Hayek 1-167

8/18/2019 Hayek 1-167

1/82

F. A. HAYEK sa născut la Viena în 1899. Şia luat doctora-tele în economie şi drept la Universitatea din Viena. In 1931 aprimit o catedră la London School of Economics. A devenitcetăţean britanic în 1938. Din 1950 a predat la Universitatea dinChicago. In anii '60 a fost profesor de economie la AlbertLud

wigsUniversităt din Freiburg. Sa stabilit atunci în Germania.F. A. Hayek a primit premiul Nobel pentru ştiinţe economice în

1974. A murit în anul 1992.Drumul către servitute a apărut în 1944 şi a reprez entat în-

ceputul unei lungi perioade în care interesul lui Hayek pentruanaliza economică sa combinat cu studii constituţionale, cu oamplă perspectivă asupra istoriei, a vieţii sociale. Cele mai im-portante momente, în acest sens, le reprezintă cărţile sale TheConstitution of Liberty (1960) şi trilogia Law, Legislation andLiberty (publicată în anii '70). Prin aceste lucrări, Hayek a con-sacrat renaşterea liberalismului clasic în veacul al XXlea.

Autorii eseurilor incluse în volum sunt Jer emy Shearmur şiKaren I. Vaughn. Jeremy Shearmur sa născut în anul 1948. Afost, între 1971 şi 1979, asistentul lui Karl R. Popper. A predatapoi filozofia la Universitatea din Edinburgh, iar din 1982 faceparte din catedra de ştiinţe politice a Universităţii din Manches

ter. Karen I. Vaughn predă economia la George Mason University, SUA. Este autoarea cărţii John Locke: Economist and SocialScientist (198 0). Preocupările ei se îndreaptă îndeosebi către ana-liza economică a constituţiilor şi studiul proceselor de evoluţie

în viaţa socială.

Friedrich A. Hayek

Drumul către servitute

J E R E M Y S H E A R M U R

HAYEK Şl ÎNŢELEPCIUNEA CONVENŢIONALĂDIN ZILELE NOASTRE

KAR EN I. VAU GHN

CONSTITUŢIA LIBERTĂŢII DIN PERSPECTIVĂEVOLUŢIONISTĂ

Ediţia a IIIa

Traducere deEUGEN B. MARIAN

H U M A N 1 T A SBUCUREŞTI

8/18/2019 Hayek 1-167

2/82

Coperta

GABI DUMITRU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

HAYEK, FRIEDRIC H AUG UST '

Drumul către servitute /Friedrich A. Hayek; postf.: Jeremy Shearmur,

Karen I. Vaughn; trad. de Eugen B. Marian. Ed. a 3a, rev. Bucureşti:

Humanitas, 2006

ISBN 9735011220

I. Shearmur, Jeremy (postf.)

II. Vaughn, Karen I. (postf.)

III. Marian, Eugen B. (trad.)

Univ. Bucureşti Ştiinţe Politice I

321.64 llllllllllllllllllllllllllllilllllllllll

330.342.172 III II I I I

330. 342. 173 || | | | | | |

FRIEDRICH A. HAYEKTHE ROAD TO SERFDOM

Routledgc & Kegan Paul, 1 9 8 6© Friedrich A. HayekJeremy Shearmur, „Hayek and the Wisdom of the Age" şiKaren I.Vaughn, „The Constitution of Liberty from an EvolutionaryPerspective", în volumul Hayek's „Serfdom" Revisited.Q The Institute of Economic Affairs, London, 1984

©HUMANITAS, 1 9 9 3 , 2 0 0 6 , pentru prezenta versiune românească

EDITURA HUMANITAS

Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România

tel. 021/317 18 19, fax 021/317 18 24

www.humanitas.roComenzi CARTE PRIN POŞTA: tel. 021/311 23 30,

fax 021/313 50 35, C.P.C.E. ' CP 14, Bucureşti

cmail: [email protected] www.librariilchumanitas.ro

ISBN 9735011220

Cuvânt înainte

Prima datorie a cuiva care este de profesie cercetător al vieţii social e, at unci când scrie o cart e cu conţinut pol itic , es tesă enunţe fără echivoc acest lucru. Cartea pe care o aveţi înfaţa ochilor este o carte politică. Nu doresc să ascund acestlucru, dândui bunăoară titlul mai elegant şi mai ambiţiosde eseu în domeniul filozofiei sociale. Oricare ar fi însădenumirea la care aş recurge, esenţial rămâne faptul că totce voi avea de spus decurge dintrun set de valori fundamen-

tale. O a doua, şi nu mai puţin însemnată datorie, de carenădăjduiesc a mă fi achitat în această carte, este aceea de apune cu claritate în evidenţă aceste valon fundamentale decare depinde întreaga argumentare.

La cele scrise mai sus aş vrea să adaug o precizare: cu totcaracterul ei politic, sunt cât se poate de sigur că scrierea aceas-ta nu exprimă convingeri izvorâte din interese personale. Nu

văd nici un temei în baz a căru ia sar put ea susţ ine că ti pulde societate care mi se pare dezirabilă mie ar oferi mai multeavantaje unui om ca mine decât mani majorităţi a populaţiei.Din contră, colegii mei socialişti îmi atrag întotde auna atenţiaasupra faptului că aş ocupa, ca economist, o poziţie mult mai

importantă în tipul de societate căreia eu mă opun — dacă aşputea, desigur, să ajung să accept valorile lor. De asemenea,sunt tot atât de sigur că respingerea de către mine a acestor

vede ri nu provin e din educaţia pri mit ă în tinereţe, căci eleconcordă cu valorile îmbrăţişate de mine pe atunci, valori caremau condus la practicarea profesiei de cercetător al fenome-nelor economice. Pentru cei obişnuiţi să caute motive de ordinpersonal în spatele oricărei opinii politice îmi voi permite să

http://www.humanitas.ro/mailto:[email protected]://www.librariilchumanitas.ro/http://www.librariilchumanitas.ro/mailto:[email protected]://www.humanitas.ro/

8/18/2019 Hayek 1-167

3/82

6 CUVÂNT ÎNAINTE

adaug că am de fapt toate motivele posibile pentru a nu scriesau publica această carte. Textul ei va supăra cu siguranţă mulţioameni cu care ţin să mă aflu în termeni amicali; scrierea eima silit să las deoparte lucrări pentru care mă simt mult maipregătit şi cărora le acord, pe termen lung, o mai mare im-portanţă; în plus, mai presus de orice, este cert că va dăunareceptării rezultatelor muncii mele strict academice, spre caremă simt cu precădere înclinat.

O trăsătură aparte şi îngrijorătoare a dezbaterilor actualeasupra politicii economice viitoare — de care publicul nu arecunoştinţă decât întro măsură insuficientă — ma făcut totuşisă consider scrierea acestei cărţi o îndatorire de la care nu potsă mă sustrag. De câţiva ani, majoritatea economiştilor au de-

venit roti ţe ale maşinări ei de răzb oi şi, din pr ici na poz iţi il orlor oficiale, nu au cum lua parte la dezbateri; opinia publicăa ajuns să fie călăuzită în problemele de politică economică,

înt ro măsur ă alar mantă, de amatori şi de impost ori, de oa-

meni care au de adus apă la moara lor sau au de vânzare unpanaceu universal. In aceste condiţii, cineva care mai are încărăgazul trebuincios pentru a compune o carte nu este îndrep-tăţit să ţină pentru si ne îngrijorarea pe care tendinţele actual eo generează probabil şi în minţile unor oameni care nu dis-pun de timpul necesar exprimării ei în public, deşi, în alte

împre jurări , ar fi lăsat bucur os pe seama altora, mai compe -tenţi şi mai autorizaţi, discutarea problemelor de politică na-ţională.

Ideea centrală a acestei cărţi a fost schiţată mai întâi întrunarticol intitulat „Libertatea şi sistemul economic", apărut înContemporary Review, numărul din aprilie 1938, republi-cat ulterior (1939) înt ro versiune mai amplă în seria „PublicPolicy Pamphlets" care apare la University of Chicago Presssub îngrijirea profesorului H.D. Gideonse. Trebuie să mul-ţumesc revistei şi editurii amintite pentru permisiunea de areproduce anumite pasaje.

London Scbool of Economics,

Cambridge, decembrie 1943.

Prefaţă la ediţia din 1976

Această cart e, scri să în orel e mele lib ere, înt re 1940 şi1943, când mintea îmi era ocupată în primul rând de pro-

blemele de teor ie economi că pură, a deveni t pent ru mine,după cum era de aşteptat, punctul de plecare a mai bine detreizeci de ani de muncă întrun nou domeniu. Aceastăprimă încercare întro nouă direcţie de cercetare a fost pro- vocată de nemulţumirea stârnită în mi ntea mea de inte rpre-

tarea complet greşită dată în cercurile „progresiste" englezecaracterului mişcării naziste. Aşa am ajuns mai întâi săadresez un memorandum directorului din acea vreme de laLondon School of Economics, Sir William Beveridge, prinintermediul unui articol publicat în Contemporary Review(1938), articol pe care lam amplificat apoi, la solicitarea pro-fesorului Henry Gideonse de la Universitatea din Chica-go, şi lam publicat în seria „Public Policy Pamphlets". încele din urmă, când am constatat că toţi colegii mei brita-nici mai competenţi erau absorbiţi de activităţile presantelegate de ducerea războiului, am extins textul, în pofidaezitărilor avute, dândui forma cărţii de faţă. Cu tot succesul

surprinzător al cărţii — ediţia americană, iniţial neprevăzută,având un ecou chiar mai mare decât cea engleză —, multă vre me nu mam simţ it î ntr u tot ul fericit de această reuş ită .Deşi declarasem cu francheţe de la bun început că este vorba despre o carte politică, majoritatea colegilor mei din dome-niul ştiinţelor sociale mau făcut să mă simt ca şi cum miaşfi folosit priceperea pentru o cauză greşită şi eram eu însumistingherit pentru că, trecând dincolo de studiul tehnic al

8/18/2019 Hayek 1-167

4/82

8 PREFAŢĂ

economiei, sar fi putut sămi fi depăşit competenţa. Nu voimenţiona aici furia stârnită de carte în anumite cercuri saucurioasa deosebire dintre primirea ce 1 sa făcut în Marea Britanie şi cea din Statele Unite, primire despre care am scris

câte ceva în prefaţa la prima ediţie de masă apărută în SUA.Doar pentru a ilustra tonul unei reacţii răspândite, voi amintică un filozof binecunoscut, al cărui nume nu1 voi menţiona,ia scris altui filozof pentru ai reproşa că a lăudat aceastăcarte scandaloasă pe care „bineînţeles că [el] nu a citito"!

