1

Vizita la muzeu şi uneltele de pedagogie muzeală Melania Călărăşanu

Cuvinte cheie: muzeu, școală, vizită, pedagogie muzeală, unelte pedagogice, dosar pedagogic, fișă-parcurs Mots-clefs: musée, école, visite, pédagogie muséale, outils pédagogiques, dossier pédagogique, fiche-parcours La visite au musée et les outils pédagogiques Résumé: La fonction éducative du Musée du village de Timisoara est soutenue par des outils pédagogiques conçus pour proposer une manière de procéder dans le but de soutenir les élèves dans l' appropriation des contenus du musée ou de l' exposition en plein air. Ce sont des outils en ligne au service de la pédagogie muséale et qui s' adressent aux enseignants et aux élèves. Il s' agit des dossiers pédagogiques et des fiches-parcours adaptés à chaque tranche d'âge et nécessaires dans les activités de sensibilisation et de formation des élèves au musée et à l'école. Le dossier pédagogique a pour but d' articuler la visite de l' exposition avec le travail en classe. L'article présente le dossier pédagogique” Le chemin du chanvre de la plante textile au produit tissé”, conçu pour les élèves de la cinquième et sixième classe, agés de 11à 13 ans, en lien avec les programmes scolaires. Le dossier est accompagné de quatre questionnaires à destination des élèves et propose aux enfants des pistes de recherche et aux enseignants des activités à conduire en classe autour de cette plante textile. Les fiches du dossier présentent: la culture et le travail du chanvre par le fermier et la fermière d'autrefois et l´utilisation des fibres; les différentes utilisations permises du chanvre aujourd´hui; l'interdiction de la culture du cannabis comme drogue; les outils de la fermière, qui s’occupait souvent de travailler le chanvre, afin de le tisser et les différentes étapes, de la culture à l’écheveau; les plantes tinctoriales et les teintures.

L´utilisation des outils pédagogiques pour préparer la visite au musée et pour la rendre plus intéressante et plus motivante pour les élèves d´âges différents se révèle indispensable.

La Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, educaţia prin muzeu şi pentru muzeu1 se poate concretiza prin una din variantele vizitei la muzeu oferită grupurilor de elevi însoţiţi de cadrele didactice: vizita liberă neprogramată a clasei, desfăşurată fără prezenţa muzeografului şi fără unelte de pedagogie muzeală puse la dispoziţie; vizita liberă cu fişă – parcurs,vizita se desfăşoară fără prezenţa muzeografului, dascălul având la dispoziţie unealta de pedagogie muzeală; vizita tematică comentată de muzeograf, cu sau fără dosar pedagogic, urmată de un atelier de creativitate; vizita la muzeu în cadrul proiectelor anuale de pedagogie muzeală concepute în parteneriatul între muzeu şi şcoală, tema proiectului bazându-se pe mularea specificului şcolii pe un anume conţinut muzeal.

Considerat ca loc de educaţie informală până nu demult, muzeul tinde să devină în parteneriat cu şcoala, un loc de educaţie formală şi să contribuie la reînnoirea educaţiei prin dezvoltarea unor demersuri pedagogice proprii. Materiale scrise, nu de mare întindere, devin suporturi ajutătoare puse la dispoziţia atât a cadrelor didactice cât şi a diverselor categorii de public şcolar ţintă pentru care au fost concepute. Aceste unelte pedagogice pot fi folosite pe parcursul vizitei în muzeu sau în cadrul atelierelor de creativitate de către muzeograf, cadru didactic şi elevi fiind instrumente care susţin o strategie gândită cu scopul de a ajuta publicul tânăr şi foarte tânăr în cunoaşterea conţinuturilor muzeului.

