George Enescu

GRAF OART

Ediţie critică îngrijită şi prefaţată deRaluca Ştirbăţ

S PONATE POUR IANO( )RÉ MAJEUROp. 24 N 3o

E MDITURA UZICALĂ GRAFOARTBucureşti, str. Braşov nr. 20

L MIBRĂRIA UZICALĂ George EnescuBucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1

TEL.: 0747 236 278 ; 021 315 07 12(07- )GRAFOARTE MAIL- : GRAFOART GMAIL COM1991@ .

COMENZI ON LINE- : WWW RO. .LIBRARIAMUZICALA

©2017. Toate drepturile rezervate.Copierea, chiar şi parţială, se poate efectua exclusivcu acordul scris al Editurii Muzicale .GRAFOART

Colectiv redacţional:Vlad Răzvan Baciu

Sebastian Andrei AndroneIuliana Gheorghe

Andreea Larisa Retegan

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiENESCU, GEORGE

Sonate pour piano (ré majeur) Op. 24 No. 3 / George Enescu ;ed. critică îngrij. şi pref. de Raluca Ştirbăţ. - Ed. a 2-a, rev. / ed.: Matei Bănică. - Bucureşti : Grafoart, 2017

ISMN 979-0-707657-68-3ISBN 978-606-747-068-0

I. Ştirbăţ, Raluca (ed.) (pref.)II. Bănică, Matei (ed.)

78

Prefaţă 4. . . . . . . . . .

Preface 9. . . . . . . . . .

Pagini manuscrise în facsimil 14. . . . .

Explicaţiile compozitoruluiprivind câteva semne mai puţin folosite 18. . .

Sonate pour Piano (ré majeur) Op. 24 N 3o

I. Vivace con brio . . . . . . . . 20II. Andantino cantabile . . . . . . . 34III. Allegro con spirito . . . . . . . 44

CUPRINS

- 4 -

PREFAŢĂ

„Prin Enescu, muzica a devenit vocea umanităţii înseşi, o voce care exprimă ceea ce cuvintele nu pot spune.”

Yehudi Menuhin

George Enescu (7/19 august 1881, Liveni, România – 4 mai 1955, Paris, Franţa)

La mai bine de şase decenii de la trecerea dincolo a compozitorului român, se pare că nu putem încă răspunde complet la întrebarea: „Cine a fost George Enescu?”.

Urmat de blestemul lui „face multe şi pe toate bine”, Enescu a suferit – şi suferă încă – de pe urma incapacităţii unora de ai cuprinde personalitatea fabuloasă, de tip renascentist, pe de o parte, şi a încăpăţânării altora de a-l include cu orice preţ în sertăraşe şi clasificări stilistice cărora le scapă suveran, cu dezinvoltura şi detaşarea geniului autentic.

Simpla enumerare a harurilor şi profesiilor sale pare – cel puţin pentru cei care nu-i cunosc îndeajuns viaţa şi opera – de-a dreptul neverosimilă: compozitor vizionar, „depăşindu-şi cu mult timpul, dar, în acelaşi timp, cu rădăcini în trecut” (Yehudi Menuhin), violonist legendar (supranumit „Prinţul arcuşului”), pianist unic (critici muzicali parizieni îi considerau pe Debussy şi Enescu „pianiştii cei mai subtili” ai epocii), dirijor cu o carismă unică, pedagog venerat de discipoli (deşi lui Enescu îi displăcea termenul profesor, preferându-l pe cel de îndrumător), organist, violist, violoncelist, flautist, cornist, ba chiar şi... cântăreţ (intervenţia şi interpretarea dezinvoltă a rolului lui Wotan – din cauza îmbolnăvirii subite a basului –, cu care a uluit de la pupitrul dirijoral la repetiţia generală a lui Siegfried din 1937 de la Bucureşti, a intrat deja în istorie). Mai mult, creator de şcoală de compoziţie şi deschizător de drumuri, mecena, fondator de instituţii (Filarmonica din Iaşi, Uniunea Compozitorilor, Premiul de Compoziţie şi multe, multe altele). Totul pare prea mult pentru un singur om, pentru o singură existenţă. Sperie.

În ciuda faptului că pentru melomanul – şi chiar pentru o (prea) mare parte a muzicienilor profesionişti – din lumea largă George Enescu este, înainte de toate, violonistul cu „sunet inconfundabil” şi tehnică „înspăimântătoare”, el a fost, în egală măsură, un pianist cel puţin la fel de extraordinar, care s-a bucurat de admiraţia şi chiar „invidia” profund admirativă a colegilor săi.