Deşi mam străduit din răsputeri să revin la ştiinţele eco-nomice propriuzise, nu mam putut nicicând elibera de sen-timentul că problemele la a căror rezolvare mă angajasem

întrun mod atât de nepremedit at erau m a i arzătoare ş i m a iimportante decât cele ale teoriei economice şi nici de ideeacă multe din cele susţinute în prima mea schiţă necesitauclarificare şi elaborare. In acelaşi timp, când am scris cartea,

nu scăpasem pe cât ar fi trebuit de toate prejudecăţile şi su-perstiţiile care domină în genere opinia publică şi nici nu

învăţ ase m î ncă să desl uşesc toat e confuzi ile ter mino logic eşi conceptuale de care de atunci am devenit foarte conştient.De asemenea, tentativa de a discuta consecinţele politici i so-cialiste, întreprinsă în această carte, este fireşte incompletăfără o prezentare exactă a elementelor pe care le presupuneexistenţa unei ordini de piaţă ce funcţionează în mod cores-punzător şi a roadelor unei asemenea ordini. Munca pe caream depuso ulterior în acest domeniu a fost consacrată aces-tei din urmă probleme. Aceste eforturi de a explica naturaunei ordini a libertăţii sau concretizat întrun prim rezul-tat substanţial în 1960, când am public at Constituţia libertăţii,o carte în care înce rc mai ales să refor mulez şi să fac m a icoerente doctrinele liberalismului clasic al secolului al nouă-sprezecelea. Conştiinţa faptului că o asemenea reenunţarea liberalismului clasic lăsa fără răspuns o serie de între băricheie ma condus atunci la un efort ulterior de a furnizapropriile mele răspunsuri, desfăşurate pe parcursul unei tri

PREFAŢĂ 9

I' >)',n intitulate Lege, legislaţie şi libertate, din care primul vo-lum a apărut în 1973, al doilea în 1976 şi al treilea este aproa-pe gata*.

Pc parcursul ultimilor douăzeci de ani, în decursul căroraII

.un absorbit de aceste studii, socot că am aflat multe despreproblemele discutate în această carte, pe care nu cred să o11 i ecitit vreodată în acest interval . Acum, du pă ce, pentrui Si i ic această prefaţă, am recitito, nu mă mai simtîndemn. ii s ă cer scuze, ci m a i degrabă sunt mândru de cele scriII in ea. Nu mai puţin mândru mă simt de intui ţia care m afftcul să o dedic „Socialiştilor din toate partidele". Intradcvâr, deşi am aflat de atunci multe lucruri pe care nu leII i.i 111 când am scriso, am fost surprins să constat, în multel< icuri, câte idei, confirmate de cercetările ulterioare, le în-ţelesesem încă de la începutul eforturilor mele. Cu toate căI I . H l.ijeluiesc ca experţii să găsească mai folositoare parcurge-

rea lucrărilor mele ulterioare, sunt gata să recomand fărăezitare această carte de început oricărui cititor care vrea ointroducere simplă şi netehmcă în ceea ce este şi astăzi unailiniie problemele cele mai îngrijorătoare cărora le vom aveade făcut faţă.

Cititorul va întreba probabil dacă aceasta înseamnă că'•nul încă dispus să apăr toate concluziile fundamentale ale

Acestei cărţ i; răspunsul la această înt reba re este c ategor ic po/il i v. Cea mai importantă rezervă pe care aş formulao sedatorează modificării în această perioadă a terminologiei;din acest motiv, sar putea ca discursul cărţii să fie greşit înţeles. Când am scris cartea, socialism însemna, fără doar şi

I >< late, naţi onaliz area mijloa celor de produc ţie şi planificai ci centralizată a economiei pe care aceasta o făcea posi-

bilă şi necesară. In acest sens, Sued ia ani lor şaptezec i estemult mai puţin socialistă decât Marea Britanie sau Austria,I Ieşi Suedia este considerată o ţară mult mai socialistă. AceasI.I se datorează mai ales faptului că socialismul a ajuns să

* Voi. III a apărut în 1979 (n. ed. rom.).

8/18/2019 Hayek 1-167

5/82

10 PREFAŢĂ PREFAŢĂ 11

crederea naivă în bunele intenţii ale deţinătorilor puterii to-talitare au înregistrat o creştere sensibilă în ultimele trei de-cenii.

Multă vreme mia displăcut să fiu mai cunoscut graţieunei cărţi pe care am considerato ca pe o scneremanifestconsacrată momentului respectiv decât pentru opera meastrict ştiinţifică. După ce am recitit cartea în lumina a trei-zeci de ani de reflecţie ulterioară asupra problemelor ridi-cate acolo, nu mai am acest simţământ. Lucrarea conţine,poate, multe afirmaţii pe care, atunci când am scriso, nule puteam demonstra în mod convingător, dar ea a reprezen-tat un efort autentic de a descoperi adevărul şi cred că a gene-rat intuiţii ce îi vor ajuta chiar şi pe cei care nu sunt de acordcu mine să evite primejdii grave.

F. A. Hayek

îns emne mai ales redi str ibuire a pe scară largă a veni tur ilo rprin intermediul impunerilor fiscale, precum şi prin insti-tuţiile create de statul bunăstării. In funcţionarea acestoradm urmă, efectele pe care le discut în această carte ies la lu-mină mai lent, pe căi relativ ocolite şi în mod imperfect. Credcă rezultatul ultim tinde să fie în mare măsură acelaşi, deşiprocesul prin care se ajunge la acest rezultat nu este iden-tic cu cel descris în această carte.

Sa susţinut adesea că aş fi afirmat că orice mişcare în di-recţia socialismului este sortită să conducă la totalitarism.Chiar dacă această primejdie există, nu aceasta este teza cărţii.Ea conţine un avertisment referitor la corectarea principii-lor politicii noastre: câtă vreme nu remediem aceste prin-cipii, vor surveni consecinţe neplăcute, pe care cei mai mulţidmtre sprijinitorii acestei politici nu le doresc.

Unde îmi dau acum seama că am greşit în această carte

este mai ales în privinţa semnificaţiei experienţei comunis-te din Rusia — o eroare scuzabilă, poate, dacă ne amintimcă Rusia era aliata noastră în război; am subevaluat sem-nificaţia negativă a acestei experienţe şi nu mam eliberatcomplet de toate superstiţiile legate de intervenţionismulstatal. Prin urmare, am făcut unele concesii pe care acumle socotesc neîntemeiate. Nu conştientizasem încă pe deplin

înr ăutăţi rea gravă a stăr ii de lucr uri , sub anu mit e aspect e.De pildă, mai tratam încă la modul retoric întrebarea dacă,

în condi ţii le în care Hit ler obţi nuse puteri le sale neli mitatepe căi strict constituţionale, „sar găsi cineva care să susţinăcă în Germania se mai poate vorbi de supremaţia dreptu-

lui ?" (p. 99), pentru ca să descopăr mai târziu că profesoriiHans Kelsen şi Harold J. Laski şi probabil mulţi alţi juriştişi politologi socialişti care au urmat exemplul acestor influ-enţi autori au susţinut chiar acest lucru. In general, studiululterior al tendinţelor din evoluţia gândirii şi instituţiilorcontemporane nu a făcut decât să sporească neliniştea şi în-grijorarea mea. Iar atât influenţa ideilor socialiste, cât şi în

8/18/2019 Hayek 1-167

6/82

8/18/2019 Hayek 1-167

7/82

14 INTRODUCERE

acelaşi „realism" contrafăcut şi chiar cinism, aceeaşi accep-tare fatalistă a „tendinţelor inevitabile". Din zece învăţămin-te pe care cei mai gălăgioşi reformatori ar vrea cu nerăbdaresă le tragem din acest război, cel puţin nouă sunt identicecu concluzii reţinute în Germania în urma Primului RăzboiMondial şi care au contribuit mult la apariţia sistemului na-zist. Voi avea prilejul să arăt pe parcursul acestei cărţi cămai există şi un mare număr de alte aspecte în care, la o dis-tanţă de cincisprezece până la douăze ci şi cinci de ani, păr empe cale de a urma exemplul Germaniei. Cu toate că nimănuinui place să i se reamintească acest lucru, nu au trecut mulţ iani de când politica socialistă a Germaniei era socotită îngeneral, de către persoane progresiste, un exemplu bun deurmat, tot aşa cum de curând Suedia a fost modelul cătrecare se îndreptau privirile progresiştilor. Toţi cei căroraamintirile le permit să ajungă cu gândul mai departe în tre-

cut ştiu cum, cel puţin vreme de o generaţie înainte de PrimulRăzboi Mondial, gândirea şi practica germană au influenţatidealurile şi strategia politică din Anglia.

Cam jumătate din viaţa sa de adult autorul şia petrecuto în Aus tr ia natal ă, î n st râns cont act cu v iaţ a i ntel ectuală dinGermania; iar cealaltă jumătate a trăito în Statele Unite şi

Angli a. în cei doisprezec e ani de când Ang lia a devenit c ămi-nul său, sa convins tot mai mult că măcar o parte dintreforţele care au distrus libertatea în Germania se regăsesc şiaici, iar atât caracterul, cât şi izvorul acestei ameninţări sunt— dacă e cu putinţă aşa ceva — încă şi mai puţin înţelese de-cât erau în Germania. Ce nu se vede încă este tragedia supremă,

faptul că în Germania tocmai oameni de bunăcredinţă, oa-meni care erau admiraţi şi socotiţi drept modele în ţara lor,au deschis calea, dacă nu cumva chiar au dat naştere efec-tiv forţelor care reprez intă acu m tot ceea ce ei detestă. Şansanoastră de a evita să împărtăşim aceeaşi soartă depinde însăde faptul dacă vom privi pericolul drept în faţă şi dacă vomfi gata să ne revizuim până şi cele mai îndrăgite speranţe şiambiţii, în cazul în care ele se dovedesc a fi sursa primejdiilor

INTRODUCERE 15

I .11 c ne pândesc. Deocamdată există puţine semne care săII i i lice că am avea curajul intelectual să r ecunoaştem în forul

Itru lăuntric că neam înşelat. Puţini sunt dispuşi să ad-u n i , i că ascensiunea fascismului şi nazismului nu a fost oreocţie împotriva tendinţelor socialiste ale perioadei preceOOntC, ci un rezultat al acestor tendinţe. Chiar şi atunci când

li înănarea multora dintre trăsăturile oribile ale regi murilorI n t e r n e din Rusia comunistă şi Germania naţionalsocialistăI ftjuns să fie larg recunoscută, acesta a continuat să fie un"I. var pe care majoritatea oamenilor nu erau dispuşi să1li i cp te. Urmarea este că mulţi oameni care se consideră infinil superiori abera ţiil or naziste şi urăsc sincer toate manifi stările sale slujesc în acelaşi timp idealuri a căror înfăptuire. I I conduce dea dreptul către tirania detestată.

( )rice fel de paralele trasate între evoluţ iile unor ţări difei n i sunt bineînţeles înşelăt oare; eu nu îmi bazez însă argu-

mentarea în primul rând pe aceste paralele. Nici nu susţin• I Aceste evoluţii sunt inevitabi le. Dacă ar fi, nici nu ar aveaII isl să scriu această carte. Ele pot fi prevenite, dacă oamenii[li dau seama din timp unde pot duce strădaniile lor. Până01 11 1 rând, exista însă numai o slabă speranţă că vreo încerl arc de ai face să vadă primejdia ar putea avea succes. SeI 'i i e că a sosit totuşi momentul de a avea o dezbatere proI I I n i la asupra întregii probleme. Nu numai că existenţa pro

bl eme i este rec unos cut ă pe o scar ă mai largă, dar sunt şimotive speciale care, în conjunctura dată, ne obligă să oftbordăm frontal.