1 Radu Florescu, Bazele muzeologiei, Bucureşti, 1982, passim

2

Unelte de pedagogie muzeală

Sunt puse la dispoziţia cadrului didactic uneltele de pedagogie muzeală concepute de către muzeograf ţinând cont de programa şcolară şi anume fişa-parcurs şi dosarul pedagogic2. Ele vor putea fi descărcate de pe site-ul muzeului. Ambele au scopul de a facilita drumul elevului în muzeu spre cunoaştere într-un mod care să-i stârnească interesul. Elevul este însoţit în aventura descoperirilor în muzeu, fie de către muzeograf, fie de către dascăl, dar vizita în muzeu poate şi este de dorit să fie pregătită de către dascăl, încă în clasă, printr-o activitate premergătoare vizitei la muzeu. Dascălul are la îndemână unelte de pedagogie muzeală, materiale cu conţinuturi pe tema vizitei: texte, fotografii, desene, chestionare etc. Unele le va folosi în clasă pentru familiarizarea elevilor cu tematica vizitei, altele pe parcursul vizitei sau tot în clasă, după consumarea acesteia. Este benefică şi necesară colaborarea cadrelor didactice cu muzeograful pentru ca finalităţile de pedagogie muzeală să se suprapună peste cele de pedagogie şcolară în acord cu programa şcolară. Fişele-parcurs şi dosarele pedagogice redactate de către muzeograf ar trebui să fie rezultatul acestei colaborări.

Fişa-parcurs este destinată profesorilor care doresc să pregătească o vizită a clasei la muzeu și să-i ghideze şi cuprinde două părţi: o prezentare a temei vizitei şi un parcurs posibil în muzeu cu o propunere de obiecte fotografiate şi cu un comentariu. Fiecare fişă are o temă aleasă fiind gândită ca un parcurs tematic prin expoziţia permanentă în aer liber a muzeului nostru. Ea permite dascălului să ghideze grupul său prin muzeu, fără ajutorul muzeografului. Fişa-parcurs propune un număr restrâns de obiecte culturale din muzeu alese reprezentativ în legătură cu o temă anume, imaginea fiecărui obiect având un text comentat cu cheile de analiză a obiectelor. Acest material este de folos şi totodată la îndemâna dascălului care-l va studia şi-l va folosi pentru a pregăti elevii pentru vizita la muzeu transmiţându-le anumite cunoştinţe. Totodată va fi pregătit pentru a-şi ghida grupul. Fişa este însoţită de un chestionar destinat elevilor, variind în funcţie de nivelul clasei. Fiecare elev primeşte câte unul. Chestionarul conţine imaginile aceloraşi obiecte culturale ca în fişa destinată dascălului, cu câteva întrebări în dreptul fiecărui obiect. Elevul descoperă obiectul, îl cercetează, caută răspunsurile prin observaţie directă şi răspunde în scris la întrebări. În felul acesta el va asimila şi consolida nişte cunoştinţe prin efort propriu iar vizita la muzeu se transformă într-o aventură a descoperirii şi a cunoaşterii. La clasă, dascălul va căuta feedback-ul, capacitatea elevului de a descrie ce părere are, care este reacţia lui la vizita respectivă, ce a simţit. Exemple de fişe-parcurs pentru clasele IV-VII: Sisteme de încălzit şi de gătit, Spălatul şi călcatul rufelor, Casa tradiţională din lemn.

Dosarul pedagogic include un material la îndemâna muzeografului, altul la îndemâna dascălului ghidându-l în pregătirea vizitei tematice ce va fi comentată de muzeograf şi chestionare destinate elevilor. Bazându-se pe acest material, dascălul va pregăti elevii printr-o activitate la clasă, familiarizându-i cu conţinutul vizitei. În muzeu, demersul muzeograful detaliază tema aleasă făcând-o vizibilă prin obiectele culturale ce-o reprezintă şi o exemplifică prin implicarea elevilor într-o activitate practică sau de creativitate. Dosarul pedagogic are un public ţintă. Iată câteva exemple de dosare pedagogice pentru clasele V-VII: De la planta textilă la produsul ţesut: Drumul cânepii; Arhitectura rurală tradiţională: Case din lemn; Uli ţa etniilor din Banat: Celălalt de lângă mine.

Dosar pedagogic

În atenţia cadrelor didactice de la ciclul gimnazial, clasele V - VI 2 www.quai.branly.fr

3

Drumul cânepii: De la planta textilă la produsul ţesut

Muzeul Satului Bănăţean vă invită cu clasa dumneavoastră la o vizită tematică în muzeu, pe drumul transformării cânepii, din plantă textilă în produs ţesut.