Încă din copilărie, după descoperirea instrumentului „mare şi greu” din casa mamei sale de la Mihăileni, pianul a devenit – după cum o recunoştea el însuşi în numeroase rânduri – instrumentul preferat, aspect oglindit plenar în compoziţiile sale (nu doar în cele pentru pian solo, ci şi în muzica de cameră, lied sau chiar în creaţii orchestrale ori Œdipe).

Ediţia completă va cuprinde, în premieră, creaţia enesciană pentru pian în integralitatea ei. Este vorba despre toate compoziţiile finite, semnate şi datate de compozitor – în cazul lui Enescu, lucru deloc de la sine înţeles, având în vedere perfecţionismul ce-l făcea să aibă uneori nevoie de decenii pentru finisarea unei lucrări (vezi cazul lui Œdipe care, deşi conceput, practic, în totalitate încă din anii 1922-24, a avut nevoie de mai bine de un deceniu până la premiera din 1936) sau, nu de puţine ori, să nu se considere deplin satisfăcut, unele capodopere rămânând în sertare până la moartea sa (grăitor în acest sens este exemplul Cvintetului cu pian op. 29).

Acest proiect editorial cuprinde lucrările de maturitate: Sonatele op. 24, nr. 1 (în fa diez minor) şi nr. 3 (în Re major), Pièces Impromptues op. 18, Hommage (Pièce pour Piano sur le Nom de Fauré) şi, ca o binevenită „senzaţie” editorială, Sonatensatz – Moderato, în fa diez minor (sau Sonata

- 5 -

„Torso” pentru pian), inedită1, compusă în 1912. În acest din urmă caz este vorba de varianta din 1912 a primei mişcări din Sonata op. 24 nr. 1 (definitivată în 1924), descoperită de eminentul enescolog Clemansa Liliana Firca în arhiva Muzeului „George Enescu” din Bucureşti, semnalată ca atare (şi „botezată” de domnia sa atât de nimerit Sonatensatz) încă din 19932, urmată, mai apoi, de o analiză detaliată în Relevanţa „secundarului” 3. Clemansa Firca – aspect interesant şi demn de ştiut – a pornit în cercetarea şi căutarea sa, printre altele, şi de la un semnal al lui Noel Malcolm din volumul George Enescu. Viaţa şi muzica (Toccata Press, London, 1990, p. 110 şi Humanitas, Bucureşti, 2011, p. 115).

Vom continua cu Suita op. 3 în sol minor, „dans le style ancien” („în stil vechi”), lucrările de tinereţe, unele inedite (Preludiu şi Scherzo în fa diez minor, Barcarolle în Si bemol major, La Fileuse în Re major, Impromptus în La bemol major şi Do major, Regrets – Valse), Preludiu şi Fugă în Do major, Suita op. 10, în Re major şi Nocturne în Re bemol major.

Cei mai puţin familiarizaţi cu opera lui George Enescu se vor întreba de ce Sonata op. 24 nr. 2, în mi bemol minor, lipseşte din această ediţie. Din păcate, compozitorul nu a terminat lucrarea, existând doar schiţe aproape indescifrabile din anii 1925, 1926 şi 1931 (manuscrisele se află la Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti).

Sursele folosite pentru realizarea ediţiei de faţă a Sonatei op. 24 nr. 3, în Re major (1935) au fost: a) manuscrisul original (păstrat în arhiva Muzeului „George Enescu” din Bucureşti, cu numărul

de inventar M26, 2854); b) ediţia facsimil Salabert, Paris, 1939; c) ediţia tipografiată a Editurii Muzicale (Bucureşti, 1965, îngrijită de compozitorul Bogdan

Moroianu), preluată apoi de Salabert (Paris, [1984]).

Prezenta ediţie a avut ca scop principal restituirea cu fidelitate absolută a manuscrisului enescian printr-un plus de precizie şi o claritate sporită, faţă de ediţiile precedente, în redarea indicaţiilor compozitorului (dinamică, agogică, frazare, pedalizare, digitaţii etc.), misiune nu de puţine ori sisifică în „jungla” semiografică enesciană (cum o descria plastic Pascal Bentoiu).