Se va spune poate că nu este momentul pentru a pune o

I 'i i >l)lcmă ce stârneşte conflicte aprige de opinii. Socialismuldespre care vorbim nu este însă o opţiune a unui partid, iarI 'i i >l>lemele pe care le discutăm au prea puţin de a face cui I lestiunile ce formează obiectul disputelor dintre partideleBolit ice. Problema pe care o punem nu se schimbă dacă uneIC grupări vor mai puţin socialism decât altele, dacă unele W " sociali sm mai c u seamă în inte resul unui g rup, iar a ltel e1 1 1 1 1 iteresul altui grup. Aspectul important avut aici în vedere

8/18/2019 Hayek 1-167

8/82

16 INTRODUCERE

este că oamenii ale căror opinii influenţează evoluţia situa-ţiei în Anglia sunt acum cu toţii socialişti, întro măsură maimare sau mai mică. Faptul că nu mai sunt la modă declaraţi-ile de genul „acum suntem cu toţii socialişti" nu se datoreazădecât caracterului prea evident al acestui enunţ. Necesitatea

mersului către socialism este acceptată ca un lucru neîndo-ielnic, iar majoritatea oamenilor încearcă doar să valorifi-ce această mişcare în interesul unei anumite clase sau grup.

Ne mişcăm în această direcţie din pricină că aproape fie-care doreşte acest lucru. Nu există fapte obiective care săfacă această mişcare inevitabilă. De altfel, la tema inevitabi-lităţii vom reveni atunci când vom discuta despre „planifica-re", întrebarea fundamentală este unde ne va duce toatăaceastă mişcare. Nu este oare posibil ca, dacă oamenii alecăror convingeri îi dau acum acestei mişcări un avânt irezis-tibil ar începe să vadă ceea ce deocamdată îi îngrijorează doarpe puţini, şi ei să dea înapoi îngroziţi, abandonând căutarea

care vreme de jumătate de veac ia absorbit pe atâţia oamenide bunăcredinţă ? Direcţia către care ne vor conduce aces-te credinţe comune ale generaţiei noastre nu constituie numaiproblema unui singur partid, ci o problemă de cea mai mareimportanţă a fiecăruia dintre noi. în strădania noastră de afăuri viitorul conform unor idealuri elevate, se poate oare

înc hip ui o tra ged ie mai mare decât aceea de a da naşt ere,fără să ne dăm seama, unei realităţi complet opuse celei cătrecare am năzuit ?

Există, în clipa de faţă, un motiv chiar mai presant de aface un efort serios pentru a desluşi forţele care au creat naţionalsocialismul: nevoia de a înţelege cu cine ne luptăm şicare este miza acestei confruntări. Nimeni nu poate nega căne sunt încă prea puţin limpezi idealurile pozi tive pentru carene luptăm. Ştim că vrem să fim liberi să ne orânduim viaţadupă propriile noastre idei. Conştientizarea acestui aspectal idealurilor noastre este un lucru însemnat, dar ea nu estesuficientă. Nu este suficientă pentru a ne insufla convingerileferme de care avem nevoie în faţa unui inamic ce se foloseşte

INTRODUCERE 17

de propagandă ca de o armă de bază, utilizândo nu doar în formele ei cele mai sfruntate , ci şi î n ce le mai subt ile . Deşi mai mic ajutor este o astfel de înţelegere a idealului li- bertă ţii în ţări le aflate sub con tro lul put eri lor Axei şi în altepărţi, unde efectul propagandei Axei nu va dispărea odată

cu înfrângerea ei militară. Dacă vrem să le arătăm altora călupta noastră are ţeluri care merită să capete sprijinul lor şidacă vom dori să clădim o nouă Europă, ferită de fisurilecare au dus la surparea celei vechi, o astfel de înţelegere aidealurilor noastre este insuficientă.

Este deplorabil faptul că englezii, atât în raporturile lorcu dictatorii, înainte de război, cât şi în încercările lor de aface propagandă şi de a lămuri ţelurile lor în acest război,au dat dovadă de ezitare lăuntrică şi de nesiguranţă în for-mularea scopurilor urmărite, care pot fi explicate numaiprintro percepere confuză a propriilor idealuri şi a naturiideosebirilor dintre ei şi inamici. Neam înşelat tot atât de

^ mult când am refuzat să admitem că inamicul , care profesaN ^ » câteva dintre crezuri le pe care le împăr tăş im şi noi, este sin

V rv cer, ca şi atunci când am pre supu s că alte afirmaţii ale salerr >s* sunt sincere. Nu au căzut pradă iluziei că partidul naţio^ nalsocialist este în slujba capital ismului şi se opune oricăro r

forme de socialism atât partidele de stânga, cât şi cele dedreapta ? Câte aspecte ale sistemului hitlerist nu neau fostpropuse drept modele, de către oameni de la care teai fi aş-teptat cel mai puţin să facă acest lucru şi fără ca autorii aces-tor propuneri să fie conştienţi că aspectele respective suntindisolubil legate de acel sistem şi sunt incompatibile cusocietatea liberă pe care sperăm să o menţinem ? Este înspăi-mântător cât de multe erori am comis noi înainte şi dupăizbucnirea războiului din pricină că nu înţelegem cu cinene confruntăm. Este ca şi cum nu am vrea să vedem înlănţui-rea de factori care a produs totalitarismul din cauză că ast-fel sar topi iluzii scumpe nouă, de care ne agăţăm cu hotărâre.

în rapo rtu ril e noast re cu germa nii nu v om avea nic iodatăsucces până nu v o ^j nc ep e^ ae t es y j s i evoluţia idei lor

POUîlCE

8/18/2019 Hayek 1-167

9/82

INTRODUCERE

după care se călăuzesc ei acum. Teoria după care germanii,ca popor, sunt răi din fire se poate cu greu susţine, iar re-luarea ei în clipa de faţă nu face prea multă cinste celor careo îmbrăţişează. Ea lezează onoarea lungului şir de englezicare, în ultimi i o sută de ani, au prelua t lucruri mai . bune

sau mai puţin bune din gândirea germană. Ei trec cu vede-rea faptul că, acum optzeci de ani, John Stuart Mill a găsitsursa de inspiraţie pentru marele său eseu Despre liberta-te cu precădere în opera a doi germani, Goethe şi Wilhelm

von Humb ol dt 1, şi uit ă că doi dintre cei mai influenţi pr e-cursori intelectuali ai naţionalsocialismului, Thomas Carlyle şi Houston Stewart Chamberlain, erau unul scoţian şialtul englez. Teoria amintită, în formele ei cele mai rudimen-tare, este dea dreptul ruşinoasă, cei care o susţin însuşinduşi de fapt ideile cele mai urâte din teoriile rasiale germane.Nu se pune problema de a stabili de ce germanii, ca naţiune,ar avea o fire rea, căci din naştere nu vor fi fiind astfel mai

mult decât alţii, ci de a preciza împrejurările care, în ultimiişaptezeci de ani, au făcut posibilă ascensiunea treptată şi,până la urmă, victoria unei anumite familii de idei, care adus la punerea în fruntea ţării a celor mai răi. Mai mult decâtatât, este foarte periculos să urâm în mod nediscriminat totce este german, în loc să respingem anumite idei care îi do-mină acum pe germani, deoarece această ură îi face pe ceice se lasă în voia ei orbi la ameninţări reale. Atitudinea derespingere globală este de temut pentru că ea nu reprezintăadesea decât o cale de a scăpa de recunoaşterea faptului căanumite tendinţe nu îşi exercită influenţa numai în Germaniaşi totodată o cale de a menţine nerevizuite sau de a nu elimi-

na anumite crezuri preluate de la germani şi de care suntemtot atât de fermecaţi cum erau şi germanii. Este o îndoităprimejdie, deoarece teza că sistemul nazist a fost zămislit

1 î ntrucâ t unele persoane ar putea socoti drept exagerată această afirmaţiepoate că merită să fie citată mărturia lordului Morl ey, care în volumul săuRecollections vorbeşte despre „observaţia binecunoscută" că principala temăa eseului On Liberty „nu este originală, ci provine din Germania".

INTRODUCERE 19

doar din pricina ticăloşiei specifice germanilor va deveniprobabil pretextul pentru a ni se impune instituţiile înseşicare au produs această ticăloşie.

Interpretarea evoluţiei situaţiei din Germania şi Italia pecare o voi oferi în această carte diferă foarte mult de cea pecare neo propun mai toţi observatorii străini şi majorita-tea exilaţilor proveniţi din aceste ţări. Această interpretare

însă, dacă este în teme iat ă, va expl ica tot odat ă de c e e ste im-posibil ca o persoană care împărtăşeşte, ca mai toţi exilaţiişi corespondenţii ziarelor engleze şi americane, vederile so-cialiste acum predominante să vadă evenimentele din per-spectiva adecvată.2

Părerea superficială şi eronată după care naţionalsocialismul ar fi doar o reacţie a celor care şiau văzut privilegiilesau interesele periclitate de progresele socialismului a fost

în mod firesc sus ţin ută de către toţi cei care — deş i au acti - vat cândva în cadrul mişcării de i dei care a dus la naţ ionalsocialism — sau oprit pe o anumită treaptă a acestei evoluţii,ceea ce ia adus în conflict cu naziştii şi ia forţat să pără-sească ţara. Faptul că, numeric, aceşti oameni reprezentausingura opoziţie consistentă faţă de naţionalsocialism nu

înseamnă nimic altceva decât că, în sens larg, practic toţi ge rma-nii deveniseră socialişti şi că liberalismul în sens vechi fusesedat la o parte de către socialism. Sper să pot arăta cum con-flictul existent în Germania între „dreapta" naţionalsocia

2 Cât de puternic pot fi influenţate de optica predominant stângistăa corespondenţilor din străinătate ai presei naţionale originile răspân-dite în toate mediile dintro ţară întreagă, chiar şi în cele mai conserva-

toare, se vede prea bine din părerile aproape unanim împărtăşite în America în leg ătur ă c u rel aţii le dint re Mare a Brit anie şi India . Pe de altă part e,englezul doritor să înţeleagă evenimentele de pe continentul european,

în per spec tiv a lor adev ărată , treb uie să chib zuia scă serio s asup ra posi - bil ităţ ii c a vede rile sale să fi fost defor mate, în ace eaşi m anie ră şi din ace-leaşi motive. Această constatare nu urmăreşte câtuşi de puţin să umbreascăsinceritatea vederilor profesate de corespondenţii de presă externi englezişi americani. Dar oricui cunoaşte genul de cercuri locale cu care corespon-denţii de presă ajung de obicei în contact strâns nui va fi greu să înţeleagăizvorul părtinirilor acestora.

8/18/2019 Hayek 1-167

10/82

20 INTRODUCERE

listă şi organizaţiile de „stânga" nui altceva decât genul deconflict care se naşte între facţiunile socialiste rivale. Dacăinterpretarea oferită dc mine este corectă înseamnă însă că,deşi animaţi de cea mai mare bunăvoinţă, mulţi dintre aceştirefugiaţi socialişti, cramponânduse de credinţele lor, con-

tribuie la aducerea ţării lor adoptive pe drumul pe care amers Germania.

Ştiu că mulţi dintre prietenii mei englezi au fost uneorişocaţi de opiniile semifasciste pe care le auzeau din când încând exprimate de refugiaţi germani ale căror convingeri au-tentic socialiste nu puteau fi puse la îndoială. In pofida fap-tului că englezii au pus aceste aserţiuni pe seama originiigermane a celor care leau formulat, adevărata explicaţie estecă autorii acestor aserţiuni sunt socialişti a căror experienţăia făcut să parcurgă mai multe etape decât socialiştii din

Angl ia. Desi gur, este adev ăra t că soc ial işt ii di n Germa niaau găsit un sprijin în ţara lor în anumite trăsături ale tradiţiei

prusace; dar această înrudire dintre prusianism şi socialism,cu care sau fălit în Germania ambele tabere, nu face decâtsă coroboreze teza noastră de bază.3

Ar fi îns ă o greşeală să cre dem că ele ment ul speci fic ger-man, mai degrabă decât cel socialist, a produs totalitarismul.Germania avea în comun cu Italia şi cu Rusia predomina-rea ideilor socialiste şi nu spiritul prusac — iar naţionalsocialismul a izvorât din sânul maselor şi nu al claselor crescute

în t radi ţia prusacă şi a fost îmbrăţiş at în pr imu l rând de cătreaceste mase.

