CUNOŞTINŢE TACITE ŞI CUNOŞTINŢE EXPLICITE. CICLUL TRANSFERULUI DE CUNOŞTINŢE Cunoştinţele explicite pot fi expuse într-o formă pe care

ceilalţi o înţeleg, pot fi, aşadar, transferate. Cuvintele, figurile, modelele sunt astfel de vehicule cu care, în procesul învăţării, se transmit cunoştinţe explicite. Totuşi, o bună parte din cu-noştinţele noastre rămân tacite, neputând fi „cedate” celorlalţi prin mijloacele clasice.

Crearea şi exprimarea cunoaşterii în organizaţii are loc sub o formă matriceală (Nonaka şi Takeuchi, 1995), care in-clude patru forme de transfer: socializare, externalizare, internalizare şi combinare.

La

Cunoştinţe tacite Cunoştinţe explicite

Socializare

Externalizare

Internalizare

Combinare

De la

Cunoştinţe tacite

Cunoştinţe explicite



Socializarea se referă la schimbul de experienţă prin care cunoştinţele tacite ale unei persoane sunt preluate, tot tacit, de alte persoane care o asistă. Transformarea cunoştinţelor tacite în cunoştinţe explicite poartă numele de externalizare, prin care practicile deprinse sunt puse într-o formă în care devin comunicabile celorlalţi. Internalizarea transformă cunoş-tinţele explicite – reguli, formule, modele – în cunoştinţe tacite, în practici însuşite de angajaţi, care nu le mai percep ca repe-re externe, ci sub forma unor coduri interioare. Această etapă a transferului de cunoştinţe coincide cu învăţarea. Conversia unei forme de cunoaştere explicită în altă formă de cunoaşte-re explicită, prin crearea unor categorii, de exemplu, poartă numele de combinare.

Cunoaşterea explicitată devine informaţie. Externalizarea presupune abilitatea de a prelua cunoştinţele tacite ale indivi-zilor – capacitatea lor de a se comporta potrivit rolurilor care le revin sau pe care şi le asumă în situaţii de muncă – făcându-le apoi explicite în forma documentaţiei scrise, a îndreptarelor, a standardelor. Aceste standarde rămân informaţie până când are loc procesul invers, de internalizare, prin care sunt inte-grate în cunoştinţele tacite ale altor angajaţi. Se ajunge, astfel, la uniformizarea standardelor aplicate prin parcurgerea ciclului cunoştinţelor. Cunoaşterea tacită vine din integrarea standar-dului în experienţa acumulată şi în practica de zi cu zi, dovedindu-i capacitatea de a genera noutate. Prin internalizare, aşadar, se creează cunoştinţe, iar înţelegerea acestui proces este cheia către calitate şi către un manage-ment eficient al cunoştinţelor.

Socializarea e cea mai importantă formă sub care se produce transferul cunoştinţelor, implicând stabilirea unor relaţii interpersonale puternice bazate pe încredere. Este o formă de a „şunta” documentaţia scrisă, în favoarea unei co-municări informale şi directe.

4. CONCLUZII Toate aceste etape ale transferului de cunoştinţe concură

la revizuirea atitudinii organizaţiei în raport cu standardele. Structura fluxului de cunoştinţe în organizaţiile inteligente îmbracă forma unui cerc dinamic prin care cunoştinţele tacite se transformă în cunoştinţe explicite, care redevin cunoştinţe tacite, după ce au fost diseminate unei mase mult mai largi de angajaţi decât ar fi putut beneficia de transferul cunoştinţelor tacite.

Trecerea continuă de la cunoştinţe la informaţii şi înapoi la cunoştinţe reprezintă caracteristica cheie a organizaţiilor inteligente, iar standardele aplicabile lor trebuie să monitorize-ze calitatea acestui proces. Fiecare dintre secvenţe trebuie să fie efectivă şi eficientă iar implementarea lor trebuie făcută în raport cu priorităţile organizaţiei. Politicile şi strategiile organi-zaţionale au în vedere, din ce în ce mai mult în ultima vreme,

diseminarea eficientă a informaţiei şi a cunoştinţelor, ca şi dezvoltarea unui sistem elaborat de stocare a informaţiilor preluate de la clienţi, prin managementul relaţiilor cu clienţii. Informaţiile despre personal, despre clienţi şi orice alte surse de informaţii trebuie stocate în baze de date ale căror folosire şi administrare eficientă fac diferenţa dintre un eşec organiza-ţional şi o afacere de succes.

BIBLIOGRAFIE Argyris, C., On Organizational Learning, Second Edition,

Blackwell Business, New York, 1999. Brătianu, C., Murakawa, H., „Strategic thinking”,

Transactions of JWRI, Vol.33, No.1, pp.79-89, Osaka University, 2004.

Brătianu, C., „Knowledge dynamics in organizations”, in: The proceedings of the 6th biennal International Economic Symposium SIMPEC2006, Vol.1, pp.51-57, Infomarket, Bra-şov, 2006.

Choo, C.W., Bontis, N. (eds.), The Strategic Manage-ment of Intellectual Capital and Organizational Knowledge, Oxford University Press, Oxford, 2002.

Day, G., „The Capabilities of Market-Driven Organization”, Journal of Marketing, vol. 58, 1994.

Edvinsson, L., Malone, M., Intellectual Capital: Realizing Your Company’s True Value by Finding Its Hidden Brainpower, Collins, New York, 1997.

Glynn, M.A., „Innovative Genius: A Framework for Relating Individual and Organizational Intelligences to Innovation”, Academy of Management Review, 21(4), 1996.

Goleman, D., Emotional Intelligence: Why it Can Matter More Than IQ?, Bantam Books, New York, 1995.

Jaworski, B.J., Kohli, A.K., „Marketing Orientation: Antecedents and Consequences”, The Journal of Marketing, vol. 57, 1993.

Kermally, S., Effective knowledge management, John Wiley & Sons, New York, 2002.

Mintzberg, H., The Structuring of Organizations: A Synthesis of the Research, Prentice Hall, New York, 1997.

Nonaka, I., Takeuchi, H., Hitotsubashi on Knowledge Management, John Wiley, New York, 2004.

Roos, J., Roos, G., Dragonetti, N.C., Edvinsson, L., Intellectual Capital: Navigating the New Business Landscape, Macmillan Press, London, 1997.

Senge, P.M., The fifth discipline. The art and practice of the learning organization, Random House, London, 1999.

Stewart, T., Intellectual capital. The new wealth of organizations, Nicholas Brealey Publishing House, London, 1999.

Thompson, A.A.Jr., Strickland III, A.J., Strategic mana-gement, 12th, Edition, McGraw-Hill Irwin, Boston, 2001.

Documents

DIAGNOSTICUL ENERGETIC: UN REFERENŢIAL DE BUNE … · de servicii energetice, ai centrelor tehnice, ai birourilor de studii şi de control al autorităţilor statului, referenţialul