Au fost revizuite omisiunile şi impreciziile de frazare ori de pedalizare, acordându-se o atenţie deosebită plasării milimetrice a pedalelor, exact aşa cum au fost dorite de compozitor (dat fiind faptul că „Enescu clasa cu predilecţie pianiştii după modul lor de folosire a pedalei”4). De asemenea, s-au corectat toate erorile de text din ediţiile precedente (puţine în cazul Sonatelor op. 24 şi nepermis de multe în cazul ciclului Pièces Impromptues op. 18), inclusiv două scăpări, marcate cu *) (în partea a III-a a Sonatei op. 24 nr. 3, în Re major) din Ediţia Grafoart, 2016, după cum urmează: în măsura 324, la mâna dreaptă, timpul 4 este o pătrime Si bemol (şi nu o doime la bemol), iar în măsura 348, a treia optime de la mâna stângă este re natural (şi nu fa diez).

1 Menţionăm că Sonatensatz în fa diez minor a fost gravată pe disc de semnatara acestor rânduri, având la bază manuscrisul enescian, şi este disponibilă pe albumul discografic George Enescu – Complete Works for Piano Solo (Hänssler Classic, 2015, HAEN 98060). 2 Clemansa Liliana Firca, O versiune necunoscută a primei părţi din Sonata op. 24 nr. 1, în fa diez minor – comunicare susţinută la Simpozionul de muzicologie „George Enescu”, în 5 mai 1993. Versiunea amplificată a acestui studiu a fost publicată în revista Muzica, Bucureşti, serie nouă, nr. 2/1997, pp. 4-9. 3 Clemansa Liliana Firca, Relevanţa „secundarului” – O versiune necunoscută a primei părţi din Sonata op. 24 nr. 1, în fa diez minor, Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2005, pp. 47-54. 4 Alexandru Cosmovici, George Enescu în lumea muzicii şi în familie, Editura Muzicală, Bucureşti, 1990, p. 159.

- 8 -

Ultima mişcare a Sonatei în Re, Allegro con spirito – „dezordinea genială” (după Pascal Bentoiu) – este, fără îndoială, una dintre cele mai originale pagini din întreaga creaţie a compozitorului. Mişcarea se constituie într-unul dintre cele mai strălucite exemple pentru arta lui Enescu de a mula cu virtuozitate componistică formele tradiţionale propriilor sale necesităţi interioare, idealuri estetice, temperament şi fantezie. Allegro-ul continuă linia mai tinerelor sale „surate” – rondo-uri libere ori „scherzo/rondo-sonate”, ce încep să-şi facă apariţia încă de la Bourrée-ul op. 10 (sau chiar de la Scherzo-ul în fa diez minor din 1896), trecând prin Burlesca op. 18 şi ajungând la Presto-ul primei Sonate op. 24. Este, în acelaşi timp, una dintre cele mai aparte, complicate şi, s-ar putea spune, chiar curioase – emoţional vorbind, adesea contradictorii – pagini ale autorului.

Mişcarea este construită parcimonios, folosind aceleaşi trei idei muzicale principale şi poate fi doar cu mari dificultăţi încadrată într-o schemă de rondo. Fascinează şi copleşeşte inventivitatea melodică prolifică enesciană, ce nu lasă nefolosit niciunul dintre firele motivice, preluându-le pentru a broda ulterior uimitoare şi luxuriante ţesături tematice.

Sonata în Re major, op. 24 nr. 3, a fost publicată pentru prima dată în facsimil la Editura Salabert, în 1939, şi, mult mai târziu, în 1965, la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din România, ediţie preluată apoi şi de Salabert, Paris [1984]. Prima audiţie a avut loc la Salle Gaveau din Paris, în 6 decembrie 1938, cu Marcel Ciampi5 la pian (dedicatarul compoziţiei).

Ca un detaliu mai mult decât interesant, am redat la finalul Sonatei op. 24 nr. 3 ultimele două măsuri (marcate cu „ossia”) aşa cum apar ele în facsimilul publicat la Salabert în 1939, deci o variantă ulterioară manuscrisului de la Muzeul „George Enescu” din Bucureşti. Se evidenţiază penultima măsură, îmbogăţită cu un arpegiu descendent virtuoz, care nu apare (din păcate) în celelalte ediţii tipografiate (aspect semnalat şi de Pascal Bentoiu în capitolul dedicat Sonatei a 3-a din Capodopere enesciene, nota de subsol de la p. 371). Pianiştii vor avea astfel posibilitatea de a alege între cele două variante, deşi a doua (cea din facsimilul Salabert, 1939) îmi pare mai interesantă şi mai de efect.