3 Este incontestabilă, şi a fost recunoscută deschis încă de către primiisocialişti francezi, realitatea existenţei unei oarecare înrudiri între socia-lism şi structura statului prusac, organizat în mod conştient de sus în jos,ca în nici o altă ţară. Cu mult mainainte ca idealul de a conduce între-gul stat ca pe o uzină unică să fi inspirat socialismul secolului al XlXlea,poetul prusac Novalis deplânsese deja faptul că „nici un alt stat nu a fost vreo dată admi nist rat în aseme nea măsu ră după mode lul unei uzi ne caPrusia de la moartea lui Frederic Wilhelm încoace". (Cf. Novali s [Friedrich

von Harde nber g] Glauben u nd Liebe, oder derKbnig und die Konigin,1798.)

CAPITOLUL I

DRUMUL ABANDONAT

„Un program porneşte nu de la principiul că gene-raţia noastră a asistat la falimentul sistemului iniţia-

tivei libere motivate dc profit, ci de la ideea că acestsistem nu a fost pus încă la încercare."

F. D. ROOSEVELT

Când mersul civilizaţiei se frânge, când locul progresuluineîntrerupt cu care ne obişnuisem este luat pe neaşteptatede racile asociate de noi cu trecute epoci de barbarie, primareacţie este să dai vina pe orice altceva decât pe propriilenoastre persoane. Nu au fost îndrumate strădaniile noas-

tre de ideile cele mai luminate, nu au lucrat minţile cele maialese pentru a face lumea noastră mai bună ? Nu sau în-dreptat toate eforturile şi speranţele noastre către o mai marelibertate, dreptate şi prosperitate ? Dacă rodul acestor efor-turi este atât de departe de ţeluri, dacă, în loc să ne bucurămde libertate şi prosperitate, suntem pândiţi de robie şi mi-zerie, nu cumva este limpede că forţe sinistre ne vor fi de-

jucat inte nţii le, tra nsf ormâ ndu ne în vic ti mele unei put erimalefice, pe care trebuie să o învingem înainte de a ne re-lua mersul către stări de lucruri mai bune ? Oricât de mariar fi diferenţele dintre noi atunci când identificăm vinova-tul — găsit fie în persoana capitalistului ticălos, fie în spi-

ritul perfid al unei naţiuni, fie în neghiobia înaintaşilornoştri, fie întrun sistem social care, în pofida faptului căam luptat împotriva lui vreme de o jumătate de veac, nu este

încă pe depli n înl ăturat — de un l ucru sunt em cu toţri si gur i:eroarea nu se poate afla în ideile călăuzitoare ale ultimei ge-neraţii, idei care au fost adoptate de majoritatea oamenilorde bunăcredinţă şi au determinat prefaceri profunde în viaţanoastră socială. Suntem gata să acceptăm aproape orice

8/18/2019 Hayek 1-167

11/82

22 ORUMUL CĂTRE SERVITUTE

explicaţie a crizei actuale a civilizaţiei noastre, cu o singurăexcepţie: nu suntem dispuşi să admitem că starea actuală alumii ar fi rezultatul unei veritabile erori comise de cătrenoi şi că urmărirea unora dintre idealurile cele mai draginouă a produs rezultate complet opuse celor la care ne aş-teptam.

Câtă vreme energiile noastre sunt absorbite de efortul dea încheia în mod fericit acest război, ne este greu să ne amin-tim că valorile în numele cărora ducem războiul erau amenin-ţate şi în Anglia şi erau distruse în alte părţi. Deşi idealurileopuse sunt deocamdată întruchipate de naţiuni ostile unaalteia, aflate în luptă pentru existenţa lor, nu trebuie să uitămcă acest conflict sa născut dintro ciocnire de idei în sânul aceea ce era, nu cu mult timp în urmă, o civilizaţie europeanăcomună şi că tendinţele care au culminat cu instaurarea sis-temelor totalitare nu erau răspândite doar în ţările care leau

căzut pradă. Deşi prima sarcină trebuie să fie acum câştiga-rea războiului, victoria astfel obţinută nu va fi decât o nouăocazie de a ne confrunta cu problemele sociale fundamenta-le şi de a găsi o cale de a scăpa de soarta avută de civilizaţii

înr udi te.

Este cam dificil să te gândeşti acum la Germania şi Italiasau la Rusia sovietică nu ca la nişte lumi străine Occidentu-lui, ci ca la roadele evoluţiei unei gândiri împărtăşite şi decătre noi; cel puţin atunci când îi avem în vedere pe adversa-rii noştri, este mai facilă şi mai reconfortantă ideea că ei suntcu totul altfel decât noi şi că tot ce sa petrecut la ei nu sepoate repeta în Anglia. Cu toate acestea, înainte de ascensiu-

nea sistemului totalitar, istoria acestor ţări avea puţinetrăsături nefamiliare nouă. Conflictul extern a fost generatde o transformare a gândirii europene pe care alţii au trăitomult mai intens decât noi şi care ia adus astfel pe poziţiiostile idealurilor noastre, dar care nea afectat şi pe noi.

Englezilor le vine greu să înţeleagă, poate tocmai din pri-cină că, spre norocul lor, au rămas în urmă în procesul aces-ta de transformare, că o schimbare a ideilor şi forţa voinţei

DRUMUL ABANDONAT 23

umane au adus lumea în starea actuală, chiar dacă oameniinu au prevăzut deznodământul, şi că nici o modificare spon-tană a realităţii nu nea obligat să ne adaptăm gândirea lanoi stări de lucruri. Mai vorbim şi astăzi despre idealurilecare ne călăuzesc şi au călăuzit şi generaţia precedentă ca

despre nişte idealuri care abia urmează săşi găsească îm-plinirea şi nu suntem conştienţi că în decursul ultimilordouăzeci şi cinci de ani aceste idealuri au schimbat nu nu-mai lumea, ci şi Anglia. Mai credem şi acum că până maiieri ne ghidam după ideile calificate în mod vag drept ideiale secolului al nouăsprezecelea sau după principiul lais

sezfaireulul. In comparaţie cu alte ţări sau din punctul de vedere al cel or nerăbdăto ri să accele rez e schimbarea, An-glia oferă unele motive pentru o asemenea convingere. Cutoate că Anglia, până în 1931, a înaintat doar lent pe caleape care alţii io luaseră înainte, lucrurile evoluaseră suficientde mult pentru ca numai cei capabili săşi amintească de vre-murile dinaintea Primului Război Mondial să mai ştie cumarăta o lume liberală. 4

Asp ect ul cruc ial , pe care eng lez ii nu1 ses ize ază în bunămăsură, este legat nu atât de amploarea schimbărilor careau avut loc în decursul ultimei generaţii, cât de faptul că elemarchează o răst urnare a direcţiei în care evoluau lucrurilepână acum în planul ideilor noastre şi al ordinii sociale, în ai nt e cu cel pu ţi n dou ăzeci şi cinc i de ani ca spe ctr ul

4 Chiar în anul acela Raportul Macmillan putea să vorbească despre„schimbarea de viziune a guvernului acestei ţări în ultima perioadă,

preocuparea crescândă, indiferent de partid, faţă de administrarea vie-ţii oamenilor" , şi adăuga că: „Parlamentul se află tot mai angajat întroactivitate legislativă care are drept scop conştient reglementarea tre- bu ri lo r d e zi cu zi ale com uni tăţ ii şi ac um int er vi ne în dom en ii car eanterior erau considerate a fi situate complet în afara sferei sale deacţiune." Aceasta se putea spune înainte de 1931; mai apoi, în acelaşian, ţara sa scufundat adânc în politica de acest gen şi, în scurtul inter-

val al ani lo r de tri stă ami nti re 19 31 1 93 3, şi a tra nsf orm at sis tem uleconomic dincolo de putinţa de a1 mai recunoaşte.

8/18/2019 Hayek 1-167

12/82

24 DRUMUL CĂTRE SERVITUTE

totalitarismului să devină o ameninţare reală, neam în-depărtat treptat de ideile fundamentale pe care a fost clădităcivilizaţia europeană. Faptul că mişcarea în care neam an-gajat cu mari speranţe şi ambiţii nea adus faţăn faţă cuoroarea totalitară reprezintă un şoc pentru actuala generaţie

şi, de aceea, ea refuză să facă o legătură între aceste douărealităţi. Totuşi întorsătura pe care au luato lucrurile nuface decât să confirme avertismentele părinţilor filozofieiliberale, pe care încă o îmbrăţişăm. Am abandonat treptatacea libertate economică fără de care libertatea personalăşi cea politică nau existat niciodată în trecut. Cu toate căfuseserăm preveniţi de către unii din marii gânditori poli-tici ai secolului al XlXlea, ca Tocqueville şi Lord Acton,că socialismul înseamnă sclavie, am continuat statornic mer-sul către socialism. Iar acum, când am văzut cum sub ochiinoştri prinde a se întrupa o nouă formă de sclavie, am uitatcu desăvârşire acest avertisment şi nu ne dă prin cap câtuşide puţin că sar putea să existe o legătură între cele douăfenomene.5

Dacă examinăm tendinţa modernă către socialism nu nu-mai pe fundalul secolului al XlXlea, ci întro perspectivăistorică de durată, devine limpede ce ruptură drastică repre-zintă ea în raport nu numai cu trecutul recent, ci cu întreagaevoluţie a civilizaţiei occidentale. Ne grăbim să abandonămnu numai vederile lui Cobden şi Bright, ale lui Adam Smithsau Locke sau chiar ale lui Locke sau Milton, ci una din-tre trăsăturile marcante ale civilizaţiei occidentale aşa cumsa dezvoltat ea pe temeliile aşezate de creştinism, de greci

5 Chiar avertismente, cu mult mai recente, care sau dovedit a fi înf ior ăto r de ade vă rat e, au fost ap roa pe com pl et ui tat e. Nu sun t nic itreizeci de ani de când domnul Hilaire Belloc, întro carte care arătacele întâmplate deatunci în Germania mai bine decât majoritatea lucrări-lor scrise despre acest eveniment, a explicat că „efectul doctrinei socia-liste asupra societăţii capitaliste este acela de a produce un al treilealucru, diferit de ambii zămislitori, anume statul servil" ( The ServileState, 1913, ediţia a IlIa, 1927, p. XIV).

DRUMUL ABANDONAT 25

şi de romani. Este părăsit tot mai mult, nu numai liberalis-mul secolelor al XVIIIlea şi al XlXlea, ci individualismulfunciar moştenit de noi de la Erasm şi Montaigne, de la Ci-cero şi Tacit, Pericle şi Tucidide.