Acest dosar prezintă plantele textile, etapele cultivării şi prelucrării cânepii şi uneltele cu care acestea se produc, câteva plante din care se obţin vopsele naturale, cum se vopsesc firele, 4 chestionare şi fotografii reprezentative. Dosarul cuprinde un material la îndemâna muzeografului şi un altul pus la dispoziţia profesorilor interesaţi, mai ales celor de biologie, de la ciclul gimnazial, în vederea pregătirii elevilor pentru vizita tematică la muzeu dar şi spre a fi folosit după vizită, în clasă. Elevii vizitează muzeul cu chestionarul în mână, completându-l pe măsură ce obţin informaţiile necesare de la muzeografr, dascăl sau prin observaţie directă. Este dorită o conlucrare între dascăl şi muzeograf pentru ca finalităţile pedagogice şcolare şi muzeale vizate să fie atinse. I. Material la dispoziţia muzeografului Momentele vizitei cu obiectivele pedagogice - familiarizarea elevului cu atmosfera habitatului tradiţional rural prin vizitarea unor gospodării ce au în dotare unelte pentru prelucrarea plantelor textile în general şi a cânepii în special: furcă, fus, meliţă, vârtelniţă, piaptăn, roată de tors, război de ţesut şi textile de interior - prezentarea plantelor textile - asimilarea unor cunoştinţe despre cultivarea şi prelucrarea cânepii, despre acţiunile şi uneltele care transformă tulpina cânepii din fibră în fir şi drumul ei până la produsul ţesut prin prezentarea acestor unelte cu denumirile şi utilizarea lor - prezentarea obiectelor textile de interior din cânepă: ştergare, cearceaf, saci etc. - cunoaşterea unor plante folosite la obţinerea vopselelor naturale de diferite culori - aplicaţie practică: vopsirea unor eşantioane de bumbac, in sau cânepă într-o culoare obţinută din următoarele plante: sfeclă roşie sau frunze de măr pădureţ pentru roşu, flori de sunătoare, coji de ceapă sau frunze de mesteacăn pentru nuanţe de galben - completarea chestionarelor în funcţie de vârsta elevilor. Vizita şi localizarea activităţilor în muzeu

Spaţii de evocare a trecutului: Gospodăria maghiară de la Babşa Sălaşul slovac de la Nădlac

Spaţiul atelierului pedagogic Unelte pedagogice

1. chestionare pedagogice adaptate la nivelul gimnazial care să ţină cont de programa şcolară

2. completarea chestionarelor în timpul vizitei 3. un material despre cultivarea şi prelucrarea cânepii

Activit ăţi ale elevilor 1. în muzeu, atelierul pedagogic care completează vizita şi completarea chestionarelor 2. în clasă, după consumarea vizitei la muzeu, elevii vor putea realiza un proiect

plecând de la tema vizitei. Obiective generale muzeale - dezvoltarea memoriei colective a fiecărui elev prin vizita tematică la muzeu - o muzeografie adaptată la elevi cu interpretări conform vârstei - un contact permanent cu şcolile pentru pregătirea vizitei tematice la muzeu - cunoaşterea conţinuturilor expoziţiei prin uilizarea dosarului pedagogic şi a atelierului - muzeograful responsabil de pedagogie muzeală creează legătura dintre muzeu şi şcoală

4

- cooperarea dintre dascăl şi muzeograf pentru desfăşurarea educaţiei şcolare şi muzeale, în şcoală şi în muzeu pe tema stabilită. Finalit ăţi pedagogice urmărite de muzeograf - să transmită cunoştinţe elevilor, adaptate la nivelul lor şi la programa şcolară, despre plante, fibre, fire, colorare, vopsele naturale, ţesut, unelte de prelucrare a cânepii - ameliorarea memoriei colective a fiecărui elev astfel încât fiecare să aibă propriile judecăţi asupra trecutului - îmbogăţirea viziunii despre lume şi viaţă a elevilor cu scopul integrării lor în societate - conştientizarea pericolului cultivării și folosirii cânepii ca drog şi pregătirea elevilor pentru o viaţă sănătoasă. II. Chestionare pentru elevi Chestionar 1

1. Numiţi plantele textile pe care le cunoaşteţi. ................................................................................................................................................ 2. La ce folosesc plantele textile? .................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 3. Ce parte din plantă este folosită pentru obţinerea firului

- de cânepă? ............................................ - de bumbac? ............................................ - de in? ............................................