Raluca Ştirbăţ, decembrie 2017

5 Marcel Ciampi (1891-1980), pianist şi pedagog francez, bun prieten şi partener de muzică de cameră al lui Enescu. A fost, ca şi Enescu, elevul lui Louis Dièmer (premiul I la pian al Conservatorului din Paris) şi avea să aibă cea mai lungă carieră pedagogică din istoria celebrei instituţii. Soţia sa, violonista Yvonne Astruc, a fost la rându-i elevă şi parteneră de muzică de cameră lui George Enescu.

- 9 -

PREFACE

“In Enescu, music became the voice of humanity per se, a voice uttering what cannot be said.”

Yehudi Menuhin

George Enescu (7/19 August 1881, Liveni, Romania – 4 May 1955, Paris, France)

More than six decades since the Romanian composer passed away, it seems that we are still not able fully to answer the question, “Who was George Enescu?”

Labouring under the curse of “doing many things and all of them well,” Enescu suffered–and suffers still–from his peers’ inability to comprehend the marvellous scope of his Renaissance-like personality, on the one hand, and from others’ stubborn insistence on pigeonholing him stylistically, even though authentic genius supremely and aloofly transcends such narrow classifications.

Even a list of his gifts and occupations might seem–at least to those who do not have any close knowledge of his life and work–downright improbable: he was a visionary composer, “long ahead of his time, but, at the same time, rooted in the past” (Yehudi Menuhin), a legendary violinist, nicknamed “le Prince de l’archet” (the Prince of the Violin Bow), a unique pianist (the Parisian music critics called Debussy and Enescu “les pianistes les plus subtiles” of their day), a conductor of unique charisma, who conducted many of the world’s major orchestras, a teacher venerated by his disciples (although Enescu himself disliked the word teacher, preferring to call himself a guide), an organist, a violist, a cellist, a flautist, a horn player, and even a singer (in 1937, at the general rehearsal for Siegfried in Bucharest, Enescu sang the part of Wotan when the bass playing the role fell ill, giving an astounding and now legendary impromptu singing performance from the conductor’s stand). Furthermore, he created a school of composition and was a trailblazer, a patron of the arts, and a founder of institutions (the IaŞi Philharmonic Orchestra, the Composers Union of Romania, the Competition for the Composition Prize held in Bucharest, and many more). It all seems too much for just one man in just one lifetime. It is daunting.

Despite the fact that for music lovers the world over – and even for too large a number of professional musicians–George Enescu is still (primarily) a violinist with an “unmistakable sound” and “heaven-storming” technique, he was, in equal measure, a pianist at least as extraordinary, who enjoyed the admiration and even the deeply admiring envy of some of his counterparts.

From earliest childhood, after he discovered the grand piano at his mother’s house in Mihăileni, it became, as he himself frequently acknowledged, his favourite instrument, and this is clearly mirrored in his compositions–not only in his pieces for solo piano, but also in his chamber music, lieder, and even his orchestral works and the opera Œdipe.

For the very first time, this complete edition will include Enescu’s works for piano in their entirety. We here refer to the finished works, signed and dated by the composer–in the case of Enescu, this is something that can by no means be taken for granted, since his perfectionism meant that he sometimes took decades to finish a particular work (Œdipe, for example, was practically composed in 1922-24, but more than a decade would elapse before the opera premiered in 1936) and in many cases he was never fully satisfied, leaving certain masterpieces to be discovered only after his death (a good example is his Piano Quintet in A minor, Op. 29).

- 13 -

and a lied in spirit”, no matter how metaphysical it might seem, is perhaps the most appropriate to the composition, conveying perfectly the duality, as well as the balance, between the feeling of (apparent) improvisation and the dramatic rigour of the musical development.

The last movement of the D major Sonata, Allegro con spirito—“ingenious disorder”, as Pascal Bentoiu puts it—is one of the most original passages in the composer’s work. The movement is one of the most dazzling examples of Enescu’s virtuoso art of moulding traditional forms to his own inner needs, aesthetic ideals, temperament, and imagination. The Allegro is in the same mould as its younger companions—the “free rondos” and “scherzo/rondo-sonatas” that began to emerge as early as the Bourrée from Op. 10 or even the Scherzo in F sharp minor of 1896, and continuing with the Burlesque from Op. 18 and finally the Presto of the First Sonata Op. 24. At the same time, it is one of the most original, complicated and, one might say, emotionally courageous and contradictory passages in the composer’s work.