Liderul nazist care a prezentat revoluţia naţionalsocia

listă ca pe o Contrarenaştere a rostit un adevăr de care probabil nu era conşti ent. Se făcuse un pas decisiv către dis truge reacivilizaţiei pe care omul modern a clădito începând cu epo-ca Renaşterii şi care, mai presus de orice, era o civilizaţieindividualistă. Individualismul are astăzi o faimă proastă şitermenul a ajuns să fie asociat cu egocentrismul şi egois-mul. Individualismul pe care îl opunem însă socialismuluişi tuturor celorlalte forme de colectivism nu are neapăratlegătură cu egoismul. Pe parcursul acestei cărţi, numai trep-tat vom fi în măsură să clari ficăm contrastul dintre indi vi-dualism şi colectivism ca principii opuse. Sunt însă limpeziprincipiile acelui individualism care, pornind de la elemente-le oferite de creştinism şi de filozofia antichităţii clasice aprins pentru prima dată contur pe deplin în timpul Renaşte-rii şi deatunci sa dezvoltat şi sa împlinit în ceea ce numimcivilizaţie europeană occidentală: respectul pentru individca om, adică recunoaşterea vederilor şi gusturilor acestuiadrept criterii supreme în sfera sa personală, oricât de re-strânsă iar fi extensiunea, şi credinţa că este de dorit ca oa-menii săşi cultive talentele şi înclinaţiile individuale.„Slobozenia" (freedom) şi „libertatea" (liberty) sunt cuvin-te atât de tocite de uz şi de abuz încât trebuie să le ocoleşticând vrei să exprimi idealurile pe care leau evocat în decursulacestei perioade. „Toleranţă" este, probabil, singurul cuvântcare mai păstrează încă înţelesul deplin al principiului care

în toată aceast ă epocă era î n v ogă şi care doar în vre mea dinurmă a intrat iarăşi în declin, pentru a se stinge complet odatăcu ascensiunea statului totalitar.

Tranziţia graduală de la un sistem ierarhic organizat rigidla unul în cadrul căruia oamenii să poată cel puţin să încerceaşi făuri singuri viaţa, unde să dobândească prilejul să cunoască

8/18/2019 Hayek 1-167

13/82


şi să aleagă între diferite forme de viaţă, este strâns legatăde dezvoltarea comerţului. Noua viziune asupra vieţii sarăspândit odată cu comerţul, din oraşele negustoreşti alenordului Italiei înspre vest şi nord, străbătând Franţa şisudvestul Germaniei până în Ţările de Jos şi insulele bri-

tanice, prinzând rădăcini adânci oriunde nu exista o tiraniecare să o înăbuşe. In Olanda şi Marea Bntanie, pentru întâiaoară, a avut prilejul să se dezvolte liber şi a devenit baza

vie ţii soc iale ş i po li ti ce a acest or ţări . Iar de aici, la sfâr şitu lsecolului al XVIIlea şi în veacul al XVIIIlea, a începutiarăşi să se răspândească, întro formă mai rafinată, către

Vest şi Est, în Lume a Nouă şi spre cent rul cont inen tul uieuropean, unde războaie pustiitoare şi opresiunea politicăcopleşiseră, în mare măsură, începuturile anterioare ale uneievoluţii similare.6

Direcţia generală a evoluţiei sociale a fost, în cursul în-tregii istorii europene moderne, cea a eliberării individuluicare îşi vede de treburile sale obişnuite de cătuşele obice-iurilor şi prescripţiilor. Conştientizarea faptului că eforturi-le spontane şi necontrolate ale indivizilor sunt susceptibilesă producă o ordine complexă a activităţilor economice puteasurveni numai după ce această dezvoltare a făcut unele pro-grese. Dezvoltarea ulterioară a unor argumente coerente înfavoarea libertăţii economice a fost consecinţa unei creşterilibere a activităţii economice ca efect secundar neintenţio-nat şi neprevăzut al libertăţii politice.

Minunata propăşire a ştiinţei, care a urmat marşului vic-torios al libertăţii individuale din Italia în Anglia şi mai de-

parte, a fost poate cel mai însemnat rezultat al descătuşăriienergiilor individuale. Numeroasele jucării automate de omare ingeniozitate, alte invenţii mecanice realizate pe vremea

6 Cea mai plină de consecinţe dintre aceste evoluţ ii, consecinţe care încă nu au disp ărut, a fost aserv irea şi dist rugere a parţ ială a burg he-ziei germane de către principii locali, în secolele al XVlea şi alXVIlea.

DRUMUL ABANDONAT

când tehnica industrială rămânea încă staţionară şi dezvol-tarea atinsă de câteva industrii care, precum mineritul saufabricarea ceasurilor, nu erau supuse unor controale restric-tive demonstrează că facultăţile inventive ale omului nu fuse-seră mai reduse în perioada precedentă. Puţinele încercări

de extindere a întrebuinţării industriale a invenţiilor mecani-ce, câteva dintre ele extraordinar de avansate, au fost însăimediat suprimate, iar dorinţa de cunoaştere sufocată, atâtatimp cât punctele de vedere dominante erau obligatorii pen-tru toţi: ideilor marii majorităţi cu privire la ceea ce estedrept şi cuvenit permiţândulise să bareze drumul inventa-torului individual. Ştiinţa a făcut marii paşi înainte care înultimii o sută cincizeci de ani au schimbat faţa lumii numaidin momentul în care libertatea industrială a deschis caleacătre folosirea liberă a noilor cunoştinţe, numai din clipa

în care tot ul put ea fi încercat — de înd at ă ce se găsea o per-soană care săşi asume iniţiativa pe riscul ei; iar, adesea, sarcuveni să adăugăm, asemenea oameni proveneau mai de-grabă din afara cercurilor care aveau oficial sarcina cultivării

înv ăţă tur ii .

Natura civilizaţiei noastre a fost, aşa cum se întâmplă atâtde des, intuită mai limpede de duşmanii ei decât de cei maimulţi dintre prieteni: „eterna maladie occidentală, revolta in-dividului împotriva speciei", cum a descriso totalitarul se-colului al XlXlea Auguste Comte, a fost realmente forţacare a clădit civilizaţia noastră. Secolul al XlXlea a adăugatindividualismului perioadei precedente doar ridicarea tutu-ror claselor la conştiinţa libertăţii, a dezvoltat în mod ordo-

nat şi fără lacune ceea ce prinsese viaţă în mod nesistematicşi fragmentar şi a răspândit această stare de spirit din Angliaşi Olanda peste întregul continent european.

Rezultatul acestei evoluţii a întrecut toate aşteptările.Omul a ajuns cu repeziciune, oriunde au fost înlăturate ba-rierele puse în calea manifestării libere a inventivităţii umane,să fie în stare săşi satisfacă un cerc tot mai larg de dorinţe.Probabil că nu a existat nici o clasă care să nu beneficieze

8/18/2019 Hayek 1-167

14/82


în mod substanţial de progresul general , deşi creşt erea nive-lului de trai a scos curând la iveală unele pete negre în viaţasocială, pete pe care oamenii nu mai erau dispuşi să le în-găduie. Dacă măsurăm această creştere uimitoare pornindde la nivelul nostru actual, el însuşi rod al acestei dezvoltări

ce a pus acum în evidenţă multe neajunsuri, nui putem sesi-za adevăratele proporţii. Acest proces, pentru a aprecia cea reprezentat el pentru cei care au luat parte la el, trebuiesă1 măsurăm după speranţele şi dorinţele nutrite de oamenicând a început: nu poate încăpea îndoială că succesul lui adepăşit visele cele mai fantastice ale omului, că omenireamuncitoare din lumea occidentală, pe la începutul secoluluial XXlea, atinsese un grad de confort, de securitate şi inde-pendenţă personală care abia dacă ar fi părut posibil cu osută de ani înainte.

Probabil că efectul cel mai semnificativ şi cu consecinţepe termen lung al acestui succes va fi, din perspectiva epoci-

lor ulterioare, sentimentul nou de a avea putere asupra desti-nului propriu, credinţa în posibilităţile neîngrădite de a face

viaţa mai bună, pe care reuşi ta a vută a g enera to printr e oa-meni. Ambiţiile — şi omul avea tot dreptul de a fi ambiţios —au sporit odată cu izbânda. Făgăduinţa cei însufleţise peoameni până atunci nu mai părea suficientă, ritmul progresu-lui părea mult prea lent; iar principiile care în trecut au făcutposibil acest progres au ajuns să fie considerate mai curânddrept nişte obstacole, pe care oamenii abia aşteptau să le

înl ăture di n calea unei înaintări mai rapide, decât o c ondiţ iea păstrării şi dezvol tării a ceea ce fusese împlini t până atunci.

*

în principii le de bază ale libera lismul ui nu se găseşte nimiccare să facă din ele un crez staţionar, nu există reguli severefixate o dată pentru totdeauna. Principiul fundamental, dupăcare se cuvine să dăm o ordine acţiunilor noastre folosindcât mai mult posibil forţele spontane ale societăţii şi recurgând

DRUMUL ABANDONAT 29

în măsu ră cât mai red usă la cons trângere, este susc epti bilde un număr de aplicaţii de o varietate infinită. In special,crearea în mod deliberat a unui sistem în cadrul căruia con-curenţa acţionează în modul cel mai binefăcător posibil sedeosebeşte cât se poate de mult de acceptarea pasivă a in-

stituţiilor aşa cum se înfăţişează ele. Probabil că nimic nuia dăunat mai mult cauzei liber ale decât insistenţa mecanicăa unor liberali asupra anumitor reguli găsite empiric, îna-inte de toate asupra principiului laissezfaireului. Aceastăpoziţie era totuşi necesară şi de neevitat întrun anume fel.Nimic nu ar fi fost mai eficient decât o regulă rigidă caresă facă faţă nenumăratelor interese centrifuge care ar fi pu-tut pleda pentru măsuri speciale ce ar fi adus beneficii evi-dente în unele privinţe şi daune indirecte şi dispersate, multmai greu de perceput. Dar, fiindcă se ajunsese neîndoiel-nic la argumente temeinice în favoarea libertăţii industriei,tentaţia de a o prezenta ca pe o regulă ce nu cunoaşte excep-ţii era prea puternică pentru a i se rezista totdeauna.

Era aproape inevitabil ca, odată adoptată această atitudi-ne de către mulţi popularizatori ai doctrinei liberale, con-cepţia aceasta să se prăbuşească în ansamblul său de îndatăce intra în criză în anumite puncte. Poziţia liberală sa ero-dat şi mai mult apoi, din cauza încetinelii cu care îşi arătaroadele politica de ameliorare graduală a cadrului institu-ţional al unei societăţi libere. Progresul depindea, în acestcaz, de înţelegerea mai profundă de către noi a forţelor so-ciale şi a condiţiilor propice în cel mai înalt grad obţineriiunui rezultat dezirabil. Acţiunea acestor instituţii se cerea

sprijinită şi, la nevoie, suplinită, lucru care presupune în pri-mul rând înţelegerea funcţionării lor. Liberalul se comportăfaţă de societate precum grădinarul care îngrijeşte o plantă:cl caută să creeze condiţiile cele mai favorabile creşterii ei,trebuind săi ştie morfologia şi fiziologia.