4. De unde provine lâna? ............................................

Chestionar 2 Uneşte cu o săgeată unealta din coloana din stânga cu acţiunea pe care o deserveşte din coloana din dreapta:

1. meliţa se foloseşte la - ţesutul firelor 2. piaptănul - torsul firelor 3. roata de tors - torsul firelor 4. furca de tors - pieptănatul fuiorului 5. războiul de ţesut - bătutul tulpinilor

Chestionar 3 Uneşte cu o săgeată culoarea din coloana din stângă cu planta din coloana din dreapta, din care aceasta se obţine: galben măcieș albastru frunze proaspete de stejar roşu frunze de mesteacăn verde violete

5

Chestionar 4 Scrie sub fotografie, denumirea uneltei, la ce folosește ea şi locul unde ai găsit-o în muzeu:

............................................... ....................................................... ............................................... ....................................................... ............................................... .......................................................

........................................................... .................................................. ........................................................... .................................................. ........................................................... ..................................................

............................................................ ....................................................... ............................................................ ....................................................... ............................................................ ....................................................... III. Material la dispoziţia profesorului FIŞA 1 Plantele textile

6

Inul, bumbacul şi cânepa sunt principalele plante textile. Inul se prezintă sub formă de tufe, tulpina lui conţinând fibre din care se fabrică diferite ţesături, feţe de masă, ştergare, aţă. Ţesăturile de in sunt foarte frumoase. Bumbacul este o plantă tehnică ca şi inul şi creşte şi el sub formă de tufe. Este o fibră naturală vegetală recoltată de pe seminţele plantei de bumbac. Firele de bumbac au un luciu mat și culoarea alb gălbuie. Ţesăturile din bumbac sunt foarte preţuite. Cânepa (Cannabis sativa) şi folosirea ei azi Cânepa este cultivată azi la noi, în principal pentru obţinerea de fibre fiind interzisă cu desăvârşire cultivarea ei ca drog. Fiecare parte a plantei foloseşte la ceva. Din frunze, din flori şi din seminţe se prepară medicamente. Tulpina este dreaptă, goală în interior, foarte înaltă, poate atinge 4-5 m dacă se seamănă des. În scoarţa tulpinii se găsesc fibre lungi şi rezistente. Din fibre se fac pânzeturi, saci, sfori. Fiind rezistente la putrezire, chiar şi când stau în apă, din aceste fibre se confecţionează aţa pentru cizmărie, năvoade, foi de cort, odgoane folosite mai ales în marină, furtunuri pentru incendii, fitile pentru explozive etc. Fibrele scurte (câlţii) se folosesc la confecţionarea saltelelor precum şi ca material izolator în construcţii. Puzderia rezultată de la extragerea fibrelor sau planta întreagă, se utilizează pentru obţinerea de hârtie, mătase artificială, plăci aglomerate-fonoizolatoare, în industria mobilei. Fructul numit nuculă conţine în interior o sămânţă bogată în ulei. Uleiul rafinat este folosit în alimentaţie şi la fabricarea margarinei. Uleiul nerafinat se utilizează le obţinerea lacurilor, vopselelor, linoleumului, săpunului. Turtele rămase la extragerea uleiului sunt folosite ca hrană pentru vite şi oi. Seminţele se folosesc în hrana păsărilor exotice (papagali, canari, păuni). FIŞA 2

Cultivarea şi prelucrarea cânepii în perioada 1938-1943 în satul Diniaş, comuna Peciu Nou, jud. Timiş

Odinioară, ne spune informatoarea noastră, Nada Marcov, cânepa se cultiva în Diniaș și în satele vecine de către țăranii săraci care aveau câteva iugăre de pământ. Bogătașii nu o cultivau pe terenurile lor. Cei ce cultivau cânepă, fie vindeau snopii fie o prelucrau pentru a obține firele textile din fibrele extrase din tulpini. Ca să se ajungă aici se parcurgea un drum lung cu multe etape. Muncile grele erau făcute mai ales de bărbați: semănatul, culesul tulpinilor, topitul şi spălatul lor la baltă, transportul lor în gospodărie. Femeile se ocupau cu torsul, spălatul, albitul şi ţesutul firelor. Dar nu se dădeau în lături şi ajutau şi la uscatul tulpinilor, la meliţat, la curăţat şi pieptănat dacă era nevoie și dacă nu aveau o altă ocupație, ca de exemplu croitoria care să le ocupe tot timpul. Fiind o muncă în gospodărie, se ajutau reciproc. Informatoarea noastră îşi aminteşte că tatăl dânsei se ocupa cu cultivarea şi prelucrarea cânepii în gospodăria lor până la etapa torsului firelor. În toamnă el pregătea arătura pentru semănat. Seminţele le semăna primăvara, cu mâna, din pas în pas. Ca să ferească seminţele de păsări, în lanul de cânepă punea o sperietoare de ciori. În lan creşteau două feluri de cânepă, una cu flori şi una cu seminţe. Cânepa foarte bună pentru fibre textile era cea care avea tulpina mai înaltă şi subţire. Tulpinile înalte le culegea când frunzele erau veștejite. Cânepa pentru semințe, cu tulpina mai scurtă, o culegea mai târziu. Tulpinile le smulgea cu mâna din pământ sau le tăia și apoi le aduna în snopi. Apoi mai mulţi snopi îi lega la un loc și îi transporta cu căruţa până în gospodărie. 3