The movement is constructed sparingly, employing the same three principal musical ideas, and can only be inserted into the framework of a rondo with the greatest difficulty. What is fascinating and overwhelming here is Enescu’s sheer melodic inventiveness, which leaves not one motivic thread unused, adapting each in order subsequently to weave luxuriant and surprising thematic weaves.

The Sonata Op. 24 No. 3 was first published in facsimile by Salabert in 1939 and much later in Bucharest (1965) by Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, later republished in identical form by Edition Salabert (Paris, [1984]). The first performance of the D major Sonata was given at Salle Gaveau in Paris on 6 December 1938, with Marcel Ciampi10 at the piano (the dedicatee of the composition).

As a highly interesting detail, at the end of the Sonata (marked ossia) I have reproduced the last two bars as they appear in the facsimile published by Salabert in 1939, and which are therefore a later version of the MS kept in the George Enescu Museum, Bucharest. The penultimate bar stands out for having been enriched with a virtuoso descending arpeggio, which, unfortunately, does not occur in the other printed editions (as Pascal Bentoiu points out in a footnote to the chapter on the Third Sonata in his Masterworks of George Enescu11). Pianists will therefore be able to choose between the two versions, although the second (in the Salabert facsimile, 1939) seems to me the more interesting and more powerful.

Raluca Ştirbăţ, December 2017 (translated by Alistair Ian Blyth)

10 Marcel Ciampi (1891-1980, a French pianist and teacher, a good friend and chamber music partner of Enescu. Like Enescu he was a pupil of Louis Dièmer (First Prize for Piano at the Paris Conservatoire), and was to have the longest teaching career in the history of the famous institution. His wife, violinist Yvonne Astruc, was a pupil and chamber music partner of Enescu. 11 Pascal Bentoiu, Masterworks of George Enescu: A Detailed Analysis, trans. Lory Wallfisch, Scarecrow Press, United States, 2010, p. 553.

Manuscris autograf în facsimil - op. 24 nr. 3 , pag. 1Sonata (I. Vivace con brio)(ediţia facsimil Salabert, 1939).

- 14 -

Manuscris autograf în facsimil - op. 24 nr. 3 , pag. 48Sonata (III. Allegro con spirito)(din arhiva Muzeului Naţional „George Enescu”, Bucureşti).

Manuscris autograf în facsimil - op. 24 nr. 3 , pag. 48Sonata (III. Allegro con spirito)(ediţia facsimil Salabert, 1939).

- 17 -

- -18

- -19

Explicaţii privind câteva semne mai puţin folosite:

mp = mezzo pianobp = ben pianopf = poco fortebf = ben forte

psf = poco sforzandobsf = ben sforzandoprfz = poco rinforzandobrfz = ben rinforzando.

Arcurile de legato care pornesc de la o notă ori de la un acord, sau cele care le depăşesc,rămânând suspendate în vid, înseamnă că acea notă sau acel acord trebuie filate.

= puneţi pedala ă).forte (dreapt= ridicaţi pedala ă).forte (dreapt

Semnul indică ridicarea pe jumătate a pedalei e) şi repunerea eiforte (dreptimediată, astfel încât armonia precedentă să vibreze parţial în continuare.

Se vor arpegia doar acordurile precedate de semnul .Odată cu apariţia semnului sau , acordurile redevin riguros placate.

Indicaţiile de fluctuaţii de scrise cu caractere mici sau între paranteze indicătempofaptul că aceste fluctuaţii sunt abia perceptibile.

Explanations of lesser used marks of expression:

mp = mezzo pianobp = ben pianopf = poco fortebf = ben forte

psf = poco sforzandobsf = ben sforzandoprfz = poco rinforzandobrfz = ben rinforzando.

The slurs going from a note or chord, or which pass them to finish in space, denotethat the note or chord should fade away.

= apply the loud pedal.= take off the loud pedal.

The sign indicates that the loud pedal should be only half lifted, and thenpressed down again in such a manner, the the preceeding harmony continues tovibrate partially.

Only the chords preceded by the sign should be played -wise.arpeggioFrom the sign or the chords become rigorously struck.