Regulile rudimentare ale politicii economice din secolulal XlXlea constituiau, fără îndoială, pentru orice persoanăinteligentă, doar un început; erau încă multe de învăţat şi

8/18/2019 Hayek 1-167

15/82


existau posibilităţi colosale de progres în direcţiile în careo pornisem. Progresul se putea realiza însă numai în măsuradobândirii unui control intelectual sporit asupra forţelor decare urma să ne folosim. Stăpânirea acestor forţe presupu-nea multe sarcini evidente, cum ar fi desluşirea manevrării

sistemului monetar şi prevenirea sau reglementarea mono-polurilor, ca şi un număr şi mai mare de sarcini mai puţinevidente, dar nicidecum mai puţin importante, de asumat

în alt e dom eni i, în care stat ele pos edă, fără înd oia lă , enor -me posibilităţi de a face şi bine şi rău; existând toate temeiu-rile pentru a spera că, întro bună zi, printro mai bună

înţ ele gere a pr obl emel or, vo m fi capabi li să uti li zăm cu suc-ces aceste forţe.

Intro vreme în care înaintarea către ceea ce se numeştecurent acţiune „pozitivă" se făcea în mod necesar lent şi cândpentru a realiza o îmbunătăţire pe termen scurt liberalis-mul trebuia să se bizuie mai cu seamă pe sporirea treptată

a bogăţiei aduse cu sine de libertate, el era nevoit să lupte însă neîncetat şi cu lu ări de poziţ ie ca re amenin ţau acest pro-gres. El a ajuns să fie considerat un crez „negativ", nepu-tând să ofere unor indivizi izolaţi altceva decât partea lordin acest progres comun — un progres considerat din ce înce mai mult drept ceva de la sine înţeles şi nu un rezultatal politicii de cultivare a libertăţii. Succesul însuşi al libe-ralismului sar putea spune că a devenit cauza declinului său.Omul a devenit, din pricina acestei reuşite, tot mai puţindispus să suporte necazurile care1 mai năpăstuiau şi careacum îi păreau atât de nerăbdat, cât şi superflue.

*

Spre sfârşitul secolului trecut, credinţa în principiile de bazăale liberalismului a ajuns să fie din ce în ce mai mult abando-nată, din cauza ostilităţii crescânde faţă de ritmul lent al pro-gresului politicii l iberale, a supărării îndreptă ţite stârnite decei care se foloseau de frazeologia liberală pentru a apăra

DRUMUL ABANDONAT 31

privilegiile antisociale şi din cauza ambiţiei nemăsurate, apa-rent justificată de îmbunătăţirile materiale obţinute. Ceeace fusese realizat a ajuns să fie considerat o posesiune sigurăşi imperisabilă, dobândită pentru totdeauna. Aderarea la ve-chile principii părea să stea în calea noilor aspiraţii, a cărorrapidă satisfacere îi fascina pe oameni. A fost tot mai multacceptată ideea că o continuare a progresului nu era de aştep-tat după vechile tipare, în cadrul general care făcuse posibilprogresul în trecut, ci numai printro remodelare completăa societăţii. Nu se mai punea problema de a completa Sauele a extinde maşinăria existentă, ci de a o desfiinţa cu totulşi a o înlocui. Cum speranţa noii generaţii a ajuns să fie legatăde o înnoire generală, interesul pentru înţelegerea funcţionă-rii societăţii existente a scăzut rapid; iar odată cu diminua-rea gradului de înţelegere a mecanismului societăţii libere,ne dăm tot mai puţin seama de ce depinde existenţa lui.

Schimbarea aceasta de viziune nu constituie aici tema dis-cuţiei noastre şi nu vom arăta cum a fost ea favorizată detransferul necritic al unor deprinderi de gândire generatede preocupări de ordin tehnologic, deprinderile omului deştiinţă şi ale inginerului, moduri de gândire care tindeau,

în ace laşi ti mp, să s e îndoias că de re zul tat ele cerce tări i an te-rioare a societăţii, care nu se potriveau cu prejudecăţile lor,şi să impună idealuri de organizare întrun domeniu undeele nu sunt adecvate. 7 Tema discuţ iei este aici ati tudi neanoastră faţă de societate şi vrem să arătăm cum ea sa schimbat complet , deş i gradat şi cu paş i apr oap e impe rce pti bil i, în fiecare stadiu al acestui proces de schi mbare, ceea ce părea

doar o deosebire de nuanţă, printrun efect cumulativ, a pro-dus o diferenţă fundamentală între atitudinea liberală mai veche faţă de soc iet ate şi aborda rea act ual ă a probl emel or

7 Autorul a făcut o încercare de a trasa începutul acestei evoluţii în do uă cic luri de art icole tratând despre „Scie ntism şi cercetare so-cială" şi „Contrarevoluţia ştiinţei", care au apărut în Economica,19411944.

8/18/2019 Hayek 1-167

16/82


sociale. Schimbarea intervenită este echivalentă cu o răstur-nare completă a tendinţei pe care am creionato, cu o aban-donare totală a tradiţiei individualiste care a creat civilizaţiaoccidentală.

Problema care se pune, conform vederilor dominante

astăzi, nu mai este: cum putem folosi mai bine forţele spon-tane dintro societate liberă. Forţele care produceau rezulta-te neprevăzute au început, întradevăr, să fie date la o parte,iar mecanismul impersonal şi colectiv al pieţei a fost înlocuitcu dirijarea colectivă şi „conştientă" a tuturor forţelor socia-le către ţeluri alese în mod deliberat. Specificul noii abordărieste cum nu se poate mai bine ilustrat de poziţia extremăadoptată întro carte mult lăudată, al cărei program deaşazisă planificare pentru libertate vom fi siliţi să1 mai co-mentăm nu o dată.

„Nu am fost nevoiţi să organizăm şi să conducem — scriedr Karl Mannheim — întregul sistem al naturii aşa cum sun-

tem forţaţi să proc edăm acum cu societatea. ... Omenir eatinde tot mai mult să reglementeze viaţa socială în întregulei, deşi ea nu a încercat niciodată să creeze o a doua natură."8

*

Schimbarea în orientarea ideilor a coincis, în mod semnifi-cativ, cu o inversare a direcţiei în care ideile au călătorit înspaţiu. Vreme de mai bine de două veacuri, ideile englezeştisau răspândit spre est. Supremaţia libertăţii, care fusese rea-lizată în Anglia, părea menită a se generaliza în toată lumea.Imperiul acestor idei atinsese probabil, pe la 1870, limitasa maximă în expansiunea sa către est. Din momentul acelaa început retragerea şi un set diferit de idei, nu realmentenoi, ci foarte vechi a început să înainteze spre vest. Angliaşia pierdut poziţia de lider intelectual, în sfera politică şisocială, şi a devenit importatoare de idei. Germania a devenit,

8 Ma n and Society in an A ge of Reconstruction, 1940 , p. 17 5.

DRUMUL ABANDONAT 33

în următor ii şaizeci de ani, centrul din care idei le dest inat esă guverneze lumea sau răspândit spre est şi vest, fie că era

vorba de ideile lui Hegel sau Marx, List s au Schmoller, Som bart sau Mann hei m, fie că era soci ali sm în forma lui mairadicală sau doar de „organizare" ori „planificare" de untip mai puţin radical; ideile germane erau pretutindeniprompt importate, iar instituţiile germane imitate. Noile idei,mai cu seamă cele socialiste, nu şiau avut originea în Ger-mania, dar acolo au fost perfecţionate şi, în ultimul sfert al

veac ului trecut şi pr imu l păt ra r al vea cul ui XX, au atinsdezvoltarea lor deplină. Acum se uită adesea ce avans re-marcabil a avut Germania, în tot acest timp, în dezvolta-rea teoriei şi practicii socialismului, se uită că, o generaţiemainainte ca socialismul să devină o problemă serios dez-

bătută în Angli a, Germania avea un impor tant part id socia-list în parlamentul ei şi că, până nu demult, evoluţia doctrinarăa socialismului era dusă aproape până la capăt în Germaniaşi Austria, astfel încât chiar şi astăzi, în Rusia sovietică, dez-

baterea este, î n mare măsură , conti nuată din pu nct ul î n careau lăsato germanii; cei mai mulţi dintre socialiştii englezinu sunt însă conştienţi că majoritatea problemelor pe care

încep s ă le descopere erau dezb ătut e temeinic , cu mult timp în urmă, de socialiş tii germa ni.

Nu doar marele progres material al Germaniei era cel carefavoriza influenţa intelectuală pe care gânditorii germani eraucapabili să o exercite în cursul acestei perioade asupra în-tregii lumi, ci, în măsură încă şi mai mare, extraordinara re-putaţie pe care gânditorii şi savanţii germani şiau câştigato

în dec ursul secolelor precedente, când Germania se integraseşi chiar avea influenţă în cadrul civilizaţiei europene comune.Curând însă această influenţă avea să servească la impulsio-narea răspândirii din Germania a ideilor îndreptate împotri-

va fundamente lor acestei civi liz aţi i. Germa nii înş işi — saucel puţin aceia dintre ei care popularizau aceste idei — eraupe deplin conştienţi de ambiguitatea situaţiei: ceea ce fusesemoştenirea comună a civilizaţiei europene a devenit pentru

8/18/2019 Hayek 1-167

17/82


ei, cu mult înainte de nazişti, civilizaţia „occidentală" — for-mulă în care calificativul „occidentală" nu mai era folositcu vechiul său înţeles, ci ajunsese să însemne „la vest de Rin".In acest sens, „apusene" erau liberalismul şi democraţia, ca-pitalismul şi individualismul, comerţul liber şi orice formă

de internaţionalism sau pacifism.Occidentalii, în ciuda acestui dispreţ rău ascuns al unui

număr mereu crescând de germani pentru aceste idealuri oc-cidentale „superficiale" sau, poate, din cauza lui, au conti-nuat să importe idei germane şi au fost chiar îndemnaţi săcreadă că propriile lor convingeri anterioare nu fuseseră de-cât raţionalizarea unor interese egoiste, că liberul schimbera o doctrină inventată pentru a promova interese britani-ce şi că idealurile politice pe care Anglia lea dăruit lumiierau iremediabil depăşite şi jenante.

CAPITOLUL II

MAREA UTOPIE

„Ceea ce a făcut întotdeauna din stat un iad pe pământ afost tocmai faptul că omul a încercat săşi facă din el un rai."

F. H6LDERLIN

Faptul că socialismul a înlocuit liberalismul ca doctrină îmbr ăţi şat ă de major itat ea oame nil or cu veder i progre si st enu a însemnat doar uitarea avertismentelor lansate de mariigânditori liberali din trecut cu privire la consecinţele colec-tivismului. Credinţa că lucrurile vor sta cu totul altfel decâtau prezis aceşti gânditori era cauza mutaţiei convingerilor.Este uimitor cum acelaşi socialism, care nu numai că a fostapreciat de timpuriu drept cea mai mare ameninţare pen-tru libertate, dar care a început chiar în mod absolut făţişca o reacţie împotriva liberalismului Revoluţiei Franceze, adobândit o acceptare unanimă sub steagul libertăţii. Rar semai aminteşte azi că socialismul era, la începuturile sale, înmod deschis autoritar. Gânditorii francezi care au pus baze-le socialismului modern nu nutreau nici o îndoială că ideilelor ar putea fi puse în practică numai de către un guverndictatorial forte. Socialismul însemna pentru ei o tentativăde „a pune capăt revoluţiei" printro reorganizare deliberată

a societăţii, după criterii ierarhice, şi prin impunerea unei„puteri spirituale" coercitive. Fondatorii socialismului, cândera vorba despre libertate, nu şiau ascuns în nici un fel in-tenţiile. Libertatea de gândire o considerau drept rădăcinarăului din societatea secolului al XlXlea, iar cel dintâi din-tre adepţii moderni ai planificării, SaintSimon, chiar a prezi scă vor fi „trataţi ca nişte vite" cei care nu vor da ascultarecomitetelor de planificare propuse de el.