3 Subiect actant Marcov Nada, 79 ani, pensionară, sat Diniaş, comuna Peciu Nou, jud. Timiş, 2011

7

Snopi de cânepă4

Prelucrarea cânepii5 Prin prelucrarea cânepii se urmărea transformarea tulpinii de cânepă, dură, lemnoasă

în fire bune de ţesut, adică moi şi albe.Tulpinile culese erau bătute, topite, spălate, uscate, curăţate, meliţate, pieptănate, urma apoi torsul firelor, albirea şi în final ţesutul acestora la războiul de ţesut.

În gospodărie, tulpinile de cânepă aduse de pe câmp, erau pentru prima dată bătute, bine și scuturate ca să cadă frunzele uscate de pe ele, apoi erau încărcate în căruţă şi duse la baltă. Tulpinile erau puse în apă, în balta de lângă Bega, în straturi, apoi erau acoperite cu pământ, iar peste ele se puneau pari ca să stea tot timpul sub apă. În apă putrezeau părțile lemnoase ale tulpinilor. Acolo stăteau mai mult de o săptămână, atâta cât era necesar şi erau verificate şi scoase din apă doar când erau bine înmuiate (topite). Tulpinile scoase din apă erau murdare de noroi și aveau părți putrezite. De aceea ma întâi erau spălate și apoi aşezate la marginea apei, ca să se scurgă apa de pe ele, apoi erau zvântate, încărcate în căruţe şi duse în gospodăria ţăranului. Acolo tulpinile erau proptite de garduri şi lăsate la soare până se uscau. Tulpinile uscate erau călcate cu picioarele până cădeau și celelalte resturi. Apoi erau zdrobite cu meliţa, o unealtă din lemn, pe patru picioare care are o parte mobilă prevăzută cu dinţi. Aceşti dinţi zdrobeau părţile lemnoase rămase pe tulpini și ele cădeau. Era folosit şi un alt tip de meliţă cu zimţii netezi prin care fibrele de cânepă erau trase de mai multe ori ca să devină netede şi moi. Din mai multe mănunchiuri de cânepă meliţată se forma un fuior. Urma pieptănatul acestui fuior cu piepteni speciali, cu dinţi din fier sau cuie. Când fuiorul trecea prin piaptăn, erau smulși câlţii groşi din el. Acești câlți erau strânși în alt caier şi erau folosiți pentru torsul unor fire mai dure care urmau să fie folosite pentru ţesături cum ar fi pânza pentru saci. Câlţii cei mai fini erau răsuciţi în fuioare din care se torcea apoi firul subţire. Cu melițatul și pieptănatul se ocupau bărbații dar și femeile ajutau. În schimb cu torsul firelor, depănatul, spălatul, albitul și țesutul lor se ocupau numai femeile. Prin tors, firele de cânepă erau răsucite ca să aibă aceeaşi grosime. Torsul se făcea fie cu o furcă de tors, fie cu o roată de tors. Furca putea să fie şi un băţ subţire şi lung. În furca de tors se lega caierul. Ţăranca torcea folosind ambele mâini. Cu mâna stângă răsucea firul, smulgând din caier câlţii, iar cu mâna dreaptă îl răsucea pe fus, învârtindu-l. Firele toarse erau depănate de pe vârtelniță, apoi spălate şi albite. Ca să devină albe erau ţinute în leşie. Apoi se spălau bine din nou, se limpezeau mult şi se lăsau la uscat. La sfârșit firele obţinute erau moi şi albe pregătite să fie ţesute la războiul de ţesut. Ţeseau în sat doar femeile care aveau un război de ţesut. Cele ce nu aveau, plăteau ţesutul. Firele de cânepă nu erau vopsite. Firele de cânepă, mai subţiri sau mai dure, erau ţesute pentru îmbrăcăminte