The changes in indicated in small print and parentheses denote that thetempochanges are only meant to be very slight.

- 20 -

George EnescuOp. 24 3No

Sonate pour Piano

LUCRARE PROTEJATĂFOTOCOPIEREA

( )CHIAR ŞI PARŢIALĂESTE INTERZISĂ

- à Mar cel Ciampi -

(ré majeur)

I.

© 2017. GRAFOART

- 26 -© 2017. GRAFOART

- 34 -

II.

LUCRARE PROTEJATĂFOTOCOPIEREA

( )CHIAR ŞI PARŢIALĂESTE INTERZISĂ

© 2017. GRAFOART

- 43 -

- 44 -

III.

LUCRARE PROTEJATĂFOTOCOPIEREA

( )CHIAR ŞI PARŢIALĂESTE INTERZISĂ

© 2017. GRAFOART

- 51 -

- 63 -

PUTEŢI ACHIZIŢIONA LUCRĂRILE NOASTRE DIN

L MIBRĂRIA UZICALĂ George EnescuBucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1(lângă Liceul de Muzică )George Enescu

SAU

PUTEŢI COMANDA ONLINE VIZITÂND

WWW RO. .LIBRARIAMUZICALA

E MAIL- : 1991 .GRAFOART GMAIL COM@TEL.: 0747 236 278 (07- )GRAFOART

ACEASTĂ LUCRARE ESTE PROTEJATĂDE LEGEA DREPTULUI DE AUTOR !

V !Ă MULŢUMIM DACĂ NU VEŢI FOTOCOPIA ACEASTĂ LUCRARE INTEGRAL SAU PARŢIAL

RESPECTAŢI EFORTUL AUTORULUI ŞI AL ECHIPEI REDACŢIONALEŞI SUSŢINEŢI PUBLICAREA ALTOR LUCRĂRI SIMILARE !

/ColorImageDict > /JPEG2000ColorACSImageDict > /JPEG2000ColorImageDict > /AntiAliasGrayImages false /CropGrayImages true /GrayImageMinResolution 300 /GrayImageMinResolutionPolicy /OK /DownsampleGrayImages true /GrayImageDownsampleType /Bicubic /GrayImageResolution 300 /GrayImageDepth -1 /GrayImageMinDownsampleDepth 2 /GrayImageDownsampleThreshold 1.50000 /EncodeGrayImages true /GrayImageFilter /DCTEncode /AutoFilterGrayImages true /GrayImageAutoFilterStrategy /JPEG /GrayACSImageDict > /GrayImageDict > /JPEG2000GrayACSImageDict > /JPEG2000GrayImageDict > /AntiAliasMonoImages false /CropMonoImages true /MonoImageMinResolution 1200 /MonoImageMinResolutionPolicy /OK /DownsampleMonoImages true /MonoImageDownsampleType /Bicubic /MonoImageResolution 1200 /MonoImageDepth -1 /MonoImageDownsampleThreshold 1.50000 /EncodeMonoImages true /MonoImageFilter /CCITTFaxEncode /MonoImageDict > /AllowPSXObjects false /CheckCompliance [ /None ] /PDFX1aCheck false /PDFX3Check false /PDFXCompliantPDFOnly false /PDFXNoTrimBoxError true /PDFXTrimBoxToMediaBoxOffset [ 0.00000 0.00000 0.00000 0.00000 ] /PDFXSetBleedBoxToMediaBox true /PDFXBleedBoxToTrimBoxOffset [ 0.00000 0.00000 0.00000 0.00000 ] /PDFXOutputIntentProfile () /PDFXOutputConditionIdentifier () /PDFXOutputCondition () /PDFXRegistryName () /PDFXTrapped /False

/CreateJDFFile false /Description > /Namespace [ (Adobe) (Common) (1.0) ] /OtherNamespaces [ > /FormElements false /GenerateStructure false /IncludeBookmarks false /IncludeHyperlinks false /IncludeInteractive false /IncludeLayers false /IncludeProfiles false /MultimediaHandling /UseObjectSettings /Namespace [ (Adobe) (CreativeSuite) (2.0) ] /PDFXOutputIntentProfileSelector /DocumentCMYK /PreserveEditing true /UntaggedCMYKHandling /LeaveUntagged /UntaggedRGBHandling /UseDocumentProfile /UseDocumentBleed false >> ]>> setdistillerparams> setpagedevice