8/18/2019 Hayek 1-167

18/82


Socialismul a început să se alieze cu forţele libertăţii nu-mai sub înrâurirea puternicelor curente democratice careau precedat Revoluţia de la 1848. Ia trebuit însă noului „so-cialism democratic" multă vreme pentru a atenua bănuieliletrezite de antecedentele lui. Nimeni nu a văzut mai clar de-

cât Tocqueville că democraţia, ca instituţie esenţialmente in-dividualistă, se află întrun conflict iremediabil cu socialismul:

„Democraţia extinde sfera libertăţii individuale— a spusel în 1848 —, socialismul o restrânge. In democraţie fiecareom ajunge la întreaga sa valoare posibilă; socialismul facedin fiecare om un simplu factor al acţiunii sale, un instru-ment, un număr. Democraţia şi socialismul nu au în comundecât un simplu nume: egalitatea. Dar remarcaţi diferen-ţa: în vreme ce democraţia tinde spre egalitate în libertate,socialismul tinde spre egalitate în mizerie şi servitute." 1

Pentru a risipi aceste bănuieli şi pentru a înhăma la carul

său cea mai puternică dintre toate motivaţiile politice, dorulde libertate, socialismul a început să folosească tot mai stă-ruitor făgăduinţa unei „noi libertăţi". Instaurarea socialis-mului urma să devină saltul din imperiul necesităţii înimperiul libertăţii. Avea să aducă „libertatea economică" fărăde care libertatea politică deja câştigată „nu ar avea valoare".Numai socialismul ar fi capabil să ducă până la capăt luptaseculară pentru libertate, în cadrul căreia dobândirea libertăţiipolitice era doar un prim pas.

Importantă aici este subtila schimbare de sens la care a fostsupus cuvântul „libertate" pentru ca acest argument să suneplauzibil. Cuvântul „libertate", pentru marii apostoli ai li-

bertăţii politi ce, dese mna eli berarea de coerc iţie, eliberarea deputerea arbitrară a altor oameni, scăparea de opreliştile carenu lăsau individului nici o altă alegere decât ascultarea de ordi-nele unui superior căruia îi era subordonat. Noua libertate

1 „Discours prononce â l'Assemblee constituante le 12 septembre1848 sur la question du droit au travail", CEuvres completes d'Alexisde Tocqueville, v o i . I X, 1866, p . 5 4 6.

MAREA UTOPIE 37

făgăduită urma să fie însă eliberarea de sub imperiul nece-sităţii, scoaterea de sub constrângerea împrejurărilor care

în mod inevitabil ne li mite ază tut uro ra ari a opţ iuni i, chi ardacă unora în măsură mult mai mare decât altora. înainteca omul să poată fi cu adevărat liber, trebuia sfărâmat „des-

potismul nevoii fizice" şi slăbite „constrângerile sistemu-lui economic".

In acest sens, fireşte, libertatea nu este altceva decât altnume pentru putere2 sau avuţie. Deşi făgăduinţa unei noilibertăţi era adesea însoţită de iresponsabile promisiuni desporire considerabilă a bogăţiei materiale întro societatesocialistă, nu din partea unui asemenea recul total al zgâr-ceniei naturii era aşteptată libertatea economică. Făgăduinţaaceasta echivala, în realitate, cu dispariţia discrepanţelor fra-pante între ariile de opţiune ale diferiţilor indivizi. Astfel,revendicarea unei libertăţi nu era decât reluarea sub alt numea cererii de distribuire egală a avuţiilor. Noul nume lea furni-

zat însă socialiştilor un alt cuvânt comun cu liberalii, pe carelau exploatat pe deplin. Deşi cuvântul era folosit de celedouă grupuri în sensuri diferite, puţini oameni au remarcatacest lucru, iar şi mai puţini sau întrebat dacă tipurile delibertate promise puteau fi realmente îmbinate.

Promiterea unei libertăţi mai mari a devenit, fără îndo-ială, una dintre armele cele mai eficiente ale propagandei

2 Confuzia tipică dintre libertate şi putere, pe care o vom întâlniatât de des dea lungul acestei discuţii, este un subiect prea vast pen-tru a fi cercetat temeinic aici. Născută odată cu socialismul însuşi,ea este atât de strâns îngemănată cu el, încât cu aproape şaptezeci de

ani în urmă un cercetător francez, discutând originile ei saintsimoniene, a ajuns la concluzia că această teorie a libertăţii „est â elle seuletout le socialisme" [este ea însăşi întregul socialism] (P. Janet, SaintSimon et le socialisme, 1878, p. 27, notă). Cel mai explicit apărător alacestei confuzii este, în chip semnificativ, filozoful marcant al stân-gismului american, John Dewey, după care: „libertatea este putereade a face efectiv anumite lucruri", astfel încât „năzuinţa de libertate esteo năzuinţă de a avea putere". („Liberty and Social Control", The So-cial Frontier, noiembrie 1935, p. 41)

8/18/2019 Hayek 1-167

19/82

8/18/2019 Hayek 1-167

20/82

40 DRUMUL CĂTRE SERVITUTE MAREA UTOPIE 41

fascişti se produceau mai des ciocniri decât între alte par-tide. Concurau pentru a obţine adeziunea unor minţi de ace-laşi gen şi se urau între ei precum urăşte excomunicatorulpe eretic. Activitatea lor practică arăta însă cât de strâns sunt înrudi ţi. Pent ru ambel e t abere duş manu l real, omul cu care

nu au nimic comun şi pe care nu pot spera să1 convingă,este liberalul de tip vechi. Cu toate că pentru nazist comu-nistul şi pentru comunist nazistul, iar pentru amândoi socia-listul, sunt, deşi au ascultat de glasul unor profeţi falşi,recruţi potenţiali ciopliţi din lemnul potrivit, amândoi ştiucă nu poate exista compromis între ei şi cei care cred real-mente în libertatea individuală.

Ca nu cumva această afirmaţie să fie pusă la îndoială depropaganda oficială a ambelor tabere, daţimi voie să mai ci-tez o declaraţie formulată de o autoritate care sar cuveni sănu fie suspectă. întrun articol apărut sub titlul semnificativ

„Redescoperirea liberalismului", profesorul Eduard Heimann, unul dintre liderii socialismului religios german, scrie:„Hitlerismul se autoproclamă simultan drept democraţie

ver itabil ă şi soc ial ism aute nti c, iar real itat ea ter ibi lă este căasemenea pretenţii conţin un grăunte de adevăr — desigurunul infinitezimal, dar suficient, în orice caz, pentru a servidrept bază unor asemenea fantastice deformări. Hitlerismulmerge chiar atât de departe încât pretinde rolul de protec-tor al creştinătăţii, iar adevărul teribil este că până şi aceastărăstălmăcire grosolană este susceptibilă să facă oarecare im-presie. Un fapt iese însă limpede în evidenţă prin ceaţa aceas-ta de cuvinte: Hitler nu a pretins niciodată că reprezintă

ver itabil ul li berali sm. Aşadar , li berali smul are cins tea de afi doctrina cea mai urâtă de către Hitler." 9

9 Social Research (New York), voi. III, nr. 4, noiembrie 1941. Merităa fi amintit, în acest sens, că, oricare ar fi fost motivele sale, Hitler

a socotit că este oportun să declare, întrunui din discursurile sale

rostite nu mai departe de februarie 1941, că „în esenţă, naţionalso

cialismul şi marxismul sunt totuna" (Cf. The Bulletin of International

să judece situaţia, oameni care au fost cetăţeni ai ţărilor acumtotalitare, care au trăit această transformare şi au fost for-ţaţi de experienţă săşi schimbe multe dintre convingerile

înd răg ite . Vom menţ iona înc ă una, aparţ inând unu i auto rgerman care exprimă aceeaşi concluzie, întrun mod poatemai adecvat decât în exemplele citate până acum. „Prăbuşi-rea completă a credinţei în putinţa de a realiza libertatea şiegalitatea prin marxism — scrie dl Peter Drucker 7 — a for-ţat Rusia să o apuce, ca şi Germania, tot pe drumul către osocietate totalitară, pur negativă, noneconomică, de nelibertate şi inegalitate. Problema nu e că fascismul sau comu-nismul ar fi, în esenţă, acelaşi lucru. Fascismul este stadiulatins după ce comunismul sa dovedit a fi o iluzie, aşa cumsa văzut în egală măsură în Rusia stalinistă, ca şi în Ger-mania prehitleristă."

Istoria intelectuală a multor conducători nazişti şi fas-

cişti este tot atât de grăitoare. Oricine a urmărit expansiuneaacestor mişcări, în Italia8 sau în Germania, a fost şocat denumărul liderilor care, începând cu Mussolini (şi fără aiuita pe Laval sau Quisling), au fost mai întâi socialişti şi ausfârşit ca fascişti sau nazişti. Iar ceea ce se poate spune desprelideri se potriveşte chiar mai bine membrilor de rând ai miş-cării. Cel mai bine le era îndeobşte cunoscută, în Germania,propagandiştilor celor două partide relativa uşurinţă cu careun tânăr comunist putea fi convertit la nazism sau viceversa.In cursul anilor '30, mulţi profesori universitari din Angliaau văzut cum se întorc din Europa studenţi englezi sau ame-ricani nesiguri dacă sunt comunişti sau nazişti, dar convinşi

de ura lor împotriva civilizaţiei liberale occidentale.Este adevărat, fireşte, că în Germania, înainte de 1933,

şi în Italia, înainte de 1922, între comunişti şi nazişti sau

7 The End of Economic Man, 1939, p. 230.

8 O relatare edificatoare a istoriei intelectuale a multor lideri fascişti

poate fi găsită în Sozialismus und Faszismus, Miinchen 1925, voi. II,

pp. 264266 şi 311312, de R.Michels (el însuşi un exmarxist fascist).

8/18/2019 Hayek 1-167

21/82


Ar trebui să adăug ăm că această ură a avut puţ ine oca-zii de a se da pe faţă în practică, deoarece, în momentul încare Hitler a ajuns la putere, liberalismul era, sub toate as-pectele şi manifestările lui, mort în Germania. îl ucisese so-cialismul.

Cu toate că, pentru cei mai mulţi dintre cei care au obser- vat de aproape tranziţ ia de la socialism la fascism, legătura di n-tre cele două sisteme a devenit tot mai evidentă, în MareaBritanie majoritatea oamenilor mai cred şi acum că socialis-mul şi libertatea pot fi îmbinate. Nu încape nici o îndoială căaici majoritatea socialiştilor nutresc încă o profundă credinţă

în ideal ul libe ral de liber tate şi dacă ar ajunge să se convi ngăcă realizarea programului lor înseamnă distrugerea libertăţii,ar da înapoi. Problema este atât de puţin înţeleasă, aşa de uşormai convieţuiesc idealurile cel mai greu de reconciliat, încât

mai putem auzi cum se discută cu seriozitate despre aseme-nea contradicţii în termeni, precum „socialism individualist".Dacă aceasta este starea de spirit care ne abate către ţărmu-rile unei lumi noi, nimic nu poate fi mai urgent decât exami-narea serioasă a semnificaţiei reale a evoluţiei care a avut loc

în alte ţări. Cu toate că rezul tatel e cercetăr ii noastre nu potface altceva decât să confirme temeri pe care alţii leau expri-mat deja, raţiunea pentru care o asemenea întorsătură nu poa-te fi considerată accidentală nu va ieşi la iveală fără o investigarecât se poate de temeinică a aspectelor principale ale acesteitransformări a vieţii sociale. Până ce conexiunile nu vor fi puse

în evidenţă sub toat e aspectele, mulţ i nu vor crede că soci a-

lismul democratic, marea utopie a ultimelo r generaţii, este nunumai irealizabil, dar strădaniile de a ajunge la el produc cevaatât de diferit, încât puţini dintre aceia care acum îl doresc arfi pregătiţi săi accepte consecinţele.