4 cybershamans.blogspot.com 5 Subiect actant, Nada Marcov,79 ani, pensionară, sat Diniaş, comuna Peciu Nou, jud. Timiş, 2011

8

mai fină sau mai rezistentă, pentru cearşafuri, fețe de pernă, saltele de pat (învelitori, care se umpleau cu pănuşe de porumb), ştergare, saci.

Uneltele pentru prelucrarea cânepii, meliţa, piaptănul, vârtelnița, furca, roata de tors, războiul de ţesut erau piese făcute din lemn. Războiul de țesut, furca și roata de tors se aflau în soba mică, celelalte unelte erau păstrate în şură sau în pod. Fişa 3 Imagini din timpul prelucr ării cânepii în Banat 6

Topitorie de cânepă Biled, jud. Timi ş Meliţatul cănepii - Banat FIŞA 4 Produse vechi din cânepă

Ștergar Cearşaf Saci FIŞA 5 Cuvinte noi vârtelni ţă = unealtă de lemn de pe care se deapănă firele de cânepă, de lână, de bumbac, obţinându-se sculul a depăna = a înfăşura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o ţeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul a meliţa = a zdrobi (cu meliţa) şi a curăţa cânepa şi inul de părţile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obţine câlţii de meliţă.

6 www.banaterra.eu

9

meliţă = unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru meliţare; zdrobitor fus = unealtă de tors care serveşte la răsucirea firului şi pe care se înfăşoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui beţişor lung şi subţire, îngroşat la mijloc, cu capătul de sus ascuţit şi cel de jos rotunjit şi înţepenit într-o rotiţă caier = mănunchi de lâna, in, cânepă sau borangic, care se pune în furcă pentru a fi tors fuior = mănunchi de cânepă sau de in meliţat şi periat, gata de tors furcă de tors = vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tor FIŞA 6 Vopsele naturale din plante

Meşteşugul vopsitului îşi are izvoarele în trecutul îndepărtat al omenirii, fapt atestat de mărturiile ce se găsesc în numeroase muzee ale lumii. Primii au fost folosiţi coloranţii naturali extraşi din unele specii de animale inferioare ( moluşte, insecte) apoi cei minerali şi cei extraşi din plante. 7

La noi în ţară, plantele erau folosite la vopsitul firelor de lână, bumbac şi mai rar, de cânepă. Femeile culegeau plantele, din primăvară până în toamnă din flora locală și transmiteau cunoştinţele lor tinerelor fete despre puterea de colorare a plantelor, despre culoarea pe care o dădeau, despre partea plantei care trebuia culeasă. Se culegeau diferite părţi ale plantelor, flori, frunze, rădăcini, scoarţe şi se puneau în săculeţe diferite pentru a nu se amesteca. Pentru obţinerea culorii dorite erau folosite părţi din plante, ori în stare proaspătă, ori uscate.

Vopsitul firelor pentru ţesut Femeile se ocupau cu vopsitul lânii şi rareori a cânepii. Plantele mărunțite erau fierte

mult timp în apă. Fiertura se strecura, iar plantele se storceau bine cu mâna ca să se nu se piardă nici un strop din colorant.8 În procesul de vopsire cu coloranţi vegetali se foloseau materiale auxiliare: apa ca solvent pentru colorant folosită la spălarea fibrelor înainte şi după vopsire, iar pentru o mai bună fixare a colorantului pe fibre, a culorii, se foloseau: borşul acru, moarea, piatra acră, taninul, zerul, leşia (apă fiartă cu cenuşă de lemn de fag sau stejar sau coceni de porumb), sarea de bucătărie (de obicei la sfârşitul vopsirii)9. Pentru fixarea culorii în zeamă se adăuga de exemplu piatra acră. Scopul era ca firele să se vopsească frumos şi să nu se decoloreze. Firele se fierbeau în vopseaua obţinută sau se lăsau în vopsea, timp de mai multe zile până se prindea culoarea de ele. Apoi erau bine spălate, clătite cu apă şi oţet şi uscate la soare. Oţetul ţinea culorile vii10.