News publicat de Royal Institute of International Affairs, voi. XVIII,nr. 5, p. 269).

CAPITOLUL III

INDIVIDUALISM ŞI COLECTIVISM

„Socialiştii cred în două lucruri absolut diferite şi poatechiar contradictorii: libertate şi organizare."

ELIE HALEVY

Problema noastră de fond nu poate fi cercetată înaintede a depăşi încă un obstacol. Trebuie să fie risipită o eon-ii r/. ic răspunzătoare în mare măsură de felul în care alunecăm| .ilre o stare de lucruri pe care nimeni nu o doreşte.

Această confuzie ţine de nat ura însăşi a con ceptul ui deIbeialism. Aşa cum se obişnuieşte adesea, prin socialism sepoate înţelege pur şi simplu idealul de dreptate socială, oItiai mare egalitate şi securitate, luate drept ţeluri finale aledcestuia. „Socialism" mai înseamnă însă şi metoda particu-lară prin intermediul căreia majoritatea adepţilor acestei ideisperă să atingă aceste ţeluri şi pe care mulţi oameni compe-tenţi le socotesc singurele metode prin care scopurile propu-se pot fi rapid împlinite în cel mai scurt timp. In acest sens,socialismul înseamnă desfiinţarea iniţiativei particulare, aproprietăţii private a mijloacelor de producţie şi crearea unuisistem de „economie planificată" în care antreprenorul caremunceşte pentru a avea un anumit profit este înlocuitprintrun organism planificator central.

Există mulţi oameni care îşi spun socialişti, cu toate cănui interesează decât primul punct, crezând cu fervoare înaceste ţeluri finale ale socialismului, dar neînţclegând şi dezinteresânduse de felul în care pot fi atinse scopurile lor,convinşi doar că trebuie să fie împlinite cu orice preţ. Darpentru aproape toţi cei care consideră socialismul nu o simplăsperanţă, ci un obiectiv al politicii practice, metodele specifice

8/18/2019 Hayek 1-167

22/82

8/18/2019 Hayek 1-167

23/82


un fatalist radical este un planificator, orice act politic este(ori sar cuveni să fie) un act de planificare şi pot exista deo-sebiri doar între planificarea bună sau rea, înţeleaptă sauclarvăzătoare, prostească sau mioapă. Idealul profesional aleconomistului este să studieze felul cum planifică efectiv oa-

menii şi cum şiar putea planifica afacerile, iar el ar fi ulti-ma persoană care ar putea obiecta ceva împotriva planificării,luată în acest sens general. Dar aceia dintre noi cărora o so-cietate planificată le stârneşte entuziasmul nici nu folosescacum termenul în acest sens, nici nu este vorba de planifi-care în acest sens dacă vrem ca distribuirea venitului sau

bogăţ iei naţi onal e s ă se facă d upă un cri ter iu anume. Dupăpărerea adepţilor actuali ai planificării, nu este suficient pen-tru a atinge ţelurile pe care şi leau propus să fie proiectatcadrul de referinţă permanent cel mai raţional, înlăuntrulcăruia diverse activităţi ar fi desfăşurate de către diferite per-soane după planurile lor individuale. în opinia lor, acest planliberal nu este un plan şi, întradevăr, nu este un plan parti-cular menit să corespundă anumitor vederi cu privire la cear trebui fiecare să primească. Adepţii de la noi ai planificăriicer o conducere centralizată a activităţii economice, du pă unplan unic, prin care se stabileşte cum sar cuveni să fie „di-rijate conştient" resursele societăţii pentru a sluji anumi-tor teluri întrun anumit mod.

De aceea, disputa dintre adepţii şi adversarii actuali ai pla-nificării nu este una referitoare nici la faptul dacă sar cuvenisau nu să optăm în mod inteligent între diferitele organizăriposibile ale societăţii, nici dacă sar cuveni sau nu să folosimpreviziunea şi gândirea sistematică în planificarea treburilornoastre comune. Este o dispută privitoare la modalitatea op-timă de realizare a acestor lucruri. întrebarea care se puneeste dacă în acest scop deţinătorul puterii coercitive ar tre-

bui să se limiteze , în general, la crearea de condi ţii în carespaţiul de manifestare a cunoştinţelor şi iniţiativei individu-lui este optim, astfel încât indivizii înşişi pot planifica cu deplinsucces; sau dacă o utilizare raţională a resurselor noastre

INDIVIDUALISM ŞI COLECTIVISM 47

I • i csupune conducerea şi organizarea centralizată a tuturoractivităţilor noastre, conform unui „proiect" construit înmod conştient. Socialiştii din toate partidele au limitat ter-menul de „planificare" la acest ultim tip de planificare, iaricum el este, în general, acceptat cu acest înţeles. Deşi se

urmăreşte astfel strecurarea sugestiei că acesta este singurulmod raţional de a trata problema, desigur că acest lucrui .miâne nedovedit. Acesta continuă să rămână aspectul asuora căruia adepţii planificării şi liberalii sunt în dezacord.

*

Hste important să nu confundăm respingerea acestui tipde planificare cu acceptarea dogmatică a laissezfairevXm.1 .iberalii pledează pentru o cât mai bună folosire a forţelorconcurenţei ca mijloc de a coordona strădaniile omeneşti,mi pentru a lăsa lucrurile aşa cum sunt. Concurenţa efi-cientă, acolo unde ea poate fi creată, este, în convingereacelor care au formulat argumentarea liberală, un mijloc supe-rior de ghidare a eforturilor individuale. Liberalii nu neagă,ci pun accentul chiar pe necesitatea unui cadru legal temeinicgândit, pentru a se obţine efectul benefic al competiţiei; eii ecunosc prezenţa unor defecte grave atât în regulile legaleexistente, cât şi în cele din trecut. De asemenea, nu neagă,ci recunosc necesitatea de a recurge la alte metode de orien-tare a activităţii economice, acolo unde este imposibil să secreeze condiţiile necesare pentru a face concurenţa eficientă.Liberalismul economic se opune însă înlocuirii competiţieicu mijloace inferioare de coordonare a eforturilor individu-

ale şi consideră că superioritatea concurenţei ca mijloc decoordonare a acţiunilor individuale rezultă nu numai din fap-tul că, în mai toate împrejurările, ea este cea mai eficientă din-tre metodele cunoscute, ci şi pentru că este singura metodăprin care activităţile noastre pot fi adaptate unele altora fărăo intervenţie coercitivă sau arbitrară a autorităţilor. Ba chiarunul dintre princi palele arg umente care pledeaz ă în favoarea

8/18/2019 Hayek 1-167

24/82

8/18/2019 Hayek 1-167

25/82


condiţia ca posesorul să beneficieze de toate serviciile uti-le pe care le aduce proprietatea sa şi tot el să suporte toa-te daunele pricinuite altora de folosirea ei. Când poţi, depildă, beneficia de anumite servicii fără a plăti un preţ, con-curenţa nu va produce respectivele servicii; la fel, când cel

care deţine proprietatea nu poate fi pus să plătească dau-nele aduse unor terţi în urma utilizării proprietăţii sale,mecanismul preţurilor nu mai este eficient. In toate acestecazuri, există o nepotrivire între parametrii de care ţine cont

în cal culele sale pro pri eta rul pri vat şi par amet ri i de care de-pinde bunăstarea socială; de câte ori divergenţa devine im-portantă, sar putea să fie necesar să se găsească o altă metodădecât aceea a competiţiei pentru a furniza serviciile respec-tive. Astfel, nici marcarea şoselelor cu indicatoare, nici, încele mai multe cazuri, construirea ca atare de şosele nu potfi plătite de către fiecare utilizator în parte. Tot aşa, daune-le provocate de către acţiunea vătămătoare a despăduriri lor

ori efectul nociv al unor metode din agricultură, ori răulprodus de fumul sau zgomotul uzinelor nu pot fi restrânsela cercul format din deţinătorul proprietăţii respective şi ceidispuşi să suporte dezavantajele în schimbul unei compensa-ţii stabilite de comun acord. în asemenea situaţii, trebuiesă găsim un substitut al reglării prin mecanismul preţurilor.Dar faptul că trebuie să recurgem la înlocuirea reglării di-recte cu acţiunea autorităţii acolo unde nu există condiţiipentru o competiţie care săşi joace rolul în mod cores-punzător nu dovedeşte că noi trebuie să suprimăm concu-renţa acolo unde ea îşi joacă rolul.

Statului îi este rezervat deci un câmp de activitate vast şide necontestat: crearea condiţiilor în care competiţia estecât mai eficientă cu putinţă, suplinirea ei acolo unde nu poatefi făcută eficientă, asigurarea serviciilor care, citându1 pe Adam Smit h, „deşi pot fi benefice în cel mai î nal t grad uneimari societăţi, sunt totuşi de asemenea natură încât profitulnu ar putea să acopere niciodată cheltuielile făcute pentruproducerea lor de un individ sau un grup mic de indivizi".

INDIVIDUALISM ŞI COLECTIVISM 51

2 Este drept, în ultima vreme, câţiva socialişti din mediile universi-tare, sub imboldul criticilor şi însufleţiţi de aceeaşi teamă de a vedeadispărând libertatea întro societate planificată centralizat, au conceputun nou tip de „socialism al competiţiei", care, speră ei, va înlătura difi-cultăţile şi primejdiile planificării centralizate şi va îmbina desfiinţa-rea proprietăţii private cu deplina menţinere a libertăţii individuale.

I I I nici un sistem care ar putea fi justificat în mod raţional,Itfttul nu sar mulţumi pur şi simplu să nu facă nimic. Ca săI ic el icient, un sistem bazat pe concurenţă are tot atât de multănevoie ca şi oricare alt sistem de un cadru legal conceput înII K >d inteligent şi adaptat continuu realităţii. însă cerinţa esen

ţUlă pentru funcţionarea sa adecvată, prevenirea fraudelor;.i a înşelătoriei (inclusiv cea realizată prin specularea neşti111ici celui înşelat), oferă activităţii legislative un obiectiv im-portant, şi departe de a fi realizat încă pe deplin.

*

înd epl ini rea sarcini i de a cre a un c adru a decvat pe ntr u c aspiritul de competiţie să joace un rol benefic nici nu fusesedusă însă prea departe, când pretutindeni statele au renun-ţat la concurenţă şi au început să o înlocuiască printrunprincipiu diferit şi incompatibil cu ea. Nu sa mai pus pro-

blema de a face competi ţia săşi jo ace r olul şi de a o completa,ci de a o înlocui cu totul. Este foarte important să spunemlucrurilor pe nume în această chestiune: mişcarea modernăde introducere a planificării este o mişcare împotriva com-petiţiei ca atare, un nou stindard sub care sau grupat toţi vechii ina mic i ai con curenţe i. în pl us, cu toa te că fel de fel

Documents

Hayek 1-167