Plante şi culori pentru vopsit Vopseaua de o anumită culoare se obţine prin fierberea în apă a unor părţi alese din

plantă. O culoare se poate obţine din mai multe plante dar nuanţele sunt diferite.În prezența alaunului lâna se poate vopsi în culoarea galbenă din frunze de dud, frunze de mesteacăn sau muguri de salcie; în albastru din flori de liliac sau din fructe de dud; în culoarea roșie din frunze de drăcilă; în culoarea neagră din coji de nuci.11

7 Tatiana Costinaş, Tehnici de vopsire a fibrelor textile cu coloranţi obţinuţi din produse naturale, în Analele Banatului, Etnografie, vol. 3, 1997 Timişoara, p.303 8 Subiect actant, Nada Marcov, 79 ani, pensionară, sat Diniaş, comuna Peciu Nou, jud. Timiş, 2011 9 Tatiana Costinaş, op. cit., p. 305 10 Subiect actant, Nada Marcov 11 Șofransky , Zina, Geneza și evoluția cromaticii tradiționale în spațiul carpato-danubiano-pontic- Teză de doctorat, Chișinău, 2008, p. 106

10

Roşul se poate obţine și din coji de ceapă roşie, frunze de măr pădureţ, măceş, sfeclă roşie; verdele din frunze proaspete de stejar; galbenul și din coji de ceapă, ramuri de răchită, flori şi rădăcini de sunătoare; albastrul și din viorele.

Concluzii Prin oferta unei vizite altfel decât cea tradiţională ghidată elevii vizitatori sunt supuşi unei participări active care antrenează nivelul lor cognitiv şi afectiv la cote mai ridicate. Orice grup de copii în urma unei vizite la muzeu asimilează cunoştinţe dar cei ce participă la o activitate de descoperire căutând răspunsurile la un chestionar, individual sau în grup, observând şi desenând pe un caiet câteva obiecte expuse, participând şi la un atelier de creativitate sau la un experiment sunt mai câştigaţi. Muzeograful este cel ce poate folosi unelte diferite de pedagogie muzeală în funcţie de vărsta preşcolarilor sau elevilor şi să determine un grad mai puternic de participare a tinerilor vizitatori la aventura cunoaşterii în muzeu organizând vizita cu obiective muzeale şi şcolare care să fie şi împlinite, mizând pe provocarea interesului copiilor şi surprinzându-i. Vizita la muzeu trebuie să fie interesantă, plăcută şi să le stârnească copiilor dorinţa de a reveni. Vizita o putem numi reuşită dacă câţiva copii din grup vor spune că a fost frumos la muzeu şi că o să mai vină.

De asemenea, dascălul de la ciclul primar sau gimnazial folosind fişa-parcurs poate obţine rezultate bune, uneori mai bune cu elevii decât muzeograful, având avantajul cunoaşterii programei şcolare în detaliu şi putând deci suprapune mai lesne peste educaţia şcolară, pe cea muzeală. Dosarul pedagogic uneşte colaborarea dintre muzeograf şi dascăl şi antrenează participarea lor directă la demersul pedagogic şcolar şi muzeal, elevii fiind beneficiarii unei vizite prin care muzeul se defineşte ca un spaţiu al cunoaşterii, al descoperirii, al aventurii, al ludicului şi al creativităţii, obiectul etnografic cu mesajele sale peste timpuri fiind cel ce sensibilizează şi generează sentimente pozitive cu privire la cultura noastră tradiţională. Bibliografie

1. Florescu, Radu Bazele muzeologiei, Curs universitar, Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1999 2. Outils pédagogiques www.ocim.fr 3. Ressources pédagogiques www.quai.branly.fr 4. Dobran, Floarea Biologie, manual pentru clasa a V-a, editura Teora, Bucureşti, 2009 5. Dicţionar explicativ al limbii române, DEX, Academia română, Editura Univers enciclopedic, 2009, Ediţia aIII-a revăzută şi adăugită 6. Costinaş, Tatiana, Tehnici de vopsire a fibrelor textile cu coloranţi obţinuţi din produse naturale, în Analele Banatului, Etnografie, vol.3, 1997, Timişoara 7. www.banaterra